Legiunile romane se retrag din Dacia
O data cu armata si administratia locala, probabil
ca o parte din populatia romana, in orice caz cea mai
instarita, din orase
si din villae, adica din "fermele' marilor posesori de
pamant, speriati ca nu mai erau de-acum protejati de armata
romana, vor fi parasit si ei colonia de la nord de
Dunare, pentru a se refugia pe malul drept al Dunarii, unde
imparatul Aurelian a instituit - in regiunea unde vor fi mai tarziu Serbia
de est si Bulgaria de nord-vest - o noua provincie numita tot
Dacia, dar care a capatat, cu vremea, in scrieri, numele de Dacia
Aureliana.
Unii istorici germani, apoi istoriografia oficiala ungara,
au sustinut teza ca toata populatia Daciei
nord-dunarene a fost atunci evacuata, ca aceasta mare provincie
s-a aflat dintr-o data golita de intreaga populatie de
limba latina. Dar aceasta teorie n-a aparut decat acum vreo
doua sute de ani, adica o data cu nasterea
constiintelor nationale si ivirea pretentiilor
nationaliste in toata Europa! De atunci a aparut in
istoriografia europeana si, bineinteles, mai cu seama in
disputele savante romano-maghiare, ceea ce s-a numit "chestiunea
continuitatii': au continuat oare sa locuiasca in
fosta Dacie vorbitori de limba latina? Sau, cum pretind cei mai
multi istorici unguri, la aparitia navalitorilor maghiari
la sfarsitul secolului IX, ori in secolul X, Ardealul era pustiu sau cel
mult populat ici-colo de mici grupuri slave.
inca o remarca, inainte de a expune punctul meu de vedere
asupra "chestiunii continuitatii'. Chestiunea nu mai
prezinta azi nici o importanta politica. Chiar daca ar
putea istoricii maghiari - printr-o minune - sa aduca dovada ca
ungurii au fost primii ocupanti ai Transilvaniei, prin faptul ca
populatia maghiarofona nu reprezinta azi, in inima
tarii, decat 7% din populatia totala, intaietatea istorica
n-ar mai putea avea nici o consecinta pe plan juridic si
politic. Dreptul international contemporan nu mai tine seama de
pretinse drepturi istorice. Nu se mai ia in cont decat situatia demografica
actuala. (Vedeti drama recenta din Kosovo!) Deci - inca o
data - trebuie inteles ca "chestiunea
continuitatii' nu mai are nici o importanta
practica. Daca incerc sa insir aici, pe scurt, argumentele
noastre, e numai din
pasiunea de a incerca rezolvarea unei probleme spinoase.
Iata mai intai argumentele pe care le inainteaza partizanii
necontinuitatii, adica ai tezei careia i s-a dat numele de
"teoria lui Roesler' - dupa numele autorului german de la
sfarsitul secolului trecut, Robert Roesler (care n-a inventat teoria, dar
i-a dat forma cea mai categorica):
- evacuarea populatiei daco-romane sub Aurelian ar fi fost
totala; documente interne dovedind prezenta unor vorbitori de
limba latina in aria carpato-dunareana ar lipsi cu
desavarsire intre secolul IV si inceputul secolului al XIII-lea,
o tacere de vreo 900 de ani - aproape un mileniu, "mileniul
intunecat'; latinofonii (li se va spune de-acum vlahi sau valahi - voi
explica mai departe de ce) apar in documente abia incepand din veacul al X-lea,
insa la sud de Dunare, m Tesalia, Epir, Macedonia, apoi Bulgaria. La
nord de Dunare nu apar, in documente oficiale ale regatului ungar, decat
in jurul anului 1200 - se deduce deci ca ar fi imigranti din sud,
ciobani nomazi veniti cu oile, si a caror imigrare ar fi fost
incurajata de regii maghiari in Ardealul insuficient populat;
- atunci cand au patruns maghiarii in Transilvania - adica
in "tinutul de dincolo de padure' (al muntilor Apuseni),
trans = peste si sylva = padure - tara era pustie, si nici
n-ar fi putut fi locuita, fiind acoperita in proportie de 90 %
de paduri;
- daca viitorii locuitori romani de la nord de Dunare n-ar
fi locuit cateva veacuri in preajma aromanilor si in vecinatatea
albanezilor, nu s-ar putea explica nici stransa inrudire intre limba
daco-romana de la nord de Dunare si dialectele aroman si
megleno-roman (regiunea Salonic) de la sud, nici prezenta in
daco-romana a catorva zeci de cuvinte (pretins) imprumutate de la
albanezi, in sprijinul acestei teze au venit si teoriile a doi filologi
romani de la inceputul veacului nostru, Ovid Densusianu si Alexandru
Philippide, care au fost convinsi - pe baza unor argumente, cred, eronate
- ca leaganul limbii romane trebuie cautat la sud de
Dunare.
