Iudeii in Imperiul Roman - pozitia puterii fata de iudei

IUDEII

I. Iudeii in Imperiul Roman

Situatia iudeilor in Imperiul Tarziu era deosebit de complexa. Dupa ruinarea Ierusalimului si distrugerea Templului, in anul 70, multi iudei au fost dusi in sclavie. Dar Roma a respectat existenta comunitatilor iudaice, carora le recunostea anumite drepturi

Incepand din primul secol al erei noastre, aceste comunitati, risipite in lume, nu erau decat niste grupuri neinsemnate. Nu este insa mai putin adevarat ca iudeii constituiau o parte importanta din populatia Imperiului. Cea de a Treia Sibila, declara cu emfaza ca intreg pamantul si chiar marea sunt pline de iudei . Trebuie, de asemenea, sa primim cu scepticism afirmatiile extrem de hiperbolice ale lui Filon, potrivit caruia iudeii ar reprezenta jumatate din omenire

Cu o exagerare lesne de inteles, istoricul iudeu Flavius Iosif scrie, spre sfarsitul secolului I d.Hr.: "Nu se afla in lume nici un popor care sa nu contina si o particica din al nostru"

Aceasta afirmatie este confirmata de Strabon: "Neamul acesta a patruns in toate cetatile, este greu sa gasesti in lume un singur loc care sa nu-l fi primit si unde sa nu se fi instapanit"

Razboaiele lui Titus si Adrian au redus in mod simtitor numarul populatiei palestiniene, in timp ce diaspora nu numai ca-si pastra efectivele, dar le vedea si sporite cu un nou aflux de emigranti palestinieni . Pentru primul secol dupa Hristos, se considera ca in Imperiu exista o populatie de 7 milioane de iudei, la un total de 80 de milioane, deci aproximativ 7%

Putem, deci, sa ne facem o idee despre importanta lor in Imperiu si despre influenta lor spirituala si religioasa. Este cert ca existau importante colonii iudaice in principalele orase ale Imperiului si ca iudeii erau mult mai numerosi in diaspora (adica in afara Palestinei) decat in Iudeea si in Galileea. Cetatile comerciale sunt cele care par a fi atras cel mai mult emigratia iudaica si acesta este motivul pentru care iudeii au sosit la Roma mult timp dupa ce se instalasera la Alexandria si Babilon

Aceasta diaspora, considerata in ansamblu, nu a suferit decat in mod foarte indirect si atentaut efectele crizelor palestiniene. Intr-adevar, dupa 70 nu a survenit nici o schimbare, in afara de interdictia trecatoare, din timpul lui Hadrian, a circumciziei dupa 135, in statutul iudaismului risipit: acesta ramane, ca si pana atunci, religie licita si protejata. Daca disparitia Templului a atras pentru ei, totusi unele consecinte, uneori favorabile, conditiile vietii religioase ale iudeilor din afara nu au fost afectate

Autoritatea suprema la iudei revenea Patriarhului , cu sediul la Ierusalim. Aceasta functie exista oficial de la sfarsitul secolul II. Recunoscut de catre romani, din partea carora primeste investitura, Patriarhul, numit si Etnarh, inlocuieste in fruntea poporului iudeu pontificatul disparut. Cultul traditional nu mai exista, nici suveranitatea iudaica in Palestina. Prin urmare, Patriarhul nu mai este nici Mare Preot, nici, in pofida caracterului dinastic al functiei, ereditare in familia lui Hillel, sef de stat. Autoritatea sa este lipsita de nuanta politica. Din atributiile sale, strict definite si controlate de catre Roma, este exclus orice ar putea incuraja o tentativa de restabilire a statului iudeu. Juster il caracterizeaza drept "un suveran fara putere teritoriala, conducator oarecum spiritual al tuturor iudeilor din imperiu"

In fata autoritatii romane, el este reprezentantul responsabil cu religia si cu poporul iudeu si protectorul, cel putin teoretic, al tuturor iudeilor din Imperiu. In aceasta comunitate iudaica, totul depinde de patriarh, si aceasta centralizare intre el si diaspora este o legatura solida. El este asistat ca de un consiliu de sinedriu , reconstituit dupa anul 70, sub forma unei academii religioase, dar care ii este direct subordonat

