Imperiul si urmarile sale. Anii 200-500d Cr.

Imperiul si urmarile sale. Anii 200-500d Cr.

1. "Legile  tarilor"

La inceputul secolului al III-lea d. Cr. , la Edessa, Bardesan, un erudit crestin de la curtea regilor din Osrhoene scria un tratat despre predestinare si liberul albitru, tratatul era scris in siriaca, ce avea sa devina curand principala limba literara a Bisericilor crestine din Orientul Mijlociu. Tratatul a primit numele de Cartea despre legile tarilor, Shemashgram si Awida au examinat intreg spatiu eurasiatic de la Atlanticul de Nord pana in China.

Amploarea panoramei ni-l releva pe Bardesan ca locuitor al unui oras aflat la rascrucea drumurilor din Asia Europeana. Edessa se situa la extremitatea nordica a Semilunei Fertile, in vest-Antiohia, in sud-estul Edessei se afla Mesopotamia. Imperiul sasanid era format din tinuturile fertile din jurul Etesifonului cu podisul Iranian si centrele comerciale din Asia Centrala

Orice studiu asupra rolului crestinismului in edificarea Europei trebuie sa porneasca de la panorama lui Bardesan. Au fost gasite fragmente de texte crestine de catre arheologi, de exemplu scrieri lacunare gasite in comitatul Antrim.

Pe la 730, Sf. Bonifaciu taie stejarul sacru din Geismar si  solicita sa i se trimita cat mai multe copii de lux ale Bibliei.

Mai departe catre est, intr-o inscriptie de la Karabulgasun, 820d. Cr. suveranul uigur al imperiului dintre China si Mongolia centrala, nota cum predecesorul sau, Bogu Kaghan, permisese accesul in regat al unor invatatori noi in 762-maniheisti-Aceste evenimente pun in lumina fundamentul ascensiunii crestinismului occidental.

Bardesan era tulburat de lumea "barbara"care inconjura intreaga lume civilizata. Facilitatiile esentiale ale traiului urban civilizat nu era de gasit"la periferia lumii intregi", era viziunea unui om influentat de doua mari imperii, roman si persan, cele doua concurau pentru lumea civilizata din Europa si Asia occidentala

Desi Edessa din punct de vedere militar era o zona de granita, constituia elementul care facea legatura intre Rasarit si Apus.

Dupa 640 cuceririle arabe au unificat regiunile impartite anterior intre Roma si Persia, constituind cel mai mare imperiu existent vreodata in timpurile vechi.

Pentru Bardesan termenul de "barbar"semnifica un "strain", dar in sensul strict al cuvantului "barbar" insemna nomad(grup de indivizi situati pe treapta cea mai de jos a vietii civilizate). Nomazii formau o subclasa dispretuita, dar folositoare, care se presupunea ca nu reprezinta o amenintare pentru marile imperii ale lumii civilizate. Insa in campurile reci din nord era favorizata aparitia imperiilor nomade, violente si bine organizate. Ideologia lumii civilizate spunea ca romanii si barbarii erau total incompatibili. Teritoriile romane si cele non-romane se contopeau mai degraba, pe nesimtite intr-o singura zona temperata. Extinderea Imperiului Roman pana in nord-vestul Europei a declansat un proces care a atins in aceasta perioada punctul culminant, in timp ce in Apus se construia o "noua" lume barbara In secolele I si al II-lea concentrarea de mari armate romane la frontiere si ridicarea de orase in stil roman au generat prosperitate, dar si o mare cerere de hrana si forta de munca, rezultand o noua societate"romanizata

In asezarile de dincolo de granite traiau mici grupulete, cu organizare statala slabita in care familia cu pamantul in posesie reprezenta unitatea de baza a societatii. in mediul rural, viata ramasese mai simpla, dar imperiul si-a pus amprenta pe tot cuprinsul Europei occidentale, marile ferme producatoare de cereale au ajuns sa subordoneze taranimea. Hotarul roman a devenit locul de fuziune a lumii barbare cu cea romana. Garnizoanele romane isi procurau cereale si vite din teritorii non-romane. "invaziile barbare" defineau ascensiunea regiunilor in care romanii si non-romanii incep sa se vada in chip de egali-"spatiu intermediar"social, cultural, etc. incepand cu anul 500, propaganda crestinismului se face pe fondul expansiunii"spatiului intermediar". Pana in anul 800, consolidarea puterii frace sub Carol cel Mare a dus la jonctiunea noului"spatiu intermediar" cu Italia si bazinul Mediteranei. O forma aparte de crestinism catolic a devenit credinta obligatorie pentru toate regiunile rezultand Europa occidentala postromana

