Afacerea Callinicon

Originile acestei afaceri sunt bine cunoscute si au fost deseori relatate. Callinicon , oras intemeiat de Seleucos II (246-225 i.Hr.), cu prilejul celui de-al treilea razboi din Siria, la confluenta Eufratului cu Balikhul, devenise in secolul al IV-lea un loc militar important, unde se intalneau caravanele pe Eufrat. Aici, in 388, crestinii incendi-asera sinagoga evreiasca si o capela a gnosticilor. Era vorba despre templul valentinienilor, ucenici ai magistrului alexandrin Valentin, care predicase la Roma in jurul anilor 140. Acest lacas de cult gnostic a fost incendiat de calugari crestini, deoarece ereticii tulburasera o procesiune de 1 august, cand, "potrivit traditiei, se sarbatoreau sfintii mucenici Macabei" , dupa cum afirma Sfantul Ambrozie. In mod paradoxal, tocmai sarbatorirea unor eroi iudei de catre crestinii din Callinicon a fost cea care a dus la distrugerea sinagogii

Valentinienii par a fi fost principalii raspunzatori pentru acest conflict local. Mai mult, Edictul de la Tesalonic din 380, care nu recunostea decat credinta de la Niceea, punea toate celelalte credinte in ilegalitate, cu exceptia sinagogii, care continua sa se bucure de anumite privilegii . Iar evreii din Callinicon nu sunt acuzati, potrivit Sfantului Ambrozie, de nici o provocare.

Oricare ar fi fost motivele, agresarea evreilor din Callinicon nu se putea justifica legal, astfel incat imparatul Teodosie trebuia sa treaca la represalii, in interesul ordinii publice, asa cum facuse si Maxim la Roma, in acelasi an, intr-o situatie identica . Ceea ce de altfel a si facut, raspunzand comitelui Orientului , care-l consultase, cum ca trebuiau luate toate masurile necesare: aflarea vinovatilor, restituirea obiectelor furate si reconstruirea sinagogii pe cheltuiala episcopului din Callinicon, considerat instigatorul incendiului.

Afland despre decizia imparatului, Ambrozie, care se afla la Aquileea , important port comercial la Adriatica, i-a adresat o scrisoare de protest lui Teodosie (Epistola XL). Aceasta dezvaluie cel putin un aspect al gandirii politice a lui Ambrozie si ne edifica totodata asupra starii sale de spirit fata de Teodosie in acel moment al carierei sale. Imparatul a ramas surd la acest apel. Intors la Milan, Ambrozie si-a pus in aplicare amenintarile si s-a facut ascultat in Biserica. Atitudinea lui Ambrozie, fost inalt functionar roman, care justifica tulburarea ordinii publice, a fost analizata in amanunt de catre mai multi istorici , pornind de la scrisorile sale 40 si 41.

Polemica antievreiasca a lui Ambrozie este tot atat de virulenta ca si polemica sa antipagana, si de aceeasi natura. Dumnezeul crestinilor este Cel care i-a daruit lui Teodosie izbanda asupra lui Maxim, si nu Dumnezeul iudeilor. Nu este potrivit asadar sa-i favorizezi pe iudei in detrimentul crestinilor, caci aceasta inseamna sa-L tradezi pe Adevaratul Dumnezeu.

Ambrozie isi exprima aceasta doctrina in Scrisoarea 40, pe care i-o adreseaza cu acest prilej lui Teodosie, si in Scrisoarea 41, in care-i trimite surorii sale predica pe care o rostise in fata imparatului pe aceasta tema.

