Pactul sovieto-german de la 23 august 1939 - initiativa in normalizarea relatiilor sovieto-germane

In literatura istorica acestei intrebari i-a fost acordata o atentie deosebita³¹⁵. cel mai solid studiu al relatiilor soveto-germane din ajunul celui de-al doilea razboi mondial a fost facut de cercetatoarea vest-germana I.Fleischhauer. In istoriografia sovietica si postsovietica amanuntit sint expuse si analizate aceste relatii de V.I.Sipols in cele doua monografii citate si intr-un articol bine documentat din numarul din mai 1989 al revistei 'Международная жизнь' si de S.A.Gorlov in revista 'Новая и новейшая история', articolul Nr.4 din 1993, scris pe baza analizei comparative a documentelor sovietice si germane (cu toate ca concluzia autorului ca pactul sovieto-german a fost pregatit pe parcursul contactelor partilor incepind cu luna aprilie, este absolut neintemeiata).

Prezinta un interes deosebit astfel de intrebari ale acestor relatii: cui i-a apartinut initiativa reluarii lor; in ce a constat importanta lor pentru parti si la ce mizau ele; de ce URSS a preferat tratatul cu Germania continuarii tratativelor cu Anglia si Franta, care sint cauzele unui astfel de pas; existau pentru URSS alternative reale acestui tratat; care au fost urmarile imediate si indepartate ale lui pentru securitatea URSS si altor tari; ce a capatat Hitler de la pactul cu Stalin si care este importanta pactului de la 23 august pentru declansarea razboiului, s-ar fi hotarit Hitler sa navaleasca asupra Poloniei fara semnarea lui si ar fi inceput in asa caz razboiul la 1 septembrie sau nu incepea deloc. Natural ca un raspuns deplin la aceste intrebari este greu de dat. Dar numai ridicarea lor deja trebuie sa trezeasca interes fata de aceste probleme, iar noi facem numai o incercare de a raspunde la ele.

La un cititor fara idei preconcepute poate aparea intrebarea: Ce-i rau in faptul ca relatiile a doua mari puteri vecine din dusmanoase se normalizeaza si devin parteneresti? Credem ca daca aceasta nu e in dauna altor tari, totul e normal. Natural ca in cazul dat pactul sovieto-german nu poate fi calificat ca inofensiv, deoarece el predestina soarta unui sir de state. In acest context apare o alta intrebare: intrucit e admisibila ignorarea intereselor tarilor mici pentru asigurarea securitatii marilor puteri?

Problema despre initiativa in normalizarea relatiilor sovieto-germane Dar sa ne intoarcem la intrebarea privind relatiile sovieto-germane. Ce importanta este cine a manifestat initiativa in normalizarea lor, iar apoi in apropierea celor doua tari? Consideram ca in principiu aceasta nu are importanta si mai jos vom lamuri de ce. Dar totusi e nevoie de dat un raspuns. Problema consta in aceea ca daca aceasta a fost initiativa URSS, atunci ea usor poate fi invinuita in «joc dublu», in aceea ca conducerea sovietica din timp a hotarit sa canalizeze evenimentele dupa varianta care a avut loc, iar tratativele cu Anglia si Franta erau doar un paravan pentru aceasta. In asa caz, «cemberlenii» sint niste meisori in comparatie cu «perfidul» Stalin si «criminalul mondial» Hitler . Dar nici un document ce se afla la dispozitia cercetatorilor nu confirma aceasta versiune. Mai mult ca atit - documentele dovedesc ca aceasta a fost exceptional initiativa diplomatiei germane si a lui Hitler. Aceasta foarte convingator o dovedeste si I.Fleischhauer pe baza multor materiale documentare din arhivele germane³¹⁶. Desigur se poate trage si o concluzie opusa, dar pentru aceasta e nevoie de recurs la o interpretare prea libera a faptelor. Mai mult ca atit, toate documentele ce tin de aceasta intrebare, dovedesc ca primul, iar apoi si al doilea s.a.m.d. pina aproximativ la al zecelea pas apartin nemtilor. ³¹⁷ Prima oara aceasta a facut-o Ciano ambasadorului sovietic la Roma inca la 2 octombrie 1938 sub forma de aluzie: «Moscovei i-ar trebui sa se gindeasca la relatiile sale cu Berlinul si Roma . »³¹⁸ Nemtii pentru prima oara au facut aceasta la 5 ianuarie 1939, propunindu-i lui Merecalov sa reinceapa tratativele economice³¹⁹, cu ce partea sovietica a fost de acord³²⁰. Iar incepind cu 10 mai³²¹ nu inceteaza propunerile germane despre imbunatatirea si relatiilor politice cu URSS. Activitatea nemtilor se intetea pe masura ce se apropia data navalirii, fixata de Hitler, asupra Poloniei - 1 septembrie 1939. ³²² Hitler nu mai avea timp. El dorea o imediata intelegere pentru a evita cosmarul razboiului pe doua fronturi. S-a creat in felul sau un cerc vicios: Anglia si Franta faceau eforturi pentru a obtine o intelegere cu Germania, dar Berlinul nu manifesta cointeresare; Germania tindea spre normalizarea relatiilor cu URSS, dar guvernul sovietic nu reactiona la propunerile germane; URSS dorea incheierea tratatului despre ajutor reciproc cu Anglia si Franta, dar ele se eschivau de la semnarea unui astfel de tratat. Numai la 22 iulie partea sovietica a anuntat oficial despre inceputul tratativelor comerciale³²³, iar la 29 iulie, Molotov, ii telegrama lui Astahov , si la 3 august, in convorbirea cu Schulenburg , a confirmat dorinta URSS de a imbunatati si relatiile politice cu Germania.³²⁴ Dar aceasta inca nu insemna ca acea neincredere cronica, care exista la URSS fata de Germania, a disparut de odata.³²⁵ La 13 august nemtii au propus sa trimita la Moscova pe unul din apropiatii fiurerului pentru ducerea tratativelor politice cu URSS,³²⁶ la ce Molotov, la 15 august, in convorbirea cu Schulenburg, a raspuns ca sosirea lui Ribbentrop necesita o pregatire adaugatoare. ³²⁷ La 17 august in convorbirea cu Molotov, Schulenburg a transmis propunerea guvernului german despre venirea lui Ribbentrop la Moscova pentru semnarea pactului de neagresiune, la ce Molotov a raspuns cu acord si a exprimat ideea despre protocolul aditional pe problemele politicii externe ca parte componenta a pactului. ³²⁸ Pina la mijlocul lunii august, cit exista macar o mica speranta la incheierea tratatului anglo-franco-sovietic, guvernul sovietic nu reactiona la sondajele germane. Insa cind practic a devenit evidenta inutilitatea tratativelor cu Anglia si Franta, de ignorat propunerile germane devenea periculos. La 19 august, intr-o noua discutie a comisarului norodnic cu ambasadorul german, s-a confirmat continutul celei precedente si Schulenburg l-a informat pe Molotov despre apropiata 'solutionare a problemei poloneze', de aceea e nevoie in acest caz de tinut cont de interesele Uniunii Sovietice. Molotov a spus ca Ribbentrop poate sosi la Moscova pe 26-27 august.³²⁹ E nevoie de mentionat ca cedarile excesive ale partii germane³³⁰ se lamuresc prin teama nemtilor de incheierea acordului anglo-franco-sovietic (ce sa excluda apriori nimeni nu putea) ca unic mijloc capabil sa evite dezlantuirea agresiunii fasciste.

La 19 august a fost semnat acordul creditar intre URSS si Germania³³¹, iar la 21 august Hitler i-a adresat lui Stalin o scrisoare in care i-a promis sa-l primeasca pe Ribbentrop nu mai tirziu de 23 august³³². In aceeasi zi Stalin i-a comunicat lui Hitler ca partea sovietica e de acord cu sosirea lui Ribbentrop la Moscova pe 23 august.³³³ Acest faimos pact si protocolul aditional secret au fost semnate la Moscova, la 23 august 1939.

Dar sa ne intoarcem la asa zisa «initiativa». Dupa cum vedem initierea relatiilor sovieto-germane apartinea partii germane, insa in intrebarea despre protocolul aditional, initiativa ii apartine URSS. Dar chiar si daca in ansamblu initierea procesului de apropiere ar fi apartinut guvernului sovietic, apoi si in asa caz el nu poate fi invinuit in «joc dublu», deoarece dupa Münhen increderea in englezi si francezi a fost subminata intr-atit, incit speranta de a crea in comun o coalitie antihitlerista aproape nu mai exista. In asa situatie la Moscova nu puteau exclude, chiar invers - aceasta era un rezultat mai mult probabil, sabotajul din partea Occidentului a tratatului militaro-politic comun cu URSS si o cirdasie cu Hitler pe o baza antisovietica. De aceea trezeste uimire faptul ca in asa conditii nu Kremlinul a inceput recunoasterea cu scopul normalizarii relatiilor cu Germania. Doar in cazul esecului tratativelor cu Londra si Parisul, Moscova trebuia sa aiba o alternativa pentru a-si garanta interesele sale de stat. Ne uimeste nu faptul ca Sovietele au acceptat in fine propunerea germana, ci aceea ca au facut-o atit de tirziu. Dupa parerea bine argumentata a I.Fleischhauer, realitatea «alternativei germane» s-a cristalizat in fata lui Stalin deja in ajunul lui mai 1939, dar in rindul prioritatilor el ii atribuia atunci un loc foarte neinsemnat, indreptind eforturile principale pentru crearea frontului colectiv de retinere a agresiunii. Dovada a acestuia ne serveste, dupa parerea istoricului german, neindreptarea lui Merecalov la Berlin, ce a paralizat dezvoltarea de mai departe a contactelor URSS-Germania si totodata lucrul intens al lui Maischii si Surit, care se straduiau in favoarea aliantei cu Occidentul. ³³⁵ Mai mult ca atit, subliniaza Fleischhauer, asa cum URSS dorea pace si nu se gindea sa refuze de la legaturile cu Occidentul, ³³⁶ ea si dupa 3 august si pina la mijlocul lunii nu manifesta nici cea mai mica gatinta de a incepe tratativele cu Germania. ³³⁷ Atunci mai apare o intrebare: de ce la 17 august Molotov a cazut de acord sa-l primeasca pe Ribbentrop? Credem ca studiind mersul tratativelor anglo-franco-sovietice, capatam un raspuns uimitor de simplu - la Moscova s-au convins definitiv ca englezii si francezii nu vor semna tratatul tripartid, de aceea negocierile cu Occidentul au fost intrerupte pina la 21 august. Cind nici in aceasta zi n-a fost, dupa cum ne amintim, primit un raspuns pozitiv la intrebarea, dupa cuvintele lui Vorosilov, cardinala, Stalin a dat un raspuns pozitiv la propunerea lui Hitler. Atentionam - n-au fost intrerupte tratativele cu englezii si francezii din cauza propunerilor germane, ci din cauza imposibilitatii continuarii lor a fost acceptata propunerea lui Hitler. Lloyd George in legatura cu aceasta ii spunea lui Maiskii ca el gaseste ca guvernul sovietic a manifestat chiar prea multa rabdare in negocierile cu Anglia si Franta. ³³⁸

