Aportul mediteranean. Marsilia si celtii

Aportul mediteranean. Marsilia si celtii

Baza contactelor maritime ale Orientului cu "Extremul Occident' nu s-a schimbat la inceputul primului mileniu i.Hr. si era in continuare constituita din cositorul provenit din Insulele Britanice, aurul si minereul de cupru din Peninsula Iberica. Orientul avea o nevoie crescanda de aceste materii prime care, platite in moneda forte, asigurau un castig considerabil celui ce indraznea sa se incumete in lunga calatorie spre "Coloanele lui Hercule'.

Principalii parteneri de comert sunt relativ bine cunoscuti. La vest este "regatul' tarshishi-lor, dupa cum il numeau textele biblice, sau Tartessos `n limba greaca, semnificatia cuvantului fiind interpretata cu ajutorul asirobabilonienei ca "tara turnatoriilor'. Aparut catre anul 1000 i.Hr. pe malurile Guadalquivirului (la romani Baetis), regatul controla nu numai vanzarea propriilor bogatii metalifere negustorilor veniti din rasarit, ci si transbordarea marfurilor venite dinspre partile Atlanticului de N (cositorul britanic), si de S (fildes, maimute, pauni din Africa). In rasarit, cateva orase de pe coasta orientala a Mediteranei - Tyr, Byblos si Sidon - dominau calatoriile indepartate: textele biblice si cele grecesti lauda bogatia lor in metale pretioase.

Daca regatul Tartessos avea monopolul vanzarii bogatiilor din tarile legendare ale "Atlantidei' dincolo de Coloanele lui Hercule, negustorii navigatori de pe tarmul siro-palestinian au cvasi-monopolul cumpararii si revanzarii in Orient. Grecii ii numeau "fenicieni' din cauza purpurei (phoinix, in greaca) produse de ei, o specialitate foarte cautata. S-a putut reconstitui sensul giratoriu al navigatorilor fenicieni catre V: treceau prin Cipru, Creta, Sicilia, Sardinia si Baleare, atingeau coasta spaniola de-a lungul careia navigau pana la Tartessos, unde in cele din urma au si creat un emporion la Gades (gadir inseamna incinta in semita), pe o insula in apropierea coastei, Cadixul de astazi. La intoarcere, vanturile si curentii marini ii obligau sa urmeze coasta africana. Pentru acest lung periplu, fenicienii au creat in mod natural statii intermediare, unele devenind centre de schimb sau orase importante, cum a fost asa-numitul "Oras nou' (Qart hadasht, Cartagina; Nea-Polis `n greceste, azi Napoli), fondat in 814 i.Hr. - data traditionala - pe coasta africana aproape de Tunisul actual. Cand cetatea mama, Tyr, s-a aflat in dificultate, colonia a preluat dominatia feniciana in Mediterana occidentala.

Fenicienii par sa nu fi manifestat un interes deosebit fata de zonele intermediare si mai ales fata de cele de pe tarmul nordic al Mediteranei. In secolele de inflorire a cetatii-mama singurul lucru important era profitul obtinut pe piata orientala. Aceasta este perioada cand regele Solomon (971-932) s-a inteles cu regele Tyrului ca una dintre corabiile sale sa insoteasca la fiecare trei ani flota trimisa de Tyr catre apus. In schimb, Cartagina trebuia sa se ocupe cu atat mai mult de alti riverani, etruscii si grecii, deveniti din sec. al VIII-lea i.Hr. adversari redutabili. Tocmai aceasta rivalitate dintre cele trei talasocratii a provocat si primele contacte durabile ale marilor civilizatii cu locuitorii Hexagonului. Din punct de vedere politic, contactul a avut o influenta aparte asupra destinului celtilor. Reamintim de asemenea rolul avut de aceste rivalitati si din punct de vedere cultural: fenicienii au inventat prima scriere ce avea la baza un alfabet, grecii au adaptat-o, iar etruscii au creat un alt alfabet pe baza celui grec. Cu unele modificari, cel din urma este scrierea latina utilizata de noi si in ziua de astazi. Intre meritele marinarilor negustori si pirati, nu se numara doar asigurarea comunicatiei si colportarea informatiilor, ei sunt si creatori; s-a spus ca operele unui Hesiod si poemele homerice nu se puteau naste decat in mijlocul unui popor de marinari si de negustori.

