Istorie
Imperiul Otoman - legenda lui Osman, consolidarea statului turc, calul troian al turcilor, sultaniiImperiul Otoman a fost o supraputere imperiala, care si-a manifestat dominatia in zona mediteraneana si care a existat din 1299 pina in 1922. In momentul de maxima putere in secolul al XVI-lea, Imperiul Otoman stapinea Anatolia, Orientul Mijlociu, parti din Africa de Nord, Balcanii si Caucazul, adica o suprafata de circa 19,9 milioane de km˛. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra careia isi exercita suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. Imperiul Otoman, de-a lungul celor sase secole de istorie a fost o punte de legatura intre culturile estului si vestului. Imperiul a fost fondat de tribul turcilor
oghuzi in vestul Anatoliei si a fost condus de dinastia Osmali. Primul
sultan a fost Osman I . In 1453, dupa ce turcii au cucerit
Constantinopolul (orasul Istanbul din zilele noastre), fosta capitala
a Imperiului Bizantin a devenit a treia capitala a Imperiului Otoman.
Intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea, a fost una dintre cele mai
puternice entitati politice si statale ale lumii,
tarile europene simtindu-se amenintate de inaintarea
continua a acestuia prin Balcani si spre sudul Uniunii
polono-lituaniene. In momentul de maxima intindere, imperiul stapinea
multe dintre cele mai importante tinuturi ale antichitatii
clasice, inclusiv Olimpul homeric, Europa lui Zeus, Bosforul lui Io, templul
Dianei din Efes, sarcofagul lui Alexandru cel Mare, raul Nil, Muntele Predicii
si dealul Golgotei. Locul de unde a inceput expansiunea Totul porneste din Turcia actuala.
Dupa ce turcii si-au stabilit acolo puterea, au inceput
dominatia care nu se va prabusi decit in perioada Istoriei
moderne. Pe teritoriul Asiei Mici au existat inca din antichitate o serie
de civilizatii si culturi: imperiul Hitit (sec. XVII-XII i. Hr.),
regatul Frigiei si al Lydiei (sec. VII-VI i.Hr.). In zona litorala au
existat infloritoare colonii grecesti. Asia Mica este ocupata de
persi in 546 i. Hr., iar in 333 i. Hr. Alexandru cel Mare pune capat
dominatiei persane ajungind el insusi pina in Orientul
indepartat. In secolul II i. Hr. face parte din Imperiul Roman, iar din
395 devine provincie bizantina. Turcii patrund in Asia Mica in
sec. XI-XII d. Hr., iar dupa 9 secole de civilizatie bizantina
Mahomed al II-lea cucereste Constantinopolul ( 1453 ) privind apoi
semet spre Europa. Orasul va purta de acum incolo numele de Istanbul.
Actualul stat modernizat prin reformele lui Mustafa Kemal Ataturk dupa
standarde europene, numit Turcia, este localizat atit in sud-estul Europei cit
si in sud-vestul Asiei. Se invecineaza cu Armenia, Azerbaidjan,
Bulgaria, Georgia, Grecia, Iran, Irak si Siria. Inceputurile statului otoman sint invaluite in
negura. Cel ce a dat numele sau dinastiei, Osman, intra pe scena
istoriei cu ocazia bataliei de la Bapheus (1302), batalie
povestita de un contemporan, istoricul Pachymeres. Stim ca
tatal sau se numea Ertoghrul, avind in vedere ca s-a gasit
o moneda batuta cu numele lui Osman, fiul lui Ertoghrul, si
ca un registru otoman de la mijlocul secolului al XV-lea
mentioneaza o legatie pioasa fondata pentru salvarea
sufletului sau la Sogut ( Soyut ), un tirgusor unde i se poate vizita
si astazi mormintul. In rest, trebuie sa lasam legenda
sa vorbeasca. In secolul al XV-lea cronicarul turc
Asikpasazade admite ca exista mai multe versiuni privind
inceputurile statului otoman, dar isi arata preferinta pentru
varianta urmatoare: Ertoghrul, intr-o epoca ce nu este
precizata, ajunge in Asia Mica cu tatal sau Suleyman
Sah si cu cei doi frati, Sunkur Tekin si Gundoghdu. Ei au
ramas aici mai multi ani, apoi hotarasc sa se
intoarca in tara de origine. Sulleyman Sah se ineaca vrind
sa treaca Eufratul. Cei doi frati isi continua drumul
spre Turkestan, in timp ce Ertoghrul ramine in Anatolia cu patru sute de
corturi. Apoi Ertoghrul isi trimite fiul, Saru Yati, pe linga noul
sultan selgiucid Alaeddin pentru ca acesta sa-i dea terenuri pentru ai sai
si pentru cirezi. Alaeddin ii acorda tirgul Soyut ca teren
patrimonial si regiunile Domanic si Ermeni Beli ca pasuni
de vara. Dupa moartea lui Ertoghrul, fiul sau Osman leaga
relatii amicale cu citiva demnitari crestini, mai ales cu
guvernatorul orasului Bilecik. Acesta ii permite sa isi
depoziteze lucrurile in fortareata de fiecare data cind
porneste spre pasunile de vara. Pentru a-si exprima
recunostinta, Osman ii ofera covoare, brinza si miei.
In acelasi timp, alti guvernatori crestini cum este cel din
Aynegol nu au incredere in Osman. Vor avea loc scurte incaierari in
urma carora este ucis Bay Hoca, fiul lui Saru Yati si nepotul lui
Ertoghrul. Guvernatorul orasului Karakahisar si fratele sau
Kalanoz se numara si ei printre dusmanii lui Osman. In
cursul unui atac, Saru Yati, fratele lui Osman, moare. Sultanul Selgiucid,
aflind ca Osman este in pericol si ca emirul din Germyian ii
este de asemenea adversar, vine in regiunea Karakahisar pentru a-i pedepsi pe
crestini. Insa sultanul trebuie sa se intoarca din drum din
cauza atacului mongol asupra orasului Eregli ( Heracleea Capadociei ).
Osman reuseste sa se descurce totusi singur iesind
invingator. Dupa cucerirea orasului, Osman incepe sa
isi organizeze statul astfel incit da casele abandonate de
crestini celor veniti din Germiyan, transforma bisericile in
moschei si inaugureaza rugaciunea musulmana.
