Cel de-al doilea razboi mondial.beligerantii. fazele conflictului. principale operatii militare

CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL.BELIGERANTII. FAZELE CONFLICTULUI. PRINCIPALE OPERATII MILITARE

Cel de-al doilea razboi mondial, inceput in zorii zilei de 1 septembrie 1939, a fost unul din cele mai mari si mai importante evenimente care si-au pus amprenta in mod decisiv pe a doua jumatate a secolului XX. Razboiul a durat aproape sase ani si in momentul in care s-a sfarsit o mare parte a lumii civilizate a ramas in ruina, peste 30 de milioane de oameni au fost omorati, mari imperii au fost distruse, Coalitia Natiunilor Unite a obtinut victoria dar n-a castigat pacea.

1. Originile si inceputul celui de-al doilea razboi mondial

Scanteia care a aprins valvataile celui de-al doilea razboi mondial a fost un "incident" la frontiera germano-polona petrecut in toamna anului 1939. Cauzele, insa, se gasesc in evolutiile politice, economice si in frustrarile care au traversat inceputul de secol XX in istoria Europei. Asupra locului, rolului si a importantei unora dintre aceste cauze in declansarea conflictului istoricii si specialistii in polemologie n-au cazut de acord, istoriografia oferind din aceasta cauza mai multe puncte de vedere.

Pentru generatia de dupa razboi, marcata profund de traumele luptelor si sacrificiilor de tot felul, cea mai simpla explicatie asupra genezei celei de-a doua conflagratii a fost tendinta spre revansa si expansiune a Germaniei national-socialiste conduse de Adolf Hitler. Tratatul de pace de la Paris-Versailles, dictat Germaniei la sfarsitul primului razboi mondial de catre puterile invingatoare, continea elemente de razbunare si umilire pe care germanii n-au putut sa le accepte. Pacii de la Paris i-a lipsit de la inceput validitatea morala (1; 34). Nu numai pentru invinsi dar chiar si pentru mintile lucide din tabara invingatorilor conditiile impuse Germaniei contineau samburele revansei. Potrivit afirmatiilor fostului premier britanic Winston Churchill, maresalul francez F. Foch, cand a auzit ca s-a semnat Tratatul de Pace si a luat cunostinta de clauzele acestuia, ar fi exclamat: "Asta nu e pace. E un armistitiu pe douazeci de ani." (2; 17)

In aceste conditii in Germania au luat nastere, in anii imediat urmatori incheierii primului razboi mondial, numeroase formatiuni animate de spiritul revansard. Printre acestea, "prin pretentiile sale expansioniste, s-a evidentiat Partidul National-Socialist". Obiectivele politicii externe ale nazistilor au fost expuse de liderul partidului Adolf Hitler in lucrarea "Mein Kampf" (Lupta mea), devenita ulterior carte de capatai a nazismului. Din aceste considerente unii oameni politici si istorici au atribuit intreaga responsabilitate- sau aproape- pentru declansarea razboiului Germaniei hitleriste.

A. J. P. Taylor constata ca si in aceasta "tabara" sunt doua curente. Unii considera ca Hitler "a dorit un mare razboi, de dragul razboiului. A dorit un razboi pentru a face din Germania o Mare Putere si el sa devina un cuceritor de felul lui Alexandru cel Mare sau Napoleon. A fost un nihilist, un maniac, un al doilea Atila. Altii l-au considerat pe Hitler mai rational. El a actionat dupa un plan care prevedea instaurarea unui imperiu pentru o mie de ani in Europa Centrala si de Sud-Est." (1; 39)

In anii '60 au aparut lucrari si studii care au adus schimbari considerabile si revizuirea acestei teze. Se aduc in prim planul analizei si erorile savarsite de marile democratii occidentale cum ar fi: impaciuitorismul britanic, spiritul "munchenez" in Franta etc. Schimbarea s-a produs cu aparitia unei carti, care a iscat foarte multe polemici la aparitia ei "Originile celui de-al doilea razboi mondial" (1961). Argumentul principal a lui Taylor a fost acela ca Hitler a facut ceea ce politicienii au presupus ca va face, respectiv a aparat drepturile statului sau. Nemultumindu-se sa gaseasca in tratatul de pace de la Versailles cauza majora a declansarii razboiului, el va adauga ca, in fond, Hitler nu era mai "ticalos ca alti oameni de stat europeni ai epocii si ca rationamentele si calculele sale erau la fel de logice ca acelea ale celorlalti lideri occidentali". Autorul britanic considera ca despre originile celui de-al doilea razboi mondial sunt destule legende. "Distrugerea legendelor - apreciaza AJP. Taylor- nu inseamna justificarea lui Hitler". (1; 6)

1.1. Declansarea ostilitatilor

La ora 4. 45 in ziua de 1 septembrie 1939, trupele germane (54 de divizii sprijinite de peste 1500 de avioane si de 2800 de tancuri) au trecut la ofensiva impotriva Poloniei conform planului de invazie elaborat inca din luna martie a aceluiasi an. Comandamentul polonez a reusit sa mobilizeze in graba 24 de divizii de infanterie si 8 de cavalerie. In aceste conditii trupele poloneze n-au reusit sa opreasca fortele germane care se indreptau vertiginos spre Varsovia (3; 61).

Anglia si Franta, in conformitate cu garantiile de securitate acordate statului polonez, au declarat la 3 septembrie 1939 razboi Germaniei. SUA se declara in afara conflictului, iar o serie de state din Europa printre care si Romania isi proclama starea de neutralitate.

In urma victoriilor fulger trupele Wehrmachtului au ocupat Cracovia (6 septembrie) iar guvernul s-a retras la Liublin. Tancurile germane au ajuns in cateva zile la periferia Varsoviei. La 12 septembrie la Paris, Anglia si Franta au stabilit o strategie comuna de actiune si constituie Consiliul Interaliat de Razboi. (4; 15) La 17 septembrie 1939 guvernul polonez si inaltii demnitari politici parasesc Varsovia asediata si se refugiaza in Romania.