Venind fara indoiala din Asia Mica, etruscii au ajuns in Italia cel mai tarziu in sec. al VIII-lea. Numiti thyrsenoi sau thyrrhenoi de catre greci, tursui de italicii din Umbria, tusci sau etrusci de romani, ei au lasat numele lor Toscanei - fosta de altfel si centru al puterii lor - si Marii Tireniene, controlata de ei vreme indelungata. Specializati deja in siderurgie de cand au plecat din Asia Mica, au ales fara indoiala in mod constient sa se stabileasca intr-o regiune bogata in metale. Stapanind insulele Elba (de unde minereul de fier era prelucrat la Populonia, oras etrusc de pe coasta italica), Sardinia si Corsica si controland unele centre pana in Peninsula Iberica, etruscii au aparut pe malurile Hexagonului inca din sec. al VII-lea, inaintea grecilor. Rivalitatea cu grecii a dus la conflicte deschise, etruscii fiind determinati sa incheie unele aliante cu fenicienii, mai ales cu cei din Cartagina.

In acest context se poate plasa un eveniment crucial pentru istoria Occidentului, fondarea de catre colonistii veniti din Asia Mica, din orasul ionic Phoceea, a orasului Massalia, sau Massilia, viitoarea Marsilia. Anul 620 i.Hr. ca an al intemeierii este confirmat de arheologie. Sapaturile facute in cartierul Vieux-Port exclud o data mai tarzie, cum ar fi cea de 545 i.Hr. propusa tot de autorii antici - data ce s-ar potrivi cu fuga phoceenilor din Asia Mica in fata dominatiei persane - moment ce corespunde probabil celui de-al doilea val de imigratie.

De-a lungul secolelor relatiile dintre cetatea-mama si colonie au ramas stranse: chiar si in 130 i.Hr. massaliotii au intervenit pe langa romani in favoarea Phoceei. Perioada din jurul anului 600 i.Hr. trebuie sa fi fost prospera pentru colonia phoceeana care a inceput sa-si intemeieze o serie de centre de schimb in Golful Lyon si in delta Ronului: Nisa (dedicata zeitei victoriei, Nike), Antibes (Antipolis, orasul "din fata' Nisei), Agde (Agathe, orasul "bun'), Arles (Theline) si mai tarziu o baza comerciala langa Saint-Blaise.

Un alt oras phoceean important, din Catalonia, pare sa fi fost o creatie directa a cetatii-mame, Ampurias (Emporion). Daca ne gandim la faptul ca phoceenii nu au fost singuri, ei fiind precedati - dupa cum indica si o veche traditie confirmata de arheologie - de grecii din Rhodos, se poate intelege ca etruscii au fost inlaturati. Golful Lyonului a devenit atunci un "lac phoceean' (H. Gallet de Santerre).

Acest lucru nu inseamna insa ca nu au existat conflicte. Avem in vedere marile pierderi suferite de greci in 540 sau 539 i.Hr. in batalia navala de la Alalia (Aleria in Corsica) in fata unei coalitii formate din etrusci si cartaginezi. In ciuda luptelor frecvente cu locuitorii insulei, care par sa fi fost de limba iberica, colonia greceasca de la Alalia nu a supravietuit mai putin. Sapaturile au aratat bogatia, ba chiar opulenta colonistilor phoceeni.

Pana la urma, grecii au obtinut controlul maritim in partea de N a Mediteranei, iar pe cea sudica au lasat-o cartaginezilor, intelegandu-se cu ei in Sicilia unde fenicienii detineau baze esentiale pentru propria navigatie.

Din cauza presiunii maritime a grecilor, etruscii au facut o schimbare politica importanta: din sec. al VI-lea s-au orientat spre expansiunea terestra. Au cucerit celalalt versant al Apeninilor si au intemeiat acolo confederatii de orase dupa modelul celei din Toscana. Una dintre ele, numarand tot 12 orase, avea drept centru Felsina cucerita in 535 i.Hr., Bologna de mai tarziu. Etruscii au ajuns astfel sa controleze o mare parte din Italia de N pana la trecatorile alpine, pe unde au intrat, cu mult folos, in legatura cu lumea celtica.

De acum inainte exista trei zone de contact intre celti si lumea mediteraneana: valea Ronului dominata din delta de Marsilia, trecatorile alpine controlate de etrusci si in cele din urma Alpii orientali unde, la Adriatica, se impun doua orase comerciale, Adria si Spina.

