Europa la finalul primului razboi mondial. Repere cronologice

Arena relatiilor internationale din perioada dintre cele doua razboaie mondiale (in anul 1939 a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial) poate fi delimitata de urmatoarele coordonate:

sistemul tratatelor de pace de la Paris a nemultumit statele Europei, impartindu-le in state revizioniste si cele care merg pe linia statu-quo-ului teritorial;

pornindu-se de la cel de-al patrusprezecelea punct wilsonian (acestea au fost expuse la 8 ianuarie 1918), a fost constituita Liga Natiunilor;

declansarea unei crize economice fara precedent in intreaga lume intre anii 1929-1933;

esecul dezarmarii generale;

nasterea si dezvoltarea miscarii pan-europene;

promovarea politicii dolarului american in diplomatia europeana (teoretic, Statele Unite ale Americii dupa esecul lui Wilson in alegeri, politica izolationista fata de Europa);

intensificarea sentimentului nationale (Hermann Kinder, Werner Hilgemann, Atlas de istorie mondiala. De la revolutia franceza pana in prezent, vol. II, Bucuresti, Enciclopedia Rao, 2002);

accentuarea miscarilor nationaliste, de extrema dreapta (fascism, nazism);

finalul primului razboi mondial a insemnat disparitia de pe scena politica a lumii a trei mari imperii: Austro-Ungar, Rus, Otoman;

invingatorii (cei patru "Mari": W. Wilson, Lloyd George, G. Clemanceau, Orlando) au stabilit principalele repere ale lumii post-razboi la Conferinta de pace de la Paris (12 ianuarie - 28 iunie 1919) pe respectul principiului nationalitatilor si punerea sub control a Germaniei (economic, militar, politic), considerata drept principal responsabil pentru declansarea razboiului;

destramarea Imperiului Austro-Ungar a dus la o reformulare a intregului spatiu european (daca in anul 1914 in Europa existau 22 de state, in 1920 - 29); pentru Europa Centrala si de Sud-Est mentionam aparitia unor noi state: Austria, un stat mic, de 84.000 km²; Ungaria - a fost redusa, prin miscarile teritoriale, la un stat de 92.000 km²; Polonia a primit Galitia; Romania - Transilvania si Bucovina, Italia - Trentinul si Tirolul de Sud; Croatia, Slovenia si Bosnia au format Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, care a incorporat Muntenegru; Bulgaria a pierdut o parte din Macedonia in favoarea Iugoslaviei; Turcia a pastrat din Europa - Constantinopolul si a primit Anatolia;

tratatele de pace nu au formulat explicit, insa, problemele minoritatilor; in cadrul statelor nou create sau extinse teritorial existand numeroase minoritati nationale;

prin tot ceea ce au adus cu sine, tratatele pacii de la finalul primei conflagratii mondiale au impartit statele lumii (in special statele europene) in state "satisfacute" de noile coordonate si asa-numitele state "revizioniste" care s-au vazut obligate sa accepte la momentul 1919, 1920 conditiile pacii, dar care, in politica externa din perioada 1920-1939, au cautat revizuirea tratatelor: Germania (a considerat Versailles un diktat), Italia (a vazut in sistemul de pace o "victorie mutilata"), Ungaria, Rusia, Bulgaria, Turcia; ordinea instaurata de tratatele de pace a fost una fragila si nesigura;

la accentuarea instabilitatii spatiului european a contribuit si aparitia "statului rosu" dupa venirea la putere a bolsevicilor in fostul Imperiu Rus, care a fost redus  prin obtinerea independentei Finlandei, a Tarilor Baltice, a Basarabiei (s-a unit cu Romania); in plus, Franta si Marea Britanie au considerat Tratatul de la Brest-Litovsk drept o tradare in favoarea Germaniei; pana in anul 1920 in Rusia s-a desfasurat un conflict intre elementele "rosii" si armatele "albilor" sustinute de puterile occidentale; anul 1920 a marcat victoria bolsevismului;