Fondarea Romei - istoria scrisa a Romei - epoca prestatala a Romei

Privire istorica

1. Fondarea Romei

Istoria scrisa a Romei a inceput in secolul al III-lea i. e. n.. Deci, ce afirmam despre epoca anterioara secolului al III-lea i. e. n. se bazeaza pe relatari indirecte, cercetari arheologice, pe traditie si pe legenda.

Avand in vedere faptul ca istoria Romei a fost scrisa la sfarsitul Republicii, cand Roma a ajuns la apogeul puterii sale, este firesc ca acei istorici sa aureoleze fondarea Romei cu gloria proprie epocii lui August.

In secolul al VIII-lea i. e. n., pe cele sapte coline invecinate Tibrului, existau comunitati rurale aflate in stadiul de dezvoltare al patriarhatului. Relatiile dintre aceste comunitati au alternat intre conflict si cooperare, pentru ca apoi sa fondeze o unitate politica de tipul orasului-stat (sub influenta etrusca si greceasca din sud), care a primit numele de Roma, dupa denumirea gintei etrusce Rumla.

Istoria Romei a fost periodizata in felul urmator:

Perioada democratiei militare (753 i. e. n. pana la jumatatea secolului al VI-lea i. e. n., cand s-a fondat statul roman);

In evolutia sa, statul roman a imbracat mai multe forme, in functie de acumularile economice si sociale, precum si in functie de extensiunea statului:

De la jumatatea secolului al VI-lea i. e. n., cand s-a fondat statul, pana in anul 509 i. e. n., statul roman a imbracat forma regalitatii;

Republica (509 i. e. n. pana in anul 27 i. e. n.

Imperiul a fost fondat in anul 27 i. e. n. si cunoaste, la randul sau, doua faze de evolutie:

Principatul (27 i. e. n. -  284 e. n.);

Dominatul (284 e. n. - 565 e. n.).

Epoca prestatala a Romei

A. Structura sociala a Romei in epoca prestatala

Roma a fost fondata de trei triburi, numite si triburi fondatoare: latinii, sabinii si etruscii (ramnes, tities, luceres).

Desi din punct de vedere etnic populatia Romei era eterogena, din punct de vedere al pozitiei in aceasta societate, populatia era impartita in doua mari grupuri sociale: patricienii si plebeii.

Patricienii erau membrii celor trei triburi fondatoare, precum si urmasii acestora. Erau constituiti intr-o casta sociala inchisa si exercitau conducerea sociala in conditiile democratiei militare.

Plebea era formata din populatiile vecine supuse de catre romani, la care, cu timpul, se adauga si comerciantii si meseriasii primitivi veniti la Roma. Cu toate ca participau la viata economica a cetatii in calitate de negustori si meseriasi primitivi, plebeii nu aveau acces la conducerea sociala. Aveau obligatia de a respecta toate hotararile luate de catre patricieni si de aceea intre cele doua grupari s-a declansat un conflict ce s-a adancit si care a dus in final la formarea statului roman.

B. Organizarea conducerii sociale

Factorii de conducere sociala au fost in numar de trei:

Comitia curiata

regele;

Senatul.

Populatia Romei era structurata in trei triburi, 30 de curii si 300 de ginti. Fiecare trib era impartit in 10 curii, iar fiecare curie cuprindea cate 10 ginti.

Adunarea patricienilor se numea Comitia curiata, deoarece fiecare curie dispunea de cate un vot. In fiecare curie, inainte de votul final, se vota pe capete.

In competenta Comitiei curiata intrau:

alegerea regelui;

solutionarea problemelor majore ale cetatii;

judecarea celor vinovati de crime grave.

Regele era conducatorul militar si civil al cetatii, supremul ei conducator si totodata seful ei religios. Pentru problemele mai importante convoca Adunarea poporului, care urma a hotara asupra lor. Era un simplu sef militar, exercitand in acelasi timp atributii de ordin religios. Avea si atributii de a solutiona eventualele conflicte ce se puteau declansa intre ginti.

