Alexandru cel Mare

Alexandros III Philippou Makedonon (20 iulie 356 i.Hr.- 10 iunie 323 i.Hr.), cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare, Alexandru Macedon sau Alexandru al III-lea al Macedoniei ( in greaca Μέγας Αλέξανδρος), rege al Macedoniei (336 i.Hr. - 323 i.Hr.) a fost unul dintre primii mari strategi si conducatori militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au facut pe greci stapani ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la varsta de 33 de ani, Alexandru era stapanul celui mai mare imperiu cucerit vreodata. Alexandru a contribuit substantial la raspandirea culturii elene in intreaga lume.

Ascensiunea Macedoniei

In anul 340 i.Hr., regele Filip al II-lea al Macedoniei ii cere fiului sau, pe atunci in varsta de 16 ani, sa-l insoteasca la asediul din Perinth (Perinthus, azi Marmaraereğlisi - Turcia), pentru a-l invata arta si problemele razboiului, ca si meseria de soldat. Apoi il trimite in Macedonia; detinand functia de regent, Alexandru are sarcina de a mentine loialitatea poporului in aceste momente de cumpana pentru rege. Inconjurat de consilieri experimentati precum Antipater, invata modul de functionare a statului si se pregateste pentru a conduce o natiune.

Tanarul regent primeste mai intai la Pella o solie a persilor care dorea sa rezolve in mod pacifist problema coloniilor grecesti din Perinth si Byzantion.

Cand moesii, triburi de traci ce traiau in valea superioara a raului Strimon (astazi Struma, pe teritoriul actual al Bulgariei), se revolta, Alexandru decide sa porneasca intr-o expeditie de pedepsire a razvratitilor. Aceasta va lua sfarsit in anul 339 i.Hr., prin cucerirea si distrugerea principalului oras al moesilor, prin vinderea ca sclavi a conducatorilor barbari si prin instalarea unei garnizoane intr-un post colonial numit Alexandria, sau Alexandropolis (undeva intre orasele Strake Dimitrov si Sofia din Bulgaria de astazi). Aceasta expeditie l-a transformat pe tanarul regent intr-un razboinic experimentat si un idol pentru oamenii sai.

Putin mai tarziu, Alexandru il intalneste pe tatal sau in nord, pentru a-l escorta la revenirea din Scitia. Pe drumul de intoarcere, traversand tinuturile moesilor, coloana macedoneana cade intr-o ambuscada pusa la cale de clanurile nesupuse, iar calul lui Filip piere rapus de o lance care il va rani si pe rege. Alexandru sare in ajutorul tatalui sau si il salveaza.

Intoarcerea la Pella este triumfala. Alexandru reprezinta acum noua speranta a poporului.

Cuceririle lui Alexandru Macedon

Epopeea alexandrina

Tanarul rege a inceput de foarte devreme sa construiasca, in mod constient, aceasta imagine de nou Ahile: frumusetea, indrazneala, inteligenta eroului se regaseau in el peste secolele care il desparteau de razboiul Troiei. Pentru a-si intemeia puterea, Alexandru si-a construit o ascendenta divina si s-a dat drept urmas al lui Hercule, dupa mama. In 334 i.Hr., dupa ce a trecut podul Heles, la Troia, primul act politic intreprins de Alexandru cel Mare a fost ceremonia la mormintele lui Ahile si Patrocle.

Asia Mica

Dupa ce a lasat supravegherea Greciei in seama lui Antipatros, Alexandru s-a indreptat impreuna cu contigentele cele mai sigure ale armatei sale spre Asia (335 i.Hr.). In fruntea unei armate formate din 30.000 de pedestri si 5.000 de calareti, Alexandru pleaca din Amfipolis, Tracia, si debarca la Troia.

Armata persana, mult superioara numeric, incearca sa opreasca trupele macedonene pe malul raului Granicos, in mai 334 i.Hr.. Desi au fost obligati sa traverseze raul si sa escaladeze un mal abrupt, macedonenii i-au pus pe fuga pe persani, dupa o lupta crancena dintre cele 2 cavalerii, in cursul careia Alexandru a fost in pericol de moarte de mai multe ori.

Dupa aceasta lupta, Alexandru cel Mare intentioneaza sa cucereasca toata regiunea de coasta, cu scopul de nu da persanilor posibilitatea de a avea o baza de la care sa incerce invadarea Greciei. Astfel, elibereaza cateva orase de tiranii sau de oligarhii satrapi care le guvernau, restabilind democratia. Unele orase, cum ar fi Halicarnas, Lampsaca sau Aspendos, ii rezista si au fost pedepsite cu asprime.

