Paralela intre creatia populara si cea culta

Paralela intre creatia populara si cea culta

Folclorul se caracterizeaza prin unele trasaturi definitorii, de o mare evidenta daca se are mereu in vedere comparatia cu literatura culta. Dar intrucat si literatura populara este o arta a cuvantului ca si cea culta, aceste trasaturi distinctive nu-i stirbesc nimic din plinatatea estetica, definind doar niste modalitati proprii de existenta.

In folclor, traditia se arata mai dominanta si chiar exclusivista, in comparatie cu creatia culta. In genere, s-a observat de multa vreme ca puterea de persistenta variaza si de la o specie folclorica la alta, unele avand o soarta mai labila, in timp ce altele se vadesc mai rezistente la eroziunea mentalitatii. Cu precadere speciile legate de anumite obiceiuri, avand la baza substraturi rituale, se arata mai tenace in memoria populara: teama de nerespectarea gestului ritual ancestral actioneaza ca o frana puternica, indeosebi in domeniul funebru. Contribuie mult si credinta ca nerespectarea intocmai a textului vehiculat de traditie ii stirbeste din eficienta, cuvantul nemaitraducandu-se in fapta prin rostirea lui intr-un context special[1].

In cultura de tip clasic se observa discontinuitati, in sensul ca unii scriitori apartinand unor curente, neglijati o vreme, pot redeveni actuali in alte epoci, urmati indeaproape ca modele sub anumite aspecte de generatia respectiva, pe cand in folclor, fenomenul nu mai este posibil. Incercarile de a reanima un repertoriu decazut din practica straturilor populare, oricat de bine reorganizate, nu au decat efect cu totul partial, limitat la cei care il reinvie si numai cu anumite prilejuri.

Prin opozitie cu creatia culta, vadit individuala, folclorul se distinge prin factura sa colectiva. Totusi, si aici exista un individ mai inzestrat cu talent poetic, muzical, numit creator popular. Colectivitatea doar isi insuseste ceea ce a produs acesta, indeplinind in parte functia pe care o are discernerea critica in creatia culta. Cu toate acestea, actul creator din folclor, desi individual, se deosebeste de cel din creatia culta prin doua aspecte fundamentale. Creatorul popular nu exprima idei si sentimente personale, nemaiintalnite in operele anterioare, cum se straduieste creatorul de opera culta, el nediferentiindu-se de restul colectivitatii, dimpotriva, reprezentand-o pe aceasta[2].

In al doilea rand, creatorul popular nu creaza numai cu mijloace proprii de expresie, spre deosebire de poetul cult care se serveste doar de limba nationala in ipostaza ei literara, cu virtualitatile ei expresive, singurele pe care le ofera de-a gata, imaginile poetice trebuind sa fie pe cat se poate inventie proprie. Creatorul popular se foloseste de repertoriul traditional, preluand de-a gata tot ceea ce i se pare ca ar exprima mai eficient gandirea sa poetica.

Circulatia operei populare este, de fapt, o continuare a actului de creatie, spontaneitatea mentinandu-se constant in sirul de interpreti succesivi, cele doua aspecte intregindu-se reciproc intr-o maniera care diferentiaza substantial operele folclorice de cele culte.

In momentele critice, de prefaceri sociale, cele doua culturi nu au ramas izolate una fata de cealalta, ci s-a produs o influenta reciproca. Cercetarile folclorice au ajuns astfel cu vremea sa detecteze in repertoriul folcloric o seama de opere de obarsie culta, identificate in operele unor scriitori cunoscuti, sau purtand macar pecetea vizibila, in idei si in imagini, a creatiei culte.

In domeniul folclorului, sunt de provenienta culta cantecele de stea, versurile funebre, unele oratii, apoi marsurile nuptiale executate numai instrumental (cu cateva exceptii), alaturi de romante si cuplete satirice care au patruns si la sate, indeosebi in Moldova.

Anonimatul este corolarul firesc al caracterului colectiv. Fiindca autorul popular exprima idei si sentimente comune, iar nu personale, numele lui nu are nici o importanta. Individul din popor considera cantecul pe care il interpreteaza drept proprietate a sa, parca anume creata ca sa-i serveasca la exprimarea starilor sufletesti oglindite in versuri si melodie.

Oralitatea folclorului infatiseaza alta caracteristica, fara a o detine insa in chip exclusiv. Cat timp culturile au fost private de sisteme grafice, transmiterea bunurilor culturale se facea numai oral, de la initiat la neinitiati etc. Fiind conditionat de memoria interpretilor, folclorul are o seama de servituti care ii maresc diferenta specifica fata de creatia culta. El poate fi transmis numai prin invatare, din auzite si prin imitare cinetica a miscarilor si gesturilor.

Cultura traditionala a avut in timp o influenta puternica asupra artei profesioniste a Romaniei. Vietile si obiceiurile romanilor de la tara au fost mult timp subiectul favorit al scriitorilor romani. Operele multor compozitori au fost partial inspirate din muzica populara romaneasca.

Compozitorul George Enescu, sculptorul Constantin Brancusi si scriitorul Eugen Ionescu sunt probabil printre cei mai cunoscuti artisti de origine romana. Capodoperele lui Enescu, numite Rapsodiile Romane, sunt si ele bazate pe muzica populara romaneasca. Cateva din sculpturile lui Brancusi contin elemente ale artei populare romanesti etc[3].