Din Est, trupele Armatei Rosii au trecut la agresiune depasind frontiera polono-sovietica. Dupa lupte inversunate trupele poloneze au capitulat in fata fortelor Werhmachtului la 28 septembrie 1939. In aceeasi zi, la Moscova, ministrii de externe german si sovietic au semnat tratatul prin care au impartit statul polonez si stabileau frontiera pe cursul raurilor San si Bug. La Paris s-a constituit guvernul polonez in exil.

Pe frontul de vest francezii au trecut la ofensiva. Desi detineau superioritatea in forte si armament au fost opriti in fata liniei fortificate Westwall (5; 38). Faptele par sa demonstreze ca nici Anglia si nici Franta nu s-au angajat in mod serios in conflict si astfel a inceput un razboi pe care gazetarii l-au denumit "razboi straniu". Expresia a fost lansata de presa americana pentru a marca o perioada din istoria celui de-al doilea razboi mondial care a tinut de la caderea Poloniei pana la ofensiva Werhmachtului in Est contra URSS. Dupa caderea Frantei, germanii au capturat arhivele si au publicat o serie de documente considerate senzationale in care se putea observa ca aliatii au consumat o mare cantitate de timp cu elaborarea unor planuri nerealiste de ofensiva impotriva Reich-ului german (7; 37).

In Est URSS a trecut la materializarea intelegerilor convenite cu partenerul german prin pactul Ribbentrop-Molotov si a atacat la 30 noiembrie 1939 Finlanda. Pretextul a fost refuzul statului finlandez de a da curs ultimatumului sovietic prin care Moscova a cerut cateva insule din Marea Baltica, o parte din peninsula Hanco. Moscova a mobilizat si aruncat asupra statului finlandez 960. 000 de ostasi, 11. 266 tunuri si aruncatoare de mine si peste 3000 de avioane. Finlanda cu doar 400. 000 de ostasi, 900 de tancuri, 150 de avioane si 280 de tunuri n-a putut sa reziste decat 105 zile. La 12 martie 1940 guvernul finlandez a capitulat si a semnat tratatul de pace prin care a satisfacut cererile Kremlinului (6; 10).

Finlanda n-a putut sa fie efectiv aparata de marile puteri occidentale deoarece tarile nordice (Norvegia si Suedia) fiind neutre n-au riscat sa-si ofere teritoriul pentru tranzitul trupelor pentru a nu da vreun pretext rusilor sau germanilr de a fi atacate.

Hitler n-a tinut cont de dorintele statelor nordice si a ordonat in martie 1940 elaborarea planului "Weserubung" ce prevedea cucerirea Danemarcei si Norvegiei. La 9 aprilie 1940, Germania a declarat ca "ia sub ocrotirea sa" cele doua tari pentru ca ele sa nu devina baza de atac asupra Reich-ului.

In fapt Hitler, avea nevoie de controlul rutelor care-i asigurau transportul minereurilor de fier din Suedia pentru economia germana de razboi. In dimineata zilei de 9 aprilie 1940 Germania a dat un ultimatum Danemarcei pe care regele Kristian al X-lea l-a acceptat dupa o sedinta dramatica a Consiliului de Coroana. Fratele acestuia, Haakon al VII-lea regele Norvegiei, sustinut de guvern si armata n-a cedat si a respins cererile de capitulare remise de Germania. Fortele de invazie au fost modeste in raport cu scopul ce le era fixat de Comandamentul German dar au surprins tara total nepregatita. Norvegia a decretat mobilizarea doar cu o zi inainte de a se produce agresiunea. (7; 64) Trupele franceze si britanice venite in ajutorul norvegienilor au fost insuficiente si n-au putut sa reziste trupelor germane de invazie. Lupte darze s-au desfasurat in zona orasului Narvic. Intre timp raportul de forte s-a schimbat in favoarea invadatorului si fortele expeditionare au fost obligate sa se retraga (7 iunie 1940). Regele si guvernul se refugiaza in Anglia unde vor forma un guvern in exil. Pe 10 mai la Londra in locul lui Neville Chamberlain a venit in fruntea cabinetului Winston Churchill.

Reusita "blitz-krieg"-ului german in Norvegia si Danemarca a zdruncinat aliatii din letargia lor. Cucerind tarile nordice, Germania a luat sub control importante baze maritime si aeriene. Au obtinut nu numai importante avantaje strategice ci si baze de materii prime cu care si-au asigurat industria de razboi.

1.2. Invadarea Europei Occidentale

In dimineata zilei de 10 mai 1940 Inaltul Comandament German a ordonat aplicarea Directivei nr. 6 "Fall Gelb" (Planul Galben) semnata inca din octombrie 1940 de catre A. Hitler si care continea planul de invazie a Europei Occidentale. Trupele germane impartite in trei grupuri de armata (95 de divizii), 2600 de tancuri, 3600 avioane de lupta au atacat pe trei directii spre Olanda si Nordul Belgiei; directia Luxemburg si catre linia fortificata de aparare a Frantei - Maginot. Raportul de forte era net superior de partea aparatorului dar Comandamentul German si-a surprins adversarii prin manevra si folosirea trupelor aeropurtate (7; 72).

Dupa o scurta impotrivire armata olandeza a capitulat in ziua de 1/5 mai 1940. Regina Wilhelmina, cu consimtamantul guvernului, a emigrat in Anglia. Doua saptamani de lupte n-au fost suficiente pentru a fi salvata Belgia si a bara drumul spre Paris pentru trupele germane. La 27 mai 1940 regele Leopold al II-lea a capitulat. Guvernul belgian n-a acceptat opinia regelui s-a retras in Franta si apoi in Anglia de unde va organiza lupta de rezistenta.

