Contextul juridic al razboiului din Irak

Pentru a putea sustine ca anumite drepturi au fost incalcate, neglijate, ori trecute cu vederea trebuie mai intai sa intelegem ce sunt drepturile si mai apoi care sunt acele drepturi. Avand in vedere ca tema lucrarii noastre se refera la incalcarea drepturilor unor persoane, mai precis a unor noncombatanti aflati pe teritoriul tarii in care este in desfasurare un conflict armat, cel mai mare interes il vor prezenta Drepturile Omului.

1.1  Scurt istoric al documentelor importante pentru Drepturile Omului

Drepturile Omului au o istorie a lor care se intinde pe parcursul a mii de ani. Ele apar sub diferite denumiri in anumite filozofii, in conceptii religioase si ca practici in anumite culturi. Totusi, in marea lor majoritate, ceea ce am ajuns noi sa intelegem prin Drepturile Omului in contemporaneitate, si anume acel set de reguli juridice si de moralitate, au aparut in istoria relativ recent.

Suntem obligati sa incepem cu primul artefact care atesta existenta unor drepturi ale omului. Acesta este Cilindrul Cyrus, datat din 539 I.C. pe care este inscriptionata in cuneiforme, o declaratie a regelui persan Cyrus cel Mare. In aceasta declaratie regele Cyrus isi prezinta respectul pentru fiintele umane si pare sa promoveze toleranta religioasa si conceptul de libertate.

Primul act de mare importanta in istoria Drepturilor Omului il are Magna Carta, aparut in 1215 in Anglia, carta in care aparea ca obligatorie apararea anumitor drepturi ale "subiectilor" regatului. Regatul Unit ne ofera si The British Bill of Rights, aparut in 1689. Insasi denumirea alternativa a acestui document specificand faptul ca este "un act care declara drepturile si libertatile subiectilor."

Statele Unite ale Americii vin cu urmatorul mare pas in implementarea drepturilor omului, incluzand in a lor Declaration of Independence cateva drepturi fundamentale ale omului si continuand cu Virginia Declaration of Rights in acelasi an. Sunt urmati indeaproape de Franta, care in 1789 publica Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului.

Termenul efectiv de "drepturile omului" a inceput sa aiba sensul pe care il recunoastem astazi undeva prin secolul 19, dupa ce de-a lungul secolelor 18 si 19 tot mai multi filosofi au devenit interesati in acest subiect, dezvoltandu-l si aprofundand studiile despre "drepturile omului".

In ceea ce priveste Drepturile Omului in prezent, ca parte integranta a dreptului public international, acestea sunt prezentate ca o ramura aparte avand ca sursa juridica Carta Internationala a Drepturilor Omului, denumirea generica a celor cinci documente adoptate in cadrul O.N.U.: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, doua pacte cu privire la drepturile omului (1966) si doua protocoale relative la pactele din 1966, aparute in 1966 si 1989.

In prezent avem declaratii care se ocupa de o anumita categoria a societatii-Declaratia Drepturilor Copilului din 1923, Declaratia Drepturilor Popoarelor Indigene din 2007- si conventii care vizeaza o anumita regiune geografica- Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului, Conventia Americana asupra Drepturilor Omului, Carta Africana asupra drepturilor Omului.

1.2 Cadrul legislativ al interventiei armate din Irak

Aici exista doua tipuri de norme juridice la care ne putem referi. Normele juridice referitoare la civilii din Irak, cei asupra carora ne indreptam in principal atentia si norme juridice care se refera la conflict in ansamblu. Prima categorie isi gaseste majoritatea reglementarilor juridice in Drepturile Omului si Dreptul Umanitar iar a doua categorie cade sub incidenta Dreptului razboiului Dreptului conflictelor armate.

La o judecata superficiala ar parea ca este simplu sa demonstrezi daca un stat a incalcat drepturile altui stat ori ale unor indivizi. Practica juridica demonstreaza insa ca nu este deloc usor.

