Intrarea armatelor germane in Romania

Intrarea armatelor germane in Romania

Potrivit sentintei Tribunalului Poporului, "Primul act de tradare nationala, pe care-1 face acuzatul Ion Antonescu, este invitarea arma­telor hitleriste sa intre pe teritoriul tarii'.

Cu privire la aceasta acuzatie trebuie sa remarc de la inceput ca este in flagranta contradictie cu realitatea. in primul rand misiunea militara germana a fost invitata in Romania de fostul rege Carol II. Ca ea a sosit in tara dupa 6 septembrie 1940 este cu totul altceva. Este una sa inviti un strain in casa si alta sa accepti sa-ti intre in casa, iar in a doua situatie este una sa ai posibilitatea sa nu permiti intrarea si alta cand nu ai aceasta posibilitate.

Dar venirea misiunii militare germane in Romania a fost deter­minata, realmente, si de un interes national, acela al instruirii si dotarii armatei romane. Dar vom vedea, in continuare, ca venirea trupelor ger­mane in Romania a raspuns si unui interes major national, constituind, in acele vremuri grele, singura garantie a stabilizarii frontierelor tarii.

Cine isi poate imagina ca un om cum a fost Maresalul Ion Antonescu, care si-a pus intreaga viata in slujba apararii teritoriului national si care stia din propria experienta ce inseamna o ocupatie straina, ar fi putut invita sau accepta venirea unor trupe straine, fara a avea in vedere, in primul rand, interesul national?

Oricum, este clar pentru toata lumea ca, in cazul unui refuz din partea Romaniei, Germania ar fi procedat la ocuparea fortata si la transformarea tarii intr-un asa zis protectorat german, echivaland cu subjugarea totala economica, politica si militara cu toate consecintele ce decurgeau din aceasta, atat pentru toti cetatenii tarii si mai ales cu consecinte dezastruoase pentru evreii din Romania.

Fracment de Ion Dan din Procesul Maresalului Ion Antonescu

Acest pretins prim act de tradare nationala a fost in realitate un act de salvare nationala.

Al doilea aspect al acestei acuzatii consta in permisiunea data trupelor germane de a trece in Balcani peste teritoriul tarii noastre.

inainte de a intra in detaliu, ma rezum in a afirma ca Romania nu se putea opune nici acestei cereri germane si ca aceasta cerere i-a fost adresata Maresalului Ion Antonescu in ianuarie 1941, cand rebeliunea legionara era pregatita, iar in caz de refuz ar fi fost suficient ca ger­manii sa fi sprijinit rebeliunea si in desfasurarea ei, pentru ca ea sa reuseasca. Ar fi urmat instaurarea unui regim cu adevarat fascist-legio-nar, cu aceleasi consecinte pentru tara ca cele mentionate anterior.

Rezulta deci, din capul locului, ca aceasta acuzatie este total nefon­data si de rea credinta. Trebuie, insa, sa demonstram acest lucru.

La intrebarea acuzatorului public "in ce conditiuni au fost aduse in tara trupele germane?', Maresalul Ion Antonescu a raspuns:

"Problema are doua aspecte diferite. Un prim aspect este acela al misiunii germane de instructie si al doilea aspect este acela al tre­cerii trupelor germane prin Romania in Balcani

in ceea ce priveste trupele de instructie am fost pus in septembrie 1940, ca si in privinta acordurilor economice si politice, in fata unui fapt implinit. Regele Carol ceruse si obtinuse, dupa cum era de astep­tat o misiune militara germana, justificata de necesitatea de a reorga­niza si instrui armata romana pe bazele si dupa metodele germane. Faptul era destul de grav, pentru ca aceasta insemna un prim pas catre protectorat, care se putea evita, si mai ales catre umilinta tarii. in fond regele Carol, din cauza situatiunii in care se gasea fata de popor si de armata, avea nevoie de un alt punct de sprijin si a crezut ca-l gaseste in forta militara germana. Cand am venit la conducerea statu­lui, germanii, sprijiniti foarte tare de legionari, care si ei cautau sa se bizuiasca pe forte germane in Romania, mi-au reamintit de aceste angajamente si m-au intrebat cand sa trimita misiunea germana. Bineinteles au fost aprige, discutiuni in privinta incheierii acordului care urma sa determine: misiunea acestor trupe si valoarea lor, rapor­turile cu autoritatile noastre si drepturile lor materiale. Prin aceasta Conventie am cautat sa obtin efective cat mai reduse, neamestecul in nici un fel de alte probleme decat in cele de instructie si drepturi cat

mai putine banesti. Pot sa afirm ca misiunea militara germana, con­dusa de g-ral Hansen, a fost foarte corecta si respectuoasa angaja­mentelor luate prin conventie. Impresia mea a fost ca g-ral Hansen era un militar desavarsit si nu aproba injunctiunile politice ale SS-ului german, sub a carui presiune directa si indirecta era pus si el. Am avut in special ocazia sa constat corectitudinea sa cu ocazia rebeliunii.

in ceea ce priveste trecerea trupelor germane prin Romania, am fost chemat, prin surprindere, prin ianuarie (mijloc) 1941, la Berchtesgaden unde am avut o intrevedere cu Fuhrerul. La acea epoca, la Bucuresti si in tara, era o enorma fierbere. Legionarii, pe baza avertismentului ce-l dadusem lui Horia Sima, la 7 ianuarie, cu ocazia brutalitatii cu care incepuse actiunea in contra masonilor, ca ma voi prezenta in fata Tarii si ii voi cere sa aleaga intre linia mea de conducere si linia legionara, legionarii se inarmau si pregateau rebeliunea. Este peri­oada cand mai ales am avut ocazia sa constat reaua credinta a g-ral Petrovicescu. in acelas timp toata lumea din Bucuresti si din tara era alarmata. Toti simteau ca se pune la cale ceva. Avand incredere in g-ral Petrovicescu si in col Riosanu (subsecretar de stat al Sigurantei), marturisesc ca nu am crezut acest act, nemaipomenit in istorie, ca un guvern sa faca revolutie contra lui insusi si nu am luat lucrurile prea in serios, poate spre binele tarii. Nu am pus bazele pe aceste zvonuri, mai ales datorita faptului ca odata cu mine era invitat la intrevedere si H. Sima. Dupa ce sosise avionul german la Bucuresti dl. H. Sima s-a derobat, refuzand sa mearga. A fost un mare semnal de alarma pentru mine. Cu toate insistentele puse pe langa el de dl. Fabritius, ministrul Germaniei la Bucuresti, pe care-l cred de buna credinta si de alti ger­mani pentru care, regret ca nu pot sa am aceeasi opinie. Am plecat singur. La intrevederea cu Fuhrerul au participat d-nii Ribbentrop, maresalul Keitel, g-ral Jodl, seful de Stat Major al tuturor fortelor germane, alti 2-3 generali pe care nu-i cunosteam, dl. Fabritius si un domn care aparea pentru prima oara, Dl. Hitler recomandandu-mi-l, Ml l-a pYmntai spre surprinderea mea si a d-lui Fabritius ca noul ministru al Germaniei la Bucuresti, adaogandca este unul din cei mai buni prieteni ai sai si un om de mare incredere. Stiam din nume ca dl. Kilinger era ministrul Germaniei in Slovacia si ca acolo se manifes­tase ca un mare si brutal sprijinitor al elementelor slovace naziste.

Era pentru mine al doilea avertisment, dat fiind luptele mari care exis­tau intre mine si legionari si insistenta lui H. Sima de a ramane in tara in absenta mea.

