Decadere si prabusire celtica

Decadere si prabusire celtica

Dupa cuceririle facute de celti in prima jumatate a sec. al IV-lea in Italia, pentru galii din peninsula a urmat o varsta de aur. Hexagonul a profitat de moment si a receptat din plin influentele mediteraneene. "Incepe acum un schimb intens, un fel de dute-vino, intre Celtia transalpina si Galia cisalpina; razboinici in cautare de bogatie si de lupte se indreptau spre Italia, iar de acolo se raspandeau in schimb rafinamentele unei noi culturi ce se dezvolta in contact cu civilizatia greaca si etrusca' (V. Kruta). Necropolele senonilor de la Adriatica depasesc prin bogatia lor - vase, podoabe, arme de provenienta greceasca, etrusca si celtica - tot ceea ce provine din mormintele princiare hallstattiene. Intorcandu-se in parte din Italia, noua aristocratie militara a adus cu sine o serie de produse celto-italice dintre care o parte pot fi regasite si printre imitatiile locale. Noului stil de la sfarsitul fazei La Tène 1 i s-a dat numele de Waldalgesheim, dupa cel al unei descoperiri din Renania. Cel putin o parte a schimbarilor intervenite in modul de inhumare a capeteniilor si a "nobililor' celti din Hexagon poate fi explicata prin victoriile italiene care au avut ca urmare o imbogatire culturala si materiala observabila de o parte si de alta a Alpilor.

Echilibrul de forte dintre celtii din Italia si romani se strica in 283 i.Hr. cand, la cativa ani dupa prima lor mare victorie de la Sentinum (295 i.Hr.) si ultima mare infrangere de langa Arezzo (285 i.Hr.), romanii ii supun pe senoni si creeaza pe teritoriul lor colonia Sena Gallica (Sinigaglia). Socul resimtit de celti este mare; perspectivele limitate pe care le oferea de acum inainte Italia aduc cu sine o diminuare a afluxului catre peninsula, celtii de dincolo de Alpi indreptandu-se acum catre Balcani.

Roma era hotarata sa rezolve problema galica, o victorie asupra galilor cisalpini si transalpini in 225 i.Hr. inaugurand ultima faza a cuceririi de catre romani a "Galiei cisalpine'. Actiunea a fost dusa la bun sfarsit in 222 cand a fost cucerit Milano si au fost intemeiate coloniile romane Piacenza si Cremona.

Ager gallicus - pamantul cucerit de la galii din Italia - nu era suficient pentru a asigura securitatea Romei, fapt care a fost resimtit in mod acut cu ocazia celui de-al doilea razboi punic, incepand din 218 i.Hr., in timpul atacului lui Hannibal. Rolul pe care l-au jucat galii transalpini si cisalpini in trecerea Alpilor de catre armata lui Hannibal nu a fost neglijabil, cartaginezii stiind sa exploateze conflictul vechi si profund care exista intre romani si gali. La Cannae, in 216, ei i-au asezat pe acestia chiar in centrul formatiei lor de lupta, acolo unde erau condamnati sa fie zdrobiti de romani inainte ca trupele de elita cartagineze sa atace din cele doua flancuri. Raspunsul romanilor a fost declansarea razboiului impotriva bazelor iberice ale adversarului cartaginez. Viitorul politic al Hexagonului a fost hotarat de evenimente externe si de lupta dintre puterile straine. Dupa victoria din 202 asupra Cartaginei si crearea apoi a celor doua provincii romane Hispania Citerior si Hispania Ulterior, integrarea zonei de coasta, din Spania pana in Italia, a devenit doar o chestiune de timp. Galii din Italia erau astfel izolati si mai usor de controlat. Rolul jucat in acest context de Marsilia a fost capital. Aliat fidel al Romei, cetatea phoceeana a ajutat-o sa supravegheze regiunea si i-a oferit cele mai bune pretexte pentru a interveni la cele mai mici incidente provocate de celto-liguri. Inca din 181 i.Hr., plangerea Marsiliei impotriva piratilor liguri a provocat o reactie energica a Romei. In 154 Marsilia a subliniat amenintarea pe care o reprezinta oxybienii si deciatii pentru Antibe si pentru Nisa, iar consulul Quintus Opimius i-a zdrobit pe celto-liguri si a atribuit teritoriile lor orasului. Ca urmare, Roma a actionat ca o stapana a zonei cu mult inainte de crearea unei provincii romane. Chemata in 125 in ajutor impotriva salluvii-lor din Entremont - oppidum important al adversarilor celor mai periculosi ai Marsiliei - reactia Romei a avut urmari durabile. In 124 Entremont este cucerit si distrus, iar alaturi este intemeiat un oras fortificat, Aix-en-Provence (Aquae Sextiae). Romanii erau deja stabiliti.

