Coordonatele civilizatiei dacice - metalurgia, ceramica, monetaria

METALURGIA

Numeroasele sapaturi si cercetari facute, au adus contributii deosebite la dimensionarea civilizatiei si culturii geto-dacice, la fixarea locului pe care il ocupa in ansamblul Europei antice si a aportului acestora la imbogatirea tezaurului universal. Pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial ceea ce stiam despre geto-daci se baza, in cea mai mare parte, pe putinele izvoare literare antice ajunse pana la noi. Acestea, pe linga faptul ca sunt putine si nu lipsite de contradictii, se refera mai cu seama la evenimente politice si contin date sarace cu privire la civilizatia si cultura stramosilor nostri. Sapaturi efectuate ulterior pe tot cuprinsul Daciei, printre care la loc de frunte se numara cele din complexul situat in muntii Sebesului, cele de la Piatra Craivii, Tilisca, Capalna, Banita, Cugir, Pecica, Racos si inca multe altele din spatiul intracarpatic la care se adauga cele de la Poiana, Racatau, Brad, Piatra Neamt, Barbosi, Carlomanesti etc, din Moldova sau cele de la Crasani, Bucuresti, Popesti, Cotofenesti, Bazdana, Sprancenata etc, din spatiul extracarpatic au adus noi si importante date cu privire la subiectul acum in discutie. Pe langa sapaturi s-au efectuat numeroase studii, multe monografice, cu privire la monede, ceramica, importuri, spiritualitate, metalurgia fierului etc. Toate acestea ne ingaduie astazi definirea civilizatiei si a culturii geto-dacice chiar daca mai sunt inca aspecte si probleme nu indeajuns elucidate.
Uneltele de munca se inscriu printre elementele care pot ilustra gradul de civilizatie. Cercetarile din ultima vreme au dovedit ca cele mai vechi piese de fier descoperite la noi dateaza din Hallstatt A, (sec. 12 i.e.n.) existand indicii ca reducerea si prelucrarea se facea pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza urmatoare (Hallstatt B). O aparitie atat de timpurie a metalurgiei fierului punea problema originii acesteia, a spatiului de unde s-a putut ea raspandi la noi. In ultima vreme s-a formulat ipoteza in conformitate cu care in nord-vestul Peninsulei Balcanice inca din sec. II i.e.n. a existat un important centru metalurgic independent de cel microasiatic care a avut un rol de seama in propagarea fierului si a tehnologiei sale spre Italia, Europa Centrala, Grecia si tarmul Marii Egee. Iscusitii mesteri geto-daci care prelucrau de multa vreme cu deosebita pricepere bronzul au invatat si prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicata.

In sec. 3-2 i.e.n. se constata o considerabila inmultire a cuptoarelor de redus minereu care sunt de doua tipuri, raspandite fiind pe intreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de baza in agricultura (fierul si cutitele de plug, seceri, coase, sape, greble etc.) si nenumarate unelte mestesugaresti, In epoca statului se constata o deosebita diversificare a uneltelor si a produselor de fier precum si existenta unor mari ateliere de fierarie cum sunt, de exemplu, cele descoperite la Gradistea de Munte cu sute de unelte si zeci de kilograme de fier brut ce urma sa fie prelucrat. Intr-un singur loc s-au descoperit 30 de lupe de fier, estimandu-se ca ar fi vorba de circa o tona de fier brut pentru realizarea careia a fost nevoie de aproximativ 50 de tone de minereu de fier. Ateliere de fierarie s-au descoperit atat in interiorul cat si in exteriorul arcului carpatic fiind capabile sa satisfaca necesitatile in obiecte de fier ale comunitatilor de pe cuprinsul intregii Dacii.
Plugul cu brazdar si cutit de fier este cunoscut cel putin din sec. 2 i.e.n. intrebuintand cu precadere un tip de brazdar propriu, preluat, probabil, din lumea sud-tracica. Se presupune chiar ca secera ca atare este o inventie nord-tracica avand centrul in interiorul arcului carpatic.
Cu ocazia sapaturilor efectuate in diverse puncte ale fostei Dacii .s-au descoperit nume roase unelte de fier folosite de mestesugari: faurari; dulgheri, pietrari, argintari, ceramisti etc, dovedind o inflorire deosebita a mestesugurilor si in acelasi timp ca, in ultimele doua-trei secole inaintea cuceririi romane, nu poate fi vorba de o civilizatie a lemnului, cum presupunea V. Parvan, ci de una a fierului de tip La Tene perfect comparabila cu cea a celtilor.