2. Crestinismul si Imperiul

Bardesan credea in schimbare si asta se va intampla dupa moartea sa, in 224, regii sasanizi ai Iranului au transformat regatul partial slab inchegat intr-un imperiu redutabil;de asemenea dupa o perioada de criza imparatii romani au recastigat o putere considerabil fortificata. Razboaiele repetate si aparitia Imperiului Sasanid au dus la dezvoltarea deficientelor Imperiului Roman.

In perioada 238-270 criza a dus la instaurarea unui nou sistem, imperiul roman din timpul lui Diocletian(238-305)-tetrarhia-rezultand un imperiu in adevaratul sens al cuvantului. Elitele si-au pierdut privilegiile unice, orasele puteau prospera doar daca ramaneau centre politice-Constantinopolul-330-"noua Roma

Aurelius Isidorul, intre anii 279-318, desi analfabet el pastra cu grija actele de impozitare, ele dezvaluie un sistem politic nevoit sa mobilizeze interesul si loialitatea tuturor supusilor lor.

Imperiul lui Diocletian era o societate politeista, religio-devotiunea potrivita fiecarui zeu, punea in evidenta coeziunea sociala si transmiterea traditiei in cadrul familiei si a comunitatilor locale. Zeii erau finite insufletite. Diferite religiones corespundeau diversitatii percepute a destinului uman si a unui pregnant sentiment de datorie fata de diferite comunitati. In 303-religio mai insemna pentru unii un altar fumegand, jertfa si un monument ridicat in Forul roman. In 29 octombrie 312 Constantin il infrange pe Maxentius si pe Capitoliu se pregatesc jertfe pentru victoria sa, dar el refuz spunand ca a castigat doar datorita lui Dumnezeu. In 325 Constantin invoca un conciliu"mondial" la Nicee, prin care permite Bisericii crestine sa se defineasca ca detinatoare a unei legi universale. In 312 crestinismul nu era o religie noua, crestinii isi reprezentau Biserica intr-un conflict permanent cu paganul Imperiu roman. Dupa 250 crestinismul devenise o problema a intregului imperiu. Au fost emise o multime de edicte impotriva Bisericii crestine, primul a fost in 250, a avut loc Marea Persecutie, Diocletian-303-a marcat intrarea in maturitate atat a noului imperiu cat si a Bisericii crestine. Scripturile erau scoase din biserici si arse, acestea se numeau "codices" si reprezentau instrumentul de propagare a noii "Legi". Autoritatiile urmareau de asemenea daramarea bisericilor crestine, considerate lacase de cult.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Biserica crestina era un organ complex, nu se poate stabili numarul crestinilor. Ea  era in ansamblu o grupare eterogena in care varful societatii se intalnea pe pozitii egale cu cei de la periferia ierarhiei sociale. Pentru contemporani, important era mesajul propovaduit in biserici.

Cand crestinii s-au intors impotriva zeilor, ei nu i-au combatut negandu-le existenta, zei existau, dar erau la fel de malefici, iar demonii se folosesc de acele ritualuri si imagini ale politeismului pentru a-i indeparta pe crestini de la Dumnezeu. Exorcismul este cea mai bine cunoscuta forma de reprezentare dramatica religioasa si insemna alungarea spiritelor rele din corpul uman.

Crestinii percepeau martiriul ca inconfundabil semn al mantuirii. Funerariile crestine erau o procesiune triumfala, mormantul era un loc de odihna (koimeterion), iar persoanele care veneau la inmormantare beneficiau de un moment de refrigerium. Preocuparea tot mai acuta a celor vii era pacatul, el era vazut de unii crestini ca parte a propriei persoane, de care te puteai scapa prin convertire. Pacatul se putea metamorfoza in virtute prin ispasire in fata lui Dumnezeu, comunitatea crestina fiind cea care intervenea prin rugaciuni inaintea Domnului pentru fiecare individ. Episcopul intruchipa grtaia scrutatoare a divinitatii

Crestinii mostenisera din traditia iudaica obiceiul de a face pomeni pentru "iertarea pacatelor", chiar si cei mai umili dadeau din putinul lor. Cei mai instariti intindeau o mana de ajutor celor saraci. Drept rezultat al structurii imaginative ce facusera din donatie un element central al practicii cotidiene in comunitatiile crestine, bisericile de la sfarsitul  secolului al III-lea erau institutii solidare si prospere.

