Practicarea exercitiilor fizice in Tarile Romanesti , in evul mediu

De-a lungul vremii institutia osteneasca a ocupat un loc de seama in lupta pemtru apararea tarilor romane . In acest context trebuie inteleasa si preocuparea pentru pregatirea de cadre necesare instruirii trupelor si pregatirii din punct de vedere military a populatiei.

Desi despre pregatirea de specialitate , in forme instututionalizate a comandantilor militari in perioada secolelor XIV-XVIII nu se poate vorbi , totusi, preocupari pe linia insusirii desprinderilor militare a celor care urmau sa ocupe diverse functii in ostire , au existat in aceasta perioada. O atentie deosebita se acorda pregatirii tinerilor fii de domni sau de boieri , carora, statutul social si politic le permitea ocuparea functiilor de conducere in armata. Asemenea preocuparii de intruire militara au existat si in comunitatile taranesti din zonele de sub munte sau de granite care aveau obligatii militare specifice in schimbul unor scutiri sau privilegii.

In acele timpuri modalitatile de instruire ale ostasilor romani erau asemanatoare cu cele aplicate in statele vecine noua sau din zone ale Europei. Acestea constau in dobandirea deprinderilor practice de manuire a armelor timpului, sabia , arcul, buzduganul , sulita , ulterior muscheta si pistolul.; atat pedestru ca si calare , sub indrumarea unor luptatori cu experienta , care adeseori proveneau din familiile respectivilor tineri. In aceasta perioada, ca si in epocile anterioare , cunostintele militare se mosteneau din tata in fiu , adeseori impreuna cu armele , procesul de intruire realizandu-se concomitant atat in latura teoretica, cat si in cea practica. Alaturi de transmiterea traditiilor militare , in care un rol educativ deosebit l-a avut relatarea faptelor de vtejie si eroism ale inaintasilor care au aparat cu darzenie glia stramoseasca in fata a tot felul de agresori , o mare importanta in consolidarea desprinderilor ostasesti , in afirmarea insusirii de buni luptatori si comandanti , a avut-o proba suprema a razboaielor de aparare pe care poporul roman a fost nevoit sale sustina , de cele mai multe ori cu dusmani mai numerosi si mai bine instruiti.

Preocuparea voievozilor romani de a asigura corpul de comanda al ostilor lor s-a vadit nu numai pet imp de pace , cat mai ales in numeroasele razboaie pe care au fost nevoiti sa le poarte. Stefan cel Mare . de exmplu , a ridicat in diferite ranguri militare chiar pe campul de lupta , numerosi "voinici" si viteji" dar si tarani liberi, razesi , care s-au distins in lupte si au dovedit reale calitati organizatorice si de comanda. Asa s-a intamplat la Razboieni , in 1476 , cand voievodul a facut noi numiri in functii militare ca urmare a pierderii unor comandanti remarcabili cazuti pe campul de batalie.

Atentia acordat fiilor de domni si de boieri , in perspective ocuparii dregatorilor in stat , pentru a deprinde meseria armelor si a deveni buni luptatori era dublata de preocuparea ca acestia sa-si formeze cultura generala , pe care apoi se grefau cunostinte referitoare la organizarea si conducerea unor anumite structuri ale ostirii , In epoca respective , cunostintele de cultura generala se dobandeau cel mai adesea prin studio sub indrumarea unor dascali particulari ,dar si in scolile domnesti, manastiresti sau orasenesti.

Una dintre acestea a fost Scoala Latina de la Cotnari , initiate de Despot Voda care vemea el insusi din centrul luteran de la Wittemberg ; in anul 1562 , cu scopul de a forma din copii, printr-o instructie in spiritual umanist , slujbasi devotati pentru functiile de stat din Moldova. Aceasta scoala a fost condusa de umanistul Iohann Aommer , format la Universitatea din Frankfurt pe Oder sic ea din Wittemberg , care a incercat sa implanteze in invatamantul moldovenesc al vremii , ideile inaintate ale umanismului vest-european si odata cu ele , interesul pentru studiul limbii latine.

Domnii romani s-au preocupat ca invatamantul predat in scolile ctitorite de ei sa aiba un continut stiintific similar cu cel din universitatile vestite ale timpului. Pentru aceasta au fost adusi profesori eruditi din diferite centre de cultura ale vremii. La colgiul de la Trei Ierarhi din Iasi si-au desfasurat activitatea Sofronie Pociantki , fost rector al Academiei din Kiev , Ignatie Iavlovici, fost student al Universitatii din Padova , unuversitate vestita , socotita de Miron Costin "cum era intr-o vreme la greci Athina" si calugarul grec Benedict de Vatopedi , fost profesor la Kiev si apoi la Moscova.