Ne mai intoarcem odata la intrebarea despre «initiativa». Unii cercetatori ajung la concluzia ca la congresul XVIII al PC(b)U Stalin s-a pronuntat pentru schimbarea cursului politicii externe a tarii in directia apropierii de Germania. Nu-l vom cita aici pe Stalin, fiindca oricine poate face cunostinta cu raportul lui la acest congres. Ne permitem numai o singura afirmatie: acolo nu-i nimic de asa fel, cu toate ca altceva exista - ca tarile capitaliste au fost impartite in «agresive» si «neagresive, democratice», si acestea din urma, daca nu se vor dezice de la politica de «impaciuire», vor plati scump pentru aceasta, iar URSS nu va scoate pentru ele jaraticul. ³³⁹ Cuvintarea dictatorului moscovit nu contine nici cea mai mica aluzie la schimbarea cursului in acel moment, ci numai previne Occidentul ca pe viitor pot interveni schimbari in caz ca politica de «impaciuire» nu va fi schimbata.

Si ultimele argumente, in legatura cu «initiativa», aduse de istoricul rus L. Bezimenskii. El il citeaza pe Hitler din cuvintarea acestuia de la 22 august 1939, cind fiurerul si-a atribuit initiativa imbunatatiri relatiilor sovieto-germane inca indata dupa Münhen. Apoi aduce cuvintele lui Ribbentrop de la 22 iunie 1941, in care suna acelasi motiv. Si, in sfirsit, apeleaza la concluziile sefului serviciului de recunoastere englez, generalului F. Davidson, care foarte minutios a studiat documentele respective germane - initiativa ii apartine lui Hitler.

Care atunci a fost importanta tratativelor sovieto-germane pentru parti si la ce sperau ele? Cu Hitler se pare totul e clar: el se grabea sa declanseze razboiul, iar pentru aceasta era nevoie de neadmis intelegerea tripla anglo-franco-sovietica. Fara aceasta el era amenintat de razboiul pe doua fronturi si infringerea rapida. In afara de aceasta nu numai Stalin simtea negatinta Armatei Rosii sa lupte cu Germania, dar si Hitler intelegea ca in 1939 Vermahtul e departe de o asa gatinta. el, de asemenea, se ferea de URSS, cum si la Kremlin se temeau de el. In 1941 el, cucerind intreaga Europa, s-a narcotizat de victoriile usoare si a hotarit sa zdrobeasca URSS in 6-8 saptamini. Dar in 1939 toate acestea inca nu erau si in mintea lui bolnava inca predomina o apreciere relativ treaza a potentialului militar-economic al URSS. Totodata si razboiul sovieto-finlandez inca n-a jucat festa si nu l-a dus in eroare privitor la capacitatile de lupta ale Armatei Sovietice. Si desigur, in vara anului 1939, nazistii nu erau increzuti in neamestecul URSS in cazul navalirii lor asupra Poloniei; pentru a capata libertate absoluta in zdrobirea Poloniei ei trebuiau sa capete o astfel de incredere. Dupa toate probabilitatile si posibilitatea de a rezolva unele probleme economice cu ajutorul URSS de asemenea ii atragea pe liderii nazisti. In conditiile blocadei economice din partea Occidentului, ei sperau sa capete materie prima strategica si alte materiale din Est. De reactia Occidentului dupa navalirea asupra Poloniei, Hitler nu se temea, el stia ca nici Anglia nici Franta nu vor interveni. Acesteia sint multe dovezi, o parte din care noi le-am adus mai sus, dar cea mai convingatoare o gasim in cuvintarea sa in fata Vermahtului la 22 august 1939. Caracterizindu-i pe Chamberlain si Daladier, fiurerul aprecia capacitatile lor intelectuale si volitive mai jos de nivelul mediu si a mentionat ca crearea 'Germaniei Mari' a fost obtinuta cu ajutorul blufului din partea conducerii politice. El deschis si-a exprimat increderea ca, pentru Polonia, Occidentul nu va lupta, adaugind: ' . Inamicii nostri sint niste viermi de nimic. Eu i-am vazut la Münhen . Eu ma tem numai de aceea, ca in ultimul moment vre-un oarecare porc imi va viri propunerea sa despre mediere . '³⁴¹ Dar in asa caz, a fagaduit A.Hitler generalilor, el, cu o lovitura de picior in burta, in ochii fotoreporterilor straini, il va arunca pe Chamberlain de pe scara.³⁴² Sa-ti permiti sa vorbesti despre cineva in asa fel, chiar si in lipsa acestor oameni, se poate numai intr-un caz - a unui dispret absolut fata de ei ca personalitati si increderii in lipsa completa la ei a vointei spre rezistenta. Probabil ca in cazul dat fiurerul nu era departe de adevar .

Alta era atitudinea lui fata de conducatorii sovietici. El intelegea ca santajul si amenintarile vor da un rezultat invers. Aici e nevoie de o alta tactica - incercarea de a 'cumpara' URSS cu fagaduieli de asigurare a securitatii ei absolute, a neamestecului in 'sfera ei de interese» din Europa de Est. Si de la aceste fagaduieli diplomatia germana nu obosea toata vara. Asa de exemplu in scrisoarea catre Molotov, Astahov comunica la 12 august: 'Refuzul de Tarile Baltice, Basarabia, Polonia Rasariteana (nemaivorbind despre Ucraina) - acestea in momentul dat este minimumul, la care nemtii ar merge fara discutii lungi, numai sa primeasca de la noi asigurarea in neamestec in conflictul cu Polonia.'³⁴³ Acelasi lucru il face si Hitler, la inceput prin mediatori, iar apoi personal in scrisoarea de la 21 august. Asteptind raspunsul din Moscova, dupa spusele martorilor oculari, el era intr-o stare de extrema excitatie si chiar prostratie. Starea lui de spirit in acel moment nu putea fi comparata cu nimic de pina atunci. Cu toate ca scrisoarea lui Hitler a fost alcatuita intr-un ton major, real el se prezenta in calitate de solicitator si astepta smerit decizia lui Stalin. Toate acestea ne vorbesc despre importanta colosala pentru Germania de a rupe URSS de la Anglia si Franta. Cu neutralizarea URSS, Hitler capata posibilitatea nu pur si simplu fara piedici sa se rafuiasca cu Polonia (cum vom arata mai jos soarta ei a fost in orice caz hotarita - cu pact sau fara el); el primea mult mai mult - libertatea actiunilor in Occident! In aceasta consta cel mai mare cistig al Germaniei fasciste, spre aceasta Hitler tindea si principala cauza ca el a primit aceasta a fost nereusita tratativelor anglo-franco-sovietice. In legatura cu aceasta nu se poate de nementionat diferenta principiala in pozitia fata de tratativele cu URSS a guvernelor Angliei si Frantei, pe de o parte, si Germaniei - pe de alta. Guvernul german fara echivoc a declarat prin ambasadorul sau la Moscova, ca doreste sa incheie cu URSS un tratat de neagresiune. Hitler s-a adresat cu un mesaj personal pe aceasta intrebare la Stalin. Probabil si tonul acestei scrisori inspira respect dictatorului sovietic - spre deosebire de declaratiile anglo-franceze amorfe si deserte, in ea se simtea forta si fermitate de a actiona. La Moscova a sosit nimeni altul decit reihministrul de externe cu cele mai largi imputerniciri. Aceste fapte nu puteau sa nu confirme dorinta Germaniei de a incheia cu URSS fara taraganare un tratat de neagresiune. Toate acestea evident contrastau cu atitudinea fata de tratativele cu URSS a englezilor si francezilor. Pentru elaborarea textului tratatului sovieto-german despre neagresiune si semnarea lui a fost nevoie de o singura zi. Pur psihologic aceasta de asemenea era favorabil partii sovietice, cu atit mai mult ca conducatorii sovietici de-a binelea au obosit de taraganeala si aminarea englezilor si francezilor in tendinta lor de a intinde tratativele la nesfirsit.

Ce dorea sa obtina conducerea stalinista a URSS? Mai sus noi deja am raspuns la aceasta intrebare - securitate tarii sale. Pentru aceasta erau doua variante: primul si principalul - intelegerea cu Anglia si Franta contra Germaniei; al doilea - acordul cu Germania si neamestecul in conflict, mai exact aminarea intrarii in razboiul european. Natural ca in URSS intelegeau ca in cazul variantei a doua pe mult timp de pastrat pacea nu se va reusi, dar daca de intrat in razboi, apoi in conditii relativ favorabile pentru sine. Anume in acest plan comenta, la 29 august 1939, sarcinile politicii externe sovietice atasatul militaro-aerian francez la Moscova, Lugher:

' . Aceasta necesitate a pacii presupune eschivarea de la orice aventura riscanta de peste hotare .

