Formarea statelor feudale romanesti

Formarea statelor feudale romanesti

Geneza statala la romani reprezinta problema fundamentala a feudalismului timpuriu, pe teritoriul tarii noastre. A fost un proces complex ,generat de cauzele interne si externe, care au avut un rol hotarator in formarea statelor feudale romanesti.

Constituirea statelor feudale romanesti este consecinta intrarii hotarate pe scena istoriei a unor forte noi sociale si politice , interesate sa asigure progresul economic si sa-l apere, o data cu pamantul si tara, impotriva oricarei forte externe.

Este vorba, de fapt, de un proces istoric care urma sa se desfasoare prin alaturarea, in acelasi cadru teritorial, a formatiunilor politice preexistente (voievodate si cnezate), crearea institutiilor laice si bisericesti si emanciparea teritoriala de sub dominatie straina, afirmarea autonoma in campul relatiilor internationale.

Formarea voievodatului Transilvaniei. Primele formatiuni statale cu caracter feudal ne sunt cunoscute pe la sfarsitul secolului al IX-lea. Ele sunt mentionate de un cronicar - notar la curtea regelui maghiar in legatura cu primele lupte dintre cetele militare maghiare si capeteniile unor voievodate din Crisana, Banat si Transilvania. Voievodatul din Crisana era condus de Menumorut si cuprindea teritoriul dintre Somes si Mures, cu centrul in cetatea Biharia. Voievodatul din Banat se intindea intre Mures si Dunare si era condus de Glad. Cel de-al treilea voievodat se intindea in Transilvania de la Portile Muresului pana la izvoarele Somesului si se afla sub conducerea lui Gelu Romanul.

Acesti voievozi erau stapani feudali puternici din punct de vedere economic si militar. Ei se aflau in fruntea unei paturi conducatoare militare, dispuneau de oaste proprie si de cetati intarite si erau stapanii unor mari turme, cirezi de vite si herghelii de cai. In Transilvania, capeteniile politice devin tot mai puternice in cursul secolului al XI-lea, manifestandu-si forta in luptele pentru promovarea intereselor proprii pentru autonomie, impotriva actiunii de cucerire din partea regelui maghiar.

La inceputul sec. al XIII-lea lupta feudalilor maghiari pentru cucerirea Transilvaniei se incheie- cu toata rezistenta populatiei romane- prin incorporarea voievodatului Transilvania in regatul feudal maghiar. In cadrul regatului maghiar, Transilvania si-a pastrat o organizare proprie, fiind condusa de un voievod, numit de rege si ajutat de adunare nobililor, numita mai tarziu dieta. Teritoriul Transilvaniei a fost impartit in comitate( Cluj, Dabaca, Turda, Alba, Hunedoara), conduse de nobili. La conducerea satelor au fost mentinuti vechii cneji si voievozi romani, care pentru a-si pastra privilegiile nobiliare, s-au supus regelui.

Pentru a-si pastra stapanirea, regele si feudalii maghiari au desfasurat o intensa actiune de catolicizare a populatiei din Transilvania. Biserica Catolica a fost astfel un important instrument de exploatare a maselor populare de aici.

In acelasi scop si pentru a-si apara granitele de ultimele atacuri ale populatiilor migratoare- pecenegii, cumanii, tatarii-, regii maghiari au colonizat in anumite parti ale acestui teritoriu populatie maghiara, apoi pe secui, sasi si cavaleri teutoni, carora li s-au acordat anumite privilegii.

Romanii isi vor mentine forma de organizare in voievodate sau tari : tara Barsei, a Fagarasului, iar ei se opun in continuare regalitatii maghiare. In 1291 are loc descalecatul lui Negru Voda, iar in 1359 Descalecatul lui Dragos si Bogdan.

Din punct de vedere politic statul feudal Transilvania a fost un stat feudal autohton sub suzeranitate maghiara.