APOGEUL CERAMICII

Printre numeroasele mestesuguri se inscrie si cel al prelucrarii aurului si in special a argintului, care va cunoaste si el o deosebita dezvoltare in perioada statului. Din argint se lucrau cu multa maiestrie mai ales podoabe (torques-uri, lanturi ornamentale, coliere, fibule, bratari, margele etc), piese de harnasament, vase si alte obiecte. Dovada limpede in acest sens ne-o ofera numeroasele tezaure de argint geto-dacice descoperite pana acum in peste 60 de localitati de pe cuprinsul intregii Dacii. Pe langa tezaure s-au descoperit si urmele unor ateliere in care se prelucra argintul cu unelte specifice si a putut fi chiar urmarit procesul de fabricare a unora dintre podoabe. Asemenea ateliere s-au dezvelit la Pecica, Tasnad, Poiana si in alte localitati, dovedind in chip neindoielnic ca podoabele de argint sunt produse locale, in prelucrarea argintului s-au folosit toate tehnologiile cunoscute in antichitate, inclusiv cea a placarii si suflarii cu aur sau cea a filigranarii.
In sec. 4-3 i.e.n. se dateaza numeroase tezaure alcatuite din piese de aur sau de argint cum sunt de ex. cele de la Baiceni, Agighiol sau Peretu, cu o bogata motivistica antropo si zoomorfa a carei studiere amanuntita a dus la concluzia existentei unor ateliere geto-dacice In secolele urmatoare motivistica decade insa elementele de baza cu simbolistica religioasa se vor mentine si vor fi prezente pe obiecte de argint ce se dateaza in sec. I i.e.n. ca de ex. in cazul tezaurului de la Lupu. Orfevrarii geto-daci din perioada statului vor lucra, pe langa argint si aurul. Piesele de aur cunoscute pana acum sunt insa in neta minoritate numerica fata de cele lucrate din argint, desi din epoca bronzului si din prima varsta a fierului se cunosc numeroase tezaure ce contineau obiecte de aur.
Cu toate deosebirile zonale si multiplele influente receptate, descoperirile geto-dacice de argint formeaza o unitate bine conturata tipologic si etnic, cu trasaturi proprii si in acelasi timp, definitorii, dovedind inaltul grad de dezvoltare la care au ajuns geto-dacii. Tezaurele geto-dacice aduc o importanta contributie la definirea civilizatiei si prin incadrarea lor in ansamblul civilizatiei de tip La Tene tarziu poate fi sesizata importanta lor pe plan european.
Dintre mestesuguri se mai cuvin amintite cel al extragerii si prelucrarii sarii din numeroasele zacaminte existente in tara noastra, si cel al prelucrarii sticlei. La Valea Florilor, in apropiere de Cluj-Napoca, s-a descoperit un put pentru extragerea sarii si numeroase unelte de lemn foarte bine pastrate ce se dateaza in epoca La Tene. Urmele unor ateliere de sticlarie s-au descoperit la Gradistea de Munte si la Copacel (jud. Brasov).

MONETARIA

Primele monede cunoscute in tara noastra sunt cele emise de orase grecesti .in sec. 5-lea i.e.n. Spre sfarsitul sec. 4 i.e.n. cantitatea de moneda straina nu mai este suficienta si se simte necesitatea emiterii unei monede proprii a geto-dacilor. Ei vor imita, pe la sfarsitul sec. 4 i.e.n. si pana catre mijlocul sec. 3 i.e.n., monedele greco-macedonene. Monetaria geto-dacica, pe linga etapa de inceput, s-a dezvoltat pe parcursul a trei faze principale cu centre de emitere raspandite pe aproape intreg teritoriul locuit de geto-daci.
Geto-dacii au imprumutat, pe linga tehnica monetara, si sistemul ponderal si anume monede mari de argint de tipul tetradrahmelor, cantarind intre 12 si 15 g. Titlul de argint este foarte ridicat la primele serii pentru ca de pe la mijlocul sec. 2 i.e.n. sa inceapa sa scada adaugandu-se arama care pe la inceputul sec. 1 i.e.n. sa intreaca pe cea a argintului.
Numeroasele studii elaborate au dovedit ca monetaria geto-dacica se caracterizeaza printr-o mare diversitate de tipuri, fiecare reprezentand emisiuni ale unor triburi sau, mai probabil, a unor uniuni de triburi cu arii de circulatie bine delimitate. Tipurile monetare mai vechi sunt stilistic mai ingrijit lucrate si mai apropiate de model, pe cand cele ulterioare sunt din ce in ce mai schematizate, ajungandu-se pana la combinatii de linii, puncte si ovale in care prototipul este mai greu de recunoscut.
In cea de-a doua faza a monetariei geto-daci ce (150-70 i.e.n.) pe langa o accentuata stilizare si reducere a titlului argintului, se constata o reducere foarte importanta a numarului tipurilor monetare si o crestere considerabila a numarului de monede reflectand intarirea uniunilor de triburi.
O data cu domnia lui Burebista si constituirea statului se trece la cea de-a treia faza, cand moneda de tip greco-macedonean este inlocuita cu denarul republican de argint. Se cunosc si ateliere in care se bateau denari romani cum este de ex. cel de la Tilisca. Numarul denarilor romani descoperiti pe teritoriul fostei Dacii creste de la an la an, ajungand sa depaseasca la ora actuala 20 000.
Geto-dacii au emis si moneda de aur cu legenda Coson, numele unuia dintre regii care i-au urmat lui Burebista, luand ca model monede romane. Se pare ca centrul de emitere a acestora se gasea in cetatile din muntii Sebesului. Marea cantitate de monede precum si numeroasele produse de import descoperite in asezarile geto-dacice cercetate dovedeste ca cel putin incepand cu sec. I i.e.n. a existat o categorie specializata de negustori care se ocupau cu schimbul de marfuri. Comertul daco-getilor orientat la inceput spre Grecia si coloniile grecesti, incepand cu sec. 2 i.e.n. se va indrepta (din ce in ce mai insistent) spre Italia si coastele Marii Adriatice.
Monetaria geto-dacica evidentiaza in mod pregnant dimensiunile civilizatiei geto-dacice care se situeaza pe un plan superior fata de civilizatia altor neamuri ramase in afara granitelor statului roman cum ar fi scitii, ilirii, bastarnii etc. care nu au avut moneda proprie.

