Inovatiile Hasidismului

Inovatiile Hasidismului

Engleza - Ebraica

Termenul hasid nu a fost inventat de miscarea religioasa din Europa de Est a secolului al XVIII-lea. El apare inca din Biblie si vine de la cuvantul hesed (חסד ) care are sensul de "dragoste induratoare", "dragoste milostiva". Si despre Dumnezeu se spune ca este hasid : "Domnul este drept in toate caile Lui, si milostiv(חָסִיד ) in toate faptele Lui."[1]. Iudaismul a mai cunoscut o promovare a hasid-ului in secolul al XIII-lea in Germania unde Iuda ben Samuel he-Hasid din Regensburg este printre initiatorii unei miscarii mistice cunoscuta ca si Hasidismul Aschenaz. Cartile, scrierile, care promoveaza miscarea sunt Sefer Hasidim si Sefer Ha-Kavod. Acesta miscare insa nu are nici o legatura directa cu marea trezirea mistica de mai tarziu pe care o vor experimenta evreii din Europa de Est. De la ea pana la Hasidismul din Ucraina si Polonia mistica iudaica a mai cunoscut inca doua expresii fundamentale.[2]

Contextul in care a aparut miscarea hasidica a avut o contribuite importanta. El apare pe fondul dezamagirii provocata de Sabbatai Zwi, de Iuda Hahasid care proclamase anul 1700 an mesianic si condusese multi evrei sper Tara Sfanta pentru intampinarea lui Mesia si, nu in ultimul rand, de pogroamele tot mai frecvente. Pe langa acestea, marea masa a populatie evreiesti nu mai era in contact cu  viata religioasa "activa" si asta din cauza accentului pus pe studiu. Astfel a aparut o fisura intre multime si divinitate. Doar cei instariti si inzestrati isi puteau permite sa isi dedice viata studiului si sa isi "asigure" o viata religioasa. Pentru cei simplii trairea religioasa era doar pazirea legilor si a ritualului. Important este si faptul ca nu urmasii lui Baal Shem Tov au ales special termenul de hasidim pentru a se caracteriza. El exista deja, cum am aratat mai sus inca din timpurile Biblice, iar grupuri de cabalisti si asceti (Cabala Lurianica continea importante elemente ascetice) care se aflau deja in Polonia si Ucraina se denumeau astfel. De asemenea Israel ben Eliezer nu era primul si singurul Baal Shem Tov. Mai multi Stapani ai Numelui Sfant care faceau vindecari si minuni erau prezenti in aceasta zona. Israel Baal Shem Tov si urmasii sai au fost probabil doar unul din aceste grupuri, care insa au pus accentul pe o invatatura diferita.

In acest context apare Hasidismul care reafirma forta sentimentului religios in expresia lui spontana, naiva, sincera, fara o asa mare importanta acordata ritualului. Ce e mai inportant pentru Dumnezeu nu sunt cunostintele extraordinare, ci faptele bune, dragostea pentru aproape, darnicia, trairea in sfintenie, ceea ce ii deschide omului simplu caile spre Dumnezeu. Hasidismul face din iudaism religia tuturor evreilor. Hasidismul clasic nu a fost produsul vreunei teori, nici macar al unei doctrine cabalistice, ci al unei experiente religioase directe si spontane. El e defapt un amestec intre conservatorism si inovatie: este tradita de a o rupe cu traditia.

Cel considerat fondatorul Hasidismului este Isarel ben Eliezer numit si Baal Shem Tov (Besht). Aceasta inseamna ca el era unul din cei care stia cum sa utilizeze Numele lui Dumnezeu. Besht s-a nascut in jurul anului 1700 intr-un sat situat undeva intre Polonia si Romania. Nu se cunosc multe lucruri despre copilaria sa, unul din putinele fapte stiute este ca a fost orfan de la o varsta frageda, si nici asa multe fapte sigure despre viata lui de mai tarziu. Besht a devenit un personaj legendar iar unii chiar au ajuns sa se indoiasca de exsiteta sa istorica. Totusi acesta teza a luat sfarsit odata cu gasirea unui act conform caruia Israel Baal Shem Tov era bine vazut ca si doctor si cabalist' de catre comunitatea din Miedziborz unde primea chiar si o renta regulata. Acest fapt mai indeparteaza si putin din aura de revolutionar romantic care s-a construit in jurul lui Besht. El era defapt  respectat in comunitatea everiasca in care se afla. Cu toate acestea inceputul demersului sau nu a fost usor. Un exemplu este si opinia cumnatului sau, Abraham Gershom Kutower, care nu il vedea deloc cu ochi buni si il considera un ignorant, un analfabet, un "am haaret".