Morala, filozofia si ritualurile se regaseau in unica lor forma adevarata doar in cadrul Bisericii. Datoria fata de adevar, cat si desavarsirea morala erau considerate obligatii ale tuturor crestinilor.

3. Tempora Christiana:Vremuri crestine

In jurul anului 420 d Cr. pe tot cuprinsul Imperiului Roman, crestini cultivati ca Isiodor se bucurau de privilegiul de a apartine unui grup convins ca istoria este de partea lui. Cu mult timp inainte Hristos invinse demonii prin crucificarea sa. Dupa 312, Constantin, apoi Constantin al II-lea, apoi Teodosiu I au inceput treptat sa interzica sacrificiile publice, sa devasteze anumite asezari de cult(Serapeum din Alexandria, 391). Religia paganilor era considerata o superstitio , politeismulului i se ingaduia sa existe doar pentru ca era perceput ca un invelis gol, slabit. Incepe sa fie folosit termenul "pagan"-paganus -"membru de rangul doi". Politeistilor cultivati si chiar membrilor Senatului li se spunea ca religia lor este  demna doar de niste tarani indolenti.

In 436 juristii lui Teodosiu al II-lea se intrunesc la Constantinopol pentru a reuni toate edictele predecesorilor sai crestini intr-un codex-Codicele lui Teodosiu-emis in 438. In Hippo Regius si Cartagina, indivizii cultivati care luau parte la slujbele lui Augustin, nu impartaseau polarizarea radicala propusa de liderii lor. Pentru auditorul lui Augustin, puterile inferioare nu erau nici pe departe entiati neputincioase.

Crestinatatea latina a Evului Mediu timpuriu se revendica nemijlocit nu de la convertirea lui Constantin, ci de la generatia invaziilor barbare, a razboiului civil si a declinului autoritatii imperiale. Constantin si urmasii sai au adus bisericilor crestine pace, prosperitate si capacitatea de a-si construi o pozitie solida pe plan local. El a construit importante bazilici-Sf. Petru si Sf. Giovanni, Biserica Sf. Mormant din Ierusalim-constituind alianta biserica-imperiu.

Marile bazilici erau eclipsate de numarul bisericilor locale, dar care nu se supuneau intotdeauna controlului imparatului indepartat. Atanasie(296-373)profetea noua epoca, tagaduia sistematic legitimitatea acuzatorilor sai, etichetandu-i "arieni"-prozeletii unui preot Arius(250-336). La sfarsitul secolului al-IV-lea"controversa ariana" era descrisa in termeni deliberat antagonici:episcopii"ortodoxi" ii infransera pe "eretici". Crestinii din Apus au inceput sa considere controversa ariana ca inceputul problemelor dintre Biserica si stat. Orasele erau locuite de o aristocratie laica, adica puteau fi controlate. Mediul rural a dat nastere celor mai radicale forme de crestinism.

In 270 sa nascut Constantin Antonie(270-356), in 310 ca vestit eremetikos-"om al desertului"-a fost un crestin exemplar al vremurilor viitoare. Intr-un sat la sud de Ctesifon-apare religia lui Mani-izvorata din crestinism, care se va extinde pe toata aria lumii civilizate, este o religie a cartii. Infranata de persecutiile atroce din imperiul crestin, succesul public al maniheismului s-a estompat curand in Apus.

Martin(335-397) fost ofiter imperial, devenise episcop de Tours, intemeieaza o manastire in Loara, avea atat rol de exorcist cat si de distrugator al templelor pagane. Istoria religioasa din secolul al IV-lea a avut darul sa distraga atentia de la faptul ca revolutia religioasa asociata domniei lui Constantin a mers mana in mana cu o revolutie sociala. Crestinii aclamau noul oras Constantinopol, dar el nu era in totalitate crestin, ia amploare sarbatoarea calendelor, care totusi nu era crestina. Aceasta coincidea cu desemnarea anuala a consulilor.

Sfarsitul secolului al IV-lea a insemnat o perioada de resurgenta a razboaielor civile, dar nici unul dintre evenimente nu a fost un dezastru definitiv, dar moralul populatiei a fost grav zdruciumat, paganii incep sa vorbeasca despre"vremurile crestine"-o epoca de sestrsite, marcata de criza de autoritate care a dus la incursiuni barbare.