Conflictul cu popoarele galice care aveau controlul asupra partii de S-E, arvernii, cei de la care deriva si numele de Auvergne, a devenit inevitabil. In 121 regele lor, Bituit, este invins in apropiere de Orange si dus in triumf la Roma.

In anul urmator, romanii au creat o noua provincie, Gallia Transalpina. Pentru ei, aceasta reprezenta o alta Galie, cea de dincolo de Alpi, spre deosebire de cea din Italia care era deja cucerita si care a fost de atunci Gallia Cisalpina. In 118 i.Hr., Narbonna devine capitala noii provincii, iar descoperirea unei borne miliare databila in 118 indica faptul ca in momentul intemeierii provinciei, a inceput si construirea drumului roman dintre Spania si Italia, via Domitia, fapt care demonstreaza cat de necesara le era romanilor utilizarea si controlarea acestei zone de trecere.

Crearea provinciei, care a devenit mai tarziu Narbonensis, a fost un eveniment deosebit. Dupa ce si-au eliminat rivalii cartaginezi, romanii ocupau malurile Mediteranei occidentale pe care au transformat-o intr-o adevarata Mare Internum, o mare interioara din care prin intermediul unui "cordon de siguranta' celtii au fost complet exclusi. Asistam acum la sfarsitul unei epoci in care prezenta celtilor turbulenti a fost resimtita puternic, dar in care ei au fost sensibili la influentele mediteraneene. Romanii au monopolizat acum totul, inclusiv comertul cu vin, lucru resimtit si de greci, printre altii si de cei din Marsilia. Locuitorii din Italia, din afara cetatilor grecesti, au inceput abia din sec. al III-lea i. Hr. sa produca vin: mai intai pentru consumul propriu, ei au reusit in cele din urma sa puna capat monopolului grec. In noua "provincie' a avut loc un fenomen asemanator: pentru a nu mai depinde de importuri, ea a inceput la randul sau sa produca vin. Incepuse deja istoria Galiei romane.

Trebuie vorbit insa si de intreaga lume celtica, Celticum, care in sec. al II-lea a trecut printr-o criza grava si a suferit transformari profunde. Peste tot s-au revarsat atunci o serie de popoare invinse si lipsite de posibilitatea de a se extinde. Ele se intorceau in regiunile dunarene sau in "Galia', asa cum au procedat de exemplu boii care au parasit Italia dupa ce romanii au reusit "pacificarea' regiunii lor (in 192 i.Hr.), eveniment marcat prin ridicarea unei columne romane la Bologna. Alti celti s-au descurcat mai bine: cei din Noricum, o regiune alpina a carei importanta consta in pozitia sa geografica de-a lungul pasurilor alpine si in bogatia in fier si in sare a solului. Incepand din 171, locuitorii de aici - regiune pe care romanii o numeau "regat' - devin in mod oficial "prieteni ai poporului roman'. Schimbarea cea mai importanta a reprezentat-o insa presiunea crescanda a germanilor care se deplasau incet catre S (mai ales dupa 300). Ei ii vor obliga pe celti sa abandoneze pe parcursul fazei La Tène II (250-120 i.Hr.) toate teritoriile de la N de linia ce uneste delta Rinului cu padurea Turingiei, acestia reusind sa reziste o perioada mai indelungata doar in zona de la V de Weser.