In jurul anului 1740 Besht se stabileste in Miedziborz unde se strang si cativa discipolii de ai sai printre care chiar si cumnatul sau, convins acum de invatatura religioasa propovaduita de Besht. Cel mai important student al sau, cel care ar putea fi considerat si urmasul sau propriu-zis, este Rabbi Dov Ber din Meserci, Marele Maghid (predicator). In 1760 Israel Baal Sem Tov moare in targul Miedziborz, care devenise "metropola Hasidismului". Primi 50 de ani dupa moartea lui Besht sunt considerati cei mai importanti pentru dezvoltarea si consolidarea miscarii hasidice. Acum centrul Hasidismului se muta in Meserici. Aici, spune legenda, Rabbi Dov Ber, cel mai important discipol al lui Israel ben Eliezer Baal Shem Tov si practic organizatorul de facto al miscarii, un barbat inalt, impozant, cu o rara elocinta si umbland imbracat numai in alb, avea 300 de discipoli. Dintre acestia cel putin 10 au fondat alte scoli hasidice vestite: R. Menachem Mendel din Vitebsk, R. Aaron din Karlin, R. Smelke din Nikolsburg, R. Mesulam Zusia din Anipol, R. Elimeleh din Lisensk, R. Levi Ithak din Berdicev, R. Sneur Zalman din Ladi, R. Slomo din Karlin, R. Israel din Kosritz si Iakob Ithak  "Vizionarul" din Lublin.[3]

Hasidismul nu a venit cu nici o teorie sau teologie noua. O impresie pe care Hasidismul o creeaza este ca nici un element al sau nu este in totalitate nou, dar in acelasi timp totul este transformat: unele elemente primesc mai multa atentie si sunt subliniate in timp ce alte sunt neglijate. Partea teoretica a Hasidismului o reprezinta popularizarea gandirii cabalistice, iar aceasta bineinteles implica si o transformare si reinterpretare a ei. Astfel Cabala Lurianica, Sabatanienismul si Hasidismul pot fi vazute ca trei faze, trei etape ale aceluiasi proces din gandirea religioasa iudaica.

Hasidim-i erau foarte apropiati de Cabala "practica" si "teozofica" a lui Isak Luria Askenazi, numit si Ari(Leul), ale carui invataturi  erau cunoscute prin intermediul cartilor lui Haim Vital, discipolul lui Luria. Mai apoi Sneur Zalman din Lodi va da o noua expresie Cabalei practice: "Habad" (Hohma -intelepciune ; Bina- judecata ; Daat - cunostere) in cartea sa Tania din 1796. Zoharul (Cartea Spelndorii ) s-a bucurat deasemenea de mare consideratie printre hasidim-i iar multi din fruntasii miscarii au fost si cabalisti. O legenda cabalistica preluata de hasidimi este cea referitoare la "oamenii tainici", care nu se dezvaluie si care se alfa in legatura cu oamenii insemnati din generatia lor. Ei sunt reprezentati de cei "36 de oameni drepti", cei cu o traire ireprosabila din a caror pricina Dumnezeu are mila de intreaga omenire. Uneori numnarul lor este de 72 : 36 in Diaspora si cealalta jumatate in Tara Sfanta a lui Israel. Din scrisorile lui Baal Shem rezulta ca el se afla in legatura cu acesti "oameni tainici". Doi dintre ei sunt pomeniti: Rabi Abraham din Zalucik si Rabi Haim care i-a trimis lui Baal Shem scrieri tainice cu indemnul sa le descopere intregii lumi. O alta doctrina cabalistica este cea privitoare la scanteile sfinte cazute in lume dupa retragerea lui Dumnezeu care acum trebuie sa fie eliberate si inaltate.

