Constantin I si edictul de la Milano (313 d.Hr.)

Constantin I si edictul de la Milano (313 d.Hr.)

1. Schimbarile aparute in Biserica in perioada 100-313 d.Hr.:

a.     aparitia episcopului monarhic - episopul din Roma isi consolideaza puterea ca urmas direct  al lui Petru si ca pozitionare strategica in Imperiu (martirajul lui Pavel si Petru)

b.     aparitia regulii de credinta - credeuri care testau credinciosia individului; aveau ca suport texte ca: Rom. 10:9-10, 1Cor.15:4, 1Tim. 3:16.

c.      Aparitia Canonului Scripturii - un proces lent incheiat in mare parte in 175 d. Hr.

- testele importante: semnele apostolicitatii, capacitatea de a edifica Biserica, verificarea istorica a paternitatii si constiinta universala a Bisericii condusa de Duhul Sfant

d.     aparitia liturghiei - botezul si Cina Domnului; aparitia bisericilor dupa forma basilicilor romane

2. Relatia Biserica - Stat        

a. Biserica si statul isi schimba in mod radical relatia dupa convertirea lui Constantin (312 d.Hr.) in lupta de la podul Milvian dupa vedenia cu semnul crucii pe cer impreuna cu mesajul 'In hoc signo vinces' ('In semnul acesta vei birui'). Biserica este confruntata cu una din cele mai mari schimbari din istoria ei. Libertatea de care dispunea acum va deveni baza pentru degenerearea spirituala care avea sa vina. "Soldatii crucii de la Calvar au fost transformati astfel in slujitorii unui tiran ascuns in umbra unei cruci pictate pe drapele. Nonviolentii de pana mai ieri au fost indemnati sa puna mana pe sabie si sa 'spintece' pentru cauza unor ambitii arogante, deghizate de acum sub masca 'crestinatatii.' Mieii neprihanirii au imbracat haina aspra de lup si si-au ascutit coltii ucigasi". Edictul de la Milano (313 d.Hr.) este actul legal prin care se acorda libertate crestinismului in intreg Imperiu. Constantin a condamnat ghicitoria, a inapoiat averile bisericilor, a declarat ziua de Duminica zi de odihna si de inchinare. El s-a implicat in mod direct in problema de la Niceea 325 d.Hr.. Constantin a intemeiat orasul Constantinopol (330 d. Hr.) mutand centrul politicii in rasarit.

Rolul lui Constantin este controversat in gandirea crestina. Biserica protestanta considera ca Constantin a deschis poarta intrarii paganismului in gandirea crestina: icoanele, venerarea Mariei, semnul crucii, misticism. Spre marea uimire a neoprotestantilor, Constantin si mama lui Elena sunt considerati sfinti in Biserica Ortodoxa. Mai mult decat atat, lui Constantin i se mai da si titlul de "Cel de o seama cu Apostolii". 

b. Biserica si barbarii - migratiile popoarelor barbare:teutoni, vikingi, slavi, mongoli, ostrogoti, gotii Armenia este primul stat care a devenit oficial crestin cand Grigore Luminatorul l-a botezat pe regele Tiridates. Procesul de crestinizare a barbarilor a luat prin surprindere Biserica fara ca aceasta sa poata sa ofere un cadru oportun de educare si calauzire a acestora. Multi dintre barbari au adus cu ei vechile lor tipare de viata si obiceiuri. Inchinarea la sfinti a fost inlocuita cu vechea inchinare la eroi. Multe ritualuri cu nuanta de paganism au gasit o poarta deschisa spre Biserica. In incercarea de a afec fata nevoilor barbarilor, Biserica a fost ea insasi partial paganizata.

S. Aparitia Canonului Scripturii sursa ultima de autoritate in Biserica

Documentele Vechiului Testament

Vechiul Testament este format din 39 carti catalogate in trei domenii:   

F    Istorice: Genesa - Estera (17)

F    Intelepciune si poezie: Iov, Psalmi, Proverbe, Cint. Cint. (5)

F    Profetice: Isaia - Maleahi (17)

Documente in care exista textul ebraic al Vechiului Testament: Textul masoretic (sec. V-VI AD), Codexul de la Cairo (sec. X), Codexul de la Leningrad (sec. X), Codexul de la Vatican (sec. X), Codexul Aleppo (sec. X), prima Biblie ebraica tiparita - 1448, Socino (Italia), sulurile de la Marea Moarta descoperite in 1947 in pesterile de Qumran (regiune linga Marea Moarta, Israel).

