Organizarea administrativ-teritoriala in Evul Mediu

Organizarea administrativ-teritoriala in Evul Mediu

Intemeierea statelor romane in secolul al XIV-lea a fost rezultatul implinirii a trei tendinte istorice esentiale, strans legate intre ele: agregarea formatiunilor politice preexistente in acelasi cadru teritorial care avea sa devina teritoriul statului in frontierele lui istorice; crearea institutiilor supreme ale puterii autonome laice si bisericesti; emanciparea teritoriilor de sub dominatia straina si afirmarea lor autonoma in campul relatiilor internationale .

Ansamblul acestui proces la capatul caruia maruntele celule de viata politica autonoma atestate in secolul al XII-lea au cedat locul statelor Tara Romaneasca si Moldova, proces incheiat in 1359 in cazul celui dintai principat si in 1392 in cazul celui de-al doilea.

Procesul are loc mai intai prin transformarea juzilor si cnejilor satesti in cneji de vale, apoi in jupani, voievozi si mari voievozi. Acest proces nu a fost identic pe teritoriul tarii. De exemplu, in Moldova, cnejii atestati documentar nu se pot incadra in marea boierime si nici nu se pot mentine ca intermediari intre stapanul feudal si sate, ei putand da nastere, astfel, doar in mica masura feudalilor moldavi. In Tara Romaneasca, datorita unei dezvoltari mai rapide a relatiilor feudale, cnejii au reprezentat categoria a doua a feudalilor, apoi categoria decazuta in randurile unei taranimi libere, ulterior formand marea masa a taranimii nedependente. In Transilvania, datorita cuceririi ungare si constituirii unui stat strain, sefii locali ai comunitatilor satesti ajung simple verigi de legatura intre feudalii maghiari si masa taraneasca exploatata .

A.Tara Romaneasca

Intre Carpati si Dunare existau in 1247, asa cum am mai aratat, cinci formatiuni politice. Spre sfarsitul secolului al XIII-lea se ajunge la un conflict cu regele Ungariei, caruia i se refuza predarea veniturilor pe care acesta le pretindea.

Procesul de unificare la sud de Carpati a cunoscut mai multe etape si s-a realizat prin recunoasterea unuia din marii feudali ce isi extinsesera stapanirea si asupra altor organizatii politice drept capetenie a organismului politic centralizat in plin proces de constituire. Acest feudal a fost Basarab, din familia voievozilor olteni. Recunoasterea din partea voievozilor locali a unui mare voievod s-a dovedit a fi deosebit de utila, acesta reusind sa consolideze situatia economica si politica .

Initiativa lui Litovoi de a pune capat vasalitatii fata de regele Ungariei a fost reluata de Basarab, care la 1330 a obtinut la Posada o stralucita victorie, aceasta fiind considerata actul de nastere al statului Tara Romaneasca. Infrangerea regelui maghiar Carol Robert de Anjou a blocat timp de mai bine de un deceniu politica de expansiune a Ungariei la sud si rasarit de Carpati[4].

Autoritatea lui Basarab se intindea de la Carpati la Dunare, in dreapta Oltului pana la Portile de Fier, spre rasarit pana la Braila si Bugeac. Popoarele vecine au denumit noul stat Vlahia, Valahia sau Ungro-Vlahia. I s-a mai spus de catre autohtoni si Muntenia, intrucat nucleul politic a fost alcatuit din voievodatele de la munte, in jurul carora s-au alaturat si celelalte formatiuni politice[5].

B.Moldova

Pe masura ce stapanirea tatarilor slabeste, spre sfarsitul secolului al XIII-lea, se consolideaza si autoritatea feudalilor locali la rasarit de Carpati.

Alaturi de puternica formatiune politica independenta, deja existenta, intre Carpatii Rasariteni si Prut, probabil cu centrul in zona Sucevei, mai este de semnalat pe teritoriul Moldovei, in secolul al XIV-lea un organism politic, condus de voievodul Dimitrie[6].

