Feudalismul dezvoltat in Europa si Orientul Apropiat

Perioada aceasta marcheaza triumful definitiv al epocii feudale, apogeul acesteia, a relatiilor tipic medievale si variaza de la o regiune geografica la alta. In Europa apuseana a inceput odata cu secolele XI-XII pana in secolele XV-XVI, iar in cea rasariteana din secolele XI-XIII pana in secolele XVI-XVII.

Progresele cele mai insemnate au fost in agricultura; au aparut si s-au dezvoltat multe orase, s-a intensificat schimbul de marfuri, a crescut importanta monedei in relatiile de schimb. Se definitiveaza rela tiile feudale, se organizeaza domeniul feudal si structura sociala tipica acestei perioade. De asemenea importante realizari spirituale vor marca aceasta epoca.

Dezvoltarea economica - aparitia oraselor

In Europa apuseana dupa secolul al XI-lea s-a dezvoltat sistemul de cultura cu 2-3 tarlale, aparand plugul greu de fier si se ingrasa ogoarele. Se incearca diversificarea productiei agricole pentru satisfacerea necesitatilor de consum alimentar ale societatii, dar si pentru comert. Cresterea animalelor ramane o ocupatie de baza la toate popoarele, pasunile se extind in defavoarea padurilor. S-a imbunatatit tehnica extragerii, topirii si prelucrarii metalelor, cu specialisti in acest domeniu - mestesugarii. S-au remarcat mesterii armurieri deoarece razboiul ramane aproape un fapt cotidian, iar solicitarile erau numeroase. Specializarea meseriasilor a dat impuls schimbului de produse, iar activitatea mestesugareasca mai intensa s-a pastrat mai ales in orasele italiene sau cele din sudul Frantei si Spania, legate in special de comertul cu Imperiul Bizantin si Orient precum - Venetia, Neapole, Ravena, Bari, Genova, Pisa, Florenta, Marsilia, Toledo. Drumurile comerciale ce legau nordul de sudul Europei erau frecventate de negustori desi arabii si normanzii au prefacut in ruine multe din orasele de la tarmul marii si nu numai. Apusul Europei cunoscuse decaderea oraselor iar cele care ramasesera erau doar centre administrative si religioase. In Imperiul Bizantin au continuat sa existe vechi centre ale productiei mestesugaresti si comerciale.

Noile orase ce se vor forma dupa secolul al X-lea vor avea functii complexe. Problema aparitiei lor a fost mult discutata. Progresul economic datorat dezvoltarii agriculturii si mestesugurilor, opririi incursiunilor arabe, normande si ungare face sa creasca gradul de siguranta in societatea feudala, anarhia fiind mult diminuata si datorita cresterii puterii centrale. Statul acorda o mare importanta dezvoltarii oraselor care aduc venituri importante atat de necesare, dar care sunt si un sprijin impotriva atacurilor feudalilor.

Se intensifica schimbul dintre sat si oras, iar mestesugarii se desprind de ocupatiile agricole, constituindu-se in grupuri aparte. Cei asezati pe domeniile feudale isi vand acum produsele si in alte parti, fug la orase iar alaturi de ei fug si acei tarani ce le cunosteau mestesugul. Ei s-au asezat pe langa manastiri sau centre administrative creandu-se aglomerari de populatii. Uneori orasele au aparut si intr-un centru rural bogat, care se dezvolta - precum Freiburg.

Mai multe teorii au fost emise in legatura cu caile aparitiei oraselor :

Teoria romanistica - considera orasul ca dezvoltat din orasul roman.

Teoria domeniilor - orasul aparut in legatura cu domeniile feudale.

Teoria marcii - aparut in jurul obstii marci.

Teoria burgurilor - aparut in jurul unei cetati - burg Kremlin.

Teoria pietelor - orase aparute in locuri unde se tineau targuri periodice , la intersectia unor drumuri comerciale. Unii autori combina teoriile burgurilor si pietelor -H. Pirenne (belgian), A. Otetea.

