Revolutia franceza si Napoleon

Napoleon Bonaparte, locotenent (1792)

Cand in 1789 izbucneste revolutia franceza, tanarul locotenent era in varsta de 20 de ani. El era adept infocat al ideilor inaintate si valul revolutionar avea sa-l impinga in primele randuri ale sprijinitorilor revolutiei. Rasturnand puterea nobilimii si a clerului si proclamand principiile libertatii, egalitatii li fratiei intre toate clasele si paturile sociale, revolutia franceza extindea si consolida bazele unei noi oranduiri sociale. Monarhii feudali din Europa si fortele sociale care ii sprijineau, simtindu-si dominatia amenintata, si-au unit eforturile pentru inabusirea revolutiei si restabilirea in Franta a vechilor randuieli. Atunci masele de tarani si oraseni s-au ridicat la lupta, sub conducerea burgheziei, ti insufletite de idealurile revolutiei au format, cu piepturile lor, scut de netrecut in fata agresorilor.

Napoleon consul

In anul 1793 armatele franceze strajuiau la hotarul de nord-est amenintat de forte prusiene, la cel de est si cel de sud amenintate de Imperiul habsburgic, in timp ce o mica grupare, comandata de generali nehotarati, era plasata in fata Toulonului ocupat de englezi. Din randurile armatei de Toulon s-a detasat insa figura putin stranie a unui tanar ofiter de artilerie, cu fata bolnavicios de maslinie, cu haine prea largi si sabia prea lunga pentru trupu-i putinel, care avea sa joace un rol insemnat nu numai la eliberarea acestui important port si baza navala la Marea Mediterana, ci si in istoria Frantei si in istoria universala. Dupa aventura in Corsica, unde intrase in conflict cu Pasquale Paoli, care intentiona sa detaseze insula de Franta li sa o predea Angliei, tanarul Bonaparte se reintorsese in Franta, fusese inaintat la gradul de capitan si printr-o intamplare norocoasa ajunsese in fruntea artileriei armatei de la Toulon(comandatul titular se imbolnavise).

Energia sa clocotitoare, activitatea neobosita, vastele sale cunostinte, acumulate in lecturile nesfarsite, l-au impus tuturor, incepand cu comisarii politici atasati armatei, dintre care unul era Augustin Robespierre, fratele temutului iacobin Maximilien Robespierre.

Zi si noapte in mijlocul soldatilor, era iubit si apreciat de acestia, care in ziua atacului l-au urmat cu elan si aplicand cu vigoare planul intocmit de el au infrant trupele engleze, au eliberat orasul si au izgonit flota dusmana din zona. Batalia de la Toulon, acest succes a creat o bresa in frontul coalitiei dusmane si a adus micului capitan gradul provizoriu de general; avea atunci varsta de 24 de ani. Gradul sau provizoriu de general de brigada este confirmat si, la 26 decembrie 1793, el este insarcinat sa inspecteze litoralul de la Marsilia pana la Nisa.

La 4 ianuarie 1794 ii scrie o scrisoare ministrului in care ii recomanda acestuia sa readuca la stare de functionare fortul Saint-Nicolas pentru a fi folosit pentru a domina orasul Marsilia. La citirea scrisorii Comitetul Salvarii Publice ordona indata arestarea acestui general, prea agitat, care vorbea de bombardarea Marsiliei si aducerea acestuia la inchisoarea de la Conciergie, Paris. Totusi, protejat de Augustin Robespierre si de Salicetti va fi doar arestat la domiciliu, sub paza unui jandarm, iar Maximilien Robespierre dispune a fi eliberat.

La 7 februarie Napoleon este numit comandatul artileriei din armata din Italia, iar la 16 februarie primeste diploma sa de ofiter general. Solda lui se ridica la 15.000 de livre si sase ratii de hrana. Pastrandu-si, functiile de inspector al litoralului, trebuie sa isi ocupe insa postul la armata de Italia, astfel Buonaparte se instaleaza la Nisa. De la numirea sa la armata din Italia, Napoleone a lucrat la un plan de operatii care 'ar deschide Piemontul armatelor republicii'. Planul il entuziasmeaza pe Roberspierre-junior si pe colegul sau Ricord, si cei doi il impun generalului comandant al armatei din Italia. La 6 aprilie, divizia Massena ocupa Ventimilie. A treia zi, parasind provizoriu bateriile sale, Buonaparte trece in fruntea a trei brigazi de infanterie si ataca fortul Onegalia. Soldatii piemontezi si englezi sunt decimati. La 9 aprilie, in fruntea oamenilor sai, el patrunde in Onegalia si cateva zile mai tarziu ia parte la cucerirea orasului Ormea.