In nord exista o alta formatiune politica romaneasca in tinutul Sepenitului, condusa de asemenea de stapani locali. Dupa moartea voievodului Stefan, in 1359, se ajunge la un conflict intre fiii sai, Stefan si Petru. In sprijinul acestuia din urma, soseste un detasament din partea provincialilor maghiari, alaturi de trupe maramuresene, cu ajutorul carora il invinge pe Stefan. Dupa victorie, bucurandu-se de sprijinul capeteniilor locale, voievodul maramuresean Dragos a fost recunoscut conducator al acestei formatiuni politice deja existente[7].

Ungaria constituie o marca, cu centrul la Baia, in anul 1359, sub conducerea acestui voievod maramuresean, vasal regelui Ungariei. Dupa moartea urmasilor lui Dragos, voievodul Bogdan din Cheia, aflat in conflict cu regele ungar, care il declarase necredincios si ii confiscase domeniile, se refugiaza in Moldova cu partizanii sai si familiile acestora. Profitand de conflictele Ungariei cu Tara Romaneasca si cu Bulgaria, el trece muntii si il izgoneste pe Balc, reprezentantul regelui ungar. Sprijinit de feudalii locali, ocupa tronul Moldovei. Confruntata, apoi, cu tendintele regatului ungar de a-si restaura dominatia la rasarit de Carpati, Moldova va prefera sa se orienteze spre o relatie externa cu Polonia, rivala traditionala a Ungariei[8].

Desi a domnit putina vreme, Bogdan a reusit sa-si consolideze statutul, reusind sa inlature pana in 1386, dominatia mongola din partea sud-estica a Moldovei.

Popoarele straine au denumit acest teritoriu Moldo-vlahia sau Vlahia cea mica. Romanii au numit-o Tara Moldovei. Statul feudal al Moldovei s-a format prin inchegarea elementelor constitutive in cadrul unui proces intern. Ca si in Tara Romaneasca, intemeierea Moldovei a imbracat forma "descalecatului" adica o suprapunere peste localnici a unor grupuri militare si a unor elemente demografice, apartinand aceluiasi neam[9].

C.Transilvania

Pe langa formatiunile politice conduse de Menumorut, Glad sau Gelu, in Transilvania au existat si alte nuclee politice. Descoperirea unor cetati, precum cele de la Orsova, Moigrad, Balgrad presupune existenta in Valea Muresului a unor formatiuni politice alcatuind "tari": Tara Fagarasului, Tara Barsei, Tara Hategului, Tara Maramuresului, formatiuni politice teritoriale cu functii statale ce dispuneau de forte armate proprii, de un sistem propriu de productie si care intretineau relatii si legaturi cu alte comunitati.

Asezarea maghiarilor in Panonia si infiltrarea lor in Ardeal a stanjenit dezvoltarea libera a voievodatelor romanesti[10]. Acestea, impreuna cu cnezatele, au continuat sa se mentina, fiind nevoie de un secol si jumatate de la navalirea in Ardeal, pana cand ungurii au introdus pe plan local modelul comitatelor, preluat de la germani.

Ciocnirile politice, precum si restrangerea treptata a drepturilor autohtonilor, i-au silit pe unii lideri romani nemultumiti sa paraseasca Transilvania, impreuna cu supusii lor, spre marcile militare, instituite de regele maghiar la est si la sud de Carpati, ca protectie impotriva tatarilor[11].

Statele medievale romanesti au cunoscut aceleasi forme de guvernamant care se manifestau in aceeasi perioada in toata Europa. Este vorba de[12]:

-monarhia descentralizata, adica monarhia in care regele exercita doar o putere nominala asupra marilor feudali, acestia bucurandu-se de o autonomie foarte mare, s-a manifestat sporadic doar in Transilvania, din pricina legaturilor cu regatul maghiar;

-monarhia reprezentativa pe stari, adica monarhia in care regele este obligat sa consulte in problemele esentiale adunarile de stari, s-a dezvoltat plenar in cele trei Tari Romane, atingand in Transilvania forma sa tipica. Adunarile de stari, desi au fost folosite initial pentru intarirea puterii centrale, au ajuns in cele din urma, s-o slabeasca in favoarea marii nobilimi;

-monarhie absoluta si republici orasenesti, adica monarhia in care regele, ca unic titular al puterii politice acorda, din ratiuni comerciale, o larga autonomie politica anumitor centre urbane. Republicile orasenesti se intalnesc cu precadere in Transilvania (cetatile sasesti) si mai putin in Moldova si in Tara Romaneasca, unde doar Baia si Targoviste se bucurau de anumite privilegii.

