Istoria politica a getilor in sec. VI-IV a.Chr.

Istoria politica a getilor in sec. VI-IV a.Chr.

 IZVOARELE  SCRISE DESPRE ISTORIA POLITICA A GETILOR IN SEC. VI-IV a. Chr.

SITUATIA POLITICA IN BALCANI IN SEC. VI-IV a. Chr.

Spre sfarsitul sec. al VI-lea, sub Darius (522-486), Imperiul persan ajunge la maxima lui stralucire.  In urma expeditiei organizate in 514/512 impotriva scitilor, cei mai periculosi si numerosi barbari din zona, Darius isi extinde stapanirea asupra Peninsulei Balcanice, cu precadere asupra zonei litorale si a cetatilor grecesti. Demonstratia de fortǎ, desi calificata de izvoarele grecesti ca o nereusita, impiedica vreme de douǎ secole expansiunea scitilor spre vest, iar Tracia este transformatǎ in satrapia  Skudra. In 500- 494 se rascoala impotriva stǎpanirii  persane cetatile grecesti din Asia Mica, in frunte cu Miletul. Atena si Eretria sprijina destul de timid aceasta rascoala, oferindu-i, totusi,  lui Darius pretextul unei interventii in Grecia. Drept urmare, se declanseaza asa-zisele razboaie medice. In 492 si 490 Darius organizeaza douǎ expeditii  impotriva grecilor . In 490 sufera o grea infrangere la Marathon din partea atenienilor condusi de generalul Miltiade. Ulterior, Imperiul persan trece printr-o perioada critica care intrerupe ofensiva din Grecia. Mai précis, in 486 izbucneste o rascoala in Egipt si, tot in acelasi an, moare Darius. Fiul si urmasul lui Darius, Xerxes I (486-465), desi repeta incercarea de cucerire a Eladei, infrant in batalia navala de la Salamina din 480 iar mai apoi, in 479 de generalul Mardonius la Platea este obligat sa renunte la politica expansiva in aceasta zona, datorita situatiei interne dificile a imperiului, agravata de frecventele rascoale ale neamurilor subjugate (486-Egiptul, 482-Babilonul

Curand dupa 480, profitand de slabiciunea Imperiului persan si de faptul ca Grecia era ocupata de razboaiele cu persii, se intemeiaza, pe ruinele satrapiei Skudra si dupa modelul ei, Regatul odrisilor   care aduce sub autoritatea sa intreaga Tracie pana la Dunare si intreg litoralul cuprins intre Abdera si gurile Istrosului. Statul odrisilor este in sec. al V-lea si in prima jumatate a sec. al IV-lea principalul factor de putere din zona. Locul lui va fi luat ulterior de Macedonia, sub Filip II care, in 341, cucereste Tracia. Dupa moartea lui Alexandru Macedon, survenita in 323, generalii sai, diadohii, poartǎ patru razboaie pentru suprematie, care duc la slabirea statului macedoneean si la dezmembrarea lui.

ISTORIA GETILOR    IN SEC. VI-IV a. Chr.

Getii sunt consemnati de izvoare pentru prima data in secolul al VI- lea, dacii de abia in sec. I a. Chr. Strabon ne da asigurari ca getii vorbesc aceeasi limba cu tracii, dar si ca dacii vorbesc aceeasi limba cu getii. Desi ar trebui sa ne linisteasca aceasta afirmatie, ea este destul de improbabila. Ca un necunoscator al acestor limbii, Strabon putea lesne sa se insele si aceste limbi sa fi fost doar asemanatoare. Este foarte probabil sa fi fost dialecte diferite, care insa  asigurau inteligibilitatea intre geti si daci. El ne face ss intelegem ca deosebirea dintre ei ar fi doar una strict geografica, data de plasarea getilor pe cursul inferior al Dunarii, spre Pont si a dacilor mai spre izvoare, inspre germani. Probabil ca pozitionarea dacilor departe de Grecia si de cetatile din Pont a facut ca ei sa fie o buna perioada de timp necunoscuti si ignorati de scriitorii antici.

