Recunoasterea tica a urss

Recunoasterea diplomatica a URSS

Cauzele restabilirii relatiilor diplomatice intre URSS si lumea capitalista. Anul 1924 a intrat in istoria relatiilor internationale ca an al recunoasterii Uniuni Sovietice de catre statele burgheze. Esecul incercarilor lichidarii fortate a statului bolsevic si stabilizarea orinduirii sovietice tot mai mult convingea cercurile guvernatoare ale acestor tari in necesitatea stabilirii relatiilor politice normale cu URSS. In tarile capitaliste se intarea si tendinta spre largirea legaturilor economice cu URSS, insa lipsa relatiilor diplomatice normale cu aceasta tara, impiedica dezvoltarea comertului intre ele, il lipsea de baza juridica si politica, facea operatiile comerciale riscante pentru ambele parti.

Situatia existenta era economic ne convenabila pentru statele capitaliste. Neavind in URSS reprezentantii sai diplomatici si functionari consulari, aceste tari nu puteau primi informatie economica despre situatia din Uniunea Sovietica, necesitatile si posibilitatile ei. Multe firme, ce faceau comert cu Rusia, erau lipsite de aparare din partea reprezentantilor diplomatici respectivi. Erau cazuri, cand cele mai mari firme se deziceau de la afaceri foarte avantajoase cu reprezentantii sovietici, anume din cauza lipsei relatiilor diplomatice normale cu URSS. Cercurile de afaceri din Occident vedeau ca statele, care au stabilit relatii diplomatice cu Sovietele, faceau comert in niste conditii mult mai avantajoase. Absurditatea politicii «ne recunoasterii» URSS devenea tot mai evidenta pentru politicienii realisti, asa cum normalizarea relatiilor diplomatice cu URSS a devenit un pas necesar in calea dezvoltarii legaturilor economice ale statelor cu orinduire sociala diferita. Acestui fapt in mare masura i-a contribuit si lupta clasei muncitoare a tarilor capitaliste pentru normalizarea relatiilor cu Uniunea Sovietica, si deasemenea contradictiile intre puterile imperialiste, lupta lor pentru intiietate.

In anul 1924 marile puteri au inceput una dupa alta sa stabileasca relatii diplomatice cu URSS. Prin politica sa guvernul sovietic tindea sa grabeasca normalizarea relatiilor cu ele.

Recunoasterea URSS de Anglia Primul stat care in anul 1924 a stabilit relatii diplomatice cu Uniunea Sovietica a fost Marea Britanie. Situatia ei economica in anii 20 nu era deloc usoara. SUA cu fiecare an tot mai mult strimtorau Anglia pe pietele mondiale. In interiorul imperiului Britanic s-au intarit tendintele secesioniste; Canada si Australia economic se apropiau de Statele Unite si se indepartau de Anglia, in fata careia tot mai acut se ridica problema largirii comertului extern. In cautarea noilor piete de desfacere Anglia se ciocnea cu noii concurenti puternici - SUA, Japonia, Germania, care isi restabilea rapid fortele. Problema pietelor Angliei ii era greu de rezolvat fara o apropiere economica de URSS, care la rindul sau depindea de normalizarea relatiilor diplomatice intre cele doua tari. In rezultatul acestui fapt, in cercurile de afaceri engleze, tot mai insistent se auzeau voci in favoarea recunoasteri URSS de jure. In vara anului 1923 Uniunea Sovietica a fost vizitata de delegatia industriasilor englezi in frunte cu liderul conservatorilor Baldwin. Dupa intoarcerea in patrie, delegatia s-a pronuntat pentru acordarea creditelor Uniunii Sovietice si largirea comertului anglo-sovietic.

Adversari ai recunoasterii ramaneau conservatorii, care jucau rolul principal in guvern. Liberalii si laburistii s-au dovedit a fi mult mai flexibili in promovarea politicii externe engleze si erau partasi ai recunoasterii URSS. Lupta pe aceasta intrebare s-a desfasurat in timpul alegerilor parlamentare din 1923. Punctul principal al programului preelectoral al laburistilor in domeniul politicii externe a fost obligatia restabilirii relatiilor economice si politice cu URSS. Partidul liberal deasemenea a inaintat in platforma sa electorala cererea stabilirii imediate a relatiilor diplomatice cu URSS. Declaratiile laburistilor si liberalilor despre recunoasterea diplomatica neconditionata a guvernului sovietic au atras de partea lor un numar considerabil de alegatori.

La 22 ianuarie 1924 pentru prima data in istoria Angliei a fost creat un guvern laburist in frunte cu Ramsay Macdonald, care ocupa si postul de ministru al afacerilor externe. Premierul laburist era realist si vedea ca dezvoltarea legaturilor economice este impiedicata de lipsa relatiilor normale intre cele doua tari. Plus la toate el nu putea sa nu tina cont de dispozitiile clasei muncitoare.