In timpul iernii 334 i.Hr. - 333 i.Hr., Alexandru a cucerit cetatile Lycia, Pamfilia si Pisidia, in sudul Asiei Mici, incredintand guvernarea acestora prietenului sau, Nearh. De aici, Alexandru cel Mare indreapta spre interiorul regiunii si ocupa Gordion, unde legenda spune ca a desfacut cu o lovitura de sabie nodul care fixa jugul de carul regelui Gordios (conform legendei, cel care reusea acest lucru avea sa stapaneasca imperiul). De aici, Alexandru cel Mare se indreapta spre est, spre muntii Taurus, pe care ii traverseza cu usurinta.

Batalia de la Issos

Mozaic al lui Alexandru, ilustrand Batalia de la Issos

Pompei ajuns in Tars, Alexandru il cucereste, dupa care cade grav bolnav; unii spun ca din cauza oboselii, altii ca pricina ar fi fost baia in apa rece ca gheata a raului Cidnus. Situatia este cu atat mai grava cu cat regele Spartei incerca o revolta, aliindu-se cu persii. Cu toate acestea, Alexandru se mobilizeaza si, ajutat de locul propice al bataliei, dar si de abilitatea sa de a-si ordona si conduce trupele in lupta, reuseste sa puna pe fuga imensa armata de 600.000 de oameni pe care persii o stransesera pe campia de la Issos.

Darius fuge, lasandu-si in mainile invingatorului mama, sotia, fiicele si o prada de razboi imensa si se retrage dincolo de Eufrat.

Se spune ca Alexandru nu a profitat niciodata de pozitia sa de invingator si a tratat prizonierele cu toata consideratia cuvenita rangului lor. Batalia de la Issos a avut mai multe puncte decisive Alexandru, cu o armata experimentata si compacta, a intalnit o armata dezorganizata formata din soldati din mai multe tari. Batalia decisiva s-a dat la Issos. Aici, oastea lui Alexandru a intalnit armata persana intr-un camp deschis. Darius a atacat primul arucand, in prima faza a luptei, cavaleria. Alexandru a asteptat pe loc prima initiativa a lui Darius al III-lea, asteptand cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins in doua lasand cavaleria sa intre pintre ei si, prizand-o ca intr-un cleste, a distrus-o (vreo 80.000 de soldati). Apoi Alexandru a lansat un atac puternic in flancul armatei persane. Persii pierzand grosul armatei lor(cavaleria)au inceput sa dezerteze, lasandu-l pe Darius singur.

Cucerirea Siriei si a Egiptului

De acum, drumurile Siriei si ale Egiptului sunt in fata lui pentru Alexandru, cu atat mai mult cu cat multe orase i se predau. Singur Tyr a rezistat timp de 6 luni, ceea ce va atrage asupra lui mania lui Alexandru. Cetatea a fost in cele din urma invinsa si cei 30.000 de prizonieri luati de armata lui Alexandru au fost vanduti ca sclavi.

Apoi regele ataca si cucereste Gaza, fiind ranit de 2 ori.

Ocupand Memfisul, Alexandru este intampinat ca un eliberator de catre egipteni, fiindca persii nu erau iubiti in aceasta parte a lumii. Dorind sa raspandeasca elenismul pe valea Nilului, tanarul rege intemeiaza in vestul deltei orasul Alexandria, primul cu acest nume, ce avea sa devina noua capitala a Egiptului, destinata unui viitor infloritor. El reface sanctuarele si incredinteaza administratia Egiptului mai multor conducatori civili si militari macedoneni.

Dupa un lung si istovitor drum prin desert, consulta oracolul zeului Amon, iar preotii acestuia ii acorda titlul de fiu al lui Ra, purtat altadata de faraoni; astfel regele devine, in ochii egiptenilor, un zeu.

Alexandru stapaneste acum bazinul mediteranian si o buna parte a Asiei, fiind onorat ca un faraon de catre egipteni. Imbatat de succes, reincepe lupta impotriva lui Darius in anul 331 i.Hr..

Caderea Imperiului Persan

Imperiul lui Alexandru cel Mare la maxima sa intindere

Impins de ambitia de a patrunde in inima Imperiului Persan si de a se proclama rege in locul lui Darius, Alexandru traverseaza Eufratul si Tigrul fara a intampina rezistenta.