Traduceri ale Vechiului Testament:

F    Septuaginta (LXX) - trad. gr. in Egipt, 280 BC (Ptolemeu Filadelful, 285-246 BC) - folosita in sinagogi, adoptata de Biserica crestina

F    Vulgata - traducere in limba latina a lui Ieronim (sec. IV)

F    Traduceri in limbile engleza, franceza, italiana: Biblia lui Martin Luther (1522), Wyclliffe (din latina), Tyndale (1525), Biblia lui Mattew (1537), Biblia de la Geneva (1560), AV King James (1611), ASV (1901), RSV (1952).

F    Traduceri in limba romina: Evangheliarul lui Coresi (1550), Genesa si Exodul - Serban (1582), Biblia de la Bucuresti (1688), Biblia - Cornilescu (1921-1925).

Canonul Vechiului Testament

Terminologie

F    In ebraica qaneh = trestie de masurat, unitate de masura oficiala folosita in arhitectura

F    In greaca kanon = domeniul gramatical: totalitatea regulilor gramaticale ce defineau limba; domeniul moral: standard, model; domeniul bisericesc: totalitatea invataturilor biblice care constituie regula de credinta si traire - unitatea de masura a vietii placute lui Dumnezeu.

F    Origen: canon = cartile biblice de origine si inspiratie divina.

Canonizarea a fost o actiune a poporului lui Dumnezeu, sub directa calauzire a Duhului Sfint, intr-un proces delicat si lung.

Poruncile date de Dumnezeu, incepind de la Adam, au devenit reguli de viata si credinta. Colectiile de legi date de Dumnezeu lui Moise au fost puse in scris in asa-numita "Carte a Legamintului", alaturi de "Cele 10 porunci", pe care le-a scris Insusi Dumnezeu. Legea, ebr. Tora, si-a primit autoritatea de la promulgarea ei de Insusi Dumnezeu, dupa ce a fost scrisa de Moise.

Isaia isi numeste capodopera sa profetica "cartea Domnului" (Is. 43:16). Scrierile profetice au fost pastrate cu sfintenie (Dan. 9:2). Astfel s-a conturat a doua parte a Canonului evreiesc: Profetii, sau Nebiim. Apoi colectia "Scrierilor Sfinte", sau Ketubim: Psalmii, Proverbele etc. Mai tirziu, termenul Torah, a fost aplica nu numai celor 5 carti ale lui Moise, ci si intregului corp al scrierilor evreiesti (Ioan 10:34-35).

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

Iosif Flaviu sustine ca incheierea canonului a avut loc in timpul lui Ezra: 22 de carti (5 - Moise, 13 - profeti, 4 - laude). Alti exegeti rabini sustin insa ca incheierea canonului s-a facut la Iamnia, 90 AD, cind au fost recunoscute Cintarea Cintarilor si Eclesiastul.

In traducerile de azi ale Scripturilor exista patru canoane ale Vechiului Testament: evreiesc, ortodox (identic cu cel evreiesc, dar la care adauga cartile necanonice grupindu-le sub denumirea de anaghinoskomena - bune de citit), catolic (pe linga canonul  evreiesc adauga ca si canonice si pe cele pe care ortodocsii le considera necanonice, avind in total 46 de carti) protestant (identic cu cel evreiesc, dar diferentiat in gruparea cartilor).

In canonul evreiesc Samuel, Imparati si Cronici sint cite o carte, Ezra este combinata cu Neemia, iar in unele modele, Judecatori cu  Rut, Ieremia cu Plingeri. Cei 12 proroci mici formeaza o singura carte.

Ieronim traduce Vulgata - articol de Kevin Miller

Eusebius Hieronymus Sophronius, cunoscut sub numele de Ieronim, a facut cale lunga pentru a ajunge unul dintre cei mai semnificativi translatori ai Bibliei din istorie. S-a nascut in nordul Italiei in 345. La 29 de ani era un invatator disciplinat si un crestin ascetic. Acesta a avut un vis care mai tirziu l-a acuzat ca fiind preocupat de o invatare seculara. "Tu esti un urmas al lui Cicero", a spus visul, "nu al lui Hristos". Urmatorii ani, Ieronim a trait o viata ascetica in desertul sirian studiind si traducind Scripturile si perfectionindu-se in ebraica. A devenit secretarul papei Damasus al Romei, in 382. Inca din perioada in care lucra pentru Damasus era considerat unul din cei mai mari scolari din lumea crestina.

