Marcus Ulpius Traianus (98-117)

Marcus Ulpius Traianus (98-117)

La urcarea, Traian pe tron avea 45 de ani. Tatal sau a fost legat al Syriei, proconsul al Asiei, iar pentru deosebite merite a fost inaltat de Vespasianus la rangul de patrician. Traian a fost inainte de toate ofiter. In 91, sub Domitianus, a obtinut si demnitatea de consul. El nu a fost numai un general temerar si capabil, ci si un administrator de marca, asa cum rezulta din corespondenta lui cu Plinius cel Tanar, cand acesta era guvernatorul Bithyniei. A avut norocul ca Plotina, sotia sa, sa fie o femeie remarcabila si sa-l secondeze in multe imprejurari grele.

Traian a fortificat linia Rhinului, continuand opera lui Domitianus. A acordat mare atentie urbanizarii noilor teritorii cucerite, infiintand noi orase in Germania: Ulpia Traiana (Xanten) si Ulpia Noviomagus (Nymegen). Consolidarea frontierei rhenane i-a permis reducerea armatei Rhinului la 4 legiuni; castrul de la Novaesium (Neuß), fiind parasit in 105. Dupa o sedere scurta pe Dunarea superioara si in Raetia, noul imparat intra in Roma la inceputul lui 99.

Prin temperamentul si interesul sau trebuie spus ca intreaga domnie a fost marcata de interesul lui Traian pentru politica externa. El a fost primul mare cuceritor de la Caesar, care a depasit granitele 'naturale' recomandate de Augustus a nu fi depasite. Traian si-a propus sa rezolve radical problemele de securitate ale Imperiului la doua importante sectoare ale hotarelor Imperiului: frontiera dunareana si cea rasariteana.

Pentru a duce la bun sfarsit aceste obiective, era nevoie de o armata buna si de un stat major capabil sa domine situatiile. A avut insa norocul ca Flavienii sa-i lase o solida mostenire si in aceasta privinta: Lucius Licinius Sura, comes Traiani, care a primit ornamenta triumphalia in I et II Dacicorum, A. Cornelius Palma, care a avut importante contributii pe frontul oriental, Lusius Quietus, celebrul comandant al cavaleriei maure, Quintus Marcius Turbo, membru al ordinului ecvestru, prieten apropiat al imparatului, iar mai apoi guvernator al Daciei si praefectus praetorio sub Hadrianus si, last but not least, Publius Aelius Hadrianus, viitorul imparat, comes Traiani si legatus Syriae.

Traian a marit armata cu doua legiuni: II Traiana et XXXI Ulpia si un numar insemnat de cohorte si alae. Traian si-a asigurat o garda, equites singulares, alcatuita, preponderent, din batavi dar si din alti germanici.

Primul razboi dacic[1] incepe la 25 martie 101, cand Traian pleaca din Roma, armata fiind  alcatuita din 11 legiuni plus un numar important de vexilatii si un numar imprecis de cohortes si alae, intr-un cuvant, peste 100.000 soldati. Este greu de spus care a fost motivul special al razboiului contra dacilor, stiind ca Decebalus a respectat pacea din 89.

Daca se considera ca Traian a vrut sa transforme Dacia in provincie intre 101-102 aceasta este o afirmatie fara suport documentar, intrucat din clauzele pacii, apoi din modul in care a tratat cu Decebalus, care i s-a plecat precum Vercingetorix, nu rezulta acest lucru. La sfarsitul primului razboi dacic, nimic nu-l impiedica pe Traian sa transforme Dacia in provincie romana. Regretatul meu profesor, N. Gostar, a demonstrat convingator ca generalul Longinus, care comanda trupele ramase in Dacia ca organiza un district militar roman in sud-vestul Daciei cu scopul de a controla cat mai eficient regatul dac imputinat teritorial si de a-l aduce intr-o mai stransa legatura de dependenta fata de Imperiu[2].

Al doilea razboi dacic a inceput la 4 iunie 105, cand Traian paraseste Roma pentru a se indrepta impotriva lui Decebalus. Operatiunile militare se incheie la 11 august 106, potrivit unei diplome militare de la Porolissum.

