Confeintele de la Genua si Haaga - interesele Germaniei in politica europeana

Necesitatea colaborarii europene. La inceputul anilor 20 in mintile liderilor europeni a devenit dominanta intelegerea necesitatii restabilirii unitatii economice a Europei, intrerupte de primul razboi mondial si interventia antisovietica. De aceea propunerea sovietica de la 28 octombrie 1921, despre care s-a mentionat mai sus, privind necesitatea convocarii conferintei internationale, cu scopul examinarii tuturor intrebarilor de stabilire a pacii si colaborarii economice in Europa, a trezit un mare interes in tarile vest-europene. Chemari deosebit de insistente de a convoca conferinta internationala se auzeau din partea cercurilor guvernatoare engleze, care constientizau faptul ca largirea relatiilor economice cu Rusia sovietica, ar fi contribuit la inlaturarea greutatilor, prin care trecea comertul extern englez. Guvernul lui Ll. George spera ca asumindu-si rolul de organizator al unei mari conferinte economice internationale, isi va intari prestigiul sau in ochii poporului englez in ajunul apropiatelor alegeri parlamentare. Conferinta economica cu participarea Rusiei, de la care pe calea presiunii colective se presupunea de obtinut mari cedari, putea deasemenea sa consolideze pozitiile Angliei in lupta ei apriga cu SUA pentru hegemonia maritima, iar cu Franta - pentru influenta in Europa si in Orientul Apropiat. In particular, Ll. George considera ca Germania la conferinta ce se apropia se va alia cu Anglia contra concurentului lor comun - Franta.

Pentru convocarea conferintei se pronuntau deasemenea si influente cercuri de afaceri din Italia, situatia economica a careia era foarte complicata.

Pozitia guvernului francez. Altfel priveau lucrurile industriasii si finansistii francezi, care nu resimteau mari greutati cu exportul, fiindca productia intreprinderilor si capitalurile bancilor lor in mare masura mergeau la restabilirea regiunilor tarii, ruinate in anii razboiului. Plus la aceasta, pina la razboi, intre Franta si Rusia n-au existat astfel de relatii economice strinse ca intre Rusia si Anglia, Rusia si Italia, de aceea economia franceza obiectiv nu era intr-atit de cointeresata in restabilirea legaturilor economice de pina la razboi cu Rusia. Intr-o masura mult mai mare francezii erau cointeresati in reintoarcerea datoriilor rusesti de pina la revolutie, cea mai mare parte a carora ii revenea Frantei. De acesti factori si era determinata acea politica antisovietica inversunata promovata de cercurile guvernatoare ale Frantei. Dar, dupa ce Lloyd George i-a propus lui Briand, ce l-a inlocuit in functie de prim-ministru pe Millerand, un pact, care-i garanta Frantei ajutorul englez contra invaziei neprovocate a Germaniei, francezii, deasemenea, au cazut de acord sa ia parte la lucrarile conferintei.

In timpul intilnirii lui Ll. Gorge cu Briand, la 19 decembrie 1921, la Londra, dupa intoarcerea acestuia din Washington, s-a hotarit de convocat sedinta Consiliului suprem al Antantei in oraselul francez Cannes la inceputul lui ianuarie 1922.

Interesele Germaniei in politica europeana. Actiunea engleza a trezit ingrijorare in cercurile guvernante ale Germaniei. Businessmanii germani considerau ca lor trebuie sa le apartina cele mai puternice pozitii pe piata sovietica si vedeau in persoana Angliei concurentul sau principal. Cotitura politicii engleze, care se prevedea, diplomatia germana a incercat s-o foloseasca in interesele sale: Anglia are nevoie de piata; lasa sa-i acorde Germaniei credite, sa-i usureze conditiile reparatiilor, si Germania va deveni cel mai mare cumparator al marfurilor engleze. Cu o astfel de manevra, nemtii sperau sa prinda doi iepuri: cu ajutorul Angliei sa faca o bresa in Tratatul de la Versailles si sa impiedice apropierea aceleiasi Anglii de Rusia sovietica. In mersul tratativelor ministrului de externe german Rathenau cu Banca engleza privind credite, englezii au exprimat gindul ca nu pot acorda credite Germaniei, subminate de obligatiile reparationale. Prin aceasta ei indirect recunosteau necesitatea slabirii acestor obligatii. Publicind documentul final, in presa n-a nimerit un punct secret: Banca engleza ii propunea presedintelui Reihbancii nici intr-un caz sa nu predea rezerva sa de aur, daca Franta ar fi cerut-o in calitate de sanctiune. Vazind sprijinul britanic, guvernul german a informat comisia reparationala ca plata reparatiilor, prevazuta pentru 15 ianuarie si 15 februarie 1922, ramine sub semnul intrebarii. Francezii au protestat imediat, dar Rathenau iarasi facu legatura cu Londra si englezii i-au dat de inteles ca se poate de nu cedat - francezii nu vor fi sustinuti.