Trupele germane au continuat ofensiva catre Paris ocolind linia Maginot prin Ardenne pe unde francezii se asteptau cel mai putin. La 19 mai 1940 a fost ocupat orasul Abbeville iar doua zile mai tarziu si Calais, izoland in Flandra aproximativ 45 de divizii aliate. Pana la 24 mai fortele aliate sunt infrante sistematic si impinse spre Atlantic. In aceste conditii Marea Britanie pune in aplicare operatia "Dynamo" pentru a-si salva fortele trimise in ajutorul Frantei.  

De la 27 mai pana in 4 iunie au fost evacuati 337. 000 militari dintre care peste 112. 000 francezi. N-au putut fi salvate 2400 tunuri, 700 de tancuri si peste 130. 000 autocamioane care au fost capturate de armata germana. Succesul operatiunii a fost facilitat si de cateva erori de comandament germane dar si de o "temperare" de catre Hitler a fortelor sale. Acesta, potrivit insemnarilor unor apropiati, ar fi dorit o pace onorabila cu Franta si un acord cu Marea Britanie (7; 88) A fost o grava eroare de perceptie din partea lui Hitler deoarece in Anglia nimeni nu mai era dispus sa cedeze.

In ziua de 10 iunie 1940 guvernul francez s-a refugiat la Tours, ca urmare a infrangerilor suferite de armatele sale. In dupa amiaza aceleiasi zile Italia declara razboi Frantei netinand cont de avertismentele SUA. Spania se declara neutra fata de conflictul european. Trupele germane patrund fara sa intampine rezistenta in Paris pe 14 iunie 1940. A doua zi guvernul francez se stabileste la Bordeaux. Aici primeste raspunsul guvernului american la cererea de ajutor ca SUA vor trimite Frantei mari cantitati de armament si alte materiale dar isi pastreaza neutralitatea.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

In acesta situatie disperata, guvernul Reynaud a demisionat si a fost inlocuit la 17 iunie cu unul condus de maresalul Ph. Pétain. A doua zi generalul Ch. de Gaulle, aflat la Londra, se adreseaza francezilor la posturile de radio engleze pentru a continua rezistenta si constituie Comitetul National Francez (4; 46). In dupa amiaza zilei de 22 iunie 1940 la Réthondes in padurea Compiègne, acolo unde maresalul Foch impusese capitularea trupelor germane in primul razboi mondial, este semnata conventia de armistitiu. Franta era impartita in doua: partea de nord, nord-est si vest ocupata, restul zona libera. Armata franceza demobilizata si redusa la 100. 000 de oameni pentru ordinea interna. In teritoriul neocupat se instaleaza guvernul colaborationist al maresalului Petain. La Londra, Winston Churchill respinge orice propunere facuta de Hitler si critica sever incheierea armistitiului de catre guvernul Petain.

1.3.     Anexarea Basarabiei, Nordului Bucovinei, a Tinutului Herta
si a Tarilor Baltice

In conditiile capitularii Frantei, Romania intra intr-o "splendida" izolare si intr-o zodie a nenorocirilor. Imediat dupa disparitia statului francez, ministrul sovietic de externe V. Molotov i-a declarat ministrului german la Moscova, von Schulemburg, ca "solutionarea chestiunii Basarabiei nu mai sufera nici o amanare. Guvernul sovietic cauta, deocamdata sa solutioneze chestiunea pe cale pasnica, dar el intentioneaza sa utilizeze forta in cazul in care guvernul roman va respinge un acord pasnic" (6; 12).

La 28 iunie 1940, URSS a adresat prima nota afirmativa care a fost luata in discutie de guvernul roman. Raspunsul la aceasta nota ultimativa n-a multumit guvernul sovietic care a dat o noua nota ultimativa. Romania, fara nici un sprijin din partea marilor democratii, a cedat fortei si a ordonat evacuarea Barasabiei si nordului Bucovinei revendicate de Moscova. In teritoriile anexate prin forta, URSS a instaurat un regim de teroare politica si exterminare etnica prin deportari ale romanilor in teritoriul URSS. Pana la eliberarea acestor teritorii, in iulie 1941, au fost deportati peste 200. 000 de romani in Siberia.

Dupa "rezolvarea litigiului" teritorial cu Romania, Stalin a ordonat transpunerea in practica a intelegerilor sovieto-germane din Protocolul Molotov-Ribbentrop cu privire la Tarile Baltice. Anterior insa, prin puternice presiuni din partea Kremlinului, Tarile Baltice au fost nevoite sa semneze tratate de ajutor mutual cu URSS: Estonia la 28 septembrie; Letonia la 5 octombrie; Lituania la 10 octombrie 1939. In iunie 1940 guvernul sovietic a inmanat conducatorilor Statelor Baltice note ultimative in care se cerea inlaturarea guvernelor legitime, deferirea justitiei a unor ministri, si consimtamantul lor de a mari nelimitat contingentul militar sovietic.

Notele ultimative sovietice au facilitat realizarea loviturilor de stat sub controlul unor inalti functionari sovietici: V. Dekonozov (in Lituania), A. Vasinski (in Letonia) si A. Jdanov (in Estonia). Stalin a ordonat ulterior desfasurarea de alegeri si, parlamentele, astfel rezultate au "cerut" si la 3-5 august 1949. Sovietul Suprem al URSS a decis includerea Lituaniei, Letoniei si Estoniei in Componenta URSS ca republici unionale. Astfel au disparut de pe harta politica a Europei cele trei state.

In aceeasi luna, Germania si Italia au impus Romaniei Dictatul de la Viena dand satisfactie Ungariei fasciste. Lipsita de posibilitatea de a purta un razboi de aparare in Vest dar si in Est unde era iminent un atac din partea Sovietelor in cazul declansarii ostilitatilor cu Ungaria, Romania a trebuit sa cedeze si sa accepte "arbitrajul" lui Hitler. I-a fost rapita o suprafata de 43. 492 Km2 cu o populatie de 2. 609. 007 locuitori din care numai 37 % erau maghiari.

