Pactul Briand-Kellogg

Pactul Briand-Kellogg

in cursul anilor 1927-1928, conjunctura economica mondiala era satisfa­catoare, increderea si securitatea colectiva ajunsesera la apogeu. Comisia prega­titoare a dezarmarii continua sa functioneze inca din 1926 si, in ciuda faptului ca lucrarile sale scosesera in evidenta anumite divergente, desi Franta si Italia refuzasera sa participe, in iunie 1927, la o conferinta privind dezarmarea navala, opinia publica era incredintata de existenta unei paci durabile. Ideea introducerii in sistemul de securitate colectiva a celor doua mai puteri care nu faceau parte din Societatea Natiunilor, SUA si URSS, prindea contur, in special in Franta si SUA. In urma unei discutii avute cu profesorul american Shotwell, de la Universitatea Columbia, Briand a adresat un mesaj catre poporul american, cu ocazia celei de-a zecea aniversari de la intrarea Statelor Unite in razboi. El sugera un angajament reciproc de a renunta la razboi ca mijloc politic. In iunie, Briand a adresat o propunere mai precisa secretarului de stat american, Kellogg. Scopul sau era de a linisti opinia publica americana, foarte iritata impotriva Frantei in chestiunea rambursarii datoriilor de razboi. Acordul numit Mellon-Beranger din 29 iunie 1926, care prevedea rambursarea de catre Franta in 62 de rate anuale (deci pina in 1988), nu era inca ratificat si americanii erau nemultumiti de acest fapt. La 24 septembrie 1927, Adunarea Generala a Societatii Natiunilor accepta in unanimitate o propunere a Poloniei care interzicea orice razboi de agresiune si recomanda folosirea metodelor pasnice pentru reglarea diferendelor intre natiuni. Cea de-a sasea conferinta panamericana, din septembrie 1928, de la Havana, adopta o propunere asemanatoare, emanand de la delegatia mexicana.

La 28 decembrie 1927, Kellogg raspundea notei franceze. Acesta sugera semnarea unui pact de renuntare la razboi, dar in loc de a fi pur si simplu bilateral, asa cum il intelegea Briand, acest pact ar fi fost largit in privinta tuturor natiunilor. Aceasta propunere intampina unele dificultati. Fiind membra a Societatii Natiunilor, Franta nu putea renunta in mod absolut la razboi, prevazut ca sanctiune in anumite cazuri. La 26 martie, guvernul francez punea patru conditii pentru semnarea unui asemenea pact: sa nu intre in vigoare decat printr-o acceptare universala; sa nu excluda pentru statele semnatare dreptul de legitima aparare; semnatarii sa fie scutiti de obligatiile lor cu privire la un membru care contravine prevederilor tratatului; tratatul sa nu aduca atingere obligatiilor anterioare rezultate din statutul de membru al Societatii Natiunilor si din acordurile de la Locarno. Odata aceste conditii admise de catre Statele Unite si de catre guvernele german, englez, italian, japonez, carora Briand le supusese, in aprilie, proiectele americane, incheierea tratatului devenea usoara. Cincisprezece puteri il vor semna la Paris, la 27 august 1928. "Pactul de renuntare generala la razboi' continea un preambul si doua articole principale:

Art. l: "Inaltele Parti contractante declara solemn, in numele popoarelor respective, faptul ca ele condamna recurgerea la razboi pentru a regla diferendele internationale si renunta la acesta atat ca instrument de politica nationala, cat si in relatiile reciproce".

Art. 2.: "Inaltele Parti contractante recunosc faptul ca reglarea oricaror diferende sau conflicte, de orice natura sau de orice origine, care ar putea aparea intre ele, nu ar trebui realizata decat prin mijloace pasnice."

Dupa opinia lui Briand, aceasta reprezenta "o noua data in istoria omenirii". Aproape toate statele au aderat la pact (57). Dintre acestea, 48 erau membre si 9 state nemembre: URSS, SUA, Turcia, Mexic etc. URSS il con­damnase la inceput. Mai apoi, Litvinov, adjunct al comisarului poporului pentru Afacerile Externe, a prezentat la 29 decembrie 1928 guvernelor vecine un protocol independent, dar analog, valabil pentru Europa de Est si la care a admis Romania, in pofida revendicarilor ruse asupra Basarabiei. La 9 februarie 1929, URSS, Polonia, Romania, Letonia, Estonia si, putin mai tarziu, Turcia si Lituania semnau protocolul Litvinov sau Acordul de la Moscova. Apoi, URSS va adera la tratatul general, in ceea ce priveste Statele Unite, acestea au ratificat tratatul la 17 ianuarie 1929. Pactul marca apogeul "modei pacifiste" si al tendintei, caracteristica pentru acel timp, a "pactomaniei".