Romania ante-Revolutie

Sistemul de invatamant era conceput ca dat o data pentru totdeauna, ca o realitate cu niste parametri ce nu pot fi pusi in discutie;

Asteptarile profesorului, asteptari cultivate si la nivelul elevilor, se raportau invariabil la acesti parametri considerati "inatacabili" iar orice incercare de punere a lor in discutie era privita ca un atac asupra autoritatii, atat personale cat si in general;

Ordinea si disciplina erau parametrii definitorii ai spatiului educativ iar profesorul era indreptatit, dar si obligat, sa asigure deplina implementare a acestora;

Crescut de mic in plasa restrictiilor, elevul, de cele mai multe ori, nici nu putea constierntiza in mod limpede natura si sensul acestor restrictii;

Din acest motiv revolta elevului parea o revolta fara obiect, pentru ca nici nu putea identifica unul;

In situatii particulare, revolta il viza pe profesor, dar nu pentru ca prezenta acestuia era conceputa ca o forta constrangatoare, ci pentru ca parea singurul "la indemana";

Limitele de admisibilitate pentru libertatea de manifestare a elevului nici nu erau, in majoritatea cazurilor, "opera" profesorului, ci a unor instante abstracte, anonime, greu de identificat, fara chip si fara nume (minister, inspectorat etc.);

Profesorul era, de multe ori, coplesit si el de masivitatea acestei forte anonime, dar care se arata a fi apta de se manifesta concret si periculos in acelasi timp;

In interiorul spatiului educativ de nivel micro, profesorul era unicul pol de autoritate/putere iar posibilitatea ca pozitia sa sa fie pusa sub semnul intrebarii parea mai degraba o speculatie;

La fel de putin probabila era si posibilitatea ca liniile de forta ale realitatii scolare sa fie conturate de mai multi poli de autoritate (ex. Activizarea elevilor si transferul unor competente decizionale catre ei sau catre parintii acestora);

Exista la nivelul profesorilor prejudecata, adeseori neconstientizata, ca elevul nu trebuie sa se miste decat in cadrele anterior fixate, ca o disciplina de fier este cheia metodologica a succesului scolar, ca elevii nu au nici un cuvant de spus in ceea ce priveste cadrele didactice sau prestatia acestora;

Unii profesori nutreau iluzia ca infailibilitatea in relatia cu elevii este apanajul exclusiv al statutului lor profesional;

In general, autoritatea profesorului se intemeia pe elemente ca:

Experienta;

Volum mai mare de cunostinte;

Statut socio-profesional;

Se constata fluidizarea granitelor ce delimiteaza spatiul scolar si relativizarea constantelor care il configureaza;

Apare multiplicarea centrelor de autoritate in spatiul educational, profesorul pierzand pozitia sa unica in organizarea acestui spatiu si fiind nevoit sa accepte prezenta altor factori de putere (elevii, parintii, comunitatea locala, mass-media etc.);

Pragmatismul se identifica de cele mai multe ori cu mercantilismul ieftin iar selectia valorilor la nivelul spatiului social opereaza cu niste criterii de-a dreptul exotice;

Pragul psihologic cel mai greu de trecut pare acceptarea autentica a elevilor ca factori reali in derularea evenimentelor specifice spatiului educativ scolar;

n      Relatia profesor-parinti se deruleaza pe un fond de indiferenta reciproca, uneori chiar de ostilitate, fapt ce determina complicatii si introduce tensiuni in relatia profesor-elev;

n      Dinamica accentuata a mediului socio-economic, aflat inca in faza de cautare a propriei identitati si diversificarea surselor alternative de informare face ca, adeseori, standardele profesorilor, uneori inactuale si inadecvate, sa nu corespunda cu asteptarile elevilor si cu standardele impuse de reusita intr-o lume inca ambigua;

n      Spatiul educativ scolar nu este inca suficient de bine racordat la contextul socio-economic, fapt ce genereaza o serie de inconsistente si inadvertente la nivelul procesului instructiv-educativ, principalul efect fiind reducerea drastica a motivatiei pentru invatare;