1.4. Batalia pentru Anglia

Hitler a considerat ca dupa capitularea Frantei, Marea Britanie va cere pace. Potentialul militar al Angliei era inferior celui german la acea data insa conducerea germana n-a luat in calcul vointa politica a guvernului englez si nici posibilitatea asocierii la potentialul militar propriu cel al dominioanelor cu imensele lor resurse de materii prime. Anglia mai dispunea de o considerabila flota aeriana pe langa cea navala si era singura tara care poseda sistemul de radiolocatie "Radar". (8; 311)

La 16 iulie Fuhrer-ul a semnat Directiva nr. 16 ce prevedea elaborarea si executarea operatiunii "Seelowe"( Leul de mare). Se preconiza debarcarea trupelor germane in Anglia pentru ziua de 15 septembrie 1940 si distrugerea aviatiei britanice. Dupa respingerea, din nou, de catre guvernul britanic, la 8 august 1940, a "ofertei" de pace, Hitler a ordonat inceperea operatiunilor prin bombardarea masiva a oraselor Londra, Liverpool, Manchester, Bristol, etc. insa n-a obtinut mult ravnita suprematie aeriana. A fost nevoit astfel la 17 septembrie 1940 sa amane executarea planului de invadare terestra pentru a continua bombardamentele aeriene. Aceste operatiuni au produs mari pierderi in randul populatiei civile si uriase pagube materiale insa n-au putut sa schimbe situatia strategica in favoarea Germaniei. Aviatia germana s-a dovedit eficace in operatiuni tactice si nu strategice, iar descoperirea si aplicarea radarului a fost decisiva. La 19 octombrie 1940, Hitler a amanat reluarea operatiunii "Seelowe".

1.4.     Operatiunile militare din Africa si Balcani.  Diplomatia razboiului in anii 1940-1941

Italia dorea sa redevina o mare putere si sa-si formeze propriul imperiu colonial. Benito Mussolini, nemultumit ca Führerul german n-a fost de acord cu pretentiile sale fata de Franta a declansat la 10 iunie 1940 operatiunea de invadare a Somaliei britanice. In ziua de 14 septembrie 1940 fortele italiene aflate in Libia au declansat o ampla ofensiva pentru a ocupa Egiptul. Dupa cateva luni de ofensiva italienii au reusit sa ocupe cateva puncte strategice din nordul si estul Africii. In luna decembrie ofensiva italiana a fost oprita, trupele britanice trecand la contraofensiva.

Dupa cateva saptamani italienii au fost izgoniti relativ usor din Libia ( Tobruk, Bardia, Bengazi, etc.) si erau pe punctul de a fi eliminati complet din Africa. In ianuarie 1941 englezii au trecut la ofensiva in Africa Orientala si la 4 aprilie au eliberat Addis-Abeba, iar in luna mai 1941 trupele italiene dislocate in Africa de Est au capitulat sfarsindu-se astfel si visul "imperiului italian" in Etiopia.

In aceste conditii, B. Mussolini s-a vazut obligat sa ceara ajutorul lui Hitler. Scopurile strategice ale celui de-al treilea Reich - eliminarea englezilor din Africa si controlul resurselor petroliere din Orient - l-au determinat pe Hitler sa fie de acord cu cererea italiana. A fost creat si pus sub comanda experimentatului general E. Rommel corpul expeditional "das Deutsche Afrikakorps" pentru a restabili situatia. Luate prin surprindere trupele engleze n-au facut fata ofensivei germane declansate in 15 martie 1941 si s-au retras din teritoriile ocupate, mai putin din orasul Tobruk. Trupele conduse de Rommel au inaintat spre Egipt insa au primit ordin sa se opreasca. Frontul s-a stabilizat in Africa de Nord, germanii nu aveau suficiente forte pentru a cuceri Africa mai ales ca in Europa lucrurile se precipitau.

Ofensiva italiana in Balcani n-a avut mai mult succes ca cea din Africa. La cererea de interventie a Italiei, Germania a trimis in Balcani o impresionanta forta de invazie (70 divizii, 2000 de tancuri si circa 2000 avioane). In primele zile ale lunii aprilie 1941 Iugoslavia si Grecia au fost atacate succesiv de pe mai multe directii de trupe italiene, germane, maghiare si bulgare. Romania desi facea parte din Axa a refuzat sa participe la actiuni militare.

La 13 aprilie Belgradul a fost ocupat de trupele germane si parti din Iugoslavia au fost anexate de Ungaria, Bulgaria si Italia, sau ocupate de Germania. Dupa scoaterea din lupta a Iugoslaviei, fortele Axei s-au napustit asupra Greciei. La 24 aprilie armata elena din Epir a capitulat, alte unitati grecesti s-au retras in insule si nordul Africii. Pana la sfarsitul lunii mai nemtii au luat sub control bazinul mediteranean, flota engleza suferind pierderi grele. Campania din Balcani a fost o reusita pentru Wehrmacht insa pe termen lung ea a influentat negativ soarta razboiului pentru ca a intarziat cu peste 5 saptamani aplicarea planului "Barbarossa" pentru cucerirea imensului spatiu sovietic. (8; 320),

Victoriile militare obtinute in Europa si in afara ei de Germania, Italia si Japonia le-au determinat sa-si imparta sferele de influenta in lume si sa colaboreze in vederea instaurarii unei "noi ordini" internationale. Intelegerile s-au materializat in Pactul Tripartit (27 sept. 1940) care in esenta prevedea: "dreptul" Germaniei si Italiei de a instaura noua ordine in Europa, al Japoniei in Asia. La pact au aderat satelitii Germaniei printre care si Romania (23 noiembrie 1940) insa fara ca acestea sa poata influenta in vreun fel situatia politica.

