Relatii Internationale 1924-1939

Relatii Internationale 1924-1939

Anii 1924-1929, din punct de vedere economic, au fost o perioada de relativa prosperitate pe plan mondial ce a determinat o destindere in relatiile internationale. Aceasta este si perioada in care s-au afirmat si diplomati ilustri precum Aristide Briand, Gustav Stressemann, Nicolae Titulescu.

Problema reparatiilor. Intre problemele nesolutionate la Versailles, a fost si problema reparatiilor, care a ramas pe ordinea de zi mai mult de un deceniu. Prin art.234 al Tratatului de la Versailles era instituita Comisia reparatiilor, care trebuia sa se ocupe de fixarea cuantumului reparatiilor.

Conferinta de la Londra din 29 aprilie - 5 mai 1921 a fixat datoriile de razboi ale Germaniei la 132 de miliarde de marci aur. Amenintata cu ocuparea regiunii Ruhr, Germania a acceptat suma dar in decembrie 1921 a solicitat prima cerere de moratoriu, precizand ca nu va putea plati decat 150 de milioane de marci.

In ianuarie 1923 s-a intrunit o noua conferinta in problema reparatiilor.

La 11 ianuarie 1923 unitati franco-belgiene au ocupat zona Ruhr-ului motivtnd ca Germania nu-si platea obligatiile din rea vointa. Anglia s-a opus ocuparii Ruhr-ului atragand atentia Frantei ca este o incalcare a tratatului de la Versailles.

Sub presiunea Angliei si Frantei au fost numiti experti care sa analizeze situatia economica a Germaniei si problema reparatiilor. S-a creat o comitet condus de bancherul C. Dawes, care a intocmit un plan ce-i poarta numele si care a fost discutat in cadrul unei conferinte la Londra, 16 iulie - 16 august 1924, in baza caruia Germania a primit credite in valoare de 21 milioane marci din partea Angliei si SUA, pentru refacerea economiei germane.

La sfarsitul anilor 20, cercurile guvernamentale germane au cerut revizuirea prevederilor reparatiilor. S-a trecut la reexaminarea acestei chestiuni de catre o comisie de experti condusa de Owen Young, care a intocmit un nou plan discutat in doua conferinte la Haga, in august 1929 si ianuarie 1930. Documentul aprobat la Haga a redus reparatiile Germaniei la 38 de miliarde marci aur, platibili in 59 de ani.

In 1932 problema a fost rediscutata, Anglia propunand lichidarea reparatiilor iar Franta, aplicarea unui moratoriu limitat. La 16 iulie 1932, in cadrul Conferintei de la Laussane, ultima in problema reparatiilor, supusa presiunii anglo - americane, Franta a acceptat ca Germania sa plateasca decat 3 miliarde de marci aur si aceasta numai in cazul in care economia Germaniei se redresa, ceea ce insemna o anulare a datoriei.

Conferinta de la Locarno. Statele din vestul Europei erau preocupate in 1924 de intregirea planului Dawes prin asigurarea granitei apusene germane si renuntarea la linia Rapallo. Se avea in vedere primirea Germaniei in Societatea Natiunilor, reglementarea raporturilor franco-germane. Astfel a aparut idea pactului de garantie adoptat de toate statele occidentale si sprijinit de SUA. In ianuarie 1925, Germania a propus incheierea unui pact, idee sustinuta de Anglia. Franta a fost si ea de acord cu garantarea granitelor apusene si de rasarit de catre Germania , si primirea acesteia in Societatea Natiunilor.

Astfel, in august 1925 trupele franco - belgiene au evacuat regiunea Ruhr, iar in luna septembrie s-au intocmit proiectele. Pe 5 septembrie 1925, la Locarno s-au intrunit reprezentantii  Frantei, Angliei, Belgiei, Germaniei, Poloniei si Cehoslovaciei, care au dezbatut proiectele si la 16 octombrie 1925 a fost semnat pactul cunoscut sub numele de Pactul de Garantii Rennan. Acest pact nu a fost semnat de Polonia si Cehoslovacia.