Cariera lui Pontius Paulinus(355-341)arata ca epoca consensului este incheiata, se retrage in nordul Spaniei, iar in 389 se converteste. Confesiunile lui Augustin au aparut in 397, el scria despre perioada agitata a tineretii si varstei a doua a unui provincial plin de success, este botezat in 386. In viziunea lui, existenta Bisericii catolice se alcatuia din nenumarate izbanzi marunte datorata gratiei lui Dumnezeu.

Pelagrius, un laic evlavios din Britannia credea ca orice crestin botezat era liber fauritor al propriului suflet. El plasa activitatea umana in centrul activitatii umane, iar Augustin il plasa pe Dumnezeu in centrul activitatii umane. Crestinii latini din secolul al V-lea marturiseau ca aveau nevoie de eroi nu de autodidacti, in lumea lui Augustin"alesii" erau eroii credintei, marii episcopi. Pelagrius dorea sa evite compartimentarea bisericii, credea ca toti crestinii sunt perfecti, pe cand Augustin credea contrariul, fecioarele aveau o importata deosebita pentru contemporani.

Biserica trebuia sa fie cu adevaart universala, unicul loc pe pamant in care omenirea putea spera sa si recupereze sanatatea pierduta

Jefuirea Romei de catre Alaric i-a oferit lui Augustin pretextul abordarii unui subiect drag inimii sale, rezumat in lucrarea"Cetatea lui Dumnezeu". El numea Ierusalimul ca fiind "cetatea lui Dumnezeu"-paradisul;Ierusalimul ceresc isi revendica potentialii locuitori din randul tuturor popoarelor. "Cetatea plina de slava"a lui Augustin si poarta ei de intrare in lume, Biserica catolica, nu era un loc stramt, ci o "cetate" pentru toate veacurile si toate timpurile.

4. Virtutes Sanctorum.Strages Gentium:"Faptele sfintiilor.macelul popoarelor"

Perioada de pace se incheiase odata cu invaziile declansate in 406, Occidentul se destrama. Daca elitele Britanniei, Galliei si Spaniei subcontinentale sperau sa si pastreze caracterul de romani trebuiau sa-i accepte pe "barbari"drept parteneri, sau chiar stapani. Un aspect remarcabil al istoriei occidentale din secolul al V-lea sta in tenacitatea cu care romanii si-au reconsolidat pozitiile in conjunctura postimperiala

Societatile regionale, desprinse de imperiu, isi puteau mentine un nivel de stabilitate cu conditia sa ajunga la un modus vivendi cu barbarii. Descrierile romanilor sugerau ca barbarii erau popoare complet straine, care nu puteau spera la un loc in structura societatii romane. Atat aristocratiile locale cat si barbarii au fost un produs al noului imperiu a lui Constantin.

In secolul al VI-lea soldatii erau alesi din zonele de frontiera (barbari+romani) si reprezentau slujitorii emblematici si privilegiati ai puternicului stat roman. In 418 vizigotii au fost asezati de catre autoritatile imperiale in regiunea Bordeaux. Colonistii barbari nu erau mai ostentativi decat personalul militar stationat la granita, li se ofereau pamanturi ca unor veterani, aveau acces la productia agricola

In Italia, militarii non-romani devenisera membri de vaza ai comunitatiilor locale. Vizigotii si burgunzii au devenit in scurta vreme imposibil de deosebit de vecinii lor, civilii romani. . Ei isi dobandeau privilegiile slujind in armata propriului rege. Regii aveau prea mare nevoie de soldati, asa ca nu se prea preocupau pe cine inroleaza, armatele barbare constituiau locul in care romanii isi puteau pierde complet identitatea, servind unui rege"barbar".

Majoritatea suveranilor barbari preferau sa nu-si impuna convingerile, rareori ii persecutau pe catolici, dar impartaseau acelasi limbaj religios. Crestinismul nu se statornicise in Galia de mult timp, dar castigase deja teren in orase.

