Evolutia economica si politica a tarilor Europei de Vest in perioada postbelica (Studiu de caz: Franta)

Obiective

De a urmari principalele transformari ce s-au produs in tarile Europei de Vest dupa cel de-al doilea razboi mondial.

De a reliefa rolul Planului Marshall in redresarea economica a tarilor occidentale.

Elucidarea primelor proiecte de integrare europeana - in ce conditii au fost elaborate si care a fost impactul lor.

Formarea deprinderilor de analiza si sinteza a unui eveniment sau stare de fapt pe baza unui studiu de caz.

De a vedea care sunt trasaturile generale si particularitatile evolutiei postbelice a Frantei si rolul jucat de aceasta tara in procesul integrari economice.

Cuvinte-cheie : Planul Marshall, reconstructia economica, integrarea economica; Consiliul Europei; Jean Monnet; Robert Shuman; CECO; EURATOM; CEE; Republica a IV-a; Charles de Gaulle; Republica a V-a; Constitutia Frantei.

Introducere

Dupa cel de-a doilea razboi mondial continentul european se afla in pragul unui declin. Europa Occidentala a fost deposedata de puterea ei de alta data si de influenta pe care o exercitase anterior asupra intregii lumi. Printre consecintele imediate ale razboiului se inscrie si divizarea continentului care se afla in pragul unui colaps : pierderile umane, distrugerile materiale, scaderea masiva a productiei, prabusirea financiara, criza morala cauzata de masacrele razboiului au zdruncinat din temelii valorile findamentale pe care isi sprijinea puterea. Inceputul razboiului rece va genera o prapastie intre cele doua Europe. Tarile Europei Occidentale si-au indreptat privirea spre statele Unite care le oferea un ajutor economic prin Planul Marshall si o protectie militara prin semnarea Pactului Atlanticului. In continuare vom urmari care au fost consecintele razboiului pentru tirile Europei occidentale si evolutia lor postbelica.

Consecintele razboiului

Continentul european a platit cel mai mare tribut celui de-al doilea razboi mondial. Consecintele au fost tragice in plan uman : peste 35 de miloane de morti si disparuti, de patru ori mai mult decat in 1914-1918. Tarile Europei de Vest au suferit pierderi relativ mai scazute decat cele din Est: 600 000 in Franta, dintre care civili 400 000, 500 000 in Italia, 400 000 in Marea Britanie, cateva zeci de mii Belgia, Olanda, Norvegia. Grecia a fost una dintre tarile cel mai grav afectate de razboi.

Productia industriala, precum si cea agricola in tarile Europei Occidentale au fost redusa aproape in jumatate. Efectele financiare au fost catastrofale, razboiul a costat sute de milioane de dolari. La fel ca si in anii 1914-1918, a fost necesar sa se recurga la imprumuturi, la cresterea impozitelor. Prabusirea economica a dus la scaderea nivelului de trai, dar cu diferente foarte mari in diverse zone ale continentului.

Simbolul dezvoltarii Europei Occidentale este constituit din trei mari state : Franta, Republica Federala a Germaniei si Italia. Intr-o prima perioada, reconstructia a fost franata de dollar gap, deficitul de dolari care erau indispensabili pentru cumpararea din Statele Unite a materialelor si materiei prime necesare.

Un rol important in reconstructia postbelica a statelor occidentale l-a jucat Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), rezultat al Conferintei Monetare si Financiare din iulie 1944 a Natiunilor Unite, tinuta la Bretton Woods (New Hamshire).

Rolul planului Marshall in reconstructia Europei occidentale

O alta masura, la fel de importanta ca si constituirea B.I.R.D., pentru dezvoltarea economica a tarilor ce au suferit in urma razboiului a fost Planul Marshall. Planul expus de secretarul de stat la S.U.A., G.Marshall, urmarea refacerea Germaniei, dar si a intregii Europe. In conformitate cu acest plan, in zona americana si engleza de ocupatie a Germaniei au fost distribuite cantitati importante de materie prima si alimente, ajutor financiar; a fost modernizata industria. Propunerea generalului Marshall din 5 iunie 1947 a fost cea care a dus la crearea Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE), prin Conventia de la Paris din 16 aprilie 1948. Prin Conventia din 14 decembrie 1960, OECE se va transforma in Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).

