Aspecte economice, sociale, politice și religioase in Irak

Aspecte economice, sociale, politice și religioase in Irak

Aspecte economice

In timp ce situatia de securitate se imbunatateste vizibil, iar viata politica continua sa stagneze, cu evolutii pozitive limitate doar in planul local, analiza noastra va aborda cate­va dintre aspectele importante ale vietii economice a Iraku­lui. Asa cum stiu cei ce studiaza problematica reconstructiei unei natiuni, economia reprezinta cel de-al treilea pilon al oricarei misiuni de succes, alaturi de mediul de securitate si de cel politic.

Lipsa dezvoltarii economice din Irak si cotele foarte inalte ale somajului contribuie indirect la mentinerea vio­lentelor la un nivel ridicat. Datorita numarului redus de noi locuri de munca create dupa 2003, populatia tanara a Iraku­lui este recrutata cu usurinta de gruparile implicate in spi­rala violentelor. Economia irakiana este, in fapt, redusa la industria petroliera care, datorita insecuritatii si a coruptiei generalizate, este inca neperformanta. Cu toate acestea, pu­tem constata ca parti ale tarii incep treptat sa revina la via­ta, in conditiile in care asistam la o redeschidere a pietelor locale si multe natiuni ale lumii au acceptat stergerea unor datorii financiare istorice ale Irakului. Acest timid progres va fi unul limitat, atat timp cat el nu este sprijinit de refor­marea politica a tarii, imbunatatirea mediului de securitate si dezvoltarea societatii civile[1].

Inflatia incepe sa fie mentinuta in limite considerate acceptabile. incasarile din exportul de petrol au inceput sa creasca, fapt datorat atat unei usoare mariri a productiei, cat si exploziei pretului titeiului pe parcursul ultimului an. Da­torita securitatii imbunatatite, productia de energic electrica a inregistrat o usoara crestere in anul 2007, pentru prima oara dupa 2003. Fara a lua in calcul acest sector, celelalte cifre statistice ale economiei au crescut cu 10 pana la 20 procente, iar capacitatea portuara aproape s-a dublat.

Economia Irakului, acum in valoare de 42 miliarde dolari, continua sa fie caracterizata de somajul endemic si insuficienta incasarilor din exportul de petrol. Somajul se ridica la aproximativ 50%, iar sectorul privat nu a reusit sa se dezvolte la cotele preconizate. Din cele 20 miliarde dolari investite in reconstructia Irakului, numai 800 milioa­ne au fost directionate catre dezvoltarea sectorului privat. Potrivit statisticilor Bancii Mondiale, cresterea economica a Irakului se ridica la 4% anual, iar incasarile din productia de titei (al carei nivel atinge 2 milioane barili pe zi, fata de 2,5 milioane preconizate) se situeaza la aproximativ 3 mili­arde dolari pe luna, o cifra insignifianta daca luam in calcul rezervele petroliere vaste ale Irakului.

Aspecte sociale

Milioane de irakieni nu au la aceasta ora acces la apa potabila, sisteme de sanitatie si la servicii medicale. Criza actuala este exacerbata de efectele devastatoare ale conflic­telor si sanctiunilor economice anterioare. La șase ani dupa incetarea razboiului din Irak, situatia umanitara in marea majoritate a tarii se prezinta ca fiind una din cele mai critice de pe mapamond. In ciuda unor imbunatatiri ale nivelului de securitate in unele zone ale Irakului, violentele continua sa aiba un impact dezastruos asupra cetatenilor acestei tari. Civilii sunt ucisi in cadrul acestor ostilitati, iar ranitii nu pot primi ingrijirea medicala de care au nevoie[2]. Multe familii au membri care au fost nevoiti sa isi paraseasca domiciliile pentru a-si apara viata, lasand grijile intretinerii celorlalti pe umerii uneori firavi ai celor ramasi acasa.

Criza economica prelungita si incidenta mare a somajului nu sunt de natura sa aline aceste suferinte. Pentru a putea evita o inrautatire si mai dramatica a acestei crize umanitare, trebuie luate in seama necesitatile cotidiene ale irakienilor si intreprinse actiuni care sa deter­mine o imbunatatire a conditiilor de trai.