Forma de guvernare a monarhiei reprezentative pe stari a cunoscut in Tarile Romane urmatoarele doua regimuri politice :

-regimul domnesc: puterea este concentrata in mainile sefului statului care conduce cu sprijinul paturilor producatoare libere, adica a taranilor si targovetilor liberi. Acest regim se caracterizeaza printr-un aparat administrativ puternic, alcatuit din dregatori-ostasi care depindeau direct de seful statului, printr-un Sfat domnesc care include numai boierii cu dregatorii si prin acordarea de privilegii taranilor si targovetilor liberi;

-regimul nobiliar: puterea este impartita intre seful statului si marii boieri. Acest regim se caracterizeaza prin alegerea domnului de catre marea boierime, prin controlul efectiv exercitat de aceasta asupra acitivitatii interne si externe a domnitorului, precum si asupra veniturilor tarii, prin sporirea privilegiilor marii nobilimi si prin aservirea producatorilor liberi. Acest regim va fi mai evident in Transilvania, decat in Moldova si Tara Romaneasca.

In conditiile secolului al XIV-lea, aparitia statelor feudale romanesti a insemnat dezvoltarea si diversificarea functiilor pe care respectivele state le indeplineau. Cea mai importanta, cel putin in primele doua secole dupa intemeiere, a fost functia externa, de aparare, menita sa apere fiinta si identitatea constructiilor politice romanesti. Nu trebuie neglijata nici functia interna, diversificata si realizata in conditiile societatii feudale dominata de clasa nobiliara. Pus in slujba intereselor acesteia, statul feudal romanesc si-a asumat in mod firesc cele trei functii interne specifice oricarei organizari statale: mentinerea ordinii interne, judecarea si pedepsirea raufacatorilor si strangerea darilor .

Nu este astfel de mirare ca, in conditiile existentei unor functii interne tot mai numeroase si complexe, s-a impus crearea si dezvoltarea unui aparat statal menit sa asigure realizarea acestora. Putin dezvoltat imediat dupa intemeiere, fiind compus numai din organe strict necesare pentru existenta statului, acest aparat s-a diversificat si dezvoltat pe masura ce puterea centrala s-a intarit. Un rol important l-a jucat aparatul administrativ menit sa realizeze interesele generale ale societatii feudale. Tipica pentru existenta unui stat in curs de centralizare si pentru existenta unei singure puteri statale, a fost defalcarea dreptului administrativ intre centru si teritoriu, fapt ce a marcat aparitia unei ierarhii specifice si demarcarea treptata a rolurilor si atributiilor detinute de fiecare organ sau dregator in cadrul acestei structuri .

Administratia publica centrala era formata din totalitatea organelor dotate, printre altele, si cu atributii administrative si care, in conditiile socio-politice ale feudalismului romanesc, aveau dreptul de a decide in realizarea intereselor publice ce se confundau, la momentul respectiv, cu interesele clasei nobiliare .

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

In Tara Romaneasca si in Moldova, in centrul acestui aparat se afla domnul, iar in jurul acestuia se gaseau o serie de organe colegiale, precum Sfatul domnesc sau Adunarile de stari, si de dregatori aflati fie in slujba tarii, fie in slujba domnului.

In Transilvania, conducerea politica centrala a apartinut, cat timp s-a regasit sub stapanirea Ungariei, voievodului, iar mai apoi, de la 1541, principelui. Regii maghiari au gasit forma de organizare a voievodatului la cucerirea Transilvaniei, institutia aceasta ramanand specifica numai Transilvaniei in intreg regatul maghiar, imprimand o nota deosebita de Tarile Romane. In exercitarea atributiilor sale, voievodul era ajutat de congregatii si de catre dregatori: vicevoievod, notar, judele curtii si protonotarul tarii[17]. Voievodul avea atributii jurisdictionale numai asupra celor 7 comitate din Transilvania (Hunedoara, Alba, Tarnava, Cluj, Dobaca si Solnocul Interior) si, din secolul al XIV-lea, si asupra scaunelor secuiesti.