Dupa constituirea R.F.G., primul cancelar, K.Adenauer, a semnat acordul de aderare la Planul Marshall la 15 decembrie 1949. De ajutorul american acordat prin Planul Marshall au beneficiat 16 state europene, suma totala a ajutoarelor ajungand la 17 mlrd. dolari, dintre care 60 % au fost folositi de R.F.G., Franta, Marea Britanie si Italia. Productia industriala a tarilor din OECE, calculata in raport cu indicele 100 in 1938, a fost de 87 % in 1947, 98 % in 1948, 110 in 1949, 122 in 1950, 134 in 1951, repartizata inegal de la o tara la alta, mai pronuntata in Franta, Italia si Germania decat in Marea Britanie. Planul a fost respins de Uniunea Sovietica si tarile satelite, precum si de Finlanda.

Ajutorul acordat a contribuit la asa-numitele «miracole» care s-au inregistrat in tarile occidentale, in primul rand «miracolul german». Rapiditatea revirimentului Germaniei Occidentale a uimit continentul european. Sub conducerea cancelarului crestin-democrat Konard Adenauer (1949-1963) si a ministrului sau al economiei, Ludwig Erhard, incepand cu anul 1956 Germania intra in era prosperitatii. Gratie unei cresteri foarte pronuntate si prelungite (o criza de recensiune afecteaza economia germana doar in 1966-1967), economia ei, sprijinita pe o moneda puternica, deutsche Mark, si un puternic curs ascendent al exportului, devine una dintre primele din lume. In urmatorii douazeci de ani imaginea unei Germanii in ruine i-a luat locul imaginea unei Germanii dezvoltate si prospere.

«Miracolul italian» a fost de alta natura. Fara sa atinga cotele economiei germane, economia acestei tari sarace si lipsite de materii cunoaste o crestere rapida si continua, care, in aproximativ douazeci de ani, face din nordul si centrul tarii - sudul si insulele raman in parte izolate de aceasta ascensiune economica - regiuni industriale moderne. In sectoare precum industria de automobile si electrocasnice Italia isi asigura pozitii puternice pe plan international.

Franta a cunoscut un parcurs deosebit, desi nu se vorbeste de un «miracol francez», prefrandu-se expresia « cei treizeci de ani gloriosi ». Perioada de crestere neintrerupta si accentuata a economiei inceputa in 1945 a durat pana in preajma crizei petroliere din 1973 si a declansarii marii crize mondiale. Aceasta performanta a fost unica in istoria tarii, fapt ce a contribuit la ocuparea primelor pozitii la nivel european dar si mondial.

Dintre tarile occidentale Marea Britanie nu a reusit sa se integreze in curentul de dezvoltare europeana. Cifrele inregistrate in urma scaderii exportului demonstreaza stagnarea economiei britanice, care pierde teren in raport cu celelalte tari europene. Insa, exceptand aceasta contraperformanta, toate tarile Europei Occidentale cunosc o dezvoltare spectaculoasa, pasind in era consumului de masa. Chiar si Spania, care era socotita la sfarsitul razboiului o tara subdezvoltata, era pe calea de a deveni o tara indstriala moderna datorita unei cresteri economice dintre cele mai puternice din lume in anii '60.

Incepand din 1974, Europa Occidentala a fost greu incercata de «dezechilibrul» mondial declansat de prima criza a petrolului, apoi relansata de cea de-a doua, in 1979. Caracteristicile acestei crize au fost neobisnuite, deoarece pe langa un procentaj sporit al somajului au fost inregistrate puseuri inflationiste dintre cele mai puternice, spre deosebire de criza din 1929, cand acest fenomen a fost exact invers. In ceea ce priveste productia ea a continuat sa creasca dar intr-un ritm mai lent iar criza apare ca mai degraba drept o adaptare dificila la transformarile provocate de o crestere foarte indelungata. Incepand cu 1983 tarile occidentale ies din aceasta stare de criza desi consecintele ei au fost simtite si in continuare, in special in tari ca Franta si Marea Britanie unde s-au inregistrat un numar mare de someri.