Este surprinzator sa vezi cate precautii oratorice isi ia inainte de a aborda subiectul: "Iti cer sa-mi asculti cuvantul cu rabdare. Caci daca nu sunt vrednic sa ma fac ascultat de tine, nu sunt vrednic nici sa savarsesc Sfanta Jertfa pentru tine, nici sa-mi incredintezi dorintele si rugaciunile tale. Nu-l vei asculta tu oare pe acela pe care voiesti ca Dumnezeu sa-l asculte in folosul tau? Nu ma vei asculta atunci cand intervin pentru mine, dupa ce m-ai ascultat cand intervin pentru altul? Nu sunt deci un indiscret care se amesteca in ceea ce nu-l priveste si care intervine in treburile altuia; ci eu imi fac datoria. Actionez asa mai ales din afectiune pentru tine, din dorinta de a-ti asigura mantuirea Imparatilor nu le displace ca fiecare sa-i indeplineasca functia, si-l vei asculta cu rabdare pe oricare iti va impartasi simtamintele cu privire la insarcinarea sa; cu atat mai mult il vei blama pe cel care nu ar aplica regula slujirii sale. Daca deci accepti toate acestea cu placere din partea acelora care sunt in slujba voastra, de ce ar fi greu din partea episcopilor, din moment ce limbajul nostru nu ne exprima voia proprie, ci porunca primita? Iti cunosc evlavia, milostivirea, blandetea, dragostea de pace, credinta si temerea de Dumnezeu; dar anumite lucruri adesea ne scapaTe stiu evlavios fata de Dumnezeu, binevoitor fata de oameni, sunt legat de binefacerile favorurilor tale. Iata de ce teama imi sporeste, nelinistea mea creste la gandul ca intr-o zi chiar tu m-ai condamna daca tacerea sau lingusirile mele nu te-ar impiedica sa pacatuiesti . "

"Aceasta este deosebirea intre principii buni si cei rai: celor buni le place vorbirea libera iar celor rai limbajul servil Tacerea unui episcop ar trebui sa displaca Milostivirii Tale, sinceritatea sa ar trebui sa-ti placa . "

Ambrozie si-a asumat risul de a displacea pentru a se supune poruncilor dumnezeiesti: el isi justifica interventia sa episcopala, comparand-o cu slujirea functionarilor publici. De indata, pune intrebarea pe terenul care i se pare favorabil: "Daca as vorbi despre afaceri politice, desi si acolo trebuie respectata dreptatea, nu m-as teme intr-atat de a nu fi ascultat. Dar intr-o afacere religioasa, pe cine ai asculta daca nu asculti un episcop? Cine ar indrazni sa-ti spuna adevarul daca un episcop n-ar indrazni?" . Si mai departe: "Daca in mine nu ai incredere, cheama ce episcopi vrei Daca pentru probleme financiare iti consulti ministrii, cu atat mai drept este ca intr-o afacere religioasa sa consulti episcopii Domnului"

Intr-o asemenea perspectiva, Ambrozie ar putea sa-si asume rolul proorocului Nathan pe langa regele David si sa-si inchipuie cuvintele pe care Iisus i le-ar putea adresa lui Teodosie: "Eu te-am ales pe tine, cel mai mic dintre frati, si din conditia in care te aflai te-am adus in fruntea imperiului. Eu am asezat pe tronul imperial un vlastar din neamul tau. Eu ti-am supus neamurile barbare (gotii), eu ti-am daruit pacea (in 380 si 382)"

Apoi, Ambrozie aminteste recenta victorie a lui Teodosie impotriva lui Maxim: "Eu te-am facut sa triumfi asupra potrivnicului tau si iata ca tu ingadui vrajmasilor Mei sa triumfe asupra poporului Meu"

Argumentul esential este urmatorul: "Nu trebuie sa faci atata zarva pentru asa ceva, nici sa-ti pedepsesti cu severitate poporul pentru ca a dat foc acestei cladiri, cu atat mai putin pentru ca a dat foc unei sinagogi, adica unui lacas al perfidiei, o casa a nelegiuirii, un vas al nebuniei, pe care Dumnezeu Insusi a condamnat-o la foc" . Ar insemna sa se acorde poporului iudeu o victorie asupra Bisericii, prilej de a se bucura, cum afirma Ambrozie, si de a adauga inca o sarbatoare zilelor sale festive, alaturi de cele in care isi sarbatorea izbanda impotriva amoreilor, a canaaneilor si eliberarea sa din robia lui Faraon, regele Egiptului, sau a lui Nabucodonosor, regele Babilonului".