Insa si guvernul lui Macdonald a incercat sa-i impuna Uniunii Sovietice recunoasterea in schimbul acordului de a plati datoriile vechi.⁷⁷ Natural, ca bolsevicii au respins aceasta, apreciind-o ca santaj. E nevoie de subliniat ca in problema recunoasterii Uniunii Sovietice Macdonald de odata a simtit o presiune puternica a clasei muncitoare : la 29 ianuarie muncitori londonezi au trimis guvernului englez o delegatie cu cererea recunoasterii imediate.⁷⁸

Guvernul lui Macdonald care se considera muncitoresc, nu s-a hotarat din primele zile ale activitatii sale sa provoace un conflict cu muncitorii - alegatorii sai. Aceasta, desigur nu trebuie de inteles ca intreaga clasa muncitoare engleza era dispusa pro sovietic. Dar in rindul unei parti considerabile a muncitorilor aceste dispozitii erau destul de puternice. Afara de aceasta in conditiile cind bintuia somajul, muncitorii sperau ca, cu stabilirea relatiilor diplomatice, datorita cresterii comenzilor sovietice, se va imbunatati si situatia lor.

Dupa indicatia din Londra, la 2 februarie 1924, agentul oficial englez la Moscova Hadgeson i-a inaintat guvernului sovietic o nota, in care se spunea despre recunoasterea de catre Marea Britanie a URSS. In ea se sublinia ca «pentru crearea conditiilor normale pentru stabilirea relatiilor destul de prietenesti si relatiilor comerciale intr-un volum deplin va fi nevoie de incheiat anumite intelegeri practice pe un sir de intrebari »⁷⁹. Tot aici s-a facut o rezerva, ca guvernul sovietic se recunoaste «in calitate de Guvern de jure pe teritoriile fostului Imperiu Rus, care-i recunosc autoritatea»⁸⁰. Aceasta formula insemna ca englezii nu recunosc ca sovietice acele teritorii, care nu intrau in componenta URSS, dar sovieticii le considerau ale lor, cum de exemplu Basarabia. Sau indirect asa formula marturisea ca guvernul englez nu s-a dezis de la speranta, ca pe teritoriul «fostului Imperiu Rus» mai pot aparea in afara de cel sovietic si alte guverne, pe care Anglia putea deasemenea sa le recunoasca. Sub acest caz nimerea precedentul cu Gruzia, unde la acel moment izbucnise o rascoala si a fost creat un guvern mensevic. In afara de aceasta, guvernul englez in nota sa mentiona ca «recunoasterea Guvernului Sovietic al Rusiei automat introduce in vigoare toate tratatele incheiate intre ambele tari pana la Revolutia rusa, cu exceptia acelora, care si-au pierdut valoarea juridica»⁸¹. Partea sovietica a inteles aceasta formula neclara drept o incercare de a-i impune tratatele anulate, incheiate de guvernul tarist.

In fata diplomatiei sovietice a aparut o problema complicata - de a apara interesele URSS si in acelasii timp de a nu lungi normalizarea relatiilor cu Anglia din cauza discutiei despre formulari. Ea a preferat sa nu inceapa discutia, ci sa-i dea intepretarea proprie notei guvernului englez. In nota sa de raspuns guvernul URSS, subliniind ca colaborarea prieteneasca a popoarelor Marii Britanii si Uniunii Sovietice constituie una din principalele preocupatii ale sale, a mentionat ca «Guvernul Britanic recunoaste de jure Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, autoritatea caruia se raspindeste asupra tuturor teritoriilor fostului Imperiu Rus cu exceptia teritoriilor, ce cu acordul Guvernului Sovietic s-au separat si au creat state independente»⁸². In nota sovietica se declara, deasemenea, ca guvernul sovietic e gata sa discute si sa rezolve prieteneste toate intrebarile, ce reiesa direct sau indirect din faptul recunoasterii. El a exprimat acordul «sa ajunga cu Guvernul Britanic la intelegere pe intrebarea inlocuirii tratatelor vechi»⁸³.

Paralel cu corespondenta oficiala Mcdonald si Cicerin au facut schimb de scrisori private. In scrisoarea de la 1 februarie Mcdonald a propus de facut schimb nu de ambasadori, ci de imputerniciti cu afaceri⁸⁴. Cicerin era pentru schimbul de ambasadori⁸⁵. Insa mult timp partile erau reprezentate de imputernicitii cu afaceri.