Perioada aparitiei oraselor difera de la o tara la alta. Cele italiene, mai ales cele din nord, despre care se spune ca sunt vechi romane au totusi un continut nou. In Franta au aparut Parisul si Marsilia, iar apoi unele in Flandra si Germania de Nord.

Orasul medieval este considerat o zona economica locuita in special de negustori si mestesugari, ea fiind o atractie si pentru populatia rurala. Opozitia dintre orase si feudali devine de multe ori deschisa, deoarece pentru acestia din urma activitatea economica era considerata rusinoasa.

Un exemplu demn de mentionat : in anul 1128 micul oras Dentz de peste Rin, din fata Coloniei (Köln), ardea, iar abatele manastirii Saint Heribert, (celebrul Rupert, teolog legat mult de traditii) vede in aceasta mania lui Dumnezeu, pedepsind locul care, devenise centru de schimburi. Ideea de a se aseza in orase insemna a opta pentru o lume proprie, unde se creaza mentalitati noi, dar mai ales era o lume activa.

Se dezvolta un patriotism orasenesc cu un important rol in organizarea apararii, ori pentru a obtine independenta. Lupta a inceput impotriva seniorilor in secolul al XI-lea cand primul oras - Cambrai - a obtinut dreptul de Comuna.

Dupa lupte indelungate, rezultatele au fost diferite; unele au obtinut autonomia deplina, drept de Comuna, altele imparteau dreptul de administrare cu puterea legala. Orasele autonome isi alegeau puterea locala, de pilda, consiliul municipal in frunte cu un burgermaister in Germania - Mainz. In cursul luptelor pentru independenta oraselor a fost obtinuta libertatea personala a orasenilor. Daca un taran fugea la oras si nu era prins un an si o zi devenea om liber ("aerul de oras te face liber"). Locuitorii lui erau foarte mandri de tot ce se realiza in oras, indiferent de starea sociala. Un florentin era un florentin, iar un genovez se considera in primul rand un genovez apoi italian.

Comertul medieval

In aceasta perioada comertul se dezvolta in doua zone principale.

zona Marii Mediterane ce facea legatura dintre tarile Europei de Vest si tarile Europei rasaritene, controlata in buna masura de orasele italiene Genova si Venetia.

regiunea care cuprindea Marea Baltica si Marea Nordului avand ca centru regiunea Flandra. Intre acestea existau drumuri de legatura  comerciale care puneau in valoare surplusul de produse agricole si mestesugaresti. De mare importanta era stramtoarea Gibraltar ce ofera posibilitatea controlului vaselor care treceau din Marea Mediterana in Oceanul Atlantic. Pe uscat legatura oraselor italiene era asigurata prin trecatorile Saint Gothard, Saint Bernand si Mont Cenis, cu zonele comerciale din Germania de Nord si Europa centrala. Un sir de orase au luat nastere de-a lungul drumurilor comerciale ce treceau si prin partile romanesti precum Sibiu, Brasov, Braila, Galati, Cetatea Alba, Chilia. Numeroase balciuri se tineau periodic in Franta precum Champagne, Lyon, Provence sau in Tarile de Jos la Ypres, Bruges; Ferrara in Italia sau Medina del Campo in Spania, unde marfurile erau aduse atat din imprejurimi, dar si din regiuni indepartate.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

In aceasta perioada comertul era complicat deoarece pe mare pandeau piratii, iar pe uscat cavalerii-talhari. Se plateau taxe foarte multe, seniorii le percepeau la trecerea peste poduri, facand poduri si peste uscat iar peste rauri puneau lanturi. Atunci cand se trecea pe un domeniu se plateau taxe. Impotriva lor negustorii s-au organizat in bresle, ghilde sau companii ce aveau rolul de asigura tranzitul marfurilor in buna stare. Comertul era mai complicat si din alte motive ; fiecare senior laic sau eclesiastic batea moneda proprie iar banii erau numai din metal. Pentru a deosebi o moneda buna de una falsa s-a nascut profesiunea de zaraf. Cu timpul, datorita nesigurantei drumurilor a inceput sa se faca transferul de bani la mare distanta si anume, cel care pleca la balci depunea la zaraf o suma de bani pentru care primea o chitanta prin care agentul zarafului de la balci era obligat sa plateasca suma de bani inscrisa celui care poseda chitanta. Operatiile de transfer s-au unificat cu cele de credit si au stat la baza aparitiei bancilor. De prin secolul al XIII-lea feudalii se imprumutau cu bani de la acesti bancheri, dar neputind plati datoria multi se ruinau, schimbandu-se structura sociala a statului.