In ciuda faptului ca izvoarele opereaza cu doua denumiri, de geti si de daci, azi, in literatura de specialitate se utilizeaza adeseori termenii hibrizi de geto-daci sau daco-geti. Relativ recent un cercetator strain, Karl Strobel si-a expus pe larg, intr-un articol publicat in revista SCIVA,  nemultumirea ca se utilizeaza acesti termeni care reprezinta o fictiune istorica, o creatie artificiala riscanta a istoricilor moderni, care ignora realitatea izvoarelor scrise. multi istoricii romani prefera insa folosirea lor in continuare, mai ales atunci cand este vorba de cultura materiala a epocii latene, motivand cǎ este vorba de o conventie mult prea uzitata pentru a mai putea fi abandonata. Potrivit lui Al. Vulpe si Mircea Babes, este totusi necesar ca aceasta sintagma sǎ nu se foloseasca atunci cand este vorba de izvoarele literare, iar, daca se foloseste pentru cultura materialǎ, este bine sa se utilizeze sub forma geto-daci si nu daco-geti si doar pentru cultura materiala a perioadei clasice, cand se constata o omogenitate a culturii materiale si cand avem certitudinea ca existau dacii. Unii prefera sa foloseasca pentru desemnarea tracilor de la nord de Haemus termenul de tracii nordici, mai ales cand este vorba de istoria timpurie a acestora.

Date despre geografia teritoriului locuit de geti si daci avem de la Herodot, Strabon dar si de la o serie de alti autori antici. Ar fi de remarcat mai ales douǎ izvoare geografice importante, e drept tarzii, : Indreptarul geografic al lui Ptolemeu, scris in sec. al II-lea p. Chr., dar care se refera la o perioada anterioara cuceririi romane si Tabula Peutingeriana, care dateaza din sec. III-IV p. Chr. Primul izvor consemneazǎ 15 neamuri tracice de la nord de Dunare si  numele a 44 de localitati, cele mai multe terminate in sufixul dava. Ptolemeu precizeaza si coordonatele geografice ale acestor localitati, dar, din pacate, a avut in calcul o raza a pamantului alta decat cea reala, drept pentru care unele  dintre localitati au fost greu de identificat in teren cu precizie. Tabula Peutingeriana mai adauga la lista lui Ptolemeu localitatile Buridava si Pelendava. 

Din sec. al V-lea se cunosc trei izvoare care-i pomenesc pe geti. Cel mai vechi este o tragedie numita Triptolem scrisa de Sofocle, care consemneaza numele unui basileu al getilor din sec. al V-lea, numit Charnabon. Dupa unii istorici, numele nu pare a fi tracic, drept pentru care este foarte probabil sa fie vorba de alt neam din Pen. Balcanica, altii considera credibila aceasta informatie. Al doilea izvor, in ordine cronologica, si cel mai important, este Herodot cu Istorii-le sale. Cel din urma, Hellanicos din Mitilene, este inspirat de Herodot si, ca atare, se rezuma  la a repeta aceleasi informatii. In cartea a IV-a a Istoriilor, Herodot descrie cu lux de amanunte expeditia lui Darius impotriva scitilor, expeditie care a avut loc candva intre 514-512 i.e.n. Aflam ca Darius, cu o armata incredibil de mare pentru vremea aceea, de 700.000 de ostasi, dublata de o flota ce numara 600 de corabii, a trecut Bosforul pe un pod de vase si a inaintat spre gurile Dunarii, prin zona litorala. Tracii pe care i-a intalnit in cale i s-au supus, mai putin getii care locuiau mai jos de Dunare, care i s-au impotrivit, dar care  au fost repede zdrobiti, macar ca sunt cei mai viteji si drepti dintre traci. Herodot ne spune ca getii se cred (stiu a se face) nemuritori si ne ofera cateva date despre religia si ritualurile lor. Potrivit lui Herodot, expeditia lui Darius ar fi avut caracter punitiv: scitii erau pedepsiti pentru ca, la un moment dat, dupa ce au intrat in tara cimerienilor si s-au instapanit in ea , i-au urmarit pe acestia pana departe, intrand in Media. Fara indoiala ca nu acesta a fost motivul real al expeditiei, el ar fi putut fi, eventual, pretextul, caci evenimentele cu pricina avusesera loc cu douǎ secole in urma. Oricum, calea aleasa pentru atacarea scitilor era ocolita, ceea ce ne facem sǎ credem cǎ insǎsi Tracia era interesantǎ pentru persi. In realitate, Darius pregatea un razboi impotriva Greciei si aceasta expeditie trebuia sa fie o demonstratie de forta care sa-i intimideze pe sciti si pe greci, mai ales ca n-ar fi fost imposibila o alianta a grecilor cu scitii aflati la vremea aceea in plina ascensiune. In plus, expeditia lui Darius deschidea perspectiva aducerii Pen. Balcanice sub autoritatea imperiului persan ca si stapanirea cetatilor grecesti din Pont cu o economie prospera. Ionienii, participanti la expeditie, cu siguranta erau interesati de o activare a schimbului cu cetatile din Pont.

