Imperiul
bizantin sub urmasii lui Constantin cel Mare
Constantin cel
Mare fondatorul Imperiului crestin oriental a lasat urmasilor sai ca principala
sarcina apararea lui impotriva ereziilor si a invaziilor barbare. In plus, la
moartea sa, Imperiul nu avea inca un Augustus desemnat. In anul 335, cu
prilejul sarbatoririi a 30 de ani de domnie, imparatul defunct a impartit
Imperiul intre cei trei fii ai sai si cei doi nepoti, fara sa fi indicat fiului
cel mare, Constantin al II-lea, ca ar avea drepturi deosebite. Nepotilor
Dalmatius si Hanibalianus li s-a refuzat din start de catre armata un rol
politic. Astfel cei trei frati s-au intalnit la Viminacium, in Moesia Superior
si si-au impartit teritoriile mostenite de la tatal lor astfel: Constantius al
II-lea (337-360) a avut mai intai Orientul (Asia Mica, Siria, Palestina,
Egiptul) la care se adauga Tracia, iar mai apoi tot Imperiul. Constantin al
II-lea (337-340) primeste Occidentul (Bretania, Galia, Spania), iar Constans
(337-350), care avea numai 14 ani primeste Italia, Africa
si Illyricul Oriental.
Constans isi
fixeaza mai intai capitala la Sirmium, iar mai tarziu la Roma. Cucerind Nordul
Italiei, Constantius al II-lea si Constans domnesc fiecare in buna intelegere,
cu toate ca intre ei existau deosebiri de credinta, Constans fiind ortodox iar
Constantius al II-lea arian. Dorinta de a scapa de sub tutela fratelui sau, Constantin al II-lea, il va determina pe Constans sa declanseze un
razboi fratricid, soldat cu moartea celui din urma in anul 350.
Ramas singur
imparat Constantius al II-lea are de facut fata unor situatii delicate de
natura politicasi militara, atat in Occident cat si in Orient. Incepand cu anul
338, cand Sapor al II-lea asediaza cetatea Nisibis, conflictul cu persii va fi
practic permanent pana in 350. In ceea ce priveste situatia Imperiului la
Dunarea de Jos, putem spune ca sub Constantius al II-lea este continuata
politica dusa de Diocletian si de Constantin cel Mare. El instaleaza noi trupe
in Scythia Minor cum ar fi milites primi Constantiniani, la Noviodunum. In
aceasta perioada a fost renovata cetatea Capidava, iar Constantiniana, oras de
pe malul Marii Negre, la N. de Histria, pare sa fi fost refacuta tot acum. O
importanta inscriptie descoperita pe teritoriul cetatii Troesmis, ne da amanunte
interesante cu privire la masurile suplimentare intreprinse de Constantius
pentru paza acestor locuri de granita. Masura se impunea pentru a face fata
gotilor, care adesea navaleau dincolo de fluviu, treceau Dunarea pe furis,
primejduind viata pasnica a locuitorilor din aceasta zona.
Pe plan
religios, Constantius al II-lea a continuat sa sprijine activ crestinismul, dar
spre deosebire de tatal sau el a fost adeptul arianismului. El a cautat sa
promoveze aceasta erezie, reusind catre sfarsitul domniei s-o impuna ca
doctrina oficiala a Imperiului. Prin faptul ca a incercat sa impuna o linie de
conduita favorabila arienilor, multi l-au considerat interventionist, fiind
chiar asimilat cu 'primul caz de cezaro-papism'. Cearta dintre
niceeni si arieni va continua, Sfantul Atanasie reintors din exil in 338 fiind
nevoit sa faca fata reactiei violente a arienilor. Acestia din urma se vor
imparti tot acum in doua grupe: semiarienii, care admiteau numai o asemanare
intre Fiul si Tatal, numiti eusebieni deoarece il aveau in frunte pe Eusebiu de
Nicomidia si arieni radicali, sau eunomieni, de la numele conducatorului lor
Eunomiu; acestia din urma considerau ca intre Tatal si Fiul exista o deosebire
fundamentala, de substanta. Prin hotararea imparatului, Sf. Atanasie este
alungat iar in locul sau este pus Grigorie. Atanasie fuge in Italia, unde cere
ajutorul papei Iulius, care il gaseste nevinovat (340). In Orient, episcopii
tin mai multe sinoade, in care se incearca alcatuirea unui Crez propriu. In
Occident, papa il convinge pe Constans sa faca presiuni asupra fratelui sau
Constantius al II-lea, pentru a fi convocat un sinod care sa discute cazul lui
Atanasie. In 342 sau 343 are loc un sinod la Sardica (Sofia), la care
participasi Atanasie. Din cauza neintelegerilor reprezentatii celor doua parti
a Imperiului se aduna separat. Occidentalii il declara pe Atanasie nevinovat,
iar orientalii dupa mai multe sedinte se muta la Adrianopol, unde il condamna
pe Atanasie si alcatuiesc un nou Credo. La moartea lui Grigorie in 345, sub
presiunea fratelui sau, Constantius permite lui Atanasie sa-si ocupe scaunul
din Alexandria.
Din pacate lucrurilor nu se vor opri aici, in urma sinodului de la Rimini din 356 cu
episcopii occidentali, Constantius al II-lea il va exila pe Atanasie pentru a
treia oara. Tot sub presiunea lui Constantius al II-lea, la un alt sinod de la Seleucia din Palestina,
se va adopta ca formula de credinta oficiala arianismul.
In ceea ce
priveste atitudine fata de paganism putem spune ca succesorii lui Constantin cel
Mare au fost mai degraba defavorabili, dar masurile lor au fost de multe ori
lipsite de coerenta. O lege din vremea lui Constant din 341 prevedea abolirea
superstitiilor si a sacrificiilor, fara a fi vorba aici de o interdictie
absoluta a tuturor cultelor pagane; era vorba probabil de o reinnoire a
prevederilor din vremea lui Constantin cel Mare privind sacrificiile sangeroase
si alte practici pagane.
Constatius al
II-lea moare in 361 intr-o lupta cu varul sau Iulian, cel care ii va fi
succesor.
