Perioada de tranzitie la epoca bronzului (cca.3000/2500 - 2000/1800 i.Hr.)

Perioada de tranzitie la epoca bronzului (cca.3000/2500  - 2000/1800 i.Hr.)

1. Caracterizare generala a acestei epoci

Perioada de tranzitie la epoca bronzului este o perioada de profunde transformari de natura etno-demografica, sociala, spirituala si economica. Practic acum are loc un proces de restructurare totala a societatii omenesti in acest spatiu[1], restructurare care se manifesta in toate domeniile mai sus amintita.

Acest rastimp de cca. un mileniu a fost marcat de mari miscari de populatii dinspre stepele rasaritene, provocate de cauze climatice[2], in primul rand, cauze economice, astfel incat aceste populatii pastorale, nomade sau seminomade, sunt nevoite sa se deplaseze spre vest[3]. Aceasta deplasare a pastorilor rasariteni a provocat o cauza generalade instabilitate a arealului vechilor civilizatii agricole old Europe[4].

Tocmai caracteristica aceasta pastorala a populatiilor rasaritene a determinat o mobilitate sporita a acestor comunitati, iar patrunderea lor in spatiul locuit de comunitatile agricole a generat o serie de conflicte intertribale[5]. Deasemenea, activitatile pastorale erau, aproape intotdeauna, insotite de activitati razboinice; caracterul acesta razboinic al populatiilor pastorale rasaritene a atras dupa sine un rol proeminent al barbatilor in comunitate si in acelasi timp o erarhie mai stricta a comunitatii.

Aceste transformari din domeniul economic se reflecta foarte bine in cultura materiala a comunitatilor umane, asezarile sunt de scurta durata cu strat subtire de locuire, uneori cu raspandiri sporadice de materiale arheologice. Reapar pe scara larga locuintele adancite in pamant - colibele - ceea ce sugereaza un regres al nivelului de viata fata de perioada precedenta - eneoliticul timpuriu. Uneltele si armele sufera transformari; pe langa tipologia uneltelor vechi apar acum tipuri noi: topoare-ciocan, confectionate din roci foarte dure, topoarele din silex de forma trapezoidala si sectiune rectangulara, topoarele naviforme de lupta din roci dure, cutite din silex de forma unor cosoare[6] bifaciale. Tot mobilitatii sporite se constata un declin evident al metalurgiei, lucru reflectat in numarul redus al obiectelor de cupru in toate culturile acestei perioade.

Perfectionarea tehnicii de prelucrare a pietrei a condus la producerea de unelte si arme din roci mult mai dure si anume: roci metamorfice, cristaline, vulcanice, magmatice sau din silexuri, care erau, de multe ori, mult mai eficiente decat cale din cupru. Tocmai pentru ca arama era moale, aici rezida si principalul dezavantaj al armelor/uneltelor confectionate din acest metal, ceea ce va duce la cautarea unor incercari de savarsire de aliaje ale aramei cu alte metale - tocmai pentru a capata un metal mai dur - in ultima instanta rezultand primul aliaj - aliajul cuprului cu arseniu, rezultand bronzuri arsenizate, cupru arsenizat, care reprezinta primul pas spre metalurgia bronzului - pseudo-bronzuri.

Modificari sunt sesizate si in plan social, mai exact este vorba de trecerea de la sistemul de organizare de forma ginta - familii gentilice - la familiile patriarhale. Apar unele modificari si in ritul funerar, astfel daca in perioada anterioara asistam la un rit funerar de inhumatie in pozitie chircita, defunctii fiind vopsiti, in multe cazuri, cu ocru rosu, mormintele facand parte din necropole plane, fie tumulare, prezent si acest rit, se pastreaza, dar apare acum si ritul incineratiei.

Din punct de vedere cultural se constata ca noile manifestari culturale ale acestei perioade au luat nastere prin suprapunerea elementelor migratorii peste fondul mai vechi reprezentat de culturile eneoliticului dezvoltat, cu care au intreat intr-un profund proces de sintreza. Evident, asupra acestor noi sinteze culturale se vor evidentia si puternice elemente de influenta helladico-egeeo-anatolian care vor da trasaturi particulare manifestarilor culturale din spatiul carpato-dunnareano-pontic.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

In plan etnic si lingvistic, aceste modificari sunt cunoscute sub numele de indoeuropenizare, proces istoric ce a dus la aparitia, pe tot cuprinsul Europei, a limbii si culturii popoarelor indoeuropene, iar in vechea arie a civilizatiei culturii din sud-vestul Europei - in spatiul carpato-balcanic - a dus la formarea marelui neam al tracilor.

2. Culturile specifice perioadei de tranzitie la epoca bronzului

Cultura Horodistea-Erbiceni. Denumita astfel dupa doua localitati, una din judetul Botosani (Horodistea) si a doua din judetul Iasi. In ambele statiuni s-au descoperit locuiri de lunga durata, cu mai multe faze si etape, care acopera intrega evolutie a perioadei de tranzitie din zona Moldovei de nord si centrale, dinspre Siret si Prut.