Irak si SUA, fiind state independente, sunt ambele subiecte primare ale dreptului international public. "Statul este subiect direct si nemijlocit al dreptului international, avand capacitatea deplina de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter international. Statele sunt egale din punct de vedere juridic, indiferent de intindere, populatie, dezvoltare"[1]. Astfel, toate interactiunile dintre cele doua state cad sub incidenta dreptului international public. Acest sistem de drept este unul complex; statele in sine nu pot fi obligate sa respecte o declaratie internationala, respectarea acestora fiind la latitudinea fiecarui stat in parte pe principiul bunei credinte Adica fara a avea obligatia de a respecta un anume tratat, statul se presupune ca il respecta. Totusi exista in dreptul international Principiul "pacta sunt servanda" principiu care apare in articolul 2 punctul 2 din Carta ONU si art. 29 al Conventiei de la Viena(1970), principiu conform caruia fiecare stat are obligatia de a respecta obligatiile asumate conform Cartei ONU. Acest principiu nu este doar o norma juridica ci si una de morala internationala.

Totodata, pe plan international, exista doua tipuri de instrumente: declaratiile si conventiile. Cum spuneam, primele nu au valoare juridica reala, respectarea lor nefiind obligatorie. Conventiile insa au caracter juridic si respectarea lor este obligatorie de catre statele semnatare.

De asemenea trebuie mentionat ca pe langa tratatele si conventiile care alcatuiesc dreptul international, mai exista doua surse/izvoare de drept international. Primul dintre aceste doua izvoare este cutuma internationala, vazuta ca o practica generala, repetitiva si indelungata a statelor care o considera o regula de conduita cu forta juridica obligatorie.

A doua sursa de acest gen a dreptului international sunt principiile generale de drept. Aceste surse alaturi de conventiile internationale apar ca principalele izvoare ale dreptului international in articolul 38 din Statutul Curtii Internationale de Justitie, organism care se ocupa cu solutionarea diferendelor dintre anumite state.

Regulile juridice internationale care reglementeaza relatia dintre doua state pe timp de conflict armat se regasesc in Dreptul international umanitar al conflictelor armate, acesta fiind impartit in doua ramuri : dreptul international umanitar care cuprinde reguli juridice cu referire la victimele conflictelor armate ( principalele documente care fac referire la aceasta ramura sunt cele patru Conventii de la Geneva-1949 si cele Doua Protocoale aditionale-1977 ) si Dreptul Conflictelor Armate. In acesta din urma sunt reglementate relatiile dintre participanti in ceea ce priveste declansarea, mijloacele de lupta, si incetarea conflictelor. Aici tratatele importante sunt cele de la Haga din anii 1899, 1907 si 1945.

Respectarea tuturor conventiilor si celorlalte obligatii ale statelor ca actori internationali este vegheata de Curtea Internationala de Justitie si de Curtea Penala Internationala. CIJ este principalul organ judiciar al O.N.U. si se ocupa, printre altele, de disputele legale semnalate de statele membre. CPI este o curte nou infiintata cu scopul de a judeca indivizii pentru crime de razboi, genocid, si crime ale agresiunii(momentan nu are jurisdictie asupra acestui gen de incalcare). Am prezentat aceste organe pentru ca teoretic ele trebuie sa decida asupra legalitatii faptelor din Irak, sa delibereze si sa emita o sentinta in cazul in care se va ajunge la judecarea conflictului din Irak. Trebuie acum sa precizam ca SUA, liderul coalitiei ce a intervenit in Irak, accepta sentintele CIJ doar de la caz la caz. Deasemenea, daca o sentinta ar fi data impotriva SUA sau a Marii Britanii de catre CIJ, aceasta ar trebui pusa in aplicare de Consiliul de Securitate al ONU, acolo unde atat SUA cat si Marea Britanie, ca membrii permanenti, au drept de veto.