Conform art.1, partile isi garantau individualitatea si respectarea statu-qou-ului teritorial stabilit de Tratatul de la Versailles. Ele se angajau sa respecte prevederile la zona demilitarizata a Rinului. Art.3 prevedea reglementarea diferendelor pe cale pasnica. Art.4 se referea ca in caz de agresiune asupra unuia din semnatari, problema trebuia adusa in fata Societatii Natiunilor dupa care celelalte parti se angajau sa acorde ajutor tarii atacate.

Pactul garanta granitele Frantei si Belgiei, nu si Tarilor rasaritene de aceea Franta a incheiat tratate de garantie cu Cehoslovacia si Polonia, angajandu-se sa acorde ajutor in cazul in care s-ar incalca integritatea teritoriala a celor doua tari.

Locarno a insemnat cresterea rolului Angliei si Italiei si sfarsitul hegemoniei Frantei pe continent. Germania a fost primita in Societatea Natiunilor in schimbul angajamentului de a respecta Tratatul de la Versailles. Locarno a determinat si o noua etapa in relatiile germano-sovietice concretizate in octombrie 1926 in tratatul de prietenie si neutralitate.

Acest pact a generat in spatiul balcanic idea crearii unui Pact Balcanic, a unui Locarno Balcanic.

Locarno a fost un succes pentru diplomatia germana, care reintra in plan international ca mare putere, fiind tratata ca partener egal.

Problema dezarmarii. Distrugerile provocate de razboi au creat un curent pentru dezarmare si pace. Chestiunea s-a discutat in Liga Natiunilor, care in 1926 a adoptat un document ce prevedea pregatirea unei Conferinte internationale pe problema dezarmarii la care sa fie invitata si URSS.

Conferinta si-a inceput lucrarile in 1926, in cadrul ei afirmandu-se mai multe opinii: Franta se pronunta  pentru reducerea inarmarilor navale, Anglia pentru reducerea fortelor aeriene si de uscat, Germania era de acord cu dezarmarea dar mai intai sa se inarmeze pentru a ajunge la acelasi nivel cu celelalte puteri.

Dupa trei sesiuni, s-a elaborat un proiect .

La a pata sesiune URSS a propus un plan de dezarmare generala si totala in 4 ani, acest proiect fiind respins insa de celelalte participante la Conferinta.

Chestiunea a fost discutata in continuare, in 1931 hotarandu-se convocarea unei Conferinte, pentru limitarea inarmarilor, la Washington.

Pactul Briand - Kellog. Protocolul de la Moscova. In 6 aprilie 1927, cu ocazia aniversarii a 10 ani de la intrarea SUA in primul razboi mondial, A. Briand a trimis lui Kellog, secretarului de stat american, un mesaj adresat poporului si guvernului american. In acest mesaj se propunea incheierea unui pact bilateral franco-american, de prietenie vesnica si interzicerea recurgerii la razboi pentru rezolvarea diferendelor aparute intre state. Diplomatia franceza dorea o declaratie prin care razboiul sa fie interzis ca instrument de rezolvare a tensiunilor din plan international. Prin aceasta, Franta urmarea atragerea SUA la garantarea sistemului creat la Versailles si Locarno.

Kellog a acceptat idea, dar a propus ca in locul unor declaratii bilaterale sa se incheie un pact comun la care sa participe si alte state idea fiind acceptata de Franta.

In aprilie 1928, Kellog a trimis guvernelor Angliei, Italiei si Japoniei un proiect de interzicere a razboiului ca mijloc de rezolvarea a problemelor. Documentul avea e puncte prin care:

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Statele semnatare renunta la razboi ca instrument al politicii internationale; diferendele trebuie rezolvate pe cale pasnica. Pactul intra in vigoare dupa ce era ratificat de toti semnatarii.