Stabilirea relatiilor diplomatice intre URSS si Marea Britanie a avut o insemnatate politica si economica mare. Ea a gasit aprobare la majoritatea populatiei ambelor tari si a avut o importanta colosala pentru consolidarea pacii si stabilitatii europene, fiindca normalizarea relatiilor a avut loc pe baza recunoasterii egalitatii si respectarii suveranitatii reciproce, fara cedari unilaterale si spre avantajul ambelor parti.

Recunoasterea diplomatica a Uniunii Sovietice de catre guvernul Italian Indata dupa Anglia a stabilit relatii diplomatice cu URSS si Italia, nu mai putin cointeresata in dezvoltarea colaborarii economice cu Rusia. In ajunul primului razboi mondial peste 40% din grinele consumate Italia le importa din Rusia. In anii 20 Italia importa grine din SUA si Argentina, cumparindu-le cu preturi mai inalte si purtind de trei ori mai mari cheltuieli de transport cum daca le-ar fi incarcat in porturile sovietice. In afara de aceasta industria italiana avea nevoie de materie prima si petrol din URSS si putea sa furnizeze pe piata sovietica medicamente, masini agricole, marfuri ale industriei electrotehnice si altele. Ea acut simtea necesitatea in piete externe, multe ramuri ale industriei treceau prin depresie. In 1923 simtitor a crescut pasivitatea balantei comertului extern italian.

In toamna anului 1923 Italia a declarat ca este gata, concomitent cu semnarea tratatului comercial, sa stabileasca cu URSS si relatii diplomatice. La 30 noiembrie 1923, in parlamentul italian, Mussolini a declarat: «Pentru gospodaria italiana, pentru binele poporului italian este convenabila recunoasterea de jure a republicii ruse dar pentru aceasta si Rusia trebuie sa-mi dea ceva. Eu cer un tratat comercial bun. Eu cer concesii asupra materiei prime de care Italia are nevoie».⁸⁶

Guvernul sovietic reiesea din aceia, ca recunoasterea este o conditie acut necesara pentru dezvoltarea relatiilor comerciale intre cele doua tari. Cicerin mentiona: «noi mergem la cedari economice asa cum ele ne aduc foloase economiceNoi nu mergem la cumpararea dreptului recunoasterii noastre de jure La tratativele noasrte cu Italia nu vom merge mai departe de aceasta: cedari reciproce pentru avantaje reciproce».⁸⁷

La 2 februarie Mussolini a aflat din presa ca guvernul englez a recunoscut URSS si a fortat tratativele.

La 7 februarie 1924 guvernul italian a anuntat despre recunoasterea de jure a guvernului sovietic.⁸⁸ In raspunsul sovietic se exprima increderea ca stabilirea, intr-un volum deplin, a relatiilor diplomatice intre cele doua tari, va influenta binefacator legaturile economice si colaborarea ambelor popoare.⁸⁹ Exprimindu-si satisfactia de hotarirea guvernului italian de a numi imediat ambasadorul sau la Moscova, guvernul sovietic a declarat ca in cel mai apropiat viitor isi va numi ambasadorul sau la Roma.

In aceiasi zi a fost semnat tratatul italo-sovietic,⁹⁰ care a recunoscut monopolul comertului extern al URSS si a fixat aplicarea reciproca a regimului clauzei natiunii celei mai favorizate. Toate acestea au miscat brusc inainte relatiile intre cele doua tari si au contribuit la consolidarea stabilitatii pe continent.

Recunoasterea URSS de un sir de tari mici. Dupa stabilirea relatiilor diplomatice ale URSS cu Anglia si Italia multe state europene au declarat despre recunoasterea Uniunii Sovietice si stabilirea cu ea a relatiilor diplomatice. Pe parcursul anului 1924 URSS a stabilit relatii diplomatice cu Norvegia, Austria, Suedia, Grecia si Danemarca. In aprilie 1924 au fost stabilite relatii diplomatice intre URSS si Ghendjas*, care a fost prima tara araba ce a recunoscut Rusia bolsevica. Prima tara a continentului american, ce a recunoscut Uniunea Sovietica de jure, a fost Mexicul. Acordul cu ea a fost semnat la 4 august 1924.

Stabilirea relatiilor diplomatice intre Franta si URSS Mai tirziu de cit multe tari europene, pe calea normalizarii relatiilor cu URSS a pasit Franta. Inca pe 22 decembrie1923, propunind Uniunii Sovietice de a stabili relatii diplomatice, guvernul lui Poincar a conditionat aceasta cu recunoasterea datoriilor guvernelor tarist si provizoriu si compensatia pentru averea cetatenilor francezi nationalizata in Rusia⁹¹. Pentru stabilirea relatiilor normale cu URSS a inceput o campanie activa E. Herriot..

