Arta clasica greaca

Arta clasica greaca

Grecia antica este unica in istorie. Fireste ca fiecare popor este unic, la fel cum fiecare om este unic, insa unicitatea lui este o prospetime nativa un soi de copilarie careia nu i se poate reprosa nimic. Si cel mai fanatic comunist nu ar putea improsca cu noroi in sistemul sclavagist grec. Actele oribile, abuzurile, nedreptatile par a fi efectiv estompate de naivitatea vie a mentalitatii clasice grecesti. Cea mai groaznica teorie despre dreptul de exploatare pare frumoasa in gura chiar a unui Aristotel care totusi a fost un om al stiintelor exacte. Exprimarea directa si echilibrata a sinelui atesta intr-adevar un suflet curat in sensul clasic. Si cu atat mai uimitor este acest fapt cu cat mitologia greaca pare sa fi anticipat realitati socio-umane specifice modenitatii. Figurile unui Apollo, Dionysos, Sisif, etc., sunt familiare, ei sunt colegi de-ai nostri contemporani, vorbim cu ei, le retinem amanunte comportamentale si vestimentare. Cand te gandesti la greci te gandesti la mitul eternei reintoarceri, la deja vu.

Si totusi civilizatia grecilor antici este un moment al istoriei ca succesiune nedefinita si ireversibila a faptelor. Conditionarea tehnologica si, mai ales, geografica a fost totul. Nevoia de calm, liniste, unitate si permanenta a fost dictata probabil de faptul ca, cel putin initial, calatoriile au fost cam greu de facut. Sau poate ca expeditiile militare erau greu de facut intre atatea insule. Numai asa se explica de ce in mileniul I i. e. n. mai existau populatii incapabile sa se apere in fata atacatorilor. Invazia doriana a aratat acest lucru. Altele au fost conditiile aici fata de cele dintre Tigru si Eufrat. E adevarat ca ulterior grecii si-au facut flota si armata in toata regula, dar, cred ca aceste lucruri au adus cu ele si decaderea lor. Si aici Atena este cea vizata in principal. Totusi sufletul grec s-a pastrat cel putin ca reflex sau ca snobism chiar si in acele timpuri. Nietzsche are dreptate atunci cand se gandeste cu nostalgie la presocratici, desi filosofia nu are nici un rol aici. El deplange spiritul acela necorupt, dar cred ca nici acesta nu ar fi putut rezista. Intarirea atenienilor a fost dictata de ratiuni social-politice, iar faptul ca in secolul V i. e. n. au ajuns varful civilizatiei atesta resorturile plurivalente ale acestui popor.

Arta greaca a fost o arta ce a evoluat rapid de la formele egiptene pe care grecii vechi le-au preluat. Dar democratia ateniana a avut ceva tipic, ceva ce face din societatea ateniana o societate diferita, speciala. Artistii proveneau din medii nobile, si numai sculptura, cu latura ei ergotica, facea deseori abstractie de aceasta regula. Arta era comandata de comunitate si, in buna parte, avea scop religios. Scutul cultural al artei asa cum exista in celelalte societati traditionaliste nu exista la greci decat din punctul de vedere al religiei. Daca arta avea functia de a tempera revolta sclavilor, aceasta functie exista din considerente principial religioase. Tocmai de aceea grecii nu au incercat sa faca o arta magnifica, colosala, ci una frumoasa, una tangibila monista. Artei grecesti ii lipseste misticismul, dar freamata viata in ea. Idealul de frumusete este tiparul, modulul, este numitorul comun care reiese din preluarea diferitelor parti din corpul diferitelor persoane. Poti vedea in piata o tunica frumoasa, o mana frumoasa, niste ochi frumosi, o talie frumoasa. Arta devine la greci puterea de a fixa toate acestea, de a le izola si impune spre atentia tuturor. La fel se intampla si cu arta ready-made, unde artistul pur si simplu alege din realitate arta.