Dupa prezentarea domnului Kilinger a inceput conferinta pentru care fusesem chemat. Spre surprinderea mea si contrar uzantelor (nu fusesem prevenit despre problema dupa cum ar fi trebuit), dupa ceg-ral Jodl a facut o expunere a situatiei militare in Europa, Hitler mi-a spus urmatoarele: «Italia se gaseste angajata in Albania de Sud intr-o situatiune foarte periculoasa, careia nu mai poate sa-i faca fata cu fortele proprii. Germania trebuie sa alerge in ajutor. Va rog sa dati aprobarea ca trupele germane sa treaca prin Romania in Balcani. De altfel, aceste trupe se gasesc deja cu capetele lor de coloana la gra­nita Romaniei cu Ungaria si Bulgaria ca si Ungaria si-au dat consim­tamantul». Am intrebat: «De ce nu trec prin Serbia?» Mi s-a raspuns ca in Serbia este o situatiune politica dificila din cauza ca sunt ele­mente de opozitie care nu sunt de acord cu pactul incheiat intre regen­tul Paul si guvernul sau cu Germania. Hitler a adaugat ca nu vrea sa provoace Serbia, insa la cea mai mica actiune politica contrara in Serbia, o va ocupa si pedepsi. Era pentru mine al treilea avertisment. Am obiectat atunci ca un ultim refugiu si incercare de a evita trecerea trupelor germane prin Romania, atitudinea Rusiei. Am reamintit Fuhrerului si celor prezenti la conferinta ca, in 1914, izbucnise razbo­iul general mondial pentru ca Austro-Ungaria a atacat Serbia si, drept raspuns, Rusia a mobilizat imediat. Am afirmat ca este posibil ca aceasta actiune a trupelor germane prin Romania sa declanseze, ca si in 1914, o actiune rusa, de data asta pe teritoriul roman si deci sa antreneze armata romana, care era demobilizata si neorganizata nu numai la un conflict cu Rusia, dar chiar intr-un conflict general in acelas timp am spus d-lui Hitler ca nu sunt pregatit si nici nu pot sa mobilizez armata romana, pentru ca ar fi un act de provocatiune fata de rusi. In consecinta nu poate conta si nu trebuie sa conteze pe o actiune a trupelor romane, pentru acoperirea strategica a flancului trupelor germane care urmau sa se infunde in Balcanii de Sud.

Totodata am spus d-lui Hitler ca o interventie similara si chiar mai grava se facuse la Bucuresti direct la mine de catre dl. Chigi, minis­trul Italiei la Bucuresti. Dl. Chigi, cu putin timp inainte, fara sa-mi

spuie nimic despre o iminenta actiune germana in Balcani, mi-a cerut interventia armatei romane in contra Serbiei, spunandu-mi ca situatia Italiei in Albania de Sud este de asa natura ca, daca Serbia va face o actiune militara cat de mica in acel moment la granita Albaneza in contra flancului si spatelui trupelor italiene, armata italiana va fi pusa intr-o situatie catastrofala. in acelasi timp mi-a afirmat ca Ungaria este gata sa intervina contra Serbiei. Raspunsul meu a fost categoric negativ, desi Serbia avusese o atitudine cu totul neloiala fata de Romania in momentul prabusirii granitelor ei, in vara anului 1940. Ea mobilizase forte numeroase in Banatul Sirbesc si, dupa informatiile Statului Major, astepta momentul favorabil (intrarea trupelor rusesti in Moldova sau izbucnirea revolutiei in tara), pentru a ocupa Banatul Romanesc.

Am justificat refuzul meu fata de Italia prin consideratiunea ca orice actiune militara romana in contra Serbiei sau in Balcani ar putea constitui un act de provocare pentru Rusia si deci riscurile tarii ar fi foarte mari.

Dl. Hitler mi-a afirmat ca are intelegere politica cu Rusia si mi-a dat asigurari ca nici o interventie rusa nu se va produce. Din partea mea insistand ca nu voi mobiliza armata si deci sa nu conteze pe o acoperire romaneasca a flancului german. Am dat consimtamantul roma­nesc, printr-un act de evidenta cu toate consecintele care ar fi urmat. Evenimentele care au precedat la Bucuresti (raporturile cu legionarii) intrevederea mea cu Hitler din mijlocul lui ianuarie si acelea care au urmat imediat dupa intoarcerea mea (rebeliunea) mi-au confirmat credinta ca, la Bucuresti, se pusese la cale, de coniventa, aceasta actiune, pentru ca sa serveasca ca un act depresiune asupra mea. Bineinteles, refuzul ar fi insemnat o victorie legionara, pentru ca misiunea mili­tara germana din Romania, care avea peste 40 tancuri grele la dispo­zitie, ar fi ajutat violenta legionara si as fi fost infrant. Victoria legio­nara ar fi insemnat pentru poporul roman ceea ce a insemnat pentru poporul jugoslav rezistenta lui; omorarea miseleste a intregii elite romanesti, masacrarea evreilor si a tuturor cadrelor politice si opozi­tioniste. Gandind la aceasta eventualitate, am aplicat aceeasi cale, in contra sentimentelor mele si ale poporului roman, pe care o apucase, in imprejurarile militare internationale aproape identice in 1877,

domnitorul Carol si Ion Bratianu. La acea data trupele rusesti au tre­cut pe teritoriul romanesc, in contra intelegerii de la Livadia, si dom­nitorul, impreuna cu guvernul si armata au fost nevoite sa se retraga in Oltenia, lasand Moldova si Muntenia total la discretia rusilor. Consecintele au fost dezastruoase.

De data aceasta, dat fiind faptul ca am pus Germaniei conditiuni stricte, scrise, pe care le-a acceptat, in privinta atitudinei trupelor germane pe timpul trecerii pe teritoriul nostru, limita duratei statio­narii acestor trupe in Romania si interzicerea totala de a se aprovi­ziona din tara, au evitat o umilinta, un dezastru economic, perspectiva unui regim legionar si chiar protectorul german cu consecintele lui'.

Singura aceasta declaratie documentara, si argumentata intr-un mod magistral, ar fi fost suficienta pentru a se constata netemeinicia acuzatiei adusa Maresalului cu privire la pretinsa tradare nationala prin "invitarea' trupelor germane in Romania.

inainte de a prezenta si alte probe cu privire la aceasta problema gasesc necesar sa redau si raspunsul dat de Maresalul Ion Antonescu la intrebarea pusa de acuzatorul public: "Care au fost conversatiile politice si atitudinea sefilor politici, taranisti si liberali, in timpul si dupa rebeliune?'.

"Dupa conversatia avuta cu dl. Hitler relativa la trecerea trupelor germane prin Romania in Balcani, era de datoria mea sapun la curent sefii partidelor politice si pe ministri straini acreditati la Bucuresti (pentru ca la epoca eram si ministru de Externe), despre hotararile luate la Berichtesgaden. imprejurarile nu mi-au ingaduit. Sosind cu avionul, am aterizat la Brasov cu intentia de a ma repauza 2 zile la Predeal.

Nu am reusit, fiindca am fost chemat de urgenta la Bucuresti, comu-nicandu-se prin telefon ca legionarii au ocupat, cu posturi inarmate, o serie de case imprejurul presidentiei si ca, din atitudinea lor in capi­tala $i in fara, rezulta in mod evident ca au intentia sa ia conducerea statului cu forta. Plecand imediat la Bucuresti, am gasit, intr-adevar, o situatiune extrem de grava. Demonstratii masive de strada, cu legionari organizati militareste si inarmati. Aceleasi demonstratii se desfasurau in toata tara. in seara zilei, o forta in valoare de 1 000 de legionari

inarmata s-a dirijat catre Presidentie cu intentia, probabil, de a urca in birourile mele. G-ral Steflea, seful meu de cabinet, pentru ca sa faca imposibila aceasta eventualitate, a asezat mitraliere pe scarile, culoarele si la intrarile Presidentiei. in acelas timp a baricadat scarile. in fata acestei situatiuni, grupul de legionari s-a marginit sa cante cantece legio­nare si sa strige «Vrem conducator legionar». A inceput rebeliunea.

Dupa cum se stie, in primele 2 zile am fost total jficonjurat la Presidentie si toate geamurile localului au fost sparte de focurile de arma trase din grupurile legionare instalate in cladirile din jurul Presidentiei.

A S-a zi, dupa ce am avut fortele in mana si dupa ce i-am prevenit in prealabil, am trecut la atac si rand pe rand am dezorganizat toate cuiburile intarite in cartierul inconjurator Presidentiei.

Dupa ce s-a terminat rebeliunea, am inceput restabilirea ordinei.

in timpul rebeliunei si in perioada care a precedat rebeliunei, perioada de acuta pregatire legionara, cunoscuta de toata lumea, oamenii politici, de toate categoriile, nu au manifestat absolut nici o atitudine. Mai tarziu, dupa ce lucrurile au fost restabilite la normal si dupa ce opinia publica a capatat impresia ca infrangerea legionara era definitiva, au inceput sa apara sfatuitorii. in timpul acesta supu­sesem regelui un nou decret constitutional, prin care suprimam regi­mul legionar, cu toate insistentele si protestele germane.

Oamenii politici la care am facut din nou apel, atat direct cat si prin declaratii publice, prin care ceream concursul si unirea tuturor, mi-au refuzat si de data aceasta concursul, multumindu-se sa-mi atraga atentia verbal, si mi separe chiar in scris, ca rebeliunea era sfarsitul fatal, prevazut de ei, al regimului legionar pe care-l infiintasem la inceputul guvernarii. Reamintesc ca la protestele pe care le facusera intr-adevar in aceasta privinta, in septembrie 1940, le-am oferit insistent sa ia conducerea si sa faca d-lor guvern fara legionari. Bineinteles, dupa cum am spus si mai sus, au refuzat conducerea, nevrand sa ia riscul

unei guvernari in astfel de conditii.