Zidurile si episcopii alcatuiau o legatura indisolubila, cele mai pretuite virtutes, fapte miraculoase ale sfiintilor, din secolul al V-lea erau cele prin care salvasera zidurile oraselor. Soarta fiecarei regiuni depindea de moralul locuitorilor din centrele ei urbane. Orasenii vulnerabili aveau nevoie de conducatori pe care sa se bazeze si anume apiscopii crestini. In Gallia se construiau o multime de bazilici, care constituiau bogatie si energie colectiva. Epoca marilor bazilici cultiva pietatea marilor adunari-penitente in grup-. Oamenii obijnuiau sa se adune in jurul unui episcope care pretindea ca vorbeste in numele mortilor orasului-reprezentarea credintei colective. Sfiinti erau la randul lor patroni, membri ai "Senatului celest".

Pe la 460, episcopul Perpetus a inceput sa acorde o importanta crescanda mormantului Sf. Martin de Tours-aici a fost construita o basilica, obiectiv de pelerinaj.

Marsilia forma cap de pod al comertului din Mediterana, aici soseste in 415 Ioan Cassian, calugar, care a pus la indemana galicilor o intreaga lume, prin codex. Tot importanta in acea epoca era manastirea de pe insula Lerins, fiind un avanpost al salbaticiei Egiptului, de aici tinerii de neam ieseau transformati din baieti trufasi si rasfatati in barbati umili capabili sa guverneze. Germanus-episcop de Auxerre fusese functionar imperial, el a botezat in Bratannia o armata romano-britanica, care a reusit sa-i spulbere pe saxoni in lupta

Clerul roman alcatuia un grup amorf  insufletit de increderea colectiva, episcopul ales dintre ei era papa In secolul al V-lea, Papa de la Roma isi rezervase monopolul sfaturilor cu privire la modul de functionare a unei biserici bine conduse. Participarea episcopului Romei era esentiala pentru mentinerea echilibrului de putere, permanent amenintat, intre bisericile din estul bazinului mediteranean. Pentru Bisericile Rasaritului, evenimentul cel mai destabilizator al secolului a fost ascensiunea Constantinopolului ca noua capitala a lumii.

Patriarhii Antiohiei si Alexandriei erau intr-o continua concurenta pentru impunerea proprilor candidati in fruntea patriarhiei Constantinopolului.

Adevarata preocupare a ganditorilor crestini era sa inteleaga modelul unic prin care Cerul se unise cu Pamantul, Dumnezeu cu omul, in persoana lui Christos. Marile comunitati crestine aveau nevoie sa simta ca Dumnezeu se afla alaturi de ei, nu doar prin reprezentanti alesi. Epoca lui Constantin-victoria monoteismului parea cu adevarat victoria Divinitatii printr-o serie de privilegiati. In regiuni precum Egiptul, monoteismul nu devine o realitate prin negarea puterilor inferioare ci prin marginalizarea lor. Toate puterile ii erau supuse lui Cristos, iar el era prezent fidelilor Sai la toate nivelurile experientei.

Doctrina alexandrina il aducea pe Dumnezeu atat de aproape de umanitate, incat ii era atribuita si suferinta, puterea si maretia lui Dumnezeu nu erau diminuate de crucifirea lui Cristos.

In 470, patriarhul din Antiohia a completat forma uzuala a litaniei "Sf. tare, Sf. Fara de moarte"cu sintagma"Cel rastignit pentru noi"in urma cutremurelor devastatoare din nordul Siriei.

Cultul Fecioarei Maria Theotokos"Nascatoare de Dumnezeu"-a inflorit intr-o atmosfera care pretindea un singur lucru de la Dumnezeu si anume ca relatiile cu fiinta umana sa se intemeieze pe rudenie afectuoasa. Controversele despre Christos au fost cel mai aprig disputate pe teritoriile Imperiului de Rasarit, la scurta vreme Imperiul Roman inceteaza sa mai existe in Apus.

5. La hotare:Noricum, Irlanda, Francia

Secolul al V-lea, frontiera militara a Imperiului Roman s-a prabusit in toata Europa occidentala. Severinus era un sfant din zona granitei deschise, de-a lungul vietii a calatorit dintr-un oras in altul propovaduind penitenta colectiva, organizand strangeri de fonduri pentru ajutorarea saracilor.

