Revolutia Romana din 1989

Revolutia Romana din 1989 a constat intr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii in luna decembrie a anului , care au dus la sfarsitul regimului comunist din Romania si la caderea lui Nicolae Ceausescu. Demonstratiile din ce in ce mai ample au culminat cu procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei sale Elena. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera in mod pasnic la democratie; Romania a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati.

Inainte de revolutie

La fel ca in tarile vecine, in anul 1989 majoritatea populatiei din Romania nu era multumita de regimul comunist. Politica economica si de dezvoltare a lui Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandomane si un regim de austeritate menit sa permita Romaniei sa-si plateasca intreaga datorie externa) era considerata responsabila pentru penuria extinsa din tara; in paralel cu cresterea dificultatilor economice, politia secreta, Securitatea, era omniprezenta, facand din Romania un stat politienesc.

Spre deosebire de conducatorii Pactului de la Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. In timpul cand liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reforma, activitatea lui Ceausescu semana cu megalomania si culturile personalitatii ale liderilor comunisti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

In martie , o serie de activisti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare impotriva politicii economice a lui Nicolae Ceausescu ("Scrisoarea celor sase"), dar la scurta vreme, Nicolae Ceausescu obtine o victorie politica importanta: Republica Socialista Romania reuseste achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu cateva luni inainte de termenul pe care chiar dictatorul roman il preconizase.

La 11 noiembrie 1989, inainte de congres, pe strazile Brezoianu si Kogalniceanu din Bucuresti, studenti din Cluj-Napoca si Bucuresti au demonstrat cu pancarte "Vrem reforme!" impotriva guvernului Ceausescu. Studentii Mihnea Paraschivescu, Gratian Vulpe, economistul Dan Caprariu-Schlachter din Cluj-Napoca si altii au fost arestati si anchetati de lucratorii Securitatii de la Penitenciarul Rahova pentru propaganda impotriva societatii socialiste. O incercare timida de a protesta impotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate, care si-a infiltrat lucratorii operativi printre studenti.

Caderea Zidului Berlinului si inlocuirea in noiembrie a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revolutionar in Europa de Est. Intre 20 si 24 noiembrie a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care - contrar asteptarilor opiniei publice interne si internationale - nu a adus nici o schimbare in politica partidului. Ceausescu a fost reales in functia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din Romania. De asemenea, ceilalti membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmati in functia lor. In discursul final rostit la Congres, Ceausescu a amintit si de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerand anularea consecintelor acestuia (implicit, retrocedarea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, anexate in virtutea acestui pact).^{[necesita citare]}

In luna decembrie 1989, in ziarul Scinteia, apare pe prima pagina un discurs al presedintelui Ceausescu transcris cu toate greselile gramaticale si de pronuntare pe care acesta le facea in exprimarea orala. A fost un semnal transmis in toate cotloanele tarii, fiindca ziarul avea o raspandire nationala neconditionata de numarul cititorilor (putini au citit insa acea prima pagina). Numarul respectiv al Scinteii a disparut insa apoi din bibliotecile publice.^{[necesita citare]}

La 4 decembrie, 1989 Ceausescu a participat impreuna cu o delegatie la intrunirea din Moscova a conducatorilor tarilor participante la Tratatul de la Varsovia, si a fost primit separat de Mihail Gorbaciov. Liderul sovietic a tinut o informare cu privire la rezultatele intalnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush in Malta.

Evenimentele de la Timisoara, scanteia revolutiei

O incercare timida de a protesta impotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre studenti. La cea mai mare intreprindere din Timisoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a incercat realizarea unui protest si popularizarea lui in oras, dar Securitatea a reusit calmarea spiritelor.

In ziua de 11 decembrie , la emisiunea politica "Panorama" de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timisoara, avandu-l in prim plan pe preotul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Pana in ziua de 15 decembrie , enoriasii si un numar mic de cetateni ai orasului au vegheat in fata parohiei din Piata Maria. In acea seara, lucratori ai Securitatii, in civil, au incercat arestarea participantilor, izbucnind incaierari, care insa nu s-au generalizat sau extins.