Populatia Irakului a platit foarte scump cele trei decenii de marasm militar, administrativ si economic. Sute de mii de familii au fost distruse, multe au fost lipsite de cei care le asigurau securitatea financiara, sau au membri care sunt grav bolnavi, raniti, handicapati, detinuti, fortati sa ia calea exilului sau a pribegiei in propria tara. Viata multora dintre irakieni a fost distrusa. Cei pe care i-au lasat in urma sunt vulnerabili si au de multe ori dificultati de adaptare la reali­tatile crude ale existentei cotidiene.

Cea mai mare amenintare la adresa vietii sociale a Ira­kului este violenta armata, dar populatia trece, de asemenea, printr-o criza umanitara de o amploare si severitate fara precedent. Aproximativ opt milioane de irakieni au nevoie de ajutorul umanitar al comunitatii internationale. Aceasta ci­fra include doua milioane de persoane pribege in propria tara, precum si doua milioane de refugiati dincolo de hota­rele Irakului.

Mult mai multi traiesc intr-o saracie profunda, sunt lipsiti de cele mai elementare servicii publice si tot mai amenintati de malnutritie si boli. in ciuda constrangerilor impuse de continuarea violentelor, guvernul irakian, ONU si donatorii internationali trebuie sa faca mai mult pentru acordarea ajutorului umanitar si alinarea suferintelor po­porului irakian. Daca necesitatile populatiei vor fi in con­tinuare ignorate, aceasta nu va servi decat la o si mai mare destabilizare a tarii[3].

Componenta etnica

Potrivit recensamantului din octombrie 1987, populatia Irakuiui se cifreaza, la 16 278 311 locuitori, dintre care 51,4% barbati. Precedentul recensamant, efectuat inainte cu zece ani, in 1977, inregistra 12 171 480 de locuitori, barbatii fiind de asemenea ceva mai numerosi. Rata de crestere de 3,4% este ridicata, efectele razboiului dintre Iran si Irak (1980-1988) fiind compensate datorita politicii de favorizare a natalitatii practicate din momentul izbuc­nirii acestuia. Populatia Bagdadului se ridica la 3 844 608 locuitori, adica 23,6% din total, ceea ce confera o idee asupra intinderii capitalei si ponderii acesteia[4].

Analizarea catorva statistici realizate cu ocazia recen­samantului din 1977, ne permit crearea unei imagini a evolutiei poporului irakian.

Dupa 1947, asistam la o schimbare remarcabila si semni­ficativa in repartitia pe zone:

Capitala Bagdad, care numara la sfarsitul, Primului Razboi Mon­dial 200 000 de locuitori, a atins in 1975 populatia de 2 800 000 de locuitori, pentru a ajunge deci in 1987 la 3 844 608. Scaldat de apele capricioase ale Tigrului, Bagdadul s-a format in locul unde apropierea dintre cele doua mari fluvii mesopotamiene facea mai usoara trecerea de la est la vest (orasul are sase po­duri peste Tigru).

In acest loc, cunoscut in antichitate sub nu­mele de Baghdadu, regele Nabucodonosor (604-561 i.Hr.) a construit cheiuri. Dar al-Mansur, al doilea calif al dinastiei Abba-sizilor, este cel care si-a stabilit aici capitala, facand din ea cen­trul vastului sau imperiu[5].

Bagdadul n-a pastrat decat foarte pu­tine vestigii ale trecutului din cauza istoriei framantate si a cu­ceririlor care i-au distrus cele mai importante monumente.

Midhat Pasa, guvernatorul turc al orasului intre 1868 si 1872, a introdus modernismul si a construit pornind de aici prima cale ferata din zona, ce unea orasul cu localitatea Kamizien (12 km).

Adapos­tind astazi un sfert din populatia irakiana, Bagdadul continua sa se dezvolte, punand autoritatilor numeroase probleme de urba­nism si de organizare.

In Irak, exista o majoritate semita (80%) de rasa alba si de tip mediteranean, care se intalneste in forma cea mai pura la triburile nomade din sud-vest. In jurul Tigrului si Eufratului, in Mesopotamia, populatia a fost puternic amestecata cu armenoizi si nu mai prezinta un caracter omogen.