S-au mai facut unele modificari de catre Anglia si Franta in preambulul documentului si in iunie 1928 acestea au fost introduse intr-o reuniune mai larga la care au participat reprezentanti ai Angliei, Frantei, Italiei, Germaniei, Noii Zeelande, SUA, Canada, India, Belgia, Cehoslovacia, Polonia si Australia. Modificarile aveau in vedere ca documentul nu contravenea statutului ligii natiunilor, pactului Locarno si celorlalte tratate de neutralitate.

La 27 august 1928 Pactul a fost semnat de 15 state, URSS refuzand sa-l semneze pentru ca, sustinea ea, nu ofera garantii. Desi Japonia l-a semnat peste 3 ani a atacat Manciuria.

Protocolul de la Moscova La 5 august 1928, guvernul URSS s-a aratat nemultumit, printr-o declaratie, pentru ca nu a fost consultat in chestiunea Pactului Briand-Kellog. De aceea, URSS a initiat demersuri pe langa statele vecine, Polonia, Statele Baltice, Finlanda, pentru semnarea unui document de aplicare imediata a Pactului de la Paris. Polonia a conditionat participarea la preconizata conferinta, de invitarea Romaniei. La 9 februarie 1929 s-a deschis la Moscova o conferinta la care au participat URSS, Polonia, Romania, Estonia, Letonia. Ulterior au aderat si Turcia, Iran si Lituania. Prin acest protocol statele se angajau sa respecte si sa puna in aplicare imediat Pactul Briand-Kellog. Atat Pactul Briand-Kellog, cat si Protocolul de la Moscova s-au inscris in relatiile internationale ca momente de destindere. Pentru sovietici a insemnat o relansare pe plan international, iar pentru statele care aveau granita cu URSS, un plus de garantie ca URSS va respecta statu-qou-ul creat.

Razboiul Chino-Japonez. Criza economica resimtita incepand cu 1930 in Japonia, a determinat cercurile conducatoare la o actiune de cucerire a zonei de NE a Chinei, mai exact a Manciuriei, bogata in minereuri de fier si aur.

Astfel in iulie 1931, Statul major al Japoniei aproba planul de cucerire a Chinei, iar in 18-19 septembrie 1931 trupelor japoneze, folosind drept pretext un incident minor petrecut la calea ferata, ocupa Mukden si apoi intreaga Manciurie. Se declana astfel un nou focar de razboi, fapt ce atrage atentia Ligii Natiunilor, care era instiintata de aceasta agresiune in 19 septembrie. Ce este interesant este ca era pentru prima data cand un membru incalca Statutul ligii desconsiderand normele, acordurile.

China a cerut, conform articolului 11 al pactului, luarea de masuri urgente pentru a nu se complica situatia. Chestiunea a fost dezbatuta in cadrul Ligii si s-a luat decizia adresarii unui apel guvernului japonez de incetare a ostilitatilor si de incheiere a ostilitatilor. Pozitia marilor puteri a incurajat Japonia in continuarea ostilitatilor.

La 10 decembrie 1931 ,Consiliul a adoptat o rezolutie prin care a instituit o comisie - Comisia Lytton - pentru cercetarea situatiei si a dat publicitatii un document in 3 parti, un raport preliminar care prezenta starea de fapt si constata crearea statului Manchoukuo. Un alt document cu mai multe anexe sublinia importanta economica a Manciuriei pentru Japonia.

Concluzia era ca 80% din locuitorii Manciuriei erau impotriva agresiunii Japoniei. Acest raport a fost prezentat in cadrul Societatii Natiunilor, Japonia fiind invinuita de ocuparea unui teritoriu strain, de incalcarea pactului Briand-Kellog.

In ianuarie 1933 printr-o rezolutie se cerea Japoniei sa-si retraga trupele, sa inceapa tratative si nu se recunostea statul Manchoukuo.

