Cele doua faze ale crestinarii romanilor

Cele doua faze ale crestinarii romanilor

Vorbind despre organizarea Bisericii prin intermediar bulgaresc, constat ca n-am evocat inca chestiunea crestinarii stramosilor nostri. Sa fi fost ei crestinati o data cu bulgarii (sau chiar dupa ei)? Limba - si numeroase urme arheologice, in special in Dobrogea, dar cateva si in restul tarii - sta dovada ca crestinismul a patruns in Dacia si Moesia foarte timpuriu, probabil chiar inainte de retragerea legiunilor si administratiei romane, adus de legionari originari din Orient, de negustori, de calatori, de ce nu si de propovaduitori, de misionari - doar nu duse­sera Grecia si Macedonia printre primele etape ale Sfantului Pavel? Marturia limbii e cea mai graitoare privind vechimea crestinismului la romani; cuvintele de baza ale religiei crestine sunt toate de origine latina: Dumnezeu, cruce, crestin, credinta, biserica, ruga si ruga­ciune, cuminecare, a boteza, inger, pagan si sunt (pastrat mai cu seama in forme vechi pentru sarbatori: San Petru, San Nicoara/ San Toader, Sunta Maria, Sanziene), de ase­meni Paste, Rusalii.

Va veti intreba, poate: dar cum de s-a pastrat credinta crestina in acea Dacie de-acum izolata de imparatie, ca si de structurile bisericesti care au iesit la lumina si s-au organizat dupa ce Constantin cel Mare va fi incetat prigoana impotriva crestinilor (313)? Grea intrebare. Trebuie sa ne inchipuim ca micile comunitati crestine din spatiul carpato-dunarean au putut mentine contactul cu ierarhia bisericeasca nascanda de peste Dunare. De altfel, pana la venirea bulgarilor, Bizantul a pastrat o prezenta activa de-a lungul Dunarii, uneori tinand chiar capete de pod pe malul stang al fluviului. Pe de alta parte, unele capetenii ale gotilor si gepizilor din partile noastre stim ca au fost crestine si chiar au propovaduit crestinismul, ei primindu-l in varianta apuseana, adica de la Roma.

Se cuvine aici sa reamintesc un eveniment important din istoria romana, din ultimele veacuri ala imperiului, anume ca, din anul 395 incolo, imparatia a fost impartita in doua, cu doi imparati si doua capitale: Roma si Constantinopol, ceea ce a avut consecinte incalculabile pe care le mai simtim si azi. Astfel, in cele doua jumatati - dintre care cea apuseana a pastrat ca limba oficiala latina, pe cand cea rasariteana a adoptat, in veacul al VII-lea, greaca, s-au dezvoltat cu vremea doua forme deosebite ale ritului crestin, iar rivalitatea intre Papa de la Roma si Patriarhul de la Constantinopol a dat nastere la conflicte din ce in ce mai dese si mai grave care au dus, in 1054, la o ruptura intre cei doi capi ai Bisericii - fiecare afurisin-du-l, sau excomunicandu-l, pe celalalt - iar de atunci aceasta rana nu s-a mai inchis, schisma, adica despartirea, nu s-a mai rezolvat.

Biserica apuseana si-a zis apoi "catholica' - adica, pe greceste: universala, pe cand cea rasariteana si-a zis "orthodoxa', adica cea drept credin­cioasa, cea care interpreteaza corect dogmele. Si ca sa va dati seama de urmarile nesfarsite ale scindarii imparatiei romane in 395, sa stiti ca linia de despartire intre cele doua jumatati ale imperiului coincide aproape perfect, dupa mai bine de un mileniu si jumatate, cu granita actuala intre croatii catolici si sarbii ortodocsi! Acest exem­plu arata cum o hotarare istorica oarecum arbitrara sau intamplatoare, ca fixarea unei granite, poate avea urmari neprevazute, la nesfarsit.

Pentru a reveni la chestiunea crestinismului in Dacia parasita de romani, e totusi de presupus ca, in regiuni mai izolate, crestinismul trebuie sa se fi pastrat in forme destul de putin "ortodoxe', cu preoti invatand gesturile si tainele religiei din generatie in generatie, fara a avea, adesea, hirotonisirea ceruta de canoanele Bisericii pentru a pastra legatura apostolica. De aceea mai toate cuvintele desemnand la noi functiile si ierarhia ecleziastica vor apartine unui al doilea val, adica sunt de origine bulgareasca sau greceasca (dar si in acest din urma caz, de cele mai multe ori, prin intermediar bulgaresc): mitropolit, vladica, popa, diacon, staret, duhovnic; de asemeni termeni privitori la lacasul de rugaciune: schit, strana, clopot, hram; sau ele­mente de liturghie: utrenie, vecernie, sfestanie, prohod, nedeie, prescura, spovedanie, post, blagoslovenie; apoi termeni teologici: Maica Precista, duh, rai, iad si multe nume de sarbatori.

Vechiul cuvant (iata ca si acest cuvant e latinesc, conventum, cu conotatie religioasa de adunare a credinciosilor!), vechiul cuvant "sunt' a fost contaminat de slavonul sventu incat a dat de-acum "sfant'. Asadar, de-abia dupa acest contact cu ierarhia bisericeasca a bul­garilor, de curand organizata de bizantini (si cu ierarhi bizantini), incepe sa se infiripeze si la noi o biserica mai organizata, mai disciplinata, mai "ortodoxa' - cu toate ca multe datini vechi, cu iz pagan, pastrate sau nascute in veacurile de izolare, s-au mai pastrat, si se mai pastreaza inca in credinta noastra populara.

Alungati de la nord de Dunare de invazia ungurilor si a pecenegilor, macinati de certuri intestine si atacati din sud de bizantinii minati de un imparat de o exceptionala energie, Vasile al II-lea zis Bulgaroctonul (adica "uciga­torul de bulgari'), bulgarii primului tarat se prabusesc cu totul, in 1018, iar tara lor redevine, pentru mai mult de un veac si jumatate, provincie bizantina.

Din lupta necrutatoare dusa timp de 20 de ani de Vasile al II-lea impotriva regelui bulgar Samoil, istoria retine un episod infiorator: invingator intr-o ultima batalie in care face 14 000 de prizonieri, basileul pune sa le scoata ochii, tuturor, cu fierul rosu, lasand la fiecare suta de oameni un om cu doar un singur ochi crapat (cati vlahi vor fi fost printre cei 14 000?). Jalnica coloana va marsalui sute de kilometri, pana ajung invinsii la vetrele lor, ingrozind in drum tara intreaga si posteritatea.