Senatul era format din sefii gintilor, cuprindea 300 de persoane (senatori). Era privit ca detinator al traditiilor, era chemat sa-l sfatuiasca pe rege si sa confirme hotararile Adunarii poporului.

3. Aparitia statului roman. Reformele lui Servius Tullius

Datorita pozitiei inferioare din societate, plebeii au protestat sistematic, amenintand in repetate randuri cu secesiunea (plecarea din cetate), fapt ce ar fi dus la dezmembrarea societatii romane.

Pentru a pune capat acestui conflict, regele Servius Tullius (575-535 i. e. n.), de origine etrusca, a infaptuit doua reforme:

sociala;

administrativa.

Prin reforma sociala, intreaga populatie a Romei a fost impartita, fara a se mai tine seama de distinctia dintre patricieni si plebei, in cinci mari categorii sociale, stabilite pe criteriul averii:

in prima categorie sociala erau inclusi toti cei care detineau o avere de cel putin 100000 de sesterti (20 de iugare);

in a doua categorie sociala erau inclusi toti cei care detineau o avere de cel putin 75000 de sesterti (15 de iugare);

in a treia categorie sociala erau inclusi toti cei care detineau o avere de cel putin 50000 de sesterti (10 de iugare);

in a patra categorie sociala erau inclusi toti cei care detineau o avere de cel putin 25000 de sesterti (5 de iugare);

in a cincea categorie sociala erau inclusi toti cei care detineau o avere de cel putin 11000 de sesterti (2 de iugare).

Aceste categorii sociale au fost apoi impartite in centurii, care erau in acelasi timp si unitati militare si unitati de vot. Aceste centurii nu aveau un numar egal de membri. Astfel, centuriile din prima categorie numarau putini membri, de ordinul catorva zeci, pe cand centuriile apartinand ultimelor categorii sociale, a patra si a cincea, erau formate din cateva sute de persoane. Asa a fost posibil ca din cele 193 de centurii, prima categorie sociala, care era minoritara, sa detina 98 de centurii, deci sa detina majoritatea.

Prin reforma administrativa, intregul teritoriu al Romei a fost impartit in cartiere, numite si triburi. Deci, termenul de "trib" era folosit cu intelesul de unitate administrativ-teritoriala.

Servius Tullius a impartit Roma in patru triburi urbane si in saptesprezece triburi rurale (rustice). Cetatea se extinde, cuprinzand pe langa locuitorii din cetate, si populatia din jur. Calitatea de cetatean decurge nu din calitatea de membru al unei ginti, ci din faptul de a fi domiciliat intr-unul din triburile teritoriale constituite.

Dupa infaptuirea celor doua reforme, dispunem de cele doua criteri in virtutea carora se poate realiza distinctia dintre societatea gentilica si cea organizata in stat. Este vorba despre criteriul stratificarii sociale, realizat prin efectul reformei sociale a lui Servius Tullius, si criteriul teritorial, realizat prin reforma administrativa.

4. Regalitatea in forma statala

In momentul formarii, statul roman a fost imbracat in haina regalitatii, iar regalitatea, ca forma a statului roman, a durat pana in anul 509 i. e. n.

A. Organizarea sociala

In aceasta epoca, societatea romana a continuat sa fie impartita in cele doua categorii sociale - patricienii si plebeii - categorii ce au continuat sa se afle in conflict, ce fusese generat de factori economici, politici si juridici.

Astfel:

in plan economic toate pamanturile cucerite de la dusmani treceau in proprietatea statului cu titlu de ager publicus si erau date spre folosinta numai patricienilor. Plebeii nu aveau acces la aceste pamanturi.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

in plan politic, dupa reforma lui Servius Tullius, plebeii au obtinut accesul la lucrarile Comitiei centuriata, dar alaturi de Comitia centuriata continua sa-si desfasoare lucrarile si Comitia curiata, la care plebeii nu aveau acces;

in plan juridic, normele de drept roman erau aplicabile numai in forma obiceiului juridic (forma nescrisa), dar acele obiceiuri juridice erau tinute in secret de catre pontifi (preotii pagani romani), care pretindeau ca le detin de la zei.