In perioada postbelica in economia statelor occidentale s-a manifestat un curent legat de implicarea statului in procesul de dirijare a ei. Experienta interbelica, in deosebi criza economica mondiala (1929), a demonstrat necesitatea unui control al economiei, dar nu dupa modelul sovietic, care a dus la lichidarea democratiei si instaurarea unui regim totalitar. Guvernele occidentale au acceptat alte principii ale reglementarii de catre stat a economiei, stabilizarea relatiilor sociale in economie, conform teoriei elaborate de economistul englez, J.M.Keynes. In anii '50-'60 in statele occidentale au fost inregistrate rezultate importante in domeniul social, creandu-se o societate a bunastarii generale. Asigurarile sociale oferite de stat au contribuit la cresterea nivelului de trai a tuturor categoriilor de populatie. Desigur, dezvoltarea economica, in pofida masurilor luate de catre guvernele statelor occidentale, n-a fost scutita si de situatii de criza. In 1974 s-a declansat o criza economica care a cuprins Europa Occidentala, SUA, Japonia, alte tari, dar ea a fost depasita prin masurile eficace ale guvernantilor. Consecintele n-au fost la fel de dezastruoase ca cele din perioada interbelica. Dupa o perioada de invigorare si dezvoltare in anii 1980-1982 economia occidentala a cunoscut o noua situatie de criza, depasita prin aplicarea noilor realizari tehnico-stiintifice.

Demararea procesului integrarii europene

Un fenomen nou pentru statele occidentale a fost intergrarea economica. Dar, inainte de a se ajunge la cooperarea economica, unele state europene au decis sa se uneasca pe plan militar in cadrul Uniunii Europei Occidentale (UEO), creata prin tratatul de la Bruxelles din 17 martie 1948, si in cadrul NATO. Pe de alta parte, Statele Unite si-au manifestat dorinta ca ajutorul Marshall sa fie distribuit in cadrul unei cooperari europene, din care s-a nascut OECE. De altfel, dupa cel de-al doilea razboi mondial, ideea unitatii europene a fost relansata de Winston Churchill, intr-un discurs tinut la Zurich (Elvetia), in 1946, a vorbit despre "Statele Unite ale Europei". In mai 1948, s-a desfasurat la Haga un Congres al Europei, care a avut ca rezultat crearea Consiliului Europei, compus din doua organisme, un Comitet al Ministrilor si o Adunare Consultativa Europeana cu sediul la Strasbourg, care reunea reprezentantii celor 17 membri ai OECE. Activitatea acestui Consiliu s-a limitat insa la discursuri interesante deoarece Marea Britanie se opunea categoric renuntarii la suveranitatea national, spre deosebire de Franta care avea in acel moment o alta atitudine.

In aceste conditii, Jean Monnet, unul dintre promotorii ideii constructiei europene, dupa acest debut dezamagitor, va propune un alt proiect care viza colaborarea in sectoare bine delimitatea. Declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman sta la baza actului de nastere a Comunitatilor Europene. Declaratia era de fapt un plan pus la punct impreuna cu Jean Monnet. Diplomatia franceza se confrunta in acel moment cu o dilema serioasa: ori trebuia sa cedeze in fata presiunii americane si accepta renasterea puterii germane, in ciuda opozitiei opiniei publice franceze, ori isi mentinea o pozitie rigida ce ar fi dus in impas relatiile cu Bonnul. Acestor dificultati politice li s-au alaturat o serie de blocaje de natura economica. Industria otelului era amenintata de o criza de supraproductie iar economiile vest-europene, aflate in plina faza de reconstructie, nu-si puteau permite sa ignore un sector de baza a industriei. In aceste conditii, era necesar gasirea unor solutii, care au fost propuse de Jean Monnet. El considera ca era iluzoriu sa se incerce crearea dintr-o data a unui edificiu institutional supranational complet fara a intampina o rezistenta puternica din partea statelor. In opinia lui, pentru a reusi trebuia ca obiectivele sa fie limitate la domenii precise.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

"Planul Schuman" a fost practice rodul unui complot. Propunerea lui Jean Monnet si a colaboratorilor sai a fost redactata in ultimele zile ale lunii aprilie 1950, intr-o discretie totala, pentru a pastra avantajul surprizei. Robert Schuman si-a insusit propunerea, in calitate de ministru de externe; astfel initiativa a intrat in campul responsabilitatii politice. Propunerea se referea la plasarea intregii productii de carbune si otel a Frantei si Germaniei sub responsabilitatea unei autoritati comune, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene.