Trecand la Curtea Penala Internationala, actul de infiintare al acesteia a fost semnat si ratificat de 106 state, alte 40 fiind doar semnatare. Printre acestea nu se numara nici SUA si nici Irakul.

1.3 Dreptul razboiului/ Dreptul conflictelor armate, Dreptul Umanitar

Dreptul razboiului, cunoscut in istoria recenta si sub denumirea de Drept al conflictelor armate si Dreptul umanitar, compun sfera juridica in interiorul careia se plaseaza totalitatea actiunilor pe care le vom descrie in lucrarea de fata. Legat de suprapunerea termenilor de Dreptul razboiului si Dreptul conflictelor armate, trebuie sa precizam ca primul a fost inlocuit treptat de al doilea. Dreptul conflictelor armate este mai adaptat perioadei istorice in care traim el incluzand si alte forme de agresiune intre actorii statali ori non-statali decat razboiul propriu zis. Include deci o arie mai mare decat Dreptul razboiului. Uneori se foloseste si denumirea acceptata de Dreptul International Umanitar al Conflictelor Armate, cu referire la cele trei.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Intrucat exista numeroase carti care descriu in sute de pagini aceste drepturi si care nu pot emite pretentia de a prezenta toate datele despre aceste domenii juridice, trebuie sa specificam de la inceput ca nu vom putea oferi o imagine intreaga a acestora. Vom prezenta doar minimele necesare pentru a putea avea un cadru juridic in care sa putem demonstra ca faptele ce vor fi amplu prezentate in capitolele ce urmeaza incalca legile internationale.

1.3.1 Dreptul conflictelor armate

Preferam folosirea acestui termen pentru ca desi spuneam mai sus ca exista si termenul de Drept al razboiului, acest termen a devenit din ce in ce mai putin folosit odata cu interzicerea razboiului in Carta ONU. De asemenea acest caz se preteaza in lucrarea de fata deoarece un razboi in sensul juridic nu a existat, neexistand declaratie de razboi. Astfel lucrarea noastra intra in sfera conflictelor armate. Indiferent care din termeni va aparea pe parcursul lucrarii, acestia in principiu fac referire la aceleasi parti ale dreptului international si deci sunt inter-schimbabile. Vom prezenta pe scurt datele ce prezinta interes pentru definirea situatiei din Irak si a actorilor implicati cat si documentele ce stau la baza acestui drept. In aceasta ramura a dreptului sunt stipulate toate regulile de desfasurare a conflictelor fiind incluse toate aspectele privitoare la razboi: declansarea, desfasurarea, delimitarile, partile beligerante, partile neutre, mijloacele folosite in conflict, s.a.m.d.

Termenul de "razboi" este definit ca fiind "conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice."[2]. In plan politic international razboiul se traduce prin o declaratie de razboi a unui anumit stat. Este o declaratie unilaterala ce anunta intentiile statului emitent. Din punct de vedere juridic razboiul este definit ca fiind o "lupta armata intre doua state in scopul de a face sa prevaleze un anumit interes sau punct de vedere"[3]. Dar practica SUA in materie de conflicte s-a schimbat de-a lungul istoriei, ultima declaratie de razboi fiind facuta in al doilea razboi mondial. In cazul de fata sa folosit o permisiune de folosire a fortelor armate americane impotriva Irakului, numele documentului care face aceasta actiune posibila fiind Authorization for Use of Military Force Against Iraq Resolution of 2002. Aceasta precizare este legata de folosirea termentului" razboi " in titlul prezentei lucrari.

Definitia dreptului conflictelor armate spune ca acesta "reprezinta ansamblul normelor si regulilor dreptului international public in legatura cu ducerea razboiului/conflictului armat"[4], fiind menit sa "concilieze necesitatile de razboi cu legile umanitatii"(Declaratia de la ST. Petersburg, 1868)

Este obligatorie respectarea tuturor regulilor internationale privind razboiul/conflictul armat si de catre statul agresor dar si de catre statul agresat.