Patriarhii provinciali si conducatorii sinagogilor locale isi primesc prerogativele puterii de la el. El insusi intreprinde vizite pastorale in afara si, mai ales, isi deleaga "apostolii" . Diaspora este legata de patriarh prin impozitul iudaic, aurul coronar pe care orice iudeu il plateste anual. Iudeii erau deci un popor fata de care trebuia dusa o politica circumspecta. Privilegiile, religioase si politice in acelasi timp, care le erau recunoscute, in Palestina ca si in diaspora, la inceputul erei crestine le asigurau, odata cu libera exercitare a cultului, imunitatea fata de orice sarcina, obligatie sau functie incompatibila cu monoteismul lor, si in special scutirea de cultul imperial, inlocuit prin rugaciuni pentru imparat

Aceasta era situatia iudeilor in imperiul roman pagan la inceputul secolul IV. Convertirea lui Constantin si rapida increstinare a puterii vor schimba radical pozitia iudeilor in lumea romana. Adoptand crestinismul ca religie oficiala, statul roman inlocuieste toleranta religioasa cu un exclusivism din ce in ce mai absolut. Astfel, obiceiurile nationale ale popoarelor imperiului nu mai sunt respectate atunci cand sunt religioase. Iudaismul isi pastreaza totusi un loc special

Statutul privilegiat dainuie si chiar se consolideaza in Imperiul Tarziu, traducandu-se prin imunitatea personala acordata clerului iudaic. Textele legislative semnaleaza acest fapt incepand din anul 330

Inca din cursul secolului IV, ostilitatea disimulata, hartuielile, dispretul fac ca sinagogile sa fie folosite drept halte pentru popasul trupelor. Dupa recunoasterea crestinismului ca religie oficiala, unii crestini s-au considerat indreptatiti sa atace cu mai multa brutalitate sinagogile . Aceste atacuri impotriva sinagogilor sau ceremoniilor cultuale sunt reprimate, cum a fost cazul cu sinagoga din Callinicon (pe Eufrat). Dar Sfantul Ambrozie intervine pe langa imparat si obtine sa nu fie pedepsiti crestinii

Obligativitatea odihnei sabatice este recunoscuta. Unul din principalele privilegii acordate comunitatilor iudaice era respectarea jurisdictiilor lor religioase, pentru cauzele religioase, si, in urma unui compromis, in materie civila. Paralelismul este aici izbitor intre crestini si iudei. Din pacate, suntem mult mai putin informati asupra istoriei acestei jurisdictii ebraice, decat asupra celei privind audentia episcopalis

Legislatia si politica imparatilor pagani s-au aratat in general tolerante si uneori favorabile. In schimb, opinia publica le era in general defavorabila. Reprosul esential se referea la izolarea pe care o implica respectarea Legii. Aceste tendinte contrare se vor regasi in Imperiul Tarziu, complicate prin diversitatea atitudinilor crestine . Ostilitatea legislativa fata de iudei devenea o ura violenta. Dupa o perioada de ragaz, ea se reaprinde la sfarsitul secolului IV.

II. Biserica si sinagoga

Nascut in mediu iudaic, crestinismul nu s-a putut mentine acolo. La originile Bisericii, de indata ce crestinismul a dobandit, prin Sfantul Pavel, constiinta autonomiei sale, relatiile iudeo-crestine ne apar, de la bun inceput, ca un conflict intre doua religii.

Doua religii care-si contesta reciproc dreptul la existenta. In ochii iudeilor, crestinismul este o uzurpare. In schimb, pentru crestini iudaismul reprezinta supravietuirea unei etape depasite

Din secolul II pana in secolul IV, dezbaterea intre iudei si crestini s-a desfasurat pe planul controversei teologice si a discutiilor biblice, o abundenta literatura atestand intensitatea acestei dezbateri. Mai multe genuri literare sunt astfel reprezentate: tratate, omilii, culegeri de testimonia, diatribe, etc. Polemica iudeo-crestina se concentreaza pe cateva teme esentiale: conditia mesianica si soteriologica a lui Iisus, rolul Legii, chemarea neamurilor

Dezbaterile impotriva iudeilor sunt purtate mai ales de scriitori proveniti dintre neamuri si contribuie la modelarea ortodoxiei crestine. Autorii din secolele III si IV, inmultesc demonstratiile credintei crestine. Urmeaza apoi invectivele impotriva impietririi ireductibile a iudeilor. Printre operele cele mai de seama ale perioadei anteniceene trebuie amintite: Epistola lui Varnava, Ariston de Pella, Dialog intre Jason si Papiscus despre Hristos; Miltiade, Impotriva iudeilor; Apolinarie de Hieropolis, Impotriva iudeilor, pierdut; Justin, Dialog cu iudeul Trifon; Hipolit(?), Demonstratie impotriva iudeilor.