Intalnirea dintre armata de uscat si flota urma sa aiba loc la gurile Dunarii si ionienii aveau misia, daca ajung inainte, sa ridice un pod de vase care sa asigure traversarea Dunarii. Se crede ca Dunarea a putut fi traversata undeva in zona Isaccea, unde este mai ingusta. Ne pare importanta delimitarea Scitiei pe care o face Herodot. Potrivit lui, Scitia avea o forma patrata. De la Istros la Boristene (Nipru) era cale de 10 zile, de la Boristene la Lacul Meotic (Marea de Azov) tot 10 zile, la fel de la tarm spre interiorul tarii. Tot Herodot insira vecinii scitilor, pe care ii ordoneaza de la vest spre nord si apoi spre est: agatirsii, neurii, androfagii si melanhlenii. Scitii pustiesc teritoriul si se retrag, refuzand confruntarea directa cu persii. Potrivit lui Herodot, expeditia ar fi durat douǎ luni. Obosit de urmǎrirea scitilor, Darius a fost obligat sa abandoneze expeditia  si sa faca cale intoarsa. Desi campania este considerata de Herodot un esec, nu prea este asa, caci ea are drept urmare transformarea Traciei in satrapie, sub numele de Skudra si Darius, in urma ei,  isi asigura controlul Pen. Balcanice si a cetatilor din Pont. In plus expeditia a stopat inaintarea scitilor spre vest si sud-vest o buna bucata de vreme.

De pe vremea regatului odrisilor avem doar putine informatii despre geti. Astfel, de la Herodot, aflǎm ca au fost supusi si integrati in regat si getii de la nord de Haemus si ca in stapanirea odrisilor s-a aflat tot litoralul, de la Abdera  pana la gurile Istrului. Getii de la nord de Haemus participǎ la expeditia de 30 de zile a regelui Sitalkes, din 429 i.e.n.