In timp ce Massena ii bate pe austrieci la Muriato si incepe marsul victorios spre pasul Tende, Buonaparte se intoarce la 25 aprilie spre Nisa. El face presiuni pe langa bolnaviciosul Dumerbion pentru a obtine intariri. Pentru a cunoaste si a aprecia fortele de care dispune Genova si fortificatiile ei, Augustin Robespierre si Ricord il trimit la 11 iulie pe Buonaparte la Genova. Misiunea este indeplinita, care vorbind perfect italieneste reuseste sa studieze amanuntit pozitia civica si politica a ministrului Republicii Franceze la Genova, Tilly. La 27 iulie, 9 thermidor dupa calendarul revolutionar, pe cand Napoleone soseste la Nisa, Maximilien Robespierre este declarat in afara legii, Augustin i se alatura de bunavoie, iar a doua zi cei doi frati sunt ghilotinati.

Comitetul Salvarii Publice crezandu-l pe Napoleon compromis, din cauza relatiei acestuia cu Robespierre, trimite la Nisa trei comisari, in frunte cu Salicetti, care il suspenda provizoriu din functiile sale si este pus in stare de arest la domiciliu. Ancheta care urmeaza il dezvinovateste si il elibereaza pe Buonaparte. Generalul Dumberbion, comandantul armatei de Italia, ii cere sa intocmeasca un plan de campanie, care il ca pune insusi in actiune cam peste un an si jumatate si care va da Frantei Italia. Dar Lazare Carnot la Paris si Salicetti in sud nu se gandesc decat la recucerirea Corsicii, predata de Paoli englezilor. In consecinta, la sfarsitul anului 1794 si la inceputul anului 1795, Buonaparte este obligat impotriva vointei sale, sa pregateasca expeditia importiva Corsicii. La 2 martie flota franceza paraseste Toulounul cu directia Corsica. In dreptul capului Noli, escadra intalneste flota anglo-napolitana, iar dupa o scurta lupta, francezii pierd 2 vase si se grabesc sa se intoarca la Toulon. Expeditia a esuat.

Buonaparte si camarazii sai sosesc in capitala la 25 mai 1795, Parisul este cuprins de foamete, la 1 prerial multimea il masacreaza pe deputatul Feraud, este o perioada de neliniste sociala. Adresandu-se ministrului de razboi Aubry, primeste o vaga functie la statul-major, pana la plecarea sa in vest, in calitate de general de infanterie al armatei din Vendeea. El refuza in repetate randuri sa le prezinte la armata din vest, socotind ca putea actiona mai bine in armata de Italia. Se prezinta, la 18 august 1795, la Comitetul Salvarii Publice, isi expune din nou planul de campanie pentru Italia dar este atasat la biroul topografic al Comitetului. Acest lucru nu-i face deloc placere si chiar se gandeste sa se expatrieze la Constantinopol, lucru care nu se va intampla. El incepe sa poarte o viata mondena, saloane de moda, spectacole, plimbari, biblioteci. Un decret de serviciul cadrelor armatei, il radiaza de pe lista ofiterilor generali utilizati, dat fiind refuzul sau de a se prezenta la postul care ii fusese desemnat. Decretul este semnat de Cambaceres, care va fi candva al doilea consul si apoi arhicancelarul imperiului.