Pontifii erau alesi numai dintre patricieni. Daca se declansa un conflict intre un patrician si un plebeu, partile se adresau pontifilor, pentru a afla de la acestia care este reglementarea juridica in acea materie, dar pontifii erau tentati sa dea raspunsuri favorabile patricienilor.

Nu erau permise casatoriile intre patricieni si plebei.

In aceasta epoca - a regalitatii - pe langa aceste doua categorii, apar si sclavii.

Sclavia avea in acea perioada caracter patriarhal sau domestic, in sensul ca sclavii erau tratati ca membri inferiori ai familiei romane, iar activitatea economica nu se intemeia pe munca lor, ci pe munca oamenilor liberi.

Proveniti din prizonierii de razboi sau din aservirea datornicilor, sclavii erau folositi la muncile agricole, la cresterea animalelor, precum si la alte indeletniciri. Socotiti membri inferiori ai familiei, ei participau la ritualurile religioase si la mai toate evenimentele familiale.

B. Organizarea statului

Din punct de vedere politic, Roma a fost condusa de trei factori constitutionali:

Adunarile poporului;

regele;

Senatul.

Adunarile poporului erau in numar de doua:

Comitia centuriata, creata prin reforma lui Servius Tullius;

Comitia curiata, ce a supravietuit si dupa fondarea statului.

Comitia centuriata avea cele mai importante prerogative. Exercita atributiuni de ordin legislativ, electiv si judecatoresc. Aceasta adunare se numea Comitia centuriata, deoarece unitatea de vot era centuria.

Comitia centuriata

hotara asupra celor mai importante probleme care priveau viata cetatii;

declara razboi;

incheia pacea;

acorda cetatenia romana;

alegea dregatorii cetatii;

se pronunta in calitate de instanta de apel in cazurile de condamnare la moarte a cetatenilor.

Comitia curiata indeplinea un rol secundar, in special in domeniul dreptului privat.

Regele s-a transformat, dupa fondarea statului, dintr-un simplu sef militar intr-un veritabil sef de stat, caci exercita atributiuni de ordin militar, administrativ, judecatoresc si religios, in calitate de sef al religiei pagane romane.

Senatul s-a transformat intr-un organism de stat. Exercita numai un rol consultativ, doar in sensul ca hotararile sale nu erau obligatorii pentru rege. De asemenea, aproba hotararile adunarilor poporului.

5. Republica

S-a fondat in anul 509 i. e. n., an in care regele Tarquinius Superbus este izgonit in urma conspiratiei lui Brutus si Collatinus.

Daca in momentul fondarii Republicii, Roma era o cetate oarecare in partea centrala a Italiei, spre sfarsitul Republicii ea a devenit centrul celui mai puternic stat al antichitatii, deoarece in virtutea spiritului sau expansionist si in virtutea vocatiei sale organizatorice, Roma a supus unul dupa altul popoarele lumii mediteraneene, care a devenit un lac roman.

In vremea domniei lui August, Imperiul Roman se intindea din Gibraltar pana in Muntii Caucaz, din nordul Africii pana la Marea Baltica.

A. Structura sociala

In epoca Republicii distinctia intre patricieni si plebei s-a mentinut pana in secolul al III-lea i. e. n., cand cele doua categorii sociale s-au nivelat. Aceasta, pe de o parte, datorita protestelor vehemente ale plebei, pe de alta parte, datorita concesiilor succesive facute de catre patricieni.

Gintile, ca forme de organizare specifice patricienilor, s-au dizolvat. Astfel ca la sfarsitul secolului al III-lea i. e. n. nu mai existau criterii clare pentru a realiza distinctia dintre plebei si patricieni.

In conditiile dezvoltarii economiei de schimb, in conditiile declansarii unei veritabile revolutii economice, au aparut noi categorii sociale:

cavalerii;

nobilii.

