Quintus Ennius (239-169 i.e.n.) S-a nascut
in Calabria.
Cato l-a gasit in Sardinia si l-a convins sa vina la Roma
cand avea 38 de ani. Influentat de credinta lui Pitagora in
transmigratie, era convins ca sufletul lui Homer se intrupase in el.
A fost si el un poligraf, a ilustrat multe genuri: epopee, tragedie,
comedie, satira, morala, filozofie, polemica s.a. I-a urmat
si pe Livius Andronicus si Naevius. Din opera lui s-au pastrat
fragmente mai intinse decat din alti poeti epici si tragici. A
fost pretuit de Scipio si Cicero il admira foarte mult. Emuland cu
Naevius, a vrut sa dea o epopee nationala, un omolog, mutatis mutandis, al Iliadei. In Annales
a oferit un poem epic in optsprezece carti, in care relata
gesta romana de la nasterea gemenilor pana la al doilea
razboi punic.
A fost si autor de
opere dramatice, tragedii si comedii. Dupa fragmentele tragice pastrate s-au
putut reconstitui titluri: Achilles, Ajax,
Alcmeon, Alexander, Andromacha, Antiope, Athamas, Cresphontes, Dulorestes,
Erachteus, Eumenides, Hectoris Lytra, Hecuba, Iphigenia, Medeea, Medus,
Melanippa, Nemea, Neoptolemus, Phoenix, Telamon, Telephus, Thyestes. Modelul predilect era Euripide, iar subiectele proveneau mai ales din
cilul troian.
Doua dintre
ele vor fi fost praetexte, adica
tragedii cu subiect preluat din istoria romana, mai precis rapirea
Sabinelor si cucerirea Ambraciei. Probabil textele erau presarate cu
sentente moralizatoare si meditatii asupra destinului,
inevitabil marcate de epicureismul la care adera autorul. Interesul filozofic
si sapiential transcende pietatea. Mijloacele divinatorii sunt
privite cu ironie si scepticism, zeii sunt si ei supusi
fatalitatii, iar dreptul are mai mare putere decat virtutea, pentru
ca aceasta din urma poate fi atinsa, prin tehnici ascetice,
chiar de catre cei rai. Pateticul tragic nu e exagerat la el, ci
echilibrat de intelepciunea si masura caracteristic romane.