In regiunile muntoase din nord, predomina elementele armenoide, turce si cele indoeuropene (kurzii), care si-au pastrat in parte carac­terele. Limba utilizata de majoritatea locuitorilor este araba, insa diferitele minoritati isi folosesc propriile limbi.

Astfel, conform Constitutiei kurda este considerata drept a doua limba oficiala, in vreme ce limbile turkmena (decretul din 24 ianuarie 1970) si siriaca (decretul din 16 aprilie 1972 si legea din 25 iunie 1972) sunt studiate si folosite in publicatiile destinate minoritatilor respective.

Pe baza unei evaluari facuta in 1968[6], formatiunile lingvistice erau urmatoarele:

Tabel nr.2  Formatiuni lingvistice

Grupul semitic		Arabi Asirieni Evrei	Proiect: Test de evaluare la geografie - relieful Romaniei Referat: Bucegii isi dezvaluie tainele
Grupul iranian		Kurzi Persani
Grupul turc		Turkmeni si turci
Altele		Armeni Cerchezi Altii

Arabii constituie circa 70% din populatia Irakului, fiind cei mai numerosi. Ei sunt originari din deserturile Arabiei si Siriei si ai inceput sa-si faca aparitia pe teritoriul irakian inca in urma cu trei mii de ani. Beduinii si-au pastrat trasaturile pure si nobile. Celor care s-au sedentarizat, le-a ramas pana astazi sentimen­tul de apartenenta la un trib, cu toate ca de generatii intregi ei nu-si mai duc viata traditionala.

Marile familii se reunesc in jurul unui nume care este uneori cel al locului de origine; asa este cazul localitatii Tikrit la nord de Bagdad, de unde provine actu­alul sef al statului, Saddam Hussein al-Tikriti. Triburi de camilari a caror existenta este semnalata inca din secolul al VII-lea, Ruala si Chammar, s-au refugiat in Irak dupa ce fusesera izgo­niti de Ibn Saud; Montefik, comunitate venita din Arabia in se­colul al XV-lea; Zafir trib pentru care a fost costituita zona neutra, Beni Khaled, Zubied, iata cateva dintre numele de triburi cele mai cunoscute[7].

In sfarsit, trebuie mentionati "beduinii pes­cari", care populeaza mlastinile fluviului Shatt al-Arab, conti­nuand sa duca un mod de viata destul de special, desi decimati de razboi si represiune[8]. Arabii se impart din punct de vedere religios in doua grupe musulmane: unul siit, cel mai important numeric, celalalt sunnit , mai redus dar mai influent, carora trebuie sa le adaugam elementele arameene arabizate (circa 3%) care constituie grupul de crestini arabi.

Cel de-al doilea grup etnic[10] este format de minoritatea kurda. Nici un alt stat arab nu include intre frontierele sale o populatie nearaba de o atat de mare importanta, caci procentual numarul kurzilor este estimat la 28 din populatia totala . Kurzii, prezenti de asemenea In Turcia, Iran, Siria si Armenia, sunt de origine indo-europeana, fara indoiala coboratori din ramura medo-scitica a vechilor arioni.

Ei vorbosc o limba Iraniana, mai apropi­ata chiar de vechea persana decat insasi persana actuala. In Irak, sunt utilizate in principal doua dialecte kurde: kurmandji (denumita uneori in mod gresit zaza), scrisa cu caractere latine incepand cu anii 1930, folosita in reglunile Mosul si Rawanduz, si sorani (sau mukriani), care foloseste caractere arabe si se vorbeste in regiunea Suleimaniyeh[12]. Primul dialect este vorbit de 60% din poporul Kurd, iar cel de-al doilea de 30%.

Kurzii ocupa muntii si podisul Kurdistanului din mileniul al III-lea i. Hr. Pastori si razboinici, ei si-au aparat vreme indelungata specificitatile, aflandu-se in frecvente confruntari cu diferitele puteri centrale. Mai mult decat alti kurzi, cei din Irak si-au manifestat nationalismul si au obtinut o vreme din partea Bagdadului recunoasterea identitatii lor si definirea unui statut concretizat prin crearea unei regiuni autonome, conform legii din 11 martie 1974.