In mai 1924 in Franta au avut loc alegeri parlamentare, care au adus victorie stingii necomuniste. La putere a venit guvernul lui E. Herriot, care a declarat despre intentia de a restabili relatiile diplomatice cu URSS⁹². La 15 iulie Herriot i-a trimis lui Cicerin o nota, in care guvernul francez anunta « despre intentia sa de a pregati intr-un termen scurt restabilirea relatiilor normale intre Franta si Uniunea Sovietica»⁹³. Dar din cauza impotrivirii SUA, a avut loc taraganarea cu recunoasterea URSS. Numai la 24 octombrie 1924 Herriot din numele consiliului de ministri al Frantei a expediat la Moscova o telegrama, in care se spunea ca guvernul francez este gata «sa stabileasca imediat relatii diplomatice cu guvernul Uniunii pe calea schimbului reciproc de ambasadori»⁹⁴. In telegrama se sublinia ca Franta recunoaste de jure guvernul URSS «ca guvern al teritoriilor fostului Imperiu Rus, unde puterea lui e recunoscuta de populatie, si ca succesor pe aceste teritorii al guvernelor ruse predecesoare»^95.

Cicerin ca raspuns a declarat ca «noi salutam fierbinte acest act»^96.

La 30 octombrie pe numele lui Cicerin a sosit o telegrama de la Herriot, in care se spunea ca «nu exista popoare predestinate mai mult pentru intelegerea reciproca decit poporul francez, plin de sentimentul dreptatii si fratiei, si marele popor rus, calitatile onorabile ale caruia eu singur personal am avut posibilitatea sa le apreciez»⁹⁷.

Reprezentant politic in Franta a fost numit L. Crasin, care a ramas si in functia veche de ministru al comertului extern. Ambasador francez in URSS a devenit J. Erbett.

Recunoasterea URSS de catre Franta a avut o importanta pentru ambele tari si pentru Europa in ansamblu. Numai relatiile de prietenie si colaborare intre Franta si Rusia puteau servi drept axa pentru intreaga stabilitate si securitate europeana.

Stabilirea relatiilor diplomatice dintre URSS si China. La 31 mai 1924 a fost semnata «Intelegerea despre principiile generale pentru reglamentarea problemelor intre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste si Republica Chineza»,⁹⁸ care prevedea stabilirea relatiilor normale diplomatice si consulare intre partile contractante. Guvernul sovietic s-a dezis de la toate privilegiile imperialiste ale guvernului tarist. KVJD a fost declarata intreprindere pur comerciala, ce se cirmuieste de ambele tari pe principii de paritate. Toate tratatele incheiate de guvernul tarist cu o careva alta tara si care lezau drepturile suverane si interesele Chinei, se declarau invalabile si-si pierdeau sensul.

Sun Jat - sen a apreciat foarte inalt acest eveniment si a mentionat ca el a avut loc numai datorita faptului, ca «Rusia s-a dezis de la fostele sale privilegii in China si sunt lichidate fostele tratate, care incalcau suveranitatea Chinei; toate acestea au fost facute de Rusia binevol, reiesind din principiile ei revolutionare»⁹⁹.

Intelegerea sovieto-chineza a fost o expresie a noilor principii in politica externa. Ea a contribuit luptei de eliberare nationala a poporului chinez si, in particular, anularii tratatelor imperialiste nedrepte ce i-au fost impuse.

Recunoasterea diplomatica a Uniunii Sovietice de catre Japonia Fisia de recunoastere a Uniunii Sovietice s-a sfirsit prin stabilirea la 20 ianuarie 1925 a relatiilor diplomatice si consulare cu Japonia¹⁰⁰. Conventia dintre URSS si Japonia prevedea evacuarea trupelor nipone din Sahalinul de Nord pina la 15 mai 1925. Au fost confirmate articolele Tratatului de la Portsmut, care si-au pastrat importanta: Rusia si Japonia se vor abtine de la masuri armate la hotarul ruso-coreean, de la constructia fortificatiilor pe Sahalin si insulele din apropierea lui.

Stabilirea relatiilor diplomatice intre URSS si statele capitaliste a constituit realizarea unui proces obiectiv inevitabil, dar tot odata un rezultat al politicii externe a statului Sovietic. Acesta a constituit cel mai mare succes pe plan international al URSS. Pe parcursul acestui an, intrat in istorie ca « fisia recunoasteri», Uniunea Sovietica a fost recunoscuta de jure de 12 state. In anul 1925 URSS avea relatii diplomatice cu 22 de state capitaliste. Printre marile puteri numai SUA refuzau recunoasterea diplomatica a Uniunii Sovietice.