DAVELE Sl SISTEMUL DE FORTIFICATII

Geto-dacii au depasit stadiul satesc si au trecut in acea faza pe care arheologii o numesc oppidana, dupa marile asezari fortificate celtice de caracter proto-urban din La Tene-ul tarziu, caracterizate prin ocuparea unei pozitii centrale intr-o zona mai mult sau mai putin locuita, prin existenta unor fortificatii, prin locuire permanenta si intensa, constituind centre de productie si de desfacere a marfurilor, indeplinind si functii administrative si de cult. In limba geto-dacilor asemenea asezari se pare ca se numeau dava, sufix care apare in cazul a numeroase localitati din Dacia cum ar fi: Argedava, Piroboridava, Ziridava, Buridava, Singidava etc. Claudius Ptolemeus plaseaza in spatiul geto-dacic, in ordinea obisnuita in Geografia lui, pe coordonate de la vest la est si de la nord la sud, aproximativ 40 dintre cele matematice ale geografului alexandrin s-au dovedit a fi gresite. Nu acelasi lucru se poate spune cu privire la cele din care nu s-au dezvoltat orase romane. Identificarea, in cazul celor mai importante asezari geto-dacice, se poate face doar ipotetic, cu un oarecare grad de probabilitate.
Pe intreg spatiul geto-dacic s-au descoperit si cercetat numeroase asezari geto-dacice fortificate. La multe dintre ele este intarit doar punctul cel mai inalt care constituie acropola asezarii fiind clasificate in diferite chipuri dupa sistemul defensiv.
Ele sunt foarte intens locuite, cu locuinte de suprafata sau adancite. Pe langa locuintele obisnuite au fost descoperite si edificii mai pretentioase, cu mai multe camere, unele de inspiratie elenistica, iar in unele cazuri s-a putut sesiza chiar o sistematizare de tip urban.
Descoperirile arheologice si numismatice facute in asezarile geto-dacice fortificate, demonstreaza cu prisosinta caracterul lor de centre de productie. Peste tot s-au gasit vestigii de prelucrare a fierului, bronzului, argintului si aurului, a pieilor, ateliere ale ceramistilor si multe altele. In unele dintre aceste asezari se bateau si monede.
Pe langa produsele atelierelor locale in asemenea asezari se desfaceau felurite marfuri straine venite de pe diverse meridiane ale lumii antice. Dovada in acest sens ne-o ofera marea cantitate de amfore, ceramica sau alte produse de lux la care se adauga monedele, toate oferind indicii cu privire la directiile comertului efectuat de geto-daci.
Edificiile de cult descoperite in asezari cum sunt cele de la Popesti, Poiana, Pecica, Barbosi, Brad, Racos, etc. atesta si rolul de centru religios al acestora pe langa cel economic si militar. In jurul marilor asezari fortificate graviteaza mai multe asezari de tip satesc.
Elementele de fortificare sunt de cele mai multe ori cele traditionale intalnite pe parcursul epocii bronzului sau in prima epoca a fierului. Este vorba de santuri si valuri de aparare ori de palisade care reprezinta ziduri de pamant, dispuse in diverse zone, de obicei in zonele mai accesibile. Valul de pamant poate fi armat cu piatra. Nu lipsesc nici asezarile care au fost intarite cu ziduri seci, adica la care bolovani de rau ori piatra de cariera sau roca locala este unita cu lut, singurul liant folosit.
Geto-dacii nu se vor limita insa la elementele lor de fortificatii traditionale. Ei vor imprumuta din lumea greco-elenistica tehnici, evident superioare. Este vorba de ziduri cu doua paramente lucrate din uriase caramizi asa cum este cazul asezarilor de la Cotofenii din Dos, jud. Dolj, si Bazdana in acelasi judet, singurele cunoscute pana acum, la care se adauga zidurile cu doua paramente din piatra fasonata (opus quadratum) si fara liant. In aceasta din urma tehnica a fost construit uriasul sistem de fortificatii din muntii Sebesului. O vasta zona de aproximativ 200 km2 a fost intarita cu ziduri de piatra fasonata. S-au construit monumentale cetati ca acelea de la Costesti, Blidaru si Piatra Rosie precum si nenumarate turnuri izolate ori grupate, toate avand menirea de a apara cetatea cea mare de la Gradistea de Munte. Aici, la 1 200 m altitudine, s-a descoperit cea mai mare si reprezentativa asezare geto-dacica cu o incinta militara, una religioasa cu numeroase sanctuare si una civila desfasurata pe zecile de terase ale Dealului Gradistii unde au fost descoperite nenumarate ateliere, locuinte, turnuri de paza etc. constituind cea mai mare si reprezentativa asezare de tip protourban.

