Razboiul peloponesiac

Razboiul peloponesiac

Izvoare si istoriografie:

Inscriptiones Graecae, Tukydides, Razboiul Peloponesiac; Aristophanes, Acharnienii, Pacea, Lysistrata[1]; Diodor din Sicilia 12. 30-13. 107; Xenofon, Hellenicele; Ps. Xenofon, Statul atenian (primul document de proza antica); Xenofon, Statul spartan; Plutarch, Perikles, Nikias, Alkibiades, Lysandros; Nepos, Alkibiades, Lysander; Theopompos din Chios, Hellenika (FgrHist 64, 115 u.); Kratippos; Iustinus; Ephoros din Kyme, etc. Bibliografia moderna despre razboiul peloponesiac este considerabila: Ed. Meyer, Geschichte des Altertums; J. Beloch, Griechische Geschichte; G. Busolt, Griechische Geschichte; H. Bengston, Griechische Geschichte, etc. In limba romana, sunt cateva lucrari utile, pe care iteresatul le poate gasi in biografia citata in tematica seminariilor.

Cauzele razboiului peloponesiac

Razboiul peloponesiac (431-404 i.Hr.) a fost o uriasa inclestare de forte pentru timpul cand s-a desfasurat si s-a deosebit de toate celelalte ciocniri militare obisnuite dintre cetatile Helladei, atat prin importanta istorica, urmarile si durata lui, cat si prin importanta operatilor militare si inversunarea partilor beligerante. El s-a desfasurat intre cele doua mari grupari de state grecesti - Liga peloponesiaca condusa de Sparta, pe de o parte si Atena cu Liga ei maritima pe de alta parte. In aceasta lupta au fost antrenate si orase din vestul grecesc, din Italia de Sud si Sicilia precum si tari care nu sunt grecesti, precum statul persan al Achemenizilor. Asadar, pentru lumea greaca acesta a fost un razboi mondial. ' In vremea lui - scria Tukydides - Hellada a suferit mai multe nenorociri decat suferise vreodata inainte in acelasi interval de timp. Niciodata nu fusesera ocupate si ruinate atatea orase, nu existasera atatea ostracizari si asasinate provocate de razboi si de luptele interne'.

La mijlocul secolului V i.Hr., nu ramasesera decat putine state care puteau avea pretentii la o situatie dominanta in viata economica a Helladei. Infrante de Dareios, care inabunise rascoala ioniana, orasele de pe teritoriul Asiei Mici, odinioara infloritoare, nu-si putusera mentine vechile lor pozitii in viata economica a Greciei. O serie de alte orase grecesti situate in Peninsula Balcanica si care avea o productie de marfuri mai slab dezvoltata nu erau prea interesate in largirea comertului.

In asemenea conditii, rolul principal in acest domeniu a revenit celor doua state grecesti rivale - Atena si Korinthul. Aceste doua polisuri pasisera de multa vreme pe cale dezvoltarii productiei de marfuri si a cometului pe mare. Ambele erau in egala masura interesate sa-si largeasca la maximum sfera de influenta economica. Pentru Korinth, prezenta Atenei in Kephalonia, la Naupaktos - puncte cheie in drumul spre vest - era sufocanta.

Pe masura ce lupta dintre Atena si Korinth se prelungea,o mare importanta o capata Megara, oras comercial situat pe Istmul Korinthian, care era foarte prielnic negotului. Pe aici trecea drumul de la Golful Korinthic spre Golful Saronic, pelopones si Grecia Centrala. Economiceste, Megara era mult mai slaba decat Atena si Horinthul. Cand insa in jurul anului 460 i.Hr., Megara a rupt legaturile cu Korinthul iesind din Liga peloponesiaca si intrand in Liga ateniana, negustorii korinthieni nu si-au mai putut transporta marfurile prin portul Megarei. In anul 446 i.Hr., Megara a denuntat tratatul cu Atena si a intrat din nou in Liga peloponesiaca, incercand sa se apropie de Korinth.

Pe vremea lui Perikles, Atena, care domina Marea Egee datorita Ligii, si-a extins considerabil influenta in vest. Dar comertul cu orasele din vest si in special cu cele din Italia de Sud si din Sicilia, care pe vremea aceea se efectua mai ales prin Golful Korinthului, costituia una dintre principalele surse ale prosperitatii economice a Korinthului. Deci, interesele vitale ale comertului korinthic erau serios amenintate. Korinthul nu putea continua insa lupta impotriva unei adversare atit de puternice ca Atena, decat cu sprijinul confederatiilor din Liga peloponesiaca si in primul rand, al Spartei.