Pentru secolul IV, vom nota autorii crestini cu lucrari polemice: Eusebiu al Cezareii, Demonstratio Evanghelica; Eusebiu al Emesei, Impotriva iudeilor, pierduta; Diodor din Tars, Impotriva iudeilor, pierduta de asemenea; Epifanie al Salaminei, Panarion; Ioan Hrisostom Impotriva iudeilor si Neamurilor cum ca Hristos este Dumnezeu; Opt omilii impotriva iudeilor; Pseudo-Grigorie de Nyssa, Testimonia adversus Iudaeos; Pseudo-Ioan Hrisostom, Impotriva iudeilor, neamurilor si ereticilor; cateva Omilii ale lui Afraat.

Ce rol si ce responsabilitate si-au asumat iudeii in persecutiile impotriva crestinilor? Unii autori au admis aproape fara rezerve ca rolul lor a fost considerabil. Potrivit Sfantului Ioan Hrisostom, initiativa ar fi pornit nu de la imparat, ci de la iudeii insisi. Lapidara formula a lui Tertulian este, in memoria tuturor: "Synagogas Judeorum fontes persecutionum"

Sa ne ferim sa raspundem acuzatiilor excesive ale autorilor crestini printr-o deculpabilizare totala. Iudeii i-au persecutat efectiv pe crestini atunci cand au putut, adica la ei acasa, in Palestina. In diaspora, rolul lor este mult mai modest. Denuntand erezia crestina, ei au ajutat Roma sa faca deosebirea intre cele doua religii si sa descopere pericolele pe care le ascundea cea noua. Rolul lor e diminuat, probabil, pe masura ce conflictul intre Biserica si societate devenea mai acut . Cel mai frecvent, rolul iudeilor se reducea la o participare deosebit de activa, daca dam crezare anumitor texte.

Lumea antica a cunoscut cu mult inainte de raspandirea crestinismului reactii antisemite . Dar antisemitismul crestin, care se intrevede deja chiar inainte de triumful Bisericii si care se precizeaza in secolul IV, imbraca o nuanta foarte speciala si aspecte absolut noi.

Starea de spirit ostila iudeilor a luat nastere, pare-se, deindata ce propovaduirea crestina se indeparteaza de Israel, unde inregistreaza mai multe esecuri decat succese, si se indreapta catre neamuri. Antisemitismul crestin este la inceput expresia dezamagirii in fata indaratniciei lui Israel. Principala originalitate a antisemitismului crestin consta in natura argumentarii sale si in procedeele sale de lupta. In timp ce temele obisnuite ale antisemitismului pagan nu erau de obicei decat niste afirmatii gratuite, scriitorii crestini vin cu texte scripturistice. Exegeza antisemita a Bibliei, anticipand inca din trecut reprosurile pe care Biserica avea sa le faca iudeilor pentru uciderea lui Hristos, tinde sa demonstreze, prin desfasurarea propriei lor istorii si prin marturia proorocilor, ca poporul asa-zis ales a fost intotdeauna un popor scelerat. Incapatanati, ucigasi, inrobiti trupului, iudeii sunt cu adevarat prada si uneltele celui viclean: "Avandu-l pe diavol in suflete"

Stim, de asemenea, ca monahii, a caror influenta a fost atat de insemnata in istoria Bisericii rasaritene, incepand din secolul IV, erau protagonistii luptei impotriva iudeilor si militanti ai antisemitismului. In aceeasi perspectiva trebuie situat si judecat si reprosul, rar formulat de catre pagani, al lacomiei iudaice, repros formulat frecvent de catre crestini: iudeilor le plac banii, luxul, desfatarea pantecelui, toate formele de bogatie

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Uneori, insa, in Orient, si in special in Palestina, in Frigia sau in Galatia, crestini iudaizanti adopta obiceiuri si prevederi iudaice. In Antiohia ei cauta vindecare prin practicile cultuale ale unor medici iudei. Juramintele sunt facute pe Tora; crestini participa la posturile si la sarbatorile iudaice . In Occident, contactele intre crestini si iudei sunt mai rare, caci iudeii erau mai putin numerosi. In Africa, insa, sunt atestate practici asemanatoare

Sinoadele interzic aceste abuzuri. Sinodul din Elvira denunta cultul sabatic, rivalitatea dintre binecuvantarile iudaice si cele crestine pentru asigurarea fertilitatii ogoarelor, meselor in comun . Sinodul este mai sever fata de casatoriile cu eretici si cu iudei decat fata de cele cu pagani In Orient, conciliul de la Laodiceea interzice si aceste abuzuri . Aceste canoane aveau uneori chiar putere de lege.

