Dezgroparea Siriei antice

Dezgroparea Siriei antice 

Intrucat semnificatia termenului geografic Siria a fost supusa la schimbari in vremurile antice si moderne, este necesar sa definim limitele geografice ale Siriei, asa cum sunt folosite in acest capitol. Termenul este folosit aici pentru teritoriul care se afla intre granita nordica a Palestinei si marea curba a Eufratului, granita apuseana fiind constituita de Marea Mediterana, iar cea rasariteana de Desertul Arabiei. Teritoriul include Libanul, cu cele doua mari lanturi de munti cunoscute ca Libanul si Anti-Libanul. Frumosul Munte Hermon apartine ultimului lant amintit. Cele doua rauri principale ale Siriei, Orontes si Litani, curg in directii opuse printre cele doua siruri de munti pana ajung la tarm, unul la nordul, iar celalalt la sudul Siriei. In antichitate, orasele mari ale acestei tari se aflau fie pe fasia ingusta de pamant de pe tarm si erau mai ales porturi, cum ar fi Sidon, Tir, Biblos si Ugarit, sau pe cele doua rauri principale din interior, cum ar fi Cades, Hamat, Ribla si Catna. Unele dintre cele mai vestite orase siriene, cum ar fi Damasc, Aleppo si Palmira, erau oaze in pustie.

In Siria s-a desfasurat mult mai putina activitate arheologica decat alte tari ale Orientului Apropiat, desi sapaturile, oriunde au fost facute, au fost exceptional de rodnice, de fapt, mult mai rodnice decat in Palestina. In afara de cateva explorari minore in secolul al XIX-lea, cele mai importante sapaturi s-au facut intre cele doua razboaie mondiale. Aici se pot mentiona doar cele mai importante.

Incepand din 1922 si pana in 1926 Montet a facut sapaturi cu mare succes la Biblos, fiind urmat de Dunand pana in 1939. In antichitate, Biblos a fost principalul oras de unde se exporta pretiosului lemn de cedru de Liban. Intrucat grecii obtineau sulurile de papirus egiptean, principalul material pentru scris din antichitate, prin negustorii fenicieni de la Biblos, ei au numit aceste suluri dupa orasul de unde si le obtineau - un nume de la care deriva cuvantul modern Biblie, numele dar Cartii cartilor.

La Biblos s-au gasit o serie de morminte regale cu un continut foarte bogat, care impreuna cu alte obiecte de arta descoperite in decursul sapaturilor au sporit cunostintele noastre cu privire la arta si artizanatul Feniciei. Aceste descoperiri de la Biblos ne ajuta sa apreciem frumusetea si splendoarea Templului lui Solomon, deoarece principalul decorator interior era fenician, desi prin nastere era pe jumatate evreu (vezi 1 Regi 7,13.14).

Pe langa acestea, la Biblos au fost descoperite multe inscriptii feniciene din in ultima parte a celui de-al doilea mileniu i.Hr. Ele au fost scrise intr-un fel de scriere numit, generic, fenician, care de fapt era ebraica pre-exilica. Ele ne ajuta sa urmarim dezvoltarea scrisului ebraic de la cele mai timpurii inscriptii alfabetice gasite la Sinai, la inscriptiile mai tarzii feniciene si ebraice, conducandu-ne printr-o serie neintrerupta pana la vremea exilului.

Vechile instalatii portuare ale Tirului antic, un oras despre care Biblia are multe de spus, au fost cercetate de scufundatori. La Qatna, pe Orontes, s-au descoperit fortificatii ale hicsosilor, iar intr-un mic templu s-a gasit o colectie de texte care au dezlegat o serie de probleme lingvistice ale Bibliei ebraice. Descoperiri importante s-au facut si la Tripolis, Beirut, Sidon si alte locuri.

Totusi, cele mai senzationale rezultate au fost obtinute de Claude F. - A Schaeffer, incepand din 1929, prin sapaturile de la Ras Samra, anticul Ugarit. Acest oras portuar canaanit din nord a fost nimicit in secolul al XIII-lea i.Hr., si n-a mai fost niciodata rezidit, asa ca ruinele lui au pastrat mult material important si s-au dovedit a fi o mina de informatii importante aproape inepuizabila. Oriunde a fost infipta cazmaua in movila de la Ras Samra s-au facut descoperiri importante. Au fost scoase la lumina temple ale lui Baal si Dagon, un palat al regelui local si inscriptii ale slujbasilor egipteni. S-au gasit multe texte in cuneiforme mesopotamiene, printre care sunt si scrisori trimise regilor sirieni, mesopotamieni si hititi, sau primite de la acestia.

In legatura cu acest fapt, trebuie sa fie mentionata descoperirea celor mai timpurii inscriptii alfabetice in Peninsula Sinai. Ele au fost gasite in 1904-1905 de Sir Flinders Petrie, in cursul explorarilor facute de la vechile mine egiptene de cupru si turcoaz, in doua vai ale partii apusene a Sinaiului. Expeditiile ulterioare au sporit numarul inscriptiilor, iar studiul facut de numerosi oameni de stiinta in decursul ultimilor 35 de ani a reusit sa le descifreze si sa le interpreteze.