La 16 decembrie a izbucnit un protest in Timisoara, ca raspuns la incercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul facuse recent comentarii critice la adresa regimului in mass media internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba etnica^. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privandu-l astfel de dreptul de a locui in apartamentul la care era indreptatit ca pastor. Enoriasii s-au adunat in jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire si evacuare. Multi trecatori, printre care si enoriasi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alaturat protestului, necunoscand detaliile si afland de la sustinatorii pastorului ca aceasta era o noua incercare a regimului comunist de a restrictiona libertatea religioasa.

Cand a devenit evident ca multimea nu va disparea, primarul, Petre Mot a facut cateva declaratii, sugerand ca s-ar fi razgandit in privinta evacuarii lui Tőkés. In acelasi timp, multimea crescuse amenintator- si de vreme ce Petre Mot a refuzat sa-si confirme in scris declaratia impotriva evacuarii pastorului, multimea a inceput sa cante sloganuri anticomuniste. In consecinta, fortele de militie si ale Securitatii au intrat in scena. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza initiala trecand in planul secund. Unii protestatari au incercat sa incendieze cladirea care gazduia comitetul judetean al Partidului Comunist Roman (PCR). Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa, in timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei s-au mutat in jurul Catedralei Mitropolitane si au plecat intr-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati de fortele de securitate.

Protestele au continuat in ziua urmatoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat din nou sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi una singura: ordinele au venit de la cel mai inalt nivel, probabil chiar de la Ceausescu. Armata a esuat in incercarea sa de a restabili ordinea, reusind sa transforme Timisoara intr-un infern: focuri de arma, victime, lupte de strada, masini in flacari, TAB-uri care transportau forte de securitate inarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau focuri de arma din Piata Libertatii pana la Opera, inclusiv in zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului. Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul in oras, in timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si Stefan Gusa au inspectat orasul.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Intre timp, la Bucuresti, pe 17 decembrie 1989, Ceausescu a obtinut din partea CPEx aprobarea folosirii fortei pentru inabusirea revolutiei de la Timisoara.

Pe 18 decembrie, la ora 8.15, Nicolae Ceausescu ii convoaca la resedinta sa din strada Primaverii (Bucuresti) pe oamenii de cheie ai conducerii de stat, cu care se intalneste pe rand: generalul Marin Neagoe, seful Directiei a V-a de securitate si garda (care l-a insotit pe Ceausescu in Iran, impreuna cu ministrul de externe Ion Stoian). In jurul orei 8.30 se prezinta generalul Vasile Milea (ministrul apararii), apoi, la scurt timp, Tudor Postelnicu (ministrul de interne) si generalul Iulian Vlad (seful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultari). Avionul prezidential a decolat la ora 9.30 si, pentru prima oara, a fost insotit pe tot teritoriul tarii si deasupra apelor teritoriale din Marea Neagra de patru avioane de vanatoare tipul MIG, fapt repetat si la intoarcere, pe 20 decembrie.

In dimineata zilei de 18 decembrie, centrul Timisoarei era pazit de soldati si agenti de Securitate in haine civile. Primarul Mot a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna "vandalismul" zilelor precedente. De asemenea a decretat legea martiala^{[necesita citare]}, interzicand populatiei sa circule in grupuri mai mari de doua persoane. Sfidand interdictiile, un grup de 30 de tineri au inaintat spre Catedrala Ortodoxa, unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema comunista. Asteptandu-se sa se traga in ei, au inceput sa cante "Desteapta-te, romane!", un vechi cantec patriotic care fusese interzis din . Intr-adevar s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, in timp ce unii au avut norocul sa scape.

In aceeasi seara, 43 de cadavre ale celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal aflata pe raza localitatii Popesti-Leordeni, Ilfov. (Pentru detalii vezi: Operatiunea Trandafirul.)

La 19 decembrie, Radu Balan si Stefan Gusa au vizitat muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat in a-i determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi "Piata Victoriei") si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: "Noi suntem poporul!", "Armata e cu noi!", "Nu va fie frica, Ceausescu pica!". In foaierul Teatrului National din Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul Democratic Roman, cu un Program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata. Intre timp, Emil Bobu si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena Ceausescu^{[necesita citare]} (Nicolae Ceausescu era la acel moment intr-o vizita in Iran) sa se intalneasca cu o delegatie a protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa indeplineasca revendicarile oamenilor si situatia a ramas in mare parte neschimbata.