In 341 Tracia este cucerita de Filip al II-lea si,  la scurta vreme,  are loc o incercare a scitilor condusi de regele Atheas de a pǎtrunde in Dobrogea. Despre conflictul dintre Filip al II-lea si Atheas avem informatii de la Trogus Pompeius care a scris in sec. I  p. Chr. , in limba latinǎ, Istoria lui Filip, lucrare  in 44 de cǎrti, care s-a pierdut, transmitand-se din ea doar cateva fragmente, pe care le gasim la Iustin un scriitor din sec. al II-lea p. Chr. Trogus ne informeaza ca Atheas, stramtorat de luptele cu histrienii (a se intelege niste locuitori de pe Istros), a cerut, prin intermediul cetatii Apollonia, ajutor  militar de la Filip al II-lea, facandu-i acestuia promisiunea ca i-ar lasa tara drept mostenire. La scurta vreme,  rex histrianorum a murit, iar Atheas i-a trimis pe macedonenii veniti in ajutor acasa, avand obraznicia de a-i transmite lui Filip ca scitii nu au nevoie de ocrotirea macedonenilor, iar el are un fiu teafar si sanatos caruia ii va lasa tronul. Filip al II-lea tocmai asedia Bizantul si avea nevoie de bani pentru continuarea asediului, motiv pentru care i-a cerut lui Atheas sa-i plateasca pe soldatii din corpul expeditionar macedonean pentru drum si serviciile aduse. Atheas, insolent in continuare, ii raspunde ca scitii nu se remarca prin bogatie, ci prin vitejie. Infuriat de raspuns, Filip renunta la asedierea Bizantului si se indreapta impotriva scitilor, anuntindu-l pe Atheas printr-o solie ca vine cu ginduri pasnice, chipurile ar dori sa ridice o statuie a lui Hercules, din care regii Macedoniei pretindeau a se trage. Atheas promite ca va topi statuia si isi va face din ea varfuri de sageti. Atheas este infrint de Filip si moare in lupta. Lucian din Samosata precizeaza ca ar fi avut peste 90 de ani la moarte. Trecand peste povestile cu caracter anecdotic de mai sus, fǎra indoiala cǎ interventia lui Filip se datoreazǎ unor interese politice majore, regele macedonean dorind sǎ controleze el insusi zona Pontului stang. Cucerirea zonei de catre sciti putea compromite cuceririle lui Filip din Tracia. In timpul conflictului cu Atheas, Filip captureaza 20.000 de femei si copii si trimite in Macedonia 20.000 de iepe. La intoarcerea din expeditie, insǎ, este atacat de tribali care pretind o parte din prada scitica. In lupta cu tribalii, Filip este ranit, fapt ce produce panica in tabara macedoneana si este pierduta intreaga prada de razboi. Frontinus, in Stratageme, spune ca tribalii ar fi participat la expeditia impotriva scitilor. Asta s-ar putea sa fie explicatia pretentiilor tribalilor la prada. Pentru noi este important in text acel rex histrianorum. Fara indoiala ca nu poate fi vorba de un rege al Histriei, ci probabil al locuitorilor de pe Istru, care ar putea fi geti. Vladimir Iliescu crede ca rex histrianorum ar putea fi un rege al tribalilor si asa s-ar explica pretentia tribalilor la impartirea prazii de razboi. Desi ipoteza nu este lipsta de logica, este greu de crezut ca un regele al tribalilor ar fi putut avea interese teritoriale in zona Dobrogei.

La scurt vreme, in 335 getii sunt mentionati de Arian, autor grec din Bitinia, din sec. al II-lea p. Chr., intr-o lucrare numitǎ Expedita lui Alexandru Macedon Anabasis care a avut la dispozitie informatii foarte precise si credibile pe care le-a luat dintr-o lucrare pierduta a lui Ptolemeu a lui Lagos, viitor rege al Egiptului, care a participat expeditiile lui Alexandru Macedon, in calitate de general al acestuia. Ca urmare a razvratirii tribalilor si illyrilor, Alexandru a organizat o expeditie punitiva. Aceastǎ expeditie era utilǎ pentru cǎ Alexandru se pregǎtea pentru expeditia orientalǎ si trebuia sǎ-si asigure stǎpanirea asupra Traciei. El a inaintat prin Muntii Balcani, in trecatorile carora tracii au organizat o ambuscada, folosindu-se de carute pe care intentionau sa le pravale asupra macedonenilor. Alexandru reuseste sa scape din ambuscada si are o lupta cu tribalii pe un rau numit Lyginos. Tribalii evacuasera femeile si copii dincolo de Istru, iar mai apoi, neputand face fata atacului macedonean, tribalii s-au refugiat pe un ostrov al Dunarii numit Peuce. Urmarindu-i, Alexandru, cu ajutorul unor corǎbii venite din Bizant prin Pont si apoi pe Dunǎre, a incercat sa debarce pe acel ostrov, dar nu a  reusit pentru ca avea malurile foarte inalte, iar curentul fluviului era foarte rapid. Intre timp, pe malul nordic al Dunarii se adunase o armata considerabila a getilor, care num|ra 10.000 de pedestrasi si 4000 de calareti. Alexandru, folosindu-se de monoxilele riveranilor si burdufuri din piele umplute cu paie, trece cu 4000 de pedestrasi si 1.500 de calareti Dunarea si inainteaza prin holdele inalte de grau spre un oras al getilor, unde acestia s-au retras. Potrivit autorului antic, orasul se afla la o parasanga distanta de Dunare ( aprox. 5 500 m) Fiind prost intarit orasul, getii l-au abandonat dupa ce si-au luat familiile si o parte din bunuri. Patruns in oras, Alexandru il distruge din temelii si ia o prada destul de bogata. In aceeasi zi,  se intoarce pe malul celalalt, unde primeste o solie a regelui Syrmos al tribalilor,  cu care ajunge la o intelegere.