Ca raspuns, Japonia a parasit Societatea Natiunlor.

In China incepe un razboi nimicitor, care opunea pe comunistii chinezi impotriva Japoniei si pe nationalisti contra comunistilor.

Problema dezarmarii In 1930 s-a adoptat de catre o conferinta pregatitoare, un proiect de conventie pentru reducerea inarmarilor, fara a se preciza cuantumul ci doar cadrul.

La 3 februarie 1932, 62 de state, intre care SUA si Germania au participat la conferinta de dezarmare de la Geneva. Majoritatea s-a pronuntat pe baza proiectului Comisiei pregatitoare. Unele puteri au prezentat puncte de vedere proprii; Litvinov a prezetat un proiect de dezarmare totala si generala, Germania s-a pronuntat impotriva oricarui proiect pana nu se inarma pentru a ajunge la un nivel egal cu al celorlalte puteri, Franta prin vocea lui Tardieux propunea sa se creeze o politie internationala pentru aplicarea sanctiunilor si pentru interventia in zonele de conflict, SUA a propus in 22 iunie 1932 un proiect de reducere a efectivelor terestre cu o treime, lichidarea artileriei grele, reducerea cu o treime a navelor de suprafata si a submarinelor, suprimarea avioanelor de bombardament.

La 16 septembrie 1932, delegatia germana paraseste Conferinta revenind dupa ce in cadrul unei conferinte speciale in 4, a recunoscut egalitatea privind inarmarea.

Englezii, prin Mac Donald, au propus un plan de interzicere a submarinelor.

Italia a propus un plan ce viza dezarmarea dupa recunoasterea egalitatii in drepturi la inarmare.

In 28 iunie 1933, Conferinta si-a intrerupt lucrarile, acestea fiind reluate la 9 octmbrie 1933 intr-o atmosfera tensionata.

Hitler decide sa se retraga din Societatea Natiunilor.

Apararea Securitatii Europene La 9 februarie 1934 se incheia Intelegerea Balcanica. Pactul rasaritean a fost ideea lui Louis Bartou de a crea un sistem de securitate european si in acest sens a propus URSS crearea unui pact rasaritean la care sa participe URSS, Germania, Polonia, Finlanda,  Cehoslovacia, Tarile Baltice. Membrii se angajau sa-si acorde ajutor in caz de agresiune, pactul fiind garantat de Franta.

Germania a refuzat pe motiv ca trebuie sa se rezolve problema inarmarii si a perceput propunerea franceza ca o incercuire a Germaniei. Polonia a refuzat pe motiv ca are tratate bilaterale cu vecinii. Marea Britanie a respins idea, preferand sa mearga pe tratate bilaterale.

Asasinat intr-un atentat organizat de teroristi croati, L.Bartou a fost inlocuit de Pierre Laval, care era adeptul apropierii de Germania. Totusi a continuat discutiile cu URSS si la 2 mai 1935 s-a semnat tratatul de alianta si prietenie intre Franta si URSS prin care isi promiteau sa se consulte in probleme de securitate si sa-si acorde ajutor in caz de agresiune. De asemenea, atat Franta cat si URSS au semnat  tratate cu Cehoslovacia.

Conferinta de la Montreaux. Turcia a cerut revizuirea regimului stramtorilor fixat la Laussane. La 22 iunie 1936, la Montreaux se intalneau URSS, Marea Britanie, Franta, Bulgaria, Turcia, Grecia, Romania, Iugoslavia. Turcia a prezentat in cadrul conferintei un proiect prin care se pronunta pentru desfiintarea comisiei stramtorilor, fiind sustinut de N. Titulescu. La 20 iunie 1936 s-a semnat conventia de la Montreaux. In preambulul conventiei se faceau referiri la securitatea Turciei si a statelor din bazinul Marii Negre. Documentul prevedea deplina libertate de navigatie a navelor comerciale indiferent de pavilion si incarcatura. In caz de razboi se prevedea ca navele comerciale pot sa navigheze prin stramtori numai daca Turcia e neutra. Se limita trecerea navelor de razboi atat in timp de pace cat si in timp de razboi; nu se putea trece prin stramtori cu un tonaj militar mai mare de 15 mii de tone la o singura trecere si cu conditia sa nu se depaseasca 30 de mii de tone. Se putea ajunge la 40 de mi de tonein cazul flotei un stat riveran.