Temandu-se sa nu-si piarda prestigiul politic in ochii celorlalte state din Liga, Sparta n-a putut refuza acordarea ajutorului Korinthului, unul dintre membrii cei mai influenti si mai de sseama ai Ligii. Sparta mai avea si alte motive sa-i sprijine pe korinthieni in lupta impotriva atenienilor. Contradictia dintre Sparta si Atena, care luptau pentru hegemonia asupra cetatilor grecesti, aparu atunci mai pronuntata. Tukydides arata ca 'prin intarirea lor, atenienii au inceput sa inspire temeri lacedemonienilor si prin aceasta i-au silit sa inceapa razboiul'.

Este derept ca, in cursul celor 50 de ani care trecusera de la navalirea lui Xerxes, Atena isi sporise fortele, amenintand hegemonia spartana chiar si in Pelopones. Desi in anul 446-445 i.Hr. incheiasera pacea cu Sparta, atenienii au continuat sa sprijine gruparile ostile acesteia din cetatile grecesti si mai cu seama pe cele democratice. Pe de alta parte, gruparile oligarhice din orasele grecesti continuau sa se orienteze dupa Sparta.

Asadar, cele doua tabere in care se impartise helleni inainte de razboi erau separare nu numai prin interese economice diferite, ci si prin nazuinta statelor din fruntea lor de a obtine hegemonia, si, in oarecare masura, si prin tendinte politice diferite.

Complexul acestor contradictii si-a gasit expresia chiar in evenimentele care au precedat razboiul. Pentru incalcarea pacii pe care Atena si Sparta o incheiasera pe o perioada de 30 de ani au existat mai multe pretexte. Tukydides, 1. 23. 4, dupa ce arata ca razboaiele purtate inaintea razboiului peloponesiac n-au avut amploarea acestuia spune 'atenienii si peloponesienii au inceput razboiul rupand tratatul de 30 de ani pe care-l incheiasera dupa cucerirea Eubeei. Am scris la inceput pentru ce l-au rupt si am aratat divergentele dintre ei. Eu socotesc ca cea mai adevarata cauza, dar nearatata de nimeni, a constituit-o faptul ca atenienii ajunsesera puternici si inspirand teama lacedemonienilor i-au silit sa parte razboi. Cauzele declarate pe fata de fiecare si din pricina carora, rupand tratatul, au pornit razboiul sunt urmatoarele'(subl. Lica).

In anul 435 i.Hr., a izbucnit un conflict intre Korkya si korinth, pe tema bogatului oras comercial Epidamnos, situat pe litoralul Marii Adriatice. In Epidamnos, aristocratii sunt rasturnati de democrati. Aristocratii pornesc incursiuni impotriva cetatii de pe uscat si de pe mare. Democratii din cetate trimit o suplica la Korkya, dar nu sunt luati in seama. Consultand oracolul de la Delphi, democratii epidamnieni au cerut ajutor la Korinth - metropola Korkyrei.

Korinthienii, fiind de mult iritati impotriva Korkyrei - un puternic concurent comercial si naval si care afisa un spirit de independenta nepotrivit cu relatiile obisnuite dintre o colonie si o metropola - au trimis in primavara anului 435 i.Hr. la Epidamnos colonisti si trupe. Conflictul se angajase pana acum intre Korinth si Epidamnos pe de o parte si Korkyra pe de alta parte. Korkyra, la care faceau apel aristocratii epidamnieni, trimite la Epidamnos 25 corabii din 120 cate ava in total si da un ultimatum democratilor din cetate, cerandu-le sa primeasca pe refugiatii aristocrati si sa trimita acasa pe korinthieni. Epidamnienii, siguri de ajutorul Korinthului, au respins ultimatumul drept care korkyenii incep asediul cetatii Epidamnos. Kkorinthienii incep sa pregateasca o armata, cerand si ajutorul aliatilor.

Korkyra, trezita la realitate de pregatirile febrile ale Korinthului, trimite o solie de impacare la Korinth care esueaza. In batalia navala angajata la gura golfului Ambracic impotriva a 85 corabii korinthiene si aliate, cele 80 de nave ale Korkyrei ii infrang pe korinthieni. Epidamnosul capituleaza, iar Korkyra devine victorioasa si stapana pe apele din acea regiune.

In anii 435-433 i.Hr., korinthienii se inarmeaza cu febrilitate si trimit o flota in golful Ambracic pentru a apara pe aliati de atacurile korkyrienilor. Aceste ample pregatiri de razboi au impresionat pe koryrieni, care in iulie 433 i.Hr. incheie o alianta defensivi cu Atena. Atragerea Atenei in lupta dintre cei trei beligeranti arata ca conflictul ajunsese la nivelul cetatilor fruntase.

Pe la mijlocul lunii august 433 i.Hr., Korinthul trimite spre Korkyra o flota de 150 corabii, careia korkyrienii le-au iesit inainte cu 110 corabii, la care se adauga cele 10 nave ateniene trimise mai mult simbolic. Batalia s-a dat la jumatatea lunii septembrie. Pana la caderea noptii, korinthienii scufundasera 70 corabii inamice si luasera 1000 de prizonieri.