Planul a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de catre sase state fondatoare - Franta, R.F.Germana, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg a Tratatului prin care se constituia Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului(CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952. In viziunea fondatorilor saii, iesirea economiei europene din situatia de criza nu se putea realiza decat printr-o organizatie supranationala, apta sa creeze si o modalitate de a integra potentialul economic al statelor.

Un alt proiect propus de Franta a avut o soarta mai putin fericita : este vorba de Comunitatea Europeana de Aparare (CEA), care urma sa permita participarea trupelor germane la apararea Europei in cadrul unei armate europene. Avantajul sperat era realizarea reinarmarii Germaniei, ideea sprijinita de Statele Unite; se dorea, astfel, crearea unei noi institutii europene care trebuia sa tempereze spiritele care planau in jurul unei imagini negative a fortei militare germane. La Paris, la 27 mai 1952, a fost semnat un Tratat de catre cei sase parteneri, care nu va fi ratificat de Adunarea Nationala Franceza din cauza opozitiei hotarate a comunistilor si gaullistilor. Dupa mai multe dispute politice de o violenta extrema, Tratatul a fost respins fara dezbateri la 30 august 1954. In continuare a fost gasita o alta solutie, crearea unei armate germane in cadrul Uniunii Europei Occidentale, o alianta militara incheiata pe o perioada de cincizeci de ani intre cei sase membri ai CECO si Regatul Unit.

Primele succese ale CECO precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeana au determinat ministrii de externe ai celor sase tari fondatoare sa opteze pentru pentru continuarea procesului in domeniul economic. Conferinta de la Messina, din 1955, a incredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe, Paul Henry Spaak, sarcina studierii posibilitstii unei intergrari progresive in acest domeniu. Raportul prezentat de acesta in 1956 a servit drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si a Tratatului Comunitatatii Economice Europeane (Piata Comuna). Tratatele au fost semnate la Roma la 25 martie 1957 si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Scopul noii organizatii era crearea unei piete comune pentru armonizarea politicilor economice si eliminarea obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor si a capitalurilor acestor state. Dupa mai multe dezbateri interne, Marea Britanie a cerut in 1961 sa fie admisa ca membru, la fel si Danemarca, Irlanda, Norvegia, dar au fost respinse prin veto-ul presedintelui francez, generalul de Gaulle. Un deceniu mai tarziu, la 1 ianuarie 1973, Europa celor sase va deveni Europa celor noua prin admiterea Marii Britanii, Danemarcii si Irlandei in aceasta organizatie, electoratul norvegian respingand propunerea de aderare. Aceste acorduri internationale, la care au aderat pe parcurs si alte state, au avut un impact deosebit pentru dezvoltarea economica a statelor membre, fiind lichidate barierile vamale si creandu-se o importanta piata de desfacere. In 1981 devine Europa celor zece, prin aderarea Greciei, si in 1986, Europa celor douasprezece, dupa aderarea Spaniei si Portugaliei. Incepand cu 1979, Parlamentul european este ales prin sufragiu universal.

Incetineala cu care se realizeaza constructia europeana se explica prin foarte puternica impregnare nationala a unor popoare, carora le este dificil sa se dezica de unele elemente ale suveranitatii statele in favoarea unei autoritati politice comunitare. Astfel, ele sunt reticiente atunci cand se pune problema transformari comunitatii economice intr-o comunitatea politica. In pofida acestor piedici, institutiile europene au reusit sa ocupe un loc important in viata Europei, fapt demonstrat prin Actul unic european, urmat de alte decizii importante adoptate la Maastricht in 1992, un alt pas considerabil in constructia europeana.

Studiu de caz- Situatia Frantei dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Perioada 1945-1947 este cea a reconstructiei Frantei. Guvernul de Gaulle, inspirandu-se din programul elaborat de Consiliul National al Rezistentei din martie 1944, a pus bazele redresarii. A fost lansat un program de nationalizari, fara precedent in tarile occidentale, cu scopul de a permite statului de a se ocupa de reconstructie. Acest program viza domenii ca cel a energiei, industriei de automobile, aeronautica, acordarea creditelor si companiile de asigurari. Cel insarcinat sa se ocupe de un Comisariat al Planului a fost Jean Monnet. A fost elaborat si un important program social: revenirea la libertatea sindicala, crearea unor comitete de intreprinderi (februarie 1945), infiintarea asigurarilor sociale (octombrie 1945).