Organizeaza o piata care ii atrage chiar si pe locuitorii
orasului Bilecik situat pe teritoriul bizantin. Osman stabileste relatii
si cu un crestin pe nume Kose Mikhal, stapin al Harmankayei,
impreuna cu care reuseste sa jefuiasca si alte
teritorii. Conform istoricului Asikpasazade aceste evenimente s-au
petrecut intre 1283 si 1299. In ultimul sfert al secolului al XIII-lea regiunea
Eskisehir si fortareata de linga Karachisar sint deja
in miinile musulmanilor. Granita dintre Bizant si emiri o
constituie riul Sangarios, actualul Sakaria. Imparatul Mihail al VIII-lea
refacuse cetatile din apropierea frontierei si plantase
tarusi de-a lungul riului pentru a preintimpina atacurile
turcilor. Osman pe care Pachymeres il numeste Atman nu este de altfel
singurul conducator turc turbulent din zona. Este vorba in primul
rind de fiul sultanului, Izzedin Kaykavus al II-lea care fusese in exil la
Constantinopol impreuna cu tatal sau. Dupa moartea
acestuia, el incearca sa se impuna, obtinind si
sustinerea din partea Ilkhanului Argun ( 1284-1291 ). Mai existau de
asemenea sefi turci gata oricind sa scape oricarei autoritati
bizantine, selgiucide sau mongole. Imparatii bizantini au sperat
ca ii vor controla pe turci cu ajutorul darurilor, dar acest lucru a mers
numai o anumita perioada. Faima lui Osman le solidarizeaza
si pe alte capetenii turce care strica politica pacifista a
bizantinilor. Imparatul Andronic al II-lea il numeste pe un anume
Koutzimpaxis conducator in Nicomedia pentru a consolida frontierele
orientale. Acest personaj originar din Tara Hoardei de Aur naufragiase cu
corabia sa in Heracleea Pontului si se convertise impreuna cu
intreaga sa familie la crestinism. Imparatul ingadui atunci
casatoria fiicei acestuia cu Solymamapaxes in speranta ca
aceasta uniune va fi intr-o zi favorabila pentru Bizant. In
zorii secolului al XIV-lea din confruntarea dintre izvoarele turcesti
si bizantine rezulta urmatoarea imagine: turcii, care i-au
evitat pe mongoli si au fost respinsi de populatia citadina
a platoului anatolian, se ingramadesc de-a lungul frontierei
occidentale a statului Selgiucid, in cautare de noi pasuni. In
provinciile de granita, pe pantele impadurite, ei gasesc hrana
pentru oi. Centrele urbane bizantine din apropiere le permit sa isi
vinda produsele sau sa faca schimb. La inceput, acestea se
petreceau fara mari tulburari. Pe teritoriul bizantin existau
si turci crestinati iar relatiile dintre doua
comunitati erau mai mult decit amiabile, chiar Mihail al VIII-lea il
viziteaza pe sultanul din Iconium ( Konya ) Pacea a fost totusi
efemera. Din conflict in conflict, turcii si-au descoperit
forta. In jurul lui Osman s-au strins o serie de aventurieri atrasi
de prada, unii venind chiar din regiunea Meandru. Succesele sale au
provocat insa curind invidia celor ce, pina atunci, promovasera
o politica pacifista. Combativitatea sa i-a determinat pe
soldatii altor conducatori turci, mai putin dinamici, sa ii
abandoneze pe acestia din urma si sa i se alature lui
Osman; Osman, care isi petrecuse tineretea intre pasunile
de iarna si cele de vara a reusit sa canalizeze
aceasta maree umana si sa o duca la victorie sub
stindardul sau. La nevoie, el se intoarce impotriva vecinilor musulmani
care ii stau in cale. Jurisconsulti si oameni de litere
parasesc centrele urbane anatoliene, i se alatura si
il ajuta sa construiasca statul. Pe 27 iulie 1302 cind Osman il
invinge pe eteriarhul Mouzalon la Bapheus, linga Nicomedia ( Izmit ), el
se ridica la acelasi rang cu emirii din Germiyan, Mentese
si Aydin. De acum inainte, Osman este pregatit pentru un nou destin. Cronicile otomane povestesc despre o serie de
cuceriri ale lui Osman: Kite, Kestel, Dinboz, Adranos, Leblebicihisar, Mekece,
Akhisar, Geyve, Lefke, Karacepus. Aceste cuceriri nu sint insa
datate, iar unele sint ulterioare mortii lui Osman. Osman si
aliatii sai merg la inceput de-a lungul malului sting al Sakaryei
si taie accesul spre orasul Niceea ( Iznik ) dinspre partea
estica. In partea de vest ei au mers catre Lopadion si Adranos,
ocolind prin nord si prin sud masivul muntos Olimp ( Uludagh ) si
lasind la o parte Brusa, prea fortificata pentru a fi luata cu
asalt. Inaintarea lor spre sud-est ii pune in contact cu vecinii musulmani.
Atunci cind Osman o rapeste, conform legendei, pe frumoasa Malkhatun,
viitoarea mama a fiului sau Orkhan, existau bei turci la Inonu
si la Eskisehir. De altfel, cronicarii pomenesc in repetate rinduri
de neintelegerile ce domneau intre Beiul de Germiyan si Osman.
Granita dintre statul otoman si vecinii lor musulmani este
instabila in acea epoca, un registru otoman mentioneaza
existenta unor fundatii pioase ridicate cu autorizatia lui Osman
si Orkhan in provincia Sultanoyuyu. Osman moare intre septembrie 1323
si martie 1324. El a avut sase fii dintre care succesorul sau va
ramine Orkhan, cel care va scoate statul otoman din anonimat. Primul
sau succes in calitate de suveran este cucerirea Brusei. Asediat ani
intregi si invins de foamete, orasul capituleaza pe 6 aprilie
1326. Pe 13 mai 1327, orasul Lopadion este si el inclus in statul
otoman. Confruntat cu aceste succese, Andronic al III-lea, care ii succede
bunicului sau in 1328, se hotaraste sa infrunte in
persoana pericolul otoman la Mesothenia ( aproape de actualul Kocaeli ).
Batalia are loc la Pelekanon, pe 10 iunie 1329. Ranit,
imparatul se imbarca la Philokrene cu destinatia Constantinopol,
in timp ce soldatii sai, refugiati la inceput in cetatile
din apropiere, se reintorc la Scutari pe jos. Pazarlu, fratele lui Orkhan,
moare in lupta. Dupa aceasta victorie, Orkhan nu mai are a se
teme de armata bizantina. Niceea se preda pe 2 martie 1331, iar
Orkhan incepe asediul asupra Nicomediei ( Izmit ). Drept urmare, Andronic al
III-lea incepe tratativele de pace cu Orkhan. Aceasta s-a incheiat in august
1333, iar imparatul a promis sa plateasca 12.000 de
hyperperi pentru fortaretele situate intre Nicomedia si
capitala. Armistitiul va fi de scurta durata pentru ca
in 1333 turcii cuceresc Nicomedia. Anexarea teritoriului aflat in interiorul
cotului facut de riul Sakarya se situeaza, in timp, intre cucerirea
Brusei si a Niceei. Desigur, in epoca lui Osman, calaretii
turci facusera incursiuni in aceasta regiune, indrumati de
Samsa Cavus, insa nu era vorba de cuceriri de durata. Primul
stat care cade in miinile otomanilor este cel al lui Muradeddin Hamza.
