Arheologia palestiniana si Biblia

Arheologia palestiniana si Biblia 

Cercetatorul Bibliei a profitat nemasurat de mult de rezultatele arheologiei palestiniene. Ruinele oraselor si satelor canaanite si ebraice au pastrat vestigii ale zidurilor cetatii, ale palatelor, cladirilor publice si caselor particulare, ingaduindu-ne sa vedem diferitele niveluri ale realizarilor arhitecturale atinse in variatele perioade ale istoriei framantate a Palestinei. Putem studia sistemele de fortificatii, conditiile sanitare din locuinte si orase si sa aflam cum traiau, cum lucrau oamenii si cum erau inmormantati dupa moarte. Miile de obiecte care au fost descoperite in Palestina - arme si unelte, vase lucrate din pamant, metal sau piatra, mobilier si bijuterii - toate ne arata viata zilnica a evreilor, filistenilor si canaanitilor si ne ajuta sa cunoasterea timpurilor biblice.

De asemenea, descoperirile arheologice facute in Palestina au aratat ca arta scrisului era raspandita nu numai in partea de mai tarziu a istoriei lui Israel, dar chiar si in timpul patriarhilor si al judecatorilor. In perioadele mai timpurii, cea mai mare parte a scrisului se facea pe tablite cuneiforme, asa cum arata sutele de scrisori de la Amarna. Majoritatea acestora au fost scrise in Palestina in secolul al XIV-lea i.Hr. si trimise in Egipt, unde au fost gasite in arhivele regale. Multe tablite gasite chiar in Palestina - la Ghezer, Tell el-Hesi, Taanach, Sihem si Samaria - apartin aceleiasi categorii de texte ca Scrisorile de la Amarna si confirma ca cunoasterea scrisului era raspandita. Totusi, se gasesc numeroase texte scrisa intr-o forma de scriere alfabetica timpurie, foarte asemanatoare cu aceea inventata la minele de arama de la Sinai. Acest fapt arata ca locuitorii Palestinei au inceput sa experimenteze aceasta scriere simpla, cu mult mai convenabila decat sistemul cuneiform complicat, si sa o dezvolte pana cand a putut sa fie folosita cu usurinta pentru orice scop in scriere. Asemenea texte, scrise intr-o scriere timpurie semi-pictografica alfabetica, au iesit la iveala la Lachis, Tell el-Hesi, Bet-semes, Sihem, Meghido, Ghezer si Tell el-'Ajj?l. Aceste scrieri resping argumentul folosit atat de mult de adeptii inaltei critici de mai dinainte, si anume ca Biblia, scrisa in ebraica alfabetica, n-ar fi putut fi produsa inainte de vremea regatului impartit sau a Exilului, deoarece credeau ca evreii timpurii nu cunosteau sistemul de scriere alfabetica. Acum, nici un cercetator informat nu mai foloseste acest argument.

Ruinele Palestinei au oferit mult material care ofera lumina asupra practicilor religioase ale canaanitilor antici. In diferite locuri, au fost descoperite temple intre care, cele de la Meghido, Bet-sean si Lachis sunt cele mai importante. La Ghezer s-a gasit o inaltime foarte elaborata, care avea dedesubt o pestera pentru oracol. Sirul de stalpi sfinti, obiectele de inchinare pe care Izraelitii aveau porunca sa le nimiceasca, altarele si toate celelalte obiecte necesare pentru locurile de cult canaanite sunt extrem de instructive. La fel si altarele particulare, altarele de tamaiere, resturile de jertfe si dovada adorarii sarpelui, a jertfelor de copii si alte practici condamnabile.

Numeroasele cioburi de olarie inscriptionate, gasite in depozitul regal de la Samaria, deja mentionate in sectiunea precedenta, joaca un rol important in confirmarea Sfintei Scripturi. Numele proprii continute in aceste simple inregistrari de impozite descopera amestecul dintre cultul lui Baal si adevarata religie a lui Israel. Printre ele gasim nume binecunoscute ca Abibaal, Baalzamar, Baalzakar, Baalmeoni, Meribaal si Baala, ca sa dam numai cateva exemple de nume care aveau legatura cu Baal. Numele care contineau prescurtari ale numelui divin Iehova erau Iedaiah, Iehoiada, Semariah si altele.

Aceste nume proprii sunt un indiciu cu privire la situatia religioasa care predomina pe vremea lui Ahab, cand Ilie s-a luptat cu vigoare impotriva cultului lui Baal. Dar ele arata, de asemenea, adevarul declaratiilor divine facute lui Ilie, ca multi nu-si plecasera genunchiul inaintea lui Baal (1 Regi 19,18), intr-un timp in care Ilie credea ca el era singurul care mai ramasese dintre adevaratii inchinatori ai lui Dumnezeu. Aceste cioburi de ceramica din Samaria arata, totusi, ca numarul parintilor care le puneau copiilor lor nume asociate cu Iehova inca era egal cu acela al parintilor le puneau copiilor lor nume legate de Baal.

Pe de alta parte, cele 21 de scrisori gasite la Lachis proveneau dintr-un timp ulterior reformei regelui Iosia al lui Iuda. Ele contin nume proprii ale oamenilor care au trait in ultimele cateva luni de existenta a lui Iuda si, asemenea rapoartelor de impozite de la Samaria, ofera lumina asupra situatiei religioase predominante pe vremea cand au fost date aceste nume, deoarece sensul celor mai multe nume personale ebraice reflecta sentimentele religioase ale celor care le puneau. Majoritatea acestor nume erau legate de numele de Iehova, cum se ilustreaza prin ultima parte a numelui lui Ieremia. Ele arata clar influenta reformei lui Iosia, cand idolatria a fost desfiintata si toti idolii pagani au fost indepartati din tara. Nici unul din numele mentionate in Scrisorile de la Lachis nu este asociat cu Baal, sau cu vreo alta zeitate pagana. In aceste documente se gasesc numai numele adevaratului Dumnezeu al lui Iuda, Elohim si Iehova.

Astfel, prin acest material arheologic, Tara Sfanta a adus o contributie importanta la stabilirea credibilitatii Bibliei. In antichitate, Palestina a fost tara in care a avut loc cea mai mare parte din istoria descrisa in Vechiul Testament, iar acum ofera dovezi prin care cei necredinciosi, critici si sceptici pot fi adusi la tacere.