Cavalerii erau cei imbogatiti de pe urma activitatii comerciale si camataresti. Reprezentau spiritul novator, ei promovau relatii financiare, comerciale dintre cele mai complexe si de aceea erau interesati in introducerea unui sistem politic centralizat, in masura sa asigure ordinea atat de necesara pentru buna desfasurare a operatiunilor comerciale.

Nobilii proveneau din randul magistratilor sau al urmasilor acestora. Fiind implicati in mod nemijlocit in conducerea statului, nobilimea promova forma de stat republicana si pretindea ca actioneaza in spiritul traditiilor poporului roman.

Iata de ce intre cele doua categorii s-a declansat un conflict, ce s-a adancit tot mai mult pana a degenerat in cele patru razboaie civile, care s-au desfasurat in secolul I i. e. n., la sfarsitul carora, prin victoria reprezentantilor cavalerilor, Republica a fost inlaturata si s-a fondat Imperiul.

Proletarii alcatuiau o categorie sociala formata in epoca Republicii. Denumirea de "proletar" vine de la "proles", care avea intelesul de copii in latina veche, in sensul ca proletarii erau oameni saraci care nu aveau alta avere decat copiii, care faceau parte din patrimoniul sefului de familie, putand fi vanduti sau inchiriati.

In cursul razboaielor de expansiune, in conditiile contractarii unor imprumuturi camataresti, majoritatea micilor producatori si agricultori se ruineaza si pleaca intr-un adevarat exod catre Roma, unde traiau ca o masa parazitara pe seama statului in baza unor distribuiri periodice de bani sau alimente. Intrucat proletarii erau cetateni romani, aveau drept de vot, iar voturile lor puteau fi cumparate, astfel incat la un moment dat puteau hotari si in privinta alegerii magistratilor, in privinta adoptarii unor legi, fapt ce l-a indreptatit pe Cezar sa afirme ca acesti proletari, care puteau fi manevrati de catre cei bogati in orice sens, au dus la prabusirea Republicii romane, la transformarea ei intr-o forma fara fond.

Sclavia atinge, in epoca Republicii, stadiul clasic al dezvoltarii sale intrucat productia materiala, viata economica se intemeiaza in principal pe munca sclavilor, iar munca libera tinde sa treaca la periferia societatii.

In urma razboaielor de cucerire, creste numarul sclavilor. Acestia erau foarte ieftini. Indeplineau muncile grele in agicultura, meserii. Uneori erau chiar medici, secretari, invatatori. Multi dintre acestia lucrau in lanturi, iar noaptea erau inchisi in inchisoarea stapanului.

B. Organizarea de stat

Din punct de vedere politic, in epoca Republicii, factorii constitutionali au fost:

Adunarile poporului;

Senatul;

magistratii.

Adunarile populare au fost in numar de patru:

Comitia centuriata

Comitia curiata

Concilium plebis

Comitia tributa

Comitia centuriata continua sa-si exercite vechile atributii legislative, elective si judecatoresti.

In anul 241 i. e. n. s-a infaptuit o reforma prin care s-a modificat structura acestora. Fiecare trib era impartit in cinci clase, apoi fiecare clasa in centurii. In total se ajungea la 373 de centurii. In anul 220 i. e. n. fiecare din cele cinci categorii sociale cuprindea cate 70 de centurii. Prin mecanismul de vot a crescut rolul paturii mijlocii. Initial, votarea se facea in mod public, iar mai apoi in secret.

In competenta acestei adunari intrau: votarea legilor, judecarea infractiunilor politice pedepsite cu moartea, alegerea magistratilor, masuri pentru pace si razboi, cerceta si judeca plangerile impotriva magistratilor.

Comitia curiata isi restrange sfera de activitate, incat spre sfarsitul secolului al III-lea i. e. n., odata cu destramarea gintilor, si-a pierdut orice importanta si, practic, nu s-a mai reunit.

Concilium plebis (adunarea plebei) adopta, initial, hotarari obligatorii numai pentru plebei. Odata cu adoptarea legii Hortensia, in anul 287 i. e. n., hotararile Adunarii plebeiene devin obligatorii si pentru patricieni, astfel incat patricienii incep si ei sa frecventeze lucrarile acestei adunari. Din acest moment, Concilium plebis se transforma in Comitia tributa.