Procesul, aparent strain de Hexagon, va provoca ultimul val de cuceriri celtice, obtinandu-se astfel, intr-un mod durabil, situatia cunoscuta din descrierile lui Cezar. Este vorba de parasirea de catre belgi a zonei Rinului, deplasarea lor desfasurandu-se in 2 etape: prima in sec. al III-lea si a doua in secolul urmator. Din primul val fac parte atrebatii de la care provin toponimele Arras si Artois, ambianii stabiliti in imprejurimile orasului Amiens, belovacii in zona Beauvais si Breteuil, si remii care au ocupat zone intinse din Champagne in imprejurimile Reimsului. Surprinsi de invazia belgilor, un mare numar de celti au preferat sa se retraga spre Anglia de astazi, unde ii regasim in Sussex, Wessex si Kent. Ingrijorati de presiunea pe care o exercitau belgii, parisii au parasit la randul lor malurile Senei pentru a merge sa se instaleze in actualul Yorkshire, unde le regasim si numele, tot atunci avand loc si plecarea spre Franche-Comté a sequani-lor de pe Sena. Este semnificativ faptul ca in aceeasi epoca mormintele cu car de lupta dispar din Champagne si reapar in schimb in Anglia.

Dar de unde erau acesti nou veniti? Descoperirile facute la Cernon-sur-Colle (dep. Marne) si in necropolele belgilor de la Villeseneux (dep. Marne) si de la Poigny (dep. Seine-et-Marne) au permis observarea unor forme de obiecte si a unor obiceiuri care se intalnesc in lumea celtica doar in zonele dunarene si in Boemia occidentala. Intre altele, este vorba de portul feminin care includea si inele la glezne, obicei care s-a mentinut insa o singura generatie, fapt ce reprezinta in sine o dovada a asimilarii rapide a noilor veniti. Volcii tectosagi, despre care stim ca sunt originari din Franconia actuala, aproape de Boemia occidentala, faceau la randul lor parte din primul val de belgi ce a atins nu numai E si N-E Hexagonului, ci si zona sudica. Exista si o informatie scrisa care confirma rezultatele arheologice: in sec. al IV-lea poetul Ausonius, care era originar din Bordeaux si traia pe malurile Mosellei spunea ca volcii tectosagi se numeau si belgi

Al doilea val de belgi a ajuns in sec. al II-lea i.Hr. si s-a stabilit mai spre nord. Plecati mai tarziu, ei au suportat mai mult timp presiunea si infiltrarea germanilor. Dupa o coabitare mai mult sau mai putin indelungata, in momentul in care au plecat belgii isi pastrau limba celtica, dar printre ei se aflau si numerosi descendenti ai germanilor. Ca urmare, se pot intelege aluziile frecvente ale autorilor antici, care nu stiau nimic despre trecutul lor, dar spuneau ca belgii pot fi deosebiti cu greutate de germani. Este vorba in special de nervi si de eburoni, popoare care au rezistat cu indarjire mai intai atacurilor cimbrilor si teutonilor si apoi armatei lui Cezar si care in cele din urma au suferit o represiune salbatica. Dintre belgi, o parte au trecut si in Anglia, unde o ramura a lor, catuveilaunii, stabilita in imprejurimile Colchesterului, a exercitat un fel de hegemonie si a rezistat incepand din 43 i.Hr. cu indarjire trupelor imparatului Claudius.

Ce a determinat oare hotararea romanilor de a supune toate popoarele celtice, din care au lasat sa le scape doar locuitorii Irlandei si cei ai Scotiei? Inainte de a incheia excursul despre celti si de a vorbi despre istoria propriu-zisa a Galiei - formata la sfarsitul perioadei celtice - se impune rezolvarea acestei probleme. Un element explicativ poate fi oferit de ultima mare amenintare pe care au cunoscut-o romanii dupa Hannibal, invazia cimbrilor si teutonilor, germani originari din Iutland.

Celtii s-au aliat si atunci cu invadatorii. Cele doua popoare germanice au plecat din 120 i.Hr. si au ajuns mai intai in Boemia unde dupa ce s-au luptat si i-au invins pe boi - un neam celtic oriental - s-au aliat apoi cu ei. Dupa ce in 113 au obtinut in Noricum o victorie stralucita asupra romanilor, li s-au mai alaturat doua popoare helvete, neamuri ale celtilor occidentali, tigurinii si tugenii. Partasi la victoriile si campaniile mai mult sau mai putin importante ale cimbrilor si teutonilor ii regasim si pe tigurinii helvetici - adica pe celti. Ei participa la luptele impotriva belgilor, la cele din Spania si ii intalnim si in 107, in apropiere de Agen unde a fost zdrobita armata consulului L. Cassius Longinus, iar o parte a romanilor invinsi a fost luata in captivitate.