Mai tarziu, dupa 1541, principele era ales de Dieta si confirmat de catre Poarta otomana[18]. Necesitatea confirmarii de catre sultan a principelui a transformat alegerea de catre Dieta intr-o simpla formalitate, candidatul sustinut de Poarta fiind numit principe, uneori chiar impotriva vointei Dietei. Inscaunarea principelui se facea la Alba-Iulia, capitala tarii. Principele era ajutat in guvernare de Consiliul Principelui, alcatuit din cate sapte reprezentanti ai fiecarei natiuni privilegiate, adica ungurii, sasii si secuii .

Adunarile de stari aveau denumiri diferite. Astfel, intalnim denumirile de sobor, mare sobor, sfat de obste, in Moldova si Tara Romaneasca[20], si de Dieta sau congregatie in Transilvania. Dieta Transilvaniei era alcatuita din: Scaunul Gubernial cu consilieri si prelati, Tabla Regeasca, inaltii functionari ai comitatelor, provinciilor si scaunelor secuiesti, ai provinciilor sasesti si ai oraselor libere sau taxaliste . Sfatul domnesc era alcatuit din marii boieri pe care domnul ii consulta pentru solutionarea diverselor probleme ridicate de guvernarea statului .

In Transilvania, in perioada voievodatului, voievodul era ajutat in guvernarea tarii de mai multi vasali, numiti familiares. In prima perioada a principatului, principele trebuia sa conduca statul cu ajutorul unui Consiliu format din 21 de persoane, si apoi din 12 persoane.

Consiliul jura credinta atat principelui, cat si tarii, iar functia Consiliului consta in a-l consilia pe principe in acord cu legislatia in vigoare. Principele era obligat sa tina seama de sfaturile Consiliului, cu exceptia cazului in care acestea erau ilegale[23].

Imediat dupa intemeiere, aparatul central de stat era redus, el se compunea din organele esentiale pentru existenta statului si din dregatori care serveau curtea domneasca sau persoana domnului. Cat timp domnia nu se consolidase, dregatorii indeplineau anumite atributii in cadrul curtii, legate de persoana domnului. Odata cu intarirea aparatului central si ingradirea imunitatilor boierilor, dregatorii preiau, in numele domnului, conducerea efectiva a vietii de stat[24].

In schimb, in Transilvania exista un aparat dregatoresc restrans, alcatuit din vasali ai voievodului. Cel mai important dregator era vicevoievodul. De asemenea, exista un notar, un jude al curtii, cu atributii administrative, fiscale si judiciare, precum si un protonotar, care avea ca sarcina principala asigurarea unei mai bune functionari a cancelariei voievodatului[25].

Aparitia marilor state feudale          romanesti cu functiile lor specifice, conditionate de existenta unei puteri centrale a determinat aparitia unui aparat complex care sa reprezinte si sa realizeze la nivel regional si local, interesele statului feudal . Aflat in subordinea domniei si a marilor dregatori, acest aparat s-a regasit de la bun inceput pe intreg teritoriul tarii, indeplinind diversele sarcini incredintate de la centru. Pentru strangerea veniturilor si pentru asigurarea suprematiei puterii de stat, statele centralizate medievale romanesti si-au creat organe regionale si locale cu atributii fiscale, militare si judecatoresti. Precizarea competentei lor teritoriale a impus crearea unitatilor administrativ-teritoriale.

Competenta teritoriala a acestui aparat administrativ era circumscrisa la nivelul unor diviziuni administrativ-teritoriale de dimensiuni mai mari sau mai mici. Cele mai mari si mai vechi au fost tinuturile in Moldova si judetele in Tara Romaneasca, avandu-si originea in formatiunile politice anterioare constituirii statelor medievale centralizate[27].

Denumirea de judet vine de la judicium (instanta de judecata) si atesta atributia judecatoreasca straveche a acestor unitati administrative, precum si prestigiul de care se bucura, la romani, activitatea de solutionare a litigiilor. Judetele au preluat, in general, numele apelor de-a lungul carora s-au format , prima lor atestare documentara datand din 3 octombie 1385. Printre cele mai vechi judete se pot enumera Jales, Valcea, Motru, Gorj, Prahova si Ilfov, Braila si Paduret .

