Antropologia este o stiinta comparativa si generalizanta. Proiectul principal al antropologiei: cunoasterea culturilor in marea lor diversitate - pentru a ajunge la teorii despre ceea ce este specific tuturor societatilor omenesti, ceea ce este specific "umanitatii omului".

Omul este singura fiinta care are puterea de a simboliza.

O planta, o pasare etc. are semnificatii diferite in culturi diferite, insa atribuirea de semnificatii unui lucru din natura este specific omului.

Ca reflectie asupra ceea ce este definitoriu umanitatii omului antropologia a existat dintotdeauna. Dar de ce a fost posibila aparitia unei discipline stiintifice precum antropologia culturala abia dupa marile descoperiri geografice: Omenirea ia nota de existenta sa ca intreg.

Ce inseamna cunoasterea omenirii "ca intreg": omenirea nu a fost perceputa ca intreg de la inceputul acestui proces de constituire a imaginii de sine a omenirii, ci, sub influenta filosofiei luminilor, omenirea a fost perceputa initial dihotomic: existau doua istorii, discontinui ale omenirii, primitivi - civilizati, radical diferiti. "In fapt, - cum spune Gerard Lenclud, CNRS, Paris - antropologia a aparut ca urmare a descoperirii de catre europeni a unei omeniri exotice si din incercarile specifice secolului Luminilor de a justifica rational discontinuitatile culturale. Oricat de divergente au putut fi explicatiile avansate, acestea aveau in comun faptul ca ordonau diversitatea societatilor omenesti opunand lumea civilizata, rezervata istoricului, lumii salbatice, supusa curiozitatii etnologului."(Istorie si antropologie, in "Dictionar . ", p. 345).

Treptat, insa "antropologia a repudiat, cel putin in plan teoretic, vechile sale conceptii referitoare la "marea impartire" (J. Goody) in societati primitive si societati civilizate."(Lenclud, ibidem, 346).

Antropologia se ocupa de studierea diversitatii culturale pentru a ajunge la o teorie a umanitatii ca intreg. Dar cum pot fi cunoscute alte culturi? Care sunt principiile cunoasterii antropologice, regulile de inserare a antropologului intr-o alta cultura decat a sa, metodele de cercetare, de ce antropologia are ca metoda etalon observatia participanta?

Cunoasterea antropologica are ca punct de pornire "mirarea antropologica", curiozitatea fata de o alta cultura, fata de un alt mod de viata decat cel propriu cercetatorului. Primele date despre alte culturi nu apartin unor antropologi, ci unor misionari sau calatori, ale caror jurnale de calatorie ajung sa fie citite de savantii "de cabinet" din metropola; apare ideea organizarii de muzee, avand drept scop inregistrarea - mai precisa decat o faceau amatorii - a faptelor si obiectelor culturale ale arhaicilor ("primitivilor"). Clyde Kluckhohn a avut ocazia sa cunoasca de tanar limba si obiceiurile indienilor navaho, fiind trimis de parinti la o ferma din New Mexico, in vecinatatea unei rezervatii. Dupa ce studiaza la Viena - prilej cu care descopera psihanaliza - intors in SUA, va face o stralucita cariera universitara la Harvard. In perioada 1936-1948 Kluckhohn initiaza un teren antropologic de tip nou: pe termen lung, intensiv, interdisciplinar la care participa nu doar antropologi, ci si psihologi clinicieni, alti specialisti din stiintele socioumane; interesant de mentionat, in treacat, exact in aceeasi perioada se derulau in Romania terenuri dupa o metodologie asemanatoare in cadrul Scolii lui Dimitrie Gusti; Kluckhohn va studia chiar comunitatile navaho, ajungand autor al unor lucrari bazate pe acest tip de cunoastere directa: Navaho Witchcraft(1944), The Navaho Individual and his Developement(1947), Navaho Classification and His Development (1938), Navaho Chant Practice (1940).

Daca primii antropologi erau antropologi de cabinet, ulterior antropologia va deveni fundamental o disciplina de teren. A defini terenul antropologic este insa dificil, intrucat exista probabil tot atatea forme cati antropologi, proiecte sau contexte in care au fost initiate cercetari antropologice de teren. De exemplu: in 1970 Jean Briggs petrece 17 luni cu un grup de inuiti din Canada, departe de civilizatie, in conditii de izolare si dependenta totala de grup, in 1991 M. Young si-a facut terenul in cadrul politiei din Newcastle, M. Carrithers a stat trei ani in Sri Lanka etc. Deci cum ar trebui sa fie un teren antropologic?