Germania, prin conducatorul ei a invitat si URSS sa adere la Pactul tripartit. Raspunsul guvernului sovietic a fost dat la 25 noiembrie si era conditionat de retragerea trupelor germane din Finlanda, acceptul Germaniei ca URSS sa construiasca baze militare in Balcani si sa controleze stramtorile Bosfor si Dardanele. Hitler nu s-a grabit sa raspunda cererilor sovietice desi colaborarea economica si chiar politico-ideologica a "functionat" bine pana in preajma declansarii ostilitatilor in Est.

2. Extinderea razboiului si mondializarea lui

2.1. Ofensiva trupelor germane in Est - 1941

Dupa capitularea Frantei si reducerea capacitatii de riposta a Marii Britanii, Hitler a avut iluzia ca a obtinut "libertatea" de actiune in est si evitarea unui razboi pe doua fronturi. Ca urmare, la 18 septembrie 1940, OKW a aprobat planul "Barbarossa" de actiune in Est. Acesta prevedea distrugerea fortelor sovietice din zonele apusene ale URSS si cucerirea centrelor vitale pentru economia si apararea tarii. Initial, invazia a fost planificata pentru "primavara anului 1941" insa cel care "a incurcat socotelile" a fost Mussolini care a determinat Germania sa intervina in Balcani si sa intarzie aplicarea planului Barbarossa.

La 22 iunie 1941, la orele 3. 30 s-a declansat atacul asupra URSS. Daca Germania comitea, prin prisma dreptului international public, valabil in epoca, o agresiune clara, urmarind anexarea unor teritorii ce nu-i apartinusera niciodata, Romania si Finlanda au intrat in razboi pentru a elibera teritoriile anexate de URSS cu un an in urma.

Fortele germane detineau nu numai superioritatea in oameni si tehnica (8, 5 milioane oameni la 4, 2 milioane) ci si o experienta de razboi de aproximativ doi ani care a contat in economia luptei in prima parte a razboiului. O parte a aviatiei sovietice a fost distrusa la sol sau in lupte aeriene. In extremitatea nordica unde au actionat forte germane si finlandeze sub comanda feldmaresalului von Lech si aripa stanga a gruparii "Centru" comandate de feldmaresalul von Bock au inaintat fulgerator si in 18 zile au ajuns aproape de Leningrad.

Lovitura principala a fost data de fortele comandate de von Bock in Bielorusia care pana la 9 iulie au reusit sa cucereasca Minskul si cea mai mare parte a teritoriului bielorus. Grupul de armate "Sud" sub comanda feldmaresalului von Rundstedt a actionat in directia Kiev. La aripa de sud a acestui grup au actionat trupele romane sub comanda directa a generalului Ion Antonescu cu misiunea de a elibera Basarabia si nordul Bucovinei.

Cauzele care au dus la rasunatoarele infrangeri suferite de armata sovietica in vara si toamna anului 1941 au fost multiple. Principala cauza, in opinia unor analisti, a fost ca URSS nu era pregatita pentru un razboi de aparare ci pentru unul ofensiv. In anul 1993 a fost dat publicitatii Planul operativ de razboi al URSS elaborat in mai 1941 de generalul A. Vasilevski care urma sa fie semnat de Gh. Jukov, Seful de Stat Major al Armetei Rosii si de S. Timosenko ministrul apararii al URSS si prezentat lui Stalin. Acesta prevedea atacarea armatei germane inainte de mobilizarea acesteia. Termenul limita pentru inceperea operatiunilor trebuia sa fie 2 iulie 1941. Prin declansarea planului "Barbarossa" la 22 iunie Hitler si-a surprins "tovarasul" cu care impartise Europa la 23 august 1939 si i-a pricinuit grave infrangeri. (6; 24)

Daca pe plan militar in vara anului 1941 URSS a fost la un pas de catastrofa pe "frontul diplomatic" a repurtat primele succese. La 22 iunie 1941 premierul britanic W. Churchill a condamnat atacul asupra URSS si a declarat ca o va sprijini in lupta cu Germania. Doua zile mai tarziu SUA au facut o declaratie asemanatoare. Prin negocieri si tratate bilaterale se vor pune bazele Coalitiei Natiunilor Unite. La 12 iulie 1941 la Moscova a fost semnat Acordul sovieto-britanic care prevedea ajutorul reciproc si obligatia ca nici una din parti sa nu incheie pace separata cu Germania (4; 97). La 14 august 1941 W. Churchill si F. Roosevelt au semnat la Washington Carta Atlanticului care prevedea nimicirea tiraniei fasciste si dezarmarea agresorilor, instaurarea pacii si securitatii dupa nimicirea fascismului. La 24 septembrie acelasi an la Carta adera si URSS.

Un rol important in consolidarea aliantei celor trei mari puteri l-a avut Conferinta de la Moscova, 29 sept. - 1 oct. 1941 a reprezentantilor SUA, Marii Britanii si URSS care a avut loc in momentul in care se afla in plina desfasurare "Operatiunea Taifun" pentru ocuparea Moscovei. S-a semnat un acord prin care SUA si Marea Britanie livrau URSS materiale de razboi si marfuri industriale pentru a face fata ofensivei germane. Ulterior alianta dintre cele trei mari puteri a fost completata cu alte acorduri si intelegeri stabilite in conferinte internationale.

Batalia pentru Moscova a inceput in ultimele zile ale lunii septembrie 1941 iar la 7 octombrie trupele sovietice sau retras pe linia Mojask pe care n-au putut-o mentine si trupele germane ajung in a doua jumatate a lunii noiembrie la numai 25-30 Km de Moscova. La 1 decembrie a inceput ofensiva generala si dupa o zi parte din trupele germane au ajuns pana in suburbiile Moscovei unde au fost oprite.