Prezenta romanilor s-a facut simtita si prin modernizarea statului, constructia unei vaste retele de drumuri, infiintarea unor asezari civile, ridicarea unor asezari rurale la nivel de oras si chiar intemeierea unei capitale pe locul celei vechi, Sarmizegetusa devenind Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Numarul oraselor s-a ridicat la 11, unele luand fiinta inca din timpul lui Traian.

Apararea provinciei Dacia era asigurata prin fortificatii de tipul: valuri, castre si castele. Nenumarate descoperiri arheologice atesta prezenta acestui tip de fortificatii romane pe teritoriul Romaniei de azi (Dacia de atunci). S-au intarit si orasele, in jurul carora s-au construit ziduri de aparare. In Dacia romana au existat ca si in restul Imperiului Roman, asezari de trei tipuri: colonii, municipii si sate.

Coloniile erau urmatoarele asezari: Sarmizegetusa (sau Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa), Apulum (Alba-Iulia); Napoca (Cluj); Drobeta (Turnu-Severin); Dierna (langa Orsova); Potovisa sau Potaissa (Turda); Romula (Rosca); Aquae (Calan).

Municipiile cele mai cunoscute au fost: Porolissum (Moigrad), Tibiscum (Jipa, langa Caransebes) si Ampelum (Zlatna, in Mtii Apuseni). Dinu C. Giurescu afirma ca mai exista alte 91 de localitati, datand din epoca Daciei Traiane al caror statut administrativ este insuficient cunoscut astazi. Aceste localitati si-au reluat in prima jumatate a sec.XX si numele roman.

Municipiile erau orase cu mai putine drepturi decat coloniile, care erau alcatuite din cetateni romani cu drepturi depline, care puteau deci alege la Roma pe inaltii demnitari si puteau fi alesi la randul lor. Intre municipii, unele aveau mai multe drepturi iar altele mai putine, existand insa posibilitatea evolutiei, in sensul ca unele municipii puteau fi ridicate la rangul de colonii, iar unele sate (vici sau pagi) puteau fi facute municipii. Romanii pastrau astfel o puternica emulatie intre colectivitati. Coloniile si municipiile erau conduse de un consiliu, numit ardo

Scoala greaca si latina de la Targoviste era condusa de Pantelimon Ligaridis din Chios , doctor in filosofie si teologie la Roma ; Colegiul de limba greaca de la Bucuresti numara printer profesorii sai pe Gherman de Nissa , fost director al Academiei din Constantinopol, Sevastos Chimenitos , Ieremia Cacavela si Ioan Comnen. In Transilvania la Colegiul de la Alba-Iulia isi desfasoara activitatea profesori eruditi ca Iohann N. Alstedt de la universitatea din Herbron, Martin Opitz si Iohann N. Bisterfeld de la Universitatea din Heidenberg.

Un loc important l-a jucat curtea domneasca pe langa care a fost organizata instructia si educatia fiilor de domni. Tot aici s-au pregatit viitorii dregatori si slujbasi ai statului si cancelariei domnesti.

Intre aceste scoli de curte amintim: Colegiul de la Harlau, intemeiat in timpul primei domnii a lui Alexandru Lapusneanu (1552-1561) , transformat de Despot Voda in "Academia" de la Cotnari, iar in Tara Romaneasca "academia" din Targoviste de la curtea domnului carturar Petru Cercel (1583-1585). Cunoscator a 12 limbi , voievodul roman a adus la curte oameni de litere si arte , poeti , pictori,arhitecti, etc. de origine franceza si italiana cu scopul de a-si forma o curte a literelor si artelor dupa modelul celor din Apus. Voind a intemeia aici o adevarata scoala inalta , el a trimis la Roma sase tineri pentru a invata la colegiile iezulte , cunoscute scoli ale vremii.

Dar curtea domneasca nu a fost numai o scoala pentru insusirea cunostintelor de cultura generala , ci mai cu seama o scoala practica de instruire si educare pentru formarea viitorilor domni , a marilor dregatori, precum si a celorlalti detinatori de demnitati fiscale, administrative, judecatoresti. Cu atat mai mult cu cat in vremea respective, activitatile publice nu erau separate de cele militare.

Curtea principilor transilvaneni era , ca si in principatele extracarpatice, un loc de intruire si educatie, formare si perfectionare a dregatorilor si a slujbasilor de cancelarie. Dupa modelul curtilor princiare apusene si curtea principilor din Transilvania era , in acelasi timp un lacas de cultura dar si de instruire practica.