La Atena se intelegea ca razboiul cu Liga peloponesiaca era inevitabil. Perikles va trece la luarea unor masuri preventive de aparare si, in iarna anului 433-432 i.Hr., cere Poteidaiei, colonie a Korinthului, dar membra a Ligii de la Delos, sa trimita acasa magistratii korinthieni, care, potrivit traditiei, guvernau cetate, si sa darame zidurile dinspre sud.

Ekklesia ateniana voteaza un decret prin care interzicea megarienilor accesul la pietele Atenei si ale oricarui polis din Liga de la Delos[2]. Toate aceste masuri preventive, de aparare, vizau sectoarele in care era interesata Atena: Thracia, Golful Korinthic si Saronic, sudul Italiei, Sicilia.

Anul 432/431 i.Hr.este ocupat cu evenimentele din Poteidaia. In primavara anului 432 i.Hr., Atena inarmeaza o flota de 30 de corabii impotriva acesteia, care sfatuita de Perdikkas, regele Macedoniei, se retrage din Liga de la Delos la sfarsitul lui martie. Korinthienii trimit si ei o expeditie de 1600 pedestri si 400 soldati usor inarmati. In prima jumatate a lunii iunie 432 i.Hr., atenienii incep blocada Poteidaiei.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Evenimentele se agraveaza considerabil. Actiunile Atenei erau de natura sa indarjeasa si pe cei ami pacifisti dintre membrii Ligii peloponesiace. La finele lui august 432 i.Hr., se tine o adunare a aliatilor la Sparta. La sfarsitul discutiilor, marea majoritate a aliatilor hotarasc razboiul. Zarurile fusesera aruncate: cele doua mari rivale comerciale ale Atenei, Korinthul si Megara izbutisera sa determine Sparta sa inceapa razboiul. Cuvantul de ordine al propagandei de razboi spartane: eliberarea hellenilor din robia ateniana si restaurarea libertatii si a autonomiei.

Iarna anului 432-431 i.Hr. trece cu tratative aparente, inselatoare. Spartanii si aliatii vroiau ca rascumpararea pentru inceperea razboiului, invinuita ca si-a lipsit aliatii de autonomie, redobandirea acesteia fiind proclamata scop al razboiului. Perikles solicita un arbitraj pe baza tratatului de pace dintre Atena si Sparta. Liga peloponesiaca respinge propunerea, lasand si mai dificil de aflat raspunsul la intrebarea 'Cine vrea razboiul?'

Razboiul archidamic

Izvoare: Tukydides 2. 1-5. 20; Aristophanes; Plutarch, Periklesi 30-38, Nikias 1-10; Ps. Xenofon, Statul atenian.

Prima faza a razboiului a durat 10 ani, ea fiind mai bine cunoscuta sub numele de razboiul archidamic, dupa numele regelui spartan Archidamos, care a condus armatele Ligii peloponesiace.

Tacticile adoptate de cele doua Ligi au fost diferite, in functie de natura resurselor avute la dispozitie de fiecare. Liga peloponesiaca dispunea de 40.000 soldati, in vreme ce Atena de 13.000 hopliti, 1.200 calareti si 1.600 arcasi. Numai cu 16.000 de soldati, ea nu putea adopta o tactica defensiva. Ea avea, totusi, posibilitatea de a manevra pe mare, datorita unei flote de 300 corabii, la care se adauga ajutoarele din Lesbos si Korkyra.

Atena avea o situatie financiara mult mai buna decat cea militara. Perikles a conceput razboiul ca o retragere a populatiei Atticii intre Zidurile Lungi, ceea ce facea fara rmari un asediu, cata vreme flota Atenei domina marile si ii proviziona pe asediati.

Ostilitatile au inceput prin atacarea Plateei, aliata Atenei de catre tebani, prin martie 431 i.Hr. in aceeasi vara, Sparta invadeaza Attika, fara a realiza nimic, intrucat atenienii s-au retras in spatele Zidurilor Lungi si au contraatacat co flota. In primavara lui 430 i.Hr., noua invazie a Spartei nu a avut rezultate. Din nenorocire pentru Atena, a izbucnit o cumplita molima (ciuma?), care a provocat pierderi mari in oras si flota. Tukydides, 2. 48-54, descrie amanuntit acest flagel, care in 4 ani a decimat 1/3 din polulatia Atenei.

In 430 i.Hr., Perikles este gasit vinovat si e judecat. Razboiul continua cu mai multa forta, atenienii reusind sa cucereasca in anul 429 i.Hr. Poteidaia. La inceputul razboiului, atenienii incheiasera cu regele trac Sithalkes o alianta, care nu a adus insa rezultatele scontate, asa ca succesul de la Poteidaia nu a putut fi exploatat multa vreme.