In ochii lui Ambrozie, cultul vrajmasilor lui Hristos nu trebuie sa beneficieze de nici o interventie legala sau fiscala. El ii repeta imparatului temerea exprimata de unul dintre ostasii sai: "Cum ar putea Hristos sa ne ajute daca ne batem pentru iudei impotriva crestinilor, daca suntem trimisi sa-i razbunam pe iudei? Si-au pierdut ostirile lor si acum vor sa le piarda si pe ale noastre" . Antiiudaismul, ca si antipaganismul lui Ambrozie sunt legate de notiunea de protectie divina. Ambrozie dispune, de altfel, de un exemplu foarte recent pentru a-l convinge pe Teodosie: "Oare nu din cauza aceasta (repararea unei sinagogi incendiate) si-a aflat pierzania Maxim? Cum auzise, cu cateva zile inainte de a porni in campanie, ca o sinagoga fusese incendiata la Roma, a trimis un edict care sa restabileasca, asa zicand, ordinea publica. Indata, poporul crestin a declarat: "Nu-l asteapta nimic bun. Regele acesta s-a facut iudeu. De indata a fost infrant de franci, de saxoni, in Sicilia, la Siscia, la Pettau"

Ambrozie este pragmatic in exprimare ca Symacos, cand i se adresa lui Valentinian II . A accepta cererea iudeilor, care pretindeau ca sinagoga sa le fie reconstruita de crestini, insemna in opinia lui Ambrozie a-i face pe iudei sa triumfe asupra crestinilor, sinagoga asupra Bisericii . Ambrozie vrea deci sa evite ca imparatul sa astepte din partea Dumnezeului iudeilor, cinstit dupa cultul iudaic, ajutor si sprijin. Chiar daca odinioara Dumnezeu i-a facut pe iudei sa-si invinga vecinii si vrajmasii, in prezent cultul iudaic nu-I mai este bineplacut lui Dumnezeu. Prin urmare, nu este de asteptat nici un ajutor de la cultul iudaic. Hristos este Cel care a alergat in ajutorul lui Teodosie in campania acestuia impotriva lui Maxim. Iudeii nu au nici un aparator: "Cine sa aiba sarcina de a razbuna sinagoga? Hristos, pe Care L-au ucis, de Care s-au lepadat? Sau cumva ii va razbuna Dumnezeu Tatal, pe ei, care nu L-au primit nici pe Tatal neprimind pe Fiul?"

Teodosie nu are nimic de castigat in a-i umili pe crestini si a-i face sa triumfe pe iudei. Nu trebuie nici sa se teama de mania divina daca ar neglija reconstruirea sinagogii. Nimeni nu-i poate ajuta pe iudei, nici macar Tatal, nici Fiul, si cu atat mai putin pe imparat, daca "se face iudeu" . Insisii termenii scrisorii lui Ambrozie ne fac sa presupunem ca imparatul va fi propus un compromis mai putin umilitor pentru crestini, si anume sa reconstruiasca sinagoga pe banii statului. Dar pentru Ambrozie tot crestinii ar fi cei care ar contribui la reconstructia sinagogii, pe care s-ar putea scrie: "Templu al nelegiuirii facut din ramasitele crestinilor"