Ca si surse ale dreptului conflictelor armate se regasesc cutuma, principiile generale de drept si tratatele/conventiile internationale asa cum apare in statutul Curtii Internationale de Justitie. Evident cutuma este cel mai putin importanta din moment ce declararea de razboi sau implicarea intr-un conflict armat depaseste limitele cutumei iesind in afara uzantelor diplomatice. La fel si tratatele ori conventiile. Acestea sunt de multe ori depasite, in general, pe durata conflictelor, existand o stare de neglijare a regulilor de catre una sau mai multe parti beligerante.

In prezent Dreptul conflictelor armate este in mare parte un drept scris, cutuma fiind doar o mica parte a acestuia. Exista aproximativ 60 de Conventii, tratate ori protocoale internationale care stau la baza Dreptului conflictelor armate. Ar fi inutil sa le enumeram pe toate asa ca le vom aminti doar pe cele cu cea mai mare recunoastere la nivel international. Printre acestea se numara: toate cele 4 conventii de la Geneva(1949) si cele doua Protocoale aditionale(1977), Conventiile de la Haga(1899,1907 si 1954), Carta O.N.U. iar mai recent sun Conventiile ce interzic folosirea diferitelor tipuri de arme considerate ilegale, conventii despre care vom vorbi in cele ce urmeaza.

Unele dintre aceste Conventii(din totalul celor existente, nu ne referim neaparat la cele prezentate) nu sunt semnate si ratificate decat de un numar mic de state si deci ignorate de altele. Ca temporalitate si idei dreptul razboiului este impartit in doua, Conventiile de la Haga(cu exceptia celei din 1954) fiind centrale "vechiului" drept in timp ce conventiile de la Geneva sun centrale dreptului "nou".

Pentru noi prezinta un deosebit interes modalitatile de aplicare ale conventiilor internationale intrucat SUA si unii dintre cei 49 de membrii ai coalitiei ce a intervenit in Irak si chiar Irakul nu sunt parti semnatare la anumite conventii internationale importante dar mai prezinta interes si datorita faptului ca in acest conflict nu s-au facut declaratii de razboi. Astfel conform Conventiilor de la Geneva se aplica Dreptul conflictelor armate atunci cand exista un razboi declarat sau cand exista un conflict intre doua sau mai multe state chiar daca nu se declara razboiul; cand un stat semnatar la Conventie este ocupat in intregime sau partial; in cazul in care una dintre partile in conflict nu este parte semnatara (doar in cazurile cu mai mult de doi actori statali).

De asemenea in Dreptul conflictelor armate se regasesc si conventii referitoare la mijloacele folosite in razboi, conventii care specifica limitele admise. Aceste conventii se bazeaza pe principii pe care le gasim si in dreptul umanitar, fiind conventii ce sunt surse de drept pentru amandoua ramuri. Astfel scopul unui conflict nu este nimicirea adversarului si pe cat posibil pe tot parcursul se va folosi principiul umanitarianismului, si anume nu se vor folosi mijloace de razboi care nu sunt necesare pentru obtinerea victoriei.

Art. 35 al Protocolului aditional 1 de la Geneva 1977 precizeaza "In orice conflict armat, dreptul Partilor la conflict de a alege metodele si mijloacele de lupta nu este nelimitat."

La fel sunt interzise materialele care provoaca suferinta inutila si acele materiale ce vor cauza pagube excesive, de durata si grave mediului natural.