Comitia tributa constituia adunarea intregii populatii a Romei, organizata pe triburi, in numar de 35, fiecare trib dispunand de cate un vot. Avea atributii legislative, elective si judiciare. Rolul ei creste spre sfarsitul Republicii, in dauna Comitiei centuriate, care treptat isi restrange competenta.

Senatul a detinut locul central in viata politica a Romei, in sensul ca dirija politica externa, administra provinciile, administra tezaurul public, asigura respectarea traditiilor si moravurilor poporului roman. Strict formal, Senatul nu putea adopta norme juridice, dar legile votate de catre popor nu puteau intra in vigoare fara a fi ratificate de catre Senat si de aceea, ori de cate ori propuneau vreun proiect de lege, magistratii consultau Senatul, pentru a nu veni in conflict cu vointa acestuia.

Magistratii erau inalti demnitari ai statului, investiti cu atributii militare, administrative si judiciare.

Magistraturile romane au aparut treptat, intr-o anumita succesiune, pe fondul conflictului dintre patricieni si plebei.

Magistraturile romane nu erau constituite intr-un sistem ierarhic. Totusi, unele dintre acestea erau considerate a fi mai importante, deoarece unii dintre magistrati se bucurau de:

imperium;

pe cand altii se bucurau numai de potestas.

Imperium cuprinde dreptul de a comanda armata, de a convoca poporul in adunari, precum si puterea judecatoreasca (civila, penala, administrativa). Se bucurau de imperium consulii, pretorii si dictatorii.

Potestas desemna numai dreptul de a administra. De potestas se bucurau questorii, cenzorii, edilii si tribunii plebei.

Magistraturile prezinta unele trasaturi comune:

sunt eligibile - magistratii sunt alesi;

sunt colegiale, in sensul ca aceeasi magistratura este exercitata de mai multe persoane (doua, trei, chiar si zece persoane);

sunt onorifice - magistratii nu sunt platiti pentru activitatea desfasurata;

sunt temporare - de regula, magistratii erau alesi pe timp de un an.

Consulatul a fost cea dintai magistratura romana, intrucat dupa alungarea ultimului rege, intreaga putere laica in stat a fost preluata de catre doi consuli, care erau alesi de catre Comitia centuriata.

Acestia au preluat toate atributiile laice ale fostilor regi, de vreme ce comandau armata, conduceau administratia, erau judecatori supremi, ii numeau si ii revocau pe senatori.

Tribunatul plebei a fost creat in anul 494 i. e. n. Tribunii plebei exercitau dreptul de veto sau ius auxilii et intercessionis, in virtutea caruia puteau anula orice act juridic, de natura a aduce vreo atingere intereselor plebei.

Cenzura a aparut, probabil, in anul 443 i. e. n. Cenzorii, initial, efectuau recensamantul persoanelor si bunurilor din cinci in cinci ani, in vederea stabilirii impozitelor. Totodata, sub conducerea Senatului, supravegheau respectarea traditiilor si moravurilor de catre cetateni. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. e. n. , mai exact in anul 312, cenzorii au preluat de la consuli dreptul de a-i numi si de a-i revoca pe senatori.

Pretura a fost creata in anul 367 i. e. n. A fost cea mai importanta magistratura judiciara, deoarece pretorii erau aceia care organizau judecarea proceselor si, prin utilizarea unor mijloace procedurale, sanctionau noi drepturi subiective si prin aceasta extindeau sfera de reglementare juridica.

Initial, numai patricienii au avut acces la pretura, insa incepand din anul 337 i. e. n. plebeii au dobandit si ei dreptul de a fi alesi pretori.

Pana in anul 242 i. e. n. pretorii organizau numai procesele dintre cetateni, deoarece pana in anul 242 numai cetatenii aveau acces la justitia romana. Iata de ce s-au numit pretori urbani, caci organizau procesele dintre cetateni.

