ORIGINILE TERORII BOLSEVICE SI APLICAREA ACESTEIA IN PERIOADA 1917-1922 - lenin - autorul conceptiei teroriste de preluare si exercitare a puterii politice

ORIGINILE TERORII BOLSEVICE SI APLICAREA ACESTEIA IN PERIOADA 1917-1922

1.1. Lenin - autorul conceptiei teroriste de preluare si exercitare a puterii politice

Intre Revolutia din Februarie 1917 si puciul din noiembrie al aceluiasi an, regizat si realizat de Lenin si partidul sau bolsevic, exista mai multe deosebiri esentiale, dar cea mai contrastanta este cea dintre caracterul burghezo-democratic al celei dintai, cu libertatile democratice instituite si teroarea fara precedent declansata de bolsevici imediat dupa ce au preluat puterea. Recurgerea, din start, la violenta si teroare, in conditiile cand fortele monarhiste capitulasera cu mai multe luni inainte, nu avea nicio justificare, ea fiind impusa de liderul partidului bolsevic, cel care, in decurs de mai multi ani, a insistat asupra necesitatii terorii si violentei in calitate de arme principale pentru cucerirea puterii politice si punerea in practica a dictaturii comuniste.

Violenta, in viziunea lui K. Marx, a fost o insotitoare permanenta a umanitatii de-a lungul intregii sale istorii. "Istoria tuturor oranduirilor sociale din trecut este istoria luptei de clasa", scria acesta. In "Manifestul Partidului Comunist" - catehismul revolutionarului, redactat de acelasi K. Marx, in contextul evocarii importantei luptei de clasa, se mentiona despre "razboiul civil mai mult sau mai putin latent in sanul societatii actuale, pana in punctul in care el izbucneste sub forma revolutiei deschise si in care proletariatul pune bazele dominatiei sale prin rasturnarea pe cale violenta a burgheziei". O atare afirmatie avea menirea sa justifice si sa legitimeze violenta, la care urma sa recurga clasa muncitoare in lupta sa cu burghezia. In lucrarea "Razboiul civil din Franta", publicata dupa infrangerea Comunei din Paris, in anul 1871, Marx afirma ca "razboiul celor oprimati contra asupritorilor lor [este] singurul razboi drept din istorie"[1]. In privinta violentei ca arma principala pentru atingerea scopurilor politice, Lenin si bolsevismul, in calitate de varietate a marxismului, au fost continuatori fideli ai invataturii lui Marx, ba chiar depasindu-l in multe privinte pe acesta.

In calitate de motto al lucrarii sale "Ce-i de facut?" (1902), Lenin alege o fraza "celebra" a lui Ferdinand Lassalle, care devenise un credo pentru dansul, ca viitor lider politic: "Prin epurari, partidul devine mai puternic"[2]. "Partidul-model", pentru care el pledeaza in aceasta lucrare, este o organizatie clandestina, secreta, putin numeroasa, centralizata si constituita din persoane selectate meticulos, din "agenti": "Acest cuvant imi place, mentioneaza Lenin, pentru ca arata clar si precis cauza comuna careia toti agentii ii subordoneaza gandurile si actele lor [.]. O organizatie militara de agenti, iata ce ne trebuie". In felul acesta pentru a mentine o disciplina de fier in cadrul partidului, Lenin considera necesara promovarea epurarilor chiar in interiorul acestuia.

Un asemenea partid de "tip nou", in viziunea lui Lenin, trebuia sa preia spiritul organizatoric al unei armate moderne, cu disciplina de fier si cu supunere oarba fata de superiori. In acelasi timp, el admite ca, atunci cand cineva tradeaza cauza partidului, fata de acesta poate fi aplicata metoda lichidarii fizice: "Pentru a se debarasa de un membru nedemn de ea, o organizatie de revolutionari adevarati va folosi orice mijloc"[3]. Conceptia lui Lenin despre un partid alcatuit din revolutionari profesionisti, uniti intr-o organizatie secreta, cu o disciplina de fier, asemanatoare celei militare, constituie modelul dezvoltat al organizatiei revolutionare, enuntat de narodnicistul-terorist Serghei Nechaev, care, practic, nu mai are nimic in comun cu partidele socialiste de tip german, englez si chiar francez[4]. Acesta era modelul unei organizatii secrete care nicidecum nu cadra cu notiunea de partid, cu atat mai mult cu notiunea de partid de "tip nou".