Dupa rebeliune mi-au retras si concursul pe care mi-l daduse punandu-mi la dispozitie specialisti pentru diferitele ministere econo­mice si mi-au recomandat sa fac guvern de militari. Au refuzat sub pretext ca guvernul de militari este ultima carte pe care o joaca un Stat

si eu nu cred ca situatia politica este de asa natura incat sa impuna o solutie extrema atat de grava. Din cauza acestor discutiuni criza a durat aproape o saptamana si am fost nevoit sa-ipun capat formand guvern de militari. Mai tarziu am aflat ca, in timpul rebeliunii, dl. ing. Miclescu numit de mine mai tarziu presedinte la Telefoane, caruia eu si neamul romanesc ii datoreaza recunostinta, fiindca este unul dintre aceia care intr-o foarte larga masura a contribuit la victoria de la Marasesti, mi-a povestit ca, vazand izolarea in care ma gaseam si indignat fiind de tacerea partidelor politice, a compus un manifest in care afirma ca partidele politice sunt in aceasta lupta cu legionarii; alaturarea de gen. Antonescu, pentru a inlatura nelinistea si nedume­rirea in care se zbatea tara in acele momente. Ducandu-se cu acest manifest la d-nii Bratianu si Maniu, pentru ca sa-l semneze, d-lor au refuzat, pentru motive pe care numai d-l Miclescu ar putea sa le spuna. Daca nu ma insel, o copie a acestui manifest, care n-a vazut publicitatea, se gaseste in arhiva statului. D-l Miclescu mi-a cerut sa nu fac uz de el si am respectat dorinta sa '.

Iata inca o dovada care ne arata cat de dictator si cat de legionar a fost Maresalul Ion Antonescu.

Revenind la problema venirii misiunii militare germane in Romania, am retinut ca la proces s-a facut mult caz de faptul ca Maresalul a dat dispozitii sa se desfasoare o propaganda prin care sa fie pregatita opinia publica in legatura cu prezenta unor trupe germane in tara. Cei care au judecat procesul au apreciat aceasta imprejurare ca deosebit de acuzatoare la adresa Maresalului. Dar au omis cu rea credinta exami­narea fondului problemei, desi Maresalul le-a oferit toate datele nece­sare unei corecte aprecieri.

Dar nici macar acest aspect formal al propagandei nu au dorit sa-l examineze in esenta sa.

Am vazut ca venirea trupelor germane in Romania nu putea fi evitata si ea s-ar fi produs oricum, indiferent de pozitia conducatoru­lui Romaniei. in aceasta situatie, Maresalul Ion Antonescu a facut tot posibilul ca aceasta prezenta a unor trupe straine in tara sa nu se trans­forme intr-o ocupatie si ea sa profite, pe cat posibil, si tarii noastre.

Dar Maresalul stia ca poporul roman nu ii iubea pe germani, deoarece ei au fost principalii vinovati de prabusirea atat de catastro­fala a granitelor tarii, Dictatul de la Viena, prin care am pierdut Ardea­lul de Nord si pactul Ribbentrop-Molotov prin care ne-a fost rapita Basarabia si Bucovina).

Evident ca in aceste conditii era necesara pregatirea opiniei publice din tara, pentru a preveni eventuale actiuni de rezistenta populara, care ar fi dus la consecinte similare cu cele din Iugoslavia.

Ce a gandit Maresalul Ion Antonescu si ce a urmarit in acele momente, rezulta din stenograma sedintei Consiliului de Cabinet din 4 octombrie 1940, din care acuzarea a mentionat fragmente de fraze care puteau fi interpretate. De altfel, acesta a fost sistemul de prezen­tare fragmentara a probelor, prin care a fost alterat continutul lui real.

Sa vedem, insa, declaratiile complete facute de Maresal in cadrul acelei sedinte.

"Domnilor, trebuie sa incepem o propaganda in ce priveste veni­rea Germanilor aici. Dv. stiti ca de cand am venit aici eu am tratat,

fiindca am vrut sa consolidez pozitia Romaniei fata de Axa si am vrut sa tai Rusilor orice veleitati de cucerire a Moldovei si de prezenta in Dobrogea, prin prezenta Germanilor la noi. Am tratat si am ajuns la un sfarsit favorabil'.

"in curand va sosi o comisie germana de cativa ofiteri si poate chiar Duminica sa asiste la o manifestatie aviatica. Vor veni patru escadrile de aviatie pentru apararea teritoriului si o divizie motome-canizata cu cel mai modern material. Cumparam materialul si dupa ce personalul nostru este instruit, personalul german pleaca. Am pus in conventie 2-3 luni, cred ca este maximum de timp necesar instru­irii personalului nostru.

Pentru aceasta trebuie sa inceapa sa functioneze propaganda, sa pregatim opinia publica si cu prezenta diviziei motorizate in Tara Romaneasca, cred ca taiem si Ungurilor si Rusilor orice indoiala ca

Germanii sunt cu noi.

Am urmarit si un scop politic si necesitatea de a intari armata tarii. Bineinteles, daca mijloacele financiare vor permite, voi mai aduce inca o divizie motorizata; aviatie am cerut mult mai multa si cred ca o sa ne dea '.

Iata deci adevarul cu privire la venirea misiunii militare germane in Romania, adevar care exlude orice suspiciune de tradare a intereselor nationale.

La proces s-a insinuat ca motivul real al acestei actiuni l-ar fi constituit pregatirea "agresiunii' impotriva Uniunii Sovietice.

Este absurd sa se afirme ca, in anul 1940, Maresalul Antonescu se gandea sa atace URSS. Ca se gandea la recucerirea teritoriilor pier­dute prin abuz de putere, este sigur, deoarece acesta a fost idealul sau de o viata, apararea integritatii teritoriale a tarii sale. Dar, este la fel de sigur, ca isi dadea seama de faptul ca Romania singura nu putea rea­liza acest lucru, iar la momentul respectiv, nimeni nu stia ca Germania va ataca U.R.S.S.

Este un adevar ca prezenta unor trupe militare straine pe terito­riul unei tari nu este un lucru pozitiv si nu este privit cu simpatie de populatia tarii respective. Maresalul Ion Antonescu a reusit insa, prin fermitatea pozitiei sale, sa reglementeze cu conducatorii Germaniei, pana la detaliu, regimul trupelor germane in Romania, astfel incat aceasta prezenta straina a fost mult mai usor de suportat decat orice alta prezenta straina din trecut si mai ales decat prezenta trupelor sovie­tice care a urmat dupa 23 august 1944. Ca dovada, nu au avut loc con­flicte violente notabile intre militarii germani si cetatenii tarii noastre si nu a fost necesara emiterea vreunei legi speciale prin care sa fie aparati germanii asa cum a fost necesar sa fie aparate, printr-o lege draconica, elementele armatei sovietice de furia populatiei indignata si profund lezata in interesele ei fundamentale de armata "eliberatoare'.

Fara a intentiona sa ofensez pe nimeni, dar trebuie sa imi exprim parerea ca diferenta de disciplina militara, de nivel de cultura si de civilizatie intre armata rosie si armata germana a fost net in favoarea acesteia din urma, aceasta fiind si principala cauza a diferentei de ati­tudine a populatiei fata de cele doua armate.

imi permit sa fac aceste afirmatii pe baza propriei mele experiente.

Am trait, sa spun asa, sub ambele armate. Am avut posibilitatea sa vad

comportarea civilizata a militarului german, atat in perioada in care Romania era aliata Germaniei, cat si dupa ce tara noastra a intors armele impotriva Germaniei si afirm ca atitudinea militarului german fata de populatie nu s-a schimbat cu nimic. Am trait intr-o zona a

Transilvaniei, care, dupa 23 august 1944, a fost ocupata vremelnic de trupele germane si maghiare.

Mult trambitata rezistenta antifascista a populatiei Romaniei este o poveste de adormit copiii. Actele de diversiune care au loc in peri­oada respectiva nu au fost opera muncitorului roman, ci a agentilor bolsevici si, eventual, si a altor agenti straini. Dar, despre "realismul' asa ziselor opere literare cu aceasta tematica, altii sunt mai in masura si mai competenti sa vorbeasca. Eu pot sa spun numai atat ca filmele, piesele de teatru si alte "opere' artistice, in care autorii s-au straduit sa prezinte cruzimea manifestata de politia si siguranta statului roman, burghezo-mosieresc in reprimarea elementelor "progresiste' ale poporu­lui mi-au provocat indignarea.