Numeroasele inscriptii hieroglifice lasate de egipteni in minele acelea si in apropiere de ele dezvaluie istoria exploatarii lor in toate amanuntele, precum si faptul ca de obicei erau folositi semiti din Canaan ca sa lucreze in mine pentru egipteni. Unul dintre canaanitii acestia, pe cand ii observa pe egipteni folosindu-si hieroglifele dificile pentru a-si scrie rapoartele, a facut una din cele mai mari inventii din toate timpurile in domeniul scrisului. De fapt, el a inventat un sistem de scriere care nu a mai fost imbunatatit sau simplificat pana in zilele noastre: alfabetul cu aproximativ 25 de semne.

Egiptenii si alte popoare care au detinut sisteme de scris aveau nevoie de sute, ba chiar de mii de caractere diferite pentru a-si exprima ideile in scris. Erau folosite simboluri, fiecare reprezentand fie o silaba (de exemplu: en, ne, in, ni, nen, nan), sau o idee completa, cum ar fi desenul unui ochi. Atunci, acest semit necunoscut de la Sinai a ajuns la ideea de a izola diferitele sunete consonantice, folosind o singura litera pentru fiecare consoana, fara sa o lege cu un sunet vocalic. Aceasta a fost o mare imbunatatire fata de oricare sistem de scriere anterior, deoarece necesita numai un mic numar de litere pentru a transpune in scris tot ce poate exprima limba omeneasca.

Faptul ca aceasta inventie s-a facut in vecinatatea regiunii unde Moise a scris primele carti ale Bibliei si chiar inainte de timpul lui, trebuie sa I se atribuie Providentei. Daca Biblia ar fi fost scrisa in sistemele complicate ale hieroglifelor egiptene, sau ale cuneiformelor babiloniene, care puteau fi deprinse numai dupa multi ani de studiu, prea putini oameni ar fi avut ocazia sa o citeasca singuri. Pe de alta parte, un sistem de scriere alfabetica cu numai 25 de litere era asa de usor de invatat, incat oricine putea sa-l stapaneasca intr-un timp scurt si astfel putea sa citeasca Biblia singur. Capacitatea de a citi si de a scrie era, evident, ceva obisnuit in Transiordania pe vremea lui Ghedeon, dupa cum se poate intelege din cele relatate in Judecatori 8,14. Deoarece Ghedeon a prins un baiat din Sucot care 'i-a scris numele capeteniilor si batranilor din Sucot, care erau saptezeci si sapte de barbati'.

Savantii inca nu sunt siguri cand a fost inventat acest sistem de scris alfabetic in districtul minier de la Sinai - in secolul al XVI-lea, sau al XIX-lea i.Hr. - desi ei sunt de acord ca acest fapt s-a petrecut inainte de vremea lui Moise. Importanta acestei descoperiri pentru raspandirea cunostintei cu privire la Cuvantul lui Dumnezeu poate fi comparata doar cu inventarea tiparnitei cu litere mobile inainte de Reformatiune, i

Descoperirea cea mai importanta a fost un mare numar de tablite de lut, care contineau sute de texte scrise intr-un fel de scriere cuneiforma necunoscuta pana atunci. In 1929, cand Charles Virolleaud a gasite si publicat primele texte, profesorii Bauer din Germania si Dhorme din Franta au reusit sa descifreze modul de scriere intr-un timp incredibil de scurt. De atunci au mai fost descoperite inca multe texte in acelasi fel de scriere, doua dintre ele chiar in Palestina. Cercetatorul de astazi poate sa studieze ugaritica, cum se numeste limba si scrisul din Ugarit, avand la indemana toate ajutoarele necesare, cum ar fi gramatici, dictionare, concordante, texte si traduceri bine tiparite.

Marea importanta a acestor texte consta in faptul ca sunt scrise intr-un dialect canaanit de la mijlocul mileniului al doilea i.Hr., dialect inrudit indeaproape cu ebraica antica. Intrucat cea mai mare parte din textele acestea sunt de natura mitologica, ocupandu-se cu povestiri despre zeii si religia canaanita, sunt foarte instructive. Ele raspund la multe intrebari pe care cercetatorul Bibliei le pune cu privire la canaanitii antici, intrebari la care in Biblie nu se raspunde clar.

Invatam ce credeau canaanitii despre Baal, Anat, El, Dagon si multi alti zei, despre imoralitatea inspaimantatoare si setea de sange care se credea ca exista printre acele zeitati, fapt ce arata fara de greseala prapastia care exista intre simpla si inaltatoarea religie a lui Israel si cea decazuta si corupatoare a canaanitilor. Din aceste credinte pagane descoperite prin documentele de la Ras Samra si prin alte dovezi cu privire la cultul sarpelui, jertfele omenesti si practicarea imoralitatii rituale, vedem adancimile decaderii la care coborasera religia si moravurile canaanite, precum si de ce a fost necesar ca Dumnezeu sa dicteze nimicirea acestui popor pentru a preveni o decadere a moravurilor si religiei izraelitilor, prin care intentiona sa-i ofere lumii cele mai curate conceptii in ce priveste religia.