Hotarirea de la Cannes a Consiliului suprem al Antantei. Dupa cum vedem, toate puterile mari capitaliste ale Europei urmareau scopurile sale egoiste, dar comuna pentru toti era necesitatea restabilirii unitatii economice a vechiului continent.

Sedintei de la Cannes i-a precedat consfatuirea expertilor Angliei, Frantei, Italiei si Belgiei, ce a avut loc la Paris la 30 decembrie 1921. La aceasta consfatuire si la adunarea fostilor creditori ai Rusiei au fost pregatite hotaririle Conferintei de la Cannes.

La 6 ianuarie 1922 la Cannes s-a deschis sedinta Consiliului suprem al Antantei. In afara de aceasta, au fost invitati reprezentantii Germaniei si obsirvatorul SUA. In aceeasi zi a fost adoptata hotarirea despre convocarea, in martie, a conferintei economice internationale a statelor europene in Genua cu participarea reprezentantilor Germaniei, Austriei, Bulgariei si Rusiei Sovietice. Tarile participante la conferinta au recunoscut ca salvarea Europei de la paralizia economica cere eforturi comune ale celor mai puternice tari.

In deciziile de la Cannes se spunea ca unele natii nu pot sa-si asume dreptul de a dicta altor natiuni principiile, pe baza carora acestea trebuie sa-si construiasca viata lor economica interna si modul sau de cirmuire; fiecare tara are dreptul sa-si aleaga sistemul pe care il prefera.

Din aceasta se vede, ca participantii la consfatuirea de la Cannes au recunoscut inevitabilitatea intelegerii intre doua sisteme de proprietate: capitalist si socialist, pe care il reprezenta atunci Rusia sovietica. Totodata in declaratia de la Cannes era inaintata cererea reintoarcerii proprietatii straine si recunoasterii datoriilor guvernelor precedente. Aceasta se declara ca conditie obligatorie a acordarii noilor credite straine si a recunoasterii de jure a guvernului sovietic.

Consiliul suprem al Antantei a adoptat textul invitatiei, care, din numele guvernului italian, la 7 ianuarie, a fost trimisa Rusiei sovietice. In ea se exprima dezideratul "ca d-l Lenin sa nu scape ocazia de a lua parte la conferinta".

La 8 ianuarie guvernul sovietic si-a dat acordul la invitatie, stipulind-o cu aceea ca daca presedintele Sovnarcomului Lenin V.I, in urma supraincarcarii nu va putea sa paraseasca tara, componenta delegatiei si imputernicirile ei vor fi aceleasi, ca si cu participarea lui Lenin.

La sedinta Consiliului suprem al Antantei de la 13 ianuarie s-a adoptat urmatoarea ordine de zi a conferintei: 1) examinarea intrebarii despre realizarea in viata a principiilor rezolutiei de la Cannes de la 6 ianuarie 1921; 2) stabilirea pacii europene. In afara de aceasta, conferinta trebuia sa examineze un sir de probleme financiare si economice, legate de platile reparationale ale Germaniei.

Tratativele anglo-franceze dupa Cannes. Conferinta de la Cannes inca nu se sfirsise, cind, la 12 ianuarie, in Franta a cazut cabinetul lui Briand si la putere a vinit Poincaré. Cei de dreapta erau extrem de nemultamiti, ca Briand si-a dat acordul sa participe la conferinta la un loc cu Rusia sovietica. Nemultumire a stirnit si aceea, ca la Cannes Franta a cedat Angliei in problema reparatiilor germane si evacuarii malului sting al Rinului.