La 20 decembrie, trenuri incarcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timisoara. Regimul a incercat sa-i foloseasca la inabusirea protestului, dar pana la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un muncitor explica: "Ieri, directorul fabricii noastre si un oficial al Partidului ne-au strans in curte, ne-au dat bate din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si sa ajutam la inabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am dat seama ca nu este adevarat."^{[necesita citare]}

Treptat situatia iese de sub controlul autoritatilor. Mai multi militari incep sa fraternizeze cu demonstrantii. La sfarsitul zilei, Timisoara este declarata oras liber de catre demonstranti.

Extinderea miscarilor de protest in alte localitati

Exemplul Timisoarei va fi urmat de alte localitati din tara.

Astfel, pe 21 decembrie incep manifestatii anticeausiste si in localitatile urmatoare:

• Arad. Incepand din 18 decembrie pana in dimineata de 22 decembrie sunt trimisi, rand pe rand, de catre Elena Ceausescu trei mari demnitari politici la Arad - Cornel Pacoste, membru CPEx, Ilie Matei, proaspat secretar C.C. cu propaganda si Radu Constantin secretar C.C. pe probleme MI, de securitate si militie - la care se adauga, in 20 decembrie, generalul lt. Ilie Ceausescu, adjunct al M.Ap.N. si seful Consiliului Politic al Armatei, fratele lui Nicolae Ceausescu, mr. Eugen Badalan, seful Statului Major al Diviziei din Oradea. Ei s-au deplasat la sediul comitetului judetean de partid, fiind primiti de prima secretara PCR Elena Pugna. S-a trecut la executarea 'Planului Unic de Cooperare pen tru restabilirea Ordinii Publice grav tulburate in municipiul si judetul Arad'. S-a format un comandament unic judetean, cu urmatorii membri: prima secretara Elena Pugna, secretarul cu probleme organizatorice Nicolae Angheloiu, comandantul Garnizoanei Militare din Arad, mr. Dumitru Marcu, seful Inspectoratului judetean M.I, col. Grigore Salceanu, seful Militiei judetene Arad, col. Mihail Cioflica, si seful de Stat Major al Garzilor Patriotice, col. Liviu Stranski - a intrat si secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei si celalalt secretar al C.C. al P.C.R., Radu Constantin. In noaptea de 20 decembrie au fost scrise pe mai multe cladiri din centrul orasului lozinci indreptate contra regimului comunist. In aceeasi zi, au fost raspandite manifeste de solidaritate cu protestele din Timisoara, pe strada Eminescu. Inscrisurile anticeusiste pe pereti si garduri erau indepartate imediat de fortele de ordine, huiduite de trecatori. In dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, populatia orasului s-a adunat in grupuri in piete si pe strazi si a manifestat tacut. In dimineata zilei de 21 decembrie, incepand cu orele 7:40, muncitorii din Intreprinderea de Orologerie Industriala, in urma unei intreruperi de curent au incetat lucrul si au iesit in mod organizat in strada ca sa manifesteze impotriva regimului Ceausescu. Liderul lor a fost muncitorul Danila Onofrei. Lor li s-au alaturat muncitorii din celelalte intreprinderi aradene mari (Intreprinderea textila UTA, Fabrica de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului), si au inceput marsul de protest spre centrul orasului (ora 8). Aproape de centru, coloana de muncitori a fost somata de un baraj al armatei cu focuri de arma indreptate spre cer. Protestatarii nu s-au speriat, ci au inaintat pana in fata soldatilor, unde s-au inceput sa manifestau pasnic impotriva regimului. Mai tarziu, s-a constituit primul comitet local al Frontului Democratic Roman din Arad, din care faceau parte revolutionarii: Voicila Valentin, Crisan Mircea, Onofrei Danila, Dima Traian, Gurila Constantin, Chis Claudiu, Popa Maria, Grosan Titus, Tasca Gheorghe, Nemes Gavrila, Pencea Ramona, Bordea Corina, Timar Traian, Gancea Alexandru si Onofras Vasile. Dupa lasarea intunericului, demonstrantii s-au imprastiat, din cei peste 80.000 ramanind in centru numai in jur de 100 de revolutionari, contra a aproximativ 1000 de militari. Unii membri ai comandamentului unic, in primul rand Ilie Matei, Eugen Badalan, Heredeanu si Dumitru Marcu a vrut sa-i lichideze pe demonstranti, insa s-au lovit de opozitia sau pasivitatea primei secretare Elena Pugna si a unor comandanti militari, ca de exemplu mr. Neculae Diaconescu