Incetul cu incetul, legaturile dintre Hansa germana si orasele italiene, mai ales cele din nord, se stabilizeaza pe mare, mai ales dupa ce aceasta incepe sa fie mai sigura. De altfel Genova si Venetia stabilisera din secolul al XIII-lea contoare comerciale si pe tarmurile Marii Negre, mai ales dupa caderea Constantinopolului sub loviturile cruciate in 1204. Coloniile genoveze de la Caffa si Mangop, Licostomo si Cetatea Alba aveau sa joace un rol important in istoria acestei zone. De acum, moneda, de diferite proveniente, incepe sa joace un rol din ce in ce mai important mai ales in centrele urbane. Pentru a raspunde la necesitatile banesti, orase precum Florenta, Genova, Venetia sau suveranii spanioli, francezi, germani, englezi vor bate mai intai monede de argint, apoi de aur (florinul florentin in 1252, scudul lui Ludovic cel Sfant - 1263-1265, ducatul venetian - 1284). Moneda, prin efectele folosirii sale, va patrunde si in mediul rural contribuind la transformari decisive in relatiile agrare medievale.

Structura sociala in orase si organizarea administrativa

Dezvoltarea economica a oraselor a avut drept consecinta un spor demografic semnificativ cu o rata a cresterii constant pozitiva ca, cele din Occidentul medieval. Este adevarat, aglomerarile urbane au trebuit sa faca fata unor pericole de care lumea rurala era mai ferita, precum bolile molipsitoare - mai ales ciuma - care, in anumite perioade facea ca numarul populatiei sa scada.

Cele mai multe orase aveau cateva mii de locuitori, iar cele mari se puteau apropia de 100000 precum Milano, Florenta 95000 sau Venetia 90000. Parisul avea in prima jumatate a secolului al XIV-lea 80000, iar Londra 60000.

Orasul nu avea o suprafata prea mare : in centru se situa piata unde in general era amplasata si primaria.

Structura sociala complexa era in continua transformare, adaptare. Ocupatiile de baza - mestesugurile si comertul - vor duce, cu timpul la o diferentiere sociala datorita diferentei de avere.

Astfel, un patriciat orasenesc format din negustorii bogati, proprietarii de manufacturi, banci, corabii vor avea rolul principal in conducerea politica a asezarii (maiores, potentes, popolo grasso). Majoritatea populatiei o constituiau negustorii saraci si mestesugarii care erau cunoscuti sub denumirea de minores, popolo minuto - langa care se mai adauga muncitori zilieri straini. La orase mai locuiau si nobili ce puteau proveni fie din fostii stapani ai orasului sau veniti din alta parte. Clericii nu lipseau, bucurandu-se de anumite privilegii. De asemenea, orasul gazduia, datorita functiilor sale administrative si militare si slujbasi ai puterii centrale sau ostasi.

Intre cei bogati si marea masa a populatiei au izbucnit deseori conflicte - unele sangeroase - cu rezultate schimbatoare, uneori, reprezentanti ai breslelor reusind sa patrunda in conducerea oraselor.

In regiunile unde faramitarea politica a dainuit de-a lungul evului mediu, orasele s-au bucurat de autonomie sau chiar de independenta. Erau republici orasenesti de care depindeau si regiunile rurale din jur - Genova, Venetia, Pisa, Florenta, Siena, sau orasele imperiale germane - Bremen, Hamburg, Lübek, Frankfurt pe Main - care recunosteau doar nominal autoritatea imparatului si care erau de fapt independente adica puteau intretine armate, incheia aliante, aveau dreptul de a bate moneda, de a se organiza in uniuni orasenesti precum Hansa germana.