Printre conventiile si tratatele care legifereaza acest domeniu sunt: Declaratia de la Sanct Petersburg-1968, Declaratia de la Haga-1899, Tratatul de la Washington-1922, Conventia cu privire la Interzicerea Perfectionarii Productiei si Stocarii Armelor Bacteriologice(biologice) si cu Toxine si la Distrugerea lor-1972, Conventia privind Interzicerea Dezvoltarii, Producerii, Stocarii si Folosirii Armelor Chimice si Distrugerea acestora-1993, Conventia pentru Prohibitia, Utilizarea, Acumularea, Producerea, Tranferul minelor Antipersonal si pentru Distrugerea lor (Tratatul de la Ottawa-1997), Conventia Natiunilor Unite Impotriva Torturii si a altor tratamente de cruzime ori pedepse inumane si degradante, si multe altele.

Un interes deosebit pentru tema lucrarii noastre este insasi Definitia combatantilor si a noncombatantilor. Potrivit dreptului international "combatantii sunt singurii care au dreptul de a face acte de ostilitate(actiuni armate) si sunt expusi la atacul din partea adversarilor, avand in schimb dreptul la tratamentul de prizonier de razboi. In cazul capturarii de inamic"[5]

"Noncombatant", neologism in limba romana si sinonim lui "ne-combatant", este termenul militar folosit cu preponderenta pentru a descrie civilii. Acestia sunt doar o categorie a noncombatantilor alaturi de personalul medical, persoanele care fac parte din structuri religioase(preoti, rabini)si persoanele "hors de combat"(personal militar care din diverse motive nu mai fac parte din lupta - o traducere aproximativa ar fi "scosi din lupta"). Astfel o definitie care inglobeaza toate categoriile de noncombatanti este: "cei care trebuie sa se abtina de la actele de ostilitate si deoarece nu participa la lupte trebuie sa fie respectati de inamic"[6]. In prezenta lucrare ori de cate ori vom folosi termenul de "civil", trebuie sa se tina cont ca acesta este inter-schimbabil cu cel de noncombatant.

In finalul acestui capitol vom face o precizare deosebit de importanta pentru modul in care trebuie sa fie privita aceasta lucrare din punct de vedere al impartialitatii. In acest conflict putem observa o serie de actori: fortele armate ale coalitiei, fortele armate ale Irakului, noncombatantii si o alta categorie cunoscuta cel mai generic sub numele de insurgenti, teroristi, luptatori de guerila sau forte paramilitare. Acestia din urma au un statut ambiguu in dreptul international, recunoasterea lor ca parte beligeranta depinzand de gradul de organizare, de modalitatea in care folosesc munitia pe care o poseda si de actiunile pe care le planifica. Astfel, crimele comise de aceasta categorie, crime des intalnite in Irak(atentate sinucigase, masini capcana, epurari etnice) nu vor fi incluse in acest studiu. Deoarece nu putem incadra aceste grupuri in o categorie anume, si asa cum vom vedea mai tarziu nici fortele coalitiei nu le incadreaza in o categorie, vom prezenta doar actiunile fortelor coalitiei ce a intervenit in Irak, entitate bine definita din punct de vedere juridic si care poate fi acuzata si se poate apara in fata diferitelor acuzatii de incalcari de drepturi. Aceasta eliminare o facem din necesitate, pentru a nu ne expune riscului de a prezenta informatii controversate. Din nefericire aceasta optiune ne va lasa vulnerabili acuzelor de subiectivism ori de o atitudine partinitoare. Cu toate acestea, informatiile ce vor fi furnizate in capitolele urmatoare vor demonstra lipsa noastra de interes fata de defaimarea statelor componente ale coalitiei, singurul nostru scop fiind prezentare datelor reale despre situatia existenta in Irak. Pentru a nu ingreuna citirea lucrarii de fata vom folosi termenul de "forte ale coalitiei" sau "armata coalitiei" atunci cand vom face referire la fortele armate ale coalitiei formate din 49 de state(Afghanistan, Albania, Angola, Australia, Azerbaijan, Bulgaria, Columbia, Coreea de Sud, Costa Rica, Republica Ceha, Danemarca, Republica Dominicana, El Salvador, Eritrea, Estonia, Ethiopia, Filipine, Georgia, Honduras, Islanda, Italia, Japonia, Kuweit, Letonia, Lituania, Macedonia, Marea Britanie, Insulele Marshall, Micronesia, Mongolia, Nicaragua, Olanda, Palau, Panama, Polonia, Portugalia, Romania, Ruwanda, Singapore, Slovacia, Insulele Solomon, Spania, Statele Unite ale Americii, Tonga, Turcia, Uganda, Ucraina si Uzbekistan) care au intervenit in Irak. Trebuie sa specificam ca ponderea cea mai mare de forte militare o are SUA urmata de marea Britanie si Australia, celelalte state participand fie cu trupe de geniu, tehnice fie cu suport financiar ori pentru reconstructie.