Deznodamantul de la Bucuresti

Evenimentele din Timisoara au fost descrise in jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani, precum si de catre studentii care se intorceau acasa pentru sarbatorile de Craciun.

Intors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceausescu descopera in tara o situatie deteriorata. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a tinut o cuvintare televizata, transmisa dintr-un studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocata pentru 21 decembrie in jurul pranzului o mare adunare populara menita sa exprime sprijinul populatiei fata de conducerea de partid si de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a evocat o serie de realizari ale "revolutiei socialiste" si ale "societatii socialiste multilateral dezvoltate" din Romania. Populatia, totusi, a ramas indiferenta, doar randurile din fata sprijinindu-l pe Ceausescu cu scandari si aplauze. Lipsa sa de intelegere a evenimentelor si incapacitatea de a trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o suma de 100 de lei pe luna, si a continuat sa laude realizarile 'Revolutiei Socialiste', neintelegand ca alta revolutie se desfasura chiar in fata sa.

'Mult timp nu s-a stiut cine a 'stricat' mitingul lui Ceausescu din 21 decembrie 1989. Au aparut fel si fel de personaje care si-au arogat acest merit. Acum se stie ca acest fapt se datoreaza unor grupuri de timisoreni care s-au deplasat la Bucuresti.'

Miscari bruste venind de la periferia adunarii si sunetul unor petarde au transformat manifestatia in haos. Speriata la inceput, multimea a incercat sa se imprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat langa hotel Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.

Incercarile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recastiga controlul multimii folosind formule ca "Alo, alo!" sau "Stati linistiti la locurile voastre!" au ramas fara efect. Transmisunea directa de televiziune a fost intrerupta pentru aceste clipe. O mare parte a multimii a plecat pe strazi, in piata au ramas activistii de partid, membrii garzilor patriotice, militarii imbracati in civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului. Dupa cateva minute, Ceausescu a fost in stare sa-si continue discursul, promitand mariri de salarii si pensii, apoi s-a intors in interiorul cladirii CC.

Oamenii care au parasit piata erau panicati, aruncau pe jos steagurile si pancartele cu lozinci. Foarte multi dintre ei s-au regrupat pe strazile invecinate Pietei Palatului, si au inceput sa strige sloganuri anticomuniste si anticeausiste: "Jos dictatorul!", "Moarte criminalului!", "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!", "Ceausescu, cine esti/Criminal din Scornicesti". In cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kogalniceanu pana in Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universitatii Bucuresti, un tanar flutura un tricolor fara stema comunista.

In cursul dupa-amiezii, Nicolae Ceausescu a tinut o teleconferinta fulger cu prim-secretarii comitetelor judetene de partid, in cadrul careia a vorbit aproape numai el, declarand, ca evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei actiuni organizate si dirijate, cu scopul destabilizarii tarii, si indreptate impotriva integritatii si independentei Romaniei. S-a pronuntat pentru mobilizarea generala a intre­gului activ de partid si de stat, a tuturor fortelor armate, (Militie, Securitate, unitati mi­litare). "Trebuie sa demascam si sa respingem cu hotarare aceasta actiune si sa o lichidam. Nu se poate pune decat problema lichidarii in cel mai scurt timp a acestor actiuni conjugate impotriva integritatii, independentei, a constructiei socialiste, a bunastarii poporului." In continuare, a dat ordin pentru constituirea in fiecare intreprindere, pana la nivelul de sectii, a unor "grupe de aparare". Monologul sau a fost intrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanti: prim-secretarul judetului Cluj, Constantinescu, care a cerut - "pentru cateva zile macar" - instituirea starii de necesitate si in municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al judetului Braila, Lungu, a raportat militareste: "Tovarase secretar gene­ral, va raportez ca in adu­narile tinute cu comunistii, cu oamenii muncii si-au exprimat totala indignare si au condamnat hotarat ma­nifestarile elementelor reac­tionare. Aici activitatea se desfasoara normal si hotarat pentru indeplinirea sarcinilor de plan. Va asi­guram ca vom face totul pentru indeplinirea indicatiilor ce ni le-ati dat. Am terminat, sa traiti."