In zilele de 5-6 decembrie 1941, trupele sovietice au trecut la contraofensiva zdrobind fortele de soc ale grupului de armate "Centru" si au inaintat spre vest pe o distanta de 100-200 Km. Au fost distruse 11 divizii germane de tancuri, 4 motorizate si 22 divizii de infanterie. In urma acestor infrangeri a fost destituit comandantul Grupului de Armate Centru, feldmaresalul von Bock si inlocuit cu feldmaresalul von Kluge iar Hitler a preluat functia de comandant suprem al fortelor terestre. In fata Moscovei mitul invinciabilitatii armatelor germane a fost spulberat si abandonat "blitz-krieg"-ul.

2.2. Ofensiva trupelor germane in 1942 si contraofensiva sovietica

Planurile germane pentru anul 1942 erau ambitioase. Se preconiza ca in patru etape sa se ajunga pe Don si Volga pentru a se incercui Stalingradul si apoi sa coboare spre Caucaz pentru a fi luate in stapanire campiile petrolifere rusesti. Pentru reusita acestor operatiuni Germania dispunea de un efectiv de aproximativ 6 milioane de oameni, 3229 tancuri, 3395 avioane, 5700 de tunuri. (6; 29)

In primele zile ale lunii iulie, trupele germane si romane cuceresc Sevastopolul si continua ofensiva spre Stalingrad si Rostov pe Don. Trupele sovietice iau masuri pentru apararea Stalingradului. La 17 septembrie au inceput luptele de aparare a Stalingradului. Autoritatile sovietice n-au luat masuri pentru evacuarea orasului si au adoptat solutia apararii lui in prezenta populatiei acestui mare centru urban.

In dimineata zilei de 19 noiembrie 1942 trupele sovietice declanseaza o vasta pregatire de artilerie. In ziua urmatoare Frontul Stalingrad a dezlantuit contraofensiva. Apararea Armatei 4 romane a fost strapunsa. In ziua de 20 noiembrie 1942 rusii au fortat spre sudul orasului si au reusit sa realizeze incercuirea trupelor germane conduse de von Paulus. La 30 decembrie Comandamentul Suprem Sovietic a ordonat lichidarea fortelor germane incercuite. La 2 februarie 1943 se termina una din cele mai mari batalii din istoria celui de-al doilea razboi mondial. Germania a pierdut initiativa strategica pe uscat dupa ce o pierduse anterior pe cea aeriana: Comandamentul sovietic a preluat initiativa strategica si a mentinut-o pana la sfarsitul razboiului.

In cursul aceluiasi an, aliatii au pregatit un plan minutios de distrugere a fortelor germane si italiene in nordul Africii si de preluare a initiativei strategice in Pacific. La sfarsitul lunii mai 1942 italienii si germanii au declansat luptele care aveau sa se incheie, pentru ei, cu dezastrul de la El Alamein, din actombrie 1942.

Batalia de la El Alamein a fost preludiul unei serii de victorii ale aliatilor in Africa de nord si care s-au incheiat cu alungarea trupelor germano-italiene de pe continentul negru (9; 251). Astfel ca, la jumatatea lunii mai 1943, peste un sfert de milion de ostasi germani si italieni au fost facuti prizonieri, printre care 20 de generali.

Expansiunea nipona in Indochina, a provocat o reala si vie indignare la Washington. Guvernul SUA a ripostat prompt si a blocat bunurile japoneze in Statele Unite. Japonia reactioneaza si in 7 decembrie 1941 a atacat baza aero-navala de la Pearl Harbor.

In primavara anului 1942 incep confruntarile in Pacific cunoscute ca "marile batalii de pe teatrul de operatii al Pacificului de Sud-Vest. (Australia, Filipine, Noua Guinee, arhipelagul Solomon, Bismarck si Indonezia). Intre 26 mai - 6 iunie 1942 s-a desfasurat batalia aero-navala din zona atolului Midway si a insulelor Aleutine dintre flotele japoneza si americana. Initiativa strategica a trecut decisiv de partea SUA si a aliatilor sai.

3. Spre o victorie a Aliatilor (1943-1945)

3.1. Sfarsitul razboiului in Europa

Pierderea initiativei strategice de catre armatele germane si coordonarea mai eficienta a actiunilor politico-militare in cadrul Coalitiei Natiunilor Unite (Conferinta de la Casablanca din 14-16 ianuarie 1943) au condus la obtinerea altor victorii decisive pe teatrele de operatiuni din Europa si Pacific.

Pe frontul sovieto-german s-a desfasurat cea mai mare batalie de tancuri din istorie. Comandamentul german prin aplicarea planului "Citadela" a urmarit sa reia initiativa strategica, cu inaintarea concomitenta a armatelor germane catre orasele Orel si Belgorod si incercuirea trupelor sovietice in apropierea orasului Kursk. Sovieticii au aflat directia si data loviturii si au organizat o aparare solida. Inaintarea germana declansata la 5 iulie 1943 a fost oprita, iar la 12 iulie sovieticii au declansat contraofensiva care se va incheia peste 10 zile cu o grava infrangere pentru germani.

Daca batalia de la Kursk n-a epuizat ultimele rezerve ale Germaniei ea a reusit sa le slabeasca definitiv pentru bataliile ce urmau sa vina. Rusii erau acum liberi sa atace deoarece ei au ales si au alternat lovituri de la un capat la altul al frontului. Inspre nord ei se aflau pe punctul de a da inapoi spre Statele Baltice si in cele din urma spre Prusia de Est. In centrul ei se putea indrepta spre Polonia si Germania, la sud ei se puteau indrepta spre Balcani si realizarea vechiului vis rusesc de inchidere a Dardanelelor. Au optat pentru toate aceste trei variante.

In toamna lui 1943 au atacat Grupul de armate Sud de sub comanda lui von Manstein. Germanii au sperat sa treaca frontul de la raul Nipru in jos pentru a mentine Crimeea. Rusii, insa, i-au impins inapoi de-a lungul intregii lungimi a Niprului si la sfarsitul lunii noiembrie 1943 au izolat Armata 17 germana in Crimeea.