Motivatia

In timpul lui Ieronim, limba Noului Testament era larg raspindita in timpul Imperiul Roman. Vechiul Testament exista, de asemenea, intr-o forma populara greaca, numita Septuaginta, asa ca toata lumea care cunostea greaca avea acces la intreaga Biblie.

Insa o parte din populatia Imperiului nu cunostea deloc greaca. Totusi traducerile timpurii au aparut in mai multe limbi mai ales latina (devenind limba standard a Imperiului de vest). In ciuda zelului timpuriu al traducatorilor, ei nu stapineau intotdeauna prea bine limba greaca. Curind multe manuscrise latine vechi, sarace in calitate si deseori existind diferenta intre ele, erau in circulatie.

Intr-o scrisoare catre papa Damasus al Romei, Ieronim a explicat problema si a propus o solutie: "Daca vrem sa ne legam credinta de textele latine, este treaba oponentilor nostri sa ne spuna care; exista aproape la fel de multe forme de text ca si copii. Daca, pe de cealalta parte, e sa gasim adevarul, printr-o comparatie din multe altele, de ce sa nu ne intoarcem la grecul original si sa corectam greselile introduse de traducatorii inexacti si modificarile unor critici increzatori, dar ignoranti, precum si tot ceea ce a fost introdus sau modificat de scribi mai mult adormiti decit treji."

Damasus al Romei l-a incurajat pe Ieronim sa inceapa o noua traducere latina a Bibliei, una care va elimina greselile celorlalte traduceri. Damasus a vrut ca Biserica de vest sa fie pur latina; iar o cale pentru a-si indeplini acest vis era sa existe o traducere de incredere a Bibliei in latina.

Traducerea

Ieronim a inceput sa traduca in anul 382. De asemenea el a predicat ascetismul strict si a cistigat multe femei pentru felul lui de viata. In curind, totusi, acuzatiile despre relatia lui cu ele, precum si acuzatia ca rigorile ascetice au dus la moartea unei femei, au fost cauza pentru care Ieronim s-a mutat din Roma, curind dupa moartea lui Damasus, in 384. Ieronim s-a stabilit in Betleem scriind si studiind, vizitind o manastire si sfatuind unele femei care l-au urmat din Roma.

Dupa 23 de ani de munca grea, Ieronim a terminat traducerea sa la sfirsitul anului 404 sau 405. Daca 23 de ani par o perioada lunga de timp pentru o traducere, trebuie sa luam in considerare faptul ca Ieronim lucra singur. De asemenea scria volume de comentarii si alte scrieri si se implica in toate disputele teologice ale zilei, scriind unele scrisori elocvente, uneori caustice.

La inceput, Ieronim a tradus din Vechiul Testament, din Septuaginta. Dar apoi a stabilit un precedent pentru toti traducatorii: Vechiul Testament trebuia sa fie tradus din originalul ebraic. In cautarea sa de acuratete, Ieronim a consultat rabini evrei.

In timpul traducerii Vechiului Testament ceea ce l-a socat pe Ieronim a fost observatia ca de fapt cartile pe care evreii le considerau "Sfinta Scriptura" nu includeau cartile pe care noi la stim ca Apocrife. Aceste carti au fost incluse in Septuaginta, fiind baza unor traduceri mult mai vechi si Ieronim a fost obligat de liderii bisericii sa le includa. Dar s-a facut inteles ca in opinia sa cartile Apocrife erau doar "liber eclesiastice" (carti ale bisericii menite sa fie citite pentru edificare). Peste 1000 de ani mai tirziu liderii reformei vor urmari calea lui Ieronim si nu vor include Apocrifele in Bibliile protestante.

Influenta

"Divina Biblioteca", cum numea Ieronim Biblia, era in sfirsit disponibila intr-o traducere bine scrisa si corecta in limba folosita in bisericile din Imperiul de Vest. Traducerea lui Ieronim, cunoscuta ca Vulgata (din cuvintul latin vulgus, care inseamna limbaj "comun"), a devenit standard. Un mileniu mai tirziu, de exemplu, Martin Luther, desi cunostea ebraica si greaca, cita Vulgata lui Ieronim de-a lungul vietii sale. Vulgata a fost bine studiata de invatatori si era folosita ca baza traducerilor in alte limbi timp de 1000 de ani. Conciliul de la Trento in 1546 a declarat Vulgata singurul text latin autentic al Scripturilor.