Lenin prefera alegerilor insurectia, si aceasta constituie un al doilea moment esential care determina deosebirea razanta dintre partidele social-democrat de tip occidental si gruparea politica condusa de Lenin, care alege calea terorista de accedere la putere. Aceeasi lucrare a sa, "Ce-i de facut?", se incheie prin asumarea de catre partidul sau a unui scop strategic: pregatirea si realizarea insurectiei armate a poporului sau, mai la general, razboiul clasei dirijate de partid este punctul culminant al luptei de clasa. Astfel, Lenin rastoarna conceptia lui Clausewitz, care considera ca razboiul era continuarea politicii cu alte mijloace, formuland o alta definitie ("Politica este razboiul continuat cu alte mijloace") si mentionand ca razboiul civil este "adevarul si apogeul politicii"[5]. Au mai existat si alte deosebiri esentiale dintre social-democratia din Vestul continentului european si bolsevismul rus. Lenin a fost primul lider de partid care si-a "ctitorit" si isi intretinea propria formatiune politica pe banii obtinuti din jafuri sangeroase ("exproprieri") si escrocherii financiare. Mai mult, sume importante din banii furati le-a utilizat pentru a-si asigura un trai decent[6]. De altfel, Stalin, succesorul sau "genial", a participat personal la cateva asemenea jafuri.

Numai in timpul celei de-a doua emigrari, intre anii 1907-1917, Lenin a locuit in mai multe capitale europene (Paris, Berlin, Bruxelles, Copenhaga, Geneva, Londra), si-a intremat sanatatea in mai multe statiuni balneare (Capri, Nisa, Lucerna). Duplicitatea in cazul dat este mai mult decat evidenta: acesta ducea un mod de viata de mic-burghez, parazitand pe banii oferiti, in temei, din fondurile partidului (o buna parte, obtinuti, asa cum am mentionat, pe cai criminale) sau de pe urma rentelor sale[7] si, in acelasi timp, in articolele sale, infiereaza viciile si modul de viata "parazitar" al burgheziei.

Dupa scindarea PSDMR (Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia), in cadrul celui de-al doilea congres al sau (1903), in mensevici si bolsevici, liderul acestui partid, Gh. Plehanov, un social-democrat autentic, cu viziuni democratice si cu o inalta tinuta morala, referindu-se la rolul lui Lenin in acest accident din istoria social-democratiei ruse, a mentionat: "Din aluatul acesta sunt plamaditi cei de teapa lui Robespierre", sugerand profetic, prin intermediul unei atare parabole, ca in persoana lui Lenin miscarea revolutionara rusa s-a pricopsit cu viitorul sau tiran violent, care va ghilotina propriii sai camarazi si alta lume inocenta. Bineinteles, Plehanov, nu-si putea imagina pana unde va ajunge "robespierismul" unui parvenit, care, in 1903, daduse prima lovitura, scindand partidul al carui membru era. Nimicirea fara mila de catre Lenin a fostilor sai colegi de partid se va produce ceva mai tarziu, deocamdata, dupa aceasta ruptura, a fost aleasa calea terorii si a violentei, pe care el o considera un adevarat panaceu pentru accederea la putere. L. Trotsky, care s-a indepartat de Lenin dupa conflictele de la congres, l-a numit, la randul sau, "Maximilien Lenin", sugerand acelasi lucru - tirania care il caracteriza pe acesta, calificandu-l totodata ca pe un escroc, care, prin minciuna, a stiut sa exploateze de minune orice "manifestari de inapoiere din miscarea muncitoreasca rusa".

