Alexandru cel Bun (1400-1432)

Alexandru cel Bun (1400-1432)

fiul lui Roman Musat

a preluat tronul cu ajutorul lui Mircea, care l-a inlaturat pe Iuga Ologul

a avut o domnie caracterizata prin liniste si pace

a organizat Moldova din punct de vedere politic si ecleziastic

Mircea a stabilit granitele cu Moldova si i-a oferit cetatile Chilia, Cetatea Alba si Vicina pentru a-l cointeresa in lupta anti-otomana

a introdus boierii cu dregatorii in Sfatul Domnesc

a acordat privilegii negustorilor polonezi

obtine recunoasterea de catre Patriarhie a mitropoliei de la Suceava in 1401

organizeaza sistemul proprietatii (constituirea domeniilor, bazate pe danii);

A intretinut relatii bune cu Polonia, cu care a reinnoit tratatele de vasalitate, asociate cu tratate comerciale, oferind privilegii negustorilor din Liov si Cracovia:

v    1402 - Suceava

v    1404 - Camenita

v    1407 - Liov

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

394. Franz Kline, Forme albe, 1955, ulei pe panza, 188,9 x 127,6 cm. New York, The Museum of Modern Art. Donatie din partea lui Philip Johnson

395. Pierre Soulages, 3 aprilie 1954, 1954, ulei pe panza, 194,7 x 130 cm. Buffalo (New York), Albright-Knox Art Gallery, donatie din partea domnului si doamnei Samuel M. Kootz, 1958

Vom remarca faptul ca Franz Kline si-a numit tabloul Forme albe. Voia, fara indoiala, sa atraga atentia nu doar asupra liniilor, ci si asupra panzei, pe care o transforma intr-o oarecare masura. Oricat de simple ar fi tusele, ele creeaza o impresie de spatiu, ca si cum partea de jos s-ar retrage spre centru. Tabloul lui Soulages mi se pare totusi mai interesant. Degradeul tuselor energice da si el iluzia tridimensionalitatii, dar cu un efect mai placut - desi reproducerea reda prost aceste diferente. Poate ca tocmai rezistenta fata de reproducerea fotografica ii atrage pe unii dintre artistii contemporani. Simt nevoia sa stie ca opera lor e unica, produsul mainilor lor, intr-o lume unde aproape totul e facut cu masina si standardizat. Unii artisti prefera panze de dimensiuni enorme, intreg efectul venind de la marimea lor, pe care ilustrarea nu o poate reda. Dar si mai multi artisti sunt fascinati de ceea ce ei numesc "textura", senzatia provocata de o substanta, catifelarea sau rugozitatea ei, transparenta sau densitatea ei. Prin urmare, renunta la vopseaua obisnuita ca sa foloseasca alte materiale, de exemplu noroi, rumegus sau nisip.

Acesta este unul dintre motivele revenirii interesului fata de colegii lui Schwitters si de dadaisti. Asprimea iutei, lustrul plasticului, rugozitatea fierului ruginit pot sa ofere moduri de exprimare inedite. Aceste productii se situeaza la jumatatea drumului intre pictura si sculptura. Astfel, ungurul Zoltan Kemeny (1907-1965), care a trait in Elvetia, a creat compozitii abstracte din metal (ilustr. 396).

396. Zoltan Kemeny, Fluctuatii, 1959, fier si cupru, 130 x 64 cm. Colectie particulara

Facandu-ne sa constientizam varietatea neasteptata pe care mediul urban o ofera vazului si pipaitului, operele de acest gen joaca pentru noi rolul pe care il juca pictura peisagistica pentru cunoscatori in secolul al XVIII-lea, pregatindu-i pentru descoperirea frumusetilor "pitoresti" ale naturii insesi.

Dar aceste cateva exemple sunt departe de a epuiza evantaiul de variante pe care le putem intalni in orice colectie de arta recenta. Astfel, unii artisti au acordat un interes special efectelor optice ale formelor si culorilor, interactiunii lor posibile pe panza ca sa produca o uluire sau o infiorare neasteptate - tendinta care a fost numita "Op Art". Totusi, ar fi o greseala sa prezentam actualitatea ca fiind in intregime dominata de experimentari in materie de pictura, textura sau forme. Desigur, pentru a inspira respectul tinerelor generatii, un artist trebuie sa stapaneasca aceste mijloace. Dar, deseori, artistii care atrasesera atentia in perioada de dupa razboi au trecut de la explorarea artei abstracte la o arta mai figurativa. Sa-l amintim indeosebi pe emigrantul rus Nicolas de Staël (1914-1955), ale carui tuse simple, dar subtile se organizeaza deseori in evocari de peisaje; ele dau de minune impresia de lumina si de distanta, fara a lasa deoparte calitatea picturii (ilustr. 397). Putem vedea aici urmarea experimentarilor in vederea crearii unor imagini, despre care am vorbit in capitolul precedent.

397. Nicolas de Staël, Agrigento, 1953, ulei pe panza, 73 x 100 cm. Zürich, Kunsthaus

Alti artisti de dupa razboi au fost chinuiti de o imagine obsedanta. Sculptorul Marino Marini (1901-1980) si-a castigat celebritatea prin numeroasele variatiuni ale unei amintiri de razboi: tarani italieni mici si indesati fugind din sat pe caii de la ferma, in cursul unor raiduri aeriene (ilustr. 398).

398. Marino Marini, Calaret, 1947, bronz, h. 163,8 cm. Londra, Tate Gallery

Patetismul lor provine din contrastul dintre creaturile pline de teama si imaginea traditionala a calaretului eroic, de exemplu Colleoni al lui Verrocchio (ilustr. 188).