. A se dezice de la principiul sau de baza a pacii' guvernul sovietic poate 'numai in . caz daca participarea in razboi' de partea Angliei si Frantei 'va asigura URSS cel putin inviolabilitatea teritoriului ei . si nimicirea cu eforturi minime a dusmanului principal: Germania. Acesta . e minimumul . care indreptateste participarea regimului sovietic la razboiul european.

In acel caz, cind conditiile . participarii in razboi nu vor fi atinse . , e nevoie de ramas in afara conflictului, asigurind in asa caz inviolabilitatea teritoriului pe calea intelegerii cu unicul inamic periculos - Germania. In acest caz Germania trebuie sa plateasca . cu garantii . ' descoperind esenta pactului, Lugher mentioneaza ca "guvernul sovietic a jertfit ideologia in numele realitatii'.³⁴⁴ Credem ca mai exact e imposibil de spus - realitatea dicta logica actiunilor guvernului sovietic.

Cum deja am mentionat, crearea pactului tripartid era acel mijloc real, care n-ar fi admis razboiul si la o suta de procente ar fi asigurat securitatea nationala a URSS. Ruperea tratativelor insemna scaparea ultimei posibilitati de a preveni razboiul. Noi deja am subliniat ca cauza acesteia a constituit lipsa bunei vointe la cercurile guvernatoare ale Angliei si Frantei de a obtine acordul. Incercarea de a 'insela' URSS s-a transformat pentru Anglia si Franta in sineinselaciune si autoizolare. Pentru a nu ramine in "cercul vicios" al izolarii, Uniunea Sovietica trebuia sa gaseasca a alta decizie, fie nu atit de eficienta ca aceea spre care tindea, incercind sa incheie pactul tripartid, fie provizorie si nu prea de nadejde, dar decizie. Si ea a fost gasita prin acceptarea propunerilor germane.

Aceasta dupa parerea guvernului sovietic, amina intrarea URSS in razboi in conditiile izolarii ei de Occident; prevenea posibilitatea crearii unii front comun antisovietic al tarilor capitaliste; excludea verosimilul pina la acel moment razboi al URSS pe doua fronturi - contra Germaniei la hotarele de vest si Japoniei in Extremul Orient; retinea agresiunea germana la linia mai la vest de hotarele sovietice cu 100-250 km; deschidea in fata Uniunii Sovietice perspectiva colaborarii economice si tehnologice cu Germania; ii oferea, in fine, din punctul de vedere al mentalitatii staliniste, o lectie Occidentului, care pina atunci 'i-a baut mult singe parintelui popoarelor'.

Aminind termenii intrarii in razboi, Stalin spera sa consolideze potentialul economic al tarii si Armata Rosie, slabita de represiile din anii precedenti. In ansamblu, dupa parerea conducerii sovietice, pactul sovieto-german, cu toate ca si la minimum, si numai temporar, dar asigura inviolabilitatea frontierelor sovietice si securitatea statului. Pactul, dupa parerea ei, in practica a realizat dreptul conducerii politice de a alege mijloacele politicii externe, capabile sa asigure garantiile securitatii URSS in cea mai complicata situatie cu pretul unor pierderi minimale.

Si pentru a ne clarifica definitiv in motivele, ce i-au impins pe Hitler si Stalin in intimpinare unul altuia, e nevoie sa nu scapam din vedere inca un aspect al problemei. Dupa cum se stie, politica este o expresie concentrata a economiei, adica prim este interesul economic si el determina politica. Economia sovietica era in avint si pentru asigurarea lui in URSS exista totul: rezerve nelimitate de materie prima, o industrie dezvoltata, cadre permanent in crestere, un inceput de tehnologii inaintate, o stabilitate politica si sociala absoluta si a.m.d. Pentru a realiza sarcinile dezvoltarii economice, obiectiv era nevoie de lungi ani pasnici. Din punct de vedere a intereselor sale economice cardinale URSS nu-i trebuia un razboi mare. Pentru ridicarea bunastarii sale ea avea nevoie de pace. Anume acesta si era principalul stimulent (la nivel de sistem social), care imboldea Kremlinul spre asigurarea dezvoltarii pasnice a tarii sale. Si principalul aici nicidecum nu e subiectivismul conducerii staliniste, cum se interpreteaza deseori aceasta problema. Cu toata odiozitatea personala si antiumanismul regimului pe care-l simboliza, dictatorul sovietic asigura prin politica sa interesul cardinal al tarii.

Pe Hitler, de asemenea, motivele economice il impingeau in intimpinarea lui Stalin. Dar continutul acestor motive era contrar celor sovietice: economia Germaniei se afla in pragul colapsului si iesirea din el era una - razboiul cu scopul acapararii materiei prime, alimentelor, rezervelor valutare si de aur, capacitatilor de productie, inrobirii fortei de munca ieftine s.a.m.d. Dar cum deja s-a mentionat, pentru declansarea unui mare razboi Germania fascista urma sa neutralizeze la etapa lui initiala pe cel mai serios inamic potential - URSS. Acestei sarcini si i-a servit pactul.

Cind intrebarea se pune in felul «De ce Uniunea Sovietica a preferat tratatul cu Germania continuarii tratativelor cu Anglia si Franta?» atunci se face aceasta, intentionat sau din greseala, incorect. Reiesind din analiza scopurilor URSS, negocierilor ei cu Occidentul si contactelor primavara-vara anului 1939 cu Germania nazista, concluzia reiese una: URSS nici odata n-a preferat apropierea de Germania alternativei pactului tripartid. Ne fiind contra imbunatatirii relatiilor cu Germania, Uniunea Sovietica niciodata n-a considerat mai importanta pentru sine aceasta imbunatatire cu pretul ruperii sale de la Occident. Noi am adus nu o dovada acestui lucru si prin sabotajul sau occidentalii de fapt l-au impins pe Stalin in bratele lui Hitler, chiar contra vointei lui de baza. Pentru a intelege acest lucru e nevoie de analizat politica externa a guvernului sovietic de la Münhen pina la pact si in mod obligator de tinut cont de fonul principal al relatiilor internationale din acea perioada: politica agresiva, expansionista a celui de-al treilea reih, incurajata de «pacificatorii» münhenisti. Si acest pericol s-a abatut nu numai asupra sistemului sovietic comunist, dar si asupra statului ca atare si insasi existentei fizice a popoarelor URSS. In acest sens avem tot dreptul sa afirmam ca vina pentru pact in intregime o poarta promotorii politicii münheniste de impaciuire. Stalin numai s-a rasplatit cu «münhenistii» cu «aceeasi moneda», cu care ei ii plateau pe parcursul unii timp indelungat. Examinind aceasta intrebare, I.Fliashauar ajunge la concluzia ca politica münhenista a Occidentului l-a impins pe Stalin in bratele lui Hitler si a determinat «cea de-a patra impartire a Poloniei.» ³⁴⁵ De aceeasi parere sint majoritatea istoricilor. Fostul ministru de externe al Romaniei, Gafencu, scria in legatura cu aceasta: «Neincrederea Occidentului in Uniunea Sovietica a adus la compromisul de la Münhen, iar neincrederea Uniunii Sovietice in Occident a constituit cauza compromisului de la Moscova».³⁴⁶

In ce priveste esuarea negocierilor anglo-franco-sovietice exista foarte multe denaturari, ca de exemplu ca partea sovietica s-a comportat nesincer.³⁴⁷Insa nimic, in afara de acuzatiile intentiilor, artificial atribuite Uniunii Sovietice, aceasta nu inseamna. La momentul actual nu exista nici un document, care ar confirma o astfel de invinuire. La fiecare etapa a tratativelor, Moscova operativ raspundea la toate propunerile partenerilor, iar englezii si francezii permanent taraganau timpul, cheltuindu-l pentru aceasta de 3-4 ori mai mult ca rusii. Nu avem nici un temei sa consideram ca in cazul acordului englezilor si francezilor sa semneze proiectul sovietic, Uniunea Sovietica nu l-ar fi semnat. A afirma aceasta inseamna una din doua: sau acesti oameni sint dusi in eroare de imaginatia exagerata proprie, sau ei n-au studiat problema.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Sau afirmatia precum ca, in august 1939, diplomatiei sovietice «evident nu i-a ajuns mobilitate si maiestrie tacita pentru a folosi si slabiciunile in pozitia partenerilor si contradictiile intre ele.»³⁴⁸ E uimitoare nu ea in sine, ci faptul ca-i apartine lui A.Ciubarean - unui savant atit de solid in lumea stiintifica. Realitatea consta in aceea ca pe parcurs de 4 luni diplomatia sovietica a izbutit sa manifeste «si mobilitate, si maiestrie», dar asa cum toata «slabiciunea pozitiei» partenerilor consta in nedorinta de a merge la intelegere, ea nici n-a fost obtinuta. Iar la negocierile militare din august de la Moscova «divergentele», care cica existau «intre ei» pur si simplu lipseau. Englezii si francezii conlucrau ca o delegatie comuna si despre aceasta e bine stiut. Problema nu e in aceea ca cuiva nu i-a ajuns maiestrie. Prin orice maiestrie cu forta prietenia si alianta nu-i vei impune-o. Pentru aceasta pe Chamberlain urma de a-l «reeduca» . Si oare acaparind Austria si mai ales Cehoslovacia, Hitler a manifestat atit de mare maiestrie diplomatica, intru cit Occidentul i-a adus in dar aceste tari? Esenta comportarii «münhenistilor» si in septembrie 1938, si in vara anului 1939 era una - dorinta de a-l impinge pe Hitler contra URSS si nici un fel de «mobilitate si maiestrie» nu-i putea face sa-si schimbe credoul.