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

Cu toate acestea intre Cabala si Hasidism exista si o oarecare separare. Postul, chinuirea trupului, izolarea de lume, retragerea in sine, sihastria, speculatia intelectuala abstracta nu erau privite prea bine de cei din urma. Hasidim-i considerau extazul calea de a se inalta spre sferele ceresti. Ei considerau ca Dumenzeu nu agreeaza chinuirea fiintei iar bucuria vine dintr-o adanca animare spirutala. Si de aceea ei isi insoteau rugaciunile cu cantece si dansuri. Importanta era o prezenta activa si permanenta in comunitate prin "fapte bune". Toate sunt in Dumnezeu si nici un loc nu este fara El crede Hasidismul iar de aceea oamenii nu trebuie sa duca o existenta ascetica pentru a-L gasi, ci mai degraba sa se foloseasca de lucrurile din lume pentru a se apropia de Dumnezeu. Hasid-ul nu este un asect si nici un pustnic. Lucrurile din lume sunt singurele mijloace prin care Dumnezeu poate fi atins. Scopul hasidim-ilor este insa sa ajunga sub aparente, la vitalitatea divina care se afla in fiecare lucru. Deasemenea hasid-ul trebuie sa ajunga la bittul ha-yesh , "anihilarea eului", pentru ca omul sa poate sa il contempleze pe Dumnezeu.[4] O povestire hasidica ne prezinta pe unul din ucenicii lui Baal Shem Tov laudand acestuia o amuleta puternica facuta de un cabalist dupa un post indelugat. Baal Shem Tov insa nu este impresionat si spune ca el ar putea face o amuleta mai puternica dupa o masa copioasa. Deasemenea sunt frecvente povestirile in care apar festinele date la sfarsitul Sabatului si alte evenimente de acest gen.

Faptul ca Hasidismul a aparut in zona in care Sabatanienismul avea multi adepti, Podoloia si Vilnia, face sa fie de necrezut faptul ca acesta din urma nu a avut nici o influenta. Neutralizarea, sau poate mai bine spus lipsa de accent pusa pe elementele mesianice ale Cabalei poate fi vazuta ca o reactie la Mesianismul extrem promovat de Sabatanienism si ajuns o dezamagire pentru marea majoritate a celor care au crezut in el. O alta legatura intre Sabatanienism si Hasidism o reprezinta si noul tip al liderului. Acesta este iluminatul, profetul pneumatic a carui inima a fost atinsa de Dumnezeu. Ceea ce are mai mare importanta acum nu mai este invatatura si cunostinta; ceea ce conteaza este carisma, darul de a mobiliza oamenii si a-i "trezi". Cand se intampla ca cei doi sa fie combinati intr-unul singur este cu atat mai bine, insa aceasta nu era esential, vital. Sub influenta Sabatanienismului tipul ideal al conducatorului comunitatii a suferit o schimbare importanta. Noul lider, Tadik-ul, este sfantul si conducatorul spiritual al cominitatilor hasidice. "Tadik-ul si-a castigat favoarea divina, e un ales. De aceea are darul sa descifreze viitorul, sa tamaduiasca pe bolnavi, sa previna nenorocirile. Tadik-ul incorporeaza doctrina hasidica a legaturii continue intre sferele superioare si cele inferioare."[5] Orice mister al Torei dispare sau e pus in umbra de prezenta conducatorului, care este o "Tora vie". Viata lui insasi e cea care ii da o valoare religoasa si nu cunostintele. Cu toate ca inca este istet si are o minte agera, farmecul sau principal nu mai este reprezentat de marea lui invatatura. De aceea este si foarte greu, daca nu imposibil de a descoperi o teologie care sta la baza Hasidismului. De aici poate si literatura de aforisme si scurte povestiri din jurul tadikim-ilor care s-a nascut din Hasidism. Ceea ce este cel mai important sunt experientele mistice ale liderilor. Elementul caracteristic Hasidismului trebuie cautat in experienta trezirii spirituale, in spontaneitatea sentimentelor si in experientele trezite de intalnirea cu "intruparea vie" a misticii. Tadikim-i au gasit adevarata Devekuth(Unire) iar acum ei o arata tuturor oamenilor.

Caracteristicile si caracterele conducatorilor, ale tadikim-ilor se reflecta si asupra credinciosilor. Ce este cel mai important acum este misticismul vietii private. Aproape toate valorile sunt puse in legatura cu viata individuala si accentul cade pe relatia fiecaruia cu Dumnezeu. Fiecare trebuie sa urmeze exemplul tadik-ului, fiecare trebuie sa fie intruparea milei, slujirii, dragostei, devotiuni, smereniei, iertarii, increderii si asa mai departe. Tadik-ul reprezinta dovada vie ca acest ideal poate fi atins sau ca se poate ajunge foarte aproape de el. Din aceasta cauza si diferite grupuri aveau diferite caracteristici, conform cu liderul de la care asteptau calauzire.

Alta forma importanta a ideologiei noii miscarii a fost accentul pus pe trezirea spirituala. In constiinta religioasa a Hasidismului invatatura rabinica are un rol marginal iar rolul central il are entuziasmul. O ilustrare buna a acestui entuziasm se gaseste si in practica rugaciunii de catre hasidim, care implica multa activitate, miscare si chiar dans, in contrast cu rugaciunea cumpatata si retinuta a rabinismului. Pentru Hasidism Devekuth si Kavana(Intentie) sunt mai ales niste trairi emotionale, o semnifinicatie pe care nu avusera pana atunci. Aceasta a dus si la elimiarea orarului fix al rugaciunilor, fapt considerat de catre evreii rabinici drept o mare erezie.