Din anul 242 i. e. n. se organizeaza pretura peregrina, pretorii peregrini fiind cei care organizau procesele dintre cetateni si peregrini.

Questorii erau imputerniciti sa organizeze vanzarea bunurilor statului roman catre persoane particulare si administrau tezaurul public si arhivele statului sub supravegherea Senatului.

Edilii curuli supravegheau organizarea si functionarea pietelor, aveau in grija politia orasului si organizarea spectacolelor. Tot ei erau cei care asigurau aprovizionarea Romei si organizau procesele in legatura cu actele juridice incheiate in targuri.

Dictatura era o magistratura cu caracter exceptional. In situatii cu totul exceptionale, cand Roma era amenintata de grave pericole din interior sau exterior, se suspendau pe termen de sase luni toate magistraturile si se alegea un dictator, (era numit de catre consuli la ordinul Senatului), care era investit cu puteri nelimitate. Daca dupa expirarea termenului de sase luni pericolul nu era indepartat, dictatorul putea fi reales pe un nou termen de sase luni.

6. Imperiul

A. Principatul

Prin efectul razboaielor civile s-a ajuns la instaurarea imperiului in anul 27 i. e. n.

De fapt, Cezar a incercat sa introduca fatis sistemul monarhic, dar incercarea sa nu a reusit. Insa nepotul si fiul sau adoptiv, Caius Octavianus, a recurs la o formula ocolita. In fapt, el a fondat imperiul, dar in aparenta el a pastrat vechile institutii republicane. De aceea, nu intamplator unii istorici afirma ca Octavian este "salvatorul Republicii", iar altii ca este "fondatorul imperiului". Si unii si altii au dreptate.

Pentru a menaja susceptibilitatiler poporului si ale Senatului, Octavian a permis functionarea tuturor magistraturilor traditionale, dar si-a asumat dupa cateva reforme succesive, calitatea de consul si calitatea de tribun pe viata.

El detinea, deci, pe viata, doua magistraturi:

in calitate de consul putea comanda armata si convoca poporul;

in calitate de tribun putea anula orice act care emana de la alti magistrati.

Din anul 12 i. e. n. dopandeste si calitatea de pontifex maximus.

Pe aceasta cale, Octavian conducea ca un autocrat, cu puteri nelimitate, dar, formal, vechiul sistem continua sa functioneze.

In realitate, Octavian s-a autointitulat Imperator Caesar Augusti.

Imperator insemna conducator victorios al legiunilor romane.

Caesar insemna urmas al lui Caius Iulius Caesar.

Augustus avea intelesul de sfant, demn de a fi venerat.

a) Organizarea sociala

In aceasta perioada apar mutatii profunde in structurile sociale romane. Ia amploare fenomenul formarii latifundiilor, care are drept consecinta saracirea masiva a unei mari parti a populatiei.

Polii opusi ai societatii erau, pe de o parte, humiliores (cei saraci), iar pe de alta parte, honestiores (cei bogati, cei onorabili). Se acredita ideea ca numai cei bogati se puteau infatisa ca onorabili in fata dreptului, deci mai demni de a fi crezuti.

Dupa moartea imparatului Traian, Imperiul Roman abordeaza o politica externa defensiva, tinde sa decada fenomenul sclavagismului, numarul sclavilor este intr-o continua descrestere, lucru ce conduce la aparitia unei noi categorii sociale, si anume cea a colonilor.

Colonii erau oameni liberi care luau in arenda pamanturi de la marii latifundiari pentru a le exploata, platind in schimb, annual, fie o suma de bani, fie  o parte din recolta, de regula o treime.

Fenomenul colonatului se accentueaza, astfel incat prin lex a maioribus constituta (lege mostenita din batrani) este creat colonatul servaj, in baza caruia erau alipiti solului ce il lucrau, putand fi instrainati odata cu acesta. Formal, colonii servi ramaneau oameni liberi, putand detine o proprietate, putand lasa o mostenire, putandu-se casatori valabil. In realitate, acestia erau tratati precum sclavii.

b) Organizarea politica

In perioada Principatului, organizarea politica cunoaste modificari semnificative. Principele tinde sa se manifeste in mod autocrat, mentinand aparenta institutiilor republicane.