In toamna anului 429 i.Hr., flota ateniana condusa de Phornion a blocat Peloponesul. Tot acum, Perikles e reabilitat, dar, din pacate, este om sfarsit: cei doi fii ai sai pierisera intre timp de ciuma. La putin timp, va cadea elinsuti prada aceleiasi groaznice epidemii.

Dupa moartea lui Perikles, pe care Beloch l-a acuzat ca s-a inconjurat de nulitati, atenienii vor fin condusi doar de catre lideri care vor ingropa stralucitoarea Atena: Kleon, un demagog si Nikias, un nehotarat.

In 428 i.Hr., Lesbos vrea sa iasa din Liga si abia dupa un an va fi silita sa capituleze. Kleon a propus masuri dure de pedepsire a rascoalei[3]. Un an mai tarziu, 427 i.Hr., in Korkyra a fosta o revolta oligarhica. Korkyra avea pentru Atena o deosebita importanta, intrucat asigura legatura cu hellenitatea occidentala.

Tot acum, atenieni pregatesc o prima expeditie siciliana, in imprejurarile in care in anul 426 i.Hr., Liga peloponesiaca cucereste un important punct strategic la iesirea nordica a trecatorii Termopile. Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, intre timp, partida lui Kleon castiga teren la Atena.

O expeditie siciliana este incredintata unui experimentat militar, Demosthenes. In drum spre Sicilia, el sesizeaza ca Pylos e locul ideal de unde poate fi lovita Sparta, prin fixarea uni cap de pod si incurajarea inceperii unui nou razboi messenian. Demosthenes renunta la expeditia siciliana propriu-zisa si cucereste Pylos, capturand 420 de spartani, ceea ce insemna o adevarata catastrofa pentru Sparta, intrucat acestia reprezentau 10 % din armata Lacedemonei.

Sparta este gata pentru a purta tratative, mergand pana la incheierea unei aliante cu Atena. Kleon comite una dintre primele greseli, respingand aceasta nesperata oferta spartana[4]. In conditile in care situatia Atenei nu era dintre cele mai bune, rezervele financiare fiind epuizate, Kleon impune in 425/424 i.Hr. marirea tributului pe care il plateau membrii Ligii de la Delos de la 460 de talanti la 1460.

Anul 424 i.Hr. este un an in care cei doi adversari isi provoaca, reciproc, grele lovituri. Nikias cucereste insula Kythera, un alt pas important in planul de blocare a Peloponesului, in timp ce Brasidas traversaza Hellada pana la granita cu Macedonia spre a ajuta aliatii din Chalkidike. Importanta cetate Amphipolis este cucerita de spartani, iar strategii implicati in aceasta infrngere - printre care Tukydides, fiul lui Oloros . sund condamnati si exilati.

Este interesant de retinut faptul ca anul 424 i.Hr. reprezinta si un moment important in istoria tacticii militare. Tukydides, 4. 89-101, descrie batalia de la Delion, in care atenienii, luptand pentru intaia daa in camp deschis au fost iinfranti de beotienii, care utilizau in premiera falanga oblica, tactica care va fi mai apoi perfectionata de catre marii generali Epameinondas si Filip al II -lea al Macedoniei. Infrangerea de la Dlion a subliniat justetea planului de razboi defensiv aal lui Perikles.

Pentru ca anul 424 i.Hr. sa fie pe deplin catastrofal pentru Atena, se inregisreaza si o grava prejudiciere a influentei sale in Sicilia. La Gela a avut loc un 'congres' sicilian in care, potrivit lui Tukydides 3. 115, Hermokrates din Syracusa a sintetizat punctul de vedere sicilian in formula: Syracusa trebuie sa apartina grecilor din Sicilia.

De retinut ca in 424/423 i.Hr., Atena reinoieste pacea lui Kallias cu Imperiul Achemenid.

Peste un an, strategul atenian Laches incheie un armistitiu, inclinarea combatantilor spre pace fiind vadita. Un mic incident face insa ca luptele sa reinceapa, ambii adversari obtinand doar succese schimbatoare. Prin tratatul din anul 423 i.Hr., Nikias obtine de la Perdikkas al II -lea, regele Macedoniei, ca acesta sa livreze lemn pentru corabiile Atenei.

Kleon a obtinut succese minore in Thracia, dar e infrant la Amphipolis, intr-o ciocnire in care 600 atenieni, printre care si Kleon mor. Tot in aceasta batalie si-a pierdut viata si marele general spartan Brasidas.

Partizanii pacii fac presiuni la Atena, dar si la Sparta, care era amenintata si de apropiata expirare a tratatului de 30 de ani cu Argosul. Astfel, se va incheia - in anul 421 i.Hr. - o pace pe 50 ani, are carei clauze ne-au fost transmise de Tukydides:

Sparta cerea eliberarea celor 420 de prizonieri luati de Demosthenes in 425 i.Hr. la Sphakeria, evacuarea Pylosului, a insulei Kythera si a cetatii Methone;

Atena isi refacea Liga, Sparta 'livrindu-i', astfel, pe cei care trecusera de parte ei.