Din pacate, textul Vulgatei care circula in Evul Mediu, era o forma corupta a operei lui Ieronim, din cauza greselilor scribilor. (La sfirsitul secolului al 16-lea editiile corectate au fost publicate.) Apoi munca lui Ieronim a devenit atit de larg cunoscuta incit pina la Reforma, traducatorii au lucrat din Vulgata; doar dupa 1000 de ani invatatorii au tradus direct din Noul Testament Grec. In mod ironic, Biblia lui Ieronim a dat un impuls folosirii latinii ca si limba a bisericii si o Biblie pe care laicii nu o puteau intelege, exact contrarul a ceea ce Ieronim a implinit prima data.

In Vulgata Ieronim a lasat o mostenire de durata a invataturii biblice.

Documentele si canonul Noului Testament

Documentele Noului Testament

F    Evangheliile sinoptice - Matei, Luca si Marcu

F    Evanghelia dupa Ioan, 1,2&3 Ioan, Apocalipsa - Ioan

F    Faptele Apostolilor - Luca

F    Epistole pastorale (10) - Pavel

F    Epistole sobornicesti - Iacov, Iuda, 1&2 Petru

Procesul recunoasterii canonului Noului Testament

Problema stabilirii unui canon nu a intrat in discutie pina in perioada 100 - 140 A.D. Parintii apostolici foloseau in general citate din cele patru evanghelii si din epistolele lui Pavel. In aceasta perioada, scrierile nou testamentale sint citate in mod individual de autori care au socotit de la sine inteleasa forta marturiei si nu au cautat sa argumenteze autenticitatea lor. Mai tirziu, scriitori recunoscuti, ca Irineu si Origen, angajati in controverse, au simtit necesitatea stabilirii autoritatii lor, insa n-au facut apel la o decizie bisericeasca. Verdictul conciliilor a trasat o linie de demarcatie clara intre scrierile canonice si cele necanonice.

Incepind cu secolul II, gnosticismul a dat nastere la provocari, prin canonul lui Marcion si cel muratorian, si la diferite raspunsuri din partea bisericii:

Canonul lui Marcion 140-220 AD)

Marcion, deoarece a crezut ca Dumnezeul Vechiului Testament i-a favorizat exclusiv pe iudei, a respins intreg Vechi Testament si scrierile Noului Testament care ii favorizau pe acestia (Matei, Marcu, Faptele Apostolilor, Evrei). A respins si carti care nu corespundeau parerilor sale teologice (1&2 Timotei, Tit). Ramine numai cu o versiune mutilata a Evangheliei lui Luca (fara nasterea Domnului) si cu 10 epistole pauline. L-a considerat pe Pavel singurul apostol care nu a corupt Evanghelia lui Hristos. Nu a legiferat profetii VT si NT. Canonul lui Marcion a grabit formarea canonului biblic.

In 180 AD, avem canonul muratorian, folosit la Roma. El omite Evrei, 1&2 Petru, (Iacov), dar include Cartea intelepciunii si Apocalipsa lui Petru.

Origen foloseste Noul Testament, dar mentioneaza (250 AD) carti care erau disputate: Evrei, 2 Petru, 2&3 Ioan, Iuda.

Eusebiu (264-340 AD), in urma unor cercetari indelungate, s-a informat cu privire la cartile acceptate in mod unanim de biserici. In istoria bisericii pe care el a scris-o, el vorbeste despre patru categorii de carti: (1) cele acceptate universal; (2) cartile "disputate": Iacov, 2 Petru, Iuda, 2&3 Ioan, care desi erau cuprinse in canonul sau, erau puse sub semnul intrebarii de altii; (3) cartile "neautentice": Faptele lui Pavel, Pastorul din Hermas, Apocalipsa lui Petru, Epistola lui Barnaba, Didahia; (4) "falsificarile ereticilor": Evanghelia lui Petru, Ev. lui Toma, Ev. lui Mathias, Faptele lui Andrei, Faptele lui Ioan.

Atanasie, in "Scrisoare de Pasti" (367 AD), ofera o lista a cartlor Vechiului si Noului Testament, pe care el le accepta ca si canonice. Lista NT este identica cu cele 27 de scrieri pe care noi le acceptam ca si canonice.

La al treilea conciliu de la Cartagina, s-a stabilit canonul oficial (397), ratificat si de conciliul de la Hippo (414).