In caz de razboi si daca turcia se declara neutra, aceasta se obliga sa nu admita trecerea navelor beligerante.

Politica revansarda a Germaniei Ajuns la putere in 1933, Hitler a dorit sa recapete libertatea de actiune pentru Germania, sa inlature restrictiile tratatului de la Versailles, sa realizeze un mare Reich german, sa anexeze Austria si teritoriile locuite de germani din Polonia si Cehoslovacia, sa colonizeze pe germani si sa extermine pe slavi.

O parte din state trebuiau sa devina vasale Germaniei. Anumite cercuri din Anglia si Franta continua politica de integrare a Germaniei in Europa.

In martie 1933, Mussolini a initiat tratative pentru semnarea unui pact cvadripartid cu Anglia si Franta. Pactul a fost semnat la 15 iunie 1933 si continea referiri la revizuirea unor clauze militare a tratatului de pace ceea ce a provocat reactii din partea Micii Intelegeri si Intelegerii Balcanice.

Dupa ce a revenit in cadrul conferintei de dezarmare, Germania a anuntat oficial retragerea din Societatea Natiunilor.

La 13 ianuarie 1935 s-a organizat un plebiscit in regiunea Saar, 90% din populatie s-a pronuntat pentru alipirea la Germania, fapt ce I-a incurajat pe germani pentru actiuni unilaterale. A urmat introducerea, la 15 martie 1935, a serviciului militar obligatoriu si s-a adoptat o lege pentru constituirea unei armate germane formata din 30 de divizii, ceea ce a determinat cresterea efectivelor de la 100 de mii la 400-500 de mii.

In 18 martie guvernul francez, englez a adresat note de protest, o delegatie britanica a venit la Berlin. Se cerea egalitatea fortei aeriene a Germaniei, Angliei si Frantei. Guvernul a pus problema fostelor coloniilor din Africa si Oceanul Pacific pentru a reveni in Societatea Natiunilor.

Actiunile Germaniei au determinat intrunirea la 11- 14 aprilie 1935 la Stresa a unei Conferinte la care au participat Franta, Anglia si Italia. Aceasta a fost o incercare timida de a protesta fata de actele Germaniei. S-a luat in discutie un memorandum francez cu privire la incalcarea articolului 5 a Tratatul de la Versailles dar la 18 martie 1935 Anglia a incheiat un tratat naval cu Germania, expresie a politicii de conciliere promovata de Anglia.

Criza Rennana a fost provocata de remilitarizarea acestei zone ce a constituit un obiectiv al politicii naziste. Pretextul a fost incheierea pactului dintre Franta si URSS. Momentul a fost bine ales de Hitler pentru ca Franta se afla in campanie electorala.

In 7 august 1936 Germania anunta Franta, Anglia si Belgia ca renunta la tratatul de la Locarno. Hitler propunea puterilor occidentale incheierea unui pact de neagresiune cu privire la spatiul aerian.

Intrarea trupelor germane in zona renena nu a avut de infruntat rezistenta Frantei, iar Anglia nu va riposta. Statele care au semnat Tratatul de la Locarno s-au multumit sa condamne formal actiunea Germaniei.

La 19 martie 1936, Societatea Natiunilor a adoptat o rezolutie in care se constata incalcarea articolului 43 al Tratatului de la Versailles.