Constituirea statului medieval Tara Romaneasca In a doua jumatate a secolului al XII-lea, succesele dezvoltarii economice, structurarile sociale in desfasurare, precum si o conjucnctura internationala favorabila au creat conditiile propice infaptuirii statului medieval romanesc. Actiunea inceputa in sec. al X-lea - al XI-lea, in interiorul arcului carpatic, continua acum, in sud. Nu este cunoscuta posteritatea tuturor formatiunilor politice atestate in "Diploma cavalerilor ioaniti", la 1247, dar cele conduse de Seneslau si Litovoi au avut parte, in mod cert, de o exitenta mai indelungata. Ambele vor reprezenta importante centre de putere, in jurul carora se va incerca inchegarea unei organizari statale mai cuprinzatoare, independenta fata de pretentiile hegemonice ale Ungariei.

Pentru inceput, Voievodatul din nordul Olteniei, condus de Litovoi, poate chiar cel din Diploma, poate un urmas al sau cu acelasi nume, denunta suzeranitatea maghiara, refuza plata tributului si isi afirma autoritatea la sud de Carpati. Probabil in anii 1277-1279, in cursul unui conflict armat cu coroana arpadiana, el cade in lupta. Luat prizonier, fratele sau, Barbat, se rascumpara si pastreaza, mai departe stapanirea tarii.

In aceeasi vreme, din stanga Oltului, de la Arges, unde investigatiile arheologice au descoperit o curte voievodala, ridicata la sfarsitul secolului al XII-lea, si o frumoasa ctitorie religioasa, in stil bizantin, urmasii lui Seneslau incercau sa realizeze o structura politica in care sa-si gaseasca locul toate micile alcatuiri statale deja existente.

Momentul ales se arata favorabil si pe plan international. Monarhiile vecine se confruntau cu faramitarea feudala, cu stingerea unor familii dinastice si cu inerentele lupte pentru putere intre grupari politice, nobiliare, rivale.]

Pentru aceste timpuri indepartate nu dispunem decat de informatiile din cronici, ecouri tarzii care incep cu descinderea legendarului Negru Voda din Fagaras la Campulung si la Arges(1290) si cu inchinarea Basarabilor, cu toata boierimea"ce era mai inainte peste Olt", noului stapan. Oricat de mult s-ar dori izgonirea din istorie in legenda a acestui prim descalecat, cateva constatari se impun firesc. Este clar, astfel, ca transferul demografic- dublat poate si de unul institutional- e dovada participarii tuturor romanilorla infaptuirea statului extracarpatic. Anihilata in Transilvania, viata politica romaneasca si-a gasit implinirea dincolo de Carpati, spre a deveni transalpina.

Apoi, nu se poate contesta ca inchinarea Basarabilor ascunde un fapt real, pentru care nu exista alte informatii: unirea Olteniei cu Muntenia - primul pas spre intemeierea Tarii Romanesti..

Istoria certa a Tarii Romanesti incepe cu Basarab I "Intemeietorul". Modalitatile prin care el si-a impus autoritatea par a fi doua : mai intai, unirea in jurul nucleului argesean a acelor cnezate si voievodate ai caror conducatori au inteles ratiunile constituirii unui stat puternic si independent; apoi, desigur, eliberarea teritoriilor locuite de romani care, politic si economic, erau dependente de Hanatul Hoardei de Aur.

Puterea domnului de la Arges se intindea asupra Banatului de Severin, Olteniei, Munteniei, pana la Dunare, si a Basarabiei, teritoriul de la nordul gurilor fluviului smuls tatarilor si care, poarta firesc numele dezrobitorului.

Cum asa-zisul " culoar" spre cursul inferior al Dunarii( alcatuit din Moldova de Jos si tinuturilevecine, din Muntenia pana la vaile Ialomiteisi a Buzaului) era controlat de Regatul Ungariei, in urma retragerii mongole, si nu intra, deocamdata, in componenta statului stapanit de "Intemeietor", este inca de cercetat cum se asigura, totusi, legatura dintre Basarabia si tinutul de la sud de Carpati.