Evenimentele revolutionare din anii 1905-1907 din Rusia, cu toate evolutiile lor, il conving definitiv pe Lenin ca viitoarea revolutie va trebui sa se desfasoare sub forma unui "razboi civil de lunga durata", un razboi crancen, al carui scop suprem trebuia sa fie "exterminarea necrutatoare a dusmanului".[8]

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

In urma declansarii Primului Razboi Mondial, Lenin reia si dezvolta tezele marxiste cu privire la rolul razboiului civil in realizarea obiectivelor urmarite de dansul. El lanseaza sloganul: "Sa transformam razboiul imperialist in razboi civil!". Din acest moment, razboiul civil este prezentat ca un mijloc universal pentru rezolvarea sarcinilor principale ale partidului bolsevic - cele de ordin politic, social, economic, si orice conflict social sau politic este asemuit cu un razboi[9]. In viziunea sa, principala arma a proletariatului revolutionar era razboiul civil, care "pentru socialism [.] trebuie sa instaureze in mod inevitabil violenta in locul dreptului [.]. Scopul razboiului civil este de a pune mana pe banci, pe fabrici si uzine etc., de a inlatura orice posibilitate de rezistenta a burgheziei, de a-i nimici trupele"[10].

In dezacord cu alte partide socialiste din Europa, care se solidarizeaza cu guvernele lor, sustinandu-le din considerente patriotice, Lenin considera ca in urma conflagratiei mondiale se creasera conditii favorabile pentru "transformarea razboiului imperialist in razboi civil". In lucrarea sa "Imperialismul - stadiul cel mai inalt al capitalismului" (1916), el constata ca "oranduirea capitalista" intrase in faza sa finala "de putrefactie": "Razboiului burghezo-imperialist, razboiului capitalismului, ajuns intr-un inalt stadiu al dezvoltarii sale, nu-i poate fi opus, in mod obiectiv, din punctul de vedere al progresului, din punctul de vedere al clasei de avangarda, decat razboiul contra burgheziei, pentru cucerirea puterii, un razboi fara de care orice progres serios este imposibil [.]".

Un alt element definitoriu al caracterului lui Lenin este si recurgerea dansului la un act de inalta tradare - de tradare de patrie, de dragul atingerii scopurilor urmarite  de el privind pregatirea li realizarea puciului bolsevic. Este cunoscut faptul ca serviciile secrete germane au jucat un rol covarsitor in realizarea loviturii de stat din Rusia si aducerea la putere a bolsevicilor lui Lenin.

Cu concursul lui Alexander Parvus, un agent  al serviciilor secrete germane, acestea  organizeaza transferul lui Lenin din Elvetia in Rusia, pentru a provoca destabilizarea statului rus si a armatei si a scoate aceasta componenta a Antantei din razboi. Vladimir Burtsev, membru al Partidului Socialistilor Revolutionari, care si-a castigat faima de cel mai mare specialist in deconspirarea agentilor Ohrancei in miscarea revolutionara rusa[11], martor ocular al dramei Rusiei in anii 1914-1917, atentiona asupra legaturilor bolsevicilor cu inamicul Rusiei - Germania, de la care acestia ar fi primit 70 de milioane de marci. El scria: "In ultimii ani am declarat ca trebuie sa-i urmarim si sa-i infrangem pe bolsevici. Inca din vara anului 1917, i-am acuzat pe fata si in presa si pe Lenin, si pe tovarasii lui - Trotsky, Kamenev, Zinoviev, Ganetsky, Kollontay, Lunacearsky, Nahamkes, Ioffe, Rakowsky si altii - de tradare fata de Rusia si de intretinerea de relatii cu Germania in timpul razboiului si am cerut sa fie arestati si judecati". La 7 iulie 1917, in articolul "Sau noi, sau nemtii si cei care-s cu dansii", Burtsev afirma, intre altele, ca "nu exista in viata Rusiei mai mare rau si mai mare pericol, decat bolsevismul lui Lenin si al tovarasilor sai[12]". De altfel, Burtsev a fost primul detinut politic al regimului bolsevic. Trotsky ordonase ca acesta sa fie arestat chiar in noaptea puciului bolsevic. M. Gorky, afland despre acest fapt, s-a pronuntat in apararea lui, scriind urmatoarele: "Sa-l detii in inchisoare pe batranul revolutionar Burtsev, persoana care a administrat monarhiei numeroase lovituri,. doar pentru faptul ca este pasionat de asanarea partidelor politice - este o mare rusine pentru democratie"[13].