Dar, in imprejurimile razboiului impotriva Iranului si, mai ales, ale razboiului din Golf, cu consecintele sale asupra situatiei internationale, situatia lor s-a modificat semnificativ, fara a putea fi sigur ca ea s-a ameliorat[13]. Majoritatea kurzilor sunt musulmani sunniti, ceilalti sunt siiti, crestini sau apartin catorva secte sincretice, cum ar fi cea a yezidilor.

Turkmenii sunt o populatie de origine asiatica, de rasa uralo-altalca, sosita din Irak in secolul al Xl-lea o data cu sultanii sel-giukizi. Ei s-au asezat in zonele de la sud de Mosul si Kirkuk, la limita teritoriilor kurde si arabe. Sunt agricultori, functionari si comercianti.

Vorbitori ai unui diatect turc, dar mai ales ai arabei, turkmenii raman atasati de pamanturile stramosilor lor si de fratii lor turci, fara ca loialitatea lor sa poata fi pusa in discutie. Estimati la peste 100 000, turkmenii, denumiti si turcomani, sunt de religie islamica.

Armenii de origine caucaziana, raspanditi pana in veacul al XIX-Iea intre Cilicia si Armenia, au venit in Irak ca urmare a per­secutiilor la care au fost supusi la sfarsitul secolului al XlX-lea si in timpul Primului Razboi Mondial. Ei sunt oraseni, negustori si functionari. Ca intreaga diaspora armeana, sunt atasati limbii lor, ramura independenta a familiei indo-europene, precum si religiei crestine proprii. Numarul mic al populatiei - apreciate intre 10 si 15 000 de oameni - nu le confera o prea mare importanta.

Cerchezii sunt caucazieni emigrati din Rusia, cei mai multi in anii 1864-1865. Ei locuiesc in regiunea fluviului Micul Zab, vor­besc limba proprie, cercheza, si sunt musulmani. Nu depasesc numeric cifra de cateva sute de persoane.

Cat despre evrei, acestia constituiau candva o comunitate prospera de peste 200 000 de oameni, cea mai veche a diasporei lor, intrucat originea ei dateaza din vremea captivitatii babiloniene. Beneficiari ai unui statut special, evreii erau fie comercianti bogati, fie functionari[14].

Incepand cu 1934, o data cu ascensiunea nazismului, comunitatea lor a devenit obiect ai ostilitatii burgheziei musulmane, iar sionismul, pana atunci igno­rat, a inceput sa-i atraga. Conflictul arabo-israelian Ie-a accen­tuat disconfortul, iar evreii vor cauta curand in exterior securi­tatea pe care nu o mai gaseau in Irak. Dupa 1950, emigratia a devenit cvasigenerala. Revolutia baasista din 1968 nu a schim­bat datele problemei. Astfel, pe 26 ianuarie 1969, dupa un pro­ces spectacular, saisprezece persoane au fost condamnate la moarte si spanzurate, dintre care zece erau de confesiune mo­zaica. Astazi, subzista o mica comunitate de cateva zeci de suflete, care incearca cu curaj sa perpetueze pe malurile Tigrului antica simbioza iudeo-islamica a traditiei arabe. In pofida protectiei declarate de guvern si a avansurilor care le-au fost facute, putini dintre evreii emigrati in Israel au acceptat sa se intoarca in Irak[15].

Aspecte religioase

Islamul este proclamat de Constitutia irakiana ca religie de stat. Tot ea garanteaza libertatea religioasa, orice discriminare pe acest criteriu fiind interzisa. Daca partidul Baas recu­noaste locul important al Islamului in lumea araba, el considera nationalismul drept singura forta motrice a natiunii, rol care in trecut era rezervat religiei. In acest sens[16], Henri Mazoyer subliniaza: "Arabismul unionist al partidului Baas preconizeaza o separare intre Islam si stat si retra­gerea tuturor puterilor politice si administrative pe care le au comunitatile Arabismul modern inglobeaza minori­tatile etnico-religioase si tinde sa depaseasca toate divizi­unile, fie ele tribale, statale si religioase".

Musulmanii irakieni sunt impartiti in doua grupe: siitii, care reprezinta 51% din populatie, si sunnitii, care sunt circa 45%.