Celelalte orase se predau lui Suleyman, fiul lui Orkhan. In privinta
stapinilor de mai inainte ai acestor orase este foarte posibil ca ei
sa fi fost turco-tatarii crestinati de bizantini, dar care
se aliasera cu conducatori din Kastamonu. In orice caz, aceste
orase nu mai faceau parte din Imperiul bizantin inca din
XIII-lea. Prin cucerirea emiratului Karesi otomanii ajung pe malul meridional
al Dardanelelor. De aici trecerea in Europa nu era decit o chestiune de timp. Cel care are proasta inspiratie sa ii
vire pe turci de-a dreptul in Tracia este Ioan Cantacuzino care asigura
regenta mostenitorului tronului lui Ioan al V-lea Paleolog care era
minor. In curind Cantacuzino intra in conflict cu Ana de Savoia, mama lui
Ioan al V-lea asa ca va avea nevoie de aliati. Dupa o
perioada de tatonari cu citiva emiri apeleaza la
insusi Orkhan care de-abia asteapta invitatia. In cursul
iernii 1344-1345, Orkhan il ajuta pe Ioan Cantacuzino sa
cucereasca orasele situate pe malul Marii Negre, cu
exceptia orasului Sozopolis. Peste citeva luni, Ioan Cantacuzino ii
ofera mina fiicei sale, Teodora. In iunie 1346 nunta este oficiata cu
mare fast. In anul urmator Ioan Cantacuzino il intilneste pe Orkhan,
care este insotit de cei patru fii ai sai. Din acest moment, trupele
otomane vor traversa fara incetare Hellespontul. Intre 1347 si
1349 Suleyman, unul dintre fiii lui Orkhan, il va ajuta pe Ioan Cantacuzino
impotriva adversarilor sai. Legaturile de rudenie dintre Ioan
Cantacuzino si Orkhan nu-l impiedica pe acesta din urma sa
ii ajute pe dusmanii socrului sau. Cind venetienii ( aliati
pentru moment cu bizantinii ) si genovezii se infrunta in 13 februarie
1352 in apele Bosforului, turcii ii sustin pe genovezi, trimitindu-le
noua corabii. In anul urmator, Suleyman intreprinde o campanie
si anexeaza orasul Ankara, actuala capitala a Turciei de
azi. Suleyman intervine si in conflictul dintre Ioan al V-lea Paleolog
si Matei Cantacuzino, fiul lui Ioan. Astfel, traversind Tracia de mai
multe ori, turcii ajung sa se stabileasca aici. Asadar ei au
fost chemati chiar de bizantinii macinati de conflicte interne.
Putem spune ca Bizantul s-a batut singur. In noaptea de 1spre 2
martie 1354, un puternic cutremur avariaza serios zidurile orasului
Gallipoli. Sulleyman, care se afla la Pegae ( Kara Biga ), soseste in
graba si asediaza cetatea. Anul 1355 pune capat visurilor
lui Ioan Cantacuzino. Ioan al V-lea reuseste sa intre in
Constantinopol. Pe 4 decembrie el este nevoit sa abdice. El imbraca
haina monahala si, dupa un scurt popas la manastirea
Manganes, se stabileste la manastirea Charsianeites, unde
isi redacteaza istoria, oglinda a numeroaselor peripetii
din viata sa agitata, dar si izvor pretios pentru
relatiile dintre bizantini si emiratele anatoliene din al doilea
sfert al secolului al XIV-lea. Ioan al V-lea incepe tratative pentru eliberarea
lui Khalil-unul dintre fiii lui Orkhan care a fost rapit de piratii
din Phoceea din golful Astacena, astazi Izmit. Tot el propune o
alianta matrimoniala intre fiul captiv al lui Orkhan si una
dintre fiicele lui. In anul 1357 Suleyman, cel mai capabil fiu al lui Orkhan,
moare intr-un accident cazind de pe cal. Mormintul lui poate fi vizitat
si astazi la Bolayir. Moare si Orkhan in anul 1362 fiind
inmormintat la Brusa intr-o fosta manastire bizantina
transformata in mausoleu. Expansiunea timpurie a Imperiului Otoman s-a
realizat pe seama Imperiului Bizantin. Acest lucru s-a petrecut pina la
Murad I si Baiazid I. Victoriile turcilor de la Kosovopolje ( Cimpia
Mierlelor ) din 1389 si Nicopole, din 1396, au adus mari parti
din Balcani sub stapinire otomana. Cind Mircea, domnitorul
Tarii Romanesti ( 1386-1418 ) le-a cerut ingimfatilor
cavaleri apuseni sa-l lase sa atace primul pentru ca
cunostea modul de lupta al turcilor acestia au refuzat
simtindu-se jigniti. Turcii au asteptat acesti mindri
cavaleri imbracati in armurile lor greoaie sa atace; si-au
desfacut sirurile-i-au lasat pe cruciati sa avanseze
pentru a-i invalui. Cavalerii apuseni care in afara de turniruri
si coronite daruite printeselor nu mai stiau prea
multe tactici astfel au fost masacrati de ienicerii turci, mult mai
mobili. Terenul accidentat si mlastinos de la Nicopole nu
permitea stilul de lupta al acestor cavaleri. Baiazid suferise o
infringere in Tara Romaneasca de catre Mircea la Rovine ( 1394
)-de aceea printul valah a cerut sa intre primul in lupta.
Baiazid este el insusi infrint de catre mongolii condusi de
Tamerlan sau Timur cel Schiop cum i se mai spunea avind un sfirsit
trist pentru un conducator de talia lui- este facut prizonier si
purtat prin Asia intr-o cusca de lei. Dupa caderea lui
Baiazid succesiunea este ceruta de cei trei fii ai acestuia: Mehmed (
Mahomed ), Isa si Musa. Dupa un conflict intern Mehmed ajunge sultan,
pune capat conflictelor si reuneste imperiul.