Cititorul se va intreba, poate, daca aceste exemple disparate, insirate unul dupa altul, constituie continuarea istoriei artei, sau daca ceea ce era altadata un fluviu puternic s-a divizat, intre timp, in multe ramificatii. Nu putem raspunde, dar numarul mare al acestor eforturi e reconfortant. In aceasta privinta, nu avem de ce sa fim pesimisti. In concluzia capitolului precedent, spuneam ca sunt convins ca vor exista intotdeauna artisti, "barbati si femei, care s-au nascut cu darul minunat al echilibrarii formelor si culorilor pana la a deveni corecte si - acestia sunt mai rari - al caror caracter integru nu se poate multumi cu jumatati de solutii, renuntand intotdeauna la efectele speciale, la succesele facile, pentru a le prefera truda unei munci sincere".

Unul dintre artistii care corespund perfect acestei definitii este un alt italian, Giorgio Morandi (1890-1964). Impresionat un timp de picturile lui De Chirico (ilustr. 388), a ajuns curand sa respinga orice asociere cu miscarile la moda ca sa se concentreze cu obstinatie asupra problemelor fundamentale ale artei sale. Ii placea sa picteze sau sa graveze naturi moarte simple, reprezentand un anumit numar de vaze si de recipiente pe care le avea in atelier, din unghiuri diferite si intr-o lumina diferita (ilustr. 399).

399. Giorgio Morandi, Natura moarta, 1960, ulei pe panza, 35,5 x 40,5 cm. Bologna, Museo Morandi

Si a facut-o cu o sensibilitate atat de mare, incat, incet, dar sigur, a castigat respectul colegilor sai artisti, al criticilor si al publicului pentru cautarea tenace a perfectiunii.

Nu avem niciun motiv sa credem ca Morandi a fost singurul artist din acest secol preocupat de problemele pe care si le-a pus, fara sa-i pese de acele "-isme" care retineau toata atentia. De aceea, nu-i deloc surprinzator ca alti contemporani ai nostri au fost tentati sa-l urmeze sau, si mai bine, sa lanseze noi mode.

Sa luam miscarea cunoscuta sub numele de "Pop Art". Ideile pe care se bazeaza nu sunt deloc greu de inteles. Am facut aluzie la ele cand am vorbit despre dezacordul suparator dintre arta numita "aplicata", "comerciala", arta care furnizeaza cadrul vietii noastre obisnuite, si arta "pura", care, asa cum arata in galerii si expozitii, apare multora dintre noi ca o enigma. Acest clivaj a reprezentat, fireste, o provocare pentru studentii la Arte, care au capatat obiceiul sa apere ceea ce dispretuiesc "oamenii de gust". Toate celelalte forme de antiarta au devenit si ele subiecte de studiu pentru intelectuali. Au adoptat exclusivismul si pretentiile mistice ale "artei" detestate. De ce n-ar fi fost ca in muzica? Un tip nou de muzica cucerise masele si le sedusese pana la devotiunea cea mai isterica, muzica pop. Nu puteam avea si o arta pop, folosind imaginile benzilor desenate sau ale reclamelor publicitare, familiare tuturor?

Munca istoricului consta in a prezenta faptele artistice in mod inteligibil; cea a criticului, in a emite o judecata de valoare. Dar, cand incerci sa scrii istoria prezentului, cele doua functii se amesteca. Din fericire, am anuntat deja in prefata intentia "de a sacrifica tot ce ar fi putut sa fie interesant ca simpla mostra a gustului sau modei". Si adevarul e ca inca n-am vazut niciun produs al acestor experimentari diverse care sa nu se incadreze in aceasta definitie. Totusi, cititorului ar trebui sa-i fie usor sa-si faca o parere, pentru ca expozitiile care prezinta aceste tendinte recente au loc acum peste tot - de altfel, o inovatie foarte buna.

Nicio revolutie artistica nu a fost mai fecunda decat cea care a inceput inaintea Primului Razboi Mondial. Cei dintre noi care i-au cunoscut pe cativa dintre protagonistii ei si isi amintesc curajul lor, dar si amaraciunea in fata ostilitatii presei si a ironiei publicului, abia daca isi cred ochilor cand vad expozitii ale fostilor revoltati organizate de institutii oficiale si luate cu asalt de o multime de oameni seriosi, dornici sa invete, sa se initieze in noul limbaj. Am trait eu insumi experienta acestui fenomen i

v    1411 - Roman-tratat cu caracter anti-maghiar.

• 1401-1402 - este recunoscuta Mitropolia de la Suceava
• 12 martie 1402 - este recunoscuta suzeranitatea Poloniei, astfel era contracarata expansiunea maghiara, Alexandru cel Bun beneficiind de orice sprijin din partea lui Vladislav Jagello.
• 1408 - infiintarea Episcopiei Romanului
• 1410 - bataliile castigate de la Grunwald
• 15 martie 1412 - Tratatul de la Lublau, care prevedea impartirea Moldovei in sfere de influenta intre Ungaria si Polonia in cazul neparticiparii statului romanesc la lupta anti-otomana.
• 1420 - prima confruntare a moldovenilor cu turcii. Fiind atacate de pe mare, Chilia si Cetatea Alba sunt aparate numai de armata lui Alexandru cel Bun.
• 1422 - batalia de la Marienburg contra cavalerilor teutoni, Moldova participand alaturi de Polonia cu 400 de soldati.