Imperiul hun a fost cel care le schimbase viata romanilor, pentru ca hunii erau cei care tineau sub control triburile din nordul Dunarii. Relatiile romanilor cu noile grupuri de peste Dunare erau ambivalente, de exemplu regii le ofereau protectie contra unui trib. Severinus a fost tinut minte pentru modul in care avea grija sa fie respectat pactul. El si-a dat binecuvantarea tuturor conducatorilor de triburi, indiferent de religie, conta mai mult siguranta. Dar unii mai incalcau pactul vanzandu-i pe romani drept sclavi. Doar clasele superioare au emigrat in Italia, oamenii simpli ramanand in Lonech, credinta lor devenind o religie populara

In Noricum, s-a continuat constructia de bazilici, chiar si dupa moartea lui Severinus, realizate dupa modelul bisericilor din nordul Italiei. In Britannia, retragerea romanilor dupa 406, a facut sa dispara o intreaga elita guvernamentala. Prin 570 regii saxoni au patruns ca invingatori in orasele instarite din vestul Britaniei, pretindeau acum a fi urmasii directi ai navigatorilor din echipajele eroice care au mers in Britannia pentru a cauta Taramul Fagaduintei;Biserica nu a mai jucat un rol"reprezentativ".

In Britannia, puterea a cazut de la sine, "tiranii" dominandu-i istoria. Suitele principilor britanici, inainte de fiecare campanie imparteau"aur pentru altar", daca se faceau vinovati de sprejur, o faceau pe altarele crestine. Pentru cei mai multi romani de moda veche crestinismul era prea bun pentru barbari. Un crestinism comun avea sa apara atunci cand natura granitei se va schimba. Odata dizolvata bariera controlului roman, partile de nord si vest ale Britaniei s-au contopit cu coasta de Est a Irlandei, rezultand "Mediterana celtica in nord.

Regii irlandezi isi luau sotii britanice, termenii latini specifici comertului de la societatea semiromanizata din vestul Britanniei, s-au infiltrat in irlandeza veche. Dar mai sunt si efecte negative, pe la 420 piratii irlandezi au navalit intr-un oras din vestul Britanniei, luand mai multi prizonieri, printre care si Patricius(fiu de diacon) care a fost facut sclav in Mayo. Acesta fuge din sclavie, revine in Britannia si dupa hirotonisire se intoarce in Irlanda, era contemporanul mai varstnic al lui Severinus, dupa moartea sa, pentru prima data vreme de secole crestinismul devenise din nou o religie minoritara. Reprezentand religia anumitor familii, dar nu si a altora, bisericile erau de cele mai multe ori scutite de persecutie.

Relatariile grandioase ale expansiunii crestinismului in Mediterana romana nu erau de natura sa suscite vreun interes in tinutul nordic. Dupa 460 Gallia septentrionala se asemana Britanniei-o regiune lipsita de protectia imperiului, romanii si barbarii erau inmormantati impreuna cu armele lor.

In lumea tot mai accentuat militarizata, francii ocupasera functii inalte in armata imperiala din secolul al IV-lea, un astfel de franc Bauto devenisera in 385 consul la Milano. Dar nu toti erau ca el, francii condusi de Childeric erau in mare masura salbatici, el era merovingian, dar totusi mormantul sau arata ca unul roman.

Fiul sau Clovis, si-a propus sa conduca intr-un mod mai autoritar, cand Soissons a fost cucerit in 486, Clovis nu a impartit obiectele furate din biserica ca sa-i faca pe plac episcopului, a facut un cod de legi Lex Salica care reglementa statutul juridic al taranilor franci, proteja marii mistreti castrati. Pana la moartea sa in 511 sa asigurat ca puterea va ramane exclusiv in seama familiilor merovingiene. Clovis a actionat cu prudenta in 490 sa casatorit cu o crestina, dar nu sa alaturat "familiei princiare".

Ingrijorati de ascensiunea noii puteri din nordul Galiei, vizigotii arieni erau dispusi sa faca orice, inafara de convertire, pentru a-si asigura devotamentul propriilor supusi catolici. In 506 regele vizigot Alaric al II-lea a promulgat o versiune prescurtata a Codicele lui Teodosian.

In 500 Clovis se declara crestin catolic primind botezul impreuna cu intreaga sa armata din partea lui Remigius(episcope de Reims). Clovis incepe o cruciada antiarianista si infrange o intreaga societate meridionala de catolici si arieni in frunte cu Alaric al II-lea in batalia de la Vouille(507). Dupa victorie depune o parte din prada pe altarul bisericii Sf. Martin de Tours.

Cu toate ca regatul franc era cel mai bine cunoscut, el nu reprezinta singurul exemplu de stat crestin cristalizat la periferia lumii romane in epoca respectiva, crestinatatea ajunge in Maroc, Algeria, la capatul sudic al Marii Rosii.