Agresiunea Italiei Italia a dus o politica de mare putere, vizand anexiuni in Africa. In 1932 Italia a trimis o misiune a generalului Emilio de Bolla, misiune ce a fost urmata de declansarea unui program de construire de sosele in Eritreea si Somalia.

La 5 decembrie 1934 in provincia etiopiana a avut loc un incident, Italia a decis marirea efectivelor. Prin canalul de Suez 102 unitati sunt trimise in zona. Anglia si Franta nu au ripostat. Franta, la inceputul anului 1935 a inceput discutii cu Roma concretizate cu incheierea unor documente de colaborare prin care se convenea respectarea integrala a teritoriilor, acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate Italiei. Anglia a incheiat o intelegere cu Mussolini.

Imparatul Etiopiei cere ajutorul SUA pentru a impune Italiei respectarea Pactului Briand-Kellog, insa primeste un raspuns negativ.

Etiopienii au fost de acord sa-si retraga trupele la 30 de Km de granita solicitand observatori. Societatea Natiunilor a decis crearea Comitetului celor 13 pentru a prezenta un raport asupra acestei probleme aparute intre Italia si etiopia.

La 3 octombrie 1935 Italia a declansat agresiunea impotriva Etiopiei.

Societatea Natiunilor la 7 octombrie declarata Italia agresoare si decide impunerea de sanctiuni Italiei - interzicerea exportului de petrol catre Italia, embargou la exportul de arme, incetarea exportului si importului. Dar marile puteri nu au manifestat fermitate in decizia lor, Anglia nu a inchis Canalul de Suez pentru navele italiene, iar Franta s-a opus sanctiunilor de natura militara.

Statele mici s-au pronuntat in favoarea Etiopiei.

Discutiile continua cu intalnirea reprezentantilor Angliei si Frantei. S-a incercat solutionarea in teren prin compensari teritoriale dar imparatul etiopian a respins aceasta propunere. Actiunea militara a continuat pana la inceputul anului 1936.

Incercarea armatei etiopiene de a da o lovitura frontala armatei italiene deschide drumul italienilor catre Addis Abeba.

La 1 mai imparatul paraseste capitala si la 9 mai Musolini a decretat anexarea Etiopiei.

Evenimentul a adancit prapastia intre Angli, Franta si Italia, si a stirbit prestigiul Societatii Natiunilor. Ridicarea sanctiunilor de catre Societatea Natiunilor, a creat un precedent periculos.

Anexarea Austriei si Cehoslvaciei In 5 noiembrie 1937, Hitler a avut o intrevedere la Cancelaria Reichului cu ministrii Blomber, Neurath, Frisch si Goering in cadrul careia s-a redactat asa numitul protocol Hossbach. Acesta cuprindea principalele directii ale actiunii germane, intre care si ocuparea Austriei si Cehoslovaciei. In ce priveste Austria se dorea, in prima faza izolarea sa pe plan diplomatic. S-a intensificat activitatea Partidului Nazist din Austria.

In paralel Germania a cautat sa obtina adeziunea Italiei si de acea au avut loc vizite ale unor demnitari germani in Italia. Vizita lui Mussolini la Berlin si incheierea Pactului antikomintern au asigurat Germania de acordul Italiei.

Germania, trebuia de asemenea, sa se asigure de neutralitatea Poloniei si Cehoslovaciei.

Instalarea guvernului Chamberlain in Marea Britanie, a accentuat linia politicii conciliante fata de Germania ceea ce a intarit lui Hitler covingerea ca Anglia nu va actiona impotriva anexarii Austriei.

In ianuarie 1938 ministru de externe german a declarat ca nu admitea nici un amestec in aceasta problema, iar in timpul vizitei la Berlin a cancelarului Schuschnig, Hitler ii cere legalizarea Partidului Nazist din Austria si includerea lui Seys Inquart in guvern.

In 20 februarie Hitler declara ca ia asupra sa apararea germanilor din afara Germaniei.