CETATILE, SINGULARIZAND O MARE CIVILIZATIE

In sec. 6-3 i.e.n. s-au construit uriase cetati de pamant cum sunt cele din Moldova din care se cunosc un numar de 20. Mai bine cercetate sunt cele de la Stancesti, jud. Botosani si Cotnari, jud. Iasi. Cetatea de la Stancesti reprezinta o realizare grandioasa alcatuita din doua incinte ce inchid o suprafata de 45 ha. Cetatile din Moldova se caracterizeaza prin incinte poligonale neregulate cu suprafete variind intre 1,50 ha (Crivesti) si 45 ha (Stancesti). Valul de pamant al cetatii de la Stancesti masoara aproape 1 km lungime iar inaltimea lui la ora actuala ajunge la 5,50 m masurand 20-22 m latime la baza. Pamantul din care s-a construit valul a fost scos din santul ce masoara 6,50-7,20 m adancime si 20 m latime. Valul reprezinta o ingenioasa imbinare de lemn si pamant uneori cu adaos de piatra. Proportia dintre cele doua elemente este constanta, 25-30 la suta lemn si 70-75 la suta pamant. Atunci cand se foloseste zidul, cum este cazul la cetatea de la Cotnari, el este lucrat din piatra taiata si nefasonata de diferite dimensiuni, alcatuind armatura de piatra a valului. Partea inferioara a zidului este de forma trapezoidala, inalt de 2-8 m, avand inclinare de 45 la suta si 60 la suta continuand intr-un gen de palisada de minimum 3 m inaltime. Cetati de mari dimensiuni cum este cea de la Stancesti, constituiau locuri de refugiu si de aparare in caz de primejdie iar obisnuit erau sedii nobiliare. Asezarile fortificate de tip dava sunt de proportii cu mult mai reduse si au fost permanent si intens locuite. Marele complex de fortificatii din muntii Sebesului cu monumentalele lui cetati aparate de ziduri din piatra ecarisata, dimensioneaza civilizatia geto-dacilor singularizand-o fata de celelalte popoare antice ramase in afara lumii greco-romane. Nici celtii si nici alte neamuri n-au ajuns sa aiba cetati cu ziduri de piatra ecarisata construite dupa cea mai avansata tehnica a vremii. Cetatea cea mare de la Gradistea de Munte inchide intre giganticele ei ziduri o suprafata de cel putin 3 ha si pare foarte verosimil ca si incinta sacra sa fi fost aparata cu ziduri de acelasi fel si astfel suprafata cuprinsa intre ziduri sa fie de peste 6 ha, cu turnuri patrulatere interioare. Zidurile au in medie peste 3 m grosime. Ele sunt alcatuite din doua paramente lucrate din piatra de calcar foarte ingrijit cioplite si fasonate. In unele zone zidurile trebuie sa fi avut peste 10 m inaltime si se mai pastreaza inca 5 m. Asemenea monumentale ziduri masoara sute de metri lungime oferind astazi un spectacol deosebit.
Din lespezi de calcar fasonat sunt lucrate drumuri pavate, o piateta, zeci de metri de canale etc. La toate acestea trebuie adaugate cele noua sanctuare cunoscute pana acum cu coloane uriase de calcar sau de andezit. Se mai cuvine adaugat sistemul ingenios de captare, filtrare si conducere a apei de baut, descoperit pe una dintre terasele Dealului Gradistii.
In buna tehnica greceasca a fost lucrata si cisterna de apa din imediata apropiere a cetatii de la Blidaru. Ea este o incapere subterana masurand in interior 8 x 6,20 m cu ziduri din piatra cu mortar si tencuita cu mortar special, in compozitia caruia intra tigla pisata, var, nisip, cenusa si carbune de lemn conform prescriptiilor lui Vitruvius.
In asezarile geto-dacice nu lipsesc nici canalele de drenaj, unele sapate in stanca cum este cel descoperit in cetatea de la Banita, sau altele cioplite in blocuri de calcar cum sunt cele de la Capalna, Fetele Albe, Costesti si Gradistea de Munte. Cele mai reprezentative canale sunt cele dezvelite in incinta sacra a Sarmizegetusei, alcatuite din blocuri mari de calcar de peste 1,50 m lungime, scobite fiind in forma de semicerc. Apeductele, cisternele si canalele existente in asezarile geto-dacice demonstreaza si ele inaltul grad la care a ajuns civilizatia stramosilor nostri.

POLITICA, SOCIETATEA, STATUL

Inca de la pasirea in lumina izvoarelor scrise societatea geto-dacica este fara indoiala scindata. Herodot vorbeste de "fruntasii tarii' iar Sofocle il aminteste pe Charnabon care "domneste peste geti'. Izvoarele literare, epigrafice si numismatice vorbesc apoi din ce in ce mai insistent despre "regi' ai geto-dacilor. Folosirea unor titulaturi ca cea de basileus inca din sec. 5 i.e.n. si consecvent intalnita pe parcursul secolelor urmatoare nu este intamplatoare. Este expresia unei societati scindata social cu varfuri conducatoare, aristocrati proveniti din nobilimea tribala si oameni de rand. Primii s-au numit la inceput tarabostes si apoi pileati, din randul lor alegandu-se regele si preotii iar oamenii de rand se chemau comati. Despre existenta sclavilor, izvoarele literare nu ne spun aproape nimic. Cu toate acestea, poate fi postulata existenta unor sclavi de tip patriarhal, fara pondere cit de cat semnificativa in procesul de productie.
Procesul de impartire in clase sociale, inceput cel putin in sec. 5 i.e.n., s-a adancit treptat ajungand la inceputul sec. 1 i.e.n. sa duca la cristalizarea claselor sociale, la formarea unor paturi sociale dominante, pe o parte, iar pe de alta parte, masa producatoare de bunuri materiale, diferentiata si ea pe baza diviziunii sociale a muncii.
Inca din a doua jumatate a sec. 6 i.e.n. geto-dacii aveau formatiuni politice cu caracter unional in fruntea carora izvoarele de mai tarziu amintesc regi. Regalitatea pare sa fie institutionalizata pe vremea lui Burebista. Trebuie sa se fi petrecut numeroase prefaceri de ordin social in sinul comunitatilor gentilice ce-si gasesc explicatia in dezvoltarea fortelor de productie care au dus la o forma superioara de organizare: cea statala. Izvoarele de diverse categorii (literare, epigrafice, numismatice etc.) dovedesc ca Burebista a intemeiat primul stat din istoria geto-dacilor care se va mentine pana la cucerirea romana. Statul geto-dac a fost generat de modul de productie tributal si se deosebeste esential de statele sclavagiste. Institutiile lui isi gasesc unele analogii in regatele elenistice care au servit ca model. Geto-dacii se inscriu printre putinele popoare antice din afara lumii greco-romane din Europa care in evolutia lor istorica au cunoscut forma de organizare statala, depasind cu siguranta cadrele de dezvoltare ale comunei primitive. Celtii, de ex. n-au atins nicicand acest stadiu. Triburile celtice, desi s-au raspandit pe o vasta zona din Europa si au avut o dezvoltata civilizatie, n-au reusit sa realizeze o unitate politica de tip statal sau mari confederatii tribale capabile sa stapaneasca zone intinse. La fel este si cazul germanilor care nici chiar in sec. 2-3 e.n., cu toata vecinatatea Imperiul roman si a intensului schimb pe care-l intretineau cu acesta, n-au ajuns sa alcatuiasca state.