Influenta etrusca in orasele de origine greceasca este mare. Vase si amfore din Grecia au putut fi transportate de etrusci, iar ceramica etrusca de comertul grecesc. In concluzie, nu este usoara determinarea cailor comerciale pe care au patruns piesele mediteraneene in Hexagon si la nord de Alpi. S-a dezvoltat astfel problematica impactului Marsiliei asupra Hexagonului si s-a conturat o indoiala asupra profunzimii actiunii civilizatoare a orasului phoceean. Aceasta indoiala, exprimata in 1913 de Joseph Déchelette, a fost formulata din nou de Albert Grenier: ostilitatea geloasa a ligurilor - vecini apropiati ai Marsiliei - ar fi stanjenit adesea patrunderea spre interiorul tarii. Mai spre nord, exact in momentul instalarii pe coasta din Provence si Languedoc, galii au trebuit sa isi apere cu indarjire monopolul transportului. Bazandu-se pe o informatie de la Herodot care nu se refera la activitatea Marsiliei, ci la modul in care ajungeau la Delos bunurile "hiperboreenilor' - celtii nordici - Grenier nu a crezut ca in Galia s-ar fi putut desfasura un comert controlat de negustorii straini. S-a pus asadar la indoiala si ceea ce spunea istoricul grec Diodor (mort catre 20 i.Hr.) despre drumul spre Mediterana al cositorului britanic: "Localnicii de langa promontoriul Belerion (Lands End) sunt foarte primitori de oaspeti si obiceiurile lor s-au imblanzit datorita legaturilor lor cu negustorii straini. Acestia scot la iveala cositorul, prelucrand cu dibacie pamantul in care ei descopera minereul. Solul este stancos, avand insa si straturi de pamant din care scot cositor si apoi il curata prin topire. Minereul, prefacut in bucati mici de forma unor zaruri, este transponat pe o insula din fata Britaniei, denumita Ictis (Wight). In timpul refluxului apa din spatiul dintre insula si continent seaca si, in chipul acesta, bastinasii transporta cositorul in cantitati mari cu ajutorul carutelor. () Negustorii isi cumpara de aici cositorul si il duc in Galia, unde cu ajutorul cailor il transporta pe uscat pana la gurile Ronului; transportul tine cam 30 de zile.'' Mai departe, Diodor spune si ca: "pe pamanturile celtilor negustorii transporta cositorul pe spatele cailor, pana la Marsilia si Narbonna'. Informatia atat de importanta pentru istoria economica a Galiei se raporteaza la o situatie de la sfarsitul sec. al II-lea si din sec. I, cand romanii creasera deja, in sudul Galiei, o provincie cu capitala la Narbonna. In ce masura, insa, comertul pomenit de Diodor a existat si de-a lungul sec. anterioare? Oare informatiile oferite de Diodor nu dau o explicatie si descoperirii surprinzatoare facute in 1952, in apropiere de Chatillon-sur-Seine, la Vix, in mormantul unei "printese' moarte la varsta de 33-35 de ani? Aici s-a descoperit un crater grecesc de 1,65 m inaltime si 209 kg, transportat initial in fragmente detasabile - ordinea de asamblare a componentelor este remarcata prin litere grecesti. Mormantul, craterul si "resedinta princiara' fortificata de pe muntele Lassois ne ofera o dovada clara a intensitatii legaturii "hallstattienilor' cu lumea greaca in preajma anului 525 i.Hr. Asezarea domina una dintre caile comerciale ce permiteau trecerea din bazinul Senei - de unde fluviul nu mai putea fi navigabil - catre campia Ronului.

Cercetarile ultimelor decenii au permis lamurirea acestei probleme. Din sec. al VI-lea i.Hr. civilizatia hallstattiana de pe cele doua maluri ale Rinului, din Bourgogne pana in zona Dunarii, este inundata de piese pretioase in mare parte de origine greaca. Practic, in jurul anului 500 i.Hr. nu exista morminte bogate care sa nu cuprinda amfore destinate transportului si conservarii vinului, sau vase de baut pretioase. In unele cazuri s-au observat si urmele vinului depus pentru a fi consumat de cel disparut. Arheologia a confirmat astfel spusele autorilor antici care au subliniat inclinatia celtilor pentru vinul grecesc si le-au reprosat faptul ca nu il amestecau cu apa asa cum trebuia sa faca, in viziunea lor, orice om civilizat. Bineinteles, bautura straina nu era la indemana oricui si, cel putin la inceput, era rezervata aristocratiei care nu se multumea cu propria bautura pe baza de orz, un fel de predecesoare a berii. Importanta acordata vinului in morminte ofera imaginea clara a mentalitatilor si ideilor religioase ale unei societati aristocratice asemanatoare cu cea descrisa de Homer. Nu uitam faptul ca poemele homerice dateaza din sec. al VIII-lea, ele reflectand o realitate ce corespunde sec. al X-lea si al IX-lea, modelul cultural al societatii din prima epoca a fierului (sec. al VIII-lea- al VI-lea). Principala idee este cea a festinului, suprema recompensa, in Viata de Dincolo, a razboinicului viteaz. Viata de dupa moarte a razboinicilor germani in Walhalla - unde exista o continua alternanta a placerilor cu lupta si ospetele - nu este decat un ecou tarziu si indepartat al unei civilizatii pagane si aristocratice, ajunsa in nord mult mai tarziu decat la celti, acestia din urma formand un ecran intre Europa nordica si Mediterana.