Dovada a inregimentarii lui Lenin in slujba serviciilor speciale germane era si faptul ca in vara lui 1917, 17 ziare, cu un tiraj de 3.000.000 exemplare, sunt editate de bolsevici in Rusia cu bani oferiti de serviciile secrete germane.

Generalul Lukomsky, seful de stat major al generalului Kornilov, scria in memoriile sale in legatura cu evenimentele din vara anului 1917: "Spre consternarea generala, guvernul provizoriu al lui Kerensky, dupa ce a zdrobit demonstratia bolsevica, s-a aratat nepermis de slab. Lenin, care putea fi arestat cu usurinta, a fost lasat sa fuga. Trotsky a beneficiat de eliberare pe cautiune. Tradatorii de tara, finantati de nemti, care cereau pe fata sa se puna capat razboiului si sa se incheie pace fara anexiuni si reparatii, nu numai ca nu erau pedepsiti cu toata asprimea, dar aveau posibilitatea sa-si reinceapa activitatea distructiva in capitala si in sanul armatei".

Bineinteles, ca nu doar factorul german (serviciile secrete germane) a asigurat succesul puciului terorist al lui Lenin. El a fost acela care a elaborat tactica realizarii loviturii de stat, sintetizand experienta precedenta, eliminand elementele "invechite" si cele "prea umane" si aducand propria conceptie la o forma desavarsita, ale carei componente de baza erau partidul de "tip nou", cu o disciplina de fier, tactica abila, construita pe identificarea partilor slabe ale autoritatilor statului si ale adversarilor, carora li se aplica lovituri distrugatoare preventive; demagogia adusa la un cinism fara precedent[14]. Toate acestea luate impreuna i-au si asigurat succesul in puciul din noiembrie 1917.

Si, in sfarsit, ultimul aspect legat de geneza Terorii Rosii si rolul de protagonist principal in promovarea acesteia. Si intr-un caz si-n celalalt, paternitatea si intaietatea ii apartine, in mod indiscutabil, lui Lenin. El a fost acela, care, in mod constient, a declansat-o, in primele zile dupa reusita puciului din noiembrie 1917 si tot el a fost acela care a dirijat-o si a amplificat-o pe parcursul urmatorilor ani, "contribuind" la desavarsirea "teoretizarii unei terori, nemaiintalnite pana atunci in istorie.

Cu toate ca inceputul Terorii Rosii a fost anuntat oficial la 2 septembrie 1918, ea incepuse cu mult inainte, chiar in primele zile dupa puciul din noiembrie 1917, fiind declansata constient de Lenin, in lipsa oricarei impotriviri deschise din partea altor partide sau categorii sociale. In scurt timp, dictatura lui Lenin s-a transformat in una terorista si sangeroasa[15]. Acest lucru era evident atunci pentru toata lumea. In noiembrie 1917, scriitorul rus Maxim Gorky constata cu regret ca Lenin a devenit "iacobinul-sef" al revolutiei, om cu "o totala lipsa de moralitate, o atitudine nemiloasa si necrutatoare cand este vorba despre viata maselor".

In legatura cu haosul si teroarea dezlantuite de bolsevici, Maxim Gorky scria, la sfarsitul lunii ianuarie 1918, in ziarul "Novaya jizn′": "Toata lumea isi aminteste, fara indoiala, ca un derbedeu sau un ins fara ocupatie sa zgarie cu briceagul caroseria automobilului care-l transporta pe Lenin, pentru ca «Pravda» sa considere aceasta zgariere un atentat la viata lui Vladimir Ilici si sa declare pe un ton amenintator: «Pentru un singur cap de-al nostru va cadea o suta de capete de-ale burjuilor». Cu siguranta ca aceasta aritmetica a nebuniei si lasitatii a produs efectul scontat asupra marinarilor, care cer astazi nu o suta, ci o mie de capete pentru un cap. Pentru mine insa, ca si pentru toti cei care inca n-au innebunit de-a binelea, declaratia amenintatoare a marinarilor nu este un strigat care cere dreptate, ci urletul furios al unor fiare speriate si dezlantuite. Va trebui ca lumea sa-si vina in fire. Trebuie sa ne straduim sa ramanem oameni. E greu, dar trebuie". Teroarea inca nu capatase amploarea pe care o va inregistra in a doua jumatate a anului 1918, dar M. Gorky deja intuise ce pericol enorm ameninta Rusia: dezlantuirea "nebuniei" - a terorii.