Din primele documente in care este mentionat, Basarab apare cu titlul de voievod al Tarii Romanesti, primul stat constituit de sine statator, la nordul Dunarii.Cel mai semnificativ act politic al domniei "intemeietorului" ramane obtinerea neatarnarii fata de coroana maghiara, asa cum raporturile sale cu regele angevin reprezinta cel mai cunoscut capitol al domniei sale. Inca din 1317, Carol Robert recunostea, indirect titlul voievodal al lui Basarab, iar la 1 februarie 1327,printr-o scrisoare adresata dominicanilor trimisi in Tara Romaneasca, papa Ioan al XXIII-lea ii aseza sub protectia aceluiasi, o alta incontestabila certificare a identitatii politice a statului si conducatorului sau. Puterea sa militara era considerata, chiar de catre slujbasii lui Carol Robert, mai presus decat a regelui, o apreciere ce se va confirma curand, in zilele luptei de la Posada.

Cauza permanentelor infruntari intre coroana maghiara si cea a voievodului muntean o constituia stapanirea Banatului de Severin. In 1317, tinutul si cetatea se aflau in posesia Angevinilor, dar in 1324, negocieri indeplinite "in chip credincios si vrednic de lauda" arata ca intre parti se ajunsese poate la o reglementare si in aceasta chestiune. Cu toate acestea, in toamna anului 1330, Carol Robert considera ca a venit momentul actiunii hotaratoare.

Din "Cronica pictata de la Viena"- singurul izvor care nareaza evenimentul- rezulta ca voievodul s-a straduit, prin toate mijloacele, sa pastreze pacea. Dupa ce trupele regelui au ocupat Severinul si au instalat acolo un dregator, Basarab reia negocierile cu Carol Robert si ofera o despagubire de 7000 de margi de argint, o suma apreciabila, care atesta potentialul economic al tarii. La Posada, pe drumul intoarcerii, pa valea Argesului superior, prin Lovistea, dupa 4 zile de lupta(9-12 noiembrie 1330), voievodul roman obtine victoria, cu aceasta independenta statului sau, " si insusi regele abia a scapat cu cativa insi".

Urcarea pe tron a lui Ludovic I de Anjou (1342-1382) va aduce impcarea, negociata de asociatul lui Basarab- viitorul domn, Nicolae Alexandru. Intemeietorul de tara si primul unificator al acesteia si-a legat numele de doua din primele lacasuri monastice ale tarii, a caror constructie a avut loc spre sfarsitul domniei sale: Biserica Domneasca de la Campulung( ultima sa resedinta, unde a fost si inmormantat) si cea de la Arges, in naosul careia a fost descoperita insemnarea cu stirea mortii sale intamplata "in anul 6860"(1351-1352).

Formarea statului medieval Moldova. In secolele XII-lea si al XIV-lea, prezenta genoveza a transformat orasele de pe litoralul nordic si rasaritean al Marii Negre intr-o veritabila placa turnanta a comertului european. Aici ajungeau, prin targurile Tarii Halicului, marfurile Hansei germane, si , tot aici, cele produse in bogatele orase ale Transilvaniei. Drumurile spre Chilia, Cetatea Alba si Caffa treceau prin spatiul est-carpatic, unde domnea de mai multa vreme, forta perturbatoare a Hoardei de Aur. In eliminarea acestei puteri erau interesate atat Ungaria, cat si Polonia. Constructia in aceasta regiune a unui stat nou, pe care sa si-l aserveasca, reprezenta cel mai bun mijloc de a domina zona de tranzit comercial intre Carpati si mare, de a controla comertul pontic, sursa importanta a propriei lor stabilitati economice si politice.

In competitia dintre Ungaria si Polonia, coroana angeviva va lua, pentru inceput, un substantial avans. Prin expeditiile organizate la rasarit de Carpati, intre anii 1345-1346 si 1354, cu participare mai cu seama secuiasca, regele Ludovic I a reusit sa limiteze prezenta tatara in zona si sa creeze premisele vasalizarii acestor teritorii si a lociutorilor lor. In aceleasi scopuri a incercat, fara succes, reconstituirea, in 1347, a Episcopiei Milcoviei .