1.3.2 Dreptul Umanitar

De foarte multe ori dreptul umanitar este asociat cu Dreptul conflictelor armate, avand chiar si conventii care contin prevederi ce se pot incadra in ambele.

Dreptul Umanitar are aria juridica cea mai restransa acesta continand doar reguli privitoare la "protectia persoanelor si a bunurilor in timpul unui razboi, precum si a oricarui conflict. Obiectivul acestuia se reduce la asigurarea maximului de protectie in asemenea imprejurari extreme."[7]

Si in aceasta ramura a dreptului exista numeroase conventii, dar pentru a evita repetarea unor conventii mentionate deja anterior, ne vom axa pe prezentarea principiilor ce stau la baza acestui drept.

Primul si unul dintre cele mai importante principii este principiul respectarii persoanei umane, care spune ca "exigentele militare trebuie sa fie intotdeauna si in orice imprejurari subordonate respectarii persoanei umane."[8]

Principiul proportionalitatii reglementeaza modalitatile de atac: "violenta nu trebuie folosita decat impotriva celui care face uz de violenta, iar partile aflate intr-un conflict armat sunt obligate sa nu-si produca vatamari disproportionate cu scopul razboiului, care trebuie sa fie numai distrugerea sau slabirea potentialului militar al inamicului"[9] astfel sunt preferate de catre omenire captura in loc de eliminare, sau scoaterea din uz in loc de distrugere.

Principiul respectarii si tratamentului uman sau principiul dreptului de la Geneva stipuleaza ca "persoanele scoase din lupta si cele care nu participa direct la ostilitati vor fi respectate, protejate si tratate cu omenie"[10]

Unul din principiile cele mai importante in politica internationala este Principiul ne recurgerii la forta sau la amenintarea cu forta. In Carta ONU se specifica "Toti membrii organizatiei se vor abtine in relatiile lor internationale de la recurgerea la amenintare cu forta sau la folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale si independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite."[11] Astfel prin Declaratia din 1970 razboiul de agresiune devine "crima contra pacii", iar in 1974 prin Rezolutia 3314 Adunarea Generala O.N.U. defineste agresiunea armata pentru o mai usoara distinctie si incadrare.

Pe aceiasi tonalitate vine si Principiul solutionarii pe cale pasnica a diferentelor internationale. "Toti membrii organizatiei vor solutiona diferendele lor internationale prin mijloace pasnice, astfel incat pacea si securitatea internationala precum si justitia sa nu fie puse in primejdie"[12] Acest principiu apare si in Carta O.S.A., Carta O.U.A., Pactul Ligii Arabe, si Actul Final de la Helsinki. In 1982, 15 noiembrie, se adopta de catre O.N.U. Declaratia asupra Reglementarii Pasnice a Diferendelor Internationale, pentru ca mai apoi, in 1985 Adunarea Generala O.N.U. sa adopte inca doua documente: Un apel solemn catre toate statele aflate in conflict, de incetare fara intarziere, a actiunilor armate si de solutionare a problemelor pe calea tratativelor si un angajament al statelor membre de a rezolva starile de conflict sau diferentele existente pe cale politica, de a nu recurge la folosirea fortei sau la amenintarea cu folosirea fortei si de a nu intervenii in treburile interne ale altor state.