Judetele erau conduse de dregatori locali, numiti judeti sau vornici de judet. In Oltenia, dupa 1420, baniile devin impartiri administrative asimilate judetelor, conduse de bani.

Denumirea de tinut vine, probabil, din latinescul tenutum si a fost introdus sub inspiratia documentelor poloneze redactate in limba latina. Tinuturile s-au format pe unitati geografice sau in legatura cu cetatile si orasele. Tinuturile erau carmuite de dregatori numiti sudeti, parcalabi sau starosti. Daca in Tara Romaneasca, subdiviziunea au reprezentat-o baniile, in Moldova existau Tara de Sus (cuprindea Hotin, Dorohoi, Harlau, Cernauti, Suceava, Neamt si Bacau), cu sediul la Dorohoi, si Tara de Jos (Iasi, Carligatura, Roman, Vaslui, Tutova, Tecuci, Putna, Covurlui, Falciu, Lapusna, Orhei si Soroca) cu sediul la Barlad[30].

La inceput, judetele si tinuturile au ramas ca grupari patriarhale, spontane pentru apararea intereselor locale. Dupa centralizarea statului, ele au fost complet subordonate statului feudal.

Si dupa intemeierea Tarilor Romane, obstea sateasca a continuat sa fie celula de baza a vietii socio-economice si spirituale romanesti, desfasurata acum in conditiile existentei marilor state feudale romanesti. Ea si-a pastrat mai vechile caracteristici legate de ideile de comunitate/obste si solidaritate, precum si traditionalele functii economice, politice, juridice, administrative si spirituale. Epoca feudalismului dezvoltat si-a pus insa puternic amprenta asupra modului in care aceste functii s-au realizat. In primul rand, trebuie remarcat ca procesul de destramare a obstii si de aservire a acesteia a continuat si chiar s-a intensificat dupa intemeiere, de unde si existenta unei multitudini de obsti aflate in dependenta feudala fata de domnie si fata de marii stapanitori feudali .

Orasele si targurile feudalismului romanesc au aparut atat inainte de intemeiere, cat si in epoca imediat urmatoare intemeierii. Cele mai importante orase in aceasta perioada erau Targu Jiu, Arges, Campulung, Targoviste, Giurgiu, Turnu, Severin in Tara Romaneasca, respectiv Iasi, Suceava, Neamt, Piatra, Bacau, Vaslui, Tecuci in Moldova. Aparitia lor este legata de existenta unor centre intarite, a unor curti apartinand unor sefi locali ce puteau constitui in acelasi timp centre de schimb si de paza a marfurilor. La originea multora au stat mai vechile targuri existente pe vaile unor rauri, de unde si alaturarea termenului de targ denumirii raului respectiv. In epoca ulterioara intemeierii, aparitia oraselor si targurilor este legata de initiativele domniei, de unde si raportul special existent intre comunitatea oraseneasca si domn[32].

Organizarea administrativ-teritoriala a voievodatului Transilvania s-a cristalizat treptat, atingand in secolul al XIV-lea forma definitiva. Teritoriul Transilvaniei era impartit in comitate, districte si scaune .

Comitatele erau circumscriptii administrative conduse de un comite si de un loctiitor al acestuia, numit vicecomite. Comitele era ales de catre voievodul Transilvaniei, iar vicecomitele de catre nobilimea din comitat. Erau ajutati in indeplinirea sarcinilor de catre juzi nobiliari, alesi de obstea nobilimii comitatului. Comitatele erau impartite in plase, conduse de pretor, numit de catre nobilimea comitatului. Primele comitate au fost Alba, Somes, Hunedoara, Tarnava, Dobaca, Cojocna, Turda, Caras-Severin, Timis-Cenad, Arad, Bihor, Soloncul de Mijloc, Satu Mare, Maramures si Ugocea.

Romanii isi aveau propriile lor organizatii teritoriale, numite districte, cele mai renumite fiind cele din Banat. Banatul s-a bucurat intotdeauna de o larga autonomie, fiind condus de un ban. Se cunosc opt districte: Lugoj, Sebes, Mehadia, Almaj, Iladia, Comiat, Crasova si Barzana. Aceste formatiuni erau conduse de un comite sau castela, si de un loctiitor-crainic.