SCRIEREA Sl LIMBA

Este neindoielnic ca dovada sigura a unei culturi de inalt nivel o constituie scrierea. Se stie ca geto-dacii n-au ajuns sa aiba o literatura scrisa, ceea ce nu inseamna insa ca scrisul le era necunoscut. Fara a avea un alfabet propriu, geto-dacii l-au folosit pe cel grecesc sau pe cel roman. In acest sens ne stau marturie descoperirile arheologice si cateva texte literare antice. Dio Cassius vorbeste despre o scrisoare a lui Decebal pe care a trimis-o lui Domitian. Acelasi autor pomeneste un mesaj trimis lui Traian, scris cu litere latine pe o ciuperca inaintea luptei de la Tapae. Sunt dovezi clare ca la curtea regilor daci existau cancelarii care se ocupau cu scrierea. Acest fapt reiese si din analiza textului lui Strabo referitor la domnia lui Burebista.
Cunoasterea si folosirea scrierii cu caractere grecesti sau latine de catre geto-daci, in afara cancelariilor regale, ne este dovedita de descoperirile arheologice. Astfel la Kiolmen (in nord-estul Bulgariei de azi) in 1965 s-a descoperit un mormant tumular getic acoperit cu o lespede ce avea o inscriptie cu litere grecesti in "scriptio continua' ce n-a putut fi descifrata, redactata in limba getica. Un inel de aur cu inscriptie greceasca ce n-a fost nici ea descifrata s-a descoperit la Celei (Corabia, Olt), antica Sucidava. Inscriptiile cu caractere grecesti nu se opresc la spatiul dintre Balcani si Dunare. La Ocnita s-a descoperit un vas datat in vremea lui Augustus, cu siguranta dacic, cu o inscriptie in limba greaca ce mentiona numele unui rege (Thiamarkos) ce stapanea peste o parte a Daciei. Scrierea cu caractere grecesti se intalneste apo in cetatile din muntii Sebesului. Aici s-au descoperit trei feluri de inscriptii; litere izolate pe unelte ori funduri de vase, interpretate ca indicatie a destinatiei uneltei respective, a dimensiunilor ei ori ca semn de proprietate ori de atelier. In cea de-a doua categorie au fost incadrate litere izolate de pe blocuri ale unor ziduri despre care se presupune ca reprezinta notari legate de tehnica constructiilor. Cea de-a treia categorie o formeaza grupe de litere grecesti daltuite in coltul unor blocuri de piatra din care se cunosc 73 exemplare cu 169 litere. Acestea au fost interpretate ca semne ale constructorilor, nume de persoane (eroi, regi, preoti) sau cifre ' ale unor calcule matematice pentru masurarea timpului. Cu litere grecesti sunt scrise in tehnica punctarii si inscriptii pe cateva vase de argint.
Intr-o locuinta de pe malul Dealului. Gradistii s-a descoperit un vas mare de lut lucrat cu roata care purta stampila DECEBALUS PER SCORILO, interpretata la inceput ca primul text in limba dacica cu litere latine si tradus "Decebal fiul lui Scorilo'. Ulterior s-a aratat insa ca este un text cu caractere si in limba latina reprezentand "marca fabricii', asa cum se obisnuia in lumea romana. Decebalus era proprietarul oficinei iar mesterul care a facut vasul s-a numit Scorilo sau Scorilus. Chiar daca inscriptia de pe vasul de la Gradistea de Munte nu este in limba dacica, ea constituie o dovada sigura ca scrierea cu caractere latine era cunoscuta geto-dacilor.
Inscriptii cu majuscule latine s-au descoperit si in cetatea de la Polovragi sau de la Ocnita si Piscul Crasani. Este vorba de texte fragmentare greu de descifrat. Inscriptii de acelasi fel s-au gasit si in asezari ale dacilor liberi cum sunt cele de la Matasaru si Cruceni sau in cea de la Socetu. Daca la inceput scrierea era cunoscuta doar unora dintre preoti, invatati sau gramatici de la curtea regilor se pare ca in preajma cuceririi romane ea era accesibila unor paturi de mestesugari care realizau inscriptii cu caractere grecesti ori latine pe vase de lut sau de argint.

ASTRONOMIA, FILOZOFIA, MATEMATICA

Geto-dacilor nu le-au lipsit cunostintele si. preocuparile din domeniul astronomiei. Strabo vorbind despre Zalmoxis spune ca acesta ar fi deprins unele cunostinte astronomice de la Pitagora iar o alta parte de la egipteni. Despre cunostintele de astronomie invatate de catre Zalmoxis de la Pitagora aminteste si Porphyrios. Iordanes ne spune despre Deceneu ca i-a instruit pe daci in aproape toate ramurile filozofiei si mai cu seama i-a invatat astronomie (mersul stelelor, cresterea si descresterea lunii, eclipsele de soare etc). Iordanes pune indeletnicirile astronomice pe seama razboinicilor geto-daci. Mai probabil este insa ca acestea sa fi apartinut preotimii ca si la alte popoare antice. In atributia preotilor intra fixarea calendarului. S-a presupus ca unele dintre sanctuarele descoperite la Gradistea de Munte, mai cu seama sanctuarul mare rotund (sanctuarul VI), ar reprezenta calendare. Descoperirile facute insa ulterior au aratat ca relatiile numerice de la care se pornea erau gresite si ca nu poate fi vorba despre sanctuare-calendar. In ultima vreme se presupune ca sanctuarele gradistene erau edificii acoperite iar stalpii intrati in calcule nu erau vizibili. In legatura cu complicatele calcule astronomice si matematice au fost puse si inscriptiile de pe blocurile de calcar care n-ar reprezenta texte, ar reprezenta cifre scrise cu litere grecesti exprimand unitatile, zecimile, sutimile si miimile, ipoteza foarte plauzibila.
Faptul ca sanctuarele VI de la Gradistea de Munte s-a dovedit a nu fi un templu-calendar, nu anuleaza supozitia cu privire la calculele astronomice materializate prin cifrele de pe blocurile zidului ce separa terasa a X-a si a Xl-a. Nu este exclus ca cifrele de care vorbeam sa fi avut alta ratiune decat cea legata de astronomie. Oricum, ele demonstreaza inaltul nivel la care ajunsese cultura geto-dacilor.
Preocuparile din domeniul astronomiei ale preotimii geto-dacice ne sunt limpede dovedite de textele lui Strabo si Iordanes care foarte probabil se materializau in calendare. Calcularea timpului trebuie sa se fi facut dupa mersul lunii. Preocuparile stiintifice ale preotimii geto-dacice ca si ale pitagoreicilor ori ale druizilor celti, pentru a da doar cateva exemple, nu se limitau doar la astronomie, Iordanes vorbeste despre cunostintele de natura filozofica si stiintifica: fizica, logica etc.