La 21 octombrie 1945, are loc un referendum si alegeri pentru Adunarea Constituanta. Pentru prima oara la alegeri participa si femeile. Sef al guvernului a fost ales generalul Charles de Gaulle, dar el demisioneaza la 20 ianuarie 1946, in semn de protest ca nu a fost consultat in privinta Constitutiei si ministrii sai au fost obstructionati. Noua Constitutie a fost acceptata prin referendumul din 13 octombrie 1946, fapt ce consemneaza instituirea a celei de-a IV-a Republici.

Au fost organizate alegeri pentru Adunarea Nationala la 10 noiembrie 1946. Rezultatele consemnau preponderenta "tripartidismului": comunistii, reprezentantii Miscarii Republicane Populare si socialistii. Socialistul Vincent Auriol, devine primul presedinte al celei de-a IV-a Republici in ianuarie 1947, iar Paul Ramadier este ales presedinte al Consiliului de Ministri.

Guvernul se confrunta cu o noua opozitie politica in aprilie 1947 - este vorba de Adunarea Poporului Francez, grupare politica infiintata de generalul de Gaulle cu scopul de a combate "regimul partidelor". Partidele aflate la putere, alcatuiesc intre cele doua forte: comunistii si gaullistii, majoritatea celei de-a treia forte, care va dura pana in 1951. Urmeaza o perioada a instabilitatii guvernamentale (10 guverne intre anii 1948-1952), dar portofoliile cele mai importante revin de fiecare data acelorasi persoane, fapt ce permite continuarea procesului de redresare economica precum si cel de constructie europeana. Franta cunoaste o perioada de puternica dezvoltare, care mai tarziu va fi numita "cei treizeci de ani gloriosi" ai economiei franceze.

Disputa legata de ratificarea tratatului prin care se creaza Comunitatea Europeana de Aparare (C.E.D.) divizeaza Adunarea Nationala din 1952 pana in 1954. La 18 iunie 1954, Adunarea Nationala il investeste pe radicalul Pierre Mendes France cu scopul de a rezolva problema Indochinei. El se angajeaza sa negocieze pacea in interval de o luna: acordurile semnate la Geneva, la 21 iulie 1954, ilustreaza reusita sa.

Incepand din iarna 1954-1955, viata politica franceza este macinata de problema algeriana. Alegerile din 2 ianuarie 1955 sunt marcate de victoria relativa a Frontului republican, socialistul Guy Molet devinind Presedinte al Consiliului de Ministri. Bilantul celui mai indelungat guvern din timpul celei de-a IV-a Republici (februarie 1956 - mai 1957) il constituie: trei saptamani de concediu platit, Fondul national de solidaritate, independenta Tunisiei si Marocului (martie si mai 1956), lege-cadru asupra Africii negre (iunie 1956); semnarea tratatelor de la Roma prin care s-a infiintat Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) si Euratom (martie 1957).

Presedintele Coty il invita la 29 mai 1958 pe de Gaulle sa ocupe functia de presedinte al Consiliului de Ministri, iar la 1 iunie acesta este investit de Adunarea nationala, care-i acorda puteri depline timp de sase luni si-l insarcineaza cu pregatirea unei noi Constitutii. Cea de-a IV-a Republica, instaurata in 1946, nu a rezistat problemelor ridicate de decolonizare, totusi, ea a reusit sa modernizeze profund structurile sociale ale Frantei si sa gestioneze o dezvoltare economica fara precedent.

Noul proiect constitutional, inspirat de ideile generalului de Gaulle, este aprobat la referendumul din 28 septembrie 1958, intrand in vigoare la 4 octombrie 1958, fiind primul act juridic al Republicii a V-a. Constitutia a limitat drepturile parlamentului dar a extins si drepturile puterii executive, in special cele ale presedintelui. De Gaulle va concentra in mainile sale atat politica interna, cat si politica externa.