Gerschom Scolem sumarizeaza in patru puncte ceea ce ar putea caracteriza miscarea hasidica:1- O izbucnire a entuziasmului religios intr-o miscare de trezire care isi avea centrul de greutate la oamenii. 2- Relatia iluminatului, care devine un lider popular si centru comunitatii, cu credinciosii a caror viata se centraza in jurul personalitaii sale religioase. Aceasta relatie paradoxicala a dus la cresterea in importanta a tadik-ului. 3- Ideologia mistica a miscarii vine din mostenirea cabalistica, dar ideile sale sunt popularizate, de aici si o inevitabila tendinta spre inexactitai terminologice. 4- Contributia original a Hasinismului la gandirea religioasa este strans legata de interpretarea valorilor individuale si personale. Ideile generale devin valori etice personale.[6]

Cercurile rabinice ortodoxe au privit cu ostilitate noua miscare. Cel mai inversunat opozant a fost Elia, Gaonul din Vilna, reprezentant de seama al invataturii rabinice combinata cu o prespectiva cabalistica teistica si ortodoxa, care din 1772 si-a asumat rolul de conducator in persecutarea si oprimarea noii miscari. Sentimentele au fost reciproce, iar la inmormantarea sa hasidim-i si-au manifestat public bucuria pintr-o petrecere. Deasemenea amandoua grupurile au mers pana acolo incat sa se denunta unii pe altii autoritatilor seculare. La inceputul secolului XIX totusi Hasidismul are de partea sa majoritatea covarsitoare a populatiei. Dupa cum observa si Louis Jacob cine a iesit "invingator" din confruntre se poate observa si dupa titlul celor care au fost impotriva hasidim-ilor : mitnagdim-i adica "opozanti".[7]

Cu toate acestea Hasidim-i si evreii ortodoxi au facut un front comun contra iluministilor evrei, "maskilim"-ii sau " Berliner"-ii (numiti astfel dupa cercul lui Moses Mendelssohn din Berlin). Acestia vedeau totul prin prisma ratiunii si nu erau prea interesati, cu unele exceptii bineinteles, de orice fel de misticism. Hasidim-i de cealalta parte sustineau ca preocuparea cu filozofia sau stiinta putea sa ii distraga de la ceea ce era cu adevarat important insa ei nu resping in totalitate Iluminismul. Rabbi Haim din Sandez spune : "Chiar si descoperirile din timpul nostru exista doar spre a arata puterea si intelepciunea pe care Dumnezeu le raspandeste in natura si in creierul omenesc, astfel incat oamenii sa isi dea seama ca trebuie sa-L iubeasca si sa-L urmeze pe Dumnezeu!" iar apoi continua : "Iata, bunaoara, de ce exista trenul? Ca oamenii sa poata pricepe cum orice lucru vine in minutul dinainte hotarat pentru el, precum si ca intr-o clipa poti pierde legatura. De ce exista telegrama? Ca sa-ti aminteasca de faptul ca orice vorba este luata in seama cand se face socoteala. Telefonul ne da putinta sa pricepem ca, vorbind jos, se poate auzi sus. "[8]

De-a lungul Hasidismul este o legatura intra misticism si magie. Israel Baal Shem Tov este un mistic cu experiente religioase mistice de necontestat dar care in acelasi timp este un Stapan al Numelui, un maestru al Cabalei practice, un magician. Doua orientari diferite, magicianul care face miracole cu amuletele sale sau prin alte practici magice si misticul, care nu vrea altceva decat sa fie in comuniune cu Dumnezeu, sunt unite in Hasidim in personalitatea conducatorului tadik.

