Limbi, rase si culturi

Limbi, rase si culturi

In aceste notiuni nu trebuie sa vedem si o suprapunere perfecta. Introducand in discutie notiunea de rasa, trebuie sa ne ferim sa deducem cumva de aici vreo conotatie rasiala.

Tocmai din cauza extrapolarii notiunii de rasa si a rastalmacirilor de o maniera interesat politica se ajunge foarte usor la concluzii binecunoscute care utilizau concepte fara niciun fel de fundamnetare stiintifica: conceptele de rase superioare.

Prin urmare, intre notiunea de rasa, limba si cultura nu poate exista o suprapunere. Atunci cand se vorbeste despre limbi, rase si culturi nu trebuie sa existe vreo reprezentare falsa sau vreo tendinta de a crede ca aceasta implica judecati privind superioritatea sau inferioritatea rasiala a vreunui ethnos in raport cu altul.

'Puritatea rasiala' si alte asertiuni eiusdam farinae nu au niciun fel de fundament. Antropologia a demonstrat de mult ca nu exista 'rase pure': 'Mains l'homme du Paléolihique supérieure, déjà, represente une espèce très mêtise, "un chien de rue" selon l'expression de Marcelin Boule. Les croisements se sont encore multipliés ensuite, au hasard des invasions, si bien que le mot "race" n'a pratiquement de sens que si, négligeant le type physique, on s'atache au type de civilisation'[1]

Daca ne referim la Vechiul Orient, din acest punct de vedere, istoria acestuia a fost creata de mai multe grupe ethno-rasiale, un rol major avandu-l asianicii si indo-europenii. Trebuie precizat, totusi, ca aceste notiuni au, preponderent, o semnificatie ligvistica si mai putin una etnica.

Lingvistii, pentru a diferentia popoarele asianice ale Vechiului Orient, apeleaza la notiunile de semiti, iafetiti, hamiti - care sunt denumiri conventionale, preluate din mitul biblic al raspandirii in lume a fiilor lui Noe: Sem, Iafet si Ham.

Asianicii apartin, din punct de vedere fizic, rasei albe caucaziene, cu cele doua grupe: rasa dinarica, in regiunile din Anatolia si Armenia si rasa mediteraneana din Semiluna Fertila.

Evident, lingvistic, diversitatea este mult mai mare. Astfel, acesti asianici pot fi diferentiati dupa cum urmeaza:

Iafetiti: sumerienii din Mesopotamia sudica, hurritii din nordul aceleasi regiuni, elamitii din sud-vestul Iranului, protohittitii din Anatolia; urartienii din Armenia.

Ethnos cu origine contestata, cei mai multi savanti considerandu-i iafetiti, coborati din Caucaz si asezati in sudul Mesopotamiei, sumerienii au creat prima civilizatie din regiune, fiind atestasi pana in mileniul II i.Hr.

Tot grupului iafetit sunt considereti ai apartine si protohittitii din Anatolia; urartienii, stravechi locuitori ai Armeniei si intemeietorii statului Urartu, atestati pana in mileniul I i.Hr.; elamitii, asezati in sud-vestul Iranului si unii dintre cei mai primejdiosi vecini ai statelor din Mesopotamia. O situatie oarecum incerta o au hrritii, asezati in nordul Mesopotamiei, considerati a apartine grupului iafetit, in vreme ce alti invatati presupun ca ei ar face parte dintre primii indo-europeni care au patruns in domeniul asianic si semit.

Semitii. Grupul etno-lingvistic semit era alcatuit din mai multe 'straturi' de populatii, venite din desertul arabic si asezate - prin infiltrare treptata si pacifica ori prin violenta - in regiunile fertile: akadienii, care stau la baza altor mari creatori de imperii: babilonienii din Mesopotamia centrala li sudica si assyrienii din Mesopotamia centrala si nordica; evreii din Plestina; fenicienii din Liban; grupul arameano-syrian, care apartine ramurii vestice a semitilor, era alcatuit din populatii care locuiau in regiunea de granita dintre Syria si Palestina. Acestea au creat o constelatie de state minore, ajungand mai tarziu o zona-tampon intre egipteni si hititi. Din amestecul dintre aramaica si fluxurile de arabi veniti din marele desert al Arabiei se va forma, in primul mileniu al erei crestine, limba araba.

Cealata mare componenta ethno-lingvistica a Vechiului Orient o constituie, cum spuneam, indo-europenii[2]

Ca si notiunea de asianic si cea de indo-european sau de indo-german este o notiune inventata de lingvisti. Prin ea sunt desemnate limbile vorbite din nord-estul Chinei si pana in Irlanda. Toate aceste limbi au foarte multe elemente asemanatoare intre ele, atat in ceea ce priveste structura gramaticala cat si lexicul.