La 6 februarie, Poincaré a indreptat la Londra un memorandum, in care cerea stabilirea regimului de capitulatii in Rusia sovietica, recunoasterea de ea a datoriilor ca conditie de participare la Conferinta de la Genua, pastrarea tratatelor sistemului de la Versailles, neadmiterea cedarilor Germaniei in problema reparatiilor. El incerca sa obtina aminarea conferintei cu trei luni.

Pe 25 februarie 1922, intre Poincaré si Ll. George, in timpul consfatuirii din Buloni, s-a ajuns la o intelegere de compromis. S-a hotarit de scos din discutie in Genua problemele despre revizuirea tratatelor de pace din cadrul sistemului de la Versailles si despre reparatiile germane. A fost adoptata hotarirea, ca invitatia Rusiei sovietice in Genua nu va insemna recunoasterea ei de jure. Intrebarea despre recunoasterea guvernului sovietic trebuia sa fie rezolvata dupa ce el va accepta conditiile puterilor occidentale.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Conferintele aliatilor din ajunul Genuei. In Paris, in februarie 1922, a avut loc o conferinta speciala a creditorilor Rusiei, care a adoptat o hotarire despre necesitatea intoarcerii de catre Rusia a tuturor datoriilor si recompensei pentru proprietatea straina nationalizata. Fara aceasta guvernul sovietic nu putea fi recunoscut. Anglia s-a convins ca intelegerea cu Rusia e legata de greutati serioase.

De la 20 pina la 28 martie la Londra si-a petrecut sedintele consfatuirea expertilor aliatilor, rezultat al careia a fost asa numitul Memorandum londonez. El cerea reintoarcerea intregii proprietati straine nationalizate in Rusia, plata datoriilor. Expertii cereau acordarea strainilor in Rusia sovietica drepturilor exteritoriale, adica stabilirea unui regim, pe care imperialistii l-au impus tarilor coloniale.

In ajunul Genuei diplomatia franceza a incercat sa constituie un front antisovietic al tarilor mici sub conducerea Frantei. In februarie 1922 la Bucuresti a avut loc o conferinta a tarilor Micii Antante si Poloniei. In martie la Varsovia s-a convocat o consfatuire a ministrilor de externe ai Poloniei, Letoniei, Estoniei si Finlandei, la care a fost semnat un tratat, ceea ce a insemnat o incercare a diplomatiei franceze de creare a blocului antisovietic din statele baltice. El avea deasemenea un caracter antienglez si antigerman. Dar, in fine, acest tratat n-a intrat in vigoare. La sfirsitul consfatuirii, la Varsovia, au fost invitati reprezentantii sovietici. Conferinta a decis sa recunoasca toate tratatele incheiate de participantii sai cu Rusia sovietica.

Pozitia guvernului american. Guvernul SUA pe parcursul a doua luni n-a dat raspuns la invitatia in Genua si numai la 8 martie 1922 i-a declarat Italiei ca refuza de la participarea la conferinta, fiindca ea "nu este o conferinta pur economica, ci poarta un caracter preponderent politic". In calitate de temelie pentru legaturile economice cu Rusia Hughes propunea politica "usilor deschise".

Pozitia SUA se lamureste de o serie de cauze. Cele mai agresive cercuri prelungeau sa pledeze pentru solutionarea "problemei ruse" prin mijloace armate. Adversarii Genuiei se temeau de incercarile din partea diplomatiei britanice de a-si lua revansa pentru Washington si a uni Europa contra Americii. O alta cauza a fost problema datoriilor interaliate. In curind, au aparut zvonuri ca la Genua va fi ridicata intrebarea despre anularea datoriilor militare si americanii aveau temeri ca nu cumva statele occidentale - datornicii Statelor Unite - sa nu inainteze la conferinta dupa exemplul Rusiei bolsevice intrebarea despre lichidarea sau reducerea datoriilor tarilor europene SUA. Finansistii americani priveau la aceasta datorie, care numara la acel moment cu procente 11 mlrd. dolari, ca la o arma de influenta asupra politicii acestor tari. De aceea la 3 februarie 1922 senatul SUA a adoptat legea lui Mckormic despre achitarea obligatorie de catre aliati a intregii datorii SUA si procentelor pe ea.43 Sperantele aliatilor in vederea anularii sau aminarii platii datoriilor au suferit esec.