Primele indrumari pentru derularea unui teren in vederea studierii unei alte culturi decat cea proprie apar la inceputul secolului al XIX-lea. Unul dintre primele astfel de ghiduri de ancheta dateaza din 1800 : "Considerations sur les methodes a suivre dans l'observation des peuples sauvages"; in 1839 Societatea Etnologica din Paris publica "Instructions generales adresee aux voyageurs".

Antropologul britanic de origine poloneza Bronislaw Malinowski este considerat fondator al antropologiei moderne de teren. In 1920 el a publicat cunoscuta lucrare Argonautii din Pacificul de Vest, in care prezinta cultura argonautilor dar isi prezinta si propriul sau teren, experienta sa directa in mijlocul acestora, dificultatile de a interactiona, de a se integra si de a trai printre membrii altei culturi, straina de a sa. Definitorie pentru ceea ce este "terenul" antropologic ar fi prin urmare aceasta experienta directa a antropologului in mijlocul celor studiati: teren si observatie participanta ar putea fi considerate sinonime. Antropologul petrece mai mult timp (adesea ani, uneori cu intreruperi) in cultura pe care intentioneaza sa o inteleaga, invata limba nativilor, invata sa traiasca printre ei, inregistreaza orice document despre orice aspect al vietii lor. Participarea la viata comunitatii studiate este o dimensiune definitorie pentru modul antropologic de a cunoaste o alta cultura, diferita de cea a antropologului, implicand o forma superioara de observatie, cunoasterea directa. Cu cat se integreaza mai bine in cultura studiata, cu atat o intelege mai bine. Antropologul "invata" cultura studiata, devine de fapt un membru al ei. Intors din teren el reflecteaza asupra materialului inregistrat si elaboreaza o interpretare despre cultura pe care a observat-o, uneori revine pe teren, publica mai multe studii sau despre terenul sau, despre problemele si intrebarile de natura teoretica, metodologica, etc. despre provocarile pe care le-a ridicat acel teren sau acea cultura fata de teoriile deja constituite in antropologia culturala. In urma acestei reflectii antropologul poate sa propuna noi ipoteze, noi teorii, noi cercetari de teren. De exemplu, daca anchetele de teren indica o simplificare sau degradare extrema a ritualurilor sau un "declin al sarbatorii" (cum spunea V. Bancila in anii ,30 ai secolului al XX-lea), strategia noastra teoretica si metodologica trebuie schimbata. Fie, din punct de vedere metodologic, in strategia noastra de organizare a terenului antropologic, de derulare a anchetei, ne oprim asupra acelor parti sau secvente ritualice sau ale sarbatorii care se pastreaza "cu incapatanare" si incercam sa identificam printr-un demers de "arheologie sociala" ce anume "lipseste" din complexitatea pe care a avut-o candva sarbatoarea si ce a condus la aceasta disolutie a ritualului, obiceiului, sarbatorii etc. Fie, din punct de vedere teoretic, incercam o redefinire a sarbatorii si a respectului sarbatorii, cum a si facut de altfel filosoful sarbatorii V. Bancila, in a carui viziune respectul sarbatorii trebuie vazut ca un indicator al puterii de a da valoare timpului, de a-i acorda semnificatii inradacinate intr-o traditie a experientei timpului (documentul - pentru antropolog - care sintetizeaza aceasta experienta este calendarul). Din aceasta perspectiva problema disolutiei sau declinului sarbatorii care debuteaza probabil odata cu modernitatea si se accentueaza in societatile contemporane are conotatii mult mai grave: simplificarea sarbatorii aduce atingere trairii vietii cu sens, omul modern experiaza absurdul, lipsa de sens a vietii, sinuciderile sau comportamentele cu tensa suicidara cresc. Este o criza cu implicatii mult mai profunde: sarbatoarea nu inseamna numai timp liber sau timp in care nu lucreaza si se poate odihni, ci este un timp cu un sens special, omul se odihneste intr-adevar in timpul sarbatorii, dar a uitat sensul acestui repaos: el ar trebui sa faca asta pentru ca asa a procedat "la inceput" divinitatea. Dupa ce a creat lumea, cerul, pamantul toate vietuitoarele, s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile sale, pe care le-a facut.