O destul de larga raspindire a capatat si parerea ca negocierile anglo-franco-sovietice au fost intrerupte din cauza ca regimul stalinist in plan politic si moral era mai bine predispus spre cardasia anume cu Hitler. Daca sa vorbim despre rudenia politica, atunci ea poate fi numai aparenta, dupa forma, pe cind ce priveste identitatea morala - aceasta e foarte aproape de adevar. Dar cu intrebarea noastra toate acestea n-au nimic comun. Sa vorbim despre o cirdasie a regimurilor in cazul dat este inadmisibil, cu toate ca in aparenta se poate crede ca si aceasta a fost: incetarea atacurilor reciproce in presa, extradarea de catre Stalin a multor antifascisti germani ghestapoului, schimbul de politete din diferite motive si alte mirsavenii. Dupa esenta sa aceasta a fost o intelegere interstatala, si nu o intelegere a regimurilor de tipul 'Sfintei Aliante', NATO sau OTV. Aceasta intelegere a fost determinata de interesele de stat si nu de cele ce tin de politica interna si exprima interesele elitelor politice si sociale, indreptate spre pastrarea dominatiei lor in interiorul tarii. A nu intelege acest lucru, inseamna a confunda notiunile.

Sau afirmatia unui alt cunoscut istoric, profesorului Semireaga M.I. despre aceea ca 'tuturor participantilor negocierilor tripartide nu le-a ajuns destula responsabilitate in fata popoarelor sale . si intelepciune de stat . »³⁴⁹ nu este justa in ce priveste conducerea sovietica si aceasta o confirma tot mersul tratativelor cu care oricare doritor poate sa faca cunostinta consultind orice culegere de documente respectiva. Acelasi lucru se poate de recomandat mult stimatului autor, cind el afirma ca 'spiritul confruntationist strabatea actiunile conducerii sovietice in asa masura, incit ii impiedica sa aprecieze treaz situatia si real sa determine unde-s dusmanii, iar unde-s fortele ce pot deveni aliatii URSS'³⁵⁰. De a avea incredere in Occident, indeosebi dupa Münhen, nu existau motive serioase, dar de afirmat ca Stalin era orb intru atit, ca nu putea deosebi dusmanii de prieteni, e pur si simplu neserios. Mai degraba ajungi la concluzia ca nu pe Stalin l-a 'parasit simtul realismului si stapinirea de sine',³⁵¹ ci pe profesorul Semireaga. Sau, bazindu-se pe documentele sub numerele 574 si 597 din culegerea 'Год кризиса', el face concluzia ca pozitia guvernului polonez s-a schimbat in intrebarea despre trecerea trupelor sovietice si de facto invinuieste guvernul sovietic in ruperea tratativelor. ³⁵² Dar aceasta este o evidenta manipulare cu documentele, extragerea din ele a unor fragmente, care nu exprima esenta documentului! Mai mult ca atit, daca M.I. Semireaga s-ar fi trudit sa citeasca documentele cu numerele 598, 599, 600, 607, 613 el se convingea, ca pozitia guvernului polonez a ramas absolut neschimbata, iar francezii n-au intreprins nici un pas real pentru a influenta aliatii lor.

In ce priveste analogia cu anul 1938, pe care o face autorul, cind Uniunea Sovietica indiferent de pozitia Poloniei si Romaniei era gata sa-i acorde ajutor Cehoslovaciei, iar vara anului 1939 pozitia acestor tari parca ar fi devenit obstacol pentru incheierea conventiei militare. De aici se face concluzia ca pozitia Poloniei a devenit pentru Vorosilov motiv comod pentru a intrerupe tratativele. ³⁵³ Despre aceasta se poate doar de spus ca faptele se intorc pe dos si se pun pe cap. Dar si analogia cu ajutorul Cehoslovaciei evident schiopateaza: acolo era vorba despre acordarea ajutorului numai dupa rugamintea guvernului cehoslovac si daca el n-a urmat, n-a fost nici ajutor. Acelasi lucru si anul 1939 - URSS se pregatea sa acorde acest ajutor numai dupa intelegerea cu guvernele respective. In legatura cu ultima fraza poate apare o ironie - cind a inceput razboiul URSS fara orice rugaminti a ocupat un sir de teritorii. Dar ironia nu e cuvenita, fiindca e vorba de doua situatii cardinal diferite.

Merita atentie si afirmatia ca vara anului 1939 toate trei parti au recurs la tactica taraganarilor. ³⁵⁴ Daca sa intelegem aceasta ca taraganare din partea URSS la negocierile cu englezii si francezii, apoi aceasta-i o absurditate. Fata de nemti rusii au folosit aceasta tactica, pe cind afirmatia ca nemtii «zaboveau si chinuiau cu asteptarea URSS», de asemenea n-are nimic comun cu adevarul - toate documentele ne vorbesc despre nerabdarea lor colosala de a incheia cu URSS intelegerea si cresterea ei pe masura apropierii de 1 septembrie. Daca si intindeau nemtii timpul, apoi fata de englezi. In genere invinuirile la adresa Uniunii Sovietice despre taraganarea tratativelor cu occidentalii si despre tendinta conducerii sovietice de a miza mai cu seama pe cartea germana sint absolut neintemeiate.

Dar iata intr-adevar «minune a stiintei istorice» - cartea lui V.Suvorov «День "М"», cum si alte «opere» ale lui. ne vom opri asupra unor postulate generale ale constructiei «stiintifice» a d-lui Rezun si asupra «descrierii» de el a tratativelor anglo-franco-sovietice din vara anului 1939. In principiu acest pseudoistoric nu merita nici dezmintire a «teoriei» sale, insa deoarece ea a capatat o raspindire atit de larga in mediul celor ce se intereseaza de istorie, e necesar de aratat netemeinicia ei, ce in principiu deja e facut, dar n-a fost adus la cunostinta publicului larg.

Sa incepem de la aceea ca in cartile lui triumfa incompetenta impertinenta incrucisata cu falsificarea si ponegrirea realitatii. Insasi «metodologia» aleasa de autor ne demonstreaza ca el habar n-are despre legile dezvoltarii istorice. Astfel el «coboara atotputernicul duh sfint din ceruri» si-l instaleaza in cabinetul din Kremlin al tovarasului Stalin, atribuindu-i acestuia dirijarea tuturor proceselor globale in anii 30. Dupa afirmatia d-lui Rezun nici Hitler, nici Chamberlain, nici alti oameni de stat din Occident nu jucau un rol propriu, dar cu voie sau fara voie au devenit marionete in miinile «anchetatorului omanos» tovarasului Stalin si ajutorului lui in dirijarea papusilor «raufacatorului» Molotov. In afara de aceasta rea vointa a lui Stalin in lume nimic nu exista - nu erau nici monopolurile atotputernice, nici chiar interesele de stat ale marilor puteri, totul dupa cum vedem decidea Stalin . deja aceasta fara citirea de mai departe ne convinge in «competenta stiintifica» exceptionala a autorului!.. Dar noi vom continua.

Rezulta ca delegatiile franceza si britanica, sosite in august 1939 la Moscova, au fost excrochereste trase pe sfoara de «cotcarii stalinisti». ³⁵⁵ «Nici guvernul britanic, nici cel francez intentiile lui Stalin nu le-au inteles», ³⁵⁶ dar iata domnul Rezun le-a evidentiat si imediat ne-a luminat si pe noi nesocotitii. Dar si ce poate fi mai simplu, decit sa «impui Franta si Marea Britanie sa declare razboi Germaniei». Se primeste ca Stalin le-a impus sa declare razboi! Iata toata intelepciunea stiintifica, domnilor!!!

« . Sau, continua inteleptul nostru, de provocat Germania la asa actiuni, care vor impune Franta si Britania sa-i declare razboi Germaniei». Sarmanul natingul Hitler, pe el inseamna ca Stalin l-a provocat, iar mielutii Chamberlain si K^o s-au prins la undita . si «au declarat».

Dar iata inca un exemplu de dialog improvizat a lui Stalin si Hitler, in care Stalin se manifesta in calitate de preceptor. Nu-i nimic de mirare, fantezia «savantului» nostru asa si izvoraste din deget. Apoi iata ce i-ar fi spus Stalin lui Hitler, daca la Moscova englezii si francezii ar fi trimis delegatii de rang superior: «Vezi ce se urzeste aici contra ta, ia semneaza cu mine pactul, ca de altfel . » Iar ce altfel nu se comunica, se vede ca se presupune ca noi sintem priceputi.

Si tot asa mai departe. In creierul excitat al d-lui Rezun se destainuiesc intentiile staliniste, care se transforma in decizii si actiuni, iar ultimele imediat se acuza de judecata cea dreapta a sfintei inchizitii . Mesiei noastre i se pare ca ea a pus «cheia de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial pe masa lui Stalin». ³⁵⁷ S-o lasam pina ce in acel loc si sa ne intoarcem la problemele noastre.

Intrebarea despre alternativele dezvoltarii situatiei internationale din ajunul razboiului necontenit ii framinta pe istorici, politologi, psihologi si alti specialisti din domeniul relatiilor internationale. Noi vom face o incercare de analiza a alternativelor posibile din acel moment. Sa incepem de la aceea ca in relatiile europene s-a creat un triunghi specific: negocierile anglo-franco-sovietice; sovieto-germane; anglo-germane. In dependenta de aceea, pe care axa se izbutea sa fie obtinut acordul, astfel si se crea situatia.

Prima varianta noi am analizat-o amanuntit si am ajuns la concluzia ca ea, intr-o masura colosala, corespundea intereselor nationale ale statelor antifasciste mari si mici, asigura pacea, nepermitindu-i lui Hitler sa declanseze razboiul. Si daca fiurerul se hotara, el ar fi suferit un esec rapid si total. Pentru toate popoarele, inclusiv si cel german, aceasta era cea mai buna varianta, dar, din cauzele cunoscute, ea n-a fost realizata.

A doua varianta s-a realizat si noi am examinat la ce mizau partile contractante. Despre urmarile ei inca va fi vorba.