La 1 ianuarie 1918, Lenin, impreuna cu F. Platten, un camarad din perioada emigratiei sale in Europa, insceneaza un atentat la viata sa, invinuind gruparile anarhist-teroriste, iar la 4 ianuarie 1918, avand ca pretext "atentatul" nereusit, ordona dispersarea Adunarii Constituante, organ cu adevarat democrat si reprezentativ, ales pentru prima data in istoria Rusiei in baza votului universal, si sa se traga in demonstrantii care protestau contra abuzurilor bolsevicilor[16]. De aici incolo, Lenin aplica teroarea la scara intregii scari, fara nici o ezitare si cu o ferocitate inspaimantatoare. Liderul partidului mensevic, socialistul rus Iulius Martov scria in august 1918, condamnand vehement teroarea dezlantuita de Lenin: "Din primele zile ale aflarii sale la putere, chiar daca au anulat in vorbe pedeapsa cu moartea, bolsevicii au inceput sa omoare. Ii omorau pe prizonierii razboiului civil, asa cum procedeaza toti salbaticii. Ii omorau pe dusmanii care se predau fara lupta, crezand promisiunilor de a li se pastra viata [.]. Dupa aceste omoruri, organizate sau neoprite de bolsevici, autoritatile s-au apucat nemijlocit de nimicirea dusmanilor lor. [.] Omorand zeci de mii fara judecata, bolsevicii au trecut la executii [.]. A fost creat un nou tribunal suprem pentru judecarea dusmanilor puterii sovietice"[17].

Pe 9 august 1918, Lenin ii ordona lui E. Bosh, in Penza: "Este necesar sa fie promovata o teroare ampla si necrutatoare impotriva chiaburilor, popilor si garzilor albe; suspectii sa fie inchisi intr-un lagar de concentrare in afara orasului". Bolsevicii au instituit "un stat partizan, bazat pe identificarea politicii cu razboiul civil, alimentand dinamica totalitara cu o dinamica a violentei".

Lenin continua sa "teoretizeze" in privinta formelor de manifestare ale terorii, demonstrand ca un razboi civil este forma superioara a terorii; doar el poate sa asigure succesul deplin al dictaturii bolsevice.

In "Scrisoare catre muncitorii americani", scrisa pe 29 august 1918 si publicata in ziarul "Pravda" din 22 august 1918, Lenin, polemizand cu eserii de dreapta, cu mensevicii si chiar cu eserii de stanga, le reproseaza ca dansii "recunosc" lupta de clasa doar teoretic, alunecand mereu in "utopia mic-burgheza" a "intelegerii" si "colaborarii" intre clase. Lenin sustine ca "in perioada de revolutie lupta de clasa ia in mod inevitabil, intotdeauna si in toate tarile forma de razboi civil, iar razboiul civil e de neconceput fara distrugeri dintre cele mai grele, fara teroare si fara ingradirea democratiei formale in interesul razboiului"[18]. "Numai popii mierosi - indiferent daca e vorba de popii crestini sau de cei «laici», intruchipati in socialistii parlamentari, de salon - pot sa nu vada, sa nu inteleaga, sa nu simta aceasta necesitate. Numai niste anchilozati «oameni in cutie» sunt in stare sa se lepede, din acest motiv, de revolutie, in loc sa se avante in lupta cu toata pasiunea si hotararea, atunci cand istoria cere ca marile probleme ale omenirii sa fie rezolvate prin lupta si razboi". In textele elaborate de Lenin se intalneau frecvent pasaje in care se vorbea despre "necesitatea si legitimitatea razboiului civil", despre lupta "pentru eliberarea de robia salariata".