Nevoia existentei canonului biblic Nou Testamental

F    Dupa moartea apostolilor, bisericile, disperate, aveau nevoie de ceva care sa invete cu autoritate;

F    datorita succesului in misiune, bisericile erau raspindite peste tot;

F    necesitatea de a avea ceva mai concret decit traditia orala, care sa nu mai devina corupta;

F    canonul lui Marcion devenise o provocare pentru un canon ortodox;

F    scrierile gnosticilor, mai ales montanistii, aduceau scrieri cu origini pretins divine

Criterii pentru ca o carte sa fie recunoscuta in canon (criterii de stabilire a canonului

F    paternitatea scrierii (apostol);

F    acceptarea si folosirea ei de catre Biserica nu numai de o biserica locala (relevanta pentru crestini in timp);

F    doctrina ei sa fie clara - sa nu fie o erezie. Deci, sa fie inspirata.

Criterii pentru recunoasterea inspiratiei divine a unei carti din canon

F    prin efect moral - are putere de a transforma vieti

F    prin marturia istorica a bisericii - standardul moral al colectivitatii crestine fata de cele pagine: "Imi pare rau ca nu am putut trai la nivelul moralei pe care am propovaduit-o" (Confucius).

F    prin continutul lor intrinsec - subiectul central: persoana si lucrarea lui Dumnezeu

F    prin marturia interna: este de la Dumnezeu (Gal. 1:11-12; 1 Cor. 15:3-4; 1 Tes. 2); are aceasi autoritate ca Vechiul Testament (2 Petru 3:15-16);

F    prin marturia externa: neoficiala (parintii bisericii ii recunosc autoritatea); oficiala (conciliile bisericesti recunosc canonul, insa nu il stabilesc).

Concluzie

Canonul NT nu este rodul alegerii unui om sau a unui grup de oameni, ci este rezultatul folosirii diferitelor scrieri care si-au dovedit meritele si unitatea prin dinamica lor interna. Oamenii nu au exclus carti din canon, ci cartile s-au autoexclus din pricina naturii lor lipsite de autoritate. Oamenii nu hotarasc, ci recunosc autoritatea divina a cartilor. "Canonicitatea intotdeauna trebuie sa fie precedata de autoritate" (F.F. Bruce). Recunoasterea canonului Noului Testament a reprezentat un pas foarte important in stabilitatea Bisericii primare.

Atansie defineste Noul Testament - articol de Carsten Peter Thiede

Scrisoarea sa este cea mai timpurie declaratie oficiala ce a fixat Noul Testament asa cum il stim astazi

"Deoarece imi cunosti dorinta, adica sa dai admisie libera tuturor acelora care doresc sa intre in Biserica. Caci daca aud ca ai oprit pe cineva din a deveni un membru sau ca ai impiedicat pe cineva sa intre, voi trimite imediat pe cineva sa fii eliberat din functie, in numele meu, si sa fii trimis in exil."

Acestea sint cuvintele imparatului Constantin cel Mare, scrise in 328 d.H. lui Atanasie, episcop al Alexandriei. Atanasie nu a urmat interesul crescind al lui Constantin pentru ecumenism. In locul acestuia, a insistat asupra excluderii din Biserica a oricui nu se supunea crezului de la Niceea. Astfel, Atanasie a fost scos din functie in 335 si exilat la Trier (astazi in Germania de Vest, aproape de granita cu Luxemburg). Doi ani mai tirziu, dupa moartea lui Constantin, s-a intors in Alexandria, dar a fost exilat din nou in 339 si s-a adapostit la papa Iuliu I, un sustinator al sau, in Roma. S-a intors in 346, doar pentru a fi exilat inca de trei ori pentru diverse motive. Atanasie si-a recapatat episcopia in sfirsit in 366 si a pastrat-o pina la moartea sa in 373, la virsta de 78 ani.

Majoritatea scrierilor sale apara pozitia ortodoxa impotriva influentei arianismului ("Trei discursuri impotriva arianilor", scrisa in 335), dar a aparat, de asemenea, credinta impotriva opozitiei pagine si iudaice ("Discurs impotriva paginilor", "Discurs despre Intruparea Cuvintului", amindoua redactate in 318). O alta contributie de durata adusa scrierilor bisericesti este "Viata Sfintului Anton", c. 357, una din primele vieti de sfint care poate sa pretinda in mod justificat autenticitate. Cartea, un best-seller timpuriu, a diseminat in mod larg informatie despre monasticism.

Scrisoare festiva faimoasa

Poate singura scriere de o reala importanta a lui Atanasie a fost, totusi, Scrisoarea Festiva - a 39-a, din 367.