In partea de nord rusii au eliberat Kievul. Incercarea trupelor germane de a-l recupera printr-o con­tralovitura executata la 15 noiembrie 1943 a esuat. La jumatatea lunii decembrie 1943 Comanda­mentul suprem sovietic a hotarat ca in anul 1944 sa execute zece operatii ofensive care sa duca la infrangerea trupelor germane si eliberarea completa a URSS precum si a altor popoare europene.

In Marea Mediterana fortele aliate au declansat operatia "Husky". Armata 7 americana si Armata 8 britanica, sustinute de puternice forte blindate, aviatie si marina, pornesc de pe coasta africana spre sudul Italiei. Se dau lupte grele intre fortele aliate si italo-germane pentru Sicilia.

In urma victoriilor obtinute de fortele aliate, regele Victor-Emanuel hotaraste la sfarsitul lunii iulie sa-l inlocuiasca pe Bennito Mussolini cu maresalul Badaglio. Pe 25 iulie acesta este demis si apoi arestat. Adolf Hitler a definitivat planul "Alaric" privind actiunile din Italia in care se preconizau eliberarea lui Mussolini, ocuparea Romei si restabilirea ducelui in fruntea Statului.

La 5 august 1943 noua conducere a Italiei a angajat negocieri secrete cu anglo-americanii in Sicilia. Pe 3 septembrie 1943 s-a semnat armistitiul insa va fi anuntat pe 8 septembrie iar aliatii au inceput operatia de debarcare in Italia continentala. Pana la mijlocul lunii octombrie trupele anglo-americane eliberasera jumatate din Italia.

Un grup de parasutisti germani a reusit la 12 septembrie 1943 sa-l elibereze pe Mussolini. Patru zile mai tarziu are loc intalnirea dintre Mussolini si Hitler la Rastenburg. Pe 23 septembrie dictatorul italian se reintoarce la resedinta sa de la Rocca delle Caminatte. Se deplaseaza la Salo unde va proclama "Republica Sociala italiana".

Pe 13 octombrie 1943 guvernul italian condus de maresalul Bodaglio a declarat razboi Germaniei. Aliatii au luat act de pozitia de cobeligeranta a Italiei in razboiul contra Germaniei naziste. In perioada 19-30 octombrie 1943 a avut loc Conferinta de la Moscova care a adoptat "Declaratia cu privire la Italia" si a discutat problema deschiderii celui de-al doilea front in Europa. S-a hotarat infintarea unei Comisii europene consultative cu sediul la Londra.

La aproximativ o luna de la Conferinta de la Moscova are loc intalnirea la varf de la Teheran. La conferinta s-a discutat coordonarea eforturilor de lupta impotriva Germaniei si a satelitilor ei, colaborarea postbelica si asigurarea unei paci trainice. Conferinta a spulberat sperantele diplomatiei Axei cu privire la neintelegerile dintre marile puteri ale Coalitiei si eventuala dizolvare a ei.

Operatiunile militare ale aliatilor occidentali au fost sustinute de ample operatiuni militare ale Armatei Rosii in estul continentului. In luna ianuarie 1944 rusii au declansat o ofensiva de amploare in nordul tarii eliberand mai multe localitati in asa fel incat la inceputul lunii februarie mari unitati sovietice patrund pe teritoriul Estoniei. La inceputul lunii martie trupele sovietice primesc misiuni care depasesc in mod constant limitele granitelor sovietice. La 29 martie este ocupat orasul Cernauti ajungand pe Prut si pantele estice ale Carpatilor, intrand pe teritoriul romanesc.

Hitler aduce importante modificari in organizarea armatei germane pe frontul de est pentru a le face mai eficiente insa nu poate sa modifice raportul de forte. La 7 aprilie 1944 trupele sovietice ocupa Botosaniul iar trei zile mai tarziu ocupa si orasul port Odessa. Situatia trupelor germano-romane in Crimeea este critica. Trupele sovietice se aflau la jumatatea lunii aprilie pe aliniamentul Verba, Kolomeea, nord Iasi, Orhei, Dubasari, Marea Neagra. In conformitate cu intelegerile de la Teheran, la 23 iunie, Armata Rosie a declansat la sfarsitul lunii iunie o ampla ofensiva care a impins trupele germane pe o adancime de aproximativ 600 Km fiind ocupate Bielorusia, Ucraina de vest, parti din Lituania, Letonia si Polonia.

In vest, Roma a fost eliberata la 4 iunie 1944. Doua zile mai tarziu pe plajele Normandiei o uriasa grupare de forte s-a revarsat asupra "inexpugnabilului zid al Atlanticului" desantata din aproximativ 11. 000 de avioane si 5000 de nave. Acestea au trecut ulterior la ofensiva deschizand astfel cel de-al doilea front in Europa. La 15 august, in nordul Frantei s-a operat a doua debarcare aliata.

Debarcarile din vestul si sudul Frantei au inrautatit considerabil situatia trupelor germane. Trupele aliate au inregistrat succese importante. Dupa eliberarea Parisului (24 august) au fost curatate de trupele germane orasele Rouen si Dieppe, Soissons, Reims si Verdun. La 3 septembrie unitati britanice au intrat in Bruxelles, Belgia fiind eliberata la inceputul lunii noiembrie 1944.

Pe frontul de Est, Romania a iesit din Axa la 23 august 1944 producand cea mai mare catastrofa militara armatei germane dupa cea de la Stalingrad. La cateva saptamani (9 septembrie) Bulgaria s-a alaturat fortelor Natiunilor Unite declarand razboi Germaniei. Trupele sovietice vor inainta rapid spre centrul Europei, fortele germane fiind in aceasta parte a Europei incapabile de o rezistenta care sa stavileasca ritmul Armatei Rosii.