Cultura Horodistea-Erbiceni isi are originea in fondul cultural al ultimelor subfaze ale culturii Cucuteni (Cucuteni B2-3), peste care se suprapun elemente rasaritene. Acest lucru este dovedit de mentinerea traditiei cucuteniene in ceramica, in special a decorului pictat, alaturi de ceramica decorata cu snurul si cu incizii. In prima faza, traditia cucuteniana este mai puternica, in timp ce in faza mai noua se manifesta cu precadere stilul geometric si decorarea vaselor.

Cercetarile mai noi au aratat ca purtatorii acestei culturi aveau o economie mixta, agro-pastorala, fapt demonstrat si de stabilitatea sporita a asezarilor, care uneori sunt fortificate. Locuinlele continua partial traditiile constructive cucuteniene, fiind prevazute cu platforme de lut si pereti de paianta. Totusi sunt atestate si locuinte modeste, de tipul colibelor sau partial adancite. Unealta caracteristica este toporul de silex, partial slefuit spre tais, extrem de raspandit la populatiile pastorale de stepa si in culturile perioadei de tranzitie.

Ritul funerar consta din morminte plane cu schelete dispuse in poziie chircita, alaturi de care se depun vase tipice acestei culturi, indeosebi pictate.

Spre sfarsitul ei, cultura Horodistea-Erbiceni a avut puternice legaturi cu cultura invecinata de la sud, Foltesti-Cernavoda II, cu care va forma in cele din urma un compex cultural unitar: Horodistea-Foltesti.

Cultura amforelor sferice si grupul Suceava. Este denumita astfel dupa tipul caracteristic de vas, oala cu corpul globular. Mai este denumita si cultura mormintelor in ciste, sau cutii de piatra, dupa specificul ritului funerar.

In conformitate cu spexificul pastoral al acestei populatii, aria culturii amforelor sferice este imensa, din centrul Germaniei pana la Bug, cuprinzand o mare parte din teritoriile ocupate odinioara de cultura ceramicii liniare si a culturii Trichterbecher. In tara noastra, cultura amforelor sferice patrunde dinspre sudul Poloniei si Ucraina subcarpatica, in nordul Moldovei, fiind documentata pana spre Piatra Neamt, Preutesti, Dolhestii Mari, etc..

Descoperirile din necropola de incineratie de la Suceava - Parcul Cetatii, au aratat ca un aspect al culturii Horodistea-Gorodsk s-a combinnat aici cu fondul anterior al amforelor sferice, dand nastere unei noi variante culturale, denumita grupul cultural Suceava. Originalitatea acestuia conta in folosirea ritualului funerar al incineratiei, fiind cea mai veche atestare a utilizarii exclusive a acestui rit, devenit ulterior specific lumii tracice.

Cultura Foltesti-Cernavoda II. S-a format dupa toate probabilitatile in sudul Moldovei si nord-estul Munteniei, asa cum sugereaza sapaturile de la Stoicani si Foltesti, extinzandu-se apoi in Dobrogea si estul Munteniei, undfe a ocupat partial spatiul ocupat anterior de cultura Cernavoda III. A luat nastere pe fondul Cernavoda I, dar cu revitalizarea unor elemente de traditie locala, gumelnitene si cucuteniene si receparea unor influente sudice, egeo-anatoliene, transmise prin intermediul culturii Ezero, din Bulgaria.

Carcteristica ceramicii o constituie disparitia scoicii pisate din pasta vaselor si rara utilizare a decorului snurat. Decorurile specifice sunt constituite din siruri de crestaturi si braiele marunt crestate.

Prin factura sa, cultura Cernavoda II se apropie foarte mult de cultura Horodistea-Erbiceni, cu care a format in cele din urma un complex cultural unitar (Horodistea-Foltesti). In etapa finala, numita si Foltesti II-III, se constata, in sudul Moldovei, intrepatrunderi cu Glina III-Schneckenberg, din bronzul timpuriu, dand nastere aspectului Bogdanesti.

Sfarsitul acestei culturi este pus pe seama unor noi patrunderi de populatie rasaritenana, cunoscuta sub denumirea de grupul mormintelor tumulare in groapa simpla sau Iamnaja, precum si datorita extinderii treptate a culturii Monteoru, din nord-estul Munteniei si a culturii Costisa-Komarov, dinspre nord.

Cultura Cernavoda III. Este continuarea directa a culturii Cernavoda I, dar in conformitate cu economia pastorala a acestor comunitati, aria de raspandire a acestei culturi a cuprins regiuni vaste, contribuind la procesul de uniformizare culturala care cuprinde intreg bazinul Dunarii, din Slovacia si vestul Ungariei pana in Dobrogea si din sudul Poloniei pana la Muntii Balcani. Ulterior aceasta unitate culturala se va faramita, comunitatile Cernavoda III retragandu-se spre sudul Olteniei, unde se formeaza grupul Celei. Acest grup va fi asimilat la randul sau de comunitatile culturii Cotofeni.