Pacea lui Nikias a fost, fara indoiala, un succes pentru Atena, deoarece scopul pentru care Perikles a intrat in razboi a fost atins: s-a pastrat situatia anterioara anului 431 i.Hr.

Numai ca pentru atenieni se ridica o grava problema: reformularea manierei de organizare si de conducere a Ligii, de aceasta depinzand mentinerea rolului de amre putere a Atenei.

Pacea lui Nikias. Marea expeditie siciliana

Izvoare: Tukydides 6-7;Aristophanes, Pasarile; Plutarch, Alkibiades, Nikias.

'Pacea lui Nikias' i-a nemultumit profund pe aliatii Spartei, in primul rand pe korinthieni, care pun la cale, impreuna cu Elida, Mantineea, Argos, Chalkidike, inchegarea unei ligi proprii. In noile conditii, Sparta si Atena vor incheia in anul 421 i.Hr., o epimmachia, adica o alianta defensiva pe 50 de ani. Ca o minora compensatie, spartanii vor reusi realizarea unei symachii cu Beotia.

La Atena, Nikias si pacea lui sunt uitati, radicalii Hyperbolos si Alkibiades castigand iarasi teren politic. Alkibiades, personalitate curioasa si controversata, dorea sa izoleze complet Sparta. El va reusi sa determine in anul 420 i.Hr. incheierea unei symmachii pe 100 de ani cu Argos, Mantineea si Elida.

Esecul acestei politici se vadeste foarte repede. In 418 i.Hr., Agis, regele Spartei, va infrange Argosul, cu tot sprijinul acordat acestuia de atenieni. Consecinta acestei vctorii este una majora: refacerea hegemoniei spartane n Pelopones. Ca urmare, Hyperbolos va fi ostracizat in 417 i.Hr., soarta pe care abilul Alkibiades o va evita printr-o alianta cu Nikias.

Prin urmare, pacea lui Nikias este, in realitate, o pace intrerupta de diverse conflicte, intre care reprimarea rascoalei din insula Melos, locuita de o populatie Dorica si chiar o expeditie ateniana de jaf in Pylos. Spartanii nu au intervenit, probabil din cauza Argosului, care in 416 isi reinnoise alianta cu Atena.

Expeditia ateniana in Sicilia reprezinta unul din evenimentele majore ale intregii istorii hellenice. In Sicilia, amintitul apel al lui Hermokrates din anul 424 i.Hr. a ramas fara efect, pentru ca luptele dintre polisurile siciliene continua.

Syracusa, doriana, supune cetatea Leontinoi, ioniana si aliata a Atenei. Segeste, aliata Atenei, ii cere acesteia ajutor, fiind in conflict cu cetatea Selinus. Cererea de ajutor a Segestei a provocat mari dezbateri in ekklesia ateniana. Alkibiades, care imagina cucerirea Occidentului si prin razboi national hellenic impotriva Carthaginei, avand ca obiectiv realizarea unei dominatii ateniene asupra Mediteranei, agita spiritele in acest sens. Atenianul de rand vedea aici o dublare sau o triplare a veniturilor sale. In acest context, se observa ce rol putea sa joace manuirea unei mase umane de catre un demagog abil.

Tukydides, 6. 1, intr-un pasaj memorabil subliniaza nebunia acestui plan, aratand ca atenienii nu aveau o reprezentare clara a marimii si resurselor Siciliei si asupra neputintei Atenei de a purta un asemenea razboi, cand ea n-a putut apara nici macar Amphipolis.

Alkibiades profita de orbirea vulgului pentru a-l incita in hotararea de a purta aceasta expeditie in care el insusi era foarte interesat: relizarea unei autoritati persoanle imposibila in Attika, dar usor de realizat in occident. Precum vechii tirani, Alkibiades a participat la olimpiada din 416 i.Hr. cu 7 echipaje. Ca odinioara Gelon, Alkibiades comanda lui Eripides un imn de victorie.

In aprilie 415 i.Hr., ekklesia hotaraste sa trimita ajutor Segestei si sa restabileasca autonomia cetatii Leontinoi. Este format un impresionant corp expeditionar: 134 trireme + 25.000 soldati, comandati de Lemachos, Nikias si Alkibiades, avand cu totii calitatea de comandanti supremi, adica dispunand de competenta de a purta razboi si incheia tratate. Decizia ekklesiei este sugestiv interpretata de Bengtson: 'zarurile au fost aruncate. Atena a intors spatele Helladei, intorcand privirea spre Occident cu speranta ca aici si cu mijloacele siciliene se va intoarce si va supune intreaga Hellada'.

Cu putin timp inaintea plecarii - 6 iunie 415 i.Hr., a avut loc profanarea statuilor lui Hermes, sacrilegiu de care au fost acuzati Alkibiades si grupurile aristocratice. Desi Alkibiades a cerut o ancheta, flota a plecat fara ca dorinta lui sa se indeplineasca.