Darius isi adusese trupele - 1 milion de oameni, se spune - aproape de orasul Gaugamela. Aceasta avea sa fie ultima lui batalie. Cu tactica sa obisnuita (in dreapta cavaleria, iar regele in frunte, in centrul puternicei falange macedonene), Alexandru rupe frontul armatei persane, iar Darius este nevoit sa abandoneze in lupta, carul si armele. Lupta a avut loc pe data de 2 octombrie 331 i.Hr..

Acum persii nu mai au o armata organizata, iar Darius nu mai este decat un fugar. Toate capitalele sunt cucerite, iar bogatiile luate, dar Alexandru ii cruta pe localnici si le respecta obiceiurile. Proclamandu-se rege al Asiei, este primit ca atare la Babilon si Susa; va intampina o rezistenta sporita in jurul Persepolisului, unde va incendia palatele ca represalii pentru crimele comise de Xerxes si va aduce un omagiu la mormantul lui Cyrus al II-lea cel Mare, la Pasargades.

Pe urmele lui Darius, Alexandru inainteaza spre est, dar regele persan fuge mai departe, inconjurat de tot mai putini credinciosi. Alexandru il urmareste cu un grup mic de soldati intr-un mars fortat si extenuant, pana cand Darius moare ucis de unul dintre satrapii care il insoteau.

Din acest moment, Alexandru se considera succesorul si mostenitorul lui Darius. Totusi, nu se va opri aici si va supune si Persia orientala (Afganistanul, Turkestanul si Belucistanul de astazi), dar destul de greu, dupa un razboi de aproape 3 ani (330 i.Hr. - 328 i.Hr.) intr-un climat sau torid cu intermitenta, pe un teren dificil. Rezistenta persilor nu inceteaza decat o data cu supunerea Sogdianei si a Bactrianei, unde Alexandru se casatoreste, dupa ritualurile persane, cu printesa Roxana, fiica nobilului Oxyartes. Pentru a realiza o uniune adevarata intre invingatori si invinsi, Alexandru si-a indemnat adjunctii sa faca la fel si i-a incurajat pe soldati sa-si gaseasca sotii persane.

Ultimii ani

Totusi, crizele sale de manie s-au agravat (a pus sa fie ucis fostul sau general Parmenion si l-a injunghiat, in cursul unei orgii, pe unul din cei mai apropiati prieteni ai sai, Clitos), iar megalomania lui receptiona: dincolo de Indus, armata s-a revoltat si l-a fortat sa faca cale intoarsa.

Alexandru si Porus de Charles Le Brun, 1673.

Nu mai exista nici un consens in jurul persoanei sale. Consuma foarte mult alcool, iar numeroasele campanii indelungate i-au periclitat sanatatea. Pe de alta parte, a amanat foarte mult momentul conceperii unui urmas, astfel incat, epuizat de acest stil de viata, a fost rapus de febra si a murit la numai 32 de ani, fara sa numeasca un mostenitor. El a murit in timpul unei petreceri (probabil de friguri,ori fusese otravit); planificase o campanie de cucerire in Arabia. La moartea lui, imperiul a intrat, timp de 2 secole, in razboi civil. Insa amprenta

culturala si administrativa lasata asupra tarilor riverane ale Mediteranei orientale urma sa dea nastere unei stralucite civilizatii elenistice care a supravietuit chiar si cuceririi romane.

Moartea lui Alexandru cel Mare

'Celui mai demn' - In acesti termeni sibilinici si-a desemnat Alexandru cel Mare succesorul pe patul de moarte. Fiecare din generalii sai putea crede ca acest calificativ se referea la el. Imediat, imperiul s-a impartit in regiuni rivale conduse de 'diadoci' sau 'succesori' care, dupa ce s-au sfasiat peste 40 de ani (323 i.Hr. - 281 i.Hr.), si-au impartit, in cele din urma, imperiul sau:

• Teritoriile din vest (Mesopotamia si Persia) au fost obtinute de catre seleucizi, acestia formand Imperiul seleucid;
• Macedonia a fost obtinuta de catre antigonizi;
• Egiptul a fost obtinut de catre ptolemei, astfel formandu-se Egiptul ptolemeic;
• Asia Mica a fost obtinuta de catre attalizi.
• Posesiunile indiene au fost pierdute.