MEDICINA

Preotii geto-daci practicau si medicina. Platon ne transmite chiar un principiu de medicina geto-dacica integralist ce se regaseste la adeptii scolii medicale din Cos. In sprijinul legaturilor cu lumea greceasca si chiar cu insula Cos vin si descoperirile arheologice printre care o trusa medicala descoperita la Gradistea de Munte din care facea parte o tabla medicamentoasa (cenusa a unui vulcan mediteranean), un bisturiu, o penseta si cinci borcanase. Penseta isi gaseste bune analogii in insula Cos. Instrumente medicale s-au descoperit si in alte asezari, cum este cea de la Poiana sau Ocnita. In cadrul celei din urma s-a gasit, si un instrument folosit la executarea trepanatiilor craniene. Se pare ca geto-dacii au avut chiar un zeu al sanatatii, Derzis-Darzelas, si au cunoscut si folosit efectele terapeutice ale apelor termale si mai cu seama pe cele ale plantelor medicinale. Asa se face ca denumirile dacice ale unor plante vindecatoare au fost inscrise in operele clasice ale medicinii antice ca cea a lui Pedanius Dioscoride.

ARTELE

Este bine stiut ca la geto-daci n-a existat o arta plastica monumentala, in schimb au cunoscut, o deosebita dezvoltare artele decorative. Un domeniu in care acestea s-au manifestat plenar a fost cel al podoabelor, al orfevrariei si al obiectelor de utilitate deosebita: armuri de parada, vase de cult etc. Pana de curand s-a sustinut ca arta geto-dacica este prin excelenta geometrica, nonfigurativa si aniconica. Descoperirile facute, mai cu seama in ultima vreme, au aratat insa ca exista chiar o bogata arta figurativa concretizata pe obiecte de aur, argint ori lut cu implicatii majore in descifrarea religiei geto-dacice, cu un decor figurativ antropo si zoomorf plin de sensuri mitologice. La geto-daci in perioada statului s-a dezvoltat o plastica marunta realizata in lut Cum o dovedesc descoperirile facute la Carlomanesti unde a existat un centru unde se lucrau asemenea produse cu reprezentari zoo si antropomorfe originale si nu imitatii dupa piese de import. Virtuti artistice poseda ceramica, mai cu seama cea de lux, cea pictata ori cu motive in relief. Se poate vorbi chiar de o arta a monedelor geto-dacice chiar daca este vorba de imitarea, initial, a unor monede greco-macedonene.
Daca talentul, priceperea si ingeniozitatea constructorilor geto-daci se manifesta in ridicarea fortificatiilor lor, toate acestea se evidentiaza pregnant atunci cand este vorba despre constructii cu caracter de cult. Ele fiind edificii de mari dimensiuni si de pretentii arhitectonice deosebite. Formele de baza ale constructiilor religioase se intalnesc si in cazul locuintelor: patrulatere, circulare sau absidate. Cele mai multe dintre sanctuare s-au descoperit in cadrul marelui complex din muntii Sebesului la care se adauga cele de la Piatra Craivii, Piatra Neamt, Barbosi, Pecica, Dolineanu, Popesti, Cetateni, Carlomanesti, Brad, Racos etc. Cele de la Gradistea de Munte fiind insa cele mai reprezentative si de monumentalitate deosebita.
Cu privire la sanctuarele de la Gradistea de Munte s-a formulat ipoteza dupa care ar fi fost fara acoperis, sub cerul liber. Studiile publicate in ultima vreme dovedesc insa ca toate acestea erau edificii acoperite. Daca toti cercetatorii din ultima vreme sunt de acord ca sanctuarele geto-dacice au fost acoperite, parerile difera in ceea ce priveste reconstituirile. Unii sustin ca desi au fost acoperite ele erau colonade de sine statatoare fara pereti, altii sunt insa de parere ca este vorba de edificii inchise cu acoperis si cu pereti si, in sfarsit, s-a emis ipoteza ca ar fi vorba de temple care aveau ca model templele grecesti, peristil. Parerile cercetatorilor in legatura cu sanctuarele de la Gradistea de Munte sunt atat de diferite datorita imprejurarii ca toate au fost sistematic distruse de romani. S-au mai pastrat doar resturi de temelii iar din sutele de coloane ori stalpi de calcar sau andezit nimic n-a ramas intreg. Chiar daca reconstituirile intampina deosebite dificultati, se poate totusi constata existenta unor edificii patrulatere monumentale cu baze si coloane de piatra (calcar sau andezit) care arata inaltul grad de civilizatie si cultura la care au ajuns geto-dacii. Arhitectura religioasa dacica n-a avut canoane proprii. Au existat insa temple ce masurau 35 m lungime, 10,5 m. latime si circa 9 m inaltime (templul I de la Gradistea de Munte) a caror monumentalitate se evidentiaza de la sine. Un alt sanctuar de la Gradistea (Sanctuarul V) a avut 40 de plinte de andezit cu diametrul de 2,05-2,25 m pe care se ridicau coloane, tot de andezit, cu diametrul de 1,20 m, masurand 38 m lungime si 26 m latime.
Sanctuarele circulare au la baza cladirile de tip tholos. Cel mai reprezentativ dintre ele fiind Sanctuarul VI de la Gradistea de Munte cu doua cercuri concentrice si un patrat absidai in mijloc, avand diametrul maxim de 29,40 m despre care s-a presupus ca ar fi fost templu-calendar. Reconstituirea si a acestui sanctuar, s-a facut diferit.
Geto-dacilor nu le-au fost straine literatura poezia, muzica si dansul. Literatura era orala povestita prin viu grai de rapsozi batrani dupa cum reiese din relatarea lui Ovidiu. El insusi scris versuri in limba getilor pe care acestia le-au gustat din plin si ne relateaza ca exista si alti poeti'. Strabo ne spune ca "muzica intreaga, privita atat ca melodie cat si ca ritm, cuprinzand in notiunea ei si instrumentele, e socotita ca fiind de obarsie traca'. Numerosi autori antici mentioneaza ca geto-dacii isi insoteau soliile cu muzica. Ea mai este prezenta apoi la serbari religioase, la rugaciuni adresate zeilor de catre preoti, la povestirea legendelor si la inmormantari. Ca instrumente muzicale folosite de geto-daci izvoarele literare mentioneaza: chitara (o lira mai perfectionata), magadis (un fel de harpa cu 20 de corzi), fluierul, naiul, flautul, buciumul, cornul si trompeta. Fluiere de os s-au descoperit in asezari ca cele de la Brad sau Pecica iar trompetele sunt reprezentate pe Columna lui Traian.
Se presupune ca muzica geto-dacica era monodica si eterofonica, incercandu-se, pe baza muzicii romanesti, chiar stabilirea modului care, dupa unii muzicologi, era pentatonica iar dupa altii s-ar fi organizat in scari heptatonice.
Muzica era insotita si de dans, constituind forme sincretice de manifestare artistica. Dansul se practica in ritualuri religioase, ceremonii funebre, la banchete, sarbatori sau alte ocazii. Pe linga izvoare literare, cu privire la dansuri rituale ne stau marturie si descoperirile arheologice.