Refuzind sa participe la conferinta de la Genua, guvernul american l-a insarcinat pe ambasadorul sau la Roma Child sa participe la ea in calitate de "observator". Deasemenea si-au trimis la Genua reprezentantii sai si cele mai mari monopoluri americane, in particular "Standard Oil".

Atitudinea guvernului sovietic. O pregatire multilaterala pentru conferinta a infaptuit si guvernul sovietic, care, cu participarea personala a lui Lenin a elaborat, in detalii, programul si tactica delegatiei sovietice, tinind cont de toate situatiile posibile. Dar in orice conditii bolsevicii se conduceau de principiul: "La o afacere neconvenabila noua, nu vom merge". Lenin de mai multe ori spunea: "Noi chiar de la inceput declarasem ca Genua o salutam si mergem la ea, noi intelegem minunat si deloc nu ascundem ca mergem la ea ca negustori, fiindca comertul cu tarile capitaliste, fara indoiala, ne este necesar si ca noi mergem incolo, pentru ca cit mai drept si cit mai convenabil sa discutam conditiile politic convenabile pentru acest comert, si atit."

In fruntea delegatiei sovietice a fost numit V. I. Lenin, loctiitor - CNAE Cicerin G.V. Delegatia trebuia sa reprezinte toate cele opt republici sovietice.

In ajunul conferintei guvernul sovietic a infaptuit un lucru de evaluare a pagubelor pricinuite Rusiei de interventia straina si le-a determinat in suma de 39 mlrd. rub. aur. Suma datoriilor Rusiei era de 18,5 mlrd. rub. aur, din care 4,5 mlrd. alcatuiau datoriile de pina la razboi. In anumite conditii bolsevicii considerau posibil de a merge la tratative cu privire la plata datoriilor de pina la razboi.

La 27 martie 1922 delegatia sovietica a plecat din Moscova si in calea spre Genua s-a oprit la Riga, unde pe data de 29-30 martie a avut loc conferinta delegatiilor Estoniei, Letoniei, Poloniei si RSFSR. La ea s-a ajuns la intelegerea despre actiuni coordonate ale tuturor participantilor sai in Genua. Delegatii la conferinta si-au exprimat parerea despre necesitatea recunoasterii juridice a guvernului sovietic.

Tarile participante s-au inteles despre activizarea relatiilor comerciale si stabilirea legaturilor financiare directe. Conferinta s-a pronuntat pentru necesitatea de a sustine principiul limitarii generale a inarmarilor si a nu admite actiuni dusmanoase contra statelor vecine. Prin aceasta au esuat planurile franceze de a crea un bloc antisovietic.

La Berlin, la 2-4 aprilie, delegatia sovietica a dus tratative cu cancelarul Wirth si ministrul afacerilor externe Rathenau despre stabilirea relatiilor diplomatice si economice normale intre Rusia si Germania. Guvernul Germaniei n-a dorit sa semneze acordul sovieto-german in speranta sa obtina la Genua cedari mai mari din partea Angliei si Frantei. Unicul lucru, pe care l-au obtinut la Berlin reprezentantii sovietici, a fost obligatia reciproca, ca la Genua ambele delegatii vor mentine contacte strinse.

Inceputul lucrarilor conferintei de la Genua. Conferinta de la Genua s-a deschis la 10 aprilie 1922 in sala de afaceri a vechiului palat San-Djordjo. De tot erau reprezentate 29 tari, iar cu dominioanele britanice - 34. Dupa deschiderea conferintei de catre premierul italian Facta, ales presedinte, a fost tinuta o cuvintare in care a sunat chemarea spre "restabilirea relatiilor comerciale cu Europa Centrala si de Est, cu cea mai mare piata a Europei - Rusia El a mentionat ca Conferinta de la Genua a fost convocata pe baza rezolutiilor de la Cannes si ca statele, care au acceptat invitatia la conferinta, prin aceasta au acceptat principiile ce se contineau in rezolutiile de la Cannes.

Al doilea a luat cuvintul premierul britanic Lloyd George. El a spus: "Noi participam la aceasta adunare pe baza unei egalitati absolute. Aceasta doar in cazul, daca acceptam conditiile egale". Sub "conditiile egale" el subintelegea cele stabilite in Cannes. Lloyd George vorbea ca ruina economica in Europa se poate invinge numai prin eforturi comune. In acest context el si-a exprimat regretul ca SUA nu iau parte la conferinta.