Revenind la trupele germane, nu putem afirma ca prezenta lor nu a provocat nici un fel de probleme in tara noastra. Dar vom vedea ca problemele au fost provocate cu concursul unor cetateni neloiali si necinstiti.

Maresalul Ion Antonescu, in conventiile incheiate, a stabilit cu rigurozitate ce produse si in ce cantitati au dreptul trupele germane sa cumpere din Romania. Deci, sa cumpere, pentru ca nimic nu s-a dat acestor trupe fara plata.

Problemele ce s-au ivit in legatura cu trupele germane din Romania rezulta din telegrama adresata de Maresalul Antonescu lui Mihai Antonescu la 1 septembrie 1941, orele 19,30:

"Dispozitia si angajamentul a nu se mai face cumparaturi de germani la noi a mai fost luat - cei de jos nu au respectat dispozitiile luate de sus-necesitatea nu cunoaste lege - deci nu trebuie contat pe noile angajamente - trebuie sa ne aparam - masuri represive penale, pedeapsa cu moartea in contra acelora care vand strainilor ceea ce interzicem sa se vanda si controlul fabricatiei si al distributiei - am dat indicatii domnului Marinescu, in mana, priceperea si energia lui sta solutionarea problemei - altfel tara se va goli de tot ce are si, in

iarna viitoare, dupa cum s-a golit si in iarna trecuta - administratia

este in primul rand de vina - daca nu ar fi coruptia, masurile luate de guvern, care sunt eficiente, ar fi executate si nu ne-arfugi nici bogatiile, nici marfurile - talhariile si gainariile se petrec si in noile provincii, cu toate masurile ce am luat-in special in Bucovina, unde toti jidanii

au inceput sa se intoarca si stau sub aripa protectoare apoliticii noas­tre - dar sa termin cu Odesa si vor vedea acesti talhari - te rog sa-mi prepari legislatia represiva ce te-am rugat sa faci in aceasta privinta '.

Asupra acestor probleme vom mai reveni, dar se cuvine sa men­tionez si aici ca militarii germani nu aveau voie sa faca cumparaturi in Romania prin plata marfurilor in marci. Pentru cumparaturile strict necesare aprobate de Maresal, statul roman le elibera moneda roma­neasca corespunzatoare, moneda a carei acoperire era asigurata de Ger­mania prin livrarea cantitatii de aur catre Banca Nationala a Romaniei.

Cu toate acestea, militarii germani, fiind interesati sa se aprovi­zioneze din Romania si pentru familiile lor, reuseau cu usurinta sa gaseasca negustori care sa le vanda orice fel de marfuri cu plata in marci germane. Evident ca prin aceasta era afectata aprovizionarea populatiei tarii, dar in acelasi timp constituia o sursa de devize pentru negustori. O buna parte din negustori erau evrei, dar indignarea Mare­salului nu avea nimic cu antisemitismul, deoarece nu era pornita din sentimente rasiste. Legislatia represiva la care se referea ii avea in vedere pe toti negustorii si pe toti functionarii statului care nu respec­tau reglementarile legale. Fara a intra in detalii, in acest capitol, nu poate fi vorba nici pe departe de represiune pe motive rasiale.

Exista o discrepanta enorma intre regimul sau conditiile in care au stationat in tara noastra trupele germane si conditiile acordate tru­pelor sovietice. Acestora din urma, conform conventiei de armistitiu, li s-a pus la dispozitie intreaga tara fara plata, plus obligatia guvernu­lui roman " sa faca in mod regulat in moneda romaneasca platile cerute de inaltul Comandament Aliat (Sovietic)'.

Deci, germanii au suportat toate cheltuielile legate de stationarea si intretinerea trupelor lor din Romania, in timp ce sovieticii, pe langa faptul ca nu plateau nimic, guvernul roman era obligat sa le faca toate platile solicitate.

Las cititorul sa aprecieze singur, in care din cele doua situatii s-ar putea vorbi de tradarea intereselor nationale ale Romaniei. Personal inclin sa cred ca ambele situatii fiind fortuite¹, in nici unul din cazuri nu li se poate reprosa conducatorilor Romaniei ca ar fi tradat interesele

nationale. in primul caz, insa, este exclusa cu desavarsire o asemenea apreciere.

Cu toate acestea, faimosul Tribunal al Poporului a gasit de cuvi­inta ca pentru evenimentele expuse in acest capitol sa-1 condamne pe Maresalul Ion Antonescu pentru doua pretinse infractiuni la doua pedepse principale constand in detentiune grea pe viata.

Cele doua pretinse infractiuni au fost confectionate in art. 1 lit. a si b ale neconstitutionalei legi 312/945 cu urmatorul continut:

"Sunt vinovati de dezastrul tarii cei care;

Militand pentru hitlerism sau fascism si avand raspunderea poli­tica efectiva au permis intrarea armatelor germane pe teritoriul tarii;

Dupa 6 septembrie 1940, au militat pentru pregatirea sau desa­varsirea faptelor de mai sus prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace '.

Chiar daca am admite, prin absurd, ca o lege care incalca

Constitutia tarii prin fiecare paragraf al sau ar trebui luata in seama,

faptele reprosate Maresalului Ion Antonescu nu intrunesc conditiile prevazute in textele mentionate.

Maresalul nu a militat nici pentru hitlerism, nici pentru fascism si de asemenea nu a militat nici pentru pregatirea sau desavarsirea asa ziselor fapte de mai sus.

Concluziile complete le voi expune, insa, in final, deoarece multe sunt valabile pentru toate acuzatiile aduse Maresalului.

Chiar daca am accepta ca un sef de stat poate fi judecat si con­damnat drept criminal si vinovat de dezastrul tarii sale, numai pentru ca, in imprejurari grele, fara iesire pentru tara pe care o conduce, a incheiat o alianta cu o tara care, in final, a pierdut razboiul, eventuala lui vinovatie trebuie examinata si apreciata prin prisma tuturor preve­derilor partii generale a Codului penal, care este sediul multor regle­mentari cum ar fi: vinovatia si formele vinovatiei, cauzele care ate-niea2a SaU agraveaza raspunderea penala, cauzele care inlatura carac­terul penal al unor fapte, cauzele care inlatura raspunderea penala si altele. Magistratul care nu trece prin filtrul tuturor acestor reglemen­tari orice fapta si orice persoana dedusa judecatii sale nu va putea realiza actul de dreptate al aplicarii corecte a legilor.

in cazul Maresalului Ion Antonescu, la judecarea capatului de acuzare constand in permiterea patrunderii trupelor germane pe teri­toriul tarii noastre, trebuia, in mod obligator avute in vedere prevede­rile legii referitoare la starea de necesitate.

Potrivit legii penale din toate timpurile nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca a fost savarsita in stare de nece­sitate. Aceste prevederi legale trebuiau avute in vedere numai in situa­tia in care se stabilea ca Maresalul ar fi comis o fapta prevazuta de legea penala. in cazul acesta, insa, eSte stabilit in mod cert ca faptul de a te alia cu Germania si de a permite ca trupele acestei tari sa patrunda ori sa traverseze teritoriul Romaniei, nu era prevazut de legea penala ca infractiune. Dar, sa acceptam, in interesul unei analize cat mai com­plete, absurditatea legii ilegale nr. 312/945, ca Maresalul ar fi trebuit sa prevada ca in Romania vor ajunge la putere bolsevicii, si ca acestia vor incrimina retroactiv asemenea actiuni. Recunoscand deci aceasta absurditate, nu putem insa sa ignoram dispozitiile legale referitoare la starea de necesitate.

Este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, inte­gritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public.

in toamna anului 1940, Ion Antonescu se afla in situatia in care trupele germane se aflau la frontierele de Vest ale Romaniei, iar Ger­mania avea interese deosebite in tara noastra, interese care reclamau prezenta trupelor ei in tara noastra. Maresalul avea doua alternative si anume, fie sa permita intrarea germanilor in Romania pe baza unor reglementari, care sa asigure conditii cat mai putin neplacute pentru tara, ori sa nu permita acest lucru, situatie in care conflictul armat cu Germania era inevitabil.

Maresalul a ales prima varianta, care am vazut ca, pe langa unele inconveniente firesti, a adus tarii si unele avantaje in acele conditii

critice pentru tara noastra, avantaje atat de ordin economic, cat si de

natura politica si militara. Ar fi suficient sa ne referim la multele tone de aur primite de la germani si care au intrat in vistieria tarii si faptul ca, prin prezenta trupelor germane, care nu aveau nici o pretentie teri­toriala asupra Romaniei, au fost descurajati inamicii nostri de la Est si

de la Vest, care asteptau orice moment prielnic de a ne mai rapi din teritoriul tarii.