In Sicilia, atenienii au avut supriza de a constata absenta entuziasmului aliatilor. Dar ceea ce era ami grav, acestia au observat la atenieni absenta unui plan clar de conducere a razboiului. In timp ce Lemachos propune luarea Syraksei, Alkibiades credea ca trebuie castigate micile comunitati pentru a avea o baza de operatiuni militare. Planul lui Alkibiades e urmat, dar fara succes.

Pentru ca nenorocirea sa fie completa, ekklesia a hotarat, la instigarea lui Thessalos, fiul lui Kimon, rechemarea lui Alkibiades pentru judecata. Alkibiads savarseste o fapta pentru care este considerat tradator de patrie: in loc sa raspunda chemarii, fuge la Sparta.

In toamna anului 415 i.Hr., flota ateniana debarca in portul Syraksei, Nukias obtinand un prim succes. Flota debarca a doua oara in mai 414 i.Hr., atenienii construind fortificatii, asediaza orasul si-i intrerup legatura cu spaiul rural. Sparta trimite la Syraksa pe Gylipps, un experimentat militar care reuseste sa refaca moralul syrakusenilor si sa realizeze strapungerea asediului. Nikias cere ajutor la Atena, pentru ca flota era slabita, iar armata de uscat era incapabila sa fac fata atacurilor Syrakusei. Va primi in 413 i.Hr. inca 75 trireme, comandate de Demosthenes si Erymadon.

Trebuie notat ca, dupa o lunga perioada de timp, in primavara anului 413 i.Hr., armata spartana, condusa de regele agis, ocupa Dekeleia (20 km de Atena) si pustieste nordul Atticii.

La sfarsitul verii anului 413 i.Hr., a avut loc catastrofa expeditiei siciliene. In iulie 413 i.Hr., in urma uni atac nocturn e infrant Demosthenes. Conflictul Demosthenes-Nikias se agraveaza, ceea ce va duce la crearea unor dificultati. Nikias recunoaste inutilitatea asediului. Roducerea unei eclipse de luna la 27 august 413 l-a speriat pe Nikias, care va tine flota la ancora inca o luna, eea ce permite Syrakusei sa inchida portul, blocand flota ateniana care renunta la strapungerea blocadei.

Parasind flota, atenienii se retrag in interiorul Siciliei, pentru ca, in decembrie 413 i.Hr., sa se produca dezastrul si capitularea de la Asinaros. Se poate spune, pe drept cuvant, ca cea mai mare catastrofa a armatelor grecesti, incheiata cu distrugerea unei armate de cca. 40.000 de soldati. Nikias si Demosthenes sunt capturati, judecati si executati.

Razboiul dekeleic si ionic

Izvoare: Aristaophanes, Lysistrata, Broastele; Tukydides 8; Xenofon, Hellenicele; Aristotel, Statul atenian 29-34; Plutarch, Alkibiades, Lysandros; Nepos, Alkibiades, Lysandros, Thrasybulos.

Esecul expeditiei siciliene a avut consecinte dramatice asupra Atenei, influensand decisiv si evolutia ulterioara a Helladei. Ea a fost o 'rascruce' si pentru istoria generala a Anitichitatii, pentru ca slabirea Atenei a permis revenirea Imperiului Achemenid ca forta politica si militara in Marea Egee.

Daca in 424 i.Hr., tratativele lui Epylikos au reprezentat reinoirea pacii lui Kallias, politica stupida a Atenei de a sprijini, in anul 414 i.Hr., pe Amorgos, un dinast karian alungat de persi, a provocat reactia persana.

Dupa catastrofa din Sicilia, Dareios al II -lea isi poate permite sa considere pacea lui Kallias ca fiind anulata si-i ordona lui Tisaphernes, satrapul Lydiei si lui Pharnabazo, satrapul Phrygiei, sa incaseze tributul restant de la polisurile grecesti din Asia Mica. Achemenidul va trece de partea Spartei, acordandu-i subsidii, spartanii cerandu-i persilor pe grecii mikroasiatici.

Ca urmare, Chios, ytilene, Methymna se desprind de Liga de la Delos, urmate apoi de Milet, ceea ce a provocat mari dificulati Atenei. Dificultatile acestea au determinat ca in 413 i.Hr. sa se recurga la marirea contributiei alatilor, in urmatorul an fiind atacata ultima rezerva de 1000 de talanti. Este semnificativ, ca in interior, democratia este considerata responsabila pentru esecul expeditiei din Sicilia.

Factiunile aristocratice sunt in activitate. Se impun 4 klideri: Antiphon, unul dintre cei mai straluciti avocati ai timpului, Peisandros, fost apropiat al lui Kleon, Phyrinichos si Theramenes. In 413 i.Hr. au loc alegeri pentru cei 10 probuloi, membrii unei 'comisii' de consilieri ai Sfatului, care-si asuma o parte importanta a prerogativelor acestuia. Este limpede ca se produce reorganizarea in sens aristocratic a Atenei, in speranta de a obtine o alianta cu Persia.

