Noua organizare politica a lumii dupa primul razboi mondial

Noua organizare politica a lumii dupa primul razboi mondial

In primavara anului 1918, dupa incheierea pacii cu Rusia, Germania a lansat o puternica ofensiva in vest. In iulie 1918 aliatii au reluat ofensiva, pana in toamna situatia s-a agravat, atat pentru Germania cat si pentru aliatii sai. Astfel, la 9 septembrie 1918 a capitulat Bulgaria, la 30 octombrie 1918, Turcia, iar la 3 noiembrie 1918 armata austro-ungara semneaza armistitiu, aliatii stabilind conditiile. La 11 noiembrie 1918, Germania a semnat armistitiu prin care trebuia sa evacueze Alsacia si Lorena , sa-si retraga armatele din Austro-Ungaria, Turcia si Romania, sa evacueze malul stang al Rinului in vreme ce pe malul drept trebuia creata o zona neutra. De asemenea ,erau anulate tratatele de la Brest - Litovsk si Bucuresti. Germania mai era obligata sa cedeze: 5.000 de locomotive, 150.000 de vagoane, 1700 de avioane, 5000 de tunuri. Aliatii au hotarat ca deocamdata trupele germane sa ramana in teritoriile ruse. Armistitiul a fost semnat pe 36 de zile cu drept de prelungire.

Proiecte de pace

Sfarsitul razboiului a determinat o intensa activitate diplomatica, facandu-se mai multe propuneri de incheiere a pacii.

La 5 ianuarie 1918, Lloyd George se pronunta pentru o pace dreapta cu Germania si aliatii sai, cu conditiile: eliberarea Belgiei, retrocedarea  Alsaciei si Lorenei, crearea statului polonez independent, incorporarea in Italia a tuturor teritoriilor locuite de italieni, autonomia etniilor din imperiile Austro-ungar si Otoman.

La 8 ianuarie 1918, W. Wilson a expus in Congres programul de pace al S.U.A in 14 puncte in care propunea o pace bazata pe dreptate, egalitate si democratie, o pace fara anexiuni, contributii si despagubiri de razboi. Totusi, programul accepta ca Germania trebuia sa plateasca "pentru toate pagubele pricinuite populatiei civile din tarile aliate". In continuare se pronunta pentru: renuntarea la tratatele cu caracter secret si la o diplomatie secreta, libertatea navigatiei comerciale, libertatea comertului international, rezolvarea libera si obiectiva a problemelor coloniale, eliberarea de catre Germania a teritoriului rus ocupat si rezolvarea problemei acestei tari, retrocedarea Alsaciei si Lorenei, rectificarea granitelor Italiei, deschiderea stramtorilor din Bosfor si Dardanele, crearea statului polonez, crearea Societatii Natiunilor, libera dezvoltare a populatiilor care facusera parte din Imperiul Austro-ungar.

La masa tratativelor multe lucruri se vor schimba, de la inceput aparand divergente, interese nationale si particulare diverse. Fiecare dorea sa castige cat mai mult la masa tratativelor. Referindu-se la aceasta situatie, George Clemanceau - premierul francez -, afirma 'am castigat razboiul, acum va trebui sa castigam pacea'; prin vocea sa, Franta era pentru o pace cu caracter punitiv, Clemanceau dorea ca puterea Germaniei sa fie redusa astfel incat sa nu mai reprezinte o amenintare in viitor.

La 18 ianuarie 1818 in prezenta a 10.000 de delegati din 32 state s-au deschis lucrarile Conferintei de pace. Pentru prima data, punand capat unei traditii ce interzicea conducatorului statului american sa paraseasca teritoriul Americii, Woodro Wilson s-a deplasat in Europa. Totul a fost dirijat de marile puteri: SUA, Anglia, Franta, Italia,  Japonia. Robert Lassing, din delegatia americana, spunea: 'posedand cele mai moderne arme, avand cele mai puternice flote de razboi, cei patru mari . au impus cuvantul lor statelor lumii'.

Statele participante au fost impartite in:

- state cu interese generale (marile puteri);

- state cu interese limitate (a caror reprezentanti nu au dreptul sa participe la sedintele care le interesau in mod deosebit).

S-au creat: Consiliul celor zece, Consiliul celor patru si Consiliul ministrilor de externe, format din cinci membri. Rolul principal l-a avut Consiliul celor patru.

Delegatiilor statelor mici nu li s-a permis sa examineze proiectele tratatelor, fiind puse direct in situatia de a le semna.