Ce s-ar fi intamplat daca Maresalul ar fi ales a doua varianta este usor de intrevazut. Romania ar fi fost ocupata cu forta armelor, tara ar fi fost transformata in teatru de razboi, iar vecinii nostri de la Apus, aliatii Germaniei, ar fi ocupat intreaga Transilvanie, cu tot cortegiul de tragedii, care s-a produs in Ardealul de Nord, pierdut de Romania prin Dictatul de la Viena. Nu stim care ar fi fost reactia URSS, dar in con­ditiile in care si aceasta tara se afla in relatii de intelegere cu Germa­nia, era posibila ocuparea de catre aceasta a intregii Moldove, pana la Carpati, asa cum jinduia de mult timp, si eventual a Dobrogei, pentru a-si asigura controlul exclusiv asupra gurilor Dunarii si asupra litora­lului romanesc al Marii Negre.

Maresalul Ion Antonescu, mare strateg militar, a avut in vedere cele doua alternative si toate implicatiile fiecaruia din ele. in nici un caz nu putea alege a doua varianta. Daca ar fi facut-o, abia atunci s-ar fi putut pune in discutie raspunderea lui pentru dezastrul adevarat al tarii, care in mod inevitabil s-ar fi produs.

Alegand prima varianta, Ion Antonescu nu a salvat de la un peri­col iminent numai un interes public, ci interese mult mai mari, intere­sele vitale ale tarii sale. Este usor pentru orice om de buna credinta, chiar nejurist, sa constate corectitudinea acestei concluzii, potrivit careia Maresalul Ion Antonescu nu putea fi tras la raspundere penala pentru asemenea fapte.

Dar, ma vad nevoit sa repet inca o data ca Maresalul Ion Antonescu nu a comis nici o fapta prevazuta de legea penala, asa incat discutia pe tema starii de necesitate este pur teoretica, pe care am facut-o numai pentru a epuiza toate variantele juridice ale cazului.

Vorbind despre starea de necesitate, mi-am amintit de un caz petre­cut cu cativa ani in urma, pe care, pentru o mai buna intelegere, il voi reda succint.

Intr-O Zi, un militar, sofer pe un camion, s-a rasturnat in Dunare de pe podul plutitor de la Vadul Oii si a inceput scufundarea lenta atat a camionului cat si a militarului care, avand un picior prins undeva la masina rasturnata nu s-a mai putut salva. in cele cateva minute care s-au scurs pana la disparitia sub apa, militarul putea fi salvat intr-un

singur mod si anume: daca cineva din cei prezenti ar fi avut curajul, si as spune inspiratia, sa-i taie piciorul imobilizat si de care era tras in mod lent in adancurile Dunarii. Daca cineva ar fi facut acest lucru, in mod formal, savarsea o fapta prevazuta de legea penala - vatamare grava a integritatii corporale, dar, aflandu-se intr-un caz tipic de stare de necesitate, caracterul penal al faptei sale era inlaturat si deci nu putea fi tras la raspundere.

Concluzionand la acest capitol, sustin ca in mod cert, din punct de vedere juridic, Maresalul Ion Antonescu nu a comis nici o infrac­tiune prin alianta cu Germania si prin acceptarea sosirii misiunii mili­tare germane si a trupelor germane in Romania.

Dar, invingatorii, care isi fac propria lege pe care o aplica invin­silor, pot orice, cu corectivul ca acest orice nu poate constitui si un act de justitie si nu poate fi impusa acceptarea lui si de catre cei invinsi sau chiar de catre cei neutri.

Noi romanii nu vom putea accepta niciodata ca tragedia suferita de atatia romani tarati in fata asa zisului tribunal al poporului (al carui popor?), constituie acte de justitie si nu de razbunare patimasa, si care a facut mai mult rau Romaniei, decat insusi razboiul. Nu putem, pen­tru ca ar insemna sa spunem un mare neadevar si sa nu-i consideram eroi ai neamului nostru pe toti cei ce si-au dat viata in al doilea razboi mondial, care, indiferent daca au luptat pe frontul de Est sau pe cel de Vest, au facut-o pentru tara lor, care trebuie sa fie vesnic recunoscatoare.

Nu trebuie sa se creada, insa, ca in colaborarea militara roma-no-germana, totul a decurs in conditii ideale. Daca aceasta colaborare s-ar fi desfasurat in conditiile unei camaraderii perfecte este putin pro­babil ca armata romana ar fi intors armele cu atata hotarare impotriva Germaniei si ca ar fi facut imensele sacrificii pe care le-a facut in raz-

boiul antifascist.

Aceasta intoarcere a armelor a generat multe discutii si chiar unele aprecieri negative la adresa poporului roman. Parasirea unui aliat si intoarcerea armelor impotriva lui, poate intr-adevar da loc la aprecieri negative. Poporul roman nu este las si nici lipsit de loialitate

fata de aliati, atat timp cat acestia isi respecta angajamentele luate fata de el si cat timp prestigiul si interesele lui nu sunt incalcate.

in dorinta de a contribui la o cat mai corecta apreciere a actului de intoarcere a armelor impotriva Germaniei fasciste, prezint doua

documente pe care le consider concludente.

Un prim document il constituie scrisoarea lui Adolf Hitler catre

Maresalul Antonescu, din 05 octombrie 1941, "strict personal si secret', din care voi reda numai prima si ultima parte, deoarece continutul pro­priu zis are caracter pur tehnic, de strategie militara, care nu prezinta importanta in ce priveste problemele pe care le pun in discutie.

" Ca si in ultima perioada a campaniei, care a dus la marea vic­torie de nimicire de la Est de Kiev, trupele armatei IlI-a a dvs. care a luptat la Sud de Niprul inferior, a adus servicii valoroase operatiunii de ansamblu, in timp ce Armata IV-a a dvs. este angajata intr-un atac puternic impotriva Odesei. Faptul ca dvs. nu v-ati exprimat nici o dorinta de a vi se da sprijin german pentru atacul Odesei, atunci cand toate fortele germane erau prinse in lupte grele, il apreciez cu deose­bita multumire. Acum insa dupa victoria uriasa de la Kiev, in ideea de a usura trupei romane atacul asupra Odesei si de a cruta acolo sange, cred ca este necesar apune la dispozitia acestui front si alta artilerie grea, iar in functie de situatie si o divizie de infanterie dupa ce aceasta va deveni libera.

Bazat pe aceste consideratiuni, propun ca unitatile germane uti­lizate in prezent pe frontul de Nord-Vest, sa fie regrupate la C. 5 A si dupa sosirea intaririlor germane de artilerie sa se continue acolo ata­cul pana ce Portul Odesa va putea fi batut cu artilerie.

Am insarcinat pe generalul Feldmarchall von Runstedtsa se puna in legatura cu dvs., Domnule Maresal Antonescu, pentru a aranja chestiunea ordinelor ce urmeaza a fi date fortelor romane si germane de la Odesa de sub ordinele superioare ale dvs.

Cu rugamintea de a prezenta M. S. Regelui sentimentele mele alese, raman legat din inima, cu salutare camaradereasca.

Din aceasta scrisoare rezulta modul in care a inteles armata romana sa lupte impotriva unui dusman comun si aprecierea de care s-a bucu­rat din partea conducatorului Germaniei.

Al doilea document il constituie scrisoarea adresata de Maresalul Ion Antonescu, la 9 decembrie 1942, Feldmaresalului Manstein:

"Am luat la cunostinta cu adanca mahnire de raportul din 3 decembrie 1942, pe care a fost sa vi-l adreseze Generalul Steflea si tin sa va exprim nemultumirea mea adanca pentru faptele ce vi s-au semnalat ca si pentru incomplecta satisfactie ce vi s-a acordat.

Nu numai ca imi insusesc in totul cele ce generalul Steflea v-a raportat, dar tin inca de datoria mea fata de raspunderea istorica pe care o port si fata de contributia militara la razboiul actual al tarii ce o conduc, sa adaug urmatoarele:

Romania si-a oferit aproape totalitatea fortelor ei armate cu
cele mai de seama cadre, cei mai tineri si mai bine instruiti soldati si

cel mai modern material de care am dispus ca, alaturi de armate ger­mane, sa contribuie la zdrobirea bolsevismului, implinind astfel un rol european foarte departat de modestele ei idealuri nationale si politice. Aceasta jertfa generoasa nu trebuie deci privita ca o obligatiune fara restrictiuni. Nimeni nu poate cere altceva decat ceea ce noi con­simtim a da; intre Germania si Romania, neexistand pana la aceasta data nici o conventie, nici politica, nici militara. in calitate de con­ducator al Statului roman si de comandant al armatei, am deci dreptul de a impiedica orice act care imi poate compromite prestigiul indis­pensabil exercitarii functiilor mele si am datoria sa sustrag din fata oricarei molestari ofiterii si soldatii romani, supusi unui tratament incompatibil cu onoarea si credintele tarii mele.