Ministrul afacerilor externe al Frantei Lui Bathou i-a sustinut pe oratorii precedenti in intrebarea despre rezolutiile de la Cannes si a declarat categoric ca Franta nu va admite discutarea intelegerilor de la Versailles, asa cum Conferinta de la Genua nu este instanta casationala, ce supune reviziunei tratatele existente.

In sala nu era o tribuna comuna si toti vorbitorii luau cuvintul de pe loc. Din numele Belgiei a luat cuvintul premierul Teniss. Cuvintarea lui n-a atras atentia delegatilor.

Din numele Japoniei a cuvintat vicontul Issii. El incerca sa dovedeasca ca Japonia "este insufletita de spiritul sincer al acordului", e o tara iubitoare de pace si doreste colaborare internationala cu toate natiunile si, "in particular, cu vecinii sai".50 A crede in sinceritatea cuvintelor japonezului era greu, caci, in acest timp, armata nipona continua interventia in Extremul Orient rus.

Iozef Wirth, cancelarul Germaniei a vorbit in limba germana, monoton si obositor, plingindu-se asupra situatiei Germaniei. Facind trimitere la "locul deosebit pe care il ocupa Germania", la asezarea ei geografica in centrul Europei si "legaturile strinse cu economia mondiala", Wirth prin niste fraze confuze a incercat sa strecoare ideea crearii unui consortiu international al tarilor occidentale pentru exploatarea comuna a orientului. Cuvintarea lui lunga i-a obosit pe toti delegatii, in sala incepu o galagie usoara, discutii, miscare.51

Limbile oficiale ale conferintei erau franceza si engleza si toate cuvintarile se traduceau in aceste limbi. Daca oratorul vorbea frantuzeste, traduceau numai in engleza, daca in engleza - traduceau in franceza. In acel timp instalatii pentru traducerea sincronizata inca nu existau, de aceea traducerile erau foarte obositoare.

Dar venise momentul pentru declaratia Rusiei sovietice. Iata cum descrie cuvintarea lui Cicerin* membrul delegatiei sovietice Arlih A.N.: "El si-a inceput cuvintarea in limba franceza care o poseda la perfectie.

Cuvintarea sa Cicerin a tinut-o linistit, nu prea tare, cu o voce lina, care era auzita de toti cei prezenti in sala. Cuvintarea a durat peste 20 min. si a exprimat postulatele principale ale programului leninist.

Cuvintarea lui Cicerin a fost ascultata cu o atentie colosala, respect si bunavointa de catre toti cei prezenti intr-o liniste absoluta in sala. Nimeni nici nu s-a miscat. Cicerin vorbea liber, uneori privind in foile ce erau in fata lui pe masa

Asteptind citeva secunde, Cicerin iarasi a inceput cuvintarea sa, de data aceasta in limba engleza, pentru ca Ll. George, si alti delegati anglofoni, sa poata nemijlocit din gura lui Cicerin sa auda aceea, despre ce el vorbise mai inainte in franceza. Influenta si impresia de la cuvintarea lui Cicerin, care acum devenise inteleasa de intreaga sala, au fost intr-atit de fermecatoare, incit o salva de aplauze, incalcind toate barierele etichetului diplomatic, a fost o reactie naturala la aceasta cuvintare, bogata in continut, si la capacitatile lingvistice exceptionale ale lui Cicerin".52

Asa cum Cicerin a propus ideea dezarmarii, dupa el a luat cuvint Barthou, declarind ca "intrebarea despre dezarmare este exclusa" si delegatia franceza raspunde la propunerea lui printr-un refuz categoric.53

Raspunzind lui Barthou, Cicerin a declarat ca la conferinta de la Washington in noiembrie 1921 premierul francez A. Briand spunea ca "cauza, din care Franta refuza de la dezarmare, este inarmarea Rusiei". La Washington reprezentanti ai RSFSR n-au fost. Iar acum, a mentionat cu ironie Cicerin, cind Rusia e prezenta la conferinta de la Genua si e gata sa cada de acord cu dezarmarea, "cauza indicata de Briand, se va pomeni inlaturata", adica dezacordul Frantei cu dezarmarea trebuie sa decada.54

Ll. George incerca sa-l salveze pe Barthou din aceasta situatie neplacuta, transformind in gluma propunerea lui Cicerin despre convocarea Congresului mondial: "Mie, lui Lloyd George, din cauza batrinetii putin probabil imi va reusi sa ajung pina la acest eveniment, si noi toti vom nimeri in imparatia, unde , eu sper, mai mult nu vor fi nici razboaie, nici conferinte".55

Fara indoiala ca chiar daca majoritatea declaratiilor si doreau sa ocoleasca cu tacerea programul sovietic de pace, Barthou, prin interventia sa vehementa, numai a reliefat subiectele lui cele mai importante, prin aceasta, fara voie, contribuind popularizarii lui.

