Traditionalismul poetic - ion Pillat

Traditionalismul poetic

Poezia predominant 'traditionalista' (Pillat, Maniu) conserva teme, forme prozodice, chiar si retorici premoderne, dar nu fara ambitii de a acapara actualitatea printr-un cod convingator.

Ion Pillat

Visari pagane, 1912, Eternitati de o clipa, 1914, Amagiri, 1917, Gradina intre ziduri, 1919, Pe Arges in sus, 1923, Satul meu, 1925, Biserica de altadata, 1926, Intoarcere, 1927, Limpezimi, 1928, Caietul verde, 1932, Scutul Minervei, 1933, Pasarea de lut, 1934, Poeme intr-un vers, 1936, Implinire, 1942.

O religiozitate nedogmatica, necanonica, si un estetism poetic variat l-au circumscris pe Ion Pillat (1891-1945) unui traditionalism fertil si atasant.

Poetul are aproape mereu o buna relatie cu referentul real si livresc, obnubileaza cu gratie granita dintre mimesis si antimimesis, realitatea concreta si realul artistic, poetic, pictural, estetic.

Fapt esential, I. Pillat urmeaza traditia literara si nu traditia etnica.

Biografic, el ar fi fost un virtual cosmopolit. Aproape intreaga durata a studiilor sale s-a derulat, de altfel, in Franta, la Paris: Liceul Henry IV, Literele si Dreptul la Sorbona, unde isi ia licentele in 1914 si 1915.

A calatorit mult, ulterior, ca politician liberal, reprezentant cultural la Liga Natiunilor.

Poetica lui Pillat e provocata, asadar, de ethosul estetic si nu de acela al patriei si neamului. In acest mod, el devine si un provocator, mereu sedus de (re)crearea formelor poeticului, in succesiune si nu fara o constiinta a simultaneitatii lor integrative. Poetul se  supune tiraniei formale, nu numai celei prozodice.

Neoclasic, realist pana la prozaic, parnasian cu obsesia acuta a formei, simbolist cu constiinta imagistica a unei metafizici autoreferentiale, Pillat e un poet al traditiei. Altfel spus, al continuitatii intemeiata pe memorie si totodata atenta la realitatea curenta, cotidiana, existentiala si artistica.

Cand polimorfismul sau poetic scapa de sub controlul artistic, poetul isi uita ori isi pierde instinctul creator.

Trebuie recunoscut ca Pillat nu are raporturi cu sine, asadar biografice, dintre cele mai bune.

Din acest motiv, el rateaza pe deplin atunci cand abandoneaza mistica estetica pentru mistica propriu-zisa. Modelul religios ii instraineaza biografia de expresia poetica.

Patosul sentimental il aduce in vecinatatea unui expresionism soptit, epurat de dramatismul proiectiei in absolut a eului, neinstrainat, in comuniune cu elementele cunoscute intr-un fel inselator senzorial, prin medierea gratioasa a unei remarcabile organicitati artistice, care ii este intr-adevar proprie.

Ion Pillat este un spirit insetat de realul estetic, perceput in stare aproape genuina, prin precizia si puterea cuvintelor si a imaginilor.

Reveria sa, desfasurata ca un simulacru al intimitatii domestice, il transforma intr-un prevestitor al hiperrealismului oniric, avand un descendent in linie directa ca Emil Brumaru.

In poemele sale aflate in stare de vis, I. Pillat insceneaza patrunderea intr-un microunivers instituit ca o punte, uneori ezitanta si plutitoare - si-a exclus, apoi a revenit, partea mai noua a operei lirice - intre traditia continuitatii clasiciste si nevoia de fractura si disonanta de expresie modernista, in cazul sau generatoare a unei diferente de tip integrativ.