Pozitia tarilor Antantei si Germaniei. Insa Guvernele imperialiste ale statelor Antantei au ignorat propunerile guvernului sovietic. Ele cautau sa nu admita iesirea Rusiei din razboi cu toate ca foarte bine stiau, ca ea nu mai poate lupta. Reprezentantii Antantei fatis s-au pronuntat contra Puterii sovietice. La 22 (9) noiembrie reprezentantii diplomatici ai statelor aliate au hotarit sa nu dea raspuns la nota sovietica din 21 (8) noiembrie si in contact cu guvernul lui Lenin-Trotchii sa nu intre. In ziua ce-a urmat, sefii misiunilor militare straine pe langa Cartierul general, insarcinati de guvernele lor, au inaintat un protest contra incalcarii tratatului de la 5 septembrie (23 august) 1914, incheiat intre Rusia, Anglia si Franta, conform caruia aliatii se obligau sa nu incheie armistitiu, doar din intelegere comuna. Pe 27 (14) noiembrie un demers analog l-a infaptuit si reprezentantul militar al SUA. Aceasta a fost o incercare de a preveni incetarea operatiilor militare­ pe Frontul de est.

Dar protestul aliatilor occidentali era neintemeiat, fiindca la acel moment guvernul sovietic nu propunea pace separata. Guvernele Antantei nu se gindeau sa primeasca propunerea sovietica, ci sa rastoarne guvernul sovietic si sa continue in asa fel participarea Rusiei in razboi.

Cu toate ca guvernul caizerului era nu mai putin anticomunist decit cele ale Antantei, el insa altfel a reactionat la propunerea sovietica de pace. In baza actiunilor Germaniei si aliatilor ei erau factori economici si politici. Epuizarea resurselor si oboseala de razboi a populatiei acestor tari capatase proportii amenintatoare. Cercurile guvernante ale Germaniei sperau sa-si usureze situatia prin incheierea pacii separate cu Rusia, care ar fi pus capat necesitatii luptei pe doua fronturi. Nu puteau sa nu fie luate in consideratie si dispozitiile antibelice ale poporului german si pericolul revolutiei in Germania in cazul prelungirii nelimitate a razboiului. La 27 (14) noiembrie guvernul german a declarat despre acordul sau de a incepe tratativele despre armistitiu.

Primind acest raspuns, guvernul sovietic a intreprins o noua incercare de a incheia nu numai o pace ruso-germana, ci generala. El le-a propus nemtilor sa amine inceputul tratativelor cu cinci zile, pentru a mai propune o data guvernelor Antantei participarea la ele. La 28 (15) noiembrie guvernul bolsevic inca o data s-a adresat guvernelor si popoarelor tarilor beligerante cu propunerea sa se alature la tratativele de pace,¹⁵ subliniind ca «Puterea sovietica tinde spre o pace generala si nu separata» . Insa guvernele tarilor Antantei iarasi n-au dat nici un raspuns si Rusia sovietica singura a inceput tratativele.

Inceputul tratativelor de la Brest-Litovsc Delegatia sovietica in frunte cu A. A. Ioffe s-a indreptat la Brest-Litovsc, care a fost propus de partea germana in calitate de loc al negocierilor. Delegatia germana a fost condusa de M. Gofman. Tratativele au inceput la 3 decembrie (20 noiembrie) 1917. La prima sedinta reprezentantul delegatiei sovietice a propus de a pune la baza tratativelor Decretul despre pace, la ce Gofman a raspuns, ca nu este imputernicit sa duca tratative despre telurile razboiului: pe el il intereseaza numai aspectul militar al armistitiului si poate fi vorba numai de un armistitiu separat, fiindca delegatia rusa nu are imputerniciri de a duce tratative in numele Angliei si Frantei.

La urmatoarea sedinta, din 4 decembrie (21 noiembrie), delegatia sovietica a prezentat conditiile sale: armistitiul se incheie pe 6 luni; actiunile militare se intrerup pe toate fronturile; nemtii elibereaza insulele Moonzund si Riga; este interzis orice transfer al trupelor germane pe Frontul de vest.16 Se sublinia, ca e vorba despre incetarea razboiului in genere, dar nu de o intelegere separata. Delegatii sovietici insistau in deosebi asupra acceptarii articolului despre interzicerea transferarii trupelor austro-germane pe Frontul de vest. Intr-o forma emotionala Gofman a respins aceasta, declarind ca astfel de conditii se propun numai partii invinse si a inaintat un contraproiect, care conserva situatia creata pe front.