In domeniul extern, el a recunoscut dreptul algerienilor la independenta, Alegria declarandu-se stat independent in martie. Dupa alegerea sa a doua oara, in 1965, de Gaulle a pus problema iesirii Frantei din organizatia militara a blocului NATO, luand aceasta decizie in februarie 1966. In conceptia lui de Gaulle, Europa nu se limita numai la partea vestica, ci se intindea "de la Atlantic pana la Urali", pledand astfel pentru revizuirea atitudinii fata de U.R.S.S. si alte state socialiste. In privinta Comunitatii Economice Europene, de Gaulle s-a opus extinderii si admiterii Marii Britanii, Irlandei, Danemarcei si Norvegiei. In aprilie 1969, de Gaulle si-a dat demisia. S-a stins din viata la 9 noiembrie 1970, la varsta de 80 de ani.

Alegerile prezidentiale din iunie 1969 au fost castigate de fostul priemier, Georges Pompidou, care a afirmat ca va promova o politica de edificare a unei societati moderne. In domeniul extern a urmat in linii mari cursul elaborat de de Gaulle. In relatiile cu S.U.A. a promovat o politica de apropiere si imbunatatire a relatiilor, dar a refuzat de a intra in NATO.

Dupa decesul subit a lui Pompidou in aprilie 1974, noul presedinte a devenit Valery Giscard d'Estaing. Programul lui prevedea reforme sociale in spiritul liberalismului. In domeniul extern s-a mentinut pe pozitiile lui de Gaulle, promovand o politica de sine statatoare. Si-a asumat rolul de aparator al intereselor europene, Valery Giscard d'Estaing, renovand ideile "europenismului" si a "corectand" politica de integrare a Frantei in Comunitatea Europeana.

Alegerile prezidentiale din primavara anului 1981 au fost castigate de liderul Partidului Socialist Francez, Francois Mitterand, care a reusit sa fie ales in calitate de presedinte si, la urmatorul scrutin, din mai 1988. Alegerile pentru Adunarea Nationala din 1986 au fost castigate de fortele de dreapta - Adunarea pentru Republica, condusa de Jacques Chirac si Uniunea Franceza pentru Democratie, liderul careia era Valery Giscard d'Estaing. Noul guvern a fost format de Jacques Chirac. Francois Mitterand dizolva in 1988 Adunarea Nationala si convoaca alegeri, soldate cu victoria socialistilor. Acestia si-au propus un program guvernamental menit sa amelioreze situatia financiara, dar rezultatele au fost modeste.

Pe plan european, Franta a dat dovada de mai multa initiativa. In 1990, Mitterand s-a pronuntat pentru crearea unei Confederatii a tuturor statelor europene. In ianuarie 1992, Franta a propus partenerilor din C.E.E. elaborarea unui program comun al doctrinei europene nucleare. Presedintele francez s-a pronuntat pentru ratificarea Tratatului de la Maastricht, referendumul fiind organizat in Franta la 20 septembrie 1992.

Subiecte pentru examinarea finala

Enumerati principalele consecinte ale celui de-al doilea razboi mondial in tarile Europei Occidentale.

Care a fost rolul Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare in redresare postbelica a tarilor occidentale?

Care a fost scopul Planului Marshall si rolul sau in reconstructa Europei Occidentale?

Ce fenomene au fost inregistrate in tarile occentale in procesul redresarii economice?

Care a fost rolul atribuit Consilului Europei de catre tarile fondatoare ?

Ce urmarea Jean Monnet prin proiecte sale si care a fost rolul lui Robert Shuman in procesul constructiei europene ?

Cum au fost create primele comunitati europene si ce scop aveau ele ?

De ce a esuat proiectul privind Comunitatea Europeana de Aparare ?

Mentionati cauzele crizei Republicii a IV-a franceze.

Care a fost rolul generalului Charles de Gaulle in perioada Republicii a IV-a si ce pozitie a adoptat el fata de guvernele ei ?

In ce conditii a revenit Charles de Gaulle in viata politica a Frantei si ce impact a avut aceasta decizie asupra Frantei ?

Mentionati cateva trasaturi ale politici externe promovate de generalul de Gaulle.

Care a fost linia politica adoptata de succesorii lui de Gaulle ?

Ce atitudine au avut Franta fata de procesul constructiei europene ?

Test de autoevaluare 1.

I.            Raspundeti prin Adevarat sau Fals

Tarile Europei Occidentale au fost slab afectate de cel de-al doilea razboi mondial, economiile lor inregistrand pierderi minime spre deosebire de economiile tarilor Americii Latine.