Fenomenul reducerii motivatiei pentru invatare pare a se datora unei triple inadecvari:

1. Existenta unei relatii de incongruenta intre interesele si asteptarile elevului si unele obiecte de studiu considerate ca neglijabile din perspectiva reusitei in viata;

2. A doua inadecvare vizeaza campul de intersectie dintre zonele de atractie oferite de mediul social si capacitatea unor obiecte de studiu in a se dovedi utile in asigurarea penetrarii in zonele respective;

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

3. A treia inadecvare rezida in renuntarea masiva din partea profesorilor la efortul de a determina aparitia la nivelul elevilor a unei motivatii interne pentru invatarea obiectului de studiu propus si inlocuirea acesteia cu motivatia externa, prin recursul la procedee mai facile si doar aparent eficiente: teama de nota, frica de parinti, nevoia de promova etc.

Autoritate

Relatie prin care o persoana sau un grup accepta ca legitim faptul ca deciziile si actiunile sale sa fie ghidate de o instanta externa, o persoana sau un organism.

Autoritatea reprezinta o forma de acceptare a exercitarii puterii de catre un factor extern care este diferita atat de acceptarea fortata, datorata coercitiei, cat si de acceptarea pe bazele stricte ale adeziunii de tip pur afectiv.

Simon, promotor al teoriei rationalitatii limitate, afirma ca autoritatea nu este coercitiva ci eliberatoare, fiind o componenta esentiala a proceselor decizionale, individul primind si acceptand de la nivelele ierarhice superioare inclusiv cadrul general pentru deciziile si activitatile sale, fapt ce ii face posibila exercitarea profesiei;

Desi diferita de impunerea coercitiva, acceptarea voluntara a autoritatii este mereu dublata, intr-o masura mai mare sau mai mica, de coercitie, de utilizarea unui sistem de sanctiuni si recompense ce intaresc si incurajeaza acceptarea ei.

In spatiul scolar autoritatea este identificata cu autoritatea epistemica sau autoritatea cognitiva, data de plusul de cunoastere pe care profesorul il detine in raport cu elevul intr-un anumit domeniu;

Autoritatea este (cf. Bochenski) o relatie instituita intre trei termeni:

Purtatorul autoritatii (persoana care detine autoritatea);

Subiectul autoritatii (persoana pentru care purtatorul detine autoritatea);

Domeniul autoritatii (zona in interiorul careia purtatorul detine autoritatea in raport cu subiectul);

"Relatia de autoritate se instituie doar atunci cand subiectul autoritatii recunoaste ca adevarat tot ceea ce ii este comunicat de catre purtatorul autoritatii, sub forma asertiunii, cu privire la domeniul in care acesta isi exercita autoritatea".

Putem considera profesorul ca fiind expert intr-un anumit domeniu, un expert care isi pune la dispozitia elevilor competentele sale in domeniul respectiv

Constructivismul fenomenologic (Berger si Luckmann) afirma ca un educator nu este un transmitator al unui sistem de cunostinte pentru ca il cunoaste foarte bine ci, dimpotriva, se presupune ca il cunoaste foarte bine pentru ca se afla pe pozitia de educator.

problema autoritatii educatorului nu este o problema de cunoastere ci una de pozitie sociala (putere).

Profesorul, in calitatea sa de profesor de specialitate, educator, coleg etc.,  sintetizeaza in persoana si comportamentul sau mai multe grupuri de referinta:

Statul - institutie care il angajeaza si il plateste;

Scoala -  organizatie in relatie cu comunitatea;

Parintii - educatori de drept, ce emit anumite pretentii de ordin formativ;

Elevii - ce pot avea asteptari diferite de cele ale celorlalte grupuri de referinta;

Agentii economici - ce reclama forta de munca dotata cu anumite competente

Calitatea de profesor nu este superpozabila cu cea de expert deoarece:

1. Expertul poate transmite si el cunostintele pe care le transmite un profesor dar nu este capabil sa le prelucreze din punct de vedere psihopedagogic, facandu-le astfel accesibile pentru elev;