Cu trecerea timpului, la Bucuresti tot mai multi oameni ieseau in strada. Incepand cu orele 18 a inceput reprimarea propriu-zisa care a durat pana la a doua zi, ora trei dimineata. Protestatarii - neinarmati si neorganizati - au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri de Securitate imbracati in haine civile. Represiunea a inceput spre miezul noptii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apararii Nationale. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au inregistrat multe victime prin impuscare, injunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat in multime in apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice, iar militienii bateau si arestau oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare in fata Restaurantului Dunarea, care a rezistat pana la miezul noptii, dar a fost in cele din urma doborata de fortele de ordine.

Cei capturati au fost adunati in puncte de colectare (unul se afla in fata Hotelului Negoiu, iar altul, in spatiul aflat in fata fostului Minister al Comertului Exterior - statia de troleibuze Piata Universitatii), dusi pentru identificare si inregistrare pe platoul fostei Militii a Capitalei, iar apoi transportati la inchisoarea Jilava.

Reprimarea a devenit foarte dura indeosebi dupa lansarea zvonului intre scutieri ca in Piata Romana mai multi colegi de-ai lor au fost injunghiati cu surubelnite. La un moment dat, toti pasagerii care au coborat la statia de metrou Piata Universitatii (inclusiv femeile, batranii si copiii) au fost maltratati. Cei prinsi erau batuti, tarati pe jos, obligati sa se culce pe burta, unii peste altii, in gramezi. Focuri de arma continue s-au auzit pana la 3:00 dimineata, ora la care supravietuitorii au parasit strazile. Dupa inabusirea revoltei, caldaramul a fost spalat de sange de masinile pompierilor si Salubritatii.

Ranitii si mortii au fost transportati mai ales la Institutul de Medicina Legala, Spitalul de Urgenta, Spitalul Coltea si sectia de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generala si Directia Sanitara au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul - la fel cum s-a procedat si cu revolutionarii ucisi la Timisoara - de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Bilantul reprimarii: 50 de persoane ucise, 462 ranite, 1.245 arestate si transportate la penitenciarul Jilava. Nicolae si Elena Ceausescu au ramas in acea noapte in dormitorul special pregatit din cladirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informati operativ asupra desfasurarii evenimentelor si a da indicatii privind modul de actiune. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea si Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceausescu ca zona centrala a Bucurestilor a fost degajata de manifestanti.^[12]

Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla si in fotografiile facute din elicopterele trimise sa survoleze zona si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat langa Teatrul National Bucuresti si peste drum de Universitate

Caderea lui Ceausescu

Vestea inabusirii in sange a demonstratiilor din ziua precedenta a ajuns in scurt timp la toata populatia Bucurestiului. Multi dintre supravietuitorii macelului din zona centrala a orasului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele intamplate.

Regimul planuia organizarea de adunari ale muncitorilor la locurile de munca, la care sa fie condamnate "actele huliganice" si de destabilizare. Conform relatarilor ulterioare, muncitorii au refuzat, si din contra, s-a inceput organizarea de proteste si mai ample impotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineata, Elena Ceusescu a fost informata ca un mare numar de muncitori, de la mai multe platforme industriale, inaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata Universitatii era plina de oameni. La presiunea masei imense de demonstranti, fortele armate (unitati ale armatei, militiei si securitatii) au inceput sa fraternizeze cu demonstrantii.