Lenin acorda o mare importanta organelor represive, in primul rand CEKA, in promovarea terorii si a violentei, incurajand si indrumand aceste organe ale represiunii in utilizarea cat mai hotarata si consecventa a acestor procedee impotriva "dusmanilor de clasa". La 7 noiembrie 1918, la un an de la puciul din 1917, intr-un discurs in fata conducerii CEKA, Lenin declara: "Cand ni se reproseaza duritatea, ne intrebam cum e posibil ca oamenii sa fi uitat elementele fundamentale ale marxismului. Pentru noi este important, in primul rand, faptul ca CEKA este implicata in instaurarea dictaturii proletariatului si, din acest motiv, rolul ei este inestimabil. Nu exista alta cale de eliberare a maselor decat prin violenta impotriva exploatatorilor".

In februarie 1920, Lenin  expediase o telegrama membrilor Consiliului militar revolutionar I. Smilga si S. Ordzhonikidze, responsabili pentru operatiunile militare din Caucazul de Nord: "Este necesar sa punem mana pe petrol cu orice pret; elaborati un manifest catre populatie ca noi ii vom taia pe toti (subl.n.) daca vor incendia petrolul si sondele petroliere si, din contra, vom darui viata tuturor daca Maikop-ul si, in special, Grozny ne vor fi transmise integre"[19].  Formula "ii vom taia pe toti", adica fara nici o exceptie, constituie ultimul stadiu al paroxismului, la care ajunsese Lenin dupa trei ani de razboi civil sangeros si fara precedent in istorie.

Trebuie sa recunastem ca Lenin, in promovarea violentei si terorii, a avut ucenici demni de mentorul lor - Sverdlov, Trotsky; Stalin, Dzerjinsky, Kirov, Frunze s.a. Trotsky, care in 1903 l-a contestat pe Lenin tocmai pentru apucaturile lui tiranice, propovaduia acum aceleasi principii satanice, ca si Lenin: "Daca exista lupta de clasa, bazata pe cele mai profunde antagonisme, represiunile raman a fi un mijloc necesar pentru supunerea vointei adversarului. Revolutia cere de la clasa revolutionara, ca ea sa-si atinga scopul sau cu orice mijloace posibile pe care le are in dotare, cand este nevoie - prin rascoale armate, cand este nevoie - prin terorism".

Lenin admitea si chiar recomanda utilizarea metodelor teroriste impotriva altor state. Exista multiple dovezi in acest sens. In acest context, vom invoca doar una. La mijlocul lunii august 1920, in legatura cu informatia parvenita din Estonia si Letonia despre formarea unor detasamente antibolsevice din voluntari, Lenin ii scria lui E. M. Skleanski, unul din subalternii sai, referitor la un plan terorist al acestuia din urma: "Minunat plan! Finalizati-l cu Dzerzhinsky. Vom patrunde in interiorul teritoriului cu 10-20 de verste si-i vom spanzura pe chiaburi, popi, mosieri, dand, ulterior, vina pe «verzi». Premiul: 100.000 r. pentru un spanzurat".

Pana la urma, trebuie sa recunoastem ca, eroarea capitala comisa de Lenin consta in presupunerea lui falsa ca Rusia era dispusa sa imbratiseze modelul socialist. Acest calcul, absolut gresit, constituie una din principalele cauze ale dezlantuirii unei terori fara precedent in istoria universala, cu zeci de milioane de victime si rezida in dezacordul dintre dorinta fireasca de libertate a popoarelor Rusiei si obsesia lui Lenin de a acapara intreaga putere pentru "implementarea experimentala a doctrinei sale"[20]. Mai multe prevederi din testamentul politic al lui Lenin au fost transpuse in articolul 58 din Codul penal al URSS din 1926. Primul punct al acestui articol dispunea ca orice actiune sau inactiune care contribuie la slabirea puterii este considerata crima. In felul acesta, prezumtia nevinovatiei era substituita cu prezumtia vinovatiei, principiu care consuna perfect cu un alt slogan bolsevic - "cine nu e cu noi, e impotriva noastra". Oamenii, din prima zi a razboiului civil dezlantuit de Lenin, "au trait in conditiile unei anarhii tiranice si criminale"[21]. Esenta lui Lenin este ideologizarea maniacala, obsesia distrugerii, cinismul si lipsa de principii absolute - care il plaseaza primul in sirul de dictatori sangerosi ai secolului XX[22].