CREDINTELE Sl DIVINITATILE

Strabo ne spune ca 'bizuindu-se pe intreaga istorie a getilor, in neamul lor ravna pentru cele divine a fost un lucru de capetenie'. Nu este deci de mirare ca despre religia geto-dacilor s-a scris foarte mult. Au comentat-o autorii antici incepand cu Herodot si terminand cu cei bizantini dar au facut-o mai cu seama invatatii moderni pe parcursul a trei secole. S-au purtat si se mai poarta inca discutii in contradictoriu pe baza textelor antice, in ultima vreme insa la contributia au fost puse descoperirile arheologice mai vechi sau cele mai recente. S-a dovedit ca arta geto-dacica este departe de a fi nonfigurativa si ca exista o bogata iconografie inscrisa pe obiecte de aur, argint ori ceramica legata direct de religie. Descifrarea acesteia se poate face cu ajutorul textelor literare. Coroborarea si confruntarea amanuntita a celor doua categorii de izvoare are darul sa lamureasca problema atat de incurcata si de controversata, cea a religiei geto-dacice. O asemenea cercetare arata ca religia geto-dacilor este una obisnuita la popoarele indo-europene fara sa aiba nimic iesit din comun, fara a se deosebi, in liniile ei generale, de cea greceasca, romana, celtica sau de cea a germanilor, pentru a aminti doar cateva neamuri din marea familie a indo-europenilor.
Dintre numeroasele pareri exprimate se poate retine ca s-au conturat trei opinii principale: una care considera religia geto-dacica monoteista, o a doua care vede in ea o religie dualista in sens iranian si, in sfarsit, a treia care sustine politeismul ei. Cercetarile recente au dovedit, fara putinta de indoiala, ca religia geto-dacilor a fost politeista, panteonul lor cuprinzand mai multe divinitati in frunte cu un zeu si o zeita suprema, la care se adauga un zeu al razboiului, unul al soarelui, o divinitate ocrotitoare a vetrei si a casei, un zeu al sanatatii, unul al focului si al metalelor si foarte probabil, inca multi altii.
Divinitatile geto-dacice au fost antropomorfizate, cel putin din sec. 5-4 i.e.n. dar, din pacate, la covarsitoarea lor majoritate nu cunoastem numele sub care erau ei adorati. Marele Zeu s-a putut numi Gebeleizis ori Nebeleizis. El este fara indoiala un zeu suprem de tipul lui Zeus ori al lui Jupiter. In stapanirea lui intrau atat cerul cat si pamantul, viii si mortii. Atunci cand este reprezentat "in majestate', pe tron, este insotit de vultur (simbol al cerului) si de sarpe (simbol al pamantului).
Lipsa izvoarelor scrise ne impiedica sa cunoastem amanunte cu privire la cultul Marelui Zeu, a felului cum si-l imaginau stramosii nostri. Credintele geto-dacilor in legatura cu Marele Zeu nu vor fi fost prea deosebite de ale grecilor si romanilor pe care le cunoastem. Diferite au putut fi insa practicile de cult. In cele ale geto-dacilor, focul a detinut un loc de frunte.
Atributii chtoniene avea si Marea Zeita care este insotita in iconografia geto-daca de sarpe si cervidee. Izvoarele literare trec cu totul sub tacere existenta Marii Zeite, cu exceptia mentionarii "Zalmoxi nume de zeita' in Lexiconul Sudas, care ar putea sugera ca Zalmoxis_ar fi avut un pandant feminin, ceea ce nu este exclus intr-o anumita perioada cand cultul zalmoxian se raspandise si numele se suprapusese peste cel al Marelui Zeu. Este neindoielnic ca geto-dacii au venerat inca de foarte timpuriu o zeitate feminina legata de pamant, de fertilitate si ca aceasta divinitate in epoca romana va fi identificata cu Junona ori cu Libera in cuplul Liber-Libera. Marea Zeita a geto-dacilor isi gaseste paralela in lumea tracilor de sud. Este vorba de Bendis, asemanatoare cu Cibelle si asimilata uneori cu Artemis, Selene, Hecate ori Persephona, zeita a casatoriei si fecunditatii, protectoare a femeilor, a fetelor de maritat, zeita a lunii, a vanatorii, protectoare a animalelor.
Geto-dacii cinsteau apoi un zeu al razboiului al carui nume nu-l cunoastem. De asemenea nu cunoastem numele sub care ei venerau soarele. Este insa neindoielnic ca geto-dacii inca de timpuriu aveau un zeu al soarelui, aparte de Marele Zeu, in atributele caruia intrau si elementele urano-solare.
Zeul sanatatii de genul lui Aesculap se pare ca a purtat numele de Darzos (Derzelas, Derzis) daca nu este cumva vorba de un epitet si nu de insusi numele zeului. Aceeasi este situatia si in cazul unei alte divinitati, Debatopeios (Dabatopienos) corespunzand lui Hefaistos din mitologia greaca, mentionat in inscriptii grecesti. Chiar daca numele nu sunt cele reale, cert ramane faptul ca geto-dacii venerau o divinitate ocrotitoare a sanatatii si una de genul lui Hefaistos. Se pare ca ei aveau un cult al vetrei si al focului si chiar o divinitate in atributiile, careia intrau acestea. De asemenea au fost venerate divinitati protectoare ale casei si animalelor. O alta divinitate se pare ca s-a numit Eitiosaros, teonim mentionat intr-o inscriptie in legatura cu care nu se pot face precizari.