Polemica antiiudaica in Biserica "era aproape la fel de frecventa ca si slujba insasi - dupa cum afirma Juster - astfel, ea se impunea credinciosului, ii modela mentalitatea, elabora si consolida zilnic sentimentele sale antiiudaice"

Autori si oratori bisericesti se intrec in imaginatie si elocventa pentru a ridica expresia sfintei lor manii la inaltimea subiectului. Sfantul Grigorie de Nyssa ofera o mostra remarcabila a acestor violente diatribe: "Ucigasi ai Domnului, asasini ai proorocilor, razvratiti si plini de ura fata de Dumnezeu, ei incalca Legea, tin piept harului, se leapada de credinta parintilor lor. Tovarasi ai diavolului, neam de naparci, turnatori, calomniatori, minti intunecate, plamada fariseica, sinedriu al demonilor, blestemati, vrajmasi a tot ce este frumos"

Sfantul Ioan Hrisostom ramane, fara indoiala, maestrul imprecatiei antiiudaice. Aflam adunate la el toate reprosurile, toate injuriile. La el se vede cel mai bine aceasta fuziune de elemente preluate din curentul antisemit popular si acuzele specific teologice. El reprezinta, de asemenea, in Biserica primara, prin calitatea antisemitismului sau, un caz-limita . Acest antisemitism transpare in intreaga opera, insufletind indeosebi cele opt Omilii ale sale Impotriva iudeilor , tinute la Antiohia, intre toamna anului 386 si toamna lui 387.

Motivul sustinerii acestor omilii este dat de apropierea sarbatorilor iudaice, care se succed fara intrerupere: sarbatoarea Trompetelor, cea a Corturilor, posturile.

La gandul ca anumiti crestini judeca auguste ritualurile iudaice si le frecventeaza adunarile ca pe niste locuri sfinte, Hrisostom ii ataca pe iudei numindu-i "nenorociti, nefericiti . " . El motiveaza aceasta prin faptul ca iudeii au fost coplesiti de Dumnezeu cu daruri, dar le-au respins pe toate: "Sunt intr-adevar nenorociti si mizerabili, dupa ce au respins atatea comori pe care Cerul le revarsa in mainile lor si pe care le-au respins cu incapatanare" . Sinagoga este considerata "lacasul demonilor" , caci "demonii locuiesc in sufletele iudeilor"

Oratorul se indreapta catre iudaizanti, carora incearca sa le arate intreaga oroare a purtarii lor. In curand ii lasa, pentru a se napusti iarasi asupra iudeilor, cauza a tuturor relelor. "Jafuri, lacomie, tradare fata de cei sarmani, hotii, trafic de marfuri", o zi intreaga n-ar ajunge pentru enumerarea viciilor lor. Erau devorati de acestea inainte de venirea lui Hristos. Uciderea Mantuitorului a umplut paharul nelegiuirilor lor. Si dupa toate acestea, mai sunt crestini care sa se alature riturilor acestor criminali, vanduti demonului trup si suflet! Tonul urmatoarelor omilii, consacrate discutarii teologice a unor puncte precise, este mai calm

In a sasea omilie, polemica redevine foarte agresiva: Oratorul isi propune sa explice actuala situatie mizerabila a iudeilor. Cultul iudaic, odinioara venerabil si cu adevarat dumnezeiesc, nu mai este decat o caricatura de cult: "Acum, totul la ei este grotesc, zeflemea, batjocura si rusine". Prezenta cartilor sfinte nu este de-ajuns pentru a sfinti sinagoga . Postul este considerat de sfantul Parinte drept "necurat si criminal" si de aceea el indeparteaza credinciosii de posturile spurcate ale iudeilor.

Sfantul Ioan Hrisostom incurajeaza credinciosii din Antiohia sa nu aiba legaturi cu iudeii si sa nu mai respecte obiceiurile iudaice caci "intrucat vremea celor mai desavarsite a venit, sa nu ne intoarcem inapoi, sa nu mai ne tinem de zile, rastimpuri, ani, ci sa urmam in toate cele Biserica cu credinciosie, sa avem mereu in vedere dragostea si pacea inainte de toate"