In aceeasi dimineata, in jurul orei 9.30 ministrul apararii Vasile Milea s-a sinucis (dar unii sustin si acum, ca ar fi fost omorat din ordinul lui Ceausescu). La ora 9.45 a inceput sedinta de urgenta a Comitetului Politic Executiv al partidului, la care nu s-a reusit sa se ajunga la o decizie unanima de a se trage in demonstranti. Pina la urma s-a hotarat decretarea starii de necesitate pe teritoriul intregii tari. Decretul a fost citit si repetat de mai multe ori la radio (ora 10.11), apoi si la Televiziune (10.50). Imediat dupa citirea decretului, din ordinul lui Ceausescu, a fost anuntata stirea, ca Milea a fost gasit vinovat de tradare, si s-a sinucis pentru a scapa de consecinte.

Cea mai populara teorie era aceea ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau de a respecta ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat, in noiembrie 2005, ca acesta s-a sinucis intr-adevar cu pistolul unui ofiter de transmisionsti, Marius Tufan. S-a emis si ipoteza, ca intentia sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stari de incapacitate, insa glontul i-a sectionat o artera, provocandu-i in scurt timp moartea. Aceasta ipoteza este contrazisa de faptul, ca fostul ministru al apararii nu si-a tras glontul in membre, sau alte parti nevitale ale corpului, ci spre inima.

Afland ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit verbal ca ministru al apararii pe Victor Stanculescu. Generalii si ceilalti ofiteri din comandamentul aflat in cladirea CC au luat la cunostinta numirea lui Stanculescu, au respectat ordinele date de el. Stanculescu - dupa marturiile sale ulterioare - a acceptat, dar a inceput sa joace un joc dublu: pe de o parte se arata loial cuplului dictatorial, iar pe de alta parte a inceput actiuni care pot fi caracterizate drept lovitura de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor sa se retraga in cazarmi, si sa se "parlamenteze" cu demonstrantii.

Dupa ora 10, venind din strazile laterale, multimea a inceput sa ocupe piata din fata sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni in piata, si in orele care au urmat numarul lor s-a marit la peste 100.000. In jurul orei 11:30, Ceausescu a luat un portavoce si a incercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere imparteau manifeste (care nu ajungeau la multime din cauza vantului nefavorabil) in care se cerea oamenilor sa nu cada victime ale recentelor 'tentative de diversiune', sa mearga acasa, si sa se bucure de sarbatoarea de Craciun.

Echipa de transmisionisti din sediul CC nu transmitea decat ordinele lui Stanculescu, care a impiedicat ca ordinul gen. Eftimescu care dispunea miscarea blindatelor din fata Palatului Republicii la intrarea sediului CC sa fie executat.^[

Vazand ca sotii Ceausescu nu pot parasi cladirea nici prin piata, cu TAB-ul, nici prin tunelurile subterane (care erau nefunctionale), generalul Marin Neagoe, comandantul Diviziei a V-a Securitatii (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru evacuarea Ceausestilor. Generalul Stanculescu a vorbit cu generalul Iosif Rus, comandantul Aviatiei, care a trimis doua elicoptere, insa numai unul a reusit sa aterizeze pe terasa-acoperis a cladirii CC. Pe linga sotii Ceusescu si paza lor de corp, urca in elicopterul pilotat de Vasile Malutan doi demnitari comunisti: Emil Bobu si Manea Manescu.

Ceausescu a vrut sa fuga cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comanda militara secrete din tara (probabil la buncarul din zona Pitesti, apostrofat mai tarziu ca "punct atomic" intr-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul fortelor aeriene, care dupa scurt timp a dispus inchiderea spatiul aerian al Romaniei. Spatiul aerian al tarii a fost inchis initial din cauza ca pe ecranele radar au inceput sa apare zeci, sute, apoi mii de tinte aeriene care pareau sa vina din directia tarilor vecine. Aceste tinte s-au dovedit a fi false; faceau parte dintr-un razboi electronic.

In jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupata de revolutionari. La 12:51 Ion Caramitru si poetul Mircea Dinescu, in mijlocul mai multor revolutionari, se adreseaza telespectatorilor, anuntand fuga dictatorului, si formand cu degetele litera V (semnul victoriei) au rostit celebra fraza: Am invins!