Un moment deosebit de important in evolutia religiei geto-dacice il reprezinta aparitia doctrinei zalmoxiene. Zalmoxis, personaj istoric, pune bazele unei credinte in nemurire, a unor practici initiatice si unei religii de tip mistere. Aceasta religie este imbratisata de catre preotime si de nobilime, in frunte cu regele. Ea isi face aparitia inainte de epoca in care a trait Herodot si se presupune ca ar fi vorba de sec. 7-6 i.e.n. cand este posibil sa fi inceput si antropomorfizarea divinitatilor.
Doctrina zalmoxiana l-a impresionat pe Herodot iar sursele lui de informare cu privire la geto-daci proveneau din zone, geografice dominate de doctrina pitagoreica si de aceea face legatura intre Zalmoxis si Pythagoras. Zalmoxianismul isi gaseste bune paralele in doctrina orfica si cea pitagoreica fara a se identifica insa cu nici una dintre ele. Dat fiind faptul ca Herodot a consemnat in lungul si celebrul lui excurs doar doctrina zalmoxiana din religia geto-dacica si ca relatarile autorilor care i-au urmat se bazeaza pe textul herodotian iar Poseidonios-Strabo a putut fi singurul care pare sa fi avut alta sursa referitoare la o vreme de apogeu a preotimii in frunte cu Marele Preot, a facut sa se creada ca Zalmoxis ar fi fost divinitatea suprema iar cultul lui sa reprezinte de fapt religia geto-dacilor. In realitate insa zalmoxianismul este doar un aspect al acesteia, aparut la un anume moment si, foarte probabil, impartasit doar de varfurile societatii geto-dacice. El va disparea o data cu preotimea si nobilimea, dupa cucerirea romana. Zalmoxis se inscrie printre rnarii reformatori si legiuitori ai antichitatii, comparat fiind de catre autorii antici cu Orfeu Musaios, Zarathustra sau Moise, imbogatind tezaurul gandirii antice.
Preotii au jucat un rol important in societatea geto-dacica, comparabil in foarte multe privinte cu cel al druizilor la celti. Ei sunt constituiti intr-o corporatie in frunte cu preotul suprem care juca un rol deosebit de important. Un asemenea mare preot a fost insusi Zalmoxis despre care Strabo ne spune ca il sfatuia pe rege, lucra in intelegere cu el si ca l-a convins sa-l faca partas la domnie. Pe vremea lui Strabo functia de mare preot se institutionalizase si in timpul lui Burebista ea era detinuta de catre Deceneu, colaborator apropiat al regelui si partas la marea opera de unificare a geto-dacilor. Pe vremea lui Decebal
se pare ca functia de preot suprem o avea Vezina. In randul preotilor au existat anumite congregatii, kapnobotai, ktistai si pleistoi, mentionati de izvoarele literare, care practicau asceza si se bucurau de mare cinste fiind specialisti ai sacrului.
Esenta doctrinei zalmoxiene este credinta intr-o post-existenta fericita care se obtinea prin initiere. Initiatii si urmasii lor "nu vor muri, ci vor merge intr-un anume loc unde vor trai vesnic si vor avea parte de toate bunatatile'. Aceasta credinta intr-o postexistenta in forme materiale asemanatoare cu cele ale vietii de pe pamant se intalneste si la alte popoare printre care se inscriu egiptenii, persii, celtii, germanii etc. dovedind nivelul superior al gandirii religioase la care au ajuns geto-dacii.
Pe baza tuturor izvoarelor care ne stau la indemana astazi se poate afirma cu indreptatit temei ca geto-dacii aii dezvoltat o civilizatie si o cultura proprie care sta cu cinste alaturi de ele create de celelalte popoare ale Europei antice care se gaseau pe aceeasi treapta a scarii evolutiei sociale si ca in unele privinte s-a situat in fruntea acestora.
Geto-dacii au fost receptivi la tot ce le era util in civilizatiile si culturile cu care au venit in contact: Influentele straine receptate de pe diverse meridiane au fost preluate creator, s-au grefat pe vechiul fond autohton cu vechi traditii. Nici intr-un domeniu nu poate fi vorba de preluari sterile, de o imitare mai mult sau mai putin izbutita a unei anume civilizatii sau culturi. Caracterul original se evidentiaza cu pregnanta in toate domeniile. Evolutia fireasca a civilizatiei si a culturii geto-dacice in mersul lor ascendent au fost curmate de cucerirea romana. Cele doua civilizatii si culturi s-au imbinat, s-au influentat reciproc dand apoi nastere civilizatiei si culturii romanesti.