Din punct de vedere formal, puterea era exercita de catre: imparat, Senat si magistrati.

In practica se asigura intaietate imparatului. Imparatul era primul dintre cetateni (princeps), de unde si numele de Principatus, dat noii forme de guvernamant.

Structurile politice vechi se mentin, continutul competentelor acestora fiind, cu timpul, limitate.

Senatul, din punct de vedere formanl, are o competenta sporita, insa, in fapt, puterea sa era limitata vointei imperiale.

Magistraturile. Pretura se mentine, insa dupa codificarea edictului pretorului, acesta pierde posibilitatea de a introduce in edict noi norme de drept. Edilitatea, cenzura si questura se mentin, dar devin magistraturi tot mai goale de continut.

Au fost create noi magistraturi:

praefectus praetorio (prefectul pretoriului) - era comandantul garzilor imperiale; a dobandit apoi atributii comparabile cu cele ale sefilor de guverne;

praefectus annonae - asigura aprovizionarea Romei;

praefectus urbi - era seful politiei Romei;

legati augusti pro praetore - indeplinea functia de guvernator al unei provincii imperiale.

B. Dominatul

a) Organizarea sociala

In epoca Dominatului, evolutia structurilor sociale continua. Marii latifundiari se constituie in caste inchise si ereditare, cu cetati si armate proprii, care in multe cazuri sfidau puterea imperiala. Acestia prefigurau nobilimea feudala de mai tarziu.

Populatia cunoaste un masiv fenomen de pauperizare, ca urmare a dezvoltarii marilor latifundii.

Polii opusi ai societatii se numeau acum:

humiliores (cei saraci);

potentiores (cei puternici) - aceasta categorie era formata din  familia imperiala, aristocratia senatoriala (nobilii), cavalerii.

Sclavia decade si mai mult, iar prizonierii de razboi nu mai sunt transformati in sclavi, ci in coloni servi. Se ajunge la generalizarea colonatului servaj, forta de munca robita nemaifiind rentabila.

b) Organizarea politica

Conducatorul statului este denumit "dominus et deus" (stapan si zeu), intrucat persoana sa devine sacrosanta, divina; este un monarh cu puteri absolute, dispunand dupa voie de viata si de avutul supusilor. Relatiile dintre imparat si supusi sunt acelea dintre stapani si sclavi. Se incearca introducerea unui cult unic in intregul stat, proclamand ca zeu suprem soarele, iar pe imparat imputernicitul sau pe pamant.

Structurile politice clasice sunt total golite de continut in aceasta epoca, locul lor fiind ocupat de noi organe de conducere, alcatuite dintr-o casta, de functionari, ce isi desfasura activitatea in jurul imparatului.

In cadrul acestei caste, erau doua categorii de functionari: dignitates si officia, dupa cum functiile pe care le exercitau erau mai mult sau mai putin importante

Senatul este inlocuit cu un Sfat imperial (Consistorium principis), alcatuit din oameni de incredere ai imparatului, care ii urmau directivele. Incepand cu imparatul Constantin (306-337 e. n.), imperiul are doua senate: unul la Roma, altul la Constantinopol. Primul va dispare odata cu caderea capitalei. Justinian transforma Senatul intr-un Consiliu de ilustres.

Dupa moartea lui Teodosiu I (395 e. n.), Imperiul roman se imparte in Imperiul Roman de apus si Imperiul roman de Rasarit.

Imperiul roman de rasarit a existat pana in anul 565 e. n., moment in care se transforma in Imperiul Bizantin, in care institutiile politice si juridice de tip sclavagist au fost inlocuite cu unele de tip feudal, iar limba latina a fost inlocuita cu limba greaca.

Imperiul roman de apus a dainuit pana in anul 476 e. n., ocazie cu care ultimul sau conducator, Romulus Augustulus, a fost detronat de catre Odoacru, conducatorul triburilor de heruli.