Marele scriitor rus Ivan Bunin il caracterizeaza pe Lenin in felul urmator: "Un degenerat, un idiot moral de la nastere, Lenin a oferit lumii, in apogeul activitatii sale, ceva monstruos, socant; el a ruinat cea mai mareata tara a lumii si a omorat cateva milioane de oameni - si totusi lumea intr-atat si-a iesit din minti, incat in plina zi discuta daca acesta este sau nu un binefacator al umanitatii"[23].

Extras din volumul "Asasinari in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Epurari (1937-1938)"

[1] Apud Stéphane Courtois (coord.), Dictionarul comunismului, Bucuresti, Ed. Polirom, 2008, p. 507.

[2] Dominique Colas, Lénine et la terreur de masse, in Quand tombe la nuit, Origines et émergence des regimes totalitaires en Europe, Ed. L'age d'Homme, Lausanne, 2001, p. 57

[3] Apud Stéphane Courtois (coord.), Dictionarul comunismului, Bucuresti, Ed. Polirom, 2008, p. 340.

[4] Stéphane Courtois, Nicolas Werts et al., Le livre noir du communisme, Moscova, 2000 (editie rusa), p. 674.

[5] Dominique Colas, Lénine et la terreur de masse, in Quand tombe la nuit, Origines et émergence des regimes totalitaires en Europe, Ed. L'age d'Homme, Lausanne, 2001, p. 52

[6] Viktor Aksyuchits, Infernalnaya Leniniana, http://newspb.ru/allnews/12763581

[7] Apud Stéphane Courtois (coord.), Dictionarul comunismului, Bucuresti, Ed. Polirom, 2008, p. 341.

[8] Dominique Colas, Lénine et la terreur de masse, in Quand tombe la nuit, Origines et émergence des regimes totalitaires en Europe, Ed. L'age d'Homme, Lausanne, 2001, p. 53-54

[9] Stéphane Courtois (coord.), Dictionarul comunismului, Bucuresti, Ed. Polirom, 2008, p. 507; Stéphane Courtois Le poids de la guerre et la pensée de Lénine, Quand tombe la nuit, Origines et émergence des regimes totalitaires en Europe, Ed. L'age d'Homme, Lausanne, 2001, p. 85-86

[10] Stéphane Courtois (coord.), Dictionarul comunismului, Bucuresti, Ed. Polirom, 2008, p. 507.

[11] V. Burtsev, V pogone za provocatorami, M.-L., 1928, reprint - M., 1989.

[12] Russkaya volya, 7 iulie 1917.

[13] Novaya zhizn′, 12 noiembrie 1917.

[14] Viktor Aksyuchits, Infernalnaya Leniniana, http://newspb.ru/allnews/12763581

[15] Stéphane Courtois, Nicolas Werts et al., Le livre noir du communisme, Moscova, 2000 (editie rusa), p. 672.

[16] Stéphane Courtois, Nicolas Werts et al., Le livre noir du communisme, Moscova, 2000 (editie rusa), p. 672.

[17] Apud Stéphane Courtois, Nicolas Werts et al., Le livre noir du communisme, Moscova, 2000 (editie rusa), p. 673.

[18] V. I. Lenin, Opere complete, vol. 37 (ed. romana), pp. 40-66.

[19] V. I. Lenin, Opere complete, vol. 37 (ed. romana), p. 501.

[20] Stéphane Courtois, Nicolas Werts et al., Le livre noir du communisme, Moscova, 2000 (editie rusa), p. 674.

[21] A. Yakovlev, "Cuvant inainte". In: Stéphane Courtois, Nicolas Werts et al., Le livre noir du communisme (editia rusa), Moscova, 2000, p. 6.

[22] V. Aksyuchits, Infernalnaya Leniniana, http://newspb.ru/allnews/12763581

[23] V. Aksyuchits, Infernalnaya Leniniana, http://newspb.ru/allnews/12763581