Continutul material al acestei culturi a fost puternic influentat de puternicile traditii ale culturilor Gumelnita si Salcuta si de puternice impulsuri venite din bronzul timpuriu egeo-helladic, de tip Troia I tarzie. Caracteristice pentru ceramica sunt vasele cu torti tubulare, decorate cu brauri in relief si decorul canelat, la care se adauga mentinerea scoicii pisate in pasta.

Ocupatia principala o constituie cresterea vitelor, si in special a cailor, cum demonstreaza numarul mare de oase descoperite in unele asezari. Acest fapt ar putea fi un indiciu asupra caracterului indo-european al purtatorilor acestei culturi, fiind stiut ca generalizarea folosirii cailor este legata de populatiile indo-europene de stepa.

Cultura Cotofeni. Este denumita dupa o asezare din judetul Dolj. Geneza sa este expresia revitalizarii fondului local eneolitic spre sfarsitul perioadei de tranziitie si inceputul epocii bronzului. Cultura Cotofeni a luat nastere, pe o parte din aria fostelor culturi eneolitice ale eneoliticului dezvoltat. Petresti, Bodrogkeresztúr si Salcuta, dar si cu participarea unor elemente gumelnitene tirzii, impinse spre nord si vest de expansiunea  culturii Cernavoda I si III. Din amestecul acestor fonduri culturale, a luat nastere un orizont de mixtura Salcuta IV-Cheile Turzii-Baiele Herculane, care sub impulsurile venite dinspre bronzul egeean capata aspectul definitoriu al culturii Cotofeni.

In evoluia sa, cultura Cotofeni, care a cuprins Oltenia, vestul Munteniei, Transilvania si o parte a Banatului, a cunoscut trei faze principale si mai multe variante locale (olteana, banateana, transilvaneana), in functie de influentele si fondul pe care s-a format.

Purtatorii acestei culturi s-au adaptat la toate formele de relief, locuind atat in asezari de lung durata, fortificate, cat si in salase sezoniere, ceea ce dovedeste ca aveau o economie diversificata, in functiile de conditiile de mediu. De asemenea, avand la dispozitie bogatele minereuri din vestul tarii, purtatorii acestei culturi au practicat la scar larga metalurgia cuprului si chiar a bronzului pe baza de arseniu.

Ceramica specifica este decorata cu impunsaturi succesive si prin aplicare unor pastile, de forma boabelor de linte, procedeu care imita sirurile de nituri de la vasele de metal din bronzul egeo-anatolian.

Ritul funerar este cel al inhumatiei, in mormint plane sau tumulare, dar este semnalata si folosirea incineratiei.

Sfarsitul acestei culturi se datoreaza expansiunii convergente, dinspre est si vest, la inceputul bronzului timpuriu a culturii Glina III-Schneckenberg (dinspre Muntenia si sud-estul Transilvaniei) si a unui curent din Europa centrala, cu o ceramica cu aspect scortos asa numita ceramica decorata su maturita (Besenstrichkeramik).

Cultura Baden. Este denumita dupa descoperirile facute intr-o pestera de langa Viena. Aria sa de raspandire este imensa, din Cehia, Slovacia si Austria de Jos, pana in vestul tarii noastre, in Crisana si Banat si din sudul Poloniei pana in nordul Serbiei si Croatiei. Originea sa este destul de controversata, dar pare a se afla in fondul eneolitic din bazinul Dunarii Mijlocii, peste care s-au suprapus influente nord-estice. Influentele sudice se vadesc in predilectia pentru utilizarea canelurilor la decorarea ceramicii.

Asezarile culturii Baden sunt situate pe orice forma de relief, fiind atat fortificate cat si deschise, avand, de regula, o durata scurta. Economia era agro-paetorala ,,,cu predominanta pastoritului.

Ritul funerar practicat, era atat inhumatia cat si incineratia, ambele cu ritualuri extrem de diferite, ceea ce denota caracterul extrem de eterogen al populatiei. Prezenta incineratiei cu depunerea oaselor in urne prefigureaza nasterea asa numitelor culturi ale campurilor cu urne, care vor deveni specifice pentru epoca bronzului din Europa Centrala si cuprinzand si jumatatea vestica a tarii noastre (culturile Vatina, Garla Mare, Otomani, Suciu de Sus, etc.).

Cultura Kostolac. Este denumita dupa o statiune din nord-estul Serbiei. S-a format pe fondul culturii Baden, dar cu influente ale bronzului macedonean. In tara noastra este raspandta doar in sudul Banatului, unde intra in contact cu cultura Cotofeni, contribuind la formarea unei variante banatene a acesteia.

Caracteristice pentru cultura Kostolac sunt vasele ornamentate cu impunsaturi punctiforme si incrustate cu alb, decor de certa influenta a bronzului macedonean. Ritul funerar este atat inhumatia cat si incineratia.

Sfarsitul acestei culturi se palaseaza in bronzul timpuriu, cand purtatorii ei sunt asimilati de cei ai culturii Vučedol.