S-au constituit 17 comisii centrale, fiecare cu un numar de subcomisii, respectiv: Comisia nr. 1, care se ocupa de problemele Societatii Natiunilor, presedinte fiind W. Wilson; Comisia pentru raspunderi, Comisia pentru reparatii si altele ce aveau in vedere regimul international al transporturilor, chestiuni financiare, chestiuni teritoriale.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Au mai functionat si comitete, respectiv: Comitetul pentru problemele Cehoslovaciei, Comitetul pentru problemele Poloniei, Romaniei, Iugoslaviei.

Discutiile au inaintat incet, iar multe chestiuni n-au putut fi solutionate.

Tratatul cu Germania a fost primul incheiat. Anglia a actionat pentru protejarea Germaniei; exista teama ca impunerea unor conditii dure putea impinge Germania spre bolsevism.

La 28 iunie 1919, in Sala oglinzilor de la Versailles s-a semnat tratatul cu Germania. Documentul are mai multe parti. In prima parte se refera la statutul Ligii natiunilor. Tratatul are 430 de articole referitoare la frontierele Germaniei, la clauzele politice europene, drepturi si interese germane in afara Germaniei, clauze militare, navale si aeriene, reparatii, s.a.

Art. 231 stabilea responsabilitatea exclusiva a Germaniei si a aliatilor sai si justifica in ochii invingatorilor faptul pentru care fostul Reich nu a fost invitat sa participe la hotararea propriei sorti. Germania era declarata ca stat ce incalcase legile si principiile razboiului, intrucat utilizase, pentru prima data la Ypres, armele chimice.

Germania isi reducea teritoriul cu o optime datorita faptului ca a trebuit sa inapoieze Frantei, Alsacia si Lorena, Belgiei regiunile Valone, Poloniei regiunea Poznan si o parte a Prusiei Occidentale - pentru ai asigura accesul la Marea Baltica, printr-un coridor de 80 km., care despartea noul stat de Prusia orientala. De asemenea, Silezia de nord era impartita intre Polonia si Germania, Boemia si Moravia au intrat in componenta satului ceho-slovac, iar portul Danzig (Gdansk) devenea port liber sub autoritatea Societatii Natiunilor impreuna cu orasul Memel.

In plus Germania pierdea coloniile sale din Africa - Namibia, Camerun, Tanzania -, cele din Oceanul Pacific si din China, ele fiind impartite intre Anglia, Belgia, Franta, Japonia si Austria.

Franta primea pentru 15 ani teritoriul Saar - regiune demilitarizata pusa sub autoritatea Societatii Natiunilor.

Tratatul interzicea Anschluss-ul.

De asemenea,  s-au impus Germaniei restrictii militare, respectiv: reducerea efectivelor, interzicerea serviciului militar obligatoriu, s-a interzis existenta artileriei grele, aviatiei, submarinelor, flota redusa la 6 crucisatoare si 12 contratorpiloare.

Tratatul a fost bine primit in Marea Britanie existand sentimentul ca s-a obtinut ce s-a dorit, in schimb a fost criticat de Keynes, care spunea ca Germania este ingenunchiata si incapabila sa se refaca economic si ca aceasta nu ar face decat sa aduca si mi repede bolsevismul spre centrul Europei. Tratatul a fost considerat primitiv, nedrept si a creat sentimentul de revansa. Pe de alta parte francezii considerau tratatul prea ingaduitor deoarece 'Germania ramanea puternica'. Unii istorici l-au apreciat ca 'cel mai slab tratat din istorie'.

Intre insuficientele acestui tratat: Germania pastra Prusia Orientala, era incalcat flagrant "principiul nationalitatilor" proclamat de W.Wilson in proiectul in 14 puncte, regiunea sudeta era acordata Cehoslovaciei desi era locuita in majoritate de populatie germana. De asemenea, egalitatea in drepturi nu s-a respectat, acest tratat nu s-a negociat ci i-a fost impus Germaniei.

Tratatele de pace cu fostii aliati. 

In 10 septembrie 1919 la Saint - Germain era semnat tratatul cu Austria prin care se crea staul Austria pe o suprafata de 84.000 km², avand o populatie de 6,7 milioane de locuitori. Tratatul recunostea existenta statelor vecine: Cehoslovacia, Polonia (Boemia, Slovacia, Moravia - retrocedate). Italia primea Trieste, iar Bucovina, Transilvania si Banatul reveneau Romaniei.

Unele nemultumiri au fost create datorita pretentiilor Italiei asupra Dalmatiei, precum si disputei asupra regiunii Teschen dintre Slovacia si Polonia. Tratatul stipula ca Austria nu mai este monarhie devenind Republica independenta. Se interzicea Anschluss-ul.

Armata era redusa la 30 de mii fiind desfiintata aviatia militara, iar fota predata puterilor asociate si aliate.