La conferinta au fost create patru comisii: politica sau "rusa", financiara, economica, de transport. In toate comisiile au fost inclusi delegati din partea Angliei, Frantei, Italiei, Germaniei si Rusiei. Celelalte tari in comun alegeau citiva delegati in fiecare comisie. La 11 aprilie delegatiei sovietice i-a fost inminat memorandumul expertilor de la Londra din 28 martie. Dupa cum deja am mentionat, el continea cererea despre plata de catre guvernul sovietic a tuturor datoriilor guvernelor de pina la revolutie si albgardiste, restitutia proprietatii straine, stabilirea in Rusia a sistemului de capitulatii, anularea monopolului comertului extern, incetarea propagandei comuniste in toate tarile. Suma datoriilor Rusiei alcatuia 18 mlrd. rub. aur.

Acestea erau cu adevarat niste pretentii hraparete, la satisfacerea carora bolsevicii niciodata n-ar fi mers. Natural, ca in acest sens aceste cerinte erau departe de realitate.

Consfatuirea de la vila Albertis La 14 aprilie, la ora 10 dimineata, a avut loc intilnirea reprezentantilor delegatilor M. Britanii, Frantei, Italiei, Belgiei si Rusiei in resedinta lui Ll. George la vila Albertis. In baza tratativelor statele occidentale au propus de pus memorandumul londonez al expertilor. Delegatia sovietica a respins hotarit acest proiect. Ea a respins cererea despre inapoierea proprietatii nationalizate a cetatenilor straini, despre plata datoriilor guvernelor de pina la revolutie si la rindul sau a inaintat contrapretentii in suma de 39 mlrd. rub. aur pentru pagubele pricinuite de interventia straina gospodariei Rusiei sovietice. Contrapretentiile sale rusii le-au intemeiat prin trimiterea la precedent, devenit principiu al dreptului international, recunoscut in cazul cu "Alabama".56 In ce priveste obligatiile guvernelor precedente fata de aliati, apoi Cicerin le-a declarat invalabile in baza urmatoarei concluzii logice: "Puterile aliate tindeau sa nimiceasca noua Rusie, care a aparut din revolutie si au suferit esec. Prin aceasta ei au eliberat noua Rusie de orice obligatii Antantei." In ce priveste datoriile de razboi el, in particular, a intemeiat refuzul de a le reintoarce prin aceea, ca Rusiei i-au revenit 54% din toate pierderile Antantei si in asa fel ea a platit cu singe, iar toate profiturile i-au revenit exceptional celeilalte parti. Dorind, sa gaseasca teren pentru intelegere si stabilirea legaturilor de afaceri cu capitalul strain, guvernul sovietic era de acord sa recunoasca dreptul cetatenilor straini, ce au pagubit in urma nationalizarii, dreptul la compensarea pierderilor. Insa conditie obligatorie raminea respectarea reciprocitatii. In asa fel pierderilor cetatenilor straini din cauza actiunilor Puterii sovietice au fost contrapuse pagubele pricinuite Rusiei de interventie.

Ll. George si Barthou au avertizat cu ruperea conferintei in caz daca propunerile Antantei nu vor fi acceptate. In legatura cu anuntarea sumei contrapretentiilor sovietice Ll. George a spus: "Daca voi cu aceasta ati venit la Genua puteati sa nu veniti deloc."58 Diplomatii englezi au dat de inteles ca pentru refuzul Rusiei sovietice de la contrapretentii sunt gata sa micsoreze datoriile militare si sa lungeasca termenul platii procentelor dupa ele. Insa Barthou s-a pronuntat contra acestui compromis. Tratativele de la vila Albertis, care s-au prelungit si pe 15 aprilie, n-au dat rezultat.