Povestirea si naratiunea au gasit o valuare religioasa rituala cu scopul de a readuce timpul mitic. Legea este prezentata sub forma nenumaratelor naratiuni. O povestire spusa de S.Y. Agnon expilca o parte din sensul povestirilor hasidice: Cand Baal Shem avea o sarcina grea de indeplinit el mergea intr-un anume loc in padure, aprindea un foc, medita in rugaciune si gasea o rezolvare. O generatie mai tarziu, cand 'Maghidul' din Meserici avea o problema el mergea in acelasi loc in padure si spunea: Nu ma putem aprinde un foc dar inca mai putem sa ne rugam. Si astfel gasea si el o rezolvare. Iarasi, o generatie mai tarziu, cand  R. Mose Leib din Sassov avea o problema asemanatoare el mergea in padure si spunea: Nu mai putem aprinde un foc, nu mai stim rugaciunea dar cunoastem locul din padure unde se inatampla tot si asta trebuie sa fie suficient - si chiar era. Dupa ce a mai trecut inca o generatie, cand R. Israel din Rishin se confrunta cu o situatie asemanatoare el statea pe jiltul de aur din palatul sau si spunea : Noi nu mai putem aprinde focul, nu mai cunoastem rugaciunea, numai stim nici locul dar putem sa spunem povestea despre cum s-a intamplat totul. Iar povestea spusa de el avea acelasi efect ca si actiunile inaintasilor sai.[9]

Treptat insa si miscarea hasidica a cunoscut o racire a fervoarei mistice initiale. Din pilde vii de virtute morala tadikim-ii au ajuns niste facatori de minuni cu multe bogatii, averi si palate la usele carora se ingramadeau credinciosii uneori chiar pentru cateva zile pana a fi primiti (Rabi Israel din Rijin este un exemplu in aceasta directie). El a ajuns sa instaureze una din criticile sale asupra rabinismului, poate chiar una din cauzele aparitiei sale, si anume o aristocratie rupta de popor. Masa oamenilor era lasata acuma, poate chiar impulsionata, sa cultive obscuratismul si credintele supestitioase in locul autenticei febre mistice initiale.

M.Eliade observa o corespondenta intre Hasidism si Hinduism, unde de asemenea exista povestiri populare despre asceti si yogini vestiti. Acestea au, ca si in cazul Hasidismului, o functie religioasa. Asemanarea este si intre lideri, tadik si guru, maestrul spiritual al hindusimului, care uneori este divinizat. Cazuri extreme si aberante in care tadik-ul este victima propiriei puteri sunt atestate si in India din vremurile vedice pana in epoca moderna. Coesixtenta misticismului cu magia caracterizeaza deasemenea si gandirea religioasa indiana.[10] Nu cred ca putem vorbi despre o influenta directa a gandirii indiene asupra Hasidismului, insa nu trebuie sa uitam ca India nu este asa departe pe cat am crede, dovada sunt numerele arabe(dar indiene defapt), sahul, povestiri populare.

Inca de la inceputurile sale Hasidismul nu a fost o miscare care sa isi propage invataturile prin carti. Isrel Baal Sem Tov nu era un sustinator al scrisului iar cam toate operele sale le reprezinta doar 2 scrisori catre cumnatul sau. Ceea ce a rezultat a fost o colectie impresionanta de aforisme si mici pilde ale tadikimi-lor, iar aceste "anecdote legendare" sunt chiar natura prorpie a Hasidismului. De-a lungul timpurilor ele au fost adunate in culegeri si colectii, precum: Eliezer Zweifel - Salom al Israel Avol - 1868-1873; Martin Buber - Povestile lui Rabbi Naham - 1906 ; Legenda lui Baal Sem - 1907; Povestiri Hasidice - 1949 ; Haim Bloch - Povestiri Hasidice- 1929 ; Elie Wiesel - Celebrari hasidice - 1972. Bineinteles ca fiecare dintre acestia a trebuit sa faca o selectie din imensa masa a literaturii hasidice, iar aceast nu se putea face decat pe baza unor pareri si aspiratii personale.

Hasidismul a avut o contribuite importanta care nu poate fi negata sau neglijata la mostenirea culturala evreiasca. De asemenea marii autori pe care i-a dar literatura idis, Mendele Moher Sforim, Ithac Leib Peret, Shalom Alehem, Anski Shalom As au imprumutat teme, idei si motive de inspiratie din Hasidism. Mitologia Hasidismului si-a pus o amprenta si asupra viziunii plastice a lui Marc Chagall.

"Sufletul hasidismului este greu de prezentat sub forma de ratiuni, de concepte. Este mult mai dificil decat ne putem imagina. Un singur lucru se poate spune insa: in rasaritul Europei, hasidimii au fost o forta care a actionat deosebit de puternic, gratie firiii lor arzatoare si nobile." [11]

Bibliografie Gershom Scholem - Major Trends in Jewish Myticism, Schocken Books, New York 1995, pg 325-350

Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 2000

Haim Bloch - Povestiri Hasidice, ed. Cartea Romaneasca, 1994

Louis Jacob - Hasidic Prayer, The Littman Library of Jewish Civilazation, London-Washington 1993, pg. I-XXV, 1-17