Sub Mehmed II (1451-1481) turcii ajung la
portile Constantinopolului. Daca reusea sa puna mina
pe fosta capitala a Imperiului roman, Mehmed ar fi reusit sa
faca din Imperiul otoman unul de vocatie iar pe de alta parte
faceau comunicatiile si transferurile de trupe mult mai
usoare. In vederea asediului turcii construiesc un fort in Bosfor.
Protestele imparatului Constantin al XI-lea nu au nici un efect. In
afara de 3 vase genoveze incarcate cu arme si munitii pe
cheltuiala Papei care au plecat spre Constantinopole nicio alta putere nu
i-a ajutat pe asediati. Totusi, pasagerii si echipajele vaselor
straine aflate in port au participat la aparare. Pe 19 ianuarie 1453,
generalul genovez Giustiniani sosea in fruntea a 700 de oameni. Acestuia i se
incredinteaza apararea zidurilor orasului. Otomanii au lansat
trei atacuri succesive-18 aprilie; 7 mai si 12 mai, dar au fost
respinsi de asediati. Pe 22 aprilie Mehmed a facut o parte din
flota sa treaca pe cale terestra din Bosfor in Cornul de
Aur. Zidurile aflate de-a lungul Cornului erau mult mai greu de aparat,
iar corabiile aflate in port erau mult mai expuse. Sultanul a construit un
pod care usura deplasarile de trupe. Pe data de 28 mai are loc
asediul final: batalia adevarata a avut loc in Valea
piriului Lycus. Trei asalturi au venit unul dupa altul. Comandantul
Giustiniani este grav ranit si paraseste lupta
provocind dezertarea trupelor genoveze. Constantin al XI-lea moare in
lupta. Turcii intra in Constantinopol, catedrala Sfinta Sofia este
transformata in moschee. Crestinismul pierde unul din orasele pe
care s-a fondat una dintre cele cinci traditii apostolice-cea
bizantina. Numele orasului lui Constantin cel Mare este preschimbat
in Istanbul si va deveni capitala Imperiului Otoman. Domnia otomana s-a extins si asupra
Serbiei, Greciei, Albaniei si Crimeii. Baza succesului otoman a fost
organizarea lui militara. Intr-un sistem cunoscut drept ,,devsirme"
ofiterii de rang superior din armata erau recrutati din
familiile crestine supuse din Balcani. Recrutii erau convertiti
la credinta musulmana si erau strict instruiti inainte de a
intra in rindurile spahiilor sau in elita ienicerilor. Expansiunea otomana
a ajuns la apogeu in secolul al XVI-lea sub Selim I din 1512 pina in 1520,
si sub Suleiman din 1520 pina in 1566. Selim a anexat parti
din Persia (1515), Siria (1516-1518) cucerind astfel Siria, Egiptul, Palestina
si Algeria. Cea mai mare parte din Armenia a ajuns si ea sub control
otoman. Dupa cucerirea Egiptului, Selim si-a asumat titlul de calif
conducator spiritual si laic al Islamului, titlu detinut de
sultanii turci pina in 1924. In timpul perioadei de aur a lui Suleiman
Magnificul imperiul s-a extins pina in Ungaria, Irak si Libia in timp
ce flota otomana domina Mediterana Rasariteana. Declinul imperiului a inceput dupa moartea lui
Suleiman. Prima lovitura a primit-o cind flota crestina a fost
invinsa de fortele crestine in batalia de la Lepanto
(1571). Incepe un lung sir de macinari interne datorita
luptei pentru succesiune. Foametea se raspindeste larg. Noua
tehnologie europeana patrunde prea putin in Imperiu si in
secolul XIX era cunoscut sub numele de ,,bolnavul Europei". Grecia a fost
pierduta in 1832 ca urmare a Razboiului de Independenta
Grec, in timp ce razboiul ruso-turc din 1877-1878 a dus la Congresul de la
Berlin, unde Imperiul a renuntat la toate pretentiile cu privire la
Romania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria si Cipru. In 1876, Abdulhamid II a
acceptat o constitutie de tip occidental, prima de acest fel intr-o
tara islamica. In 1877 s-au organizat alegeri pentru un nou
Parlament, dar in anul urmator atit Parlamentul cit si
Constitutia au fost suspendate pe termen nedefinit. Aceasta miscare de reforma incepe in
sec. XIX, iar in 1908 a condus o rebeliune in vederea restaurarii
constitutiei din 1876. In anul urmator, Parlamentul restaurat si
el, l-a detronat pe sultan si l-a instalat pe tron pe Mehmed V. In 1913,
liderul ,, Junilor Turci", Enver Pasa, a preluat controlul guvernului. In
timpul razboiului din 1912-1913, imperiul a pierdut aproape intregul lui
teritoriu din Europa si catre sfirsitul Primului Razboi
Mondial , in care a intrat alaturi de Germania, Imperiul Otoman s-a
prabusit. In 1920 a fost desfiintat oficial in urma tratatului
de la Sevres. Ultimul sultan, Mehmed VI, a fost in 1922, iar la 29 octombrie
1923 a fost proclamata Republica Turcia sub presedentia lui
Mustafa Kemal Ataturk. Sultanatul este desfiintat. ( Stefan Botoran )
- Biserica Sfanta Sofia se afla in Istanbul,
vechiul Constantinopol, in orasul vechi si a fost construita de
imparatul Constantin cel Mare in secolul al IV-lea. - Sultanul era monarh absolut, cel putin din
punct de vedere oficial. - Constructia a inceput pe vremea sultanului
Mehmet II si au durat sase ani. - Este ultima resedinta a sultanilor
otomani si centrul administrativ al imperiului Otoman intre 1853 si
1922 Imperiul mongol a fost cel mai mare imperiu pe uscat, de peste 100.000.000 locuitori, creat intr-un timp scurt de Ginghis Han și urmașii lui. Succesului militar al mongolilor, mai ales in secolele XII-XIV, este remarcabil. Ei au controlat imense teritorii, din Coreea pana in Ungaria. Cum au putut acești 'barbari' sa cucereasca doua continente și sa reziste aproape 300 de ani (1183-1502)? Acest lucru este cu atat mai surprinzator cu cat armata mongolilor nu a numarat niciodata mai mult de 200.000 de luptatori (cu aliați de neam turcic, chinezi, persani etc.). Ce tehnica deosebita au folosit ei? In ce consta 'misterul' lor? Primele referiri asupra triburilor nomade de mongoli le gasim in sursele chineze. In secolele VIII-IX populația de triburi nomade turcice numita uiguri a preluat controlul asupra unei parți din Mongolia, stabilind capitala la Karakorum, la sud-vest de Ulanbator. In 840 uigurii sunt impinși de kyrgyzi in China (astazi fiind ca 