Acestor principii li se alatura si unele care sunt comune cu alte ramuri ale dreptului, cum sunt drepturile omului, de unde preiau principiul inviolabilitatii persoanei sau principiul securitatii fiecarui om. Cum spuneam si in paginile anterioare sunt si principii comune cu dreptul conflictelor armate. Cu riscul de a repeta concepte pe care le-am prezentat la dreptul conflictelor armate, vom prezenta cateva dintre aceste principii.

Conform principiului delimitarii persoanelor necombatantii vor beneficia de imunitate, atacurile impotriva lor fiind ilegale. Aici vom preciza cateva prevederi importante ale dreptului international. Asadar: articolul 48 din Protocolul Aditional la Conventia de la Geneva referitor la Protectia Victimelor Conflictelor Armate Internationale(1949) se refera la distinctia obligatorie dintre combatanti si ne-combatanti; articolul 51 paragraful doi declara ca civilii si populatia nu va fi atacata, si nu va fi supusa atacurilor ce au ca scop instituirea terorii. In articolele 57 si 58 ale protocolului se garanteaza ca se vor face eforturi deosebite pentru a nu aduce prejudicii civililor si obiectivelor civile, fiind interzis sa se stabileasca obiective militare in zone dens populate.

Principiul competentei speciale este de asemenea un principiu intalnit si in dreptul conflictelor armate

Ca transpunere in dreptul scris il putem gasi in Protocolul Aditional la Conventia de la Genevareferitor la Protectia Victimelor Conflictelor Armate Internationale(1949), articolul 52 paragraful 2 care stabileste clar ca atacurile sunt indreptate doar impotriva obiectivelor militare, astfel

protejand scoli, spitale, locuri de cultura si cult. Acelasi principiu de drept interzice atacul localitatilor neaparate, atacarea barajelor, a digurilor, a centralelor nucleare si a altor obiective ce pun in pericol viata civililor ce traiesc in apropierea acestora. De asemenea specifica ilegalitatea comasarilor fortate de civili in jurul unor obiective militare cu scopul de a proteja aceste obiective de atacurile armatei inamice. La fel de importanta este si interzicerea de a distruge sau de a scoate din uz facilitati ori bunuri necesare populatiei civile.

Principiul ratione conditionis este menit sa protejeze atat combatantii cat si necombatantii fapt specificat in articolul 35 paragraful 2 din Protocolul Aditional la Conventia de la Geneva referitor la Protectia Victimelor Conflictelor Armate Internationale(1949): "armele si metodele de razboi de natura a cauza pierderi inutile sau suferinte excesiva sunt interzise". De asemenea sunt interzise armele care provoaca pagube si suferinta excesiva civililor fara a crea un avantaj militar exponential, infometarea ca metoda de razboi impotriva civililor, este de asemenea interzisa perfidia exemplificata cel mai bine prin folosire de capcane ce au aparenta unor obiecte inofensive.

Principiul limitarii folosirii unor mijloace sau metode de razboi este foarte important pentru lucrarea noastra explicand limitarile in ceea ce priveste metodele si munitiile ce pot fi folosite in conflict. "Pe planul dreptului international umanitar s-a urmarit sa se limiteze sau sa se interzica folosirea unor mijloace sau metode de razboi iar in sistemul dreptului international public sa se limiteze, si in final, sa se interzica folosirea fortei armate"[13]

Incheiem prin a prezenta clauza Martens, prezenta in ambele grupuri de conventii, cele de la Haga si Geneva: "in cazurile neacoperite de reglementarile adoptate sau alte acorduri internationale, civilii si combatantii raman sub protectia si autoritatea principiilor gintilor> asa cum rezulta ele din obiceiurile stabilite, din principiile umanitare si a exigentei constiintei publice"[14] Aceasta clauza este facuta pentru o reglementare si in cazul in care exista diferite scapari in articolele conventiilor.