Era un obicei pentru episcopul Alexandriei ca dupa Epifanie, in fiecare an, [festivalul crestin se tinea la 12 zile dupa Craciun] sa scrie o scrisoare in care erau stabilite datele Craciunului si Pastelui si datele tuturor celorlalte sarbatori ale Bisericii din acel an. Aceste scrisori erau folosite si pentru a discuta alte probleme de interes general. Athanasie a scris 45 de scrisori festive; 13 dintre ele au supravietuit in traducere integral siriana.

Cea de-a 39-a a fost reconstituita de catre ucenici din fragmente grecesti, siriene si coptice. Ea contine o lista a cartilor Vechiului si Noului Testament, pe care Atanasie le descrie ca fiind canonice. Lista Noului Testament este identica cu cele 27 scrieri care si azi sint acceptate ca si canonice, si astfel, Scrisoarea a 39-a a lui Atanasie a fost privita ca prima declaratie oficiala despre canonul Noului Testament.

Athanasie a scris lista pentru a incheia disputele asupra textelor asemenea "Pastorului din Hermas" sau "Epistolei lui Barnaba", privite timp indelungat ca egale scrierilor apostolice. El a adus la tacere pe aceia care au pus la indoiala autenticitatea scrierilor lui Petru sau a cartii Apocalipsa. Athanasie afima ca "doar in acestea [27 scrieri] e descoperita invatatura despre Dumnezeire. Nimeni nu va putea adauga ceva la ele si nimic nu poate fi scos din ele".

Canon controversat

Un document ce sustine pozitia lui Atanasie, faimosul Codex Vaticanus din Libraria Vaticanului, un codex grec al Vechiului si Noului Testament. El contine aceleasi carti, in aceeasi ordine ca si in Scrisoarea Festiva a lui Atanasie - care merita remarcata datorita ordinii specifice: Evangheliile, Faptele, Epistolele sobornicesti (Iacov, 1 si 2 Petru, 1, 2 si 3 Ioan si Iuda), Epistolele lui Pavel (incluzind Evrei intre 2 Tesaloniceni si 1 Timotei) si Apocalipsa. Codex Vaticanus a fost probabil scris in Roma, in anul 340, de scribi alexandrieni pentru imparatul Constantin, in timpul celor 7 ani de exil ai lui Atanasie in oras.

Chiar daca Atanasie probabil nu era departe cind Codex Vaticanus era scris, ne putem da seama ca stabilirea canonului nu a fost o decizie spontana facuta in mod unilateral de un episcop in Alexandria, ci un proces de investigatii atente si deliberari documentate intr-un codex al Bibliei grecesti si, 27 de ani mai tirziu, intr-o Scrisoare Festiva.

Pe de alta parte, viziunea lui Atanasie nu a intilnit suport unanim nici macar in Alexandria. Dupa vreo 20 de ani dupa ce a fost scrisa cea de-a 39-a Scrisoare Festiva, ucenicul alexandrian, Didymus cel Orb nu a acceptat 2 si 3 Ioan ca fiind scrieri canonice, dar a sustinut din plin si a citat 2 Petru, ce era inca ocazional disputat de altii. De asemenea, in mod aparent, Didymus a privit Pastorul din Hermas, Epistola lui Barnaba si chiar Didahia si 1 Clement la fel de autoritare. Existau multe astfel de divergente de opinie in tot Imperiul, atit in Est cit si in Vest. Totusi, dupa sfirsitul celui de-al IV-lea secol, asemenea divergente de opinie nu au alterat traditia primita.

Ce s-ar fi putut intimpla daca Atanasie si altii nu ar fi stabilit si aceptat un "canon inchis"? Scrierile gnostice, nesanatoase din punct de vedere teologic, ca Evanghelia lui Toma, ar fi patruns inauntru, diluind mesajul istoric al lui Hristos cu ceea ce azi numim elemente New Age. Presiuni de grup mai tirzii ar fi putut exclude scrieri care nu le slujeau scopului ― Apocalipsa, de exemplu, sau 2 Petru (o carte pe care bisericile siriene au incercat sa o excluda). Mai tirziu, Martin Luther ar fi dorit sa excluda Iacov, despre mesajul careia credea ca il contrazice pe Pavel. Intr-adevar, de ce sa nu adaugam "Scrisoarea dintr-o inchisoare din Birmingham" a lui Martin Luther King, din 1964, cum s-a sugerat de unii scriitori moderni? "Canonul inchis" pazeste biserica crestina de excentricitati, oferindu-i un cadru dat de verificare al teologiilor vremii.