Zen
(cf. niponul zen "secta
mahayan-budista")
Zen desemneaza fie o secta japoneza de
sorginte mahayan-budist-confucianista, infiintata de Eisai, in orizontul anului
1191, fie una dintre religiile nipone, cu cristalizarea dogmei "in perioada
kamakura" (1185 - 1333), provenind din ramura budismului de tip Mahayana, pe
care s-au altoit elemente confucianiste, religie-sinteza stand in nucleul codului Bushido, al onoarei militare, ce
presupune mai intai "o anume indiferenta in fata mortii", patrunderea in
esentele lumii prin tehnici diverse "de meditatie" (koan, mondo, toki, toki no
ge, zazen etc.), prin antrenarea "in ecuatiile" unor concepte interesante:
karumi / vidul, sabi, wabi etc., aflate si intr-o serie de poeme tanka, haiku
etc.
Karumi desemneaza "polul-Amaterasu", al
frumusetii / stralucirii (cf. VBPoe, 34) Sabi se talmaceste intr-un soi de vestejire launtrica si
provine «din adjectivul sabishii, cu sensul de singur, izolat» (VBPoe, 52) exemplu de valoare estetico-literara obtinuta prin zen-sabi in
tanka: Trec mult prea rar pe-aici / Dar tot
aud ce jalnic geme / Vantu-n miez de noapte. / Somn vesnic doarme ea sub muschi
/ S-asculte pinii-n tanguire (Sunzei), ori in haiku: Paing solitar ! / Ce ingani si ce murmuri / vantului, toamnei ? (Matsuo Bashõ - apud VBPoe, 52). Wabi, ca valoare
religios-estetica-zen - potrivit niponologilor -, inseamna, insingurarea
derivata din raporturile ens-ului cu lumea, cu exteriorul, ori un soi de
«melancolie, dezolare» (VBPoe, 65 sq.), inrudita cu sabi, facand sa vibreze
astfel coardele lirei lui Matsuo Bashõ: Cate,
cate lucruri / nu-ti aduc aminte / aceste flori de cires ! (apud VBPoe, 66).