Si, in sfirsit, a treia varianta, la prima vedere cea mai putin probabila: posibilitatea realizarii intelegerii anglo-germane pe o temelie antisovietica. In legatura cu probabilitatea ei vom incepe cu mentiunea, ca apropierea sovieto-germana parea pe atunci pentru toti si mai putin probabila. Dar pentru a ne convinge ca acordul anglo-german nu era neverosimil e nevoie sa examinam intrebarea despre prioritatile in politica externa a Germaniei. Ca si in cazul cu URSS, Germania avea doua variante: de baza si alternativ. Daca pentru URSS varianta de baza era atingerea acordului cu Occidentul, iar alternativa - intelegerea cu Germania, atunci la Hitler varianta de baza, ce-i da o libertate de actiuni maximala, era intelegerea cu URSS, iar cea alternativa - cu Anglia. In felul acesta, respingind propunerea germana, Uniunea Sovietica ar fi impins Germania la intelegere cu Anglia, la crearea faimosului «pact al celor patru», indreptat contra sa. Stalin nu era Chamberlain si, cu toate ca astazi multi ii refuza in aceasta, era un mare realist, clar constientizind perspectiva. Dar ce-i raminea lui Hitler, daca era respins la Moscova, cind tratativele triple au intrat intr-un impas total? Bineinteles, pentru a nu nimeri in izolare, a merge, in sfirsit, la intelegere cu Anglia. A nega ca Chamberlain si partasii lui ar fi respins acest gest al lui Hitler, ³⁵⁸ inseamna a nu intelege absolut functionarea acelor mecanisme, care miscau politica engleza din acel timp. Iar a afirma ca Anglia, aflindu-se intr-o situatie incomparabil mai rea in mai 1941, a respins propunerea Germaniei de pace si de aceea ea facea aceasta si in august 1939, inseamna a fi rupt complet de realitate.

In primul rind vom indica ca comun in atitudinea lui Churchill (care in mai 1941 era prim-ministru britanic) si Chamberlain fata de Hitler nu era nimic. Chamberlain visa intelegerea cu statele fasciste si, chiar la 3 septembrie, cu 15 minute pina la declaratia de razboi Germaniei, se mai indoia daca trebuie de facut acest lucru si poate s-ar putea ajunge la intelegere cu Hitler din contul Poloniei. Churchill insa era cel mai hotarit dusman a lui Hitler si nici la inceput, nici mai tirziu, nici o secunda nu ezita ca cu el e nevoie de terminat hotaritor. Acest om intruchipa vointa si fermitatea poporului englez de a nimici fascismul si chiar in cazul ocuparii metropolei, el n-ar fi, mers la compromis cu Hitler. Stiind aceasta se poate cu o siguranta absoluta de afirmat ca, in mai 1941, Hitler nu avea nici cele mai mici sanse sa se inteleaga cu Churchill, iar in august 1939 sansele de a se intelege cu Chamberlain erau foarte inalte.

In al doilea rind, in mai 1941 situatia militara a Angliei nu era disperata, pentru ca in fata guvernului englez sa stea dilema: pace injositoare cu Hitler sau ocupatie. Anume ca invers - in mai-iunie si mai ales in septembrie 1940 situatia militara a Angliei era mult mai complicata: ea era practic fara armata terestra, cu FMA nesatisfacatoare si fara aliati. Dar nici atunci Hitler nu s-a incumetat la invazie. Iar in mai 1941, si Churchill stia aceasta practic la o suta de procente, acest pericol, ca minimum pe un timp a disparut - Hitler concentra armatele sale in Rasarit, pregatindu-le pentru un salt asupra URSS.

In asa conditii Churchill cu atit mai mult nu se putea gindi la un compromis cu Hitler, despre ce se stie si din memoriile lui, si din alte documente. Dar chiar si in cele mai grele zile ale anului 1940, isi amintea Churchill, el era convins ca in caz de incercare a lui Hitler de a debarca pe insula, el ar fi suferit o infringere zdrobitoare din cauza dominatiei absolute a englezilor pe mare.

Nu, comparatia cu anul 1941 e absolut ne la locul sau.

Cum ar fi evoluat evenimentele daca obtinea Hitler compromis cu Occidentul? Faptul ca in planurile lui intra cucerirea si a Europei Occidentale si a URSS e axioma. Dar iata in ce priveste consecutivitatea etapelor in realizarea acestor teluri, ar fi avut schimbari. La inceput, dupa inghitirea Poloniei, pe care Chamberlain deschis se pregatea s-o aduca in jertfa lui Hitler, organizind un «nou Münhen» el ar fi indreptat lovitura sa contra URSS. Si la sigur nu se poate de exclus ca la un loc cu englezii si francezii. Aceasta presupunere nu e chiar atit de neverosimila, caci, in martie1940, anglo-francezii planuiau bombardarile asupra Groznii si Bacu si ofensiva fortelor terestre asupra Caucazului din Siria, si Leningradului din Finlanda. Prevad o replica - aceste planuri au fost alcatuite in conditiile agresiunii sovietice contra Finlandei. Corect. De acord. Dar nu in Finlanda consta problema. Lui Chamberlain ii era indiferenta Finlanda nu mai putin ca pina la acel moment Austria, Cehoslovacia, Polonia si alte tari ale Europei de Rasarit, pa care intr-o forma sau alta le-a inghitit Hitler. Chestiunea e de asa natura ca razboiul sovieto-finlandez a devenit un motiv prielnic pentru a ataca URSS, iar apararea insasi a Finlandei nici cind nu intra in planurile engleze, cu atit mai mult ca aceasta tara nici odata n-a intrat in «sfera intereselor» britanice, ci prezenta un obiect al rivalitatii sovieto-germane (in trecut ruso-suedeze).

Daca obtinea Hitler intelegerea cu Anglia, atunci primavara anului 1940 (posibil mai inainte), in ajunul saltului, el n-ar fi acaparat Danemarca si Norvegia , ci Tarile Baltice si Finlanda** si dupa aceasta s-ar fi indreptat spre Moscova. Evident ca in asa caz si Balcanii de asemenea ar fi fost sub controlul lui. Nu numai ca era exclus, dar e mai mult decit probabil, ca si Turcia s-ar fi pomenit in hamul hitlerist, fiindca de la aceasta pe ea o retinea numai Anglia.

La cele propuse putem numai una adauga - e cert ca acordul cu Occidentul pentru Hitler n-ar fi fost vesnic, el tot asa l-ar fi incalcat, cum a incalcat in 1941 tratatul cu URSS. In principiu nu exista un astfel de tratat, pe care Hitler nu l-ar fi incalcat daca acesta ii impiedica. Aceasta era constructia reala, care inevitabil ar fi fost creata in cazul intelegerii lui Hitler cu Occidentul. Ea nu era cea mai buna pentru el varianta, dar in cazul imposibilitatii realizarii celei de baza, lui pur si simplu nu-i raminea altceva.

Cu siguranta si Stalin, acceptind propunerea lui Hitler, gindea asa sau aproape asa. El nu putea sa nu inteleaga ca pactul numai amina inevitabilul. Dupa esecul tratativelor tripartide a fost examinata unica varianta alternativa pactului sovieto-german in relatiile internationale in ansamblu. Si in cazul respingerii propunerii germane, Uniunea Sovietica trebuia sa-si aleaga linia de comportare anume in cadrul acestei variante, adica, dupa parerea noastra, daca URSS si avea alternative pactului, apoi numai in conditiile conservarii acelei izolari in care ea se afla dupa Münhen si chiar mai mult ca atit - in conditiile unirii posibile a eforturilor lumii capitaliste pe baza antisovietica. Anume in acest plan examineaza alternativele posibile pactului M.I. Semireaga, ³⁵⁹ drept ca, dupa cum ne amintim, el exclude posibilitatea unirii tarilor capitaliste contra URSS. Sa incercam sa analizam variantele comportarii URSS din punctul de vedere al profesorului Semireaga M.I.

«Prima cale - Uniunea Sovietica respinge propunerea Germaniei si taraganeaza tratativele cu ea. Concomitent, cu rabdare, dar insistent, fiind gata la compromis obtine incheierea acordului militar cu Anglia si Franta». Noi nu sintem de acord cu o astfel de modelare a situatiei, considerind-o absolut neargumentata: posibilitatea incheierii conventiei militare cu Anglia si Franta a fost complet epuizata si nu mai era timp pentru dezbateri indelungate. Posibil Semireaga M.I. ar fi avut dreptate daca tratativele ce au durat 4 luni ar fi fost intrerupte, sa zicem, in aprilie-iunie sau chiar si in iulie 1939. Toti stiau ca incepind cu a doua jumatate a lunii august se asteapta navalirea hitlerista asupra Poloniei si pina la ea mai raminea timp sa se inteleaga. Dar la 22 august, cind ele au fost definitiv intrerupte, limita timpului a expirat complet si nici un fel de perspective reale Uniunea Sovietica nu vedea. Si chiar astazi noi nu avem la dispozitie nici un document, care ar confirma ca in anul 1939 era chiar o mica posibilitate de a incheia pactul tripartid.

Si alta - posibilitatea pentru URSS de a taragana tratativele cu Germania. O asa posibilitate nu exista! Aceasta se confirma minimum de doua lucruri incontestabile: telegrama lui Hitler de la 21 august, unde direct se spune ca mai departe de 23 august el nu va astepta si in zilele apropiate va trece la solutionarea «problemei poloneze». Cum ne marturisesc toate datele ce le avem la dispozitie, fiurerul nu blufa. Si a doua, despre ce va fi vorba mai jos - pregatirile pentru navalire asupra Poloniei erau in toi, nu aveau nemtii timp sa astepte si taraganarea de mai departe a tratativelor cu ei era imposibila.