In Vest, Germania a incercat fara succes o contra ofensiva de mari proportii- cunoscuta ca Batalia din Ardeni (16 decembrie 1944 - 30 ianuarie 1945) - prin care sa determine "cercurile conducatoare anglo-americane - sa recurga la o intelegere" (6; 45). Esecul german s-a datorat printre altele si ofensivei de proportii pe care au declansat-o Armata Rosie si trupele romane. Mijlocul lunii decembrie 1944 a insemnat intrarea trupelor sovietice pe teritoriul german.

Cartierul General Suprem al Corpului Expeditionar al Aliatilor cu sediul la Paris a planificat urmatoarele operatii in Europa in trei faze. In prima, aliatii urmau sa se apropie de Rin, in a doua sa cucereasca capete de pod de-a lungul fluviului, iar cea de-a treia sa se apropie de interiorul Germaniei.

Pentru germani situatia era deosebit de grea. Statele satelit parasisera Axa, Reich-ul era bombardat ziua si noaptea, iar fortele umane erau epuizate. Armata germana era formata din copii de 14 ani si batrani de peste 60 de ani. Sperantele lui Hitler legate de noile armamente si bomba nucleara au fost, pana la arma, simple iluzii.

La sfarsitul lunii februarie rusii cucerisera Danzig-ul si o parte a Pomeraniei. Viena a cazut in luna aprilie 1944. Germania, la aceasta data mai era ca stat doar o fasie lunga si ingusta de aproximativ 100 km largime, mergand de la coasta Balticii in jos spre Iugoslavia si nordul Italiei. La inceputul lunii martie armatele americane erau la Rin. Intre aliati a inceput cursa pentru cucerirea Berlinului. Moartea presedintelui Roosevelt a constituit poate ultima iluzie a lui Hitler. Credea ca se poate salva facand o paralela cu moartea tarinei Elisabeta a Rusiei care l-a salvat pa Frederic cel Mare de la invazie.

Atacul final al rusilor asupra Berlinului s-a dat la 12 aprilie 1945. Au incercuit Capitala celui de-al treilea Reich pe 25 aprilie. Pe 2 mai rezistenta a fost zdrobita. La 8 mai 1945 reprezentantii Germaniei, in frunte cu amiralul Donitz, care preluasera conducerea dupa sinuciderea lui Hitler si a fidelilor sai, au semnat capitularea. Razboiul mondial se termina pentru Europa.

3.2. Operatiile din Pacific si colapsul Japoniei

Derularea operatiunilor din Pacific a insemnat, in fapt, terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Presiunea contra Japoniei, din anul 1942 s-a amplificat in mod inexorabil in perioada imediat urmatoarelor optsprezece luni. Lungile si costisitoarele batalii din insulele Solomon si de-a lungul Coastei Noii Guinee au subminat in mod continuu vitalitatea imperiului nipon. Pierderile suferite in ceea ce priveste avioanele si pilotii au fost foarte grele. Devenea evident ca toate premisele initiale ale planului de razboi japonez au fost incorecte.

La inceputul anului 1944 SUA dispuneau de un potential industrial net superior celui japonez. Dupa ce-au cucerit arhipelagul Gilbert in noiembrie 1943 americanii au distrus bazele japoneze de pe insulele Caroline si din arhipelagul Marshall. In vara anului 1944 aliatii au pus stapanire pe Noua Guinee. La 15 iunie 1944, bombardierele B-29 reusesc, pentru prima data, sa bombardeze Japonia. In ultima parte a lunii octombrie 1944 au inceput luptele pentru cucerirea Filipinelor. In ianuarie 1945 trupele americane de sub comanda lui Mac Arthur ocupa Filipinele dupa ce-au castigat cea mai mare batalie aero-navala din cel de-al doilea razboi mondial. Aceasta a insemnat sfarsitul marinei japoneze.

In vara anului 1945 intregul Imperiu Japonez a inceput sa se clatine. Trupele japoneze erau presate si silite sa se retraga din Indiile de Est si Birmania. Pe la mijlocul lunii mai 1945 acestea sau retras si din sudul Chinei. In urmatoarele doua luni sub presiunea bombardamentelor au fost distruse primele cinci orase japoneze. Mai ramasesera patru orase care nu suferisera prejudicii importante.

La inceputul lunii august americanii au luat o decizie de o gravitate extrema: lansarea primei bombe atomice. Pe data de 6 august ora 9. 15 a fost lansata prima bomba atomica asupra orasului Hirosima. 80. 000 de oameni au murit in cateva secunde. La 8 august URSS a declarat razboi Japoniei. A doua zi a fost lansata cea de-a doua bomba nucleara asupra orasului Nagasaki. Pe data de 14 august 1945 Japonia a capitulat. Cel de-al doilea razboi se incheiase.

Bibliografie

1.     A.J.P. Taylor, Originile celui de-al doilea razboi mondial, Bucuresti, 1999.

2.     Winston Churchill, Al doilea razboi mondial, vol I, Bucuresti, 1996.

3.     James L. Stokesbury. Scurta istorie a celui de-al doilea razboi mondial, Bucuresti, 1993.

4.     Leonida Loghin, Al doilea razboi mondial, Bucuresti, 1988.

5.     Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial. 1939-1942, vol I, Bucuresti, 1988.

6.     Anatol Petrencu, Istorie universala. Epoca contemporana, Chisinau, 1995.

7.     Lidell Hart, Histoire de la seconde guerre mondiale, traduit de l'anglais par J. P. Constantin, Fayard, 1973.

8.     Prof. univ. dr. Zarin Zamfir. Istoria universala contemporana, Bucuresti, 1999.

9.     Marea Conflagratie a secolului XX. Al doilea razboi mondial, Bucuresti, 1974.

10.  Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX. Sfarsitul lumii europene. 1900-1945, vol. I, Bucuresti, 1998.