La 5 decembrie (22 noiembrie) partea sovietica a cerut intrerupere in tratative in vederea contradictiilor iesite in vileag. Nemtii s-au nelinistit. Ei se temeau, ca delegatia sovietica mai mult nu se va intoarce la Brest. A fost semnat un armistitiu pe 10 zile, de la 7 pina la 17 decembrie, conform caruia se pastrau pozitiile ocupate, dar nemtii incetau orice transportari de trupe. Delegatia sovietica s-a intors la Petrograd. Repaosul guvernul sovietic l-a folosit pentru o noua propunere tarilor Antantei de a incepe tratative generale de pace. Dar ele continuau sa pastreze tacerea.

La 15 (2) decembrie tratativele s-au finisat cu semnarea armistitiului pe 28 zile, de la 17 (4) decembrie 1917 pina la 14(1) ianuarie1918, intre Rusia si blocul quadripartid. In caz de rupere a lui ambele parti se obligau sa anunte inamicul cu 7 zile inainte. Transportarea trupelor germane de pe Frontul de est pe cel de vest se interzicea. In timpul armistitiului Sovnarcomul iarasi s-a adresat catre guvernele tarilor Antantei sa se determine in privinta tratativelor de pace, prevenindu-le, ca daca aliatii nu vor adera la tratative, Rusia le va duce de sine statator.

Planurile Antantei fata de Rusia Insa Antanta urmarea alte scopuri - de a aduce razboiul «la un final victorios». Pina cind continuau tratativele la Brest-Litovsc, ea-si organiza fortele pentru rasturnarea nesuferitei Puteri sovietice.

La 30 noiembrie la Paris a fost convocata o conferinta interaliata pentru discutarea «problemei ruse» si elaborarea planului amestecului armat in Rusia. Tarile occidentale au sustinut toate fortele antisovietice pe teritoriul tarii. E semnificativ ca, intervenind in afacerile interne ale Rusiei, initial, puterile occidentale incercau sa-o faca in taina.

La 23 decembrie 1917 englezii si francezii au incheiat a conventie secreta despre impartirea sferelor de influenta in Rusia. In zona engleza au fost incluse Caucazul si teritoriile cazacesti ale riurilor Cubani si Don; in cea franceza - Basarabia, Ucraina, Crimeea.17 Statelor Unite le-a fost trimis un memorandum englez, in care se prevedea participarea lor in cheltuielile pentru ocupatia Rusiei

Dar la acel moment Antanta nu avea forte armate cit de cit solide pentru organizarea unei interventii serioase contra Rusiei. De aceea ea incerca sa confrunte Rusia sovietica cu Germania si prin aceasta sa-i doboare pe bolsevici.

Continuarea tratativelor de la Brest Tratativele de pace au inceput la Brest-Litovsc pe 22 (9) decembrie 1917. Ele au parcurs trei etape: prima - de la 22 pina la 28 decembrie 1917; a doua - de la 9 ianuarie pina la 10 februarie 1918; a treia - de la 1 pina la 3 martie 1918. Comandamentul german insista in fata guvernului de terminat cit e posibil de urgent tratativele, fiindca pentru a doua jumatate a lunii martie se prevedea ofensiva generala pe Frontul de vest.

Primele emotii au fost simtite in sala, cind delegatia sovietica in frunte cu Ioffe a cerut ca sedintele sa fie publice si ca fiecare parte sa aiba dreptul sa publice deplin protocoalele sedintelor. Chiar de la inceputul lucrarilor conferintei delegatia sovietica a inaintat in calitate de temelie a tratativelor de pace sase propuneri: refuzul de la alipirea fortata a teritoriilor ocupate in perioada razboiului; evacuarea armatelor de pe aceste teritorii; restabilirea independentei politice a popoarelor, lipsite de ea in timpul razboiului; garantii determinarii libere (pe calea referendumului) a apartenentei statale sau independentei de stat pentru toate gruparile nationale, lipsite de independenta; asigurarea legislativa a drepturilor minoritatilor nationale la autonomie culturala si administrativa; refuzul de la incasarea «cheltuielilor de razboi» sau contributiilor; rezolvarea problemelor coloniale pe baza principiului autodeterminarii popoarelor.19

Seful delegatiei germane la conferinta R. Kiulmann la 25 (12) decembrie din numele puterilor blocului