«A doua cale - . a incheia tratatul cu Germania, dar de inclus in el un articol, care ar permite anularea lui . Concomitent Uniunea Sovietica trebuia sa continue infaptuirea presiunii asupra partenerilor occidentali . »

Noi vom pune astfel intrebarea: cine a spus ca Germania va cadea de acord la un asa tratat cu URSS, pe care l-a propus Semireaga M.I.? Documentele ne marturisesc ca nici intr-un caz. Lui Hitler nu-i trebuiau tratative si tratate pentru ele insasi. Lui, ca si lui Stalin, om al actiunii, ii era straina bavardeala liberala si-i trebuia un tratat real, cu o scoatere reala a Uniunii Sovietice «din joc», si o asa scoatere, ca sa nu ramina nici gind de «presiune» a Sovietelor asupra Occidentului. Si apoi inca o intrebare - cum putea Uniunea Sovietica sa infaptuiasca aceasta presiune?

«A treia cale - a nu incheia tratatul nici cu Germania, dar tot odata de sustinut cu ea legaturi economice normale, si nici cu Anglia si Franta . pe baza conditiilor inacceptabile pentru Uniunea Sovietica. Aceasta insemna ca Uniunea Sovietica isi pastra statutul cu adevarat neutru . Timpul lucra pentru Uniunea Sovietica si nu pentru Germania».

Cine iarasi a dezinformat profesorul, comunicindu-i ca Germania ar fi fost de acord cu aceasta varianta? Si apoi - tindeau nemtii nu spre colaborare economica cu URSS ca atare (cu toate ca si aceasta era pentru ei foarte important), ci spre neadmiterea ei in bratele anglo-franceze. Fara aceasta n-ar fi fost nici legaturi economice.

Iar cu Anglia si Franta (ne repetam a cita oara..) pe baza conditiilor acceptabile pentru URSS tratatul nu se primea, fiindca ele (adica aceste conditii) erau inacceptabile pentru cemberleni. URSS ar fi pastrat nu neutralitatea ci ar fi agravat izolarea sa. Aceasta ar fi fost o neutralitate a lui Robinzon Cruzo, inconjurat de canibali.

In ce priveste timpul, apoi el lucra pentru URSS numai in conditiile pacii. Hitler nici nu se gindea sa-i acorde acest timp.

Dupa enumerarea acestor trei variante M.I. Semireaga incheie: «Desigur, a miza pe astfel de decizii alternative, se putea numai in caz de siguranta . ca Germania in conditiile lipsei tratatului cu URSS nu va navali asupra Poloniei.» Judecind dupa toate d-ul Semireaga astazi are o astfel de incredere, pe cind, la sigur, e cunoscut ca conducerea sovietica pe atunci nu o avea.

Reiesind din intreg complexul de fapte, ce ne stau la dispozitie, se poate de facut o concluzie categorica: o mai buna alternativa pentru asigurarea securitatii sale nationale in acele conditii concrete URSS nu avea. Alta mai rea este intotdeauna.

Ce au primit partile semnind pactul. Noi am vorbit de acele calcule, care au impins conducerea stalinsta spre tratatul cu Germania. E nevoie de le examinat acum din punctul de vedere al realizarii lor.

Prima - cistig de timp Uniunea Sovietica a capatat. Acesta a fost un plus, fiindca a crescut potentialul militar-economic al URSS. Se pot auzi replici - catre 22 iunie 1941 in comparatie cu 23 august 1939, Uniunea Sovietica nimic n-a cistigat: in august 1939 in fortele ei armate erau 2 mln. de oameni si vermahtul numara circa 2 mln; in iunie 1941 in Armata Rosie erau 5 mln. de oameni, in Germania sub arma - 8 mln. La 23 August 1939 populatia Germaniei (cu Austria si "protectoratul") constituia peste 85 mln. de oameni, a URSS - circa 150 mln; in iunie 1941 - respectiv circa 290 mln. (impreuna cu populatia tarilor ocupate si fara aliatii-sateliti) si aproximativ 170 mln. in URSS. In 1939 Germania producea aproape de doua ori mai putin de cit URSS, in 1941 - mult mai mult. Cifrele sunt atit de convingatoare, incit nu ne putem opune lor, dar nici nu dorim sa facem aceasta, fiindca suntem complet de acord: catre 22 iunie 1941 potentialul Germaniei a crescut multiplu in comparatie cu cel sovietic. Dar ne permitem sa continuam comparatia. In Germania serviciul militar obligatoriu a fost introdus in martie 1935, in URSS - la 1 septembrie 1939. Deci, in sensul rezervelor pregatite, situatia URSS in anul 1939 in comparatie cu a Germaniei era mai rea de cit in 1941. Calitativ in anul 1939 armamentul sovietic ceda in fata celui german. In 1941 aceasta raminere s-a micsorat (cu toate ca cantitativ URSS avea superioritate si in 1939 si in 1941, dar nu cantitatea a jucat rolul hotaritor in razboi, ci calitatea). Dar cel mai principal e in alta - in anul 1939 Armata Rosie a fost vlaguita de represii, in 1941 situatia cu cadrele de comanda partial s-a imbunatatit, cu toate ca era departe de norma. Si inca o observatie: cu toate ca Germania in anul 1941 intrecea Uniunea Sovietica dupa numarul populatiei si volumul productiei, aceasta nu era totodata si o superioritate calitativa. Din 290 mln. de supusi ai fiurerului, circa 200 mln. il urau de moarte si in cazul unui razboi mare si indelungat, Hitler putea miza numai pe nemti si pe aliatii sai europeni nu prea de nadejde (cum apoi s-a clarificat absolut incerti). Asa ca in sensul posibilitatilor de completare a armatei germane in anul 1941, ele n-au crescut cu mult fata de anul 1939. In afara de aceasta, o parte considerabila a trupelor Germaniei fasciste permanent se sustragea la ducerea serviciului de paza in tarile ocupate.

Din toate cele expuse se poate de facut o concluzie - cistigul de timp i-a acordat URSS si cistig in calitatea pregatirii, dar pierdere in plan cantitativ. Iar ceea ca de ragazul capatat in URSS n-au stiut pe deplin sa se foloseasca, este deja alta intrebare. Si greseala a lui Stalin, cum considera unii³⁶⁰, a fost nu 23 august, ci 22 iunie: si in negatinta de a respinge agresiunea, si in necredinta ca ea in acel an va avea loc. Stalin de asemenea a gresit, presupunind ca Hitler pe mult timp se va ingloda in Occident. Drept ca in august 1939 nici un om, inclusiv fiurerul si apropiatii lui, nu se gindea ca peste 9 luni va avea loc o zdrobire atit de fulgeratoare a Frantei.

A doua - s-a inrautatit situatia strategica a Germaniei* prin inaintarea URSS spre Vest si respectiv s-au imbunatatit pozitiile URSS . Ne pot riposta - priviti la harta, in septembrie 1939 agresiunea germana a inceput mult mai la vest decit in 1941. In 1939 Uniunea Sovietica impreuna cu Polonia si cu Occidentul putea sa-l intilneasca pe Hitler in Silezia, Pomerania si Prusia Orientala la sute de kilometri de la hotarul sovietic din 1941. Aceasta ar fi fost asa, daca se reusea de semnat pactul tripartid. Dar aceasta nu s-a intimplat si fara el contactul cu Vermahtul din cauza faimoasei pozitii a pilsudistilor era la aceasta linie imposibil. Iar ceea ca Occidentul nu va interveni, iar armata poloneza nu este capabila de lupta stia nu numai Hitler, a prevazut si Stalin. In ce el cu deplin temei nu se indoia, apoi in aceea ca in asa caz el va fi nevoit sa lupte cu nemtii unu la unu. Anume aceasta o si doreau 'münhenistii", iar Armata Rosie era nepregatita. Daca nu semna Stalin pactul, primea armata germana la hotarul anului 1939. Si nici la un om competent nu incape indoiala ca deja in 1939, cel tirziu primavara 1940, nemtii ar fi ocupat Pribaltica. Si ar fi stat Vermahtul in apropierea nemijlocita de Leningrad si la 200-250 km. mai la est pe linie dreapta in directia Moscovei. Si iarasi o sa ne riposteze - in orice caz trebuia de aparat Polonia in calitate de bufer intre URSS si Germania. Respingem replica: anume aceasta varianta vroiau s-o evite rusii, anume aceasta o doreau "münhenistii" - ciocnirea corp la corp a Vermahtului si ARMT. Dar si sa fie aparati n-ar fi permis in orice caz polonezii, iar nemtii i-ar fi zdrobit cu mult pina la aceea cind Armata Sovietica va intra in contact de lupta cu Vermahtul. De ce? Oricare militar cit de cit competent va lamuri ca pentru ca aceasta sa nu se intimple, polonezii trebuiau sa-i permita aliatului sa inceapa trecerea prin teritoriul sau ca minimum nu mai tirziu de momentul inceputului agresiei germane. Intirzierea numai cu citeva zile insemna, in conditiile unui asa coraport cantitativ si calitativ de forte intre armatele germana si poloneza zdrobirea completa a ultimei catre momentul intrarii in lupta numai a avangardelor sovietice. Tot asa e de clar ca diviziile si corpurile de armata ale fortelor principale la sute de kilometri nu pot fi transportate imediat. Iar tinind cont de nivelul de dezvoltare a retelei de transport poloneze, aceasta transportare ar fi durat saptamini, chiar daca aceste forte si se aflau in gatinta de lupta la hotarul polonez. Nivelul propriu de motorizare a Armatei Rosii era jos in acel timp si majoritatea trupelor se miscau la pas. Trupele motorizate rupindu-se de la fortele principale, ar fi ajuns in raionul operatiunilor militare irosind rezerva de combustibil. Desigur, intr-un anumit fel situatia putea fi imbunatatita de aviatie. Ea ar fi ajuns pentru aprovizionarea unitatilor de avangarda. Dar spre deosebire de anul 1938 situatia brusc s-a schimbat in folosul Germaniei si acele forte, pe care ea (adica aviatia rusa) era in stare sa le arunce in raionul actiunilor militare n-ar fi ajuns pentru retinerea rafalei vermahtului. In afara de aceasta, in cadrul colaborarii armatei Rosii cu cea cehoslovaca, in anul 1938, se putea de sprijinit pe cele mai puternice fortificatii, pe cind in Polonia ele lipseau si zdrobirea vermahtului intr-o operatie de aparare era imposibila. Aceasta se putea intimpla numai in conditiile unei batalii de intimpinare cu Armata Rosie. De aici reiese ca fara permisiunea prealabila de trecere a armatelor sovietice pe teritoriul polonez, acest ajutor va fi inefectiv si cu aceasta au fost de acord militarii englezi si francezi inca la negocierile de la Moscova.