F.

Germania era printre primile tari vizate de Planul Marshall si a beneficiat de un ajutor considerabil pentru redresarea economica.

A.

Marea Britanie a inregistrat cele mai inalte cote in dezvoltarea economica postbelica fapt ce a permis ocuparea primelor pozitii la nivel european si mondial in mai multe domenii.

F.

Un rol important in solutionarea crizei Republicii a IV-a si elaborarea unei noi Constitutii l-a jucat generalul Charles de Gaulle.

A.

Un singur raspuns corect:

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.) a fost creata in urma deciziilor adoptate la Conferinta de la

1. Londra
2. Washington
3. Bretton Woods (New Hamshire)
4. Paris

R. c.

Propunerea generalului Marshall din 5 iunie 1947 a fost cea care a dus la crearea, prin Conventia de la Paris din 16 aprilie 1948 a

1. Uniunii Europei Occidentale (UEO)
2. Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE)
3. Consiliului Europei
4. Comunitatii Europene de Aparare

R. b.

Ordonati variantele de raspuns

1. Winston Churchill la Zurich (Elvetia) vorbeste despre "Statele Unite ale Europei".
2. La Haga are loc un Congres al Europei, care a avut ca rezultat crearea Consiliului Europei.
3. Robert Shuman, ministru de externe francez, prezinta Declaratia care viza crearea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului.
4. Charles de Gaulle infiinteaza gruparea politica  Adunarea Poporului Francez care se afla in opozitie.

R. 1243

1. Alegerile prezidentiale castigate pentru prima oara de de liderul Partidului Socialist Francez, Francois Mitterand.1981
2. Europa celor sase devine Europa celor noua.
3. Semnarea la Paris, de catre statele fondatoare a Tratatului  prin care se constituia Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului(CECO)
4. Noul proiect constitutional, propus de generalul de Gaulle, este aprobat la referendum.

R. 34 21

Completati

Conferinta de la . . . . ., din 1955, a incredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe, . . . . . . , sarcina studierii posibilitatii unei intergrari progresive in domeniul economic.

Messina Paul Henry Spaak

Dupa mai multe dezbateri interne, . . . . .a cerut in 1961 sa fie admisa ca membru, la fel si . . . . ., . . . . ., . . .. , dar au fost respinse prin veto-ul presedintelui francez, generalul . . . . . . ..

Marea Britanie Danemarca Irlanda Norvegia de Gaulle

Test de autoevaluare 2.

II.          Raspundeti prin Adevarat sau Fals

Planul Marshall era destinat redresarii economiei tarilor afectate de razboi, in fara celor care au fost aliatii Germaniei.

F.

Alegerile prezidentiale din iunie 1969 au fost castigate de Georges Pompidou, fost prim-ministru in perioada presedintelui de Gaulle.

A.

Alegerile prezidentiale din 1988 au fost castigate de fostul primar al Parisului, Jacques Chirac.

F.

Tarile fondatoare a Comunitatii Economice Europene au fost Franta, Marea Britanie, SUA si Italia.

F.

Ordonati variantele de raspuns

1. Valery Giscard d'Estaing devine presedinte al Frantei.
2. Spania si Portugalia adera la Comunitatea Economica Europeana
3. A fost creata Uniunea Europei Occidentale (UEO).
4. La Paris a fost semnat Tratatul privind Comunitatea Europeana a Apararii.

R. 3412

1. Marea Britanie, Irlanda si Danemarca adera la Comunitatea Economica Europeana

2. A fost creata Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE)

3. Alegerile din Franta sunt castigate de Frontul republican iar socialistul Guy Molet devine Presedinte al Consiliului de Ministri

4. Francois Mitterand este reales in calitate de presedinte.

R. 2 3 1 4

Completati

Declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, . . . . , sta la baza actului de nastere a Comunitatilor . . . . .

R.    Robert Schuman Europene

Alegerile prezidentiale din . . . . ..1969 au fost castigate de fostul premier, . . . . , care a afirmat ca va promova o politica de edificare a unei societati moderne.

R. iunie Georges Pompidou

Tema de casa

Elaborati o cronologie a constructiei europene si mentionati principalii actori implicati in acest proces.

In urmatorul capitol vom analiza principalele transformari ce s-au produs in tarile Europei de Est in perioada postbelica.