Frumusetea artei grecesti este frumusetea vietii grecesti. Este frumusetea climei Greciei antice, a laptelui si a mierii cu care se desfatau grecii. Este cea a vinului pe care ei il beau cu nonsalanta. Iernile sunt blande iar soarele straluceste suficient pentru a-l fi facut pe grec sa isi dezvaluie corpul. Acesta trebuia sa fie un adevarat costum, iar gimnastica era croitoria lui. Cum ar putea fi o civilizatie pentru care munca bruta era o rusine rezervata sclavilor? Au existat filosofi care sa caute adevarul. A trebuit in mod clar sa existe si oameni care sa gaseasca frumusetea. Bucuria vietii este mult spus. Aceasta sintagma are ceva maniacal, are incorsetarile vietii moderne. Frumusetea vietii, ca viata a caii mijlocii: acesta este numitorul comun al artei grecesti. Cand traiesti in Grecia antica nu iti mai poti dori decat ca viata sa ramana astfel pe vecie. De aceea nu cauti sa fi genial, ci doar sa pastrezi frumusetea vietii, chiar daca pentru noi, modernii, acest lucru inseamna ceva genial.

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

Cautarea si intelegerea formelor anatomice face parte din interesul erotic profund al grecului. S-a vorbit mult despre parafilia grecilor. Totusi aceasta nu poate fi pusa pe acelasi plan cu cea din zilele noastre. Desi fizica (numai filosofii au fost cei care au ornamentat-o spiritual aposteriori) parafilia antica este un soi de familiaritate, de comunicare specifica acestor timpuri. Fara indoiala ca latura psiho­patologica exista, si anume in functia femeii inchisa in casa, adica in anularea implinirii ei nu ca elita, ci ca om in sine. Ar fi gresit sa se ia drept efect al parafiliei situatia femeii. Pur si simplu grecul este omul actiunii, al depasirii de sine, iar feminitatea este una a echilibrului a conservarii. Frumusetea greceasca nu este ceva care sta in pat, ci este una activa, dinamica. Asa s-a construit Acropolea. "Primavara" lui Boticelli nu are ce cauta acolo. Femeia frumoasa pentru grec este cea cu arcul in mana sau cea cu armele de razboi. Gratia feminina impletita cu virtutile masculine ale curajului, fortei, nonsalantei, este o combinatie irezistibila pentru grec. Dar,  fireste, implicarea factoru­lui psihopatologic ca urmare a stigmatizarii valorilor feminine (modelul parafiliei ca persistenta a libidoului sexului opus pe filiera descendentei este aratat de mine in D. P. A.) este reversul ce a dus la pieire, alaturi de alti factori, societatea greaca clasica.

De aceea trebuie totusi diferentiata parafilia de acum aproape doua milenii si jumatate de cea de astazi, cea prinsa intre atatea refulari. Intr-o clima calda corpul omenesc va fi devenit interesul principal la greci. Atentia pentru el a facut ca trecerea de la formele brute preluate de la egipteni la cele propriu-zis clasice sa se faca aproape brusc. Poate fi aici invocata si conceptia platoniciana despre dragoste ca diferenta emotionala intre iubit si iubitor. De aici si autosuficienta personajelor din sculptura clasica. Impersonalul este de fapt universalul. Omul universal, zeul, iata dragostea mare a grecului.

A face arta clasica in postura de avangarda, ca gen de arta facut inainte ca aceasta sa fi existat, acest lucru este in masura sa starneasca evlavia omului tehnologiei. Caci arta figurativ-concentrica a avut oricand canale de comunicare cu segmente diferite ale istoriei omenirii. Arta greaca are acel paradox al primordialitatii clasice, adica a unirii clasicismului cu experimentul. Aceasta aroma este sensul reperelor artei in general.

Calmul si imperturbabilitatea personajelor din sculptura este segmentul general de incredere in ordinea statului. Nevoia de ordine s-a vazut si in inflorirea filosofiei grecesti, care o cauta sistematic. Mandria grecului tinde in special sa se opuna umilintei sclavului, iar teoria dreptului (divin) de exploatare avea nevoie de aceasta obiectivare. Din pacate individualitatea a fost pusa in fata unui pat al lui Procust, ceea ce se va repercuta asupra viitorului Atenei in special.