Lumea savanta si.a dat seama de multa vreme de existenta acestei realitati. Francezul Coeurdoux a sesizat inca, in anul 1767, similitudini semnificative intre limbile greaca, latina si sanscrita. De fapt, primele asemenea observatii apartin, dupa stiinta mea, lui M. Praetorius, Orbis Ghoticus, 1688, care - discutand etimologia numelui zeului Zalmoxis-Zamolxis - invoca similitudinile dintre limbile daca si slava, plecand de la radacina comuna zam = zemlija, care iseamna pamant.

Cel care a intemeiat insa indo-europenistica, dandu-I statutul de disciplina stiintifica constituita, a fost filologul german Franz Bopp care, inca din 1816, a scris o lucrare pe care a dezvoltat-o alta aparuta itre anii 1833-1852, reeditata de mai multe ori, intitulata Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend,  Armemischen, Griechischen, Lateinischen, Litavischen, Altslawischen, Gotischen und Deutschen (1868-1871). Lucrarile lui Bopp au deschis noi perspective si el a fost urmat, intre altii, de catre mari savanti: Jacob Grimm, August Schleicher, francezul Antoine Meillet[3]

Cercetarile indo-europenictice se concentreaza asupra a doua mari probleme, care nici astazi nu au primito rezolvare satisfactoare. Este vorba de patria primitiva a indo-europenilor si despre limba primitiva indoeuropeana. Importanta acestor probleme rezulta din faptul ca trebuie explicata convenabil aceasta raspandire formidabila a limbilor indoeuropene de la marginea Chinei pana in Irlanda!

In cursul acestor cercetari patria primitiva indo-europeana a fost plimbata din Asia Centrala pana in sudul Scandinaviei si nordul Germaniei. Dar ipotezele care plasau Urvaterland, fie in Asia Centrala, fie undeva in zona Uralilor si a Volgai, fie in Germania, nu puteau explica suficient caracterul comun al acestor limbi: indo-europeana are radacini comune pentru un numar mare de termeni pentru plante, metale, animale care nu se gasesc toate nici in Germania si nici in celelalte regiuni presupuse a fi Urvaterland.

Cercetarile de lingvistica istorica mai noi, corelate si cu cele de antropologice, propun cu multa insistenta, si se pare cu din ce in ce mai multa audienta, plasarea acestei patrii primitive in arealul cuprins intre nordul marilor Caspice si Neagra si pana spre Europa Centrala. Merite deosebite in aceste cercetari are si o savanta din S.U.A., Marija Gimbutas, lituanianca de origine.

Cercetarile indo-europenistice au pus in evidenta existenta a doua mari grupuri de limbi[4]: satem[5] si kentum[6]. Aceasta impartire geografica nu este riguroasa, deoarece tokhariana, care se vorbea in nord-vestul Chinei, este banuita de a fi o limba di grupul kentum, desi se afla in plin mediu satem!

Merita a fi discutate - la fel de introductiv-succint - si cateva chestiuni privind geneza civilizatiilor statale[7] din Vechiul Orient. Primele civilizatii statale au aparut in Orient, pe vaile marilor fluvii: Tigru, Eufrat si Nil. Tot aici au aparut - primele si intr-o cadenta cu totul accelerata - marile inventii tehnice ale umanitatii[8], favorizate, fara indoiala si de excelentele conditii geo-climatice.

S-a observat demult, ca pe masura ce ne apropiem de aparitia civilizatiei urbane si a statului, se constata o sensibila restrangere a ariei de extindere a vechilor civilizatii paleo- si neolitice. Se stie ca unele dintre ele erau aproape 'ecumenice', fapt demondtrat de similitudinile, nu numai lingvistice, documentate pe arii foarte intinse. Aparitia agriculturi si, respectiv, a sedentarismului sunt elemente care au contreibuit la restrangerea ariei unei culturi sau civilizatii.

Conturarea unor civilizatii bine individualizate, ca arie si caracteristici, nu a insemnat insi, nicidecum, dezvoltarea lor absolut independenta, fara interrelatii active. Desi multe dintre ele au tins catre un asemenea obiectiv, nici una - nici chiar Egiptul, deosebit de favorizat sub unghiul izolarii geografice - nu a reutit sa se abstraga contactelor cu exteriorul.  Autarkeia[9] nu era posibila nici in Antichitate! La fel de evident este si faptul ca interrelatiile nu au afectat, esential, specificul civilizatiilor participante la acest 'comert'.

Desigur ca, mereu pasionanta, ramane chestiunea aparitiei aproape concomitente a civilizatiilor din vaile Nilului, Tigrului si Eufratului. Daca istoricii admit rolul factorilor geo-climatici, problema se complica atunci cand trebuie determinat coeficientul factorului uman, prezent atat in actiunea de organizare a efortului colectiv de a administra conditiile naturale cat si in liantul religios al acestor comunitati.