Dar chiar si acceptind aceste argumente, o sa ne obiecteze in alta: iesind la frontierele sovietice din 1939 pe tot parcursul de la Marea Baltica la Neagra, Germania nu s-ar fi hotarit la razboi cu URSS in acelasi an. Ea pur si simplu nu era gata de el! Deaceea unde-i aici cistigul de timp? Aceasta constatare o acceptam fara echivoc. Desigur in 1939 razboiul dintre URSS si Germania n-ar fi fost, chiar daca raminea Armata Rosie in locurile dislocarii sale permanente (aceasta si in cazul daca pactul nu exista, dar nici cu Anglia si Franta tratatul n-ar fi fost - adica in cel mai rau pentru URSS caz). N-ar fi fost el nici in 1940 (deja numai in varianta cu pactul) - Germania ar fi fost preocupata de asigurarea spatelui sau in Occident. Dar iata ce priveste 1941, chiar daca Germania si nu ataca Uniunea Sovietica inainte de 22 iunie , ea tot una avea cistig de timp in directia Moscovei o saptamina , iar a Leningradului - 2 luni! Si la sud trupele germane s-ar fi aflat numai la 30-40 km. de Odessa. In asa caz situatia Uniunii Sovietice in 1941 putea fi mult mai rea.

Asa ca din punct de vedere strategic, largirea URSS spre vest era cert pozitiva si complet corespundea sarcinilor securitatii nationale. De aceeasi parere era si Churchill deja dupa zdrobirea Poloniei : "Rusia promoveaza o politica rece a intereselor proprii. Noi am prefera ca armatele ruse sa se afle pe pozitiile lor actuale . Pentru apararea Rusiei de la pericolul nazist e evident necesar ca armatele ruse sa se afle pe aceasta linie. In orice caz este creat Frontul de rasarit, asupra caruia Germania nazista nu va indrazni sa navaleasca . " Si mai departe Churchill mentioneaza ca acesti pasi Uniunea Sovietica i-a intreprins din considerentele securitatii de stat, reiesind din interesele sale nationale. ³⁶¹

Dar asa cum prin imbunatatirea situatiei strategice a URSS a fost lichidat un mare stat european , apare intrebarea - cum de privit pasii ei din punct de vedere a dreptului, moralei si care e rolul ei in lichidarea Poloniei? Bineinteles ca mergind la o afacere teritoriala cu Hitler din contul altor popoare est-europene, Uniunea Sovietica a incalcat si normele de drept si morala. Insasi faptul unei astfel de intelegeri, chiar numai pe hirtie, este o crima, care a patat nu numai conducerea stalinista, dar si intreaga tara. Dar daca sa analizam participarea sovietica in practica realizarii acestui acord, apoi e nevoie de mentionat ca rolul URSS in lichidarea Poloniei complet lipseste. Acest "merit" le apartine in intregime hitleristilor. URSS n-a intervenit pina cind n-a devenit absolut clar ca Polonia, ca stat, si-a incetat existenta. Plus la aceasta, de catre Uniunea Sovietica au fost ocupate teritorii etnic nepoloneze. Armata Rosie a iesit la linia, care conform conditiilor Tratatului de la Versailles trebuia sa desparta Polonia si URSS, la asa numita "linie Curzon" sau cu alte cuvinte la hotarul etnic intre polonezi pe de o parte si ucraineni si belorusi pe de alta. Din punct de vedere moral-psihologic si politic acesta a fost aspectul puternic al actiunii intreprinse de Soviete. Ele au ocupat numai paminturile locuite de ucraineni si belorusi, care pe parcursul tuturor anilor de dominatie poloneza au fost supusi unei discriminari nationale si de alta natura si, natural, tindeau spre reunire cu fratii lor etnici din URSS. Anume componenta etnic nepoloneza a populatiei acestor teritorii si a indreptatit din punct de vedere al "dreptului istoric" alipirea Ucrainei de Apus si Belorusiei de Apus la URSS. In afara de aceasta Uniunea Sovietica intr-un fel si-a reintors teritoriile de care a fost lipsita in rezultatul razboiului cu Polonia din 1920. dar pierderea acestor teritorii a fost recunoscuta de guvernul sovietic conform Tratatului de Pace din 1921 si aici persista o incalcare flagranta a acestui tratat de Uniunea Sovietica, deci inseamna si a dreptului international. Pe de alta parte, in URSS intotdeauna considerau ca acest tratat i-a fost impus "sub teava revolverului", folosindu-se de slabiciunea militara vremelnica a tarii, deaceea el singur simbolizeaza incalcarea dreptului international din partea Poloniei. Dar cum nu ne vom socoti cu dreptul istoric, a fost realizat el in conditiile cind Polonia se scurgea de singe si, cu toate ca nu URSS a ucis-o, ea a luat parte la impartirea ei.

Pentru a arata tabloul deplin al pieirii Poloniei e nevoie de subliniat ca in mersul razboiului ea a fost parasita in voia soartei si de fapt tradata de aliatii sai occidentali. Ei n-au intreprins nici un pas real pentru salvarea ei, sperind ca urmatoarea jertfa a lui Hitler va deveni URSS. Churchill a prevazut o asa comportare a guvernului lui Chamberlain, mentionind ca inca pina la navalirea nazistilor asupra Poloniei "Chamberlain deja s-a hotarit la un asa pas "³⁶². Deaceea o anumita parte a responsabilitatii pentru dezastrul Poloniei o poarta si Occidentul. Dar cea mai mare vina pentru lichidarea statului polonez o au guvernatorii lui reactionari, care prin timpenia lor au adus tara la catastrofa.

Dupa cum se stie, o urmare a pactului Molotov-Ribbentrop a fost largirea URSS spre vest nu numai in directia moscovita din contul Poloniei, ci si in cea leningradeana din contul inghitirii Pribalticii. In aceasta intrebare de asemenea sint nuante. Datorita circumstantelor, Uniunea Sovetica nu putea sa nu includa tarile baltice in "sfera sa de influenta". Dar amorale sunt formele si mijloacele de realizare a acesteia: brutal, ignorind parerea populatiei acestor republici, schimbind orinduirea lor politica si sociala dupa modelul sovietic, lipsindu-le de independenta statala. In aceasta s-a manifestat tendinta URSS in anumite conditii prielnice spre exportul revolutiei in vest. Drept ca la popoaerele mici, in asemenea conditii, alternativele posibile au fost ingustate la minimum: sau sa fie sovietizate dar sa-si pastreze existenta fizica si sa se dezvolte in noile conditii, sau sa pastreze orinduirea burgheza, dar sa fie nimicite de fascism. Al treilea nu era.

Examinind procesul de patrundere a URSS in Pribaltica, e greu sa nu fim de acord ca la prima etapa - introducind armatele pe teritoriul acestor republici - ea actiona in interesele sale nationale si, obiectiv, in interesele acestor tari, facind imposibila patrunderea fascismului aici. In schimb toti pasii urmatori erau o incalcare flagranta a legalitatii si dreptului popoarelor la autodeterminare. Analizind urmarile pactului Molotov-Ribbentrop Fleischhauer indreptateste actiunile URSS prin interesele securitatii lui, iar in "problema poloneza" cu dreptul lui istoric si etnic. In ce priveste inghitirea atit de rapida a tarilor baltice, ea lamureste aceasta nu prin dorinta lui Stalin de a le sovietiza si inghiti, dar prin aceea ca altfel Stalin n-a dovedit .Chestiunea e de asa natura ca Franta a suferit o infringere atit de rapida ca el n-a reusit sa legalizeze aceasta actiune. Stalin nu s-a asteptat la asa o evolutie a evenimentelor in Vest si credea ca mai are mult timp pentru consolidarea treptata a pozitiilor sale in rasaritul Europei. Iar cind Franta s-a prabusit si Hitler si-a eliberat pe neasteaptate energia sa, Stalin s-a speriat ca nazistii fara teama de ceva se vor intoarce spre Est si vor inghiti Pribaltica. Pentru a nu-l lasa incolo pe Hitler, el pur si simplu a alipit aceste paminturi la URSS³⁶³. Probabil asa si a fost, dar la momentul actual nu sunt date documentale, ce ar confirma aceasta.

Examinind aceste probleme, obiectiv apare intrebarea ,care are o mare importanta si in zilele noastre - aceasta este problema coexistentei si compatibilitatii intereselor marilor puteri si ale tarilor mici. In ajunul celui de-al doilea razboi mondial in pofida realizarii sau asigurarii intereselor marilor puteri, au fost ignorate nu numai interesele, dar si insasi existenta unui sir de tari mici. Si iata apare intrebarea - intrucit aceasta era indreptatit? Desigur, in cazul cu Austria si Cehoslovacia, aceasta a fost o crima nu numai din partea Germaniei fasciste, dar si a Angliei si Frantei "democratice", care au jertfit cu aceste tari in numele realizarii interesului lor egoist, ingust de clasa, ce nu avea nimic comun cu interesele nationale ale acestor state. Din partea Germaniei fasciste toti pasii intreprinsi de ea pe arena internationala aveau un caracter agresiv si antiuman. Uniunea Sovietica a realizat o serie de anexe teritoriale sub motivul apararii sale si a teritoriilor respective de agresiunea fascista. Consideram ca pentru clarificarea definitiva a acestei intrebari pe cercetatori ii asteapta un lucru intensiv in arhivele rusesti.

