Conflictele din Irak in perioada lui Saddam Hussein

Conflictele din Irak in perioada lui Saddam Hussein

Saddam Hussein al -Tikriti in 1937, Saddam Hussein provine dintr-o familie de oameni modesti[1].

Pe 17 iulie 1968, alaturi de militantii Baas si de un general nerabdator, Abu Bakr, Saddam reuseste sa il surprinda pe colonelul Aref si sa-l captureze in palatul prezidential. Va fi prima si ultima data cand va da dovada de clementa permitandu-i colonelului sa plece in exil in Liban[2].

Primele sale experiente militare nu prea au fost insa victorioase. Ofensiva sa antikurda a esuat din cauza spriji­nului primit de rebelii kurzi din partea Iranului, condus de sahul Mahomed Reza Pahlavi. Initial, Saddam a incercat o intelegere cu liderul kurd, Mustafa Barzani, dar cererile acestuia i s-au parut exagerate, asa incat a incheiat o intelegere cu sahul Iranului, recunoscandu-i suprematia si oferindu-i controlul asupra Shatt el Arab, zona de curgere a Tigrului si Eufratului, singura iesire la mare a Irakului[3].

Drept rasplata, Iranul a sistat ajutorul acordat kurzilor, iar Saddam a putut conduce prima sa campanie victorioasa, alungarea lui Barzani, care va muri in exil, la New York si cucerirea nordului Irakului[4]. La intoar­cere, a fost sarbatorit ca unificatorul tarii, ceea ce i-a sporit increderea in el si in rezultatele violentei. Saddam nu a uitat niciodata episodul Barzani si il reproducea adesea diplo­matilor straini, "sa nu fie impins la limita, caci atunci este gata de orice spre a castiga' .

In 1979, soarta i-a oferit un alt triumf: sahul Iranului, Mohamed Reza Pahlavi care ii impusese puterea sa prin acordul de la Alger era rasturnat de o revolta populara, si in locul sau sosea din exilul parizian ayatolahul Komeini. Curand, spre incantarea lui Saddam Hussein, masurile acestuia de creare a unui stat fundamentalist islamic au dezorganizat nu doar economia si societatea iraniana, dar mai ales armata, pana atunci cea mai puternica din zona, gratie ajutorului american. In vidul de putere din zona Golfului si urmarind imaginile cu zeci de ofiteri  superiori iranieni executati sau intemnitati de Komeini, Saddam a decis ca a sosit clipa sa cea mare in istorie.

In septembrie 1980, trupele irakiene au invadat sudul Iranului, locuit de o compacta populatie araba, au recuperat zona Shatt el Arab, cedata in 1975, aici fiind concentrate principalele resurse petrolifere iraniene (rafinaria de la Abadan). Aceasta invazie a marcat intrarea intr-un razboi de opt ani. A fost un razboi dificil, in care Irakul era net dezavantajat, cu o populatie de 17 milioane de locuitori fata de cele 55 de milioane ale Iranului si cu o suprafata de doar 40% din cea a Iranului.

In schimb, Saddam Hussein a aruncat in lupta arma sa principala: petrolul, care i-a permis sa cumpere anual armament de 10 miliarde de dolari, fiind in deceniul al VIII-lea, cumparatorul numarul unu al lumii, intr-un conflict teribil, cel mai sangeros dupa cel de-al doilea razboi mondial, finalizat cu aproape un milion de morti si raniti de fiecare parte, Saddam a stiut sa para invingatorul.

A fost primul care a folosit arme chimice in lupta, s-a dotat cu arme bacteriologice, a cumparat modernele aparate de vanatoare franceze Mirage F1, a folosit rachete sovietice SCUD pe care le-a modificat spre a putea atinge Teheranul (le-a numit pompos Al Abass si Al Hussein, in onoarea sa si a primului calif abassid).

Intr-un cuvant, a fost primul in a largi conflictul si a aduce noi suferinte regiunii. La finele razboiului, Iranul era distrus, armata sa infranta, tara saracita, iar Irakul, stapan peste Shatt el Arab, eternul obiect al disputei.

La inceputul conflictului, Statele Unite nu aveau alt interes in privinta rezultatului decat sa impiedice domi­narea regiunii de catre unul dintre combatanti. Administratia Reagan a reluat in 1984 relatiile diplomatice si economice cu Irakul si i-a incurajat pe aliatii europeni sa-i furnizeze echipament militar lui Saddam Hussein. Contextul politic impunea acest lucru, in 1979, revolutia islamica din Iran, condusa de ayatollahul Ruhollah Khomeiny, a pus capat regimului sahului Reza Pahlavi, un credincios aliat al Americii[6].

Israelul era pe lista sa neagra dupa ce aviatia statului evreu organizase un raid asupra centralei sale nucleare de la Osirak, cumparata cu mari eforturi din Franta, cu scopul nemarturisit de a dota Irakul cu arma nucleara.

Aceasta lovitura il indispusese pe Saddam si ii impinsese programul nuclear inapoi cu cativa ani. In schimb, in 1990, autoritatile britanice au interceptat si confiscat un convoi cu destinatia Irak, continand piese pentru constituirea unui tun gigantic, ale carui proiectile puteau atinge Israelul.

Proiectul a fost blocat de confiscari, iar inginerul britanic care urma sa realizeze "supertunul' a fost asasinat si nu se stie nici astazi daca asasinatul a fost opera israelienilor, irakienilor sau chiar a britanicilor.

Bagdadul a reactionat extrem de violent la confiscari si la asasinat protestand ca totul este o masinatiune destinata sa ii impiedice dezvoltarea. Situatia avea sa fie si mai mult tensionata, deoarece dupa incheierea razboiului cu Iranul, in 1988, Saddam se pare ca alesese o noua tinta, Kuweitul, evocat de primul presedintele al Republicii irakiene, generalul Abdel Karim Kassem, in 1961, cu ocazia proclamarii independentei emiratului, ca: "acest pretins stat care apartine provinciei Basra'[7].

Astfel, intr-o mare masura, Saddam Hussein nu a facut decat sa continue politica dusa de predecesorul sau.

Asa cum am aratat, nimeni din Irak nu concepea ca exista un stat kuweitian. Cand s-a pus problema recunoasterii granitelor, Saddam i-a declarat seicului: "problema granitelor ma depaseste si va depaseste, seic Al Sabah, granitele Kuweitului sunt la Bagdad, iar ale Irakului in Kuweit'.