Dupa noi infrangeri in fata cimbrilor, romanii au incredintat apararea Italiei si a "provinciei' Galia meridionala celui mai bun general al lor, Marius, care i-a infrant pe rand, mai intai pe teutoni in 102 in apropiere de Aix-en-Provence, apoi pe cimbri si pe tigurini in 101, la Vercelli in Italia de nord. Impresia lasata de forta si violenta acestor popoare si amenintarea pe care au reprezentat-o pentru cele mai bune armate ale lor i-au marcat pentru totdeauna pe romani. In ciuda faptului ca cea mai mare parte a celtilor din Galia, retrasi in propriile oppida, au fost la randul lor victimele invaziilor, principala concluzie a romanilor a fost ca repetarea unei aliante dintre celti si germani trebuie evitata cu orice pret. De aceea, Cezar nu i-a permis stabilirea definitiva lui Ariovist - un condotier germanic - si a trupelor sale in Galia si, de aceea, vidul politico-militar in care ar fi putut aluneca germanii a fost umplut de forta militara romana. Supusi mai intai presiunii concertate a germanilor din N si a romanilor din S, celtii au cazut apoi victima amenintarii reprezentate de germani, romanii fiind "obligati' sa ii cucereasca din motive de securitate.

Cucerirea romana a Galiei nu poate fi inteleasa decat in contextul general al istoriei popoarelor celtice. Dupa "pacificarea' Galiei urmeaza cea a zonelor alpine si cucerirea intre 16 si 10 i.Hr. a teritoriilor din Pannonia si Noricum pana in Raetia celtilor vindelicieni de pe Dunare. Asemeni celor din Galia, existenta unuia dintre cele mai importante oppida ale celtilor orientali, Manching (in Bavaria) - unde vestigiile arheologice demonstreaza unitatea profunda in aceasta faza de sfarsit a lumii celtice - se incheie o data cu cucerirea romana. Pericolul real pe care il reprezentau celtii si belgii din Insulele Britanice pentru securitatea Galiei i-a facut pe romani sa cucereasca in cele din urma si ultima reduta a lumii celtice.

Pentru a intelege ce a fost lumea celtilor, chiar si intr-o perioada de mare criza, prinsa intre germanii in expansiune si romanii care ii blocasera accesul la Mediterana, trebuie sa privim o harta pe care sa fie marcata raspandirea in sec. al II-lea si in sec. I a asa-numitelor oppida. Peste tot, din Insulele Britanice pana in campia Pannoniei, intalnim sute de astfel de "orase', mai mici sau mai mari, situate de obicei pe coline sau pe promontorii. Aici exista intotdeauna cartiere rnestesugaresti, locuri in care arta celtilor de a prelucra metalul si lemnul era pastrata si perfectionata. Elevi ai Europei de rasarit si ai inginerilor greci in fabricarea carelor, celtii erau - in mod particular - mult superiori romanilor. In ciuda unui anumit dispret pe care grecii si romanii il manifestau fata de oppida, aceste zone semiurbane, pentru ei primitive -inexistente la N sau la E de teritoriul ocupat de celti, locuri unde, de altfel, nu au existat de loc orase - au avut o importanta capitala in istoria civilizatiei europene. In plus, ele au permis romanilor sa dezvolte aici, repede si usor, o viata intr-adevar urbana.

S-a vorbit adesea despre frontiera civilizatiilor care strabate Europa din timpul Imperiului Roman si care desparte Germania propriu-zisa de provinciile romane, mergand pe cursul Rinului, de-a lungul limes-ului roman si apoi pe cursul Dunarii. S-a uitat insa ca ea delimita civilizatia antica tarzie a oppidum-ului, ca era mult mai veche si exista deja in momentul in care romanii s-au hotarat ca limita lumii celtice sau celtizate sa corespunda cu cea a Imperiului lor. Inaintarea germanilor trebuia oprita, iar aici integrarea era deja pregatita. Intr-o Europa romanizata si germanizata, a fost posibila uitarea limbii si a mostenirii celtice, pana intr-atat incat Ranke a vazut in "popoarele romano-germanice' baza istorica a Europei. Astazi putem vedea mai bine urmele lumii disparute a celtilor si putem reaminti importanta contributiei lor la formarea patrimoniului european.