Dupa inceputul razboiului si raspindirea lui asupra unor raioane vaste ale lumii, a aparut pericolul acapararii unor noi tari si teritorii de catre statele agresive. Pe teatrul european o deosebita insemnatate economica si militaro-strastegica pentru partile beligerante le-au capatat tarile scandinave. Fara indoiala deasupra lor s-a abatut pericolul inrobirii naziste, ce totodata brusc inrautatea situatia geostrategica a Marii Britanii. Pentru a nu admite aceasta Churchill pleda (pe atunci el inca nu era premier) pentru ocupatia acestor tari si de pe teritoriul lor de intilnit invazia hitlerista. ³⁶⁴Englezii n-au reusit sa faca aceasta - nazistii le-au luat-o inainte.

In genere, in ajunul razboiului si in mersul lui, s-a inradacinat o practica, cind statele mici se sacrificau realizarii intereselor, fie si vital necesare, dar egoiste ale marilor puteri si aceasta se considera admisibil. Cu toate ca astazi aceasta traditie, ce-si lua inceputul inca in antichitate si capatasera un puternic imbold in epoca coloniala, este formal acuzata ca inadmisibila si criminala, in practica este promovata de marile puteri. In fine ea constituie elementul cardinal al doctrinei militare a SUA, care presupune in caz de conflict armat contactul trupelor americane cu inamicul pe teritoriul altor state, la o indepartare maximala de la litoralul american. Bineinteles ca, in asa caz, nu numai interesele acestor tari, dar si ele insasi se aduc in jertfa si se nimicesc in viltoarea razboiului contemporan.

Dar sa revenim la rezultatele pactului sovieto-german.

A treia - Uniunea Sovietica a evitat izolarea internationala si in principiu unirea posibila a lumii capitaliste pe baza antisovietica. Dar ea a evitat realizarea unui scenariu mult mai real decit unirea tuturor tarilor capitaliste - lupta comuna a Germaniei si Japoniei contra sa. Si nu pe un timp, ci in principiu! Uneori se pot auzi obiectii ca razboiul concomitent pe doua fronturi nu ameninta Uniunea Sovietica, caci intre Germania si Japonia nu exista la vremea ceea un acord militar formal. ³⁶⁵ Aceasta la suprafata pare convingator, dar in realitate demonstreaza neintelegerea realitatilor. In primul rind, Japonia si fara alianta militara formala cu Germania, si fara declaratie de razboi se afla de facto in stare de razboi mic cu URSS. In al doilea, a trecut nu mult timp si ea a incheiat cu Germania si Italia un tratat militar. Fara indoiala, zdrobirea clasica a samurailor la Halhin-Gol a produs un efect dezmeticitor asupra militaristilor de extrema din Japonia. Dar ne vom permite afirmatia ca aceasta a fost nu unicul si chiar nu principalul, ce a intors agresiunea nipona de la URSS. Cum scrie profesorul T.Hattori in legatura cu tratatul sovieto-german de la 23 august 1939, cabinetul lui Hiranuma a fost nevoit sa-si dea demisia³⁶⁶. apare intrebarea - Ei si ce? Aceasta n-a fost o simpla demisie, dar avea un sens adinc. In primul rind, acesta probabil e unicul in istoria contemporana caz, cind un tratat, incheiat intre guvernele a doua state, a servit cauza demisiei guvernului unei a treia tari. Oare nu-i curios de ce? Iata aici e si tot miezul - acesta a fost un cabinet, ce reprezenta cele mai reactionare, extremiste si militariste cercuri ale imperialismului japonez, care in intregime se orientau spre Germania si scopul carora era campania militara comuna cu Hitler impotriva URSS, zdrobirea si ocuparea ei. Demisia lui Hiranuma a fost nu o simpla demisie, aceasta era infringerea cursului acestor cercuri, ce imboldeau Imperiul Nipon spre razboi "in directia de nord". Aceasta demisie simboliza socul si o colosala indignare a acestor cercuri de "tradarea" de catre Germania a "cauzei comune". Toate acestea au adus la putere fortele ce pledau pentru realizarea tendintelor agresive ale Japoniei in alta directie - in zona Oceanului Pacific si a Marilor de Sud. Un astfel de curs nu numai temporar, dar in principiu excludea razboiul Japoniei contra URSS, ca minimum pina la victoria ei in directia opusa, unde ea s-ar fi ciocnit cu SUA si Marea Britanie. Japonia s-a simtit parasita si izolata in caz de razboi contra URSS si corect a inteles ca incheind pactul cu Uniunea Sovietica, Germania la inceput doreste sa se rafuiasca cu Occidentul. Reiesea ca si Japonia trebuie sa se miste in aceasta directie. In urmatorii doi ani pregatirea Japoniei de razboi era indreptata anume la realizarea scopurilor in principal pentru lupta cu SUA si Anglia. Confirmare a acestui fapt ne serveste tot: si aceea ca asigurarile principale ale bugetului militar se indreptau nu la necesitatile armatei terestre; si pregatirea concreta de lupta a armatei si flotei, indreptata la lupta in conditiile tropicale si desantarilor marine; si semnarea in aprilie 1941 a pactului despre neutralitate cu URSS; si chiar aceea ca dupa navalirea Germaniei asupra URSS, Japonia nu s-a folosit de "situatia favorabila" si nu s-a indreptat "spre Nord", fiindca forta de inertie de doi ani o impingea in directia opusa. Mai mult ca atit, toti acesti doi ani de dupa pact japonezii considerau ca si nemtii isi depun eforturile principale in directia opusa de la URSS.

Iar acum sa ne inchipuim ce-ar fi fost, daca URSS nu semna pactul cu Germania. In primul rind, nu-s garantii ca japonezii in asa caz nu incercau in viitorul apropiat dupa Halhin-Gol sa-si ia revansa. Dar cel mai principal pentru URSS - n-ar fi avut loc schimbarea directiei agresiei nipone. Ea pe vechi cu taisul sau ar fi fost atintita "spre Nord'. Dupa cum am vazut si directia agresiei germane in asa varianta de asemenea ar fi fost orientata contra URSS. Iar aceasta si ar fi devenit acea temelie reala pe care s-ar fi desfasurat agresiunea contra URSS din Vest si Extremul Orient concomitent, in conditiile "neutralitatii" binevoitoare fata de agresori a "democratiilor".

Nu semna Stalin pactul si primea el razboiul pe doua fronturi, si devenea visul "impaciuitorilor " realitate.

Principalul ce a cistigat Hitler in rezultatul pactului cu Stalin este neutralizarea URSS, increderea in neamestecul in solutionarea "problemei poloneze" si "friu liber" in Occident. In acest sens nu se poate de nerecunoscut ca faimosul pact Molotov-Ribbentrop a devenit jalon in calea razboiului. Si iata aici primim principala obiectie contra intregii noastre sisteme de argumentare: "Singuri pe sine va contraziceti recunoscind ca pactul definitiv i-a dezlegat miinile lui Hitler!" Dar punind astfel intrebarea, partasii ei demonstreaza incapacitatea absoluta de a intelege esenta situatiei internationale din acel moment, adevaratele scopuri ale lui Hitler si caile de atingere a lor, si inca aceea ca, cu pact sau fara el, razboiul in rezultatul ruperii tratativelor anglo-franco-sovietice a devenit absolut inevitabil. Ultimul lucru noi inca vom incerca sa-l demonstram mai jos, iar acum ne intoarcem la obiectia presupusa. Nu, pactul n-a declansat razboiul, inceputul lui a fost in principiu predeterminat de Münhen, el numai a intors albia lui la 180 de grade. Da, pentru un anumit pret, Stalin i-a acordat lui Hitler libertatea actiunilor in Occident. Dar numai asa el putea sa abata pericolul de la tara sa*. Natural, pentru URSS aceasta nu era cea mai buna varianta, dar nici cea mai rea. Neprevenind razboiul in principiu, conducerea de la Kremlin n-a admis scenariul pe care l-au scris "münhenistii" ultimii doi ani. Occidentul a nimerit in acea capcana pe care atit de zelos o pregatea pentru URSS.

Dar Hitler a primit inca ceva. Noi am mentionat ca lui Stalin ii trebuia "bufer" intre URSS si Germania, iar cind asigurarea lui a devenit imposibila, a hotarit sa obtina minimul - din contul Poloniei a transferat hotarul mai la Apus. Bineinteles ca nici despre nici un fel de incredere intre conducerea bolsevica si nazista nu poate fi vorba. Neincrederea era reciproca. Si din aceleasi cauze, inaintea viitoarei inclestari cu Occidentul, si apoi cu URSS, lui Hitler ii trebuia sa indeparteze hotarul german cit mai la est, mai departe de centrele vital-necesare pentru Germania - raionului industrial Silezia, Pomerania si Prusia Orientala. Dar si pina la Berlin de la vechiul hotar polonez erau numai 150 km. Transferarea hotarului german spre est de asemenea crea un spatiu adaugator - "bufer" - in calea ofensivei eventuale rusesti asupra Sileziei si Prusiei Orientale. Adica Hitler a capatat de la pact nu pur si simplu libertate in actiuni, dar o garantie adaugatoare de la o ofensiva neasteptata rusa in spate in timpul campaniei in Occident. Nemtii n-au uitat cosmarul ofensivei ruse in Prusia Orientala, care a zadarnicit distrugerea Frantei in septembrie 1914 si a pus Germania in situatia luptatorului pe doua fronturi. Dar si la o simpla privire la hotarul germano-polon din 1939 se vede ca de pe el e comod de inaintat, dar de-l aparat e imposibil. Transferarea hotarului la "linia Curzon" brusc imbunatatea posibilitatile apararii lui si cu forte incomparabil mai mici. In genere, Hitler a cistigat de la pact ca minimum nu mai putin decit Stalin.