Statul trebuie deci sa acorde totala impunitate pentru crestinii culpabili. Se pare insa ca aceasta concluzie i s-a parut excesiva imparatului. Bun avocat, episcopul Mediolanumului isi sustine cererea de achitare cu argumente sentimentale. "Daca este nevoie de un vinovat, exclama el, sa fiu pedepsit!" "De ce sa urmaresti niste absenti? Ai aici un vinovat care marturiseste. Afirm sus si tare, eu am incendiat sinagoga, eu am dat porunca sa fie incendiata. Mi se va spune: de ce n-ai incendiat-o pe cea de aici? Pentru ca judecata lui Dumnezeu a inceput deja sa o prefaca in cenusa: fapta mea ar fi fost inutila. Si daca se cauta adevarul, lasitatea mea vine din faptul ca nu credeam acest caz potrivit pentru sanctiuni" . Cat priveste obiectele furate, nu puteau fi de mare valoare: "Ce putea contine sinagoga acestui indepartat oras de provincie, in timp ce nici cea de aici nu are nimic considerabil sau pretios" . In sfarsit, Ambrozie intreaba: "Oare cate biserici crestine au incendiat iudeii in timpul domniei lui Iulian?"

Teodosie nu trebuie decat sa ramana fidel clementei sale obisnuite, el, care i-a iertat pe vinovatii de revolta din Antiohia, care s-a indurat de fiicele lui Maxim si a contribuit la subzistenta mamei acestuia. El trebuie deci sa anuleze prima sa hotarare, sa trimita un ordin de iertare, caci trebuie preferata cauza religiei mentinerii unei ordini aparente . Apoi enumera: doua biserici la Damasc, una la Alexandria, altele la Gaza, la Ascalon, Berita pentru a conchide: "Biserica nu a fost razbunata. Va fi oare sinagoga?". Episcopul Milanului pare a-l lua pe Iulian ca exemplu atunci cand afirma: "N-ai auzit spunandu-se, imparate, ca atunci cand Iulian a dat porunca sa se rezideasca templul din Ierusalim, lucratorii au fost arsi de un foc dumnezeiesc? Fereste-te sa nu se repete! De altfel, pentru a nu da o astfel de porunca, nu este suficient faptul ca Iulian a dat-o deja?" . Dar ultimele cuvinte ale episcopului sunt o adevarata amenintare: "In ceea ce ma priveste, ti-am aratat destula cinstire ca sa ma asculti in palatul tau, daca nu cumva va fi nevoie sa ma asculti in Biserica"

Teodosie a ramas surd la insistentele episcopului, iar Ambrozie, intors la Milan, nu a putut nici macar sa obtina o audienta la imparat, din moment ce a pus in aplicare amenintarea de "a se face ascultat in Biserica". Chiar el relateaza scena in scrisoarea catre sora sa

Acest prim demers nu a avut rezultatele scontate. Teodosie s-a multumit sa-i dea drumul episcopului de Callinicon, dar a persistat in intentia de a reconstrui sinagoga. Ambrozie a hotarat atunci sa recurga la intimidare, provocand un scandal public. La Milan, in prezenta principelui si a credinciosilor, a rostit o omilie plina de aluzii transparente la respectiva afacere, in incheiere lasand frau liber dezaprobarii si chemandu-l pe Teodosie sa-si arate recunostinta fata de Dumnezeu Care-l ocrotise.

De indata ce episcopul a coborat de la amvon, Teodosie i-a reprosat ca l-a pus astfel public in discutie. "Am vorbit in interesul tau", i-a replicat Ambrozie. Apoi, a recurs la un veritabil santaj, refuzand sa aduca Sfanta Jertfa atata timp cat imparatul nu va fagadui ferm ca abroga ordinele precedente. Teodosie, umilit in prezenta multimii de credinciosi, a cedat, absolvindu-i de orice vina pe cei care incalcasera legea, pe motiv ca erau crestini si victime ale iudeilor