Alkibiades paraseste Sparta si intra in legatura cu noii lideri ai Atenei, oferindu-si serviciile pentru a incheia un tratat cu persii, in situatia indepartarii regimului democrtic. El a gasit audienta la ofiterii flotei din Samos, care aveau simpatii aristocratice. Dar persii refuza o asemenea oferta, reinnoindu-si alianta cu Sparta.

In mai 411 i.Hr. are loc 'revolutia aristocratica': in fruntea Atenei este impusa o 'comisie' de 30 de membri. In sedinta ekklesiei din 8 iunie 411 i.Hr., sistemul democratic e desfiintat. Se propune ca nimeni sa nu mai primeasca salarii si alte ajutoare din banul public, iar numarul cetatenilor cu drepturi politice depline sa fie limitat la 5000 de membri, care puteau decide in chestiuni politice majore, mai cu seama in incheierea tratatelor daca sfatul celor 400 gasea intemeiate aceste decizii.

Prin urmare, sensul revolutiei aristocratice de la Atena era ca institutia celor 400 si nu a celor 5000 sa preia intreaga putere in stat. Evenimentul este diferit interpretat de traditia literara: in vreme ce Tukydides, 8. 65, vorbeste de o teroare oligarhica, aristotel, Statul atenian care s-a intemeiat pe izvoare oligarhice, considera ca totul a fost rezultatul unei evolutii pasnice.

Intre timp, Samos isi recapata autonomia, iar flota atenana, ancorata aici, respinge lovitura de stat de la Atena. Ea isi alege noi strategi, dintre care merita mentionati: Thrasyllos si Thasybulos, flota devenind sprijinul democratiei impotriva oligarhiei. Liga de la Delos se destrama, practic, in 411 i.Hr. Eubeea se desface de Liga, fiind pierdute apoi Byzantion si Dardanele. Aceste ultime pierderi au provocat caderea Consiliului celor 400.

Ca urmare, puterea trece la cei 5000 care 'se puteau echipa militar'. Cei 5000 constituie un sfat cu 4 sectiuni, care sa se ocupe de afacerile din stat. in acest chip, constitutia de inspiratie beotiana a lui Theramenes intra in vigoare, ea durand insa doar 8 luni.

Decaderea Atenei se accelereaza in 411 i.Hr., cand in toamna este pierduta insula Thassos, vitala pentru resursele ei financiare. Thalassocratia Atenei era o amintire, fapt si mai puternic resimtit in conditiile in care spartanii, cu ajutorul persilor, isi construiesc o importanta flota, ale carei comunicatii erau asigurate de flota syrakusana, comandata de Hermokrates.

Cu toate acestea, atenienii, condusi de Thrasybulos si Alkibiades, ii infrang la Kynossema, Abydos si Kyzikos pe spartani. Alkibiades reuseste ca, in mai 410 i.Hr., sa distruga flota spartana, ceea ce va permite Atenei sa preia ciontrolul in Hellespont si sa redevina o putere navala: perceperea taxelor in Stramtori ii consolideaza finantele. In urma dezastrului naval, Sparta este gata sa ofere pace: cere Pylos si Kythera pentru a evacua Dekeleea.

Sun influenta lui Kleophon, Atena a respins oferta, ceea ce a atras si disparitia constitutiei lui Theramenes. In iulie 410 i.Hr., democratia este restabilita in vechea ei forma: s-a incercat hiar codificarea dreptului Atenei, actiune esuata insa. Din nenorocire, populismul desantat promovat de Klephon a ruinat finantele ateniene: asigurarea asa-zisei diobelie, adica a unei pensii de stat pentru cetatenii fara demnitati si care nu servesc in armata.

Desi, in 409 i.Hr., Alkibiades incheia un armistitiu cu Pharnabazos si este numit comandant suprem, sitatia generala evoluase in defavoarea Atenei, el si ceilalti generali nemaiputand sa redreseze lucrurile.

Sparta a azut norocul sa gaseasca in persoana lui Lysandros ceea ce ii lipsea: un excelent amiral. El i-a convins pe persi ca in avantajul lor nu este echilibrul in Hellada, ci victoria Spartei. Si-a atras un pretios aliat, fiul lui Dareios al II -lea Ochos, pe energicul si ambitiosul print Kyros cel Tanar, karanos al armatei persane din Asia Mica.

In primavara lui 407 i.Hr., la Notion, Lysandros infrange pe atenieni, ceea ce a atras inlaturarea lui Alkibiades de la comanda. Acesta se va retrage in Chersonesul Thracic,pe un domeniu al sau, unde va fugi in 404 i.Hr. la Pharnabazos, fiind asasinat de persi la cererea lui Lysandros.