Ultimele momente ale vechiului regim si instalarea celui nou

Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Tintele preferate sunt portretele dictatorului si lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra in semn de izbanda si dispret.

La putin timp dupa aceea, in jurul orei 12:50, Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand exaltati fuga dictatorului.

Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara. La vestea fugii cuplului dictatorial in majoritatea localitatilor din Romania au avut loc manifestatii spontane de protest fata de regimul ceausist si de solidarizare cu revolutia. La unele manifestatii de acest fel populatia a atacat sedii de partid si de stat, si posturi de militie. Cativa lucratori de militie au fost linsati.

Petre Roman citeste de pe balconul CC al PCR Declaratia in trei puncte a "Frontului Unitatii Poporului", care este citita in jurul orei 15:00 si la Televiziune.

In cursul dupa-amiezii se contureaza trei centre de putere:

1. la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, si personajul ce mai important, sosit dupa ora 14:00, Ion Iliescu,
2. la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revolutionarii patrunsi, si pe de alta parte grupul lui Ilie Verdet, care a incercat sa formeze un nou guvern, dar dupa numai 20 de minute a cazut, fiind huiduit de multime: "Fara comunism!"), si
3. in Ministerul Apararii, unde se afla gen. Victor Stanculescu).

In cele din urma, grupul lui Iliescu se deplaseaza la sediul CC al PCR, sunt rostite cuvantari, apoi se intorc la Televiziune, iau legatura cu gen. Stanculescu, si in jurul orei 23:00 este anuntata constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca noul organ al puterii.

Opinia publica internationala, conducatorii statelor au inceput sa trimita mesaje de sprijin al revolutiei romane. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (in acel moment cele doua Germanii nu se unisera inca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Václav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.

Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, imbracaminte, echipament medical s.a.m.d. au fost trimise in Romania. In lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii intregi revolutiei romane si conducatorilor acesteia.

Romania dupa 1989

Fost membru al conducerii Partidului Comunist si aliat al lui Ceausescu, inainte de a cadea in dizgratiile dictatorului la inceputul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca presedinte al Frontului Salvarii Nationale. Frontul Salvarii Nationale, format in principal din membri ai esalonului secund al Partidul Comunist, si-a exercitat imediat controlul asupra institutiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea si radioul nationale. FSN a folosit controlul asupra presei in scopul de a lansa atacuri in stil propagandist la adresa oponentilor politici, in special partidele democratice traditionale, care urmau sa fie refondate dupa 50 de ani de activitate subterana (Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc Crestin Democrat). In 1990, Ion Iliescu a reusit sa devina primul presedinte ales democratic al Romaniei de dupa al doilea razboi mondial.

In perioada 17-19 martie 1990 au avut loc ciocniri sangeroase la Targu-Mures intre populatia de etnie romana si cea maghiara. Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Magureanu. Majoritatea fostilor angajati ai Securitatii au fost preluati de acest serviciu.

Revolutia i-a conferit Romaniei o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Initial, o mare parte din aceasta solidaritate a fost inevitabil redirijata spre guvernul Frontului Salvarii Nationale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberata in timpul mineriadei din iunie cand minerii si politia au raspuns la apelurile lui Iliescu, invadand Bucurestiul si brutalizand studentii si intelectualii care protestau impotriva deturnarii revolutiei romane de catre fosti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvarii Nationale.

Ion Iliescu a ramas o figura centrala a politicii romanesti, fiind reales pentru al treilea mandat de presedinte in , dupa ce in perioada 1996-2000 presedinte al Romaniei a fost Emil Constantinescu. Supravietuirea politica a fostului om de incredere al lui Ceausescu a demonstrat ambiguitatea revolutiei romane, cea mai violenta din anul 1989, dar si o revolutie care, potrivit unora, nu a produs destula schimbare. Adrian Nastase a fost invins de Traian Basescu in alegerile prezidentiale din 2004. In , a fost inaugurat Monumentul Renasterii Nationale, care comemoreaza victimele Revolutiei. Din martie Romania este membra a NATO, iar din 1 ianuarie a Uniunii Europene