In statele in care puterea centrala era mai puternica, orasele se bucurau de autonomie limitata, precum cele din Franta si Anglia. Autoritatea se exercita in numele regelui de catre reprezentanti regali cu largi atributii judiciare, administrative si fiscale.

Orasul era condus dupa reguli proprii , existand uneori un drept negustoresc sau drept al targului constatat si in Moldova din secolul al XV-lea. Principalul organism politic era sfatul orasenesc sau consiliul municipal, ales anual, alcatuit din 12 membrii - jurati, pargari, consuli etc. in frunte cu un primar - magister civicum, jude, burgermeister.

Insemnatatea orasului medieval

Orasul a dat impuls dezvoltarii economice.

La oras au aparut mai intai relatiile capitaliste.

S-a diversificat structura societatii medievale.

A sprijinit in unele state centralizarea si intarirea puterii centrale.

Orasele au devenit centre culturale cu potential deosebit in lumea medievala.

Structura societatii feudale

Societatea feudala a fost structurata pe clase si categorii sociale ce au cunoscut de-a lungul epocii numeroase transformari, prefaceri datorate conditiilor specifice. Relatiile ce s-au stabilit intre ele s-au format in conditii deosebite de la o regiune la alta, cu implicatii si urmari diferite in timp si spatiu. De remarcat ca, componenta societatii medievale a fost in general aceeasi, cu doua clase fundamentale aflate la polurile opuse - feudalitatea si taranimea care la randul lor au cunoscut structurari si subimpartiri.

Taranimea

A format majoritatea populatiei : factor economic fundamental, a fost supusa unor numeroase transformari atat in statutul juridic cat si in cel economic. Cea libera, mai putin numeroasa in secolele XI-XIII, s-a mentinut mai ales in zonele periferice ale statelor, la granite dar si acolo unde conditiile geografice nu permiteau aservirea ei. A continuat sa traiasca in vechile obsti satesti, taranii fiind in proprietatea unui lot de pamant, folosind in comun padurile, pasunile, apele si pamantul nelucrat. Aveau o situatie mult mai buna decat cea a taranului dependent. Datorau unele slujbe catre stat, mai ales serviciu militar pe timp de razboi.

Cea mai mare parte a taranimii o constituia taranimea aservita cunoscuta sub numeroase nume ce difera de la o tara la alta. Lipsa libertatii de stramutare constituia cea mai grava atingere a demnitatii lor. Doua categorii ale taranilor dependenti - serbi fara libertate si tarani "liberi in dependenta" adica liberi ca persoana, dar legati de stapanul feudal pentru pamantul pe care il primeau in folosinta -cunoscuti si sub numele de jeleri.

Numeroase servituti personale apasau viata serbilor; sarcini feudale erau in bani, munca, natura si nefiind riguros reglementate, abuzurile vin sa faca viata si mai insuportabila. Dreptul de a incasa taxele, amenzile sau alte redevente apartinea nobilului, stapanului feudal si de aceea nobilimea s-a opus reglementarii acestora prin lege.

Principala forma a obligatiilor taranimii dependente o reprezenta renta feudala, predominanta era mai ales cea in munca si produse. Cea in bani era mult mai mica. Aceasta din urma va creste ca importanta odata cu cresterea circulatiei bunurilor si a banilor. Renta in munca ajungea pana la 3-4 zile pe saptamana, dar cum nu era fixata riguros cantitatea de munca ce trebuia prestata, se putea ajunge la toate zilele saptamanii. Renta in produse era perceputa din produsele agricole si animaliere din gospodaria taraneasca ce reprezenta, de obicei, a noua (nona) sau a zecea (decima) parte din productie.

Catre sfarsitul perioadei medievale, renta in produse si in munca va fi transformata renta in bani. Drept consecinta a crescut importanta muncii taranului care-si putea vinde produsele pe piata si de aici necesitatea eliberarii lui din serbie.

Taranii dependenti mai aveau sarcini si fata de biserica (decima) si stat - mai ales sub forma impozitelor publice.