S-a incercat identificarea in teren a orasului prost intarit si unii cercetatori au crezut ca trebuie sa fi fost Zimnicea, datorita faptului ca aici a fost identificata prin sapaturi arheologice o cetate de vreme latene care dispare violent, prin incendiu, cam in aceasta perioada. Alexandru Vulpe crede ca orasul cu pricina trebuie cautat in amonte de Zimnicea, undeva la est de Portile de Fier, intre Timok si Isker,  pentru ca acolo exista numeroase ostroave si doar acolo curentul fluviului este mai iute. El crede ca raul Lyginos este posibil sa fi fost Rosita. Numele ostrovului -Peuce- este foarte probabil gresit. Acest nume il purta o insula aflata in apropierea varsarii Istrului. Oricum, este clar ca la nord de Dunare a existat o formatiune politica getica cu o resedinta, poate tribala sau unional- tribalǎ, care era destul de prospera din punct de vedere economic.

A treia expeditie macedoneana in zona Dunarii a fost condusa de generalul Zopyrion. Povestea ei, destul de succinta, o gasim la Curtius Rufus  si la Trogus Pompeius. Ea este pomenita si de un autor din sec. al IV-lea p. Chr., Macrobius. Data ei este incerta, ori 331 ori 326 sau poate ca au existat doua expeditii conduse de acelasi general, una in 331, alta in 326. Potrivit unuia din autori, Curtius Rufus, ea a avut loc pe vremea cand Alexandru se afla in India deci in 326 In aceasta vreme, guvernatorul Pontului, Zopyrion ar fi organizat o expeditie care se dorea o demonstratie de forta impotriva getilor sau scitilor (izvoarele difera, Rufus spune ca sunt geti, iar Trogus ca ar fi sciti), cu o armata de 30.000 de soldati. Macrobius vorbeste despre asedierea orasului Boristhene (Olbia caruia locuitorii i-au facut fata. Daca este vorba de asedierea Olbiei data este 331. La intoarcerea din expeditie,  Zopyrion, impreuna cu toata armata, au fost zdrobiti din cauza unei furtuni, care a izbucnit pe neasteptate, si care, probabil, le-a facut imposibila trecerea Dunarii. Este posibil sa fi fost douǎ expeditii diferite  cea din 331 sǎ fi fost impotriva scitilor, iar cea din 326 impotriva getilor. De nereusita acestei expeditii ar fi profitat Seuthes al III-lea, regele odrisilor, care si-a starnit supusii la rǎscoalǎ. Situatia din Tracia devine foarte dificilǎ, provincia fiind aproape pierdutǎ.

BIBLIOGRAFIA:

Gheorghe Stefan (coord.),Izvoare privind istoria Romaniei, vol. I, Bucuresti, 1964

Mircea Petrescu Dimbovita, Scurta istorie a Daciei preromane, Iasi, 1978

Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe,Dacia inainte de Dromichaites,Bucuresti, 1988.

Dionise M. Pippidi, Dumitru Berciu,Din istoria Dobrogei. Geti si greci la Dunarea de Jos din cele mai vechi timpuri pana la cucerirea romana, Bucuresti, 1965.

Karl Strobel, Dacii. Despre complextatea marimilor etnice, politice si culturale ale istorei spatiului Dunarii de Jos, in SCIVA 49, 1998, 1, p.61-95.