La 13 martie 1938, Schuschning organizeaza un referendum in Austria. Hitler ii cere sa anuleze acest referendum. Nazistii ocupa Viena, provoaca dezordine ceea ce determina intrarea trupelor germane in Austria la cererea lui Seys. Sosit in Austria, Hitler a anuntat anexarea Austriei fata de care Anglia si Franta au protestat formal.

Prin anexarea Austriei s-a creat o situatie periculoasa pentru Cehoslovacia, asa numita "gura de lup". In zilele Anschluss-ului, Goering l-a asigurat pe ambasadorul cehoslovac ca nu are pretentii asupra Cehoslovaciei.

Nazistii din regiunea sudeta au actionat pentru crearea unei stari tensionate fiind lansata idea persecutiei germanilor care traiau in aceasta regiune. Acestia cer autonomie deplina, cerere respinsa de catre guvernul cehoslovac. La fel si cererea ambasadorului german de la Praga de a se discuta aceasta problema.

Cehoslovacia cere sprijinul marilor puteri. Franta declara ca-si va respecta angajamentele asumate, iar Chamberlain spune ca nu crede ca Hitler vrea destramarea Cehoslovaciei. In 6 mai 1938, aparea in Deily Mail un articol In care se putea citi "nu ne pasa de cehi, pe noi (britanicii) Cehoslovacia nu ne intereseaza absolut deloc".

In 28 aprilie 1938 s-a desfasurat Congresul Partidului lui Henlai in cadrul caruia s-a adoptat programul de la Carsbad. Programul propunea crearea unui stat german in cadrul republicii cehoslovace. Hainlain ceruse ca grupul etnic german sa fie recunoscut ca persoana juridica independenta. Guvernul ceh a declarat ca va continua tratativele. Se organizeaza alegeri in regiunea sudeta si se adopta un nou statut al minoritatilor.

In mai 1938 Germania maseaza trupe la granita cu Cehoslovacia.

Cehoslovacia cere sprijinul Angliei si Frantei.

La 8 iulie 1938 Hainlain propune un nou program de revendicari. Anglia trimite un mediator intre guvernul ceh si Hailain, care insista sa se ajunga la intelegere intre cele doua parti in cadrul unei conferinte. Dscutiile au esuat. Hainlain si-a continuat actiunile antiguvernamentale ceea ce a determinat guvernul ceh sa interzica partidul. Hainlain pleaca in Germania.

In 15 septembrie 1938 Chamberlain merge la Berlin pentru a discuta cu Hitler aceasta problema. La 18 septembrie, Chamberlain si Daladier trimit o nota Cehoslovaciei cerandu-i sa cedeze regiunea sudeta urmand sa-i garanteze restul teritoriului. A doua zi Anglia si Franta au prezentat un document in 8 puncte. La 21 septembrie guvernul cehoslovac a acceptat.

SUA a propus organizarea unei conferinte internationale pe aceasta tema.

La 29 septembrie 1938 la München se intalneau Hitler, Musolini, Chamberlain si Daladier. Delegatia ceha nu a fost admisa la tratative. Hitler a afirmat ca existenta Cehoslovaciei in forma actuala este un pericol pentru pacea europeana. S-a convenit asupra unui document referitor la cedarea regiunii sudete si s-au stabilit etapele de evacuare a autoritatilor cehoslovace, crearea unei comisii internationale pentru stabilirea noilor frontiere.

Germania primea o cincime din Cehoslovacia. Aceasta pierdea uzinele Skoda, resurse importante.

In Cehoslovacia ziua de 30 a fost zi de doliu.

Chamberlain, reintors la Londra afirma ca la München s-a castigat pacea lumii pentru o generatie.

Ca urmare a manevrelor organizate de nazisti slovacii cer autonomia. In martie 1939, Boemia si Moravia au fost anexate Reich-ului.

Prin patrunderea in zona la 15 martie 1939, a 200 de mii de soldati germani statul cehoslovac a fost lichidat.