Arta egipteana
Arta egipteana are in
sine toate virtutile civilizatiei. Protejati de nisipuri si
de mare, dar cu o abundenta economica remarcabila, chiar
daca periodica doar, egiptenii au facut o arta
specifica stilului lor de viata. Vor disparea ca
civilizatie in momentul in care popoarele razboinice ii vor invada.
Nilul a fost motorul acestei civilizatii. Sistemele de canale pentru irigatii
la revarsarile Nilului au condus la cresteri economice masive.
In fapt, ridicarea piramidelor ar fi fost de neconceput fara astfel
de resurse. Este clar ca fara o agricultura
sistematica sistemele de canale nu ar fi fost posibile. De aici si
implicatia unui stat centralizat, a existentei unui comandant
investit cu autoritate care sa coordoneze eforturile celorlalti.
Poate ca Egiptul antic este poarta catre epoca clasica a lumii,
trecerea catre aceasta dinspre epoca primitiva. Oricum, egiptenii
sunt primul popor care au gustat samburele clasicismului. Relicvele primitive
se regasesc in functia religioasa a faraonului care nu este
implicat direct in astfel de activitati, in timp ce in epocile
traditionaliste functia militara este implicata in cel mai
inalt grad, iar aceasta este in principal una de acest tip. Aceasta
conditionare religioasa are o tenta primitiva clara.
Egiptenii credeau in descinderea din animalele salbatice, in asimilarea
sufletului prin consumarea digestiva, in reincarnarea prin animale si
in puterile spiritelor animalelor si plantelor, idei specifice
magicismului primitiv. Religia egipteana este una foarte puternica
si asta se vede chiar si numai prin acele constructii in care
egiptenii s-au implicat. Existenta pericolelor naturale din partea
animalelor salbatice a determinat intarirea acestei religii ca
posibilitate de a imblanzi spiritele si natura dezlantuita
prin acele ceremoniale. Norocul productiei depindea de
revarsarile periodice ale Nilului. Deci toate acestea erau
considerate dispozitii afective ale spiritelor.
Arta egipteana este o
arta a misticismului pe pamant. Fiecare gest este impregnat de sensul
mistic. Legatura cu magia si cu hipnoza in special, cred ca este
decisiva pentru modul in care egiptenii au desenat ochiul (mereu din
fata chiar daca figurile sunt din profil). Fireste ca
nu este greu de vazut ca, in natura, ochiul din profil
seamana mai degraba cu un triunghi. Ar fi putut reda foarte bine
ochiul astfel insa acesta si-ar fi pierdut functia
hipnotica.
Se stie ca amanarea
clipirii este esentiala pentru inducerea somnului hipnotic catre
subiect in tehnica hipnozei. Ochiul devine atunci un contrast formal intre
negrul pupilei si albul globului, contrast ce se asociaza cu
dialectica trunchiului psihic. Ori numai redarea lui in forma de
elipsa ar fi pastrat aceasta functie magica.
Marimea lui atesta acest lucru. Putem deduce de aici importanta
vietii de familie a egipteanului, complicatele brate ale Complexului
Oedip, legatura esentiala cu mama si cu autoritatea in
general. Pe de alta parte preferinta pentru figurile din profil se
explica nu numai prin usurinta tehnica a executiei,
dar si prin asemanarea cu cel animal. Profilul este maxima
asemanare posibila a omului cu animalul, iar legatura
religioasa s-ar fi realizat mai exact prin acest mod de redare. Alungirea
maxilarului este o alta caracteristica a portretisticii egiptene.
Insa se pare ca aici exista si obisnuinta legarii
frontale timpurii a capului copiilor pentru a se alungi in timp. De asemenea
inelele dispuse in jurul gatului aveau rolul alungirii acestuia. O alta
interventie era operatia in scopul realizarii unui strabism
artificial la copiii cu filiera regala, ceea ce din nou atesta
importanta religioasa a ochiului si functia lui
magica.
Legatura
fundamentala copil-parinte se subintelege prin
proportionalitatea personajelor. Redarea celor de rang inalt in dimensiuni
mai mari, ocupand o buna parte din suprafata atesta
importanta timpurie pe care fiecare o da parintilor cu
fixarile emotionale decisive. Asta l-a facut pe egiptean un om
al educatiei infantile, un om al traditiilor si al respectului
fata de parinti si stramosi. Acceptarea
sistemului de viata este o consecinta a acestei structuri
afective. De aceea si Egiptul a dainuit timp de cateva mii de ani. Pe
de alta parte accentuarea latimii umerilor prin redarea lor
frontala este mai intai un alt semn al maturitatii fizice
(copiii au umerii mici), iar apoi un semn al functiei aristocratoide. Este
clar ca taranul de rand parea mai degraba
cocosat, la fel si muncitorii din constructii.
Fixarea
emotionala asupra liderilor prin proiectie parentala
(asa cum o intelege Freud) este redata, de asemenea, prin
importanta acordata mainilor. Psihologia mainii egiptene este o
psihologie a portretului. Mainile desenate, pictate si sculptate
daruiesc, binecuvanteaza si aduc fericire. De asemenea ele tind
sa fie supradimensionte. Mainile sunt si ele obiecte de
investitie emotionala infantila in ceea ce priveste
mama. In relatia cu mama, mainile vor parea mai mari datorita
perceptiei vizuale in perspectiva. La Rodin ele chiar se
izoleaza, devenind autosuficiente. Oricum, redarea lor in situatia de
generozitate este in masura sa accentueze conditia
divina a liderilor, in special a faraonului care ia postura zeului
aducator de bunastare, la fel cum parintele este pentru copil.