Cunoasteti contributia trupelor romane din Esalonul lai arma­
tei romane, care, cu exceptia operatiunilor de la Odesa si Don, au
insangerat sub ordinele armatei a XI germana, pe care ati comandat-o
de la Kertsch si Sevastopol.

Va sunt poate mai putin cunoscute operatiile corpului de armata G-ral Dragalina si ale trupelor din Caucaz, carora li se datoreste nu numai situatiei critice de la Donet, din iarna trecuta, dar si atingerea obiectivelor actuale, de pe Don, Volga si Muntii Caucazului.

Fara falsa modestie, cred ca nu exagerez daca afirm ca, jara prezenta trupelor romanesti in iarna trecuta, Crimeea putea fi pier­duta si situatia de la Donet ar fi putut duce, daca nu la pierderea, cel putin la amenintarea Ucrainei de la est de Cotul Niprului.

Fortele romanesti din esalonul II au fost promise comanda­
mentului suprem german in timpul grelei crize prin care a trecut
armata germana pe frontul de Est in iarna trecuta. Am cerut in schimb
numai ca unitatile romane sa fie dotate la fel ca cele germane si sa fie
transportate cu calea ferata pana in apropierea frontului pentru econo­
misirea echipamentului. S-au facut promisiuni, dar nu au fost respectate.

Trupele romanesti ale armatei a 3-a au facut 500-600 km. pe
jos pentru a ajunge pe front, in timp ce trupele germane au fost duse
cu trenul pana la liniile de cap de cale ferata; ba mai mult, s-a dat
ordin U. M. romane ca din garile de debarcare sa le transporte pana
la pozitiile de lupta cu putinele camioane de care dispun;

Drept dotatie moderna s-a dat diviziei blindate romane 22
care grele germane si doua companii anticar, i s-a refuzat insa grupul
de recunoastere, iar majoritatea - nu totalitatea - diviziilor romane
au primit ca unic mijloc modern de lupta contra carelor o baterie de
6piese anticar grele cu tractiune hipomobila.

Pentru ca sa arunce un discredit asupra trupelor romane, in
special ale armatei a 3-a, spre complecta D-voastra edificare va aduc
la cunostinta urmatoarele:

Comandamentul german, prin domnii generali Weichs si Hauffe,
este responsabil de angajarea trupelor acestei armate in conditiuni cu
totul dezavantajoase.

Mi s-a afirmat ca frontul afectat armatei a 3-a romane era pe
Don ceea ce ar fi constituit o situatie favorabila.

Recunoasterile noastre prealabile au constatat ca afirmarea
nu era deloc exacta, inamicul avand in mijlocul frontului armatei un
Cap de Pod larg de 70 km. si adanc de 25 km.

Toate observatoarele erau in mana lui. Am cerut sa se lichi­
deze acest cap de pod inaintea de intrarea trupelor noastre in sector.
Mi s-a promis, dar nu s-a facut nimic. Am cerut atunci ca la intrarea
trupelor noastre in linie sa coopereze impreuna cu trupele pe care le
inlocuim pentru reducerea capului de pod. Mi s-a promis, dar nu s-a

realizat nimic. Din contra, in masura in care inlocuiam o unitate ger­mana sau italiana, acestea dispareau fara macar sa previna si fara macar sa spuna unde se duc. Trupele noastre nu au gasit nici o orga­nizare, nici o aparare antitanc, nici o retea de sarma, nici o baraca, si au trebuit sa se instaleze intr-o zona fara paduri, cu foarte putine sate sau acoperiri naturale, total secatuita de alimente si furaje de trupele ce ne-au precedat in sector. Ceva mai mult, au fost luate si depozitele care se gaseau facute in sector, lasandu-ne total numai la discretia aprovizionarilor care se aduceau cu caii istoviti si insufi­cienti hraniti de la circa 120 km.

Am cerut ca dupa intrarea in sector sa lichidam nu numai capul de pod, dar, printr-un efort comun, sa ocupam si regiunea paduroasa de la Nord de Don, care, dupa mine, era pozitia cheii apararii intre­gului front din Marele Cot al Donului, dar si propice adunarii in ascuns a unor forte masive inamice pentru executarea unui atac in stil mare.

Daca pregatirea angajarilor fortelor romanesti a avut lipsurile aratate, nici executia nu s-a ridicat la un nivel superior;

- Armata a 3-a a fost intinsa pe un front de 156 Km, incat nu putea indeplini decat o misiune de avantposturi (un batalion 4. 1/2 km) si nu a dispus ca rezerva decat de forte capabile cel mult sa opreasca mici patrunderi locale; cinci batalioane si doua divizionare din Divizia 15 infanterie si Divizia 7 Cavaleri pe jos (valoarea a 3 batalioane si un divizion de artilerie). Au mai fost aduse ulterior doua divizionare germane de vanatori de care, Nr. 611 si 670. Situatia se inrautatise si mai mult prin aceea ca Diviziile 13 si 14 infanterie, asupra carora s-a produs efortul atacului inamic, au fost in continuu atacate de la intrarea lor in front si pana la inceperea ofensivei sovie­tice. Divizia 13-a a fost atacata in intervalul de timp de la jumatatea lunei septembrie pana la 18 noiembrie de 32 de ori, in zile si nopti adeseori consecutive. Divizia 14-a a fost si ea atacata in acelasi inter­val de timp de 17 ori.

De aici a rezultai ca la l9.XI-Div. 13 infanterie avea pierderi de 115 ofiteri si 3 648 trupa luptatoare. Pentru reactiuni ofensive grupuri de armate a concentrat in sectorul armatei a 3-a Divizia blin­data romana si Diviziile 22 si 14 blindate germane, aceste doua din urma reduse la 25% din valoarea combativa normala. Anterior se

promisese de catre O.K.N. constituirea urmatoarelor rezerve deosebit de rezervele Armatei a 3-a; 4 divizii germane in zona Armatei a 3-a si 3 divizii romane in regiunea Rostov (Corpul 6 armata). Nu s-a rea­lizat nimic; Mai mult, la inceputul lui noiembrie O.K.N. ne-a obligat sa introducem in front si Divizia 7 infanterie romana in locul unei div. italiene. Hrana, materialele de fortificatie, carburantii, munitiile, mate­rialele necesare instalarii defensive etc. nu au ajuns niciodata sa atinga macar cifra promisiunilor, necum a nevoilor reale (date si documente se gasesc in insusi raportul Col. Fink).

Armata 4-a ale carei trupe in parte luptau neintrerupt in luna ianuarie si-a epuizat si consumat fortele pastrand initial cu corpul 6 armata un front de 120 km. (de la 20 km. pana la 120 km de devizie) si mentinand oamenii in linie pana la limita extrema a puterilor omenesti de 90 pana la 100 zile neintrerupte si neincetate lupte.

Daca in ziua de 20 noiembrie, cand Armata 4-a romana a fost atacata, sectoarele diviziilor erau micsorate (de la 17pana la 37 km) nu trebuie uitat ca valoarea a 3 divizii (Div. 1,2 si 3) era scazuta la circa 50%. Mentionez numai ca corpul 6 armata a consumat de la ianuarie pana la noiembrie 1942, in afara de efectivele sale, inca 38 batalioane si 11 escadroane. Daca lipsurile materiale ale armatei a 4-a au fost, in general, mai mici decat ale Armatei a 3-a, lipsa com­bustibilului slabise oamenii pana la epuizare (cazul ofiterilor si sol­datilor decorati de G-ralHoth), iar lipsa de furaje adusese intr-un hal de inanitie totala caii corpului 6 Armata, ceea ce explica pierderile de materiale de artilerie in luptele de la Sud Stalingrad. Inospitalitatea terenului in care a luptat Armata a 4-a este cunoscuta (lipsita total de resurse si acoperiri, clima grea si nenumarate boli).

Reusita ofensivei nu se datoreste deci lipsei de eficienta a Armatei
a 3-a si a 4-a romane, ci neprevederilor grupului de armate "B', unei
alegeri mestesuguite din partea rusilor a zonelor de atac si concen­
trarilor masive de forte rusesti in cel mai desavarsit secret.