Pozitia puterii fata de iudei

Legislatia primului secol al imperiului crestin, fara a schimba in profunzime statutul iudeilor acordat de Iulius Cezar, a creat treptat pentru iudei o situatie noua, din ce in ce mai inconfortabila. Atitudinea imparatilor crestini fata de iudaism este deosebit de complexa, pentru ca preocuparile religioase se interfereaza cu mobiluri de ordin politic. Detinatori ai autoritatii si mostenitori ai principilor pagani, suveranii sunt in acelasi timp membri si protectori ai Bisericii crestine - ortodoxa sau ariana, nu are importanta - care-i impinge sa reduca din ce in ce mai mult privilegiile recunoscute iudeilor. Influenta autoritatii ecleziastice asupra legislatiei privitoare la iudei este incontestabila. Ca si in materie de erezii, Codul Teodosian este adesea tributar unor canoane sinodale. In materie de iudaism, interventia personala a unui demnitar bisericesc explica anume remaniere a legislatiei: Sfantul Ambrozie a facut sa fie modificata legea cu privire la protectia sinagogilor . La sfarsitul secolului IV, influenta lui Ambrozie, pe langa Teodosie si cea a Sfantului Ioan Gura de Aur asupra credinciosilor agraveaza situatia iudeilor

La inceput, statutul iudeilor ramane in principiu cel care fusese fixat de legislatia anterioara . La sfarsitul secolului, Teodosie aminteste, ca reactie la excesele antisemite incurajate de anumite elemente din cler, ca iudaismul este autorizat: "Judaeorum sectam nulla lege prohibitam satis constat" Patriarhul are inca rol de prefect si titlul de Vir clarissimus et inlustris

Dar aceasta neutralitate oficiala este repede destramata in practica de politica din ce in ce mai binevoitoare a imparatilor fata de crestinism. Urmeaza o rupere a echilibrului: masurile procrestine sunt insotite de masuri antiiudaice. Statutul iudaic se altereaza tot mai mult. Restrictiile nu vizeaza la inceput decat activitatea exterioara a iudaismului, relatiile acestuia cu lumea crestina si pagana

De la o neutralitate oficiala, se trece repede la masuri de discriminare. Pentru perioada lui Teodosie, aceste masuri tind sa izoleze comunitatile iudaice de mediul crestin. Toate aceste preocupari figureaza in legile statului roman: "contagiunea" iudaica este o ciuma de temut de care crestinii trebuie feriti, indepartandu-i de un contact necurat. Principalele masuri legislative luate in acest sens se refera la interzicerea casatoriilor mixte, interzicerea prozelitismului iudaic, insotite de o protectie acordata iudeilor convertiti, precum si interzicerea circumciderii sclavilor, ceea ce i-a determinat chiar pe imparatii crestini sa interzica iudeilor de a avea sclavi crestini

Ideea unui prozelitism iudaic activ in primele secole ale erei crestine este inca post primita in general atat din partea evreilor cat si din partea crestinilor . Patru Constitutii, care-l reprima, dovedesc existenta sa intre 312 si 437

Gratian se multumeste cu interzicerea dreptului de a beneficia de testament, pedeapsa care-i loveste ti pe crestinii care trec la vreo erezie sau la paganism. Iudeul, autor al convertirii primea aceeasi pedeapsa

Pe langa vechile masuri de interzicere a circumciderii sclavilor crestini sau pagani , Teodosie I se straduieste de asemenea sa sustraga de la iudei pe sclavii crestini. El face ca acesti sclavi sa fie rascumparati de crestini si-i opreste pe iudei sa mai achizitioneze altii pe viitor . Astfel, lucrurile se indreptau spre o interdictie totala ca iudeii sa mai posede sclavi crestini

Interzicerea casatoriilor mixte este categorica in legea lui Teodosie din 388, fie ca este vorba de unirea unui iudeu cu o crestina sau a unui crestin cu o evreica: "Nici un iudeu sa nu ia in casatorie o femeie crestina si nici un crestin sa nu aleaga unirea conjugala cu o evreica. Caci daca cineva savarseste o astfel de fapta, aceasta greseala va fi asimilata unui adulter si dreptul de a-l acuza va fi acordat voturilor publicului"

Legislatorul da astfel o interpretare legii: "Este interzis cu severitate unui iudeu sa ia in casatorie o crestina si unui crestin sa accepte o evreica drept sotie. Cei care, in pofida interdictiei, s-ar uni astfel, sa stie ca sunt pasibili de aceeasi pedeapsa ca cei condamnati pentru adulter si ca este ingaduit nu numai apropiatilor lor sa-i acuze de aceasta crima, ci oricine ii poate urmari"

Asemenea mezaliante sunt asimilate adulterului. Desi oprite de legea iudaica, asemenea casatorii erau pare-se destul de frecvente, mai ales in Antiohia, unde miscarea iudaizanta era destul de puternica in cercurile crestine