Tocmai se citise textul din Ieremia: Sume tibi baculum nucinum. El se puse in situatia de a-l comenta, asigurand el insusi bastonul de nuc al proorocului, pe care il apropie de nuiaua de nuc a marelui preot Aaron. Dar dupa ce ai fost lovit cu nuiaua, vei fi mangaiat cu dragostea si cu duhul blandetii. El a pus astfel in lumina de la bun inceput drepturile autoritatii sacerdotale, care te poate indeparta de Sfintele Taine: amenintare discreta cu excomunicarea, temperata imediat de pomenirea marinimiei care se exercita fara restrictii pentru reprezentanti . Un alt text evanghelic ne da, de asemenea, o lectie profitabila. Hristos a dat exemplul milostivirii si al indulgentei; trebuie si noi sa ne conformam acestui model, asa cum ne invata in pilda slujitorului pe care stapanul l-a iertat de datorie: "Vom fi cu atat mai bine placuti lui Dumnezeu cu cat vom ierta mai mult" . Evident, intregul pasaj este adresat imparatului, care nu voise sa-i amnistieze pe agresorii de la Callinicon.

Exegeza alegorica ne face apoi sa regasim in pacatoasa din Evanghelie atributele Bisericii, opusa sinagogii, tinta a criticilor in aceasta paralela circumstantiala . Ambrozie ii aminteste lui Teodosie obligatiile sale fata de Dumnezeu. Ca si blandului si credinciosului David, Domnul ii mai poate spune prin gura lui Nathan: "Eu te-am ales, pe tine, cel mai mic dintre frati", pentru a conchide: "Si iata ca tu ii vei da pe slujitorii Mei in mana vrajmasilor Mei si vei lua ceea ce apartinea slujitorului Meu, cazand astfel in pacat si dand adversarilor Mei prilej de glorie!"

Noul prooroc incheie adresandu-se anume imparatului: "De acum nu pentru tine, ci tie iti vorbesc Cu cat ai primit mai multa marire, cu atat trebuie sa fii mai recunoscator Ziditorului tau Sa nu spui: valoarea si dreptatea mea sunt cele care mi-au daruit (ceea ce am), ci Domnul Dumnezeu, Hristos, in marea Sa mila". Cinsteste Biserica, ce este trupul Sau, si fiecare madular al Bisericii, "pentru ca Iisus Hristos sa-ti ocroteasca domnia cu harul Sau dumnezeiesc" . Teodosie a vrut sa se apere imediat: "Adevarat, poruncind episcopului sa reconstruiasca sinagoga, am fost prea aspru, dar aceasta porunca a fost revocata"

Intransigenta lui Ambrozie nu se multumeste insa cu atat. Adresandu-se direct imparatului, Ambrozie conchide: "Si iata ca tu ii vei da pe slujitorii Mei in mana vrajmasilor Mei si vei lua ceea ce apartinea slujitorului Meu, cazand astfel in pacat si dand adversarilor Mei prilej de glorie!"

Discutia continua, axandu-se pe calugari: "Se dedau la multe excese" , spune imparatul, sustinut de conducatorul militiilor, Timasios. Episcopul, in picioare langa exedra , insista: "Fa in asa fel incat sa pot aduce sfanta jertfa pentru tine in deplina siguranta" . Trebuie oprita orice urmarire, precizeaza Ambrozie, astfel incat comitele sa nu aiba vreun prilej de a le face cumva rau crestinilor.

De data aceasta, Teodosie cedeaza, nu inainte de a i se fi repetat de doua ori: "Voi sluji bazandu-ma pe cuvantul tau". Cand si-a dat in mod explicit acordul, episcopul s-a apropiat de altar . Ii putea scrie surorii sale ca "totul s-a petrecut dupa voia sa". Repurtase astfel unul dintre cele mai stralucite succese ale sale, mai ales dat fiind publicitatea dialogului sau cu principele.

Cum l-am putea caracteriza drept o izbanda? Teodosie a cedat pentru a pune capat conflictului care putea deveni stanjenitor. Puterea lui Ambrozie asupra populatiei Italiei ii putea crea o imagine negativa si o grava lipsa de popularitate printre crestini. Puterea unui astfel de episcop asupra multimilor era foarte nelinistitoare pentru un imparat a carui autoritate nu avusese vreme sa se consolideze.

Aceasta victorie a Bisericii asupra dreptului roman marcheaza schimbarea statutului iudaismului: in 393, o lege romana interzice evreilor poligamia simultana