Siitii, in imensa lor majoritate arabi, sunt concentrati in sudul Irakului. Cateva fractiuni kurde si o treime dintre turkmenii din Kirkūk sunt de asemenea siiti. Constituind mai curand o ramura a Islamului decat o secta veritabila, siismul[17] se bazeaza pe principiul atasamentului credinciosilor sai la imamatul lui Aii, ginerele Profetului, si al descendentilor acestuia. Dezvoltata in Mesopotamia, aceasta forma deosebita a Islamului, foarte ata­sata credintelor si sefilor ei religiosi, are principalele locuri sfinte in Irak: Kufa, Najaf, Samarra si mai ales Karbala, locul de mar­tiraj al lui Hussein. Ele sunt tot atatea locuri de pelerinaj, foarte frecventate de toti siitii, incepand cu cei din Iranul vecin. Particularismul religios si solidaritatea acestei comunitati, de multe ori foarte saraca, uneori exploatata de catre straini, a provocat mereu ingrijorare in sanul puterii. Partidul Baas s-a straduit, nu fara greutati, sa reduca miscarea revendicativa care ia adesea caracterul unor revolte, cum s-a intamplat la Karbala in februarie 1977 si, mai ales, in februarie-martie 1991 .

Sunnitii sunt adeptii legitimitatii traditionale, cea a omeiadului Moavia care, devenit guvernator al Siriei, a fost proclamat calif de catre ai sai dupa victoria asupra lui Ali. Musulmanii sunniti sunt, in Irak, in majoritate nearabi caci kurzii, sunniti, reprezinta 28% din populatie. In principal oraseni sau locuitori ai centrului si vestului tarii, arabii sunniti exercita o preponderenta sociala si politica indiscutabila. Practica lor religioasa este mult mai putin vie decat cea a siitilor.

Crestinii reprezinta mai putin de 3% din populatie. Grupul cel mai important apartine poporului asirian, impartit in doua comunitati, cea a nestorienilor membri ai Bisericii asiriene apos­tolice care profeseaza, de la inceputul secolului al V-lea, un fel de dualitate a persoanei lui Hristos, divizati si ei intre cei care recunosc si cei care nu recunosc autoritatea patriarhului Mar Schimoun, si cea a caldeenilor, reveniti din secolul al XV-lea la uniunea cu Roma si care formeaza comunitatea caldeeano-catolica. Caldeenii datoreaza foarte mult dominicanilor, stabiliti de multa vreme la Mosul.

Tabel nr.3 Crestini [19]

Alaturi de asirieni, traiesc alte comu­nitati mai putin numeroase: sirieni ortodocsi sau iacobiti, monofiziti care recunosc doar natura divina a lui Hristos, sirieni catolici reveniti la uniunea cu Roma, armeni, cei mai multi se­parati de Roma, greci ortodocsi si greci catolici de origine araba si, in sfarsit, sabeeni, numiti si mandaiti sau crestini ai Sfantului loan, stabiliti in special in Sud si care se boteaza prin scufun­dare in apele fluviilor.

Crestinii se gasesc in special in Nord, in regiunea Mosulului, sau in orasele Bagdad si Basra, catre care cei tineri sunt atrasi in cautarea unor conditii de lucru mai bune. Daca comunitatea crestina, inca foarte practicanta (orasul Mosul are bisericile cele mai vechi, care sunt frecventate in mod regu­lat) nu mai sufera discriminari, ea trebuie sa consimta totusi la cateva sacrificii pentru a-si pastra originalitatea si a-si conserva intacta credinta[20].

Emigrarea cvasigenerala a comunitatii evreiesti a avut ca rezultat inchiderea a numeroase lacasuri de cult. Bagdadul pastreaza totusi un rabin si cateva sinagogi, unde evreii isi pot practica liber cultul.

Yezizii sunt kurzi care traiesc in djebelul Sindjar, la vest de Mosul si in Sheikhan, grupati in jurul mormantului fondatorului lor. Cunoscuti si sub numele de Adoratori ai Diavolului - ei cred in reabilitarea acestuia -, ei practica un cult original, amestec de diverse religii, imprumutand mult de la zoroastrism. Ei nu­mara cateva mii de suflete.

In sfarsit, behaii, proveniti printr-o secesiune destul de recen­ta din Islamul siit, au o existenta discreta, cu greu admisa, deoarece sunt considerati agenti ai "dezislamizarii". Numarul lor este foarte mic.