Polonia, la randul ei, intr-o veritabila ofensiva, a incorporat, in 1349, Rusia sud-vestica, act politic prin care regatul ajungea in imediata vecinatate a Moldovei.

Constituirea statului romanesc dintre Carpati si Nistru s-a petrecut in doua etape distincte, fiecare dintre ele fiind usor de identificat, dupa numele celor care au condus-o, cnezii romani din Maramures, din familiile lui Dragos de Baden si a lui Bogdan din Cuhea. Acestia sunt "descalecatorii" Moldovei , a carar amintire, pastrata in folclor si cronici, ascunde aportul demografic, politic si institutional al romanilor de peste munti la constituirea noului stat. Participarea lor, desigur, alaturata autohtonilor, imprima peste orice elemente exterioare afirmarii de suveranitate, un caracter romanesc noii structuri politice.

Intr-o prima etapa, al carei inceput ar trebui plasat intre expeditiile maghiare antitataresti de la rasarit de Carpati(1345-1346), figura proemineta a actiunii politice si militare din care se va naste Moldova medievala esteDragos. El a condus o marca de aparare, constituita de regele Ludovic I in partea de nord-vest a Moldovei, a carei structura, preponderent militara, se suprapune unor mici alcatuiri politice romanesti aici existente.

Paralel cu evenimentele de la rasarit de Carpati, se afirma, in Maramures, personalitatea exceptionala a voievodului Bogdan, a carui resedinta cneziala se gasea la Cuhea, pe valea Izei, unde stapanea 9 sate. Inca din 1343, putina vreme dupa inscaunarea lui Ludovic I, Bogdan era declarat infidel, toate demnitatile fiindu-i retrase. Nesupus era si sase ani mai tarziu, in 1349, cand intr-un document era numit "fost voievod necredincios al nostru".

Trecerea sa peste munte, atunci cand n-a mai putut suporta oprimarea, s-a produs cel mai probabil in 1359.Reconstituirea evenimentelor care au condus la afirmarea de sine statatoare a noului stat este mult ingreunata de insuficienta izvoarelor care pot fi utilizate: intre acestea doua documente emise de cancelaria regelui Ludovic I( la 20 martie 1360 si 2 februarie 1365) si Cronica lui Ioan de Tarnave.

Primul act introduce in discutie pe un al doilea Dragos, de Giulesti, fiul lui Gyula, remarcat pentru slujbe, intre care "reasezarea tarii noastre a Moldovei potrivit iscusitei sale vrednicii". Relativ recent actiunea acestuia a fost interpretata in sensul reinstaurarii suzeranitatii maghiare, temporar pierduta, spre 1359.

In al doilea act, se acorda lui Balc, fiul lui Sas, carea adus nemasurate servicii in folosul coroanei, mosiile si satele lui Bogdan din Cuhea si ale fiilor acestuia cand cei dintai se reintorc in Maramures, dupa ce Bogdan cu ai lui si un mic grup de credinciosi , au plecat, pe ascuns, si "in tara moldoveneasca uneltesc sa o pastreze spre paguba regelui".

Cronica lui Ioan de Tarnave, secretarul regelui exprima concentrat imprejurarile: "adunandu-si romanii sai din aceasta regiune[Maramures, Bogdan] a trecut pe ascuns in Tara Moldovei, supusa Coroanei regatului Ungariei . Si desi a fost atacat deseori de armatele aceluiasi ege, totusi crescand marele numar al romanilor locuitori in acea tara ea s-a transformat in stat".