Franta nu este numai in haos, dezordine si confuzie, ci este si guvernata de o mana de oameni 'inecati in datori si crime'. La sfarsitul lui septembrie 1795, framantarea se face simtita, Conventia agonizeaza, iar unsprezece din membrii sai s-au pus pe lucru si la 5 fructidor - 27 august 1795 a fost votata o noua Constitutie, cea a anului III. Puterea este preluata de un directorat, se constituie Consiliul celor Cinci sute si Consiliul Batranilor, deputati care vor fi luati din randurile Conventiei. Sectiile regalista se revolta si oamenii sunt chemati la arme impotriva Conventiei. Paul Barras este numit comandant suprem al Armatei de interior, care la 9 thermidor a atacat Primaria orasului, unde se alfa Robespierre. Barras stie prea bine ca nu este decat un general de ocazie, fara nici un fel de experienta, vrea sa aiba alaturi de el un general adevarat, de preferinta un artilerist, da ordin sa-l caute pe Buonaparte. Este numit aghiotantul lui Barras, dispune sa fie adusa artileria de la Sablons, organizeaza opt sute de complete de armament, aseaza personal tunurile din strada Neuve-Saint-Roch si Saint-Honore. In data de 13 vendemiar - 5 octombrie 1795 are loc o cionire violenta intre sectionari si soldatii comandati de Barras. Dupa spusele lui Thiebault, ofiter de stat-major si viitor general, 'batalia este condusa de generalul Bonaparte personal'. Buonaparte reuseste sa-i invinga pe inamici care-i atacasera la Tuilerii. Cinci zile mai tarziu, Conventia, la propunerea lui Barras, il numeste pe generalul Buonaparte, comandant secund, iar la 16 octombrie Napoleon este avansat in gradul de general de divize. La 26 octombrie, Barras, devenind unul din cei cinci directori, demisioneaza din functia sa si Buonaparte ii urmeaza la comanda Armatei de interior.

El nu e deloc imbatat de glorie si pare chiar perfect constient de lipsa sa de competenta in ce priveste sarcinile de comandant al garnizoanei si de general comandant al Armatei de interior. Thiébault chiar spune ca era o persoana ca 'care nu se jena de fel sa arate fata de subordonatii sai cat de multe lucruri in materie nu stia, lucruri pe care era de presupus ca si ultimul dintre ei le stie la perfectie'.

Buonaparte incepe sa se lege de [Josephine de Beauharnais], viitoarea lui nevasta. La 2 martie, Buonaparte este numit comandantul armatei de Italia, sustinut de [Barras] si de Carnot in Directorat. La 8 martie 1796 are loc semnarea actului de casatorie intre Napoleone si Josefina, in cancelaria maestrului Raguideau, notarul doamnei de Beauharnais.

Campania din Italia (1796)

Incepand sa pregateasca campania din Italia, el perfecteaza acel plan de campanie la care se gandeste de mai mult de doi ani, de cand Augustin Robespierre i-a asigurat comanda artileriei armatei din Italia - acel plan conceput in martie 1794 si care ii entuziasmase pe reprezentantul Ricord si pe fratele lui Robespierre. Directoratul a hotarat sa duca acest razboi 'de diversiune' cu Piemont-ul si Lombardia dintr-un motiv foarte simplu si anume acela de a umple casieria tezaurului, infiorator de goala.

In seara zilei de 11 martie 1796, Bonaparte este anuntat ca trasura il asteapta la capatul micii alei de tei care duce de la casa lui la strada Chantereine. Junot, aghiotantul sau, si Chauvet, ordonatorul armatei din Italia, se afla deja in trasura. O alta campanie celebra a fost cea din Egipt, in anii 1798-1799, incheiata cu esec din cauza suprematiei maritime a englezilor, taind legaturile cu Franta.

Prim Consul al Republicii (1799-1804)

Intors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitand de aceasta popularitate, el a rasturnat Directoratul si a impus dictatura personala in noiembrie anul 1799. Prin acest act, burghezia si-a consolidat puterea si au fost salvate cuceririle revolutiei franceze. Noua forma de conducere s-a numit consulat, in fruntea careia se gasea Primul Consul (Bonaparte). Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Frantei. Prin masurile luate, coruptia si nesiguranta cetatenilor au fost eliminate. Economia a fost refacuta, Franta a devenit prospera, incepandu-se vaste lucrari publice; s-au pus bazele invatamantului modern, religia reintrandu-si in drepturi. Napoleon a elaborat legi noi sub numele de "Codul lui Napoleon". Primejdia externa care se abatuse asupra Frantei a fost inlaturata prin victoria impotriva Austriei, de la Marengo din anul 1800. El cucereste Belgia (zone de la Rin si Italia). Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obtinut suprematia asupra Italiei. In 1802, Franta a incheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perptua), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franta renunta la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite in timpul razboaielor anterioare.