Tara Fagarasului, ca si Banatul si Tara Oltului, s-a bucurat de autonomie in cadrul statului feudal maghiar, constituind asa-zisul ducat al Tarii Fagarasului. Era condusa de boieri romani .

Documentele atesta existenta in Maramures a opt districte, aflate pana in secolul al XIV-lea sub condurerea unui voievod roman. De asemenea, in regiunea Hunedoara este atestat districtul Hateg, avand in frunte obstea boierilor si cnejilor.[36]

Scaunul era forma de organizare administrativ-teritoriala a tinuturilor locuite de secui sau de sasi. Scaunul secuiesc era condus de doi dregatori: capitanul si subordonatul sau ierarhic, judele pamantean. Autoritatea suprema asupra secuilor o avea comitele secuilor, care prezida Adunarea secuilor. Din secolul al XV-lea, comitele secuilor este reprezentat in fiecare din cele sapte scaune secuiesti de cate un jude regal, care supraveghea justitia scaunala.

Scaunul sasesc era condus de un jude regal si de un jude scaunal. Toate scaunele sasesti, constituite in Universitatea Saxona[37], erau conduse de comitele Sibiului, care il reprezenta pe rege, dar care era subordonat voievodului Transilvaniei si ales de Obstea saseasca .

Mai tarziu, intre 1541 si 1683, Transilvania a fost organizata sub forma unui principat autonom, statul ungar fiind desfiintat dupa infrangerea de la Mohacs, din fata armatelor Imperiului Otoman. Acest eveniment a permis Transilvaniei sa isi consolideze identitatea politica proprie si viata de stat.

In aceasta perioada, a Principatului autonom, Transilvania a cuprins cele sapte comitate care au format voievodatul, scaunele sasesti si secuiesti, districtele regale, comitatele din Partium (Maramures, Satu Mare, Crasna, Solocul de mijloc, Solocul exterior, Bihor, Zarand, Arad), Banatul pana in 1552 si comitatele din Ungaria Superioara, Bereg, Ugocsa si Szaboles[39].

Orasele si targurile erau unitati administrative alcatuite din mestesugari, intelectuali, negustori si agricultori care locuiau un teritoriu cu un regim juridic privilegiat, ce le asigura o oarecare autonomie[40]. Teritoriul orasului era impartit in trei zone: vatra (centrul urban), hotarul (terenul inconjurator, cultivat de oraseni) si ocolul (satele invecinate orasului, care alcatuiau o unitate gospodareasca sub autoritatea dregatorilor domnesti din targ). Orasele erau comunitati inchise, asezarea strainilor pe teritoriul lor fiind posibila doar cu aprobarea conducerii orasenesti.

Administratia oraselor din Tara Romaneasca si Moldova se caracterizeaza prin coexistenta a doua categorii de organe administrative:

a)unele alese de catre oraseni

-judetul si pargarii in Tara Romaneasca, soltuzul si pargarii in Moldova;

-adunarea generala ca autoritate suprema.

b)altele, numite de Domn sau de persoana careia Domnul ii cedase orasul:

-vornicul de targ, parcalabul de oras;

-alti dregatori cu atributii administrative si fiscale.

In Transilvania, orasele se bucurau de autonomie, recunoscuta de puterea centrala prin charta fiecarei asezari urbane. Conducerea lor era exercitata de consiliul municipal, alcatuit din doisprezece cetateni de vaza. Consiliul municipal era prezidat de primar sau de jude, ales anual. Unele orase transilvane cunosc si institutia administratorului[41].

Satele aveau organe administrative proprii, competente in toate domeniile. Obstea reprezinta institutia administrativa menita sa reprezinte comunitatea sateasca fata de puterea centrala si locala. Satele libere erau subordonate judetului sau tinutului, fiind, astfel, controlate de domnie prin intermediul conducatorilor de judet ori de tinut. Satele boieresti erau administrate si judecate de stapanul mosiei, in anumite limite. Doar infractiunile extrem de grave erau judecate de dregatorii domnesti. Comunitatile rurale din Transilvania erau organizate pe temeiul principiilor statornicite anterior intemeierii statului feudal centralizat. Conducatorii satelor, juzi sau cnezi, aveau atributii administrative, militare, fiscale si judiciare[42].