Semnat la Neuilly sur Seine in 27 noiembrie 1919 prin care Bulgaria era declarata tara invinsa. Bulgaria era obligata sa cedeze Tracia apuseana Greciei; Taribrod, Bosilegrad si Strumica reveneau Regatului sarbilor, croatilor si slovenilor. Granita romano-bulgara se fixa pe baza tratatului de la Bucuresti din 1913. Armata era redusa la 30.000 de oameni iar Bulgaria era obligata sa plateasca reparatii de razboi.

Semnat la Trianon in 4 iunie 1920, obliga Ungaria sa recunoasca noile granite create, renuntand la teritorii ca: Transilvania, Banat care reveneau Romaniei, Voivodina, Croatia si Banatul Sarbesc, care reveneau Regatului sarbilor, croatilor si slovenilor. Ungaria era obligata sa-si reduca armata la 35.000 de oameni si sa plateasca reparatii de razboi.

Tratatul a provocat multe probleme cu vecinii, in special cu Romania; s-a creat o pozitie revansarda.

Marile puteri au decis sa lichideze Imperiul Otoman, sa imparta teritoriile stapanite de Turcia; desi au existat anumite intelegeri, in timpul discutiilor au aparut probleme intre pretendenti la ceste zone. La 10 august 1920 la Sevres s-a semnat tratatul cu guvernul sultanului care nu mai era reprezentat, controland o zona foarte redusa, zona centrala fiind controlata de Adunarea Nationala a lui Kemal Ataturk. Se crea o comisie internationala a stramtorilor din care Rusie era exclusa, era redusa flota turca, teritoriul se limita la Istambul si imprejurimi; Siria si Libanul intrau sub mandat francez, Palestina si Mesopotamia intrau sub mandat englez, protectoratul englez asupra Egiptului si Ciprului, insulele Dodeconez revin Italiei, o parte din Tracia revine Greciei impreuna cu tarmul european al Dardanelelor si unele insule. Se crea Kurdistanul independent.

Guvernul lui Kemal Ataturk n-a recunoscut prevederile tratatului de la Sevres. Aliatii au trecut la organizarea unei blocade. Kemal va reusi sa-i invinga, in special pe greci si sa creeze Statul Turc Modern.

Nerecunoasterea tratatului de la Sevres si razboiul lui Kemal Ataturk va duce la semnarea tratatului de la Lausane (iulie 1923).

Unele chestiuni luate in discutie de tratatele de pace urmau sa fie definitivate pe parcurs, cum erau, spre exemplu problema Societatii Natiunilor, problema reparatiilor.

Problemele Extremului Orient.

Imediat dupa razboi au aparut o serie de probleme. Japonia ocupase in 1914 posesiunile Germaniei si impusese guvernului Chinei o serie de cerinte controland 50% din comertul Chinei in timp ce Anglia si Franta controlau 17%, respectiv 15%.

America era nemultumita. Disputele au dus la Conferinta de la Washinton, care si-a inceput lucrarile la 12 mai 1921 cu participarea: Angliei, Frantei, Italiei, Japoniei, Austriei, Noii Zeelande, Indiei, Belgiei, Olandei, Chinei. Conferinta a avut pe ordinea de zi limitarea inarmarilor maritime si terestre.

La 13 decembrie 1921 a fost semnat Tratatul celor patru, pe 10 ani (SUA, Franta, Japonia) referitor la posesiunile insulare si dominioanele din Pacific; s-a convenit sa se respecte posesiunile rezultate dupa  razboi.

Problema cea mai mare era cea a posesiunilor navale. SUA cerea sa i se recunoasca locul de egalitate

La 6 februarie 1922, Tratatul celor cinci SUA Anglia Franta Japonia Italia limita inarmarile maritime referindu-se la navele de linie si se stabileau urmatoarele proportii: Anglia - 525 mii tone, SUA - 525 mii tone, Japonia - 315 mii tone, Franta - 175 mii tone, Italia - 173 mii tone. Cea care a pierdut a fost Anglia, care-si pierde pozitia de putere maritima absoluta, renuntand la principiul ca flota sa fie egala cu cea a primelor doua puteri unite. Franta era nemultumita pentru ca era pusa pe picior de egalitate cu Italia.

In problema submarinelor, cea mai activa si cea mai energica era Franta care se opunea limitarii dotarii cu submarine. Nu s-a putut ajunge la o intelegere.

Istoricii apreciaza ca tratatele de la Washinton a avut consecinte negative asupra flotei Angliei, singurul rezultat pozitiv.

In 2 februarie 1922, Tratatul celor noua (SUA, Anglia, Belgia, Olanda, Portugalia, China) care decidea respectarea dezvoltarii libere a Chinei, comertului si industriei tuturor statelor; Anglia pastra Hong-Kongul; a redat Chinei peninsula Shanthou.