Traian a ramas in Dacia pentru a lua toate masurile pentru a organiza ordinatio Daciae. Dupa razboaiele dacice, la Dunare - intre Vindobona si varsarea acesteia in Marea Neagra - au fost construite 9 castre legionare: in Pannonia superioara: Vindobona, Carnuntum, Brigetio, in Panonia inferioara: Aquincum, in Moesia superioara: Singidunum, Viminacium, in Moesia inferioara: Durostorum, Troesmis si Novae.

Armata Dunarii era cea mai puternica armata, Traian, recunoscand marele pericol venit dinspre acest Barbaricum, a incercat sa-l inlature prin fortificarea frontierelor si prin masarea de trupe la frontiera danubiana.

Frontiera orientala

In anul 106, A. Cornelius Palma, legatus Syriae, transforma tara nabateilor in provincia Arabia, fapt ilustrat pe emisiunile monetare prin legenda Arabia adquista. Arabia reprezenta un element important al sistemului militar, ca teritoriu oriental al Imperiului roman. Arabia era un element important al sistemului militar-comercial roman in Orient, ea cuprinzind si o parte a peninsulei Sinai iar prin golful Akaba controla si comertul cu India. Arabia va fi fortificata cu castre in nord si flota in sud si o via militaris de la Damasc pana in golful Akaba.

In 107, o ambasada indiana aparea la Roma.

Regele partilor, Chosroes (Osroes), succesorul lui Pacorus, l-a alungat, in anul 110, pe Tigrames, regele vasal Romei din Armenia, inlocuindu-l cu Exedares, fiul lui Pacorus, urmat de Parthamasiris. Desigur ca actul acesta ostil nu putea fi trecut cu vederea de catre Traian.

Evenimentele nu pot fi reconstituite decat cu mare aproximatie, datorita paucitatii traditiei literare. Traian paraseste Roma in toamna 113. Chosroes incearca sa evite catastrofa, propunand un ararajament de tipul Nero-Tiridates. Traian respinge propunerea si-si continua marsul instalandu-si cartierul general la Antiochia, in Syria.

Operatiunile au fost deschise in 114, imparatul atacand in regiunea Eufratului mijlociu. Armata romana era insotita si de contingentele unor reges socii: Iberi, Colchi, Bosporani, Sauromatae. In cursul luptelor, Parthamasiris este ucis, iar Armenia, Armenia Minor et Cappadocia devin provincie romana sub legatul L. Catilius Severus.

In 115 are loc cucrirea nord-vestului Mesopotamiei, reflectata in legendele mondelelor emise la Roma: Armenia et Mesopotamia in potestatem p. Romani redactae SC. In 116, Traian intra, ca invingator, in capitala parta Ctesiphon, iar pe monede apare legenda Parthia capta. In provinciile parthice ale Mesopotamiei nordice se formeaza provincia Assyria. Spre sfarsitul lui 116, Traian inainteaza pe Tigru pana la varsare. Ajuns aici, ar fi rostit, potrivit lui Cassius Dio: 'Daca as fi fost mai tanar as fi inaintat si eu catre India, ca Alexandru'.

Revoltele din Orient si revenirea partilor sunt reprimate cu duritate de generalii lui Traian L. Quietus si Q. Marcius Turbo.

La 11 august 117, Traian murea in Selinuntum. El nu a fost doar unul dintre marii cuceritori ai istoriei romane, ci si un consolidator al structurii interne a Imperiului, mereu preocupat de buna administrare a provinciilor.

A fost si un mare constructor: drumurile Italiei puse in ordine, porturi, portus Traiani de la Ostia, fossa Traiani, canalul ce leaga Nilul de marea Rosie, poduri, ca sa le amintim doar pe cele de peste Dunare si Tajo, ca sa nu mai mentionam multe altele civile si militare, pana intr-atat incat in traditia popoarelor balcanice orice constructie romana ii este atribuita, aproape fara exceptie, lui Traian.

Intreaga sa domnie este considerata una dintre cele mai fericite pentru Imperiu, iar in raporturile cu Senatul Traian a avut abilitatea de a-i  menaja acestuia susceptibiltatile, incat, la urcarea pe tron, succesorilor lui li se facea, potrivit lui Eutropius, 8.5.3, urarea: Felicior Augusto, melior Traiano.