Comandamentul rus a aplicat efortul sau la Vest si la Sud de Stalingrad, zone carora grupul de armate "B' trebuia sa le acorde cu totul alta atentiune, evenimentele au aratat-o.

intarzierea constituirei comandamentului Don, provocata de
neasteptata si neinchipuita rezistenta de la Stalingrad si din Caucaz

isi are partea ei fatala de vina in tragicele evenimente traite. Nici pregatirea bataliei, nici conducerea ei nu a putut fi la inaltimea misiunii. Tristul rezultat ca si numirea D-vs. dupa pronuntarea dezastrului la un comandament fara titular o dovedesc;

Am aratat personal generalului Hauffe banuiala mea ca inami­cul va dezlantui un atac pe directia Frolow-Rostov si pe directia Barmanzak-Kalalatsch, care erau cele doua axe de atac indicate, fiindca in afara de succese tactice locale, duceau si la consecinte grave strategice pe frontul germano-roman din Caucaz de la Stalingrad si din Cotul Donului.

Grupul de armate von Weisch sau generalul Hauffe au subesti­mat valoarea inamicului si nu au luat in considerare, gasind exage­rate toate aratarile mele.

J 7. Am, D-le maresal, un trecut nepatat de 40 ani inchinati armatei si Tarii in dreptate si onoare. Am facut in aceasta lunga cariera patru

' razboaie si patru revolutii. Nici in fata inamicului din afara, nici in fata celuia dinauntru nu am dezarmat niciodata. Am o raspundere politica si istorica si am o sacra datorie fata de ostasii mei. M-as dezonora, daca as lasa sa fie dezonorati. As fi un las, daca as tolera sa se comita lasitati in contra lor.jSunt informat in ultimul moment ca sunt soldati de ai mei care au luptat ca niste bravi si care sunt acum impuscati de soldatii Dvs. in incercuire. Sunt informat ca sunt ofiteri si subofiteri de ai nostri, carora le sunt smulse de la brau revorverele si armele lor de lupta de catre soldati de ai D-vs., care au stat mult mai departe in spatele frontului sau de soldati de unitati de lucratori. De asemeni mi se raporteaza ca trupele romane, aflate sub comanda­ment german, sunt supuse unui tratament neomenos, pentru cucerirea satului DobrowsMy corpul 1 armata romana a primit ordin de la Grupul Holidt sa atace de 7 ori, pentru ca nu a reusit prima data, cauzandu-se pierderi de 40 ofiteri, 15 subofiteri, 1 329 trupa.

Ce importanta tactica si strategica avea aceasta in ansamblul imens al frontului ca sa determine acest masacru? De ce se impun sacrificii inutile U. M. romane cand, in cazuri asemanatoare, trupele germane sunt crutate? Relev cazul detasamentului Courbier, care a fost trimis la Odesa pentru a ne ajuta sa spargem frontul defensiv. Detasamentul tinut 2-3 saptamani in rezerva a atacat si, dupa 2 ore,

dupa ce a lasat pe teren cativa ofiteri si 200 soldati, a oprit atacul si s-a retras fara sa mai incerce, sub cuvant ca nu are mijloace necesare. Unul din comandantii germani nu s-a oprit sa marturiseasca ca tine sa faca " mea culpa 'fata de infanteristul roman, pe care-l credea pana atunci slab luptator. Pe cand la germani astfel de procedee sunt admise, generalul Holidt trimite soldatii nostri, fara sa le asigure sustinerea de foc si de mijloace masive, la masacru. Masacrarea cu vointa si pornire a unitatilor din corpul I armata roman va produce un efect dezastruos asupra camaraderiei de arme romano-germane si este fara nici un folos militar pentru viitor. Sunt sigur ca veti fi de acord cu mine ca aceasta atitudine a comandamentului german nu este meri­tata de trupele romane, care s-au batut cel putin tot atat de bine cum s-au batut trupele germane din sector. De ce daca soldatii Armatei a 3-a nu au reusit sa opreasca atacul rusesc "fiindca nu s-au batut cum trebuie ', nu au reusit nici unitatile germane; Diviziile 22 si 14 blin­date si divizioanele 611 si 670 de vanatori de care, care au fost si ele literalmente zdrobite, desi au primit socul dupa ce actiunea inamicu­lui pierduse din intensitate, datorita imprastierii si pierderilorsuferite in luptele cu noi? De ce acestia au fost bravi si ai nostrii au fost fugarii? Este cazul sa intreb ce au facut mai mult diviziile 62 si 294, de la care dupa comunicarea Fuhrerului primit la 23.XI, se astepta despresu­rarea grupului Lazar? Se uita probabil ca atacul s-a produs pe o ceata atat de deasa incat nici un armament pana la tunurile grele nu au putut sa traga decat cand inamicul a intrat in pozitie si in baterii. Din aceeasi cauza aviatia nu a putut interveni. Nu cred ca alte trupe cu organizare, incadrare, instructie si experienta egale cu a trupelor romane ar fi putut face mai mult decat a facut armata a 3-a care, timp de 3 zile, si-a mentinut pozitiile, dar a trebuit sa cedeze, ca rezervele romane si germane nu au putut nici macar stavili puhoiul rusesc, necum sa-l respinga.

8. Sunt informat de asemenea ca, pe cand D-vs. incercati sa reconstituiti din oamenii ramasi noi unitati romanesti, Dl. gen. Holidt a pulverizat Div. 9-a desfiintandu-i comandamentul, risipind pe frac­tiuni unele din unitati cu valoare combativa inca suficienta si trans­formand altele in unitati de lucru. Mai sunt informat ca unitati germane iau fara nici un scrupul, cu o indrazneala fara seaman, caii serviciilor

noastre si ii trec la ale lor, lasand pe ale noastre in drum. Sunt infor­mat ca s-au luat serviciile noastre constituite si s-au trecut Diviziilor 62 si 294, care au sosit pe campul de lupta fara servicii. in sfarsit sunt informat Dl. Maresal ca Domnul Gl. Hollidt se poarta cu comanda­mentele noastre cu o brutalitate neadmisibila intre oameni civilizati si intre soldati cu simtamantul onoarei.

Acelasi domn G-ral, trecand atat peste cele mai reglementare principii de ierarhie militara si de ordine, in exercitare cu autoritate a comenzii, cat si peste cel mai elementar respect ce se datoreste unui aliat care face din toata inima si cu loialitate sacrificii imense pentru cauza comuna, fara sa fie obligat prin vreun angajament militar sau politic scris, a dat " ordin ' Armatei a 3-a sa nu dea nici un ordin tru­pelor romane decat prin intermediul dansului si in acelasi timp a avertizat ca isi rezerva dreptul de a aduce acestor ordine orice modi­ficari va crede de cuviinta.

9. Domnul Maresal, in fata acestor fapte care in nici un caz nu nepoate dezonora pe noi, orice margine nu poate fi depasita si orice

onoare nu poate fi calcata in picioare.

Nu poate fi depasita si nu poate fi calcata - mai ales fata de un soldat - care, fara sa fie armat, cum sunteti inarmati, instruit cum sunteti instruiti, incadrat cum sunteti incadrati, s-a batut pana acum cum s-a batut, s-a incarcat cu o nepieritoare glorie si la a carei inter­ventie camaradereasca si totala s-a recurs de multe ori, in ocazii grele si in momente critice pentru trupele germane. Cand marile unitati romane isi pun la dispozitia trupelor germane, in aceeasi lupta, avia­tia si cel mai modern material de artilerie de care dispun, cu toate ca dotatia lor este inferioara dotarii germane, si cu toate ca au aceeasi actiune, misiuni de aceeasi importanta; cand marile unitati romane actioneaza la Feodosia si asigura - cu pierderi enorme degajarea Diviziei 46 de la Kertsch; cand alte 4 M. U. romane alearga 300 km pe jos pe un ger de 30 de grade, ceea ce a dus la degerarea a 30% din oameni si moartea a 40% din caii artileriei lor, pentru a umple

spartura de la Donet, depasesc frontul german si fara tunuri patrund

30 km in adancime; cand alte mari unitati romane, care mergeau la o alta destinatie, sunt oprite pe drum si aruncate in lupta, pentru a izgoni pe adversarul care sparsese frontul german si reuseste sa opreasca pe inamic si sa lege frontul (cazulDiv. 19 la Est de Novorosisk); cand alte