In fata acestui mozaic de religii, autoritatile raman vigi­lente, refuzand insa sa acordeze importanta excesiva acestui factor multiconfesional. Daca minoritatea crestina a inteles ca existenta ei tine de discretie, majoritatea musulmana siita - al carei centru de greutate se afla in Iran, in afara lumii arabe -mereu razvratita, continua sa intretina germenii revoltei fata de conducere.

Aspecte politice

Viata politica irakiana este inca haotica, fundamentata pe totala dezintegrare sociala. Aceasta stare de lucruri este o consecinta a evolutiei globale in anii de dupa incetarea Razboiului Rece si a emergentei unor forte profund reactio­nare, etnice, tribale si nationaliste. La inceputul anilor '90, Bosnia a fost ilustrarea perfecta a acestui sumbru scenariu, in zilele noastre scenariul se repeta, de aceasta data in Irak[21].

Dupa atacul din 2003, institutiile statului irakian s-au vola­tilizat si intreg sistemul social existent inainte de razboi s-a prabusit. Pe de o parte au disparut siguranta cetateanului, electricitatea, resursele financiare, aprovizionarea cu apa, locuintele si ajutoarele sociale de baza, iar pe de alta parte cele mai fanatice forte de sorginte religioasa, tribala sau na­tionalista au iesit la lumina si au devenit fortele dominante ale societatii[22].

La aceasta data nu se poate inca vorbi despre existenta statului in Irak, cel putin nu in acceptia sa clasica. Statul baath-ist a fost inlocuit cu o masinarie politico-administrativa care nu este deocamdata eficienta. O consecinta directa a acestei evolutii este faptul ca inregistram o profunda si evidenta discontinuitate in functionarea normala a organi­zatiilor civice si societale.

Aceasta situatie a fost creata impotriva vointei cetate­nilor de rand ai Irakului, in afara sferei lor de decizie, actiune sau control. Cu toate acestea, a reușit sa le ravaseasca existenta. Precum in cazul unui cutremur sau al unor inun­datii, situatia a adus cu ea un sentiment de neajutorare, iar semnele ameliorarii sunt inca prea indepartate pentru a pu­tea fi zarite la orizont.

Mai mult ca orice altceva, cetatenii acestei tari isi doresc o reintoarcere a normalitatii in viata lor, un nivel acceptabil de siguranta a individului, locuri de munca si venituri decente, liniste psihica. Tocmai de aceea, ei sunt pregatiti sa sprijine orice partid care ar fi capabil sa le asigure reintoarcerea la minima normalitate.

Concluzii

In cel de-al doilea capitol al prezentei lucrari de licența am facut referire la aspectele sociale, economice, politice, religioase ale Irakului.

Astfel, pot spune ca pentru multi ani de aici inainte, structurile politice, so­ciale si economice ale Irakului vor fi marcate de con­secintele invaziei in Kuweit si ale esecului sau in fata unei coalitii internationale careia i s-au asociat mai multe state arabe. In pofida unui embargou necrutator, a slabirii apa­ratului militar, a reducerii suveranitatii asupra unei bune parti a teritoriului sau, la nord si la sud, si a existentei unei opozitii importante, desi divizate, regimul presedintelui Saddam Hussein a reusit patru ani dupa razboiul din Golf, sa se rnentina la putere. Insa cea mai mare parte a aces­teia se gaseste in mainile unui clan de rude si apropiati ai sefului statului, devenit din 29 mai 1994 si prim-ministru, situatie care il face vulnerabil.

In momentul in care embargoul va fi ridicat, chiar si in mod gradual, intoarcerea Irakului pe scena internationala si pe piata petroliera nu va putea fi facuta fara a zdrunci­na o regiune foarte sensibila. Se va pune atunci proble­ma viitorului tarii, iar existenta statului irakian sub forma actuala va fi pusa in discutie: va avea loc o dezmembrare, de care toata lumea se teme, se va constitui un stat fe­deral care va reprezenta o provocare pentru alte tari din jur, sau va supravietui un stat unitar ramas sub stapanirea unui partid Baas renovat, in lipsa unei veritabile democratii in care nimeni nu indraz­neste sa creada?