Si Lysandros va fi inlocuit la comanda de catre Kallikratidas, care, certandu-se cu Kyros, pierde subsidiile. In locul lui Alkibiades, comanda flotei este incredintata lui Konon. Kallikratidas continua seria victoriilor spartane, infringandu-l si blocandu-l pe Konon in portul Mytilene. Dar abilul si ingeniosul amiral Konon construieste 150 trireme si, in august 406 i.Hr., la Aeginusse va zdrobi complet flota spartana, capturand peste 70 de corabii.

Ekklesia ateniana declaseaz insa stupidul proces impotriva invingatorilor de la Arginusse, pentru a respinge apoi - la sugestia aceluiasi Kleophon - o noua oferta de pace a Spartei.

Dramatismul situatiei Atenei este subliniat si de increderea de a obtine sprijinul cartaginez[5]. Intre timp atenienii pierd Stramtorile, ceea ce a accelerat ruinarea econmica, intrucat pierderea acestora era conjugata si cu ocuparea Dekeleei.

Spre nenorocul Atenei, Lysandros revine in fruntea flotei spartane, care, in 405 i.Hr., la Aigos Potamoi provoaca, ajutati si de inconstienta lui Kolon, dezastrul naval al atenienilor, desavarsit si de executarea a cca. 4000 de prizonieri. Un singur membru al Ligii de la Delos, Samosul, ramane langa atenieni, restul trecand de partea Spartei.

Lysandros blocheaza golful Saronic cu 150 trireme, combinandu-si manevrele cu trupele terestre, comandate de regii Agis i Pausanias al II -lea, care campau in fata Atenei, la Akademie, chiar in fata portii Atenei.

Intrucat Kleophon refuza discutiile este ucis. Theramenas trateaza cu Lysandros asupra urmatoarelor conditii de pace:

- Atena isi pierde toate posesiunile;

- este obligata sa darame Zidurile Lungi;

- flota este redusa la doar 12 unitati;

- exilatii sunt reprimiti;

- este obligata sa redevina membru al Ligii Peloponesiace.

Cu intrarea lui Lysandros in Pireu, in aprilie 404 i.Hr., si capitularea Samosului, dupa un lung asediu, ia sfarsit razboiul peloponesiac.

Concluzii

Razboiul peloponesiac este cel mai important eveniment al istoriei hellenice de la razboaiele medice, angajand pe toti helleni pe o arie cuprinsa intre litoralul mikro-asiatic si Sicilia si din Thracia pana in Cipru. Facilitand si antrenarea Imperiului Achemenid, el a devenit cu adevarat un eveniment de istorie universala de prima importanta.

Tocmai antrenarea persilor a dus la rezultatul, oarecum paradoxal, ca victoria sa apartina, in realitate, Achemenizilor si nu Ligii Peloponesiace. Astfel, dupa ce in urma razboaielor medice si a victoriilor Ligii de la delos, condusa de generalii si amiralii Atenei, persii disparusera ca mare putere, iata ca - prin caderea Atenei din anul 404 i.Hr. - secolul IV i.Hr. a devenit, pana la Filip al II -lea al Macedoniei si Alexandru, un secol al preponderentei achemenide. Prin urmare, razboiul peloponesiac a facut ca Hellada - care, pana atunci, era centrul lumii vechi - sa devina o regiune periferica, aflata intre persi si Dionysos din Syrakusa.

Istoriografia moderna este de acord ca acest razboi a marcat ti inceputul declinului polisului hellenic. S-a observat ca Liga de la Delos nu a rezistat, ca s-a ajuns la exces de democratie, la ruperea echilibrului dintre libertate si necesitate, rezultand incapacitatea de actiune energica, toate la un loc indreptand Hellada spre disolutia si anularea ei ca factor politic si militar mondial.

Nu trebuie uitat, in acelasi timp, ca razboiul peloponesiac a dus la modificari fundamentale in comportamentul uman: represiune si acte de cruzime abominabile. Dar, totodata, ca un alt paradox, merita subliniat ca multe din realizarile majore ale culturii Helladei apartin tocmai acestei perioade: filosofia lui Sokrates, tragediile lui Sophokles si Euripides, comediile lui Aristophanes, sofistica, directia de cercetare hippokratica, vizibila si in metoda istorica a lui Tukydides, etc., ceea ce a creat un fericit echilibru cu exccesele si iresponsabilitatea multora dintre liderii Atenei.

Razboiul peloponesiac, privit in relatie cu incapacitatea Spartei de a construi o noua Hellada, a exercitat o influenta decisiva asupra istoriei si spiritului hellenic din secolul al IV -lea i.Hr. Doar ridicarea Macedoniei si cuceririle ui Alexandru cel Mare vor aduce renasterea acestui spirit, oferindu-i lumea intreaga spre manifestare.