patru Divizii romane trec Donetul si Donul cu armatele a 4-a si I-a blindata germana si ajung in urmarirea inamicului pe Volga, prin lupte si marsuri neintrerupte de zi si noapte de 800 km, la scara cu unitati blindate germane; cand o armata are dosarele tuturor marilor si micilor unitati pline de nenumarate scrisori oficiale si de ordine de zi prin care se lauda atitudinea si se onoreaza bravura soldatului, ofiterului si comandantului roman? Cand aceeasi armata este citata de peste 100 ori in comunicatele Fuhrerului, cand o armata pierde intr-o singura batalie din 160 000 luptatori 60 000 oameni (din care rusii anunta numai 37 000 prizonieri) luptatorii acelei armate nu pot fi calificati drept fugari si lasi, cum nu au fost calificate de fugari unitatile germane, care, laDonet, au abandonat tot materialul motori­zat, in iarna trecuta, cand au fost silite sa se retraga la 100 km inapoi. Cand o armata are in aceeasi lupta 3 generali, care nu se preda si cad, lipsiti de cartuse si de hrana alaturea de ultimul lui luptator si cand un al patrulea general, tot in aceeasi lupta, moare cu ultimul om din ariergarda, lovit de un obuz de tun, tras drept in piept de un car

inamic: cand in armata 3-a au fost divizii cari au pierdut morti in

lupta corp la corp 2 din 3 comandanti de regimente de infanterie, cinci din sapte comandanti de batalioane, doi din sase comandanti de divi­zionare si toti comandantii de companii si de baterii; cand un coman­dant de brigada de artilerie trece la bateria in care era fiul sau, trage impreuna cu el ultimile proiectile si dupa aceia se sinucid impreuna; iar un comandant de regiment de artilerie grea moare in lupta la baioneta; cand un comandant de batalion, dupa 5 zile de lupta con­tinua, fara hrana si fara munitii si fara o secunda de gandire sare cu oamenii extenuati si scapa de la distrugere materialul de aviatie si aviatorii germani de la Oblinskaja; cand in Divizia 2-a munte au fost oameni care, extenuati de lupte, au ajuns in asa hal de oboseala incat nu mai puteau apasa nici pe tragaci.

CandFuhrerul a cinstit si onorat cu cele mai mari distinctii Armata romana si cand, dintre aliatii Dvs., noi am avut primul general deco­rat CU frunzele de stejar la Crucea de Cavaler al Crucii de Fier si pri­mul ofiter decorat cu Crucea de cavaler al Crucii de Fier.

Aceasta armata nu poate fi tratata de armata de fugari, soldatii ei nu pot fi impuscati ca niste netrebnici, fara judecata si raspundere, de orice ofiter sau soldat german.

Au fost desigur, domnule Maresal si cazuri de defectiuni. Ele au fost si datorita faptului ca unele unitati de 10 luni stau pe ger cumplit sau in noroi si pe calduri caniculare numai pe linia intaia cu mana pe tragaci, fiindca, din lipsa de rezerve, nu a putut niciodata fi trecute inapoi pentru repaus. Nu s-a intamplat acelasi lucru cu trupele germane din frontul de Sud, care au fost trase uneori inapoi pentru repaus si refacere, unele chiar au fost transportate pe fronturi secundare sau in interior. Cazurile de defectiune raportate in totalitatea armatei au fost puse izolate. Ele au fost si sunt si in armata Dvs, in orice armata, dar numai eu singur sau comandamentele romane au dreptul dupa o judecata, fie chiar sumara, dar numai dupa judecata, sa pedepseasca pe netrebnici.

Aveti si Dvs. soldati dezertori care ratacesc in spatele frontului si prin tara mea. Aveti altii cari s-au dedat la acte de contrabanda si jaf pe teritoriul nostru si altii care, nerespectand regulile circulatiei, au trecut peste pietoni fara sa lase urme, cum se trece peste un card de gaste. Au fost cazuri cand soldatii germani au atacat cu revolverul pe soferii nostri prinsi izolati, i-au dat jos din masina si au fugit cu masina. Au fost soldati si subofiteri de-ai Dvs, carora le-am dat cea mai frateasca ospitalitate in tara si care, drept rasplata, au inarmat pe legionari in contra mea, i-au dirijat din umbra in actiunea lor criminala care tindea la rasturnarea regimului si la uciderea mea miseleasca si care, dupa rebeliune, au imbracat pe capii rebelilor in haina soldatului si ofiterului german si i-au trecut peste granita ascunsi in camioanele germane sau amestecati printre soldatii ger­mani. Au fost cazuri cand soldatii Dvs. au fost prinsi vanzand mate­riale si arme militare populatiei noastre.

Totusi D-le Maresal, cu toate aceste multiple si grave fapte, care toate au fost aduse la cunostinta misiunii militare si legatiei germane, nimeni nu si-a ingaduit in aceasta tara sa generalizeze cazuri izolate, fiindca stia ca l-as fi executat.

Au fost defectiuni si la formatiunile germane pe timpul atacurilor rusesti de la 19 si 20.XI. Dovada marele numar de soldati germani razleti care s-au adunat la Moruzowkaja. in schimb pentru cat s-au vazut coloane romanesti retragandu-se din ordin sub urmarirea tan­curilor rusesti, sau oameni izolati, care in majoritatea lor apartineau serviciilor si au fost luati de ofiteri germani drept fugari de pe front,

s-au aruncat soldatilor romani epitetul de fugari. Nerecunoasterea reciproca a limbii a sporit confuzia. Nimeni de la noi nu si-a ingaduit sa pateze onoarea armatei germane cu calificativele cu care este dezonorata sub ochii impasibili si uneori din ordinul ofiterilor ger­mani, armata noastra, fara a se cunoaste toate realitatile.

Comandanti si ofiteri germani, cu vointa sau dintr-o inexplica­bila mentalitate, au tolerat unor soldati germani si i-au facut partasi cu ei in atitudinea luata de niste bravi ofiteri si soldati romani de a caror infrangere nu pot ei singuri fi vinovati si in fata carora nu se poate arunca blamul de oricine si cu atata usurinta.

Eu am increderea in loialitatea si spiritul de dreptate al Fuhrerului. Am aceasta incredere ca si noi am scris alaturea de Dvs. nenumarate pagini de glorie si sunt sigur ca Fuhrerul cu genialitate, loialitate si simtul dreptatii care-l caracterizeaza va intelege mahnirea si revolta mea. Va lua masuri contra vinovatilor si va reabilita pe soldatul roman ultragiat, cand va cunoaste aceste fapte in adevarata lor lumina. Oricare ar fi judecata si aprecierea Dvs. va rog, D-le Maresal, nu numai ca camarad, dar si in virtutea raspunderii pe care o am fata de soldatii mei si de poporul meu, sa faceti sa inceteze cu un minut mai devreme aceasta stare de fapt si in privinta tratamentului soldatului roman si in privinta comandantului lor. Soldatul roman nu poate fi comandat decat de ofiterul si comandamentul roman. El nu poate fi umilit de un strain, cu atat mai putin de un camarad de arme, chiar cand greseste. El nu poate fi masacrat in atacuri inutile, cum nu au fost masacrate nici diviziile germane Nr. 62 si 294. El nu poate fi pedepsit decat de ofiterul roman. De bravele noastre unitati nu poate dispune oricine dupa bunul sau plac, dupa cum nu poate dispune de ale Dvs. Constitutia Tarii mele opreste acest lucru, dupa cum o opreste pentru Dvs. Constitutia si onoarea tarii Dvs. Eu sunt dator sa va previn ca, daca nu inceteaza aceasta atitudine si aceste fapte, voi awa de QXammat Situatia fortelor noastre in cadrul frontului Dvs. in acelasi timp imi ingadui a va arata ceea ce soldatii si ofiterii germani ignoreaza, ca in lunga, dureroasa si glorioasa istorie de 2 000 de ani a poporului roman, se gaseste cazul unic in istoria popoarelor cand Voevodul, conducatorii si luptatorii au preferat, dupa ce au pierdut

ultima lupta de aparare, sa piara prin otravire impreuna cu capii si unitatile lor, decat sa se predea sau sa traiasca in robie si dezonoare. Poporul roman de azi nu va fi, D-le Maresal, mai prejos de strabunii sai. Primiti va rog, Excelenta, salutul meu camaraderesc.

Maresal ION ANTONESCU

Se poate constata cu usurinta, citind aceste documente, prestigiul de care se bucura Maresalul Ion Antonescu, dar mai ales cat de apro­piat era el de interesele tarii si ale armatei si cat suflet punea in apa­rarea intereselor nationale. Acuzatiile care i s-au adus, in sensul ca s-ar fi pus in slujba Germaniei si ca ar fi tradat interesele Romaniei, apar inca o data ca simple, dar grave calomnii.