Treptata reducere a clacii a facut ca legarea de glie sa nu mai fie necesara, libertatea taranului fiind necesara pentru a-l cointeresa. Nobilul incepe sa fie mai interesat sa-si lucreze pamantul cu muncitori sezonieri, degrevandu-se de obligatiile pe care le avea fata de taranii, care, neavand pamant in proprietate, de multe ori erau alungati, pamantul arabil fiind transformat in pasuni. Cazul Angliei este tipic, unde o buna parte a taranimii si-a parasit satul si s-a indreptat spre orase. Rascumpararea din serbie s-a putut face si in schimbul unei mari sume de bani, sursa importanta pentru veniturile statului si nobilimii.

In regiunile aflate sub autoritatea oraselor, taranii au fost eliberati mult mai devreme si datorita cresterii cererii fortei de munca. Astfel, Verona i-a eliberat in 1207, Parma 1234, Bologna 1256, 1257, si 1282, Florenta 1289 si 1290.In Franta, in regiunile din sud unde existau mai multe orase eliberarea taranilor a inceput in secolele XII si XIII, iar in Anglia in secolul XIV.

Germania a cunoscut doua situatii diferite. In partea de vest de Elba eliberarea s-a facut intre secolele XIII si XV, pentru ca activitatea economica era mult mai intensa si orasele jucau un rol important aici, in timp ce la est de Elba relatiile servile au dainuit. Cresterea exportului de cereale a dus la transformarea rentei in bani in renta in munca rezerva feudala fiind in continua crestere. Desigur, regimul prestatiilor a fost influentat si de rezistenta antifeudala a taranimii, numeroase rascoale zguduind societatea feudala.

Nobilimea medievala,

Clasa sociala formata intr-o indelungata perioada de timp si din surse diferite. Relatiile dintre membrii acestei clase erau dominate de relatiile de vasalitate, in sens mai precis relatii feudovasalice. Exista credinta ca toti seniorii, feudali, printr-o retea foarte incurcata de rudenie se trageau din familii regesti, de aici privilegiile pe care le aveau erau considerate ca venind din negura vremurilor si de aici concluzia ca sunt imuabile. Cu greu se putea trece pragul pentru a putea intra in randul nobilimii daca nu era prin nastere - pentru ca innobilarile se fac rar.

Ritualul vasalic avea trei momente distincte - omagiul, juramantul de credinta si investitura, cu reguli bine stabilite.

Feudul cu care seniorul il inzestra pe vasal pentru a-si intretine familia este suportul material al legaturii vasalice si putea fi un bun funciar sau alt bun aducator de benificii - functie, dreptul de a incasa unele taxe sau rente feudale. Era conditionat de indeplinirea unor slujbe si a pastrarii credintei. Putea fi lasat mostenire dar in cazul in care seniorul sau vasalul decedau, detinatorul feudului trebuia sa repete juramantul vasalic.

Vasalul avea dreptul la protectia seniorului, atat el, cat si familia si averea sa. Daca seniorul nu-l proteja, legatura vasalica se considera rupta si feudul trecea in proprietatea deplina a vasalului. Daca acesta din urma dadea dovada de necredinta era acuzat de felonie - la noi hiclenie - si i se lua feudul. Vasalul era dator si cu sfat si cu ajutor fata de senior (consilium et auxilium) care putea fi si banesc atunci cand seniorul cadea in prizonierat, la armarea de cavaler a primului sau fiu, casatoria primei fiice, iar in Franta si la plecarea in cruciada.

Un vasal putea detine feude de la mai multi seniori deodata, dar era obligat sa ierarhizeze legaturile vasalice in omagiu ligiu - principal, neconditionat si omagiu plan - secundar. Se intelege ca in caz de conflict, vasalul era dator catre cel caruia ii depusese omagiu ligiu.

Ierarhizarea raporturilor vasalice arata structura clasei feudale - piramida feudala - regele in frunte si apoi seniori - nobili - care sunt toti vasalii regelui, acestia aveau la randul lor vasali. Un vasal nu avea obligatii fata de seniorul seniorului sau - "Vasalul vasalului meu nu este vasalul meu." Din randul nobilimii faceau parte si cavalerii a caror principala ocupatie era lupta cu armele in numele unor idealuri mai mult sau mai putin nobile.