Vase grecesti de valoare au fost descoperite intr-un sit celtic fortificat din sec. al V-lea i.Hr., pe locul actualului oras Würzburg in Franconia, dar si in Elvetia in apropierea Bernei, in Würtembergul de astazi, ca si in Bourgogne. Ansamblul cel mai deosebit a fost descoperit in apropierea Sigmaringenului, intr-o fortificatie folosita catre 500  i.Hr., la Heuneburg, si in mormintele aristocratice din jur. Chihlimbarul, ceramica atica neagra, ceramica greaca rosie cu figuri albe, cateodata imitata si de autohtoni, cochiliile mediteraneene, amforele cu vin greco-provensal si un crater atic sunt tot atatea dovezi ale relatiilor comerciale dezvoltate inainte de anul 500, in secolul ce a urmat dupa intemeierea Marsiliei. O harta a descoperirilor de amfore greco-provensale ilustreaza foarte bine calea de acces a acestora si a vinului pe care il contineau: valea Ronului si a raului Saône, zona lacurilor din N-V Elvetiei, regiuni hallstattiene privilegiate unde se gaseste de altfel si situl La Tène, asezarea eponima a perioadei urmatoare, un punct la intretaiere de drumuri. Alte descoperiri demonstreaza existenta unui comert cu Italia de nord, regiune controlata de etrusci. Drumul traversa pasurile alpine si cobora in valea Rinului pana la Moselle, Sena si Mama superioara. Pentru acest comert deja foarte bine dezvoltat nu exista itinerarii exclusive, dar totul demonstreaza importanta Marsiliei. Grecii nu cautau metale, ci doreau in primul rand o piata de desfacere pentru vin, fapt ce presupunea si contactele de rigoare. De asemenea, faptul ca prin intermediul Marsiliei in Languedoc a avut loc o elenizare in mare parte reusita este astazi ceva deja stabilit.

Singura perioada tulbure traversata de Marsilia, de criza a activitatilor ei comerciale si civilizatoare, este in sec. al IV-lea i.Hr. Cetatea phoceeana a jucat apoi din nou un rol determinant, chiar si pe plan politic, si a contribuit la includerea Galiei in lumea mediteraneana, o lume pe cale de a deveni romana. Din ce in ce mai numeroase, monedele massaliote apar alaturi de cele grecesti de alta provenienta si se intalnesc de-a lungul Elvetiei, pe caile comerciale despre care am vorbit, dar ajung si pana in Insulele Britanice. Pègue, mic sat din Haute-Provence, la E de Montélimar - un sit ce apartine civilizatiei alpine a "campurilor de urne', inrudita indeaproape cu cea din Savoia, din Elvetia de S si din partea N a Italiei - a oferit imaginea unei asezari care de la sfarsitul sec. al VI-lea si din nou in sec. al IV-lea a suferit o influenta greceasca. Importurile au inceput catre 525, in acelasi timp cu cele de la Vix. Ansamblul fortificat de la Pègue a fost distrus pe la 400 i.Hr., data ce corespunde cu patrunderea violenta a celtilor civilizatiei La Tène in regiune, patrundere anterioara celei din Italia. Urmeaza o alta perioada a legaturilor dintre celti si Mediterana.

Inainte de a vorbi despre ea, subliniem cateva concluzii deduse din cercetarile recente asupra perioadei hallstattiene. In regiunile orientale nu putem vorbi de o exclusivitate celtica, dar intr-o anumita masura o regasim in regiunea fortificatiilor impresionante aflate pe cele doua maluri ale Rinului superior. In sprijinul concluziei aducem ca dovada si un detaliu amuzant. La Heuneburg s-au descoperit cele mai vechi urme de pasari de curte din Occident. Utilitatea lor trebuie sa-i fi impresionat pe contemporani, ei fiind cei care ne-au oferit primele reprezentari artistice ale cocosului. Or, pasarea a fost considerata caracteristica pentru celtii stabiliti din sec. al IV-lea i.Hr. in Italia de N. Romanii i-au numit Galli, iar cocosul este gallus, adica animalul "galic'.