2. Pentru expert ar fi extrem de dificila crearea motivatiei pentru invatare, acesta pornind de la premisa ca "elevii au venit la scoala pentru a invata";

3. Expertului i-ar fi foarte greu sa asigure disciplina in clasa, profesorul fiind prima instanta sociala care intelege ca fara o ordine initiala, procesul de invatare nu poate incepe si nu se poate desfasura;

4. Pentru expert ar fi dificila realizarea evaluarii, fapt ce necesita cunostinte punctuale legate de scopul urmarit prin verificarea cunostintelor, de formele evaluarii si sursele de eroare ce pot surveni precum si de efectele evaluarii;

n      Weber distinge trei forme principale ale legitimitatii unei autoritati:

1. Traditia
2. Charisma
3. Autoritatea rational-legala
4. Traditia include obiceiurile, normele si valorile cu care o comunitate s-a identificat in timp, elemente ce in timp au dobandit autoritate asupra membrilor comunitatii respective;
5. Instantele respectivei comunitati (sfat al batranilor, parinti etc) au dreptul de a decide si deciziile lor trebuie acceptate de catre ceilalti membri ai comunitatii;

Charisma - acceptare a autoritatii unei persoane sau instante fie datorita considerarii investirii acesteia cu capacitati supranaturale (profetii) fie in baza "aurei" personale deosebite;

Autoritatea rational - legala - acceptarea autoritatii in temeiul pozitiei ierarhice a persoanei, care ofera posibilitatea unei decizii mai intemeiate dar si dreptul de a decide recunoscut social;

Autoritatea rational-legala este tipica societatilor moderne iar acceptarea se face pe temeiul mai multor presupozitii:

competenta este asociata cu pozitia ierarhica;

atuul experientei profesionale;

plusul de informatie detinut;

societatea implica organizare iar organizarea implica autoritate;

Autoritatea bazata pe succesul unor decizii anterioare;

Autoritatea bazata pe temeiul competentei personale implicite;

Autoritatea conjuncturala;

Autoritatea indusa social;

Functiile autoritatii:

1. Functia de a impune interesele sociale in raport cu interesele individuale;
2. Functia de simplifica si chiar de a face posibil procesul de decizie;
3. Functia de a oferi un cadru unic si in acelasi timp eficient pentru activitatea organizata a unui grup;

Conducere

n      Conducerea este acel tip de comunicare umana care modifica atitudinile si comportamentul unor persoane in directia indeplinirii scopurilor anterior propuse;

n      Cu cat o persoana detine un statut social mai ridicat, cu atat mai numeroase sunt persoanele care incearca sa interactioneze cu aceasta;

n      O astfel de persoana are o tendinta mai mare in initia comunicarea cu cei de rang inferior;

n      Conducerea poate fi reliefata de urmatoarele dimensiuni principale:

1. Suportul (comportament ce intensifica sentimentele cuiva cu privire la propria valoare si importanta; este urmarita asigurarea satisfactiei si a motivatiei pentru continuarea activitatii);

2. Facilitarea interactiunilor si mentinerea acestora (comportament prin care membrii unui grup sunt incurajati sa dezvolte relationari apropiate, reciproc satisfacatoare);

3. Accentuarea scopurilor (comportament ce evidentiaza importanta atingerii anumitor finalitati, stimuland astfel entuziasmul si obtinerea unor performante ridicate);

4. Facilitarea activitatii (comportament ce include actiuni intreprinse in vederea accesibilizarii atingerii scopurilor: planificare, coordonare, obtinere de resurse, distribuire echitabila a sarcinilor de lucru si a recompenselor);

5. Constructia si asigurarea coeziunii grupului (comportament ce vizeaza omogenizarea in limite acceptabile a grupului);

6. Managementul conflictelor (comportament bazat pe buna cunoastere de catre lider a grupului, a momentului cand interventia sa este necesara, a tehnicilor fundamentale de mediere a conflictelor);

7. Incurajarea grupului in directia propriei perfectionari (evaluari pertinente ale activitatii);