Luptele pntru indepartarea Dragosestilor, a fiului lui Sas, Balc, au fost grele. Ele au mobilizat atat cetele care-l insotira pe Bogdan, din tinuturile sale natale, cat si pe opozantii din Moldova ai politicii de hegemonie a Angevivilor. Succesul actiunii a fost facilitat si de faptul ca, in anii 1364-1365, Ludovic I era absorbit de planul unei cruciade antiotomane in Balcani. Nu-i ramanea ambitiosului monarh decat sa recunoasca, indirect, prin actul din 1365, starea de fapt : neatarnarea statului romanesc al Moldovei. Intinderea acestuia mergea in vest si in sud, de la Carpati la Milcov si Siret, in nord, pana la Tara Sipernitului, iar spre est, pana la Nistru. Sarcina eliberarii tinuturilor din sud-est, detinute inca de mongoli, va reveni urmasilor lui Bogdan.

Formarea statului feudal Dobrogea. In secolele IX-XI in teritoriul dintre Dunare si Mare, izvoarele pomenesc existenta unor formatiuni prestatale, intre care cea mai importanta pare a fi cea a lui Jupan Dimitrie. Asemenea intregului teritoriu locuit de romani, si intre Dunare si Mare exista, in secolul al XIII-lea, o structura politica de confesiune ortodoxa, obligata la tribut emirului tatar Nogai. Nucleul statului dobrogean il constituia "Tara Carvunei", asezata pe litoralul Marii Negre, intre Mangalia si Varna.

Recunoscuta de Bizant in 1325, un deceniu mai tarziu, avea in fruntea sa pe Balica, suficient de puternic pentru a se amesteca in razboiul civil dintre Paleologi si Cantacuzini pentru tronul de la Constantinopol. Dupa 1347, voievod este Dobrotita-numit si Dobrotici, fiul lui Dobrota, dupa opinia de mare autoritate a lui N. Iorga. Numit "despot" de catre Imperiul Bizantin, el a unificat tarile dintre Dunare si Marea Neagra, folosindu-se de conflictele dintre Venetia si Genova precum si de cele doua tarate bulgaresti. A fost in bune relatii cu Vladislav -Vlaicu, impreuna cu care va negocia, in 1369, restaurarea lui Stratimir la Vidin. Din "despotatul" sau pare a se fi desfacut "Tara Darsei", organizata in jurul centrelor urbane de la Pacuiul lui Soare si Silistra. Aceasta incorpora teritoriul de pe ambele maluri ale Dunarii, fiind condusa de fiul sau, Terter, recunoscut, de asemenea, de Bizant.

Amenintat de otomani Dobrotita, si, dupa moartea acestuia, fiul sau, Ioancu, incearca sa apere tara impreuna cu Dan I, voievodul de la Arges.

Intr-o situatie politica si militara camplicata, succesorul acestuia, Mircea va uni statul dobrogean cu Tara Romaneasca, fapt consemnat in tratatul de la Lublin cu Polonia(1390), care il prezinta drept "despot al tarilor lui Dobrota si domn al Silistrei". Se explica ,astfel, prezenta la Cozia, ctitoria sa, a acvilei bizantine, alaturi de acvilele Tarii Romanesti, in ancadramentul ferestrelor.

Din 1417, Dobrogea devine provincie otomana, in timpul careia au loc colonizari de turci si tatari, pana in 1877 cand se uneste din nou cu Romania.

Formarea statelor feudale romanesti s-a produs in acelasi timp, pe etape. Factorul hotarator era dezvoltarea interna si nevoia de organizare a unor structuri statale de tip feudal. O data formate statele feudale romanesti vor mentine stranse legaturi economice,politice, militare, culturale. Constatam ca romanii din Transilvania au contribuit la formarea Tarii Romanesti si a Moldovei prin voievozii din Maramures si Tara Fagarasului.

Procesul de formare a statelor feudale romanesti a fost intarziat din cauza atacurilor tatarilor, cumanilor si a interventiei Regalitatii maghiare in Transilvania. O data formate statele feudale au creat un cadru favorabil de dezvoltare a civilizatiei feudale pe teritoriul romanesc si in acelasi timp de constituire a institutiilor de tip feudal: Domnia, biserica, Armata, Sfatul Domnesc, cetatile, orasele si ierarhia feudala.Formarea statelor romanesti a fost o conditie necesara pentru apararea fiintei nationale a poporului roman.