8.000.0000). Inaintașii mongolilor erau crescatori de cai din regiunea cuprinsa intre poalele munților Altai, la sudul padurilor Siberiei și nordul deșertului Gobi. Erau invațați cu privațiuni de tot felul, grija principala fiind supraviețuirea familiilor lor, a hergheliei și gasirea de noi pașuni pentru cai (care depașeau de cateva ori numarul populației (probabil cca. 700.000 suflete, la acea data). Erau organizați dupa modelul tribal, cu unele elemnete de modernizare pentru acea perioada de timp. De exemplu, aveau un gen de parlament (Kurultai), unde se discutau toate problemele importante interne și externe, inclusiv alegerea marelui han (khagan). Șefii armatei erau aleși și promovați pe criteriul meritului. Uigurii au avut scriere proprie, sigiliu, au incurajat artiștii și știința și au cultivat toleranța religioasa fața de supuși. Mongolii nu erau interesați in stapanire de teritorii de tip seniorial, iar politic ii preocupa recunoașterea de catre cuceriți a khanilor lor. Orașul care li se supunea era obligat sa plateasca tribut. Distrugeau numai daca intampinau rezistența. Pentru acest popor eminamente nomad era vitala supraviețuirea și de aceea se mulțumeau cu colectarea a 10% din alimente pentru ei și caii lor, precum și din populația tanara din randul celor infranți, apta sa lupte in armata lor. La fel ca turcii de mai tarziu, 'nomazii stepei' nu excelau in acumularea de provizii sau in confecționarea armelor; de aceea erau dependenți de cei ce se indeletniceau cu comerțul, de producatorii de arme și de produsele țaranilor din teritoriile ocupate. Ei au lasat pe comercianții venețieni și genovezi (ultimii au facut și spionaj in favoarea mongolilor) sa faca un comerț infloritor in zona Marii Negre. Tehnica militara bazata pe mobilitate Adesea pe campul de lupta superioritatea inamicului era de 6:1. Filozofia mongolilor in batalie era diferita de cea a europenilor. Ei nu insistau pe onoare și cavalerism, ci ii interesa victoria sub diversele ei formule. Și astazi impresioneaza ingeniozitatea militara, mobilitatea extraordinara, disciplina și simplitate operaționala. Acest popor obișnuit sa instaleze un cort in cateva ore, nu era legat de un anume teren și nu insista sa il apere cu prețul unor mari pierderi de luptatori. Averea și proprietatea nu erau la mare preț, pentru ca nu le puteau acumula. Intotdeauna au surprins dușmanul prin rapiditate. Nici armatele lui Napoleon și nici tancurile lui Hitler nu au avut rapiditatea cailor mongoli. Atacul mongol se baza pe 2 'arme'' calul și sageata. Calul, la mare preț, era deopotriva sursa de hrana, de transport și arma de lupta. Iapa de stepa, renumita pentru rezistența sa și faptul ca scurma zapada pentru a se hrani, era utilizata pentru lapte, carne, chiar la baut sange (prin desfacerea temporara a jugularei). Fiecare luptator deținea 3-20 cai, așa ca o armata era insoțita de minim 10.000 cai. Mongolii sunt primii care au inventat scarița și șeaua, care le permitea intoarcerea din galopul calului cu fața spre dușmanul care ii urmarea și slobozirea unor sageți ucigatoare (foloseau un inel pe degetul mare, pentru a elibera cu ușurința coarda arcului). Pentru acești luptatori invațați mai intai sa calareasca, apoi mersul pe jos, trecerea de pe un cal pe altul in galopul calului era o manevra obișnuita pe campul de lupta. Utilizau arcuri de marime diferite, incepand cu cele ușoare (pentru care fiecare luptator deținea doua tolbe, fiecare cu cate 30 de sageți), de raza scurta sau lunga, cu varfuri speciale, de semnalizare (fumigene), incendiare și unele care șuierau producand panica inamicului. Armata erau imparțite pe sistemul multiplilor de 10, cea mai mare unitate de lupta (tuman) avea 10.000 de luptatori. Fiecare tuman avea avangarda proprie, ariergarda, centru și doua aripi. Atacau in unghiuri convenabile, conform conformației terenului de batalie, de obicei cu șarje ale cavaleriei ușoare. Tehnica mongola folosea deseori retragerea de pe terenul de lupta, pentru a atrage inamicul in ambuscada, precum și atacurile prin surprindere. Caracteristic lor era lupta "in liniște" și, potrivit unor surse, in unele cazuri participau și femeile care insoțeau convoiul luptatorilor. Artileria, formata dupa modelul și cu soldați persani, precum și armele chineze grele de asediu (baliste, catapulte și arcuri imense, bombe incendiare etc.) erau pastrate in spatele frontului. Infanteria, formata de obicei din spadasini și sulițași turci, era aruncata in faza finala a bataliei. Harnașamentul și imbracamintea ușoara a cavaleristului mongol contrasta cu armura grea și imobilismul cavalerului european. Soldatul mongol avea haine de piele inmuiata in urina de cal, un gen de cotiera pe mana dreapta folosita ca scut și pentru a-și feri și fața, o tunica de matase care il proteja de infecțiile provocate de rani, pumnal, sabie, precum și o tolba de merinde. Deși pare neverosimil in cazul acestor luptatori "barbari", strategii mongolii intocmeau planuri amanunțite ale atacului, bazandu-se pe informații ale spionilor și cercetarilor proprii in teren. Aveau grija sa dezbine posibilii aliați și sa evite formarea alianțelor intre adversari. Obiectivul de cucerit era atacat din mai multe parți, devastand teritoriile invecinate pentru a inlatura inamicului orice speranța de succes. Asediile lor erau de temut, folosind construcții ingenioase in fața meterezelor cetaților și la nevoie infometarea prelungita a asediaților. Superioritatea artei razboiului la mongoli a fost demonstrata in cadrul bataliei de la Legnica (9 aprilie 1241). Imprejurimile acestei localitați din Silezia polona au constituit terenul manevrelor mongolilor contra armatelor unite ale nobililor poloni, germani, cehi și mercenarilor Papei, posibil și Cavalerilor Teutoni, bine echipate, dar fara comunicare intre ele. Mongolii s-au mișcat pe arii mari utilizand sistemul propriu de semnalizare cu steaguri. Au utilizat manevre inșelatoare de retagere și atac (uneori mascate cu perdele de fum), dispersind inamicul și supunindu-l la foc de artilerie ușoara, ambuscade și atacuri de flanc asupra grupurilor dispersate, ucigand caii de sub armurieri etc. Victoria nu a folosit mongolilor, care de altfel nu ținteau spre vestul [[Europa|Europei, ci spre Ungaria, unde se instalase dușmanii lor, cumanii. Afland de moartea Marelui Han Ogadei cu 1 an inainte s-au retras spre capitala Karakorum pentru alegerea noul comandant suprem. In drum spre Karakorum, Batu devasteaza toata coasta dalmata. Startegii medievali au invațat din aceasta tehnica, folosid-o urmatoarele trei secole, de exemplu in marea batalie de la Grunwald (15 iulie 1410), unde armate unite polono - lituaniene au infrant puternicul Ordin Teutonic. Istoria stapanirii mongole In anul 1206, la numai 42 ani și dupa o campanie militara impotriva tatarilor din estul Mongoliei, șeful militar Temujin devine 'mare conducator' (khagan), sub numele de Ginghis. In anii 1221-1223, 2 generali ai sai (Jebe și Subetai) (Viteazul) - cuceresc Iranul, Azerbaidjanul, Georgia, regiunea Astrakhan și Crimeea. Dupa moartea lui Ginghis (in 1223, la Karakorum), fiul acestuia Ogadei continua cuceririle: in 1230 o armata de 50.000 mongoli și 70.000 turci cucerește Regatul bulgar (situat pe Volga), in 1237 ataca pe cumanii de pe Volga și Don, apoi cade Moscova, iar in decembrie 1242 generalul Batu ocupa Kievul. In continuare, Batu lanseaza 3 atacuri de proporție asupra Europei: asupra Poloniei, Lituaniei și Prusiei Orientale; alta armata mongolo-tatara se indreapta spre Ungaria prin trecatorile romanești, in timp ce o a III-a armata condusa de Batu și Subetai ataca centrul Ungarie regelui Bela al IV-lea, pentru a-l pedepsi pe acesta ca acordase azil cumanilor in 1238. Istoriografia ungara consemneaza ca armatele polono-[[maghiare ar fi invins in 1241 pe mongoli la Mohi. Cert este ca Batu a patruns in Pesta pe care o ține sub ocupație 1 an și a impresurat și Viena, insa veștile despre moartea marelui han Ogadei (decedat tanar, cazut in patima alcoolului) modifica radical planurile mongolilor. In 1251, Batu devine Mare Han și fixeaza capitala noului hanat (Kipchak) la Sarai (langa actualul oraș Volgograd, pe malul Volgai). Incepand cu secolul XIV islamul a devenit religie oficiala a parții de vest a Imperiului Mongol. Formațiunea statala a lui Batu, situata in zona de astazi a Turkistanului a fost cucerita in 1395 de Timur (Tamerlane), cu o armata de vorbitori de limba turcica. Timur a schimbat capitala 'Hoardei de Aur' (denumire data de baștinașii de pe Don, datorita corturilor 'aurite') la Samarkand, astazi al II-lea oraș ca marime din Uzbekistan, oraș cu o istorie de 2500 ani și un amestec de cultura iraniana, indiana și mongola. Tot el a ocupat vastul teritoriu dintre [[Marea Caspica] și Marea Neagra, Persia (Iranul de azi) și India. Deși musulman, lupta cu turcii și chiar captureaza pe sultanul otoman Baiazid I (in 1402, la Ankara). Incepand cu sec. XV apar alte puteri - Rusia și Imperiul Otoman. In 1363 principele Moscovei, Dmitri Donski, reușește prima mare victorie impotriva mongolilor, iar in 1502, Hoarda de Aur, divizata in hanate mai mici (Astrakhan, Kazan, Crimea și Siberia), este definitiv infranta de tunurile și armele de foc ale lui Ivan al IV-lea al Rusiei. Ultimul hanat, Ghirai in Crimea este infrant, in 1689, de Petru cel Mare. Cauzele prabușirii și consecințele stapanirii mongole Cauzele prabușirii mongolilor sunt cele intalnite și la alte imperii: erodarea din interior și loviturile primite din exterior. Inevitabil, imperiul care nu a oferit populației stepei o viața sedentara și o eficiența economica redusa nu putea sa reziste progresului istoriei. Aristocrația mongola nu s-a adaptat, deși a incercat in mai multe randuri, la civilizația de tip urban. Schimbarea succesiva a capitalei de la Karakorum la Beijingul de astazi realizata de Hanul Kublai (descendenții sai au intemeiat dinastia Yuan in China), a condus la o evoluție independenta a Hoardei de Aur in Asia Centrala și in Rusia de restul imperiului. Dupa cum am aratat, loviturile decisive au fost date de rușii dotați cu arme de foc, aspect militar neglijat de strategii mongoli. Se accepta ca cea mai mare "realizare" a mongolilor a fost, paradoxal, formarea imperiilor mari - rus, otoman, chinez și japonez. Aceasta deoarece, aceste teritorii deși disparate au fost obligate sa se uneasca pentru a face fața invadatorilor. Dintre viitoarele puteri euro-asiatice, imperiul turc a preluat cel mai mult din moștenirea militara și din tradițiile mongolilor. Asemanator mongolilor, turcii au permis libertatea credinței, deși legatura rușilor cu Constantinopolul a fost intrerupta, manastirilor nu le pretindeau impozite etc. La randul sau, Rusia s-a format mai intai ca un teritoriu din care se colecta tributul mongol. Novgorod și apoi Kiev devin centre ale comerțului din centrul Imperiului Mongol. Indeosebi tatarii, aliați uneori asimilați total de mongoli au avut mare influența asupra Rusiei; mulți nobili ruși au origine tatara, iar organizarea militara și sociala a statului moscovit a fost de inspirație tataro-mongola. Statul tatar din Crimeea a fost anexat de Rusia deabia in 1783. Ulterior, armata rusa, cladita dupa rigurozitatea tehnicii militare germane, a dat loviturile decisive mongolilor. In mod asemanator, China a inflorit sub domnia lui Kubilai, care timp de 18 ani (pana in 1276) a cucerit cea mai manoasa și populata provincie a Imperiului. La inceputul secolului XIV, luptele interne dintre triburile mongole, au permis unei noii dinastii chineze sa patrunda in Mongolia. Pentru a-și asigura granița din nord, chinezii au construit Marele Zid. Ulterior, imparații chinezi au incorporat, pana in 1750, toata Mongolia. Kubilai, nepotul lui Ginghis, a incercat fara succes sa cucereasca naval Japonia (folosind pentru prima data in istorie bombele cu schije), alta populație numeroasa care s-a coagulat in urma amenințarii mongole. Infrangerea mongolilor in vestul Japoniei s-a datorat taifunurilor din lunile de vara, despre care mongolii avea puține cunoștințe. Europa s-a temut cel mai mult de mongolo-tatari, apoi de continuatorii lor, cel puțin sub raportul tehnicii militare, turcii. Pe continent circulau povești ingrozitoare despre cruzimea mongolilor, inclusiv ca mancau ficatul inamicilor prinși pe campul de lupta. Scrierile occidentale ale vremii susțin aducerea de catre mongoli a "ciumei neagre" din anul 1340, care a injumatațit populația Europei Centrale. Aceasta afirmație este probabil corecta, deoarece, la asediul cetații Kaffa, mongolii cuprinși de ciuma, boala provocata de lipsa de igiena și raspandita prin intermediul șobolanilor, capușelor, purecilor etc., danduți seama ca nu mai pot continua asediul au folosit pentru prima data in istorie arma bacteriologica, aruncand cadavrele in descompunere ale victimelor ciumei in interiorul cetații. Monarhii și prinții europeni cunoșteau relativ puține lucruri despre mongoli. In acele secole de incapacitate militara europeana au existat și incercari nerealiste de conlucrare cu mongolii. De exemplu, in 1250 regele francez Louis al IX-lea propune mongolilor distrugerea islamului și ocuparea "Pamantului Sfant" in Asia Mica. Insa mare khan Mihail avea alte planuri: realizeaza cucerirea Chinei, a Persiei, Baghdadul (cel mai bogat oraș al vremii in lumea musulmana) și Damascul. Acestea cad pe rand sub loviturile armatei sale. Contrar speranțelor cruciaților europeni, in 1260 mamelucii din Egipt și nordul Africii infrang pe mongoli langa Nazaret. Mongke prefera invadarea din nou a Chinei unde, in 1259, moare in lupta. A fost ultimul mare han al intregului imperiu mongol, dar și sfarșitul speranței cruciaților de a infrange islamul. Pentru lumea islamica, invazia mongola a avut efecte contradictorii. Pe de o parte, mongolii au distrus o civilizație de șase secole, iar infrastructura (de exemplu irigațiile din Mesopotamia) nu au fost refacute decat in secolul XX. Pe de alta parte, islamul a integrat unele elemente ale shamanismului și budismului mongol, iar turcii majoritari in Asia Centrala, la inceput vasali mongolilor, s-au impus drept o mare putere militara, economica și culturala euro-asiatica. Spre deosebire de mongoli, turcii au preluat armele de foc aduse din China. Treptat Imperiul Otoman a reușit sa-i absoarba pe mongoli, cu excepția Hoardei de Aur din sudul Rusiei, ramasa tributara valorilor vieții de stepa. Deși mongol, Timur s-a concentrat pe stapanirea teritoriului din jurul localitaților Bukhara și Samarkand, luandu-și titlul de sultan și domnind din spatele scenei de lupte. In 1391 Timur infrange armata Hoardei de Aur, in 1395 pe cea a Imperiului Otoman, in 1398 pe cea a sultanatului de Delhi, apoi ii infrange și pe mameluci, iar in 1402 sultanul otoman Baiazid I este capturat pe terenul de lupta. Construcțiile din Smarkand au fost realizate de meșteri din toate colțurile imperiului. Astfel se explica interesanta combinație islamica și indiana a construcțiilor. In urmatorii o suta de ani, Imperiul Timurid, neorganizat corespunzator administrativ, a cazut sub loviturile otomanilor și indienilor. 'Pax Mongola' de circa un secol a asigurat o oarecare desfașurare a comerțului pe uscat, prin intermediul așa-numitului "drum al matasii". Mongolii au influențat, in mica masura, comerțul pe mare, iar atacurile cu flota asupra Japoniei au demonstrat incapacitatea lor de a desfașura un razboi naval. La inceputul secolului al XII-lea de pe teritoriile Asiei Centrale se dezlantuie salbaticii nomazi mongoli care jefuiesc China, Orientul Apropiat si Europa. Sub indrumarea conducatorului Ginghis-han infiinteaza cel mai mare imperiu din istoria universala.Inca de la inceputul antichitatii si chiar si in Evul Mediu pentru civilizatiile sedentare, practicand apicultura, popoarele nomade, care aveau ca activitate principala pastoritul si fiind astfel in sa in cautare de noi pasuni, reprezentau un pericol permanent. Au ajuns de pe campiile rusesti pana in Ungaria, in Arabia si in Africa de Nord pe camile, iar de pe stepele euroasiatice calare. Datorita modului lor de viata au devenit calareti excelenti, si cu mobilitatea lor au devenit dusmani temuti pentru armatele lente, greoaie ale popoarelor stabilite in Europa sau in Asia. Cu toate ca in legaturile dinner diferitele culturi si in comert au existat lungi perioade pasnice, deseori au aparut conflicte, viata nomada intarind caracterul razboinic al unui popor, pentru care granarele pline ale oraselor bogate ale Asiei Centrale reprezentau o ispita. Partii care atacau legiunile romane, arabii razboinici care navaleau din desert si luptau in numele Islamului si celalalte popoare nomede au avut o influenta mare asupra mersului istoriei. In jefuirea oraselor si in cucerirea unor teritorii tot mai mari, cei mai de temut dinner toti nomazii sau dovedit a fi mongolii. Traiau din cresterea oilor, caprelor si a cailor pe partea de nord a actualei Mongolii. Din valorificarea animalelor obtineau carne, lana, piei, iar din prelucrarea laptelui obtineau branza si cascaval. Bautura national a devenit kumis-ul, laptele de cal fermentat. Pasla obtinuta din lana acoperea iurtele - corturi circulare sustinute de barbe de lemn. Se organiyau in ginti si in triburi, nobilii alegeau hanul conducatorul. Aceasta situatie a fost scimbata de Temdjin, fiul unui cap de ginte, al carui tata fusese ucis inca din copilaria lui Temdjin. Tineretea vitrega i-a format un caracter darz si nemilos. Pe rand s-a rafuit cu toti rivalii, a unit triburile, cu o mana forte a reorganizat societatea mongola, bazandu-se pe o armata puternica, disciplinata si devotata pana la fanatism, cu ajutorul careia si-a consolidat puterea. In 1206 si-a luat numele de Ginghis-han, adica "stapanul lumii".In urmatorii 20 de ani a dovedit ca isi merita numele. A ocupat China de Nord si a jefuit capitala, Beijingul. Principatele aflate spre vest le-a contopit in Imperiu Mongol in plina expansiune. Expeditiile de cercetare au trecut si peste Muntii Caucaz, si au nimicit fortele rusesti trimise impotriva lor. Apio au urmat cele mai spectaculoase campanii ale lui Ginghis-han. Dupa ce armatele lui au jefuit renumitele centre comerciale Buhara si Samarkand, au distrus Horezmu-ul macelarind locuitorii pe subcontinentul indian au avansat pana la raul Indus. In urma prapadului mongol unele teritorii si-au revenit doar dupa mai multe secole. 37272rbj68mum7v .In 1224 Ginghis-han a fost rechemat din India pentru inabusirea unei rascoale din Mongolia, dar a murit in 1227 si astfel nu au mai avut loc noi campanii cuceritoare. A lasat in urma lui un imperiu cu o administratie bine organizata, si o legislatie stabila. Functionarii erau alesi fara discriminare nationala sau religioasa, consolidand astfel o dominatie mongola multiseculara. Marele Han a lasat ca mostenire si un sistem de comunicatii organizat pe statii postale teritoriale cu legaturi regulate intre ele. Ogodai, fiul si succesorul lui Ginghis-han a Mai largit imperiul. A stabilit capitala la Karakum si a terminat ocuparea chinei de Nord. A infrant rezistenta principatelor rusesti si a avansat continuu pana spre apus, conducatorii lui de osti invingand armatele poloneze si germane, avansand adanc in Europa. In 1241 a nimicit oastea maghiara a regelui Béla al IV-lea, pradand Ungaria. Europa de vest a scapat de jaf datorita mortii neasteptate a lui Ogodai. La aflarea vestii mortii sale oastea mongola s-a retras. A urmat o perioada lunga in care n-a dominat mare Han, si iarasi Occidentul a avut noroc prin faptul ca urmasul lui ogodai, Menghu si-a orientat atentia spre teritoriile chineye si persane. In 1258 Huleghu, fratele lui Menghu, a ocupat Califatul Abbasida si a jefuit Bagdadul. Atunci Imperiul Mongol si-a atins limita occidentala, deoarece ocuparea Siriei a fost oprita de sultanii mameluci Ai Egiptului. In acest timp Menghu a ocupat China de Sud, ocupatie incheiata de fratele si succesorul lui, Kubilai-han, dupa moartea lui Menghu in 1259. Dupa aceasta perioada marele imperiu mongol a inceput sa se divida in mai multe hanate mari, independente. Kubilai, ca mare han, a mai recuperat ceva din puterea de odinioara, dar a exercitat-o doar in China, unde dinastia Iuan infiintata de el a domnit aproape o suta de ani - pana in 1368. bu272r7368muum Hulenghu a devenit renumit prin infiintarea dinastiei Ihanida sub dominatia carei a inflorit cultura persana, si pe alte teritorii s-au state mongole puternice, ca de exemplu Hoarda de Aur care se intindea din sudul Rusiei prin Siberia occidentala pana in Asia Centrala (cuvantul "hoarda" initial inseamna loc de stationare, loc de tabara). Emirul turco-tatar al Samarkandului a devenit Timur la sfarsitul secolului al XIV-lea, care in afara de ravagiile inspaimantatoare n-a lasat alta mostenire. Din hanatele mari numai "Hoarda de Aur" exista si in secolul al XV- lea. Descendentul lui Timur, Babur, infiinteaza dinastia Mongolilor in 1526 in India, dinastie care a avut o viata lunga. Micile principate au avut un rol in istorie pana la inceputul secolului al XX- lea. Cu toate distrugerile inimaginabile, cuceririle mongole au avut si unele efecte poyitive - in special asupra Europei. Existenta imensului imperiu Eurasian crea posibilitatea calatoriilor in siguranta, fapt ce a permis dezvoltarea legaturilor est-vest. Spre sfarsitul secolului al XIII- lea Marco Polo, cel mai vestit calator al Evului Mediu si-a efectuat calatoriile pe teritoriile mongole, si a activat si in slujba lui Kulibai-han. Prin calatoriile lui Marco Polo si ale altor calatori au patruns in Europa marfuri si idei de importanta vitala din punct de vedere al dezvoltarii civilizaiei. Cu disparitia Imperiului Mongol legaturile est-vest au regresat. Pana in secolul al XV-lea, epoca marilor descoperiri geografice, n-au existat schimburi comerciale importante. DATE IMPORTANTE 1167 Sefului de trib mongol i se naste un urmas pe nume Temudjin. 1202-1204 Temudjin invinge triburile rivale, triburile vecine Merkit si Naiman ajung sub dominatia lui. 1206 Adunarea conducatorilor de ginti si triburi il aleg pe Temudjin mare han .Incep campaniile de cucerire. 1209 Prin cucerirea regatului His-Hsia. China devine tinta atacurilor urmatoare. 1211-1214 Campaniile de cucerire purtate impotriva dinastiei Cin din China de Nord. 1219-1225 Cucerirea sultanului Horezm. 1227 Moartea lui Ginghis-han. 1229-1241 Ogodei este ales mare han, iar Ciagatai si Tolui, ceilalti doi fii ai lui Ginghis-han vor deveni conducatorii unor teritorii cucerite (ulusi). Intaiul nascent, Djoci, a Murata inca in timpul vietii tatalui sau. 1234 China de Nord ajunge sub dominatia mongola. 1237-1240 Mongolii cuceresc Rusia cu exceptia Novgorodului. 1241 Campanie tatareasca in Regatul Maghiar. 1242 La vestea mortii lui Ogodei, oastea mongola paraseste teritoriul Ungariei si se intoarce in Orient. 1251-1259 Domnia marelui han Menghu. 1258 Huleghu cucereste Bagdadul. 1260 Mongolii ocupa Damascul, dar la Aint-Djalut sunt infranti de egipteni. 1260-1294 Domnia marelui han Kubilai. 1276 In China de Sud cade prizonier ultimul imparat din dinastia Sung. Kubilai-han unifica China si fondeaza dinastia Iuan. 1284 Mongolii sunt gata pentru invadarea Japoniei, dar o furtuna le distruge flota. 1368 Sfarsitul dominatiei dinastiei Iuan. 1370-1405 Timur se declara mare han. Cucereste Persia, Hoarda de Aur si invadeaza Delhiul, dar dupa moartea sa imperiul se destrama. 1502 Destramarea Hoardei de Aur. 1526-1857 Babur fondeaza in India imparatia Marilor Monguli. 1920 Desfiintarea ultimului hanat in Buhara. Teritoriul intra in Imperiul Sovietic.
|