Un element care este in stare sa produca o durabilitate foarte elocventa este canelul. Saparea canelurilor in coloane era in stare sa ii produca acesteia o suplete in plus. Lucrurile se datoreaza ritmului acestora care imita pe scara restransa insusi ritmul coloanelor. Dar, fara indoiala ca grecii nu se gandeau neaparat la astfel de reguli abstracte. Insa este clar ca nu suportau masivitatea neeleganta a rotunjimii brute asa cum exista ea in Egipt. Sunt teorii care sustin ca existenta capitelului ionic s-ar explica prin iedera care ar fi crescut pe coloanele templului arhaic din lemn. In acest caz, volutele ionice ar fi o stilizare a posibilelor incovrigari pe care iedera le-ar fi produs. Insa si canelurile s-ar fi putut explica astfel. Totusi este greu de crezut ca ea ar fi fost lasata sa urce pe coloane pentru ca astfel putea sa le putrezeasca. In sfarsit coloanele apar abia la templele din piatra. Ele aveau rolul sa preia din greutatea acoperisului care, plasat direct pe ziduri, le distrugea in timp, datorita socurilor (seismice). Cred ca rezolvarea acestei probleme sta in cariatidele Erechteionului (personaje feminine ce sustin acoperisul pe cap asa cum femeile sustineau vasele). Faldurile acestora, la fel ca faldurile personajelor din sculptura clasica in general, arata la fel ca si canelurile coloanelor, in ceea ce priveste sentimentul estetic. Deci se poate presupune ca aparitia canelurilor se datoreaza nevoii de umanizare a rigiditatii simplitatii clasice. Coloanele s-au umplut de santuri verticale transversale care par a fi draperii stilizate. Grecii au adus multe inovatii in materie de templu, dar cred ca aceasta a coloanelor canelate reprezinta cea mai durabila si mai decisiva contributie.

Arta clasica este datorata, asa cum spune Nietzsche referindu-se la mentalitatea clasica in ansamblu, unei morale de stapan. Ea este creata de profesionisti si are ca destinatari tot profesionisti. Cu atat mai mult astazi cu cat este cunoscuta de mase abia prin cateva repere, arta traditionalista este gustata in special de eruditi, insa la originea ei ea nu ar fi putut exista efectiv fara o elita culturala si politica totodata, asa cum apar clasele aristocratoide. De aceea arta figurativ-concentrica este o arta a superiorului sau a manierelor elegante. Mentalitatea clasica este pe deplin regasita aici. Exista cateva repere dupa care arta traditionalista poate fi recunoscuta (dupa forma si dupa continut):

I-dupa forma:

- Dexteritatea tehnica si tehnologia elevata a executiei piesei.

II-dupa continut:

- Suferinta si/sau sinuciderea subiectului (superior). Acestea se produc din dragoste, din motive religioase sau etice, din nedreptate sociala.

- Fericirea care este exuberanta, dezinteresata si ignoranta fata de lucrurile care produc suferinta celor slabi, respectiv foamea, bolile si uratenia.

- Frumusetea ideala care este o combinare a calitatilor ideale ale omului.

- Detasarea fata de lume, aroganta, manierele elegante si puterea.

- Dragostea spirituala traita intens.

- Evitarea tematicii si interesului sexual, din motive etice si moravuri.

- Filosofarea.

Este evident ca un om care cauta aceste valori este un exploatator prin excelenta, iar cultura ii este o ocupatie predestinata, astfel ca el este un profesionist cultural innascut, chiar daca, in mare parte, el poate fi si un snob. Pentru publicul artei figurativ-concentrice noul este greu digerabil, traditionalul fiind investit edenal. Arta figurativ-concentrica este modelul artei in general, deoarece prin traditionalismul degustatorilor sai, ea se perpetueaza si devine legendara in timp.