O alta concluzie priveste natura si originea contactelor dintre prima civilizatie celtica si lumea antica. Natura contactelor, atat de importante la o data atat de timpurie, nu constituie doar o deosebire dintre celti si germani, cei din urma asteptand in multe domenii inca o jumatate de mileniu, ci ii deosebeste si de romani. Aculturatia celtilor a inceput prin greci. Fortificatiile de la Heuneburg demonstreaza dezvoltarea procedeului de a amesteca lemnul, pamantul si pietrele pentru a realiza un zid gros, predecesorul faimosului murus gallicus descris de Cezar. Acolo exista insa si o portiune considerabila construita intr-un stil grecesc, din caramizi de argila pe o baza de piatra de calcar, taiata intr-un mod asemanator cu cea din zidurile construite de greci la Saint-Pierre-les-Martigues, pe lacul Berre, la V de Marsilia. Cu bastioanele sale rectangulare, necunoscute de altfel la N de Alpi, zidul dovedeste existenta unor ingineri si arhitecti greci, sau a elevilor lor barbari, toti in slujba aceluiasi print. Modelul acropolei grecesti a produs aici prima forma a aglomeratiilor fortificate, relativ dezvoltate, caracteristice lumii celtice in sec. al II-lea si I i.Hr. si numite mai tarziu oppidum.

Oricum - in ciuda aspectului "barbar' subliniat de afirmatiile exigente ale autorilor greci si romani - reprezinta prima forma in care orasul, sau prefigurarea sa, a ajuns in Europa, la N de Alpi. La Heuneburg si in alte locuri, caracterul "urban' este demonstrat inca din sec. al VI-lea de prezenta "cartierelor de mestesugari' unde se prelucrau in special metale. Numarul mare de locuitori presupunea probabil impartirea muncilor si, de asemenea, aprovizionarea cu vite si cu cereale de catre populatia invecinata.

Resimtita atat de putemic la nivelul pieselor, al tehnicilor militare si al ideilor despre Lumea de Dincolo, avem tot dreptul sa presupunem existenta influentei grecesti si in modul de organizare a afacerilor si in formele de comert, cu siguranta mai putin "tribale' decat le-am crezut. Drepturile de trecere cerute la granitele asa-numitelor civitates galice dinainte de cucerirea romana ne fac sa credem ca modul de participare a regiunilor situate pe marile cai comerciale era in asa fel organizat incat sa se evite descarcarea marfurilor si schimbarea vanzatorilor la fiecare frontiera.

La mijlocul ultimului mileniu i.Hr., lumea celtica era mai putin primitiva decat ne-am fi inchipuit. Apropierea sa de spatiul grecesc se exprima de-a lungul secolelor urmatoare prin intermediul monedelor celtice, batute incepand din sec. al III-lea dupa modele elenistice din Macedonia si prin folosirea alfabetului grecesc. Obiceiul este confirmat si de Cezar cand povesteste despre plecarea catre apus a helvetilor, o deplasare pe care a fost nevoit sa o opreasca. De la Strabon aflam ceva asemanator: Marsilia "era o mare scoala pentru barbari. Aici, galii deveneau prieteni ai grecilor, si nu-si mai scriau contractele de afaceri decat in greaca'. Bineinteles, meritul aculturatiei nu revine in exclusivitate cetatii phoceene. Au existat si alte cai. Orasul in care inainte de cucerirea romana se vorbea in mod natural in greaca, latina si galica a fost insa o placa turnanta intre civilizatia antica si populatiile stabilite catre N, asa cum mai tarziu a fost intreaga Galie romana. Iustin, din care avem un rezumat la Trogus Pompeius, spune despre celti ca au preluat de la masalioti placerea unei vieti mai rafinate. Cel putin partial si la nivelul elitelor, celtii au fost mai intai elenizati inainte de a fi romanizati; de aceea, pe plan cultural, ei nu au fost niciodata tributari in exclusivitate romanilor. Romanizarea lor rapida a surprins adesea, dar s-a uitat faptul ca romanii insisi au fost elenizati, ca au inceput sa produca vin dupa modelul grecesc si ca, de fapt, Galia romana nu este decat o fuziune intre romanii elenizati si celtii partial elenizati. Concluzia se aplica in special pentru regiunile din apropierea Mediteranei, unde clima, colonizarea mai accentuata si influenta seculara a oraselor grecesti au usurat realizarea unei simbioze galo